Trafic de copii minori art. 13 Legea 678 din 2001. Decizia 107/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 107 /
Ședința publică din 26 iunie 2008
Instanța compusă din:
PREȘEDINTE: Ion Dincă
JUDECĂTOR 2: Laura Bogdan
GREFIER: - -
Parchetul este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Pe rol este judecarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 204/PI/ 14.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul apelant, în stare de arest preventiv, asistat de apărător din oficiu - avocat, din cadrul Baroului T, lipsă părțile vătămate intimate,. Autoritatea tutelară de pe lângă Primăria Municipiului Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș și curator.
Procedura completă.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care, nemaifiind alte probe de administrat ori cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelurilor.
Procurorul arată că hotărârea este nelegală sub aspectul cuantumului pedepsei aplicată inculpatului minor și față de reținerea art. 20 alin. 2 din Legea nr. 678/2001 în operațiunea de individualizare judiciară. În acest sens, s-a arătat că pedeapsa de 1 an și 3 luni aplicată inculpatului pentru infracțiunea comisă este nelegală, sub limita pe care o stabilește textul art. 13 din Legea nr. 678/2001, art. 99 și urm. și Cod Penal art. 20 alin. 2 din Legea nr. 678/2001. S-a învederat că fără a reține alte circumstanțe atenuante, făcând doar aplicarea articolului referitor la minoritatea inculpatului și la cauza de reducere a pedepsei, așa cum este prevăzută de art. 20 alin. 2 din Legea nr. 678/2001, instanța de fond a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă sub limita minimă de 1 an și 9 luni închisoare. În ce privește critica pentru reținerea art. 20 alin. 2 din Legea nr. 678/2001, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timișa învederat că rechizitoriul Biroul teritorial Timișa fost întocmit la data de 25.06.2007, dată la care s-a finalizat urmărirea penală, iar în cuprinsul său nu se face nici o referire cu privire la faptul că inculpatul ar fi denunțat sau facilitat tragerea la răspundere penală a altor persoane implicate în traficul de persoane. Totodată, s-a subliniat că afirmația că inculpatul poate beneficia de aceste dispoziții legale apare în conținutul unei adrese înregistrată sub nr. 434/D/P/2005 la. și depusă la dosarul cauzei la termenul din 2.21.2007; că la momentul sesizării instanței prin rechizitoriu era deja în vigoare această prevedere legală și că scăparea organelor de anchetă penală din cadrul Biroul teritorial Timiș este cel puțin inexplicabilă. Astfel, s-a învederat că faptul că aceste prevederi nu au fost reținute în rechizitoriu îndreptățesc afirmația că inculpatul nu a făcut denunțul în cursul urmăririi penale astfel cum stipulează textul articolului 20 alin. 2 din Legea nr. 678/2001 și nu beneficiază de ele. Pentru toate acestea pune concluzii de admiterea apelului declarat de parchet, desființarea sentinței și în rejudecare pronunțarea unei hotărâri legale și temeinice.
Apărătorul din oficiu al inculpatului solicită admiterea apelului declarat de inculpat, desființarea ședinței și achitarea inculpatului în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap.la art. 10 lit. d Cpp. În subsidiar solicită admiterea apelului, desființarea sentinței și în rejudecare pronunțarea unei pedepse neprivativă de libertate. Cu privire la apelul parchetului solicită respingerea ca nefondat. Mai arată că adresa nr. 434/D/P/2005 a DIICOT este anterioară emiterii rechizitoriului.
Procurorul, cu privire la apelul declarat de inculpat, pune concluzii de respingere ca nefondat.
Inculpatul apelant, în ultimul cuvânt, solicită admiterea apelului și achitarea sa. Arată că pedeapsa de 1 an și 3 luni închisoare aplicată de prima instanță urmează să expire peste 2 zile. Mai arată că are familie și un copil care au nevoie de el. Cu privire la apelul parchetului solicită respingerea.
R A
Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 204/PI din 14 martie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza art. 13 alin. 1, 2, 3 din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal, art. 13 cod penal, art. 99 și urm. cod penal si art. 20 alin. 2 din Legea 678/ 2001 condamnat pe inculpatul, fiul lui l și născut la data de 14.11.1985 în T, jud. T, CNP -, cetățenie română, cu domiciliul în T,- jud., la:
- 1 an si 3 luni închisoare pentru savarsirea infractiunii de trafic de minori in forma calificata.
In baza art. 71 cod penal a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a si b cod penal pe durata executarii pedepsei.
In baza art. 350 cod penal a mentinut masura arestarii preventive a inculpatului si in baza art. 88 cod penal a dedus din pedeapsa durata arestarii preventive începând cu data de 28 03 2007 și până la zi.
A constatat ca partea vatamata nu s-a constituit parte civila in cauza.
În baza art. 191 C.P.P. a obligat inculpatul sa achite in favoarea statului suma de 1600 lei cu titlu de cheltuielile judiciare.
Pentru a hotărâ astfel, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul teritorial Timiș nr. 15/D/P/2007, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 26.06.2007 sub număr unic de dosar -, a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv, inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori în formă calificată, prevăzută de art. 13 alin. 1, 2, 3 din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cpp.
Prin actul de inculpare, s-a reținut că inculpatul, împreună cu părinții săi, și, s-au ocupat de racolarea și transportarea în străinătate a mai multor minore, unde acestea au fost exploatate prin muncă și prin obligarea la practicarea prostituției și cerșetoriei.
Inculpatul împreună cu familia sa, compusă din părinții menționați, o soră, și un frate, locuiește într-un imobil situat în Mun. T,-, jud. Nici un membru al familiei nu a avut un loc de muncă și pentru a-și asigura sumele de bani necesare traiului, începând cu anul 2002 s-au deplasat în mai multe țări occidentale unde s-au ocupat de cerșetorie și sustrageri de bunuri.
În prima parte a anului 2002, inculpatul a cunoscut-o pe numita, minoră de 17 ani, din localitatea M, jud. T, și au început să trăiască în concubinaj, cei doi locuind în imobilul din T al familiei inculpatului.
În data de 18.11.2002, concubinul său și au părăsit țara prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac și s-au deplasat spre localitatea Le, de lângă, Franța, unde se aflau mai multe rulote - caravane - în care locuiau cetățeni de etnie romă provenind din România. Majoritatea dintre aceștia nu aveau un loc de muncă și pentru a-și asigura traiul se ocupau de cerșit.
Familia avea în locația respectivă o rulotă în care locuia în perioadele în care se afla în Franța. După ce au ajuns pe câmpul de caravane, inculpatul i-a spus concubinei sale că va trebui să meargă la cerșit ca să câștige bani. Aceasta nu a fost de acord, însă ca urmare a amenințărilor cu bătaia la care a fost supusă, a cedat și a fost la cerșit împreună cu inculpatul și cu părinții acestuia, în principal în intersecții și la magazine. Victima a fost învățată modelele prin care să cerșească - în genunchi și cu mâna întinsă - și de fiecare dată când revenea acasă inculpatul și părinții acestuia îi luau banii câștigați. În medie, obținea din cerșit o sumă cuprinsă între 30-50 de euro pe zi.
