Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 37/2009. Curtea de Apel Suceava

Dosar nr- - art. 215 Cod penal -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL SUCEAVA

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA NR. 37

Ședința publică din 26 ianuarie 2009

PREȘEDINTE: Motan Traian

JUDECĂTOR 2: Ilieș Titiana

JUDECĂTOR 3: Biciușcă Ovidiu

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror

Pe rol, pronunțarea asupra recursului declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 81 din17 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava.

Dezbaterile asupra recursului au avut loc în ședința publică din 12 ianuarie 2009, susținerile părților fiind consemnate în încheierea de ședință întocmită separat și care face parte integrantă din prezenta hotărâre, când, pentru a da posibilitatea inculpatului să depună concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea pentru data de 19 ianuarie 2009 și apoi pentru astăzi, când:

După deliberare,

CURTEA,

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 251 din 27.03.2007, Judecătoria Rădăuți, i-a condamnat pe inculpații:

1. G, pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de:

- art. 215 al. 2, 4 Cod penal, cu aplic. art. 41 al. 2 și art. 37 lit. a Cod penal, la pedeapsa de 3 ani închisoare, parte civilă fiind "" R;

- art. 215 al. 2,4 Cod penal, cu aplic. art. 37 lit. Cod penal, la pedeapsa de 3 ani închisoare, parte civilă fiind " ", jud. B;

- art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal și art. 13 al. 1 Cod penal, la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 39 lit. a Cod penal rap. la art. 34 lit. b Cod penal, s-a contopit această pedeapsă cu cea de 6 ani închisoare la care inculpatul a fost condamnat prin sentința penală nr. 205 din 7.09.2000 pronunțată de Tribunalul Argeș, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 222/A/10.10.2000 a Curții de Apel Pitești, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 Cod penal privind interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal.

S-a dedus din pedeapsa de 6 ani închisoare, durata arestării preventive și perioada executată din această pedeapsă la care a fost condamnat prin sentința penală nr. 205/7.09.2000 a Tribunalului Argeș, începând cu data de 22.06.2000 până la 12.12.2000 și de la 7.06.2002 până la zi.

S-a anulat vechiul mandat de executare a pedepsei închisorii emis în baza sentinței penale nr. 205/7.09.2000 a Tribunalului Argeș și s-a dispus emiterea unui nou mandat conform prezentei hotărâri.

Față de același inculpat s-a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. g Cod procedură penală, încetarea procesului penal pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 290 Cod penal, art. 25 Cod penal, rap. la art. 290 Cod penal și art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

2., pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de:

- art. 215 al. 2, 4 Cod penal, cu aplic. art. 41 al. 2 Cod penal, la pedeapsa de 3 ani închisoare, parte civilă fiind "" R;

- art. 13 din Legea nr. 87/1994, cu aplicarea art. 13 al. 1 Cod penal, la pedeapsa de 1 an închisoare.

În baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b Cod penal, s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art. 71 Cod penal privind interzicerea drepturilor civile prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal.

Și față de acest inculpat s-a dispus, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. g Cod procedură penală, încetarea procesului penal pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 290 Cod penal și art. 266 pct. 2 din Legea nr. 31/1990.

Cei doi inculpați au fost obligați în solidar să plătească părții civile "" R, suma de 52.022,1 lei cu titlu de despăgubiri civile.

S-a constatat că prejudiciul cauzat părții civile " ", jud. Baf ost recuperat.

Fiecare inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, care includ și onorariu avocați oficiu.

Pentru a hotărî astfel, din probele administrate în cauză, prima instanță a reținut că cei doi inculpați s-au cunoscut în luna august 2001 în mun. B prin intermediul lui, când au hotărât să colaboreze la diferite activități comerciale, în special în domeniul materialelor de construcții.

Inculpatul era asociat unic la " " Pitești și în deplasările sale prin țară pentru diferite afaceri era transportat cu mașina de, în schimbul unor sume de bani.

