Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 372/2009. Curtea de Apel Timisoara

Jurisprudenţă şi speţe de drept penal (Jurindex)

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR--06.02.2007

DECIZIA PENALĂ NR.372/

Ședința publică din data de 09.04.2009

PREȘEDINTE: Ion Dincă

JUDECĂTOR 2: Anca Nacu

JUDECĂTOR 3: Codrina Iosana

GREFIER:

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA este reprezentat de procuror.

Pe rol se află judecarea recursurilor formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și partea civilă, împotriva deciziei penale nr.360/A din 22.12.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-.

La apelul nominal se prezintă inculpata intimată asistată de avocat ales cu împuternicire avocațială la dosar, pentru partea civilă recurentă lipsă se prezintă avocat ales cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind și partea vătămată intimată.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Se procedează la audierea inculpatei, declarația acesteia fiind consemnată în scris și atașată la dosar, după ce în prealabil i-au fost aduse la cunoștință drepturile de care beneficiază potrivit dispozițiilor art. 70 Cod procedură penală.

Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea cauzei.

Procurorul sintetizează oral motivele de recurs formulate în scris, criticând hotărârile pronunțate în cauză pentru netemeinicie pentru că, dispunând achitarea inculpatei, instanțele nu au ținut seama de întreg probatoriul administrat în cauză, atât în faza de urmărire penală, cât și în faza de judecată. Solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor instanței de apel și fond, și în rejudecare condamnarea inculpatei în baza art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal.

Avocatul ales al părții civile solicită admiterea recursului, desființarea hotărârilor atacate și în rejudecare să se constate existența faptelor penale săvârșite, și pe latură penală să se dispună condamnarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin.1,2,3 Cod penal, iar în latură civilă să se revină la situația de carte funciară anterioară, având în vedere că instanța în mod greșit a apreciat natura litigiului ca fiind una civilă, întrucât din probele administrate în cauză a rezultat intenția inculpatei de a induce în eroare cu ocazia încheierii și derulării contractului încheiat între inculpată și partea civilă.

Apărătorul ales al inculpatei solicită respingerea ambelor recursuri ca nefondate, susținând că fapta dedusă judecății nu este de natură penală ci este un litigiu civil, solicitând a se avea în vedere că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune întrucât contractul s-a încheiat la notar.

Inculpata intimată luând cuvântul, solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea hotărârilor pronunțate.

CURTEA

Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:

prin sentința penală nr. 1987 din 03.10.2007, pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-, în baza art.11 pct.2 lit. a Cod procedură penală, rap. la prevederile art. 10 lit.d Cod procedură penală, s-a dispus achitarea inculpatei, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin.1-3 Cod penal.

În temeiul prevederilor art. 14, 346 Cod procedură penală, au fost respinse pretențiile formulate de partea civilă.

Pentru a pronunța această sentință penală, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul nr.3378/P/2002 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, înregistrat la Judecătoria Timișoara sub nr-, inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în convenții, prev. de art. 215 alin. 1-3 Cod penal, constând în aceea că în data de 05.02.1997 a împrumutat părții vătămate - partea civilă, suma de 1560 mărci germane, restituirea acesteia fiind garantată prin ipoteca ce a fost constituită asupra apartamentului înscris în CF nr. 113.611, nr. top 26363/XI, situat în T, str. - - nr. 2, aparținând părții vătămate.

Contractul de împrumut încheiat nu a intrat în posesia părții vătămate decât în faza urmăririi penale și potrivit declarației acesteia, nu a citit conținutul contractului, permanent având convingerea că împrumutătorul este. Comercială " " SRL T ca persoană juridică și nu inculpata ca persoană fizică, această confuzie fiind generată de existența domiciliului inculpatei în aceeași clădire în care se afla sediul persoanei juridice.

Restituirea împrumutului trebuia să se facă în trei rate lunare, în sumă de câte 120 mărci germane, iar ultima cea din data de 05.05.1997, trebuia să fie de 1320 mărci germane.