În luna aprilie a anului 2002, soții și din com. Român, sat, împreună cu fiica lor minoră, în vârstă de 15 ani, s-au deplasat în Franța pentru a-și căuta un loc de muncă și s-au instalat pe un câmp cu rulote situat în apropierea localității de lângă, unde erau cazați mai mulți cetățeni români. Aici l-a cunoscut pe inculpatul și au devenit prieteni.
În acest timp, mama victimei, a aflat din discuțiile avute cu mai mulți cetățeni care au călătorit în Franța că inculpatul și-a găsit o altă concubină, respectiv. că fiica sa are probleme, i-a sunat pe și și le-a cerut să o aducă acasă pe, spunându-le că în caz contrat îi va reclama la poliție, astfel încât cei doi soți au adus-o pe partea vătămată în țară la data de 04.03.2003.
În perioada de trei luni și J cât a stat în Franța, a purtat mai multe discuții telefonice cu părinții săi, în timpul cărora a fost supravegheată de inculpat și de părinții acestuia, astfel că nu a putut să le spună aparținătorilor că este exploatată și că este supusă la un tratament degradant.
După ce relația cu a încetat, inculpatul a început o relația de concubinaj cu, care a fost dusă în Franța la data de 02.12.2003 de către inculpatul și a locuit într-o rulotă a familiei situată lângă localitatea. Inculpatul și părinții acestuia i-au spus numitei că va trebui să meargă la cerșit pentru a câștiga bani. Pentru că era minoră și nu avea nici o altă opțiune, a fost la cerșit, împreună cu concubinul și cu și, în localitatea menționată și în. Locurile alese pentru această activitate erau situate de regulă, în parcările magazinelor, în metrou și la intersecții. Împreună cu exploatatorii săi, a mai vândut și ziare și, ultimele fiind sustrase din parcuri sau păduri. Din aceste activități, victima a obținut în medie suma de 60 de euro zilnic, bani pe care îi preda inculpatului și părinților acestuia. Împreună cu concubinul și cu părinții acestuia, victima a mai fost la cerșit în Spania și Belgia. În afară de activitățile infracționale amintite, victima minoră a fost obligată de către soții să îndeplinească și activități de menaj, iar când erau nemulțumiți de aceasta, obișnuiau să o umilească și să îi adreseze injurii.
În timp ce se afla în Franța, i-a contactat de mai multe ori pe părinții săi, dar numai sub supravegherea inculpaților, astfel încât spunea de fiecare dată că îi este bine și că este bine tratată. Într-una din zile, victima a reușit să sune acasă, fără ca inculpații să știe, și le-a spus părinților că este exploatată de către familia. În această situație, tatăl victimei, s-a deplasat în Franța si la data de 06.05.2006 s-a întors în țară împreună cu fiica sa. În perioada cât a stat în Franța, din relația cu inculpatul, a avut un fiu numit.
cu starea de fapt prezentată mai sus, organele de urmărire penală din cadrul Biroul teritorial Timiș au efectuat cercetări față de, și. În sarcina acestora s-a reținut săvârșirea infracțiunii de trafic de minori, prev. de art. 13 alin. 1, 2, 3 din Legea 678/2001. Ulterior, prin ordonanța 219/D/P/2006 din 13.11.2006, s-a dispus extinderea cercetărilor față de susnumiți, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la fals în declarații, uz de fals, fals intelectual și fals privind identitatea, prev. de art. 26, rap. la art. 292.p, art 26, rap. la art. 291.p, art. 26.Cod Penal, rap. la art. 289.p, art. 26.Cod Penal rap. la art. 293.
Cod PenalÎn cauză, Ministerul Publica apreciat au fost administrate probe din care rezultă că inculpatul și părinții săi au săvârșit infracțiunea de trafic de minori, astfel:
Astfel, s-a apreciat de către organele de urmărire penală că fapta inculpatului, care împreună cu părinții săi, a transportat și găzduit în mai multe țări europene, prin amenințare și violență, pe minorele, în scopul exploatării lor prin muncă și prin obligarea la practicarea cerșetoriei întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori în formă calificată prev. de art. 13 alin. 1,2,3 din Legea 678/2001.
Se arata ca, victimele au fost exploatate, încălcându-li-se mai multe drepturi și libertăți fundamentale, cum sunt:
1. Dreptul la demnitate și integritate fizică și psihică. Celor două minore li s-a impus să desfășoare o activitate înjositoare, acestea trebuind să cerșească în locuri publice, în beneficiul inculpaților. Din probatoriu rezultă că a fost supusă violențelor, anterior revenirii în țară, încălcându-i-se astfel dreptul la integritate fizică. a declarat că împreună cu inculpatul și cu familia acestuia a trăit în condiții mizere împreună cu fiul ei minor, în locații care nu asigurau confortul minim pentru un trai decent.
2. Libertatea de mișcare și comunicare. și nu au putut părăsi locațiile în care au fost, le-au fost reținute pașapoartele și nu au putut comunica cu părinții decât sub supravegherea inculpatului și a părinților acestuia, care le impuneau victimelor să spună aparținătorilor că sunt bine tratate și că se bucură de atenția familiei.
3. Dreptul la muncă. Victimele au fost puse să efectueze activități ilegale, fără să li se ofere posibilitatea de a opta pentru o muncă care să se desfășoare în condiții conforme cu legislația în vigoare, prin respectarea limitei de vârstă și a unui program de lucru adecvat. Mai mult, banii obținuți de și în urma activităților mai sus prezentate au fost confiscați de inculpați și folosiți în interes propriu. În urma cercetărilor nu s-a putut stabili sumele care au fost câștigate de familia inculpatului, în urma exploatării victimelor.
Prin sentinta penala nr 720/PI/ 10 12 2007 acestei instante, nedefinitiva, (fila 168 dosar) parintii inculpatilor au fost condamanti pentru savarsiriea infractiunilor de mai sus.
Instanta a fost sesizata prin prezentul rechizitoriu doar cu privire la activitatea infractionala a inculpatului, minor la data savarsirii faptelor, urmare a disjungerii din cursul urmaririi penale, de imprejurarea ca inculpatul a fost arestat in lipsa.
In cursul cercetarii judecatoresti s-a atasat dosarul de urmarire penala, s-a luat declaratie inculpatului, partii vatamate si martorilor, G, Prica,.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarea stare de fapt:
Inculpatul a cunoscut-o pe numita, minoră de 17 ani in prima parte a anului 2002 și au început să trăiască în concubinaj, cei doi locuind în imobilul din T al familiei inculpatului.
. nu avea mijloace de existenta, la data de 18.11.2002, concubinul său și, sora inculpatului au părăsit țara prin Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac și s-au deplasat spre localitatea Le, de lângă, Franța, unde se aflau mai multe rulote - caravane - în care locuiau cetățeni de etnie romă provenind din România.
Din depozitiile martorilor audiati atat in cursul urmaririi penale, cat si al judecatii, din depozitiile partii vatamate precum si a numitei data in cursul urmaririi penale si chiar a inculpatilor, prin coroborarea acestora cu depozitia martorului audiat in Franta prin comisie rogatorie (fila 76 -996 dosar UP), inscrisurile emise de autoritatile franceze care s-au deplasat in interiorul acelei caravane cu prilejul constatarii savarsirii unor fapte de furt de telefoane mobile, instanta și-a format parerea ca in interiorul acelei caravane majoritatea cetatenilor de etnie nu aveau un loc de muncă și pentru a-și asigura traiul se ocupau de cerșit.
