Tulburarea de posesie (art. 220 cod penal). Decizia 432/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori.
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR.432/R/2009
Ședința publică din 13 octombrie 2009
Complet de judecată compus din
PREȘEDINTE: Patrăuș Mihaela
JUDECĂTOR 2: Pușcaș Mircea
JUDECĂTOR 3: Condrovici Adela
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, potrivit prevederilor art.304 alin.1 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de partea vătămată recurentă - domiciliat în O,-,.6, Județ B, împotriva deciziei penale nr.114/A din 16 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, decizie prin care s-a desființat în parte sentința penală nr.1507 din 19 decembrie 2008, pronunțată de Judecătoria Oradea, privind pe inculpatul intimat - domiciliat în O, str. - nr.2. --18,.6, județul B, trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tulburare de posesie, prevăzută și pedepsită de art.220 alin.2 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru inculpatul intimat lipsă, apărătorul ales al acestuia avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr-, emisă de Baroul Bihor - Cabinet de Avocat, și pentru partea vătămată recurentă, avocatul ales al acesteia, în baza împuternicirii avocațiale din 25.06.2009 emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual.
Ministerul Public este reprezentat de doamna procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, în sensul celor de mai sus, după care:
Nefiind excepții sau alte cereri prealabile de formulat instanța acordă părților cuvântul asupra recursului.
Avocatul ales al părții vătămate recurente susține recursul solicitând admiterea acestuia și trimiterea cauzei la parchet pentru efectuarea de cercetări. Apreciază că sesizarea instanței s-a făcut în mod nelegal, pentru infracțiunea prevăzută de art.220 Cod penal, acțiunea penală trebuia pusă în mișcare prin rechizitoriu. Pe fondul cauzei, solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate și trimiterea cauzei la Tribunalul Bihor, pentru ca instanța să se pronunțe asupra apelului declarat de inculpat, doar cu privire la cheltuielile de judecată. Apreciază că în mod greșit instanța de apel a dispus schimbarea temeiului achitării, câtă vreme inculpatul a criticat hotărârea doar cu privire la cheltuielile de judecată - fila 6 - dosarul instanței de apel. În subsidiar, solicită casarea hotărârilor, în sensul aplicării unui amenzi administrative și a stabilirii situației anterioare implicând respectarea de către învinuit a posesiei părții vătămate asupra terenului său pe care-l folosește de aproape 50 de ani.
Avocatul ales al inculpatului intimat - avocat, solicită respingerea ca nefondat a recursului declarat de partea vătămată și menținerea ca legale și temeinice hotărârilor recurate, cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată, conform împuternicirii avocațiale și chitanței depuse la dosar.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere ca nefondat a recursului și menținerea ca legale și temeinice a hotărârilor atacate. Apreciază ca nefondată solicitarea apărătorului părții vătămate recurente cu privire la restituirea cauzei la parchet.
CURTEA DE APEL
ELIBERÂND:
Asupra recursului penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.1507 din 19 decembrie 2009, pronunțată de Judecătoria Oradeas -a dispus în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală rap. la art. 10 lit. d Cod de procedură penală achitarea inculpatul, fiul lui și, ns. la 07.04.1956 în, jud. B,.în O, str. -, nr. 17A, -b18,. 6, jud. B, sub aspectul comiterii infracțiunii de tulburare în posesie, prevăzută și pedepsită de art. 220 alin. 2 Cod penal.
S-a respins cererea părții civile, privind restabilirea situației anterioare, conform art. 170 Cod de procedură penală.
S-a respins cererea inculpatului, privind obligarea părții civile la plata cheltuielilor judiciare.
Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, conform art. 192 alin. 3 Cod de procedură penală.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Prin încheierea din 05.06.2008, pronunțată în dosarul cu numărul de mai sus, în baza art. 278/1 alin. 8 lit. c Cod de procedură penală s-a admis plângerea formulată de petentul împotriva ordonanței din 26.07.2006 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, dată în dosar nr. 5524/P/2005 și a rezoluției prim procurorului dată în dosar nr. 1027/11.2/2006, s-au desființat aceste soluții dispunându-se reținerea cauzei spre judecare. Totodată s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de inculpatul pentru comiterea infracțiunii de tulburare de posesie, prevăzută de art.220 al.2 Cod penal.
Audiat fiind, inculpatul și-a menținut declarațiile date anterior în cauză. Cu altă ocazie acesta a confirmat că l-a deranjat pe partea vătămată în folosința terenului și a precizat că partea vătămată nu are titlu de proprietate pe acel teren (33).
