Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 224/2009. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr- - Art.211 cod penal-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE RECURS
DECIZIA PENALĂ Nr. 224
Ședința publică de la 06 Martie 2009
PREȘEDINTE: George Ciobanu JUDECĂTOR 2: Doru Filimon
- - - - JUDECĂTOR 3: Valentina Trifănescu
- - - - Judecător
Grefier -
Ministerul Public reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova
Pe rol, judecarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.101.A/19.11.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit recurentul inculpat, reprezentat de avocat - apărător din oficiu și partea vătămată
Procedura completă.
S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, nefiind formulate cereri sau excepții, s-a constatat recursul în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul.
Avocat pentru recurentul inculpat, invocând cazurile de casare prev.de art.3859pct.9 și 14 Cod pr.penală, solicită reindividualizarea pedepsei, prin reducerea acestora și reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, iar în secundar, casarea și trimiterea cauzei spre rejudecare, deoarece dispozitivul contrazice motivarea sentinței pe latură civilă, în condițiile în care s-a restituit întreaga sumă de bani, dar inculpații au mai fost obligați și la altă sumă către partea civilă reprezentând despăgubiri.
Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea recursului, casarea având în vedere că dispozitivul nu se înțelege, în ceea ce privește latura civilă, urmând ca tribunalul să rejudece cauza, iar în ceea ce privește critica formulată pe individualizarea pedepsei se invederează că aceasta este nefondată, deoarece faptele sunt grave, iar circumstanțele personale și de fapt au fost avute în vedere deja.
Dezbaterile fiind închise;
CURTEA
Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr.916 din 30 iunie 2008, Judecătoria Drobeta Turnu S, în dosarul nr-, în baza art.211 alin.1, alin.21lit.a Cod penal, cu aplic.art.74 alin.1 lit.c și alin.2 rap.la art.76 și 37 lit.b Cod penal, a condamnat pe inculpatul - fiul lui și, născut la data de 20 septembrie 1984, în DTS, M, cu domiciliul în comuna, sat. județul M, CNP -, la pedeapsa închisorii de 1 an și 6 luni și i-a interzis drepturile prev.de art.64 alin.1 teza a II-a și lit.b Cod penal, potrivit art.71 alin.2 Cod penal.
În baza art. 211 alin.1, alin.21lit.a Cod penal, cu aplic.art.74 alin.1 lit.c și alin.2 Cod penal, a mai condamnat pe inculpatul - fiul lui și, născut la 31 ianuarie 1983, în S, D, cu domiciliul în S,-, județul D, CNP -, la pedeapsa închisorii de 1 an și 6 luni și i-a interzis drepturile prev.de art.64 alin.1 teza a II-a și lit.b Cod penal, potrivit art.71 alin.2 Cod penal.
S-a admis acțiunea civilă în parte și au fost obligați inculpații în solidar la plata sumelor de 100 lei și 150 euro în favoarea părții civile G și a constatat recuperat în natură prejudiciul material produs părții civile.
Totodată, au fost obligați cei doi inculpați la câte 250 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța sentința, instanța de fond a reținut că cei doi inculpați au fost trimiși în judecată în stare de libertate, fiind acuzați de săvârșirea infracțiunii prev.de art.211 alin.1 și alin.21lit.a Cod penal, deoarece în data de 6 noiembrie 2007, au atacat pe partea vătămată G, au lovit-o și prin acțiuni concomitente ale celor doi inculpați au deposedat-o pe aceasta de un plic în care se afla suma de 2.100 lei și 150 euro, partea vătămată constituindu-se parte civilă cu suma de 200 lei și 200 euro.
Pe baza recunoașterilor inculpaților, a proceselor-verbale de constatare, a actelor medicale, declarațiilor de martori, s-a reținut aceeași stare de fapt și aceeași încadrare juridică ca cea din rechizitoriu, stabilindu-se vinovăția inculpaților în comiterea infracțiunii de tâlhărie, în modalitatea prev.de art.211 alin.1 și alin.21lit.a Cod penal, la individualizarea pedepselor, reținându-se în favoarea inculpaților circumstanța atenuantă prev.de art.74 alin.1 lit.a Cod penal și apreciindu-se că scopul pedepsei prev.de art.52 Cod penal, poate fi realizat prin aplicarea unei pedepse cu închisoarea în regim de detenție, orientat sub minimul special.
Totodată, s-a admis acțiunea civilă și au fost obligați inculpații în solidar să despăgubească pe partea civilă G cu 100 lei și 150 euro.
Prin decizia penală nr.101/A din 19 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-, s-a respins ca nefondat recursul inculpatului, acesta fiind obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, cu motivarea că prima instanță a făcut o legală și temeinică individualizare a pedepsei.
Împotriva deciziei în termen a formulat recurs inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, în esență, susținând că dispozitivul contrazice considerentele pe latură civilă, iar pe latură penală că nu s-a dat o eficiență sporită circumstanțelor atenuante reținute și solicitând reducerea suplimentară a pedepsei închisorii.
Recursul este fondat în ceea ce privește cazul de casare prev.de art.3859Cod pr.penală, fiind nefondat, cazul de casare invocat în temeiul art.3859pct.14 Cod pr.penală.
Astfel, în ceea ce privește cazul de casare ce vizează individualizarea pedepsei și prevăzut de art.3859pct.14 Cod pr.penală, critica este nefondată, deoarece în condițiile în care inculpatul este recidivist postcondamnatoriu, o reducere o suplimentară a pedepsei pentru o infracțiune cu un grad extrem de ridicat cu un pericol social și care a avut ca efect cauzarea unor leziuni traumatice unei persoane în vârstă, constatate medico-legal nu este de natură să realizeze prevenția generală și specială a pedepsei în raport cu persoana acestui inculpat.
Curtea, reține încă ca fondată critica întemeiată pe cazul de casare prev.de art.3859pct.9 Cod pr.penală, respectiv cea care invederează că dispozitivul sentinței contrazice motivarea în condițiile în care inculpatul a fost obligat să plătească despăgubiri unei părți civile care nu a participat la procesul penal și față de care acesta nu a comis nicio infracțiune, potrivit celor arătate în actul de sesizare și în motivarea instanței de fond și de apel.
Procedând în acest mod, s-au pronunțat soluții nelegale, astfel încât urmează ca în temeiul art.38515alin.1 pct.2 lit.c Cod pr.penală, să fie admis recursul, casată decizia doar pe latură civilă și trimisă cauza spre rejudecare la instanța de apel, urmând să fie menținute actele procedurale încheiate până la termenul de 19 noiembrie 2008.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 Cod pr.penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.101.A/19.11.2008, pronunțată de Tribunalul Mehedinți, în dosarul nr-.
Casează decizia și sentința pe latură civilă.
Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Mehedinți pentru soluționarea laturii civile.
Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor atacate.
Cheltuielile judiciare în sumă de 210 lei, din care 200 lei onorariu apărător oficiu, rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 06 martie 2009.
- - - - - -
Grefier
Red.jud/-
A/
S/30.03.2009
06 martie 2009
- Emis extras penal.
- D Tr.S va încasa de la recurentul inculpat suma de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare statului.
Președinte:George CiobanuJudecători:George Ciobanu, Doru Filimon, Valentina Trifănescu