Initial, parintii inculpatului au recunoscut in cursul urmaririi penale ca se ocupau de cersit, pentru ca ulterior sa fac precizarea ca ei numesc cersit activitatea dea vinde si ziare, pe care le cumparau la preturi modice si le revindeau mai scump.
Aceeasi pozitie au avut in cursul judecatii si martora, cat si martorii si, parintii acesteia, martora, sora inculpatului, martora G, martora, martorul Prica.
Toate aceste persoane au incercat sa convinga instanta asupra faptului ca ei se ocupau cu a vinde ziare si. Pentru stabili o stare de fapt reala se impune a clarifica acest aspect.
Instanta a retinut ca atat partile cat si martorii au declarat in cursul urmariri penale, fie ca se ocupau atat cu cersitul cat și cu a vinde ziare si, fie ca doar vindeau ziare si.
Revenirea martorilor asupra declaratiilor date in cursul urmariii penale nu poate inlatura cele retinute in actul de acuzare. In primul rand datorita faptului ca aceste declaratii nu sunt sprijinite in totalitate de celelalte mijloace de proba iar in al doilea rand pentru ca sunt interpretate de instanta drept subiective in conditiile in care provin de la martora, care in prezent are un copil cu inculpatul, si de la parintii acesteia, iar in ce priveste martorii, acestia locuind impreuna cu inculpatul in acea caravana nu pot exprima o alta opinie de indeletnicirea acelor persoane.
Mai mult, chiar acceptand afirmatia ca acestia vindeau ziare si, instanta este nevoita sa dea intepretare acestei activitati prin prisma modului cum era privita de membrii caravanei si de cetatenii francezi, respectiv faptul ca din punctul lor de vedere era tot o forma de cersit, tot un mod de existenta care se circumscrie continutului ilicitului penal.
Din depozitia martorei (fila 164) rezulta ca "acestia puneau semnul egal intre cersit si vanzarea de fori si ziare intrucat rezultatul era acelasi pentru ca cei care le dadeau bani pentru ziare sau de multe ori nici nu le luau intrucat pentru ei acest lucru era echivalent cu cersitul".
Pornind de la acest context general, se retine ca partea vatamata a fost nevoita sa locuiasa cu familia intr-o rulotă situata in acea caravana.
Inculpatul i-a cerut concubinei sale să meargă la cerșit ca să câștige bani. Partea vatamata sustine ca nu a fost de acord, însă ca urmare a amenințărilor cu bătaia la care a fost supusă a cedat și a fost la cerșit împreună cu inculpatul și cu părinții acestuia, în principal în intersecții și la magazine. Sustinerile partii vatamate legat de practicarea cersitului sunt confirmate de declaratiile inculpatilor din cursul urmaririi penale si a martorilor, cu precizarea ca in cursul judecatii au afirmat ca activitatea lor consta in a vinde si ziare si nu au amenintat-
Partea vatamata a locuit in Franta, in caravana unde locuia inculpatul aproximativ 3 - 4 luni de zile. Afirma ca, dupa momentul cand inculpatul a fost retinut de autoritatile franceze pentru sustragere unor telefoane mobile, la o luna dupa sosirea aici, parintii inculpatul au inceput sa o agreseze si sa o oblige sa merga la cersit, iar dupa iesirea inculpatului din inchisoare, acesta a avut o conduita asemanatoare. Aceasta nu a putut sa ia legatura telefonic cu parintii din Romania, decat sub supravegherea inculpatilor, iar in continutul convorbirilor ii era restrictionată libertatea de a descrie conditiile de viata, fiind obligata de acestia sa le comunice parintilor ca totul este bine.
Partea vatamata isi mentine declaratia data atat in cursul urmariri penala cat si al cercetarii judecatoresti, iar afirmatiile sale sunt confirmate de mama sa, martora care afirma ca in cele trei luni cat fiica sa a fost plecata avut discutii scurte cu fiica sa care nu ii da prea multe detalii despre conditiile de viata, in contextul in care cu inculpatul si parintii acestuia discuta mai mult, iar acestia au indus-o in eroare afirmand ca acolo toti lucreaza si castiga bine.
La intoarcerea din inchisoare inculpatul s-a intalnit cu numita, tot minora, care a venit din Romania in aceeasi caravana insotita de parintii. Aceasta s-a angajat intr-o relatie cu inculpatul. Parintii martorei, martori si, confruntati cu faptul ca membrii caravanei cerseau, au plecat in tara, dar la rugamintea fiicei lor au lasat-o pe aceasta impreuna cu inculpatul, intrucat intentionau sa se casatoreasca.
Dupa intalnirea cu martora, inculpatul a devenit agresiv cu partea vatamata, conform spuselor acesteia. Faptul ca inculpatul se raliase intr-o relatie cu alta femeie ajuns la cunostinta parintilor partii vatamate, prin intermediul unei persoane neidentificate, care a locuit in acea caravana. In aceste conditii, parintii partii vatamate au contactat pe parintii inculpatului pentru aoa duce acasa pe fiica lor, apreciind ca aceasta conduita nu era normala si presupunand ca situatia partii vatamate in interiorul acelei caravane nu era una pozitiva.
In data de 04 03 2003 parintii inculpatului au sosit in tara impreuna cu partea vatamata, iar acest aspect rezulta din inscrisurile emise de Politia de Frontiera care confirma ca acestia au patruns in tara impreuna la aceasta data.
Victima reclama faptul ca anterior acestui moment a fost agresata de inculpati datorita refuzul sau de a participa la cersit si datorita faptului ca urmele de leziuni erau vizibile a fost tinuta cu forta in apartamantul din T al inculpatilor o saptamana.
Existenta leziunilor este confirmata de 307/ 11 03 2003 care atesta ca are leziuni ce pot data din 28 02 2003, moment la care se afla in Franta. Sustinerile din acest act medical se coroboreaza cu afirmatia partii vatamate ca a fost agresata de inculpati in perioada in care a locuit cu acestia si cu afirmatiile mamei partii vatatamate care confirma ca partea vatamata a fost adusa acasa cu un taxi si intrucat a prezentata urme de violenta a inteles sa o la un medic legist.
Martora a declarat initial ca, dupa plecarea parintilor in Romania, inculpatul si parintii au obligat- sa cerseasca pe motivul ca nu o pot intretine.
Aceasta a declarat in procurorului, in declaratia data la data de 25 10 2006, ca a cersit in localitatile si, prin intersectii, la semafoare si pe strada, iar sustinerile sunt confirmate partial de depozitiile inculpatilor din cursul urmaririi penale, a martorului audiat in Franta prin comisie rogatorie (fila 76 -96 dosar UP) si din fotografia efectuata de autoritatile franceze (file 132 dup).
Martora revine asupra declaratiei, la data de 22 05 2007, dupa arestare inculpatului, declarand totodata ca nu se considera vatamata si ca ea a practicat in Franta aceeasi activitate constand in a vinde ziare si si nu a fost constransa de inculpat.