Prin procură specială, inculpatul G administra firma "INTERNATIONAL " Pitești, ce aparținea fiicei sale St..

În luna septembrie 2001, după ce anterior înșelaseră mai multe firme, cei doi inculpați au hotărât să găsească un furnizor de cherestea, sens în care s-au deplasat la R unde au luat legătura cu numitul, maistru în cadrul "" R și care cu o zi înainte, din dispoziția conducerii unității, îi prezentase inculpatului mai multe sortimente de cherestea.

În dimineața zilei de 17.09.2001, cei doi inculpați s-au prezentat la directorul general al agentului economic menționat anterior și au discutat condițiile în care acesta poate livra, pe bază de contract, o anumită cantitate de cherestea. În aceste împrejurări,cei în cauză, s-au prezentat sub o identitate falsă declinându-și totodată o altă calitate.

Inculpatul a întocmit o notă de comandă pentru trei produse de cherestea, în cantitate totală de 270 mc, ce a fost predată la conducerea S, "" R și s-a căzut de acord ca plata să se facă în termen de 10 zile de la livrare dar cu condiția achitării unui avans în numerar.

În baza ordinului de livrare emis de conducerea agentului economic menționat mai sus, cei doi inculpați au încărcat două mașini cu produse de cherestea, pentru care s-au eliberat două avize de expediție și s-a întocmit factura fiscală în valoare de 206.155.758 lei. Cu această ocazie, inculpatul a emis în numele societății sale " " Pitești, o filă cec pentru suma respectivă, cu data scadentă la 8.10.2001.

Cheresteaua livrată nu a mai ajuns la sediul firmei din Pitești, întrucât o mașină cu cantitatea de 35,395 mc a fost îndrumată de inculpatul către B, la firma " ", iar a doua mașină, însoțită de inculpatul a plecat la Pitești, cheresteaua fiind vândută la "".

Pentru a putea valorifica cheresteaua la " ", inculpatul a întocmit o factură pe numele firmei sale către firma administrată de coinculpat, în valoare de 69.311.550 lei, sumă ce a fost achitată pe loc de către societatea beneficiară. În aceste condiții, învinuitul a eliberat un număr de 5 chitanțe fiscale pe care a trecut date diferite de eliberare, cu scopul de a nu depăși plafonul de casă. Sumele de bani încasate de inculpatul în numele societății pe care o administra nu au fost înregistrate în contabilitate, banii fiind folosiți în interes personal.

A doua mașină cu cherestea a fost oferită spre vânzare la "" Pitești unde administrator era A G, acestuia fiindu-i emisă o factură în valoare de 104.720.000 lei. Pentru suma încasată inculpatul a emis 4 chitanțe false în numele "NAȚIONAL" iar învinuitul a trecut pe acestea date diferite, în același scop. În realitate "NAȚIONAL" nu exista, astfel că factura a fost emisă în fals. În fals s-a emis și factura dintre " " și "NAȚIONAL" Din suma încasată de inculpatul G de la "", inculpatul a primit suma de 17.000.000 lei vechi.

Ulterior, G s-a prezentat la "" R unde a mai încărcat 4 autocamioane cu cherestea ce le-a livrat către "LA " T, iar patronul acesteia a trimis suma de 125.000.000 lei vechi, prin sistemul on-line la oficiul Poștal nr. 1 S, pe numele inculpatului. Acesta, după ridicarea banilor, a trimis prin intermediul lui la casieria unității furnizoare de cherestea, suma de 60.000.000 lei vechi. După începerea urmării penale, inculpatul s-a prezentat la "LA " T și a eliberat patronului acesteia facturi pentru cheresteaua livrată.