Examinând actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut următoarele:
Terenul în litigiu este situat în O,-, învecinat fiind cu terenul proprietatea inculpatului, situat tot pe str. - -, însă la nr. administrativ 6. Inculpatul a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului situat pe-, înscris în CF nr. 13887 O, cu nr. top 5024/9 și 5024/14, în suprafață de 364 mp, prin vânzare-cumpărare în anul 2001(cota de 2/3 părți din cele două nr. topo).
După ce a devenit proprietar pe cota de 2/3 părți din nr. top 5024/9 și 5024/14, inculpatul a solicitat cu titlu de chirie de la Primăria O și diferența de 1/3 părți din teren, respectiv terenul de la nr. administrativ 8 de pe str. - -, adică terenul în litigiu. în acest sens, în perioada anilor 2001-2004 inculpatul a folosit și această suprafață de teren cu titlu de chirie, dovadă fiind copiile chitanțelor prin care face dovada plății chiriei pentru acest interval de timp și declarația de impunere pentru chiria aferentă terenului.
În cursul anului 2004, în urma unei audiențe la Primăria O, inculpatul a convenit cu partea vătămată să nu folosească nici unul terenul până la soluționarea litigiului ce a format obiectul dosarului nr. 5402/2004 aflat pe rolul Curții de Apel Oradea. Acest lucru le-a fost impus părților și de reprezentantul - O,
Prin decizia civilă nr.595/R/1.06.2005 a Curții de Apel Oradeas -a finalizat respectivul litigiu civil, care doar a constatat nulitatea absolută a titlului de donațiune și a încheierii de intabulare nr.6942/14.09.1979 și a înscrierilor de sub B5 din CF 13887 O nr. top 5024/9 și 5024/14. S-a dispus totodată radierea înscrierilor de sub B5 pentru cota de 1/3 parte și restabilirea situației anterioare de sub B3 în favoarea proprietarei, născută. Această soluție nu a fost comunicată cu inculpatul, pentru că nu era parte în procesul civil, prin urmare, inculpatul nu a avut cunoștință de finalizarea acestui litigiu. Pe de altă parte, se constată că decizia civilă respectivă nu recunoaște dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu pentru partea vătămată.
Prima instanță a constatat că partea vătămată a respectat înțelegerea convenită în anul 2004 cu reprezentanții - O și cu inculpatul, doar până în luna octombrie 2005, în data de 28.10.2005, partea vătămată, considerându-se probabil proprietar asupra cotei de 1/3 parte din nr. top 5024/9 și 5024/14, urmare a pronunțării deciziei Curții de Apel Oradea, amintită mai sus, se deplasează la terenul în litigiu, însoțit de martorii și, pentru a face curățenia de toamnă. în aceste condiții, inculpatul, neștiind de finalizarea procesului amintit, pentru că nu a fost parte, s-a deplasat și el la terenul în discuție și văzând partea vătămată și martorii acolo, le-a cerut pe un ton imperativ să iasă de pe teren, în caz contrar urmând să anunțe primăria și poliția.
Din probele administrate în cauză, în principal din coroborarea depozițiilor părților și a martorilor, nu rezultă că inculpatul ar fi împiedicat folosința terenului în ce privește pe partea vătămată și nici nu a scos-o afară de pe teren. Nu s-au folosit amenințări de către inculpat, în sensul art.193 Cod penal și nici agresiuni fizice sau verbale, expresia folosită și recunoscută de altfel de inculpat, nefiind o amenințare în sensul legii penale. Mai degrabă a fost o afirmație făcută cu bună credință, în ideea că dorea să se respecte convenția de la primărie, arătată mai sus.
Prima instanță a mai reținut că, inculpatul nu a exercitat cu acea ocazie, sau în perioada următoare, nici un act de ocupare, în întregime, sau în parte, fără drept, a unui imobil aflat în posesia altuia, respectiv în posesia părții vătămate. în acest sens este de precizat că, în perioada anilor 2001-2004, partea vătămată nici nu a folosit terenul, deci nu a avut posesia lui, posesia având-o inculpatul, care a folosit terenul cu titlu de chirie, cu încuviințarea - După anul 2004, când inculpatul a pierdut posesia terenului, ca urmare a încetării dreptului său de folosință, urmare a înștiințării - O, nici partea vătămată nu avea dreptul de a ocupa terenul în litigiu, convenția din anul 2004 privind și pe partea vătămată. Instanța mai constată că, inculpatul nu a avut nici un moment intenția de a tulbura în posesie pe partea vătămată, nici în data de 28.10.2005 și nici ulterior. Singurul motiv pentru care i-a solicitat părții vătămate să iasă de pe teren a fost acela de a fi respectată în continuare înțelegerea convenită la primărie, în cursul anului 2004.