De asemenea mama martorei revine asupra declaratiei prin care confirma cele spuse de fiica sa. Tribunalul va inlatura aceste ultime declaratii, precum si cele date in cursul cercetarii judecatoresti, pe considerentul ca nu pot fi obiective, avand in vedere natura relatiei dintre martora si inculpat. Pe de alta parte acestea nu sunt in concordata cu restul materialul probator, care face dovada ca atat martora, cat si familia inculpatului practicau cersetoria. Martora era minora la momentul savarsirii faptei, a fost supusa impreuna cu fiul ei minor unui trai umilitor, Aceasta a declarat ca nu a fost agresata de inculpat si parintii ci doar certata, injurata de acestia.
Atat partea vatamata cat martora au aratat ca documentele de identitate le erau pastrate de inculpat si parintii, iar banii obtinuti din cersit erau folositi excusiv de acestia.
În medie, obținea din cerșit o sumă cuprinsă între 30-50 de euro pe zi iar declara ca avea un castig de aproximativ 60 EUR.
Martora a locuit in Franta cu inculpatul aproximativ 3 ani, perioada in care locuit in conditii umilitoare. Aceasta s-a intors in Romania la inceputul anului 2006, cand autoritatile franceze au retinut o buna parte din membrii caravanei.
Din starea de fapt expusa instanta a retinut ca inculpatul si parintii acestuia au exploatat pe cele doua minore, printr-o forma de abuz de autoritate, de raportul existent intre ele si inculpatul. In virtutea acestor raporturi au transportat-o pe si gazduit- cu scopul exploatarii prin munca, iar in ce o priveste pe minora, aceasta, de asemenea, a fost gazduita si exploatata pentru a obtine venituri intr-un mod ilicit profitandu-se de relatia care se crease intre ea si inculpat.
De asemenea le-a fost restrictionata libertatea de miscarea atat prin faptul ca nu au fost in posesia actelor de identitatea cat si prin acea ca nu puteau dispune de bani, astfel incat placarea din acea tara straina era practic imposibila.
Totodata instanta a mai retinut ca partea vatamata a fost agresata in partea finala a sederii ei in Franta, iar martora, desi arata ca nu a fost agresata pentru a practica cersetoria, a fost supusa umilintelor, prin modul cum era determinata sa cerseasca, precum si prin conduita autoritara, abuziva a inculpatului si parintilor acestuia. Mai mult, asa cum rezulta din fotografia de la dosar a fost expusa cu copilul in brate cu scopul de a cersi ceea ce denota o atitudine nedemna din partea inculpatului, in calitate de al minorului.
Activitatile descrise mai sus se constituie in incalcarea unor drepturi fundamentale ale persoanei, precum demnitatea si libertatea de manifestare, integritatea fizica, libertatea de miscare si dreptul la munca.
Chiar daca victima a consimtit la desfasurarea acestei activitati, iar in anumite momente si a facut acest lucru, consimtamantul lor nu poate conduce la inlaturarea raspunderii penale de prevederile exprese ale art 16 din Legea 678/2001.
Starea de fapt descrisa mai sus confirma incadrarea juridica data faptei prin actul de acuzare in ce priveste pe inculpat, respectiv infractiunea prev de art 13 alin 1,2,3 din Legea 678/2001, fapta savarsita in forma continuata.
Textul de mai sus incrimineaza fapta persoanei care recruteaza, transporta, transfera, gazduieste un minor, in scopul exploatarii acestuia daca fapta se produce prin amenintare, violenta sau alte forme de constrangere, prin rapire frauda ori inselaciune, abuz de autoritate sau profitand de imposibilitatea minorului de a se apara si in conditiile prev de art 3 teza 1, respectiv cand fapta a fost savarsita de doua sau mai multe persoane impreuna.
Tribunalul a conchis ca latura obiectiva a infractiunii este realizata prin modalitatea amenintarilor precum si exploatarii relatiei sentimentale existenta intre victime si inculpat ceea ce presupune o forma de abuz de autoritate, mai ales avand in vedere normele morale ale comunității din care făceau parte.
S-a retinut ca, in instantei, inculpatul nu a recunoscut savarsirea faptei, aparandu-se in mod constant prin aceea ca partea vatamata a formulat plangerea impotriva sa din razbunare dupa ce a constatat ca acesta s-a angajat intr-o alta relatia cu.
Instanta a inlaturat aceasta aparare, intrucat din probele administrate in cursul urmarii penale rezulta cu certitudine ca atat inculpatul cat si victimele au practicat cersetoria. Pe de alta parte, partea vatamata nu ar fi calatorit in Franta in conditiile in care nu ar fi fost angajata in acea relatie cu inculpatul iar motivul pentru care aceasta a formulat plangere nu are relevanta in conditiile in care faptele reclamante au fost confirmate partial prin insasi declaratiile inculpatilor date in cursul urmaririi penale.
In ce priveste conduita procesuala a victimei de a reveni asupra declaratiilor, instanta a concluzionat ca aceasta nu poate conduce la inlaturarea raspunderii inculpatului, atat prin aceea ca nu modifica imprejurarile de fapt retinute mai sus, dar si prin aceea ca acest tip de infractiune face parte din categoria de infractiuni pentru care actiunea penale se pune in miscare din oficiu, declaratia partii vatamate nu are aptitudinea de a conduce la stingerea conflictului de drept penal.
Chiar daca aceasta nu a inteles sa se constituie parte vatamata, declaratia sa nu este absoluta, fiind interpretata in conformitate cu intregul material probator.
In consecinta, pentru savarsirea infractiunii prev de art art 13 alin 1,2,3 din Legea 678/2001, cu aplicarea art 41 alin 2 cod penal a fost condamnat inculpatul la 1 an 3 luni inchisoare.
de imprejurarea ca de la momentul savarsirii faptei si pana la pronuntarea pedepsei de au intervenit mai multe legi penale, instanta a facut aplicarea legii mai favorabile in conformitate cu prevederile art 13 cod penal. Textul a fost introdus prin Legea 678/21 11 2001 publicata care avea o alta numerotare, dar prevede pentru fapta descrisa mai sus o pedeapsa cuprinsa intre 5 si 15 ani. Legea suferit mai multe modificari, ultima fiind introdusa prin Legea 285/2005, prin sunt majorate limitele de pedeapsa, pentru infractiunea de mai sus, pedeapsa fiind inchisoarea de la 7 la 18 ani.
Din interpretarea actelor normative susccesive instanta a constatat ca este mai favorabila inculpatului prevederea initiala, context in care va face aplicarea acestui text pentru a da eficienta principiului de drept penale reglementat de art 13 cod penal, constand in aplicarea legii penale mai favorabile.
De asemeni la individualizarea sanctiunii aplicate instanta a avut in vedere imprejurarea ca inculpatul era minor la data savarsirii faptei adica in anul 2002, context in care de prevederile art 99 si urm. privitor la pedepsele aplicabile minorilor, va reduce limitele de pedeapsa la jumatate.