La data de 06.03.1997, partea vătămată a realizat o convorbire telefonică cu martorul de la sediul SC SRL, spunându-i acesteia că martorul se va prezenta pentru a achita prima a împrumutului, rugându-o pe martoră să-i comunice inculpatei acest lucru, pentru a fi prezentă la primirea banilor și a face mențiunile necesare pe " înțelegere".

Martorul s-a prezentat la sediul firmei în absența inculpatei, a asigurat că banii vor ajunge la inculpată, care va semna și pe " înțelegere" de primirea acestora.

La data de 08.04.1997, partea vătămată a sunat din nou la sediul firmei pentru a anunța că se prezintă pentru restituirea ratei scadentă, solicitând să fie prezentă și inculpata însă aceasta a lipsit, astfel că banii în sumă de 240 mărci germane au fost predați aceluiași martor, care a semnat pe exemplarul denumit " înțelegere", aflat în posesia părții vătămate. Cu acest prilej, partea vătămată l-a întrebat pe martor dacă la sediul firmei s-a primit un exemplar al contractului de împrumut încheiat la notar, răspunsul acestuia fiind negativ. Având suspiciuni cu privire la sinceritatea inculpatei, partea vătămată a solicitat martorului să aplice ștampila societății comerciale pe actul denumit " înțelegere", însă acesta a refuzat.

La data de 14.05.1997 partea vătămată a anunțat telefonic prezența sa la sediul firmei pentru plata ultimei rate, banii fiind predați martorului, agent imobiliar la SC SRL T, în sumă de 320 mărci germane.

La data de 18.06.1997, fără a mai anunța telefonic prezența, partea vătămată s-a prezentat la SC SRL T, unde a întâlnit-o pe inculpată care sub motivul că se grăbește, primit suma de 350 mărci germane și s-a semnat doar pe un exemplar al " înțelegerii", cel aflat în posesia părții vătămate.

După ce a achitat suma de 1030 mărci germane, pentru plata restanței de 530 mărci germane, partea vătămată invocând unele probleme financiare, a solicitat inculpatei să-i acorde o amânare până la sfârșitul lunii ianuarie 1998 plății integrale a restanței, propunere acceptată de către inculpată.

În luna ianuarie 1998, partea vătămată s-a prezentat la sediul SC SRL T unde a întâlnit-o pe martora căreia i-a predat suma de 600 mărci germane, reprezentând ultima a împrumutului, stare de fapt comunicată de martoră inculpatei. Inculpata a cerut martorei să o înștiințeze pe partea vătămată că în timp de o săptămână, va primi actele necesare radierii inscripției ipotecare din cartea funciară, însă aceasta nu și-a respectat promisiunea. În această situație, partea vătămată a revenit în repetate rânduri la firma inculpatei, însă aceasta a evitat orice întâlnire. Martora a informat-o pe partea vătămată că datorită problemelor generate de reclamațiile cu privire la împrumuturile acordate, inculpata va cesiona părțile sociale ale firmei, dându-i adresa de domiciliu a părții vătămate, cu această ocazie, partea vătămată a aflat că inculpata locuia la altă adresă decât cea menționată în actul intitulat " înțelegere".

Încercările părții vătămate de a radia ipoteca pentru imobilul său a rămas fără rezultat, astfel că la data de 17.11.1998 aceasta a promovat la Judecătoria Timișoara acțiune penală pentru radierea ipotecii imobiliare, acțiunea fiind respinsă prin hotărârea judecătorească definitivă și irevocabilă, în urma exercitării căilor ordinare de atac.

Inculpata a solicitat vânzarea la licitație publică apartamentului deținut de partea vătămată, care la data de 29.03. 2001 fost adjudecat de adjudecătorul, pentru suma de 9000 lei, eliberându-i-se certificatul de cumpărare din 31.01.2002 de către Judecătoria Timișoara. Prin încheierea din 12.11.2004 pronunțată de Judecătoria Timișoara, acest certificat de cumpărare a fost investit cu formula executorie.