În raport de cele mai sus reținute, prima instanța a constatat că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tulburare în posesie, prevăzută de art.220 al.2 Cod penal, atât sub aspectul laturii obiective, cât și sub aspectul laturii subiective.
Pentru aceste motive prima instanța, în baza art. 11 pct. 2 lit. a Cod de procedură penală rap. la art. 10 lit. d Cod de procedură penală a dispus achitarea inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunii de tulburare în posesie, prev. de art. 220 alin. 2 Cod penal.
Sub aspectul laturii civile, prima instanță a respins cererea părții civile, privind restabilirea situației anterioare, conform art. 170 Cod de procedură penală, întrucât fapta inculpatului, în sine, nu a schimbat cu nimic situația terenului în litigiu, sub aspectul posesiei, inculpatul neintrând ulterior incidentului din 28.10.2005 în posesia (licită sau ilicită) a terenului în litigiu.
Prima instanță a respins cererea inculpatului, privind obligarea părții civile la plata cheltuielilor judiciare, întrucât a apreciat că în speță partea civilă nu are nici o culpă procesuală. Judecarea cauzei pe fond a avut loc ca urmare a plângerii petentului, devenit ulterior inculpat, actul de sesizare al instanței fiind în acest caz plângerea sa. Pe de altă parte, chiar și în caz contrar, respectiv existența unei culpe procesuale a părții civile, cheltuielile judiciare ale inculpatului nu sunt dovedite prin chitanța de plată a onorarului, iar ele nu pot fi prezumate.
Pe aceleași considerente, anume lipsa culpei procesuale a părții civile, cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia, conform art. 192 alin. 3 Cod de procedură penală.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal au declarat apel partea vătămată și inculpatul.
în motivarea apelului partea vătămată a solicitat admiterea apelului, casarea încheierii din data de 05.06.2008 în care s-a reținut cauza spre rejudecare precum și casarea sentinței apelate și trimiterea cauzei la procuror în vederea refacerii urmăririi penale, apreciind că sesizarea instanței se poate realiza doar prin rechizitoriu. în subsidiar se invocă faptul că hotărârea este nelegală și solicită urmare a admiterii apelului desființarea acesteia și pronunțarea unei noi hotărâri de condamnare a inculpatului la o amendă penală și a se dispune restabilirea situației anterioare, apreciind că în cauză există probe suficiente în dovedirea vinovăției acestuia.
În motivarea apelului inculpatul a arătat că a uzat de calea de atac doar sub aspectul nelegalei acordări a cheltuielilor de judecată solicitate reprezentând onorariul achitat apărătorului ales, învederând că la fila 10 din dosarul de fond există delegația apărătorului pe care este consemnată suma de 500 ron.
Prin decizia penală nr.114/A din 16 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, s-a respins ca nefondat apelul penal declarat de partea vătămată și a fost admis apelul penal declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 1507 din 19.12.2008 pronunțată de judecătoria Oradea pe care a desființat-o în sensul că:
A schimbat temeiul achitării inculpatului de sub învinuirea comiterii infracțiunii prev. de art. 220 alin.2 cod penal din art. 11 pct.2 lit.a rap. la art. 10 lit. d Cod de procedură penală în art. 11 pct.2 lit.a rap. la art. 10 lit.a Cod de procedură penală.
A înlăturat dispozițiile privind respingerea cererii inculpatului de obligare a părții vătămate la plata de cheltuieli judiciare, și în consecință în baza art. 193 alin.5 Cod de procedură penală a obligat pe partea vătămată, fiul lui și, CNP -, domiciliat în O,-.6 jud. B, la plata sumei de 500 ron, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea inculpatului.
A menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.
Pentru a pronunța în acest mod, Tribunalul Bihora constatat următoarele:
În mod corect, s-a reținut că inculpatul nu a ocupat nici în totalitate și nici în parte terenul din litigiu, și nu a amenințat pe partea vătămată, ci i-a solicitat acesteia să se abțină cu privire la folosința terenului până la soluționarea litigiului civil, ba mai mult, s-a abținut în a mai folosi terenul din momentul în care a aflat de la reprezentanții primăriei că asupra proprietății terenului sunt probleme.