In prezenta cauza s-a solicitata sa se face aplicarea cauzei de reducerea a pedepsei prevazuta de art 20 alin 2 din Legea 678/2001, intrucat in cursul urmariii penale inculpatul a facilitatat tragerea la raspunderea penala a altor persoane care au savarsit infractiuni prevazute de prezenta lege.
de faptul ca aceasta cauza de reducere a fost solicitata de aparare, la termenul din 16 01 2008 s-au solicitat lamuriri organelor de urmarire penala, respectiv DIICOT - Biroul teritorial Timiș, in sensul de a preciza daca inculpatul este indreptatit sa beneficieze de aceasta prevedere legala, avand in vedere ca organele de urmarire penala sunt in masura sa precizeze daca inculpatul indeplineste conditiile prevazute de lege pentru a se da eficienta acestui text.
Prin adresa emisa la data de 12 03 2008, DIICOT a comunicat instantei ca inculpatul poate beneficia de prevederile art 20 alin 2 din Legea 678/2001 avand in vedere ca in cursul urmaririi penale a denuntat si facilitat tragerea la raspundere penala a altor persoane care au savarsit infractiuni prevazute de Legea 678/2001.
Raportat la acest raspuns se impune reducerea la jumatate a limitelor pedepsei prevazute de lege.
de incidenta textelor de mai sus instanta a aplicat inculpatului pedeapsa de 1 an si 3 luni inchisoare cu privare de libertate.
La individualizare s-au avut in vedere limitele de pedeapsa cu reducerile aratate mai sus, persoana infractorului care, conform cazierului nu are antecedente penale, era minor la data savarsirii faptei. De asemenea instanta a avut in vedere imprejurarile concrete ale savarsirii faptei, contextul general in care aceasta s-a produs respectiv in conditiile in care majoritatea membrilor acelei caravane traiau prin practicarea acestei activitati, precum si conceptia inculpatului si a cetatenilor de etnie cu privire la practicarea acestei activitati, exprimata chiar in declaratiile date in instanta. La alegerea pedepsei instanta a avut in vederea si concluziile din referatul de evaluare, fila 135 dosar.
Ca o consecinta a condamnarii la o pedeapsa privativa de libertate, în baza art. 71 cod penal s-a aplicat pedeapsa accesorie, respectiv s- interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a si b cod penal pe durata executarii pedepsei.
Inculpatul a fost judecata in stare de arest preventiv, context in care odata cu pronuntarea sentintei de s-a dispus, in baza art. 350 cod penal mentinerea masurii arestarii preventive a inculpatului si in baza art. 88 cod penal s- dedus din pedeapsa durata arestarii preventive incepand cu data de 28 03 2007 si pana la zi.
In ce priveste latura civila s-a retinut ca partea vatamata nu a solicitat pretentii banesti aceasta dorindu-si tragerea la rapsunderea penala a inculpatului. Totodata s-a retinut ca, data fiind trecerea timpului de la momentul savarsirii faptei nu s-a putut stabili care este suma obtinuta de inculpat si parintii acestuia prin exploatarea celor doua persoane.
In consecinta s-a constatat, in baza aet 14 si 346 cod pr pen ca partea vatamata nu s-a constituit parte civila in cauza. In ce priveste, aceasta a aratat ca nu se considera vatamata prin fapta inculpatului.
În baza art. 191 C.P.P. de pronuntarea unei condamnari a fost obligat inculpatul sa achite in favoarea statului suma de 1600 lei cu titlu de cheltuielile judiciare.
Împotriva sentinței penale nr. 204/PI/14.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și inculpatul.
În motivarea apelului său, Parchetul de pe lângă Tribunalul Arada susținut că hotărârea este nelegală sub aspectul cuantumului pedepsei aplicată inculpatului minor și față de reținerea art. 20 alin. 2 din Legea nr. 678/2001 în operațiunea de individualizare judiciară. În acest sens, s-a arătat că pedeapsa de 1 an și 3 luni aplicată inculpatului pentru infracțiunea comisă este nelegală, sub limita pe care o stabilește textul art. 13 din Legea nr. 678/2001, art. 99 și urm. și Cod Penal art. 20 alin. 2 din Legea nr. 678/2001. S-a învederat că fără a reține alte circumstanțe atenuante, făcând doar aplicarea articolului referitor la minoritatea inculpatului și la cauza de reducere a pedepsei, așa cum este prevăzută de art. 20 alin. 2 din Legea nr. 678/2001, instanța de fond a dispus condamnarea acestuia la o pedeapsă sub limita minimă de 1 an și 9 luni închisoare. În ce privește critica pentru reținerea art. 20 alin. 2 din Legea nr. 678/2001, Parchetul de pe lângă Tribunalul Timișa învederat că rechizitoriul Biroul teritorial Timișa fost întocmit la data de 25.06.2007, dată la care s-a finalizat urmărirea penală, iar în cuprinsul său nu se face nici o referire cu privire la faptul că inculpatul ar fi denunțat sau facilitat tragerea la răspundere penală a altor persoane implicate în traficul de persoane. Totodată, s-a subliniat că afirmația că inculpatul poate beneficia de aceste dispoziții legale apare în conținutul unei adrese înregistrată sub nr. 434/D/P/2005 la. și depusă la dosarul cauzei la termenul din 2.21.2007; că la momentul sesizării instanței prin rechizitoriu era deja în vigoare această prevedere legală și că scăparea organelor de anchetă penală din cadrul Biroul teritorial Timiș este cel puțin inexplicabilă. Astfel, s-a învederat că faptul că aceste prevederi nu au fost reținute în rechizitoriu îndreptățesc afirmația că inculpatul nu a făcut denunțul în cursul urmăririi penale astfel cum stipulează textul articolului 20 alin. 2 din Legea nr. 678/2001 și nu beneficiază de ele.
Apelul declarat de inculpat nu a fost motivat în scris, iar cu ocazia concluziilor orale s-a solicitat achitarea acestuia în temeiul art. 10 lit. "d"
C.P.P.Analizând apelurile declarate, prin prisma motivelor de apel precum și din oficiu conform art. 371 al.2 pr.pen. instanța constată că hotărârea atacată este nelegală și netemeinică sub aspectul individualizării pedepsei principale și accesorii, astfel că va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș și va respinge apelul declarat de inculpatul, pentru următoarele considerente:
Starea de fapt reținută de prima instanță este corectă fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul cercetării judecătorești și în faza de urmărire penală, respectiv declarațiile părții vătămate, ale martorilor, G, G, Prica și, coroborate cu certificatul medico-legal nr. 307/11.03.2003 eliberat de IML Tribunalul Timișa efectuată o analiză completă și fundamentată a probelor administrate, pe care instanța de apel și-o însușește.