Din probele administrate în cauză, prima instanță a reținut următoarele:

În cursul anului 1997, partea vătămată împreună cu martorul, au dorit să înceapă o afacere (fila 53 dosar), și deoarece aveau nevoie de bani au hotărât să ia cu împrumut suma necesară ajungând prin intermediul martorei să o cunoască pe inculpată, însă nici unul dintre martorii audiați în instanță nu a putut da detalii cu privire la discuțiile purtate între partea vătămată și inculpată referitoare la încheierea contractului. Mai mult decât atât marea majoritate a martorilor nu cunoșteau la momentul respectiv dacă între părți s-a încheiat un înscris autentic pentru suma împrumutată, aflând despre acest aspect ulterior unui chiar abia în faza de urmărire penală.

In cuprinsul rechizitoriului s-a arătat că între părți s-a încheiat un contract de împrumut la Notarul Public, contract care nu poartă nr. de încheiere de autentificare și că abia la solicitarea organelor de poliție notara a prezentat un alt contract ce poartă nr. de încheiere 504/1997, fără a prezenta și o copie de pe registrul de pe care s-a dat nr. de autentificare, iar solicitările ulteriore ale organelor de poliție au rămas tară rezultat. Cu toate acestea în faza de judecată în urma adresei emise de către instanță fila (36 dosar), notarul public a comunicat instanței atât copie de pe încheierea de autentificare a actului de împrumut sume de bani încheiat între părți, cât și actele ce s-au întocmit cu ocazia încheierii respectivului contract, precum și o copie a registrului general, de unde rezultă faptul că actul încheiat de părți se află trecut la poziția 1229 pentru data de 04.02.1997. Afirmațiile din rechizitoriu că solicitările organelor de poliție de prezentare a respectivei copii au rămas fără succes nu au nici un suport legal atâta timp cât în dosarul de urmărire penală la fila (339 ) se află răspunsul la adresa emisă către Biroul Notarial, iar organele de urmărire penală aveau posibilitatea să obțină această copie de pe registrul general, având în vedere atât declarațiile părți vătămate care a arătat că nu a știut ce contract a semnat, și nu a primit nici un exemplar de pe respectivul contract, cât și declarațiile martorilor audiați în faza de urmărire penală care susțineau varianta părții vătămate, existând astfel cel puțin suspiciuni că s-ar fi săvârșit o fată de natură penală în complicitate cu un notar public.

Deși, partea vătămată în declarațiile date a arătat că datorită grabei inculpatei atunci când s-a prezentat la notar aceasta nu a știut cu exactitate conținutul contractului și a intrat în posesia unui exemplar de pe respectivul contract abia la o dată ulterioară, (în conținutul rechizitoriului afirmându-se că partea vătămată a intrat în posesia contractului la notar abia pe parcursul urmăririi penale), acest lucru nu poate fi reținut de către instanță având în vedere faptul că contractele încheiate de către notari publici sunt autentificate de către aceștia și au valoarea probatorie a unui înscris autentic, legiuitorul prevăzând această formalitate tocmai în ideea de a proteja atât pe cetățeni cât și întreg circuitul civil. Mai mult decât atât deși în rechizitoriu se afirmă că partea vătămată a luat cunoștință de conținutul contractului abia în faza de urmărire penală în același rechizitoriu ( fila 5) se arată că la data de 17.11.1998, partea vătămată a formulat o acțiune la Judecătoria Timișoara, prin care a chemat-o în judecată pe inculpata solicitând instanței să o oblige pe acesta la radierea dreptului de ipotecă înscris în CF în baza contractului autentificat la data de 05.02.1997, la.. În dosarul de urmărire penală (fila 10) se află plângerea formulată de către partea vătămată și adresată Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, plângere care poartă nr. de înregistrare 5036/P/2000 și are data de 27.10.2000, dată care este mult ulterioară datei la care partea vătămată a introdus acțiunea civilă la Judecătoria Timișoara și în care făcea referire la contractul încheiat la notarul public. De asemenea, în dosarul de urmărire penală (fila 27) se găsește motivarea 5581 din 19.04.1999 a Judecătoriei Timișoara, motivare în cuprinsul căreia se arată că la dosarul ce a fost dedus judecății (20833/1998), se găseau copii de pe "act de împrumut sume de bani", "înțelegere", extras de CF, iar judecătorul atunci când își motivează hotărârea face referire la contractul autentificat de notar, astfel că nu se poate spune faptul că partea vătămată a luat cunoștință și a intrat în posesia contractului încheiat la notar abia pe parcursul urmăririi penale.