Din cercetări a rezultat că:

- cei doi inculpați, prin manopere frauduloase, au ridicat de la "" R cantitatea de 225,407 mc cherestea, cumpărătorii fiind identificați doar pentru cantitatea de 156,650 mc diferența nefiind cunoscută unde a fost vândută, iar valoarea prejudiciului cauzat acestei societăți ridicându-se la suma de 520.221.035 lei vechi;

- cele trei file cec în valoare de 520.221.035 lei vechi au fost introduse la BANK POST Pitești, fiind refuzate la plată din lipsă de disponibil, marfa nefiind achitată nici până în prezent;

- nici una din cele șase facturi fiscale emise de "" R, nu au fost înregistrate în evidențele contabile ale " ", iar sumele de bani încasate de cei doi inculpați au fost folosite în interes personal, fără ca acestea să figureze în contabilitate;

- în luna august 2001 inculpatul G, în calitate de împuternicit a firmei fiicei sale "INTERNAȚIONAL" a achiziționat de la "" cantitatea de 5 mc, pentru care a emis o filă cec în fals, ce a fost refuzată la plată, astfel încât societatea furnizoare a fost păgubită cu suma de 16.720.000 lei vechi, prejudiciu ce a fost recuperat ulterior, în luna octombrie 2001.

Faptul că inculpatul G nu a evidențiat în contabilitatea societății cumpărările și vânzările de bunuri, a fost constatat în urma controalelor efectuate de Garda Financiară.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, inculpatul a declarat apel, care a fost motivat oral în instanță de avocatul său desemnat din oficiu, solicitând redozarea pedepselor aplicate de instanța de fond, dat fiind că acesta a recunoscut parțial săvârșirea infracțiunilor.

Prin decizia penală nr. 81 din 17.03.2008, Tribunalul Suceavaa respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 251 din data de 27.03.2007, pronunțată de Judecătoria Rădăuți, cu obligarea inculpatului - apelant să plătească statului suma de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare din apel.

Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că instanța de fond a dat o motivare amplă și corectă situației de fapt și de drept, din care rezultă cu prisosință vinovăția inculpatului - apelant în săvârșirea infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată și condamnat.

Având în vedere modalitatea în care a acționat și consecințele produse, precum și faptul că prejudiciul nu a fost recuperat de "" R, instanța de fond a dat dovadă de clemență și l-a condamnat pe inculpatul - apelant pentru infracțiunea de înșelăciune, săvârșită în formă continuată, la minimul pedepsei prevăzută de lege, tribunalul a apreciat astfel că în cauză nu se impune redozarea acesteia, deoarece nu și-ar mai atinge scopul preventiv și educativ prev. de art. 52 Cod penal.

Această soluție a fost atacată cu recurs de către inculpatul.

Motivându-și recursul, acesta arată că încadrarea juridică a faptei de înșelăciune nu este corectă, fiind necesară schimbarea ei din infracțiunea de înșelăciune prev. și ped. de art. 215 alin. 2 și 4 Cod penal în cea prev. și ped. de art. 215 alin. 2 Cod penal și emitere de file CEC prev. de art. 84 pct. 3 din Legea nr. 59/1934, întrucât nu sunt întrunite condițiile esențiale pentru existența infracțiunii sub această formă, datorită lipsei intenției, întrucât la data emiterii filei CEC exista disponibil în contul bancar al Pitești iar cecul a fost predat părții civile drept garanție. Totodată solicită reducerea pedepsei aplicate.

Mai solicită inculpatul achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. d Cod procedură penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală, întrucât lipsește urmarea imediată, ca element al laturii obiective, nefiind realizat conținutul constitutiv obiectiv al acestei infracțiuni.

De asemenea, precizează inculpatul că în raporturile juridice cu SA Raa cționat în calitate de administrator împuternicit cu procură specială al Pitești și nu în nume propriu, motiv pentru care consideră că era obligatorie introducerea în cauză a societății și citarea acesteia în calitate de parte responsabilă civilmente.

Curtea de APEL SUCEAVA, analizând recursul prin prisma motivelor invocate, care pot fi încadrate în disp. art. 3859pct. 14 și 18 Cod procedură penală, constată că este întemeiat doar în ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 13 Cod penal și cu privire la aplicarea pedepselor accesorii prev. de art. 64 Cod penal.