Relevante în aceste sens sunt declarațiile părții vătămate, (fila 32 instanță), declarația inculpatului (fila 33, respectiv fila 41 dosar 8356/2006 al Judecătoriei Oradea, depozițiile martorilor (fila 37), (fila 38), din care reținem că în perioada anilor 2001-2004 partea vătămată nu a folosit terenul în cauză, posesia având-o inculpatul care a folosit terenul cu titlu de chirie cu încuviințarea - După anul 2004 când inculpatul a pierdut posesia terenului, ca urmare a încetării dreptului de folosință, nici partea vătămată nu avea dreptul de a ocupa acel teren, convenția din anul 2004, privind-o și pe această parte vătămată. Conduita inculpatului din data de 28.10.2005 a fost justificată tocmai de necesitatea respectării ac elei convenții, în concret ca fiecare parte să se abțină de la folosința terenului până la reglementarea dreptului de proprietate.
Față de starea de fapt corect reținută de instanța de fond, tribunalul a apreciat îns,ă că temeiul juridic corect al achitării inculpatului este cel prevăzut de art. 10 lit.a Cod de procedură penală.
În esență, în speță, nu s-a făcut dovada existenței faptei reclamate în materialitatea sa, respectiv a ocupării de către inculpat în data de 28.10.2005 sau altcândva după vara anului 2004 (moment Ea care inculpatul a aflat de la primărie despre problemele juridice ivite în legătură cu acel teren), a terenului cu privire la care partea vătămată susține că s-ar afla în posesia sa. Singura acțiune realizată de inculpat a fost doar aceea de a-i solicita părții vătămate de a se abține de la folosirea terenului, până la soluționarea definitivă a litigiului civil.
Corect a apreciat instanța de fond că nu există, sub aspectul elementelor constitutive ale infracțiunii de tulburare în posesie prev. de art. 220 al.2 cod penal, nici latura obiectivă și nici latura subiectivă, împrejurări față de care temeiul achitării este cel prev. de art. 10 lit.a Cod de procedură penală, în condițiile în care în concret fapta nu există în materialitatea ei.
Sub aspectul laturii civile, întrucât fapta inculpatului în sine nu a schimbat cu nimic situația terenului în litigiu, inculpatul neintrând ulterior incidentului din 28.10.2005 în posesia terenului în litigiu, în mod corect, instanța de fond a respins cererea părții civile, privind restabilirea situației anterioare. Față de cele ce preced instanța apreciază ca nefondate criticile părții vătămate în sensul existenței unor probe ce dovedesc vinovăția inculpatului sub aspectul infracțiunii reclamate, precum și faptul că în mod nelegal instanța de fond nu ar fi dispus restabilirea situației anterioare. în aceste împrejurări apelul declarat de această parte urmează a fi respins.
În ceea ce privește însă apelul declarat de inculpat instanța l-a considerat fondat pentru cele ce urmează:
Respingerea de către instanța de fond a cererii inculpatului de obligare a părții vătămate la plata de cheltuieli judiciare justificate cu onorariu avocat - pe motiv că lipsește culpa procesuală a părții vătămate - este nelegală.
Potrivit art. 193 al.5 Cod de procedură penală, partea vătămată este obligată să plătească inculpatului cheltuielile judiciare făcute de acesta numai în caz de achitare și în măsura în care au fost provocate de ea.
În speță, faptul că judecarea cauzei a avut loc ca urmare a admiterii unei plângeri împotriva actelor procurorului formulată de învinuitul devenit ulterior inculpat, nu exclude în opinia instanței de apel culpa procesuală a părții vătămate. Până la urmă partea vătămată este cea care s-a adresat autorităților competente în vederea tragerii la răspundere penală a numitului sub aspectul comiterii infracțiunii prev, de art. 220 al.2 cod penal, urmare a plângerii acesteia dându-se inițial acea ordonanță din 26 iulie 2006 Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, de scoatere de sub urmărire penală și aplicare a unei sancțiuni cu caracter administrativ.
Învinuitul prin plângerea adresată instanței a urmărit să dovedească inexistența faptei reclamate de partea vătămată. Procesul penal se desfășoară potrivit art. 2 al.1 Cod de procedură penală, atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul judecății potrivit dispozițiilor prevăzute de lege, cele două faze neputând fi scindate. Pe de altă parte, prevederile art. 193 al.5 Cod de procedură penală nu pot fi interpretate strict raportat doar la situația sesizării instanței de judecată prin rechizitoriu. La rândul ei plângerea împotriva actelor procurorului constituie un mod de sesizare al instanței fiind irelevant faptul că, în speță, declanșarea cursului judecății s-a realizat prin chiar plângerea formulată de învinuit care a urmărit a-și demonstra nevinovăția.