Atât în faza de urmărire penală cât și în fața instanței au fost audiați martori prin care s-a încercat demonstrarea faptului că inculpata încă de la început a încercat să inducă și să mențină în eroare pe partea vătămată cu ocazia încheierii și derulării contractului de împrumut, prin aceea că a chemat pe partea vătămată la sediul societății, astfel încât să lasă să se înțeleagă faptul că împrumutul ar fi acordat de către această societate și nu de o persoană fizică. Acest aspect nu poate fi reținut de către instanță cu atât mai mult cu cât atât partea vătămată cât și martora se cunoșteau încă înainte de contractarea împrumutului și astfel s-ar fi putut stabili cu ușurință faptul că obiectul de activitate al societății nu este de acela de acordare împrumuturi sume de bani, societatea având un cu totul alt obiect de activitate. Mai mult decât atât partea vătămată chiar dacă inculpata nu a putut rămâne la notar pentru a primi copii de pe contractul încheiat de părți acest lucru ar fi putut fi făcut de către partea vătămată care atât în ziua încheierii contractului cât și a doua zi sau la o dată ulterioară ar fi putut obține de la notar o copie a contractului încheiat cu inculpata. De asemenea, instanța a constatat faptul că partea vătămată a formulat o acțiune în instanță prin care solicita obligarea inculpatei la radierea dreptului de ipotecă înscris în baza contractului autentificat de notar și cu că s-a considerat înșelată, nedreptățită, iar contractul a fost încheiat ca urimare a unor manopere dolozive nu s-a solicitat în fața instanței nici constatarea nulității contractului, și nici anularea acestuia.

Astfel, cum este prev. în art. 215 alin.3 CP. înșelăciunea în convenții constă în inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract, săvârșită în așa fel încât fără această eroare cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate. Atât acțiunea de inducere în eroare cât și acțiunea de menținere în eroare trebuie să aibă loc cu prilejul încheierii sau executării unui contract. Prin expresia "cu prilejul încheierii unui contract" se înțelege intervalul de timp care s-ar scurge de la începerea tratativelor și până la stabilirea acordului de voință, iar prin expresia "cu prilejul executării unui contract" se înțelege intervalul de timp în care obligațiile contractuale se găsesc în faza de aducere la împlinire până la definitiva executare.

In prima situație referitoare la încheierea contractului nu se poate vorbi despre inducerea în eroare atâta timp cât acordul de voință referitor la încheierea actului de împrumut s-a dat în fața notarului public. Mai mult decât atât pentru a stabili în concret modalitatea de restituire a sumelor părțile au convenit încheierea unui nou contract intitulat "înțelegere" semnat de către ambele părți și în cuprinsul căreia se stabilea modalitatea concretă de efectuare a plății precum și modalitatea concretă de consemnare a faptului prin care s-a efectuat plata. Astfel, în "înțelegerea" existentă la fila 21 dosar se prevede în penultimul aliniat faptul că chitanțele se vor înscrie pe această înțelegere în două exemplare altfel nefiind valabile. Partea vătămată recunoaște faptul că a primit respectiva înțelegere precum și faptul că atunci când a efectuat diferite plăți a pus persoana căreia i-a înmânat sumele de bani să treacă pe înțelegere atât data cât și suma, însă cu toate acestea suinele respective au fost trecute pe o singură înțelegere, iar bani au fost predați altor persoane decât inculpatei.

In situația referitoare la executarea contractului s-a putut observa cu ușurință ca și în cazul anterior faptul că partea vătămată își invocă propria-i culpă respectiv aceea de a nu fi citit nici actul de împrumut sume de bani și nici înțelegerea semnată de părți.