Constituie infracțiune de evaziune fiscală, potrivit art. 13 din Legea nr. 87/1994, fapta de a nu evidenția prin acte contabile sau alte documente legale în întregime sau în parte veniturile realizate ori de a înregistra cheltuieli care nu au la baza operațiuni reale, dacă a avut ca urmare neplata ori diminuarea impozitului, taxei și a contribuției.

Prin rechizitoriul întocmit la 06 august 2002 de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți nu s-a stabilit care este suma pe care inculpatul o datora statului prin săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală iar prejudiciul de 520.221.035 ROL este de fapt prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. 2, 4 Cod penal.

Pentru existența laturii obiective a infracțiunii de evaziune fiscală era absolut necesar să se stabilească suma pe care inculpatul o datora statului ca urmare neevidențierii în actele contabile a veniturilor realizate. Neprocedând în acest fel și neexistând din partea o plângere din care să rezulte că inculpatul nu a achitat taxele și impozitele către stat, prin urmare neconstituindu-se parte civilă în cauză, instanța consideră că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de evaziune fiscală.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515pct. 2 lit. d Cod procedură penală va admite recursul inculpatului și în rejudecare îl va achita pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994 în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală.

În temeiul art. 3857Cod procedură penală, instanța, examinând prin extindere cauza și cu privire la inculpatul G, va dispune achitarea acestuia pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 37 lit. a Cod penal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală, pentru aceleași considerente arătate mai sus.

În ce privește pedepsele accesorii, acestea se aplică în funcție de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite, de împrejurările cauzei și de persoana inculpaților.

Având în vedere infracțiunile pentru care inculpații au fost trimiși în judecată, Curtea constată că nu se impune interzicerea dreptului de a alege, prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza I Cod penal.

În consecință, va dispune doar interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a 2-a și lit. b Cod Penal (în loc de 64 lit. a, b Cod Penal).

Cererea de schimbare a încadrării juridice din infracțiunea de înșelăciune prev. și ped. de art. 215 alin. 2 și 4 Cod penal în cea prev. și ped. de art. 215 alin. 2 Cod penal și emitere de file CEC prev. de art. 84 pct. 3 din Legea nr. 59/1934, este neîntemeiată întrucât la data emiterii filelor CEC inculpatul știa că nu are provizia sau acoperirea necesară.

Din probele administrate atât în timpul urmăririi penale cât și al judecății rezultă că inculpatul a urmărit producerea unei pagube, prin folosirea unor manopere frauduloase.

Astfel, cei doi inculpați s-au prezentat la R și au discutat condițiile în care această societate poate livra pe bază de contract o anumită cantitate de cherestea, dându-și o identitate falsă. În aceste împrejurări, inculpatul a întocmit o notă de comandă pentru o cantitate de 250 cherestea, căzându-se de acord ca plata să se facă în 10 zile de la livrare cu condiția achitării unui avans în numerar.

În baza ordinului de livrare emis de conducerea R, inculpații au încărcat în două mașini cheresteaua pentru care s-au eliberat două avize de expediție și s-a întocmit factura fiscală în valoare de 206.155.758 ROL.

Cheresteaua livrată nu a mai ajuns la sediul firmei " " Pitești întrucât o mașină cu cantitatea de 35,395 a fost îndrumată de inculpatul G către firma PRODS., iar a doua mașină a fost vândută la.

Ulterior inculpatul G s-a prezentat la conducerea R, de unde a mai încărcat 4 autocamioane cu cherestea, pe care le-a dirijat către "LA " SRL, iar patronul acestei societăți a trimis suma de 125.000.000 ROL la Oficiul Poștal nr. 1 S, de unde au fost ridicați de către inculpat.