Potrivit art. 62.C.P.P. mijloacele de probă pot fi administrate în toate fazele procesului penal, legea nefăcând nicio deosebire în ceea ce privește forța lor probantă în raport cu împrejurarea că au fost administrate în cursul urmăririi penale sau al cercetării judecătorești. Neexistând nici un temei de legal pentru a se crea o ordine de preferință între declarațiile succesive ale martorilor sau victimelor, instanța fiind îndreptățită a reține numai pe acelea pe care le consideră că exprimă adevărul și care se coroborează cu alte mijloace de probă. Simpla retractare a unor declarații nu poate produce efectul de înlăturare a acesteia decât dacă este temeinic motivată, și nu în cazul în care situația de fapt arătată în cuprinsul ei rezultă și din alte probe ale dosarului. Se mai impunea a se reține și faptul că la aprecierea declarației unui martor este necesar să se aibă în vedere moralitatea acestuia, capacitatea intelectuală, poziția față de proces, interesul pe care-l poate avea în soluționarea cauzei într-un anumit fel, etc. Principiile anterior expuse și-au găsit aplicabilitatea în speță, prima instanță înlăturând în mod corect retractările făcute de unii martori ca fiind influențate de legăturile afective cu familia inculpatului sau de interesul de a nu incrimina anumite practici. Astfel, în prima declarație dată în cursul urmăririi penale, în data de 25.10.2006, martora (victimă a infracțiunii) - fila 44 - 46 dosar UP, a susținut că a fost exploatată de familia inculpatului; relatând că părinții inculpatului i-au spus că trebuie să meargă la cerșit deoarece nu aveau de gând să o întrețină; că a fost la cerșit în diferite locații din localitățile și, în metrou, la intersecție la semafoare și pe stradă pentru că nu a avut de ales; că toți banii erau ținuți de familia; că tonul pe care îi erau adresate injuriile și reproșurile de către membrii familiei inculpatului au făcut-o să le perceapă ca pe niște amenințări și îi creau un sentiment de teamă, nu a putut să ia legătura cu părinții săi decât în prezența membrilor familiei, iar inculpatul și părinții acestuia o "instruiau" să spună că este bine. În cuprinsul aceleiași declarații, martora a precizat că "unii cetățeni din caravană obișnuiau să câștige și din vânzarea de și ziare, însă niciodată nu am desfășurat astfel de activități" (fila 45 dosar UP); pentru ca, ulterior, în data de 22.05.2007, să revină (fila 48 dosar UP) și să susțină că nu a fost constrânsă de membrii familiei să cerșească și nici să realizeze alte activități contrar voinței sale; că ar fi vândut ziare și împreună cu inculpatul și părinții acestuia și nu a cerșit în locuri publice, precizând că prin cerșit înțelegea vândutul de și ziare. Este de menționat faptul că ambele declarații au fost date în prezența unor avocați aleși de către martoră. În fața instanței de judecată (fila 120 dosar fond), aceeași martoră arată că după ce partea vătămată a plecat acasă, ea a locuit cu inculpatul și a fost de acord să meargă la cerșit. primei declarații o motivează prin aceea că s-ar fi simțit amenințată de anchetator, dar își recunoaște semnăturile și precizează că nu i s-a sugerat ce să declare. Din cele anterior arătate, instanța constată că retractarea primei declarații nu are o justificare întemeiată, care să conducă la concluzia că faptele relatate nu corespund adevărului, cu atât mai mult cu cât: - martora a fost asistată de un apărător ales, - ea însăși arată că nu i s-a sugerat ce să spună, - declarațiile ulteriore sunt inconsecvente (în cea din 22.05.2007 susține că nu a cerșit niciodată, în fața instanței arată că a fost cu inculpatul și părinții acestuia la cerșit; - declarația din 25.10.2006 este cea mai apropiată de evenimente; - martora și inculpatul au împreună un copil minor (acest fapt determinând-o să nu formuleze plângere nici în fața autorităților franceze atunci când a fost victima violențelor exercitate de inculpat, așa cum susține în declarația din 25.10.2006); - declarația de coroborează cu cea a martorei (fila 50 dosar UP), (fila 54 dosar UP), (fila 61 dosar UP). În aceiași modalitate a procedat și martora, mama victimei, care după ce a relatat (fila 51 dosar UP) că: din discuțiile avute cu diferite cunoștințe ce veneau din Franța a aflat că fiica sa este supusă violențelor de către inculpat; că a fost sunată de aceasta să vină să o ia în momentul în care inculpatul și părinții săi au fost reținuți de poliței; iar la întoarcere i-a povestit că a fost obligată să cerșească, a fost tratată rău de către familia și inculpat, că era supravegheată de aceștia în timpul discuțiilor telefonice; revine (fila 53 dosar UP, data de 22.05.2007, fila 118 dosar fond) susținând că nu a avut nicio discuție cu fiica sa în care să-i fi spus că a fost obligată să cerșească, că în principal a vândut și ziare. Este de reținut și aspectul că martora a relatat că, după ce s-a întors în țară, părinții inculpatului au sunat și le-au adresat injurii, fapt ce confirmă comportamentul violent al acestora și inculpatului. În ceea ce privește situația martorei, însăși părinții inculpatului au recunoscut a fost la cerșit (fila 22, 25 dosar UP) împreună cu inculpatul, iar cu ocazia confruntării dintre partea vătămată și tatăl inculpatului (fila 73 dosar UP) a admis că și aceasta a mers la cerșit împreună cu inculpatul și toată familia. Declarațiile părții vătămate se coroborează cu declarațiile martorei, coroborate cu certificatul medico-legal nr. 307/11.03.2003 eliberat de IML
Încadrarea juridică dată faptei este corectă, având în vedere că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de minori în formă continuată prevăzută de art. 13 alin. 1, 2, 3 din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin. 2.Cod Penal, art. 13.Cod Penal și 99 și urm. Articolul Cod Penal 13 din Legea nr. 678/2001 prevede că "recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unui minor, în scopul exploatării acestuia, constituie infracțiunea de trafic de minori", formele agravate fiind reglementate în alin. 2, respectiv când fapta este săvârșită "prin amenințare, violență sau alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea minorului de a se apăra ori de a-și exprima voința sau prin oferirea, darea, acceptarea ori primirea de bani sau de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra minorului" și alin. 3, când fapta este comisă de două sau mai multe persoane împreună. Articolul 2 pct. 2 lit. b) din Legea nr. 678/2001 prevede că prin exploatare se înțelege "ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire", iar potrivit lit. e) a aceluiași articol, "efectuarea unor alte asemenea activități prin care se încalcă drepturi și libertăți fundamentale ale omului" constituie, de asemenea, o formă de exploatare, prin "aservire" în sensul textului citat înțelegându-se "acțiunea de a supune". În speță, odată ajunsă în străinătate partea vătămată a fost lipsită de acte de identitate, într-o țară a cărei limbă nu o cunoștea; atât aceasta cât și au fost obligate să practice cerșetoria prin violențe și amenințări, dar și prin abuz de autoritate, profitând de sentimentele de afecțiune ale acestora, fiind lipsite de mijloace financiare și supravegheate chiar și în convorbirile telefonice cu proprii părinți, de către inculpat și părinții acestuia.