Inculpata a neagat faptul că a primit vreo suma de bani atât de la partea vătămată cât si de la martorii anterior menționați, dar cu ocazia interogatoriului luat de câtre instanță in dosarul civil nr.20833/1998 al Judecătoriei Timișoara ( vezi "motivele de fapt și de drept care au stat la baza pronunțării sentinței civile nr.5581/19.04.1999, din dosar), inculpata a recunoscut faptul că mențiunile de pe înscrisul intitulat "înțelegere" reprezintă sume de bani pe care le-a primit, dar a arătat că acestea au ca obiect restituirea unor alte sume de bani, ce nu făceau obiectul înțelegerii, dar nu a arătat și nici nu a prezentat documente care să justifice susținerile sale.

In declarațiile date atât în fața instanței cât și în faza de urmărire penală martori și au arătat că la momentul încheierii și derulării contractului erau angajați la SC SRL, iar unul dintre asociați era inculpata, astfel că este posibil ca în exercitarea atribuțiilor de serviciu pe care le aveau cei doi martori să fi trebuit să remită inculpatei diferite sume de bani pe care le încasau de la persoanele cu care societatea avea relații comerciale. Mai mult decât atât cei doi martori în declarațiile date fie au arătat că nu au citit înțelegerea pe care o prezenta partea vătămată și pe care aceștia semnau de primirea banilor, fie au arătat că nu-și mai amintesc conținutul înțelegerii, însă chiar în cuprinsul rechizitoriului se arată că atunci când i s-a solicitat de către partea vătămată martorului să aplice ștampila societății pe respectiva înțelegere acesta a refuzat, fiind astfel conștient că împrumutul nu a fost acordat de către societate, iar o astfel de formalitate nu ar putea libera de plată pe debitoare. Potrivit art. 1138.civ. dovada plății se poate face inclusiv prin prezumție (absolută, respectiv relativă), rezultând din remiterea voluntară a titlului (original sau a copiei legalizate a titlului), făcută de creditor debitorului. În speța de față nu s-a făcut o asemenea remitere, cu atât mai mult cu cât creditorul a negat primirea sumelor și a procedat la punerea în executare astfel încât în cele din urmă acesta a ajuns să-și recupereze creanța ca urmare a vânzării la licitație a imobilului. Dovada plății sumelor împrumutate trebuia făcută astfel cum este prevăzut în înțelegere respectiv prin trecerea pe ambele exemplare a sumelor plătite și prin semnarea de către ambele părți "altfel nefiind valabil",deoarece părțile au convenit asupra acestei modalități de dovadă a plății tocmai în ideea înlăturării eventualelor suspiciuni legate de plata s-au neplata datoriei. In cadrul derulării atât a procesului cât și a fazei de executare silită s-a formulat probatoriu pentru a se stabili dacă între părți s-a încheiat un contract cu respectarea tuturor condițiilor prevăzute de lege, partea vătămată pierzând toate procesele civile derulate de-a lungul timpului. La soluționarea acestor procese instanța a constatat că între părți s- încheiat un contract civil ce nu a fost executat în întregime de către partea vătămată debitoare iar ca urmare a acestui fapt creditorul a procedat la valorificarea ipotecii înscrise în cartea funciară.

Având în vedere cele de mai sus, instanța a apreciat că în speță este vorba despre un litigiu civil, iar ca urmare a neexecutării corespunzătoare a contractului de către debitor, creditorul a trecut la executarea silită, iar invocarea propriei culpe de către partea vătămată nu poate duce nici la anularea convenției încheiată de părți, și nici la anularea contractelor încheiate ulterior ca urmare a vânzării la licitație a imobilului, astfel că instanța în baza art. 11 pct.2 lit.a Cod procedură penală rap. la art. 10 lit. d Cod procedură penală a dispus achitarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal.

Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara criticând-o pentru nelegalitate, întrucât în considerente se reține că litigiul este de natură civilă, iar în dispozitiv, achitarea se dispune pe temeiul de drept al neîntrunirii elementelor constitutive ale unei infracțiuni și pentru nelegalitate întrucât soluția de respingere ca nefondată a acțiunii civile, este în contradicție cu probatoriul administrat.