După ridicarea sumei, inculpatul l-a trimis pe numitul din nou la R, unde a predat directorului economic 2 file CEC și a depus la casieria unității suma de 60.000.000 ROL. Prin aceste manopere frauduloase inculpații au ridicat de la R cantitatea de 225,407 cherestea, cauzându-i un prejudiciu de 520.221.035 ROL. Cele 3 file CEC nr. - din 08.10.2001, nr. - din 12.10.2001 și nr. - din 15.10.2001 au fost introduse la plată la Pitești dar au fost refuzate din lipsă de disponibil, marfa nefiind achitată nici până în prezent.

Nici motivul invocat de către inculpat privind constatarea nulității relative în temeiul art. 197 alin. 1, 4 Cod procedură penală și trimiterea cauzei spre rejudecare în vederea citării persoanei responsabile civilmente, nu este întemeiat. Astfel, potrivit art. 16 Cod procedură penală, introducerea în procesul penal a persoanei responsabile civilmente poate avea loc la cerere sau din oficiu până la citirea actului de sesizare. Persoana responsabilă civilmente poate interveni în procesul penal până la terminarea cercetării judecătorești la prima instanță.

Inculpatul nu a solicitat conform dispozițiilor legale sus menționate introducerea în cauză a persoanei responsabile civilmente, astfel că formularea unei cereri direct în calea de atac a recursului este neîntemeiată.

În ce privește individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cod penal, respectiv împrejurările comiterii faptelor, prejudiciul cauzat, modul de săvârșire a infracțiunii, perseverența infracțională, criterii pe baza cărora a apreciat că reeducarea inculpatului poate fi realizată numai prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea orientată spre minimul special prevăzut de lege. În cauză nu sunt date circumstanțe atenuante pentru a se dispune reținerea lor.

Pentru motivele mai sus arătate, Curtea va admite apelul în temeiul disp. art. 38515pct. 2 lit. d Cod procedură penală, va casa în parte sentința penală și în totalitate decizia penală criticată.

În temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Pentru aceste motive,

În numele Legii,

DECIDE:

Admite recursul declarat de inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 28.05.1968 în mun. Rîmnicu, jud., domiciliat în mun. Pitești, cartier,. 68,. A,. 14, jud. A, cetățean român, divorțat, 1 copil minor,: - și extinde efectele și cu privire la inculpatul G.

Casează, în totalitate, decizia penală nr. 81/17.03.2008 a Tribunalului Suceava și în parte sentința penală nr. 251/27.03.2007 a Judecătoriei Rădăuți și, în rejudecare:

Descontopește pedepsele aplicate inculpaților și G.

Achită pe inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 13 Cod Penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală.

Inculpatul va executa pedeapsa de 3 ani închisoare.

Achită pe inculpatul G pentru săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală prev. de art. 13 din Legea nr. 87/1994 cu aplic. art. 13 Cod Penal și art. 37 lit. Cod Penal în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală.

În temeiul art. 33 lit. a, art. 34 lit. b Cod Penal contopește pedepsele de câte 3 ani închisoare aplicate inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, respectiv art. 215 alin. 2,4 Cod Penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod Penal și art. 215 alin. 2,4 Cod Penal, ambele cu aplic. art. 37 lit. a Cod Penal și aplică inculpatului pedeapsa de 3 ani închisoare.

În temeiul art. 71 Cod Penal interzice inculpaților drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a 2-a și lit. b Cod Penal (în loc de 64 lit. a,b Cod Penal).

Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului inclusiv suma de 200 lei reprezentând onorariu avocat oficiu, care se va avansa din fondul Ministerului Justiției către Baroul d e avocați

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 26 ianuarie 2009.

Președinte, Judecători, Grefier,

Red.

Dact.

Ex. 2/13.02.2009

Jud. apel -

-

Jud. fond - C-tin

Președinte:Motan Traian
Judecători:Motan Traian, Ilieș Titiana, Biciușcă Ovidiu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 37/2009. Curtea de Apel Suceava