În ce privește susținerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș în sensul că s-ar fi aplicat în mod nelegal dispozițiile art. 20 alin. 2 din Legea nr. 678/2001 întrucât nereținerea acestora în rechizitoriu ar conduce la concluzia că inculpatul nu a făcut denunțul în cursul urmăririi penale, instanța constată că este nefondată. Potrivit art. 20 alin. 2 din Legea nr. 678/2001 "persoana care a comis una dintre infracțiunile prevăzute de prezenta lege, iar în timpul urmăririi penale denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni prevăzute de prezenta lege beneficiază de reducerea la Jal imitelor pedepsei prevăzute de lege". Dispozițiile legale citate nu condiționează incidența acestei cauze de reducere a pedepsei după cum a fost menționată sau nu în cuprinsul rechizitoriului, iar principul legalității incriminării și procesului penal împiedică instanța să facă asemenea diferențieri. În speță, prin adresa nr. 15/D/P/2007 din 12.03.2008 emisă de Biroul teritorial Timișs -a comunicat instanței că inculpatul poate beneficia de prevederile art. 20 alin.2 din Legea nr. 678/2001, având în vedere că în cursul urmăririi penale a denunțat și facilitat tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni prevăzute de Legea nr. 678/2001. Această adresă emană de la organul competent cu efectuarea urmăririi penale în asemenea cauze, cel care deține în principal informațiile necesare privind îndeplinirea condițiilor art. 20 alin.2 din lege, astfel că fără a analiza temeiul de drept al emiterii unor asemenea adrese după ce actul de inculpare a fost înaintat spre competenta soluționare instanței de judecată, se constată că nu există elemente care să pună sub semnul îndoielii realitatea mențiunilor sale. Mai mult, omisiunea unei asemenea mențiuni în cuprinsul rechizitoriului nu poate fi imputată inculpatului, astfel că în mod corect tribunalul a reținut incidența art. 20 alin.2 din Legea nr. 678/2001.
Referitor la invocarea de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Timișa faptului că inculpatului i s-ar fi aplicat o pedeapsă sub limita prevăzută de lege fără reținerea unor circumstanțe atenuante, instanța constată că este fondată. Astfel, în speță s-a reținut de către prima instanță incidența dispozițiilor art. 13.Cod Penal, însă aplicarea acestuia nu a fost corect efectuată. Instanța de apel constată că tribunalul a reținut ca limite de pedeapsă - închisoarea de la 5 la 15 ani, ca fiind cele prevăzute de lege la data comiterii faptelor, însă a făcut aplicarea cauzei de reducere a pedepsei prevăzută de art. 20 alin. 2, care a fost introdusă în lege ulterior, prin OUG nr. 79/14.07.2005. În prealabil, instanța constată că limitele de pedeapsă la data comiterii faptelor erau închisoarea de la 5 la 18 ani (art. 13 alin.1, 3, 4 teza a II-a), fără posibilitatea reducerii pentru cei care denunță și facilitează identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane care au săvârșit infracțiuni reglementate de lege. Această cauză de reducere a pedepsei a fost reglementată prin OUG nr. 79/2005, care însă pe lângă modificarea art. 20 din lege, a modificat și conținutul art. 13 majorând limitele de pedeapsă la închisoarea de la 7 la 18 ani. Aplicarea art. 13.Cod Penal exclude realizarea unei lex tertia, respectiv combinarea dispozițiilor mai favorabile inculpatului din legi succesive pentru a crea acestuia o lege mai favorabilă, judecătorul neputându-se substitui legiuitorului. Determinarea legii penale mai favorabile se realizează de la caz la caz, în mod concret, în raport cu fapta și autorul acesteia, și nu în mod abstract prin compararea dispozițiilor cuprinse în legi succesive, independent de cauza și persoana deduse judecății. Astfel, în speță nu se poate face abstracție de posibilitatea aplicării art. 20 alin.2 din Legea nr. 678/2001 modificată în momentul stabilirii legii penale mai favorabile întrucât unul dintre criteriile care stau la baza acestei operațiuni este cel al regimului sancționator. În acest sens, instanța constată că aplicarea dispozițiilor Legii nr. 678/2001 în forma existentă la momentul comiterii faptelor și cu aplicarea art. 99 și următoarele ar Cod Penal conduce la pedeapsa închisorii de la 2 ani și 6 luni la 9 ani, iar aplicarea Legii nr. 678/2001 în forma în vigoare după modificarea ei prin OUG nr. 79/2005, cu aplicarea art. 99 și următoarele Cod Penal, art. 20 din lege, conduce la pedeapsa închisorii de la 1 an și 8 luni la 4 ani și 6 luni. Prin urmare, instanța de apel constată că legea penală mai favorabilă în speță este cea modificată prin OUG nr. 79/2005, limitele de pedeapsă fiind de la 1 an și 8 luni închisoare la 4 ani și 6 luni închisoare.
În același timp, instanța de apel constată că operațiunea de individualizare judiciară a pedepsei aplicate nu se reduce la reținerea incidenței art.20 al.2 din Legea 678/2001 modificata, întrucât partea generală a codului penal reglementează în art. 72 criteriile avute in vedere la aplicarea sancțiunii. Fiind o parte a activității de aplicare a legii penale, individualizarea judiciară nu se poate realiza decât în condițiile și în limitele stabilite de lege. impuse de principiul legalității nu se rezumă însă la cerința ca individualizarea pedepsei să se facă în limitele unui cadru legal, ci și prin folosirea unor mijloace și pe baza unor criterii de apreciere determinate de lege și care sunt consacrate de art. 72.penal. Potrivit art. 72 alin. 1.Cod Penal, instanța trebuie să aibă în vedere pe lângă limitele de pedeapsă fixate în partea specială, și gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului, împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală. Astfel, instanța nu poate aplica pedeapsa doar raportat la activitatea inculpatului de a aduce la cunoștința autorităților activități ilicite care au condus la identificarea și tragerea la răspundere penală a altor persoane - reținându-se doar incidenta art.20 al.2 din Legea 678/2001 modificată - cu ignorarea criteriilor generale menționate mai sus. A considera altfel ar însemna să se instituie un regim sancționator mai grav unui inculpat care a manifestat o conduita procesuală corectă, de recunoaștere a faptei și de contribuire la aflarea adevărului dar care nu are cunoștințe despre existenta altor grupuri infracționale pe care să le divulge autorităților în cursul urmăririi penale, față de situația unui inculpat care nu a recunoscut comiterea faptei, îngreunând desfășurarea procesului penal și implicit aflarea adevărului dar care, urmare a denunțului făcut, ar beneficia ab initio de înjumătățirea cuantumului pedepsei stabilite
Potrivit dispozițiilor art. 52.Cod Penal pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor comise.
În cauză se impune a avea în vedere caracterul continuat al infracțiunii, conduita nesinceră a inculpatului pe parcursul procesului, faptul că infracțiunea are caracter transfrontalier, precum și concluziile referatului de evaluare. Este adevărat că inculpatul nu este obligat să recunoască săvârșirea infracțiunii, legea conferindu-i potrivit art. 70 alin. 2.C.P.P. "dreptul la tăcere", respectiv dreptul de a nu face nici o declarație; însă, în măsura în care inculpatul este de acord să dea declarații, potrivit aceluiași text legal, ceea ce declară poate fi folosit și împotriva sa. Astfel, comportarea nesinceră în cursul procesului penal, fără a fi reglementată ca o circumstanță agravantă, poate fi de natură a influența pedeapsa aplicată prin prisma criteriului prevăzut de art. 72.Cod Penal "persoana infractorului". Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor art. 72.pen, prima instanță a efectuat o analiză și evaluare completă a circumstanțelor personale ale inculpatului, a condițiilor producerii faptei și consecințele acesteia. Potrivit referatului de evaluare nr. 60/04.02.2008 întocmit de Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Timiș, în raport cu valorile acceptate la nivel macrosocial și statuate prin legislație, inculpatul poate înregistra încălcări ale acestora, situându-se uneori, prin activitățile pe care le desfășoară, la limita legalității, constatându-se lipsa școlarizării și a unui loc de muncă.