Prin decizia penală nr. 142/A/09.04.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-, apelul declarat de procuror a fost admis, sentința penală apelată fost desființată și rejudecându-se cauza, în baza prevederilor art. 11 pct.2 litla Cod procedură penală, rap. la prevederile art. 10 lit.b Cod procedură penală s-a dispus achitarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev de art. 215 alin. 1-3 Cod penal, latura civilă fiind lăsată nesoluționată.

Împotriva acestei decizii penale au declarat recurs partea civilă și Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.

Procurorul a criticat decizia penală apelată pentru greșita apreciere a stării de fapt și achitarea inculpatei pe considerentul că fapta nu este prevăzută de legea penală, iar partea civilă a criticat decizia penală recurată pentru aceleași motive.

Prin decizia penală nr. 810/R/04.09.2008, pronunțată de Curtea de APEL TIMIȘOARA, ambele recursuri au fost admise, decizia penală recurată a fost casată, iar cauza a fost trimisă la Tribunalul Timiș, pentru rejudecarea apelului, pentru a verifica dacă raportat la infracțiunea reținută în seama inculpatei, răspunderea penală nu este prescrisă și numai dacă aceasta solicită continuarea procesului, să se pronunțe cu privire la existența sau inexistența vinovăției inculpatei.

În apel cauza a fost înregistrată sub nr-, iar prin decizia penală nr. 360/A/22.11.2008 a fost admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara, împotriva sentinței penale nr. 1987/3.10.2007pronunțată de Judecătoria Timișoara care a fost desființată și rejudecându-se cauza, în baza prevederilor art. 11 pct.2 lit.a Cod procedură penală, rap. la prevederile art. 10 lit. Cod procedură penală s-a dispus achitarea inculpatei pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, iar în baza art. 14, 346 Cod procedură penală a fost lăsată nesoluționată latura civilă.

Din considerentele deciziei penale rezultă că fapta reținută în seama inculpatei nu este de latură penală, ci de latură civilă, iar apelul declarat de partea civilă nu este fondat întrucât prin semnătură partea civilă a acceptat toate condițiile impuse de inculpată, inclusiv cele menționate în scriptul intitulat " înțelegere".

Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș criticând-o pentru netemeinicie întrucât în mod greșit s-a dispus achitarea inculpatei, și partea civilă care a criticat decizia penală pronunțată pentru aceleași motive.

Ambele recursuri nu sunt fondate, pentru motivele care vor fi analizate în continuare urmând a fi respinse.

În mod corect instanța de apel a reținut că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile legii penale ci dispozițiile legii civile.

Potrivit dispozițiilor art. 969 din Codul civil, convențiile legal făcute au putere de lege între părțile contractante.

Pentru împrumutul în valută- mărci germane- realizat de către partea civilă de la inculpată s-a încheiat un contract de împrumut care este un contract civil, iar clauzele înscrise în acesta, inclusiv în actul denumit " înțelegere" sunt clauze de natură civilă.

În cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în convenții, partea vătămată - parte civilă nefiind indusă în eroare de către inculpată, cu prilejul încheierii contractului de împrumut.

Așa fiind, în temeiul prevederilor art. 385¹⁵pct.1 lit. b Cod procedură penală, ambele recursuri vor fi respinse, iar în temeiul prevederilor. 192 alin. 2 Cod procedură penală, recurenta va fi obligată la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs, iar în temeiul prevederilor art. 192 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare ocazionate de soluționarea recursului declarat de procuror, vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

În temeiul art. 385¹⁵pct.1 lit. b Cod procedură penală respinge recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și partea civilă, împotriva deciziei penale nr. 360/A/22.12.2008 a Tribunalului Timiș.

În temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă partea civilă la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs, iar în temeiul art. 192 alin. 3 Cod procedură penală celelalte cheltuieli judiciare rămân în sarcina statului.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședință publică din 09.04.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

Red. 15.04.2009

Tehnored.

2ex/24.04.2009

Prima inst. - Jud.

Inst. apel, - Trib.