Instanța de fond a reținut că suma pretinsă de inculpat ca reprezentând onorariu avocat nu a fost dovedită, neputând fi prezumată.
Din actele și lucrările dosarului 8356/2006 al Judecătoriei Oradea, aflat în prim ciclu procesual, s-a reținut că la fila 10 se regăsește împuternicirea avocațială, pe care se consemnează ca onorariu suma de 500 RON, sumă acordată de altfel în acest prim ciclu procesual prin Sentința penală nr. 733/7 mai 2007 Judecătoriei Oradea.
Ca atare, a considerat dovedită suma achitată cu titlu de onorariu de către inculpat, apărătorului său ales, context în care în calea de atac formulată de acesta se va schimba temeiul juridic al achitării și i se va admite cererea privind obligarea părții vătămate la plata de cheltuieli judiciare.
Împotriva deciziei instanței de apel, în termen legal a declarat recurs partea vătămată, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, partea vătămată a arătat că, inițial, sesizarea instanței s-a făcut în mod nelegal, câtă vreme în situația infracțiunilor prevăzute de art. 220 Cod penal, acțiunea penală trebuia pusă în mișcare prin rechizitoriu. Se impune astfel, susține recurentul, casarea deciziei instanței de apel și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru ca Tribunalul Bihor să se pronunțe cu privire la cheltuielile de judecată.
Tribunalul poate astfel să corecteze o soluție greșită, schimbând în mod nelegal temeiul achitării, deși inculpatul a criticat hotărârea primei instanțe doar cu privire la cheltuielile de judecată. În subsidiar, partea vătămată apreciază că o soluție legală și temeinică ar fi casarea hotărârilor și restabilirea situației anterioare, iar sub aspectul laturii penale a cauzei, aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ.
Examinând decizia recurată prin prisma motivelor invocate, cât și din oficiu, conform prevederilor art.385/6 alin.2 Cod de procedură penală și art.385/14 Cod de procedură penală, curtea constată că aceasta este temeinică și legală, iar recursul declarat de partea vătămată este neîntemeiat, și în consecință, în baza dispozițiilor art. 385/15 pct.1 lit. b Cod de procedură penală va fi respins ca atare.
În mod corect, Tribunalul Bihor, a respins ca nefondat apelul declarat de către partea vătămată apreciind că acesta s-a adresat autorităților competente, în vederea tragerii la răspundere penală a unei persoane și în consecință obligarea acestuia la plata unor cheltuieli judiciare este perfect justificată.
Plângerea împotriva actelor procurorului constituie un mod de sesizare al instanței derivat, însă are aceleași efecte ca o sesizare originară declanșând procesul penal chiar dacă așa cum a fost cazul în speță plângerea a fost formulată de învinuit care a dorit să-și demonstreze nevinovăția. În acest caz, suma achitată cu titlu de onorariu de către inculpat apărătorului său ales se cuvine a fi plătită, cu titlu de cheltuieli judiciare, de către partea vătămată.
Celelalte critici formulate de către recurent sunt total nefondate atât în ceea ce privește modul de sesizare al instanței cât și referitor la aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ și a stabilirii situației anterioare.
Temeiul juridic corect al achitării inculpatului este cel stabilit de către tribunal și anume ipoteza prevăzută de art. 10 litera a Cod de procedură penală, câtă vreme în speță, nu s-a făcut dovada existenței faptei reclamate în materialitatea sa.
Față de cele ce preced Curtea de Apel va respinge recursul formulat de partea vătămată ca fiind nefondat menținând în întregime hotărârile atacate, cu obligarea acestuia la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Recurentul va fi obligat și la plata sumei de 700 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea intimatului, conform dispozițiilor art. 193 Cod de procedură penală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct.1 lit. "b" Cod procedură penală.
RESPINGEca nefondat recursul penal declarat de partea vătămată, împotriva deciziei penale nr.114/A din 16 aprilie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 300 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
Obligă pe recurent să plătească intimatului suma de 700 lei, cheltuieli judiciare.
DEFINITIVĂ
Pronunțată în ședința publică azi, 13 octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
Red. decizia PM/ 22.10.2009
Jud. apel -
Jud. fond
Tehnored. / 22. 10.2009
2 ex.
Președinte:Patrăuș MihaelaJudecători:Patrăuș Mihaela, Pușcaș Mircea, Condrovici Adela