Mai trebuie avut în vedere că în urma individualizării judiciare a pedepsei potrivit criteriilor prevăzute de art.72 pen. pedeapsa aplicată trebuie să aibă un cuantum care să realizeze și funcția preventivă - educativă, în contextul în care infracțiunea a fost săvârșită și al caracterului de fenomen dobândit de acest tip de infracțiuni în ultima perioadă de timp. Infracțiunile de trafic de persoane aduc atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv demnitatea persoanei, și chiar sănătății acesteia, reprezentând, totodată, una dintre cele mai grave forme ale criminalității organizate, iar reducerea excesivă a pedepsei pentru autorul unei asemenea infracțiuni, cu impact social deosebit, ar echivala cu încurajarea tacită a lui și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și, în plus, asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.
Față de aspectele anterior expuse, instanța de apel constată că se impune majorarea pedepsei aplicate inculpatului de la 1 an și 3 luni închisoare la 3 ani și 6 luni închisoare, atât pentru a se respecta limitele prevăzute de lege, cât și pentru a se atinge scopurile reglementate de art. 52.
Cod PenalÎn ce privește pedeapsa accesorie aplicată inculpatului, instanța constată că tribunalul a interzis acestuia exercitarea drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b Cod Penal Sub acest aspect, prin hotărârea pronunțată în cauza Hirst contra Marii Britanii/06.10.2005, Curtea Europeană a drepturilor Omului a decis că interzicerea generală și nediferențiată a dreptului de vot al deținuților, dacă este aplicabilă de drept tuturor deținuților condamnați ce se află în executarea pedepsei, indiferent de durata pedepsei principale și independent de natura sau gravitatea infracțiunii pe care au comis-o și de situația lor personală, este incompatibilă cu articolul 3 din protocolul 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Obligativitatea aplicării cauzei menționate de către autoritatea judecătorească română rezidă din aceea că prin Legea nr. 30/1994 a fost ratificată Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și, în plus, prin art. 20 alin. (2) din Constituție se prevede că dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În același sens, se rețin și dispozițiile deciziei nr. LXXIV/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, care a statuat că dispozițiile art. 71.Cod Penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I - c nu Cod Penal se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3.Cod Penal Prin urmare, instanța de apel apreciază că în raport cu infracțiunea reținută în sarcina inculpatului, natura acesteia și ceea ce denotă ea despre personalitatea inculpatului, se impune a se interzice numai exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a - de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și lit. b ca Cod Penal pedepse accesorii.
Având în vedere că în cauză s-a dovedit cu certitudine vinovăția inculpatului, că fapta sa constituie infracțiunea ce a fost reținută de prima instanță, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 204/PI/ 14.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
Constatând că pedeapsa principală și accesorie aplicate inculpatului nu au fost corect individualizate, în temeiul art. 379 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, instanța va admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva sentinței penale nr. 204/PI/14.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș. Pe cale de consecință, va desființa sentința penală apelantă și rejudecând: va majora pedeapsa aplicată inculpatului, de la 1 an și 3 luni închisoare la 3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori în formă continuată prev. de art. 13 alin.1, 2, 3 din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, art.13 Cod penal, art. 99 și urm Cod penal și art. 20 alin.2 din Legea nr. 678/2001. Va înlătura interzicerea dreptului de a alege, prev. de art. 64 lit. a teza I Cod penal și va menține în rest dispozițiile sentinței penale atacate.
Având în vedere că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă și în prezent, fiind confirmate până la acest moment de soluțiile pronunțate în cauză, pericolul social concret al faptei rezultând din modalitatea comiterii faptei, în temeiul art. 383 alin.11și 350 Cod procedură penală, va menține măsura arestării preventive a inculpatului.
În temeiul art. 383 alin.2 Cod procedură penală și 88 Cod penal, va deduce în continuare din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv de la data de 14.03.2008 la zi.
În temeiul art. 192 alin.2 Cod procedură penală, va obliga inculpatul la plata sumei de 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art. 379 pct. 1, lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 204/PI/ 14.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr-.
În temeiul art. 379 pct. 2, lit. a Cod procedură penală, admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva sentinței penale nr. 204/PI/14.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș.
Desființează sentința penală apelantă și rejudecând:
Majorează pedeapsa aplicată inculpatului, de la 1 an și 3 luni închisoare, la3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori în formă continuată, prev. de art. 13 alin.1,2,3 din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, art.13 Cod penal, art. 99 și urm Cod penal și art. 20 alin.2 din Legea nr. 678/2001.
Înlătură interzicerea dreptului de a alege, prev. de art. 64 lit. a teza I Cod penal.
Menține în rest dispozițiile sentinței penale atacate.
În temeiul art. 383 alin.11și 350 Cod procedură penală, menține măsura arestării preventive a inculpatului.
În temeiul art. 383 alin.2 Cod procedură penală și 88 Cod penal, deduce în continuare din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv de la data de 14.03.2008 la zi.
În temeiul art. 192 alin.2 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timișa sumei de 100 lei, onorariu avocat oficiu.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 26.06.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Red. LB/04.07.2008
Tehnored. AA
Ex. 3/ 04.07.2008
Prima instanță:
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 107/
În temeiul art. 379 pct. 1, lit. b Cod procedură penală, respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 204/PI/ 14.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosarul nr-.
În temeiul art. 379 pct. 2, lit. a Cod procedură penală, admite apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș împotriva sentinței penale nr. 204/PI/14.03.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș.
Desființează sentința penală apelantă și rejudecând:
Majorează pedeapsa aplicată inculpatului, de la 1 an și 3 luni închisoare, la3 (trei) ani și 6 (șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de minori în formă continuată, prev. de art. 13 alin.1,2,3 din Legea nr. 678/2001 cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, art.13 Cod penal, art. 99 și urm Cod penal și art. 20 alin.2 din Legea nr. 678/2001.
Înlătură interzicerea dreptului de a alege, prev. de art. 64 lit. a teza I Cod penal.
Menține în rest dispozițiile sentinței penale atacate.
În temeiul art. 383 alin.11și 350 Cod procedură penală, menține măsura arestării preventive a inculpatului.
În temeiul art. 383 alin.2 Cod procedură penală și 88 Cod penal, deduce în continuare din pedeapsa aplicată durata arestului preventiv de la data de 14.03.2008 la zi.
În temeiul art. 192 alin.2 Cod procedură penală, obligă inculpatul la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timișa sumei de 100 lei, onorariu avocat oficiu.
Cu recurs în 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 26.06.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR- din 27 iunie 2008
Către,
PENITENCIARUL TIMIȘOARA
- Evidență deținuți -
Vă trimitem alăturat copia minutei deciziei penale nr. 107/A din 26.06.2008 pronunțată în dosarul cu numărul de mai sus privind pe inculpatul - născut la 14.11.1985.
GREFIER,
- -
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR- din 27 iunie 2008
Către,
PENITENCIARUL TIMIȘOARA
- Evidență deținuți -
Vă trimitem alăturat copia minutei deciziei penale nr. 107/A din 26.06.2008 pronunțată în dosarul cu numărul de mai sus privind pe inculpatul - născut la 14.11.1985.
GREFIER,
- -
Președinte:Ion DincăJudecători:Ion Dincă, Laura Bogdan
