Ucidere din culpă (art.178 cod penal). Decizia 459/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.459/
Ședința publică din data de 30.04.2009
PREȘEDINTE: Ion Dincă
JUDECĂTOR 2: Anca Nacu
JUDECĂTOR 3: Codrina Iosana
GREFIER:
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA este reprezentat de procuror.
Pe rol se află judecarea recursurilor formulate de părțile civile, Romaneț și SC SA Sucursala T, împotriva deciziei penale nr.56/A din 23.02.2009, pronunțată de Tribunalul Timiș, în dosar nr-.
La apelul nominal se prezintă pentru inculpatul intimat lipsă avocat ales G cu împuternicire avocațială la dosar, reprezentată SC SA de consilier juridic,pentru părțile vătămate recurente și Romaneț lipsă se prezintă avocat ales cu împuternicire avocațială la dosar, pentru părțile civile intimate, și lipsă se prezintă avocat ales cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind și partea civilă intimată Spitalul Clinic Județean de Urgență
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea cauzei.
Apărătorul ales al părților civile recurente, avocat solicită admiterea recursului, casarea deciziei și obligarea inculpatului la plata daunelor morale în cuantum ridicat, apreciind că în mod greșit acestea au fost diminuate. Solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor de judecată pentru toate instanțele.
Consilier juridic solicită admiterea recursului și modificarea în parte a sentinței penale în sensul diminuării cuantumului daunelor morale acordate, considerând că acestea sunt disproporționate în raport cu probele administrate, repararea prejudiciului suferi de părțile civile nu trebuie să conducă la îmbogățirea fără justă cauză a acestora. Solicită respingerea recursului formulat de părțile civile ca nefondat.
Apărătorul ales al inculpatului solicită respingerea recursurilor formulate de părțile civile ca nefondat, întrucât partea civilă deși a solicitat daune materiale în cuantum de 3000 euro nu a justificat temeinicia și legalitatea acestor pretenții, și nu a prezentat probe din care să reiasă efectuarea unor cheltuieli de acest gen, iar daunele morale au fost acordate în întregime. Cu privire al recursul declarat de SC SA, solicită admiterea acestuia ca fiind fondat, întrucât din analiza materialului probator administrat, rezultă o culpă comună a participanților la evenimentul rutier, astfel că se impune reducerea și, eventual, reanalizarea modului de acordare a daunelor materiale precum și a daunelor morale. Fără cheltuieli de judecată.
Procurorul pune concluzii de respingerea recursurilor celor trei recursuri ca nefondate și menținerea deciziei pronunțate ca legale și temeinice.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 392/20.11.2008 pronunțată de Judecătoria Deta în dosarul nr-, s-au hotărât următoarele:
În baza art.178 alin.2 Cod penal, a fost condamnat inculpatul (fiul lui - și, născut la data de 13 decembrie 1963 în, județul T, având CNP -, cetățean român, căsătorit, studii superioare, ofițer A, domiciliat în orașul D,-, județul T), fără antecedente penale, cercetat în stare de libertate) la:
- 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de " din culpă".
În baza art.184 alin.1 și 3 Cod penal, a fost condamnat același inculpat la:
- 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "Vătămare corporală din culpă".
În baza art.184 alin.2 și 4 Cod penal, a fost condamnat același inculpat la:
- 8 (opt) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "Vătămare corporală gravă din culpă".
În baza art.34 lit."b" Cod penal raportat la art.33 lit."b" Cod penal, au fost contopite pedepsele aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv de:
-2 (doi) ani închisoare.
În baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate.
În baza art.82 Cod penal a fost stabilit în sarcina inculpatului un termen de încercare cu durata de 4 (patru) ani, calculat de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri.
S-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art.83 și art.84 Cod penal.
În baza art.346 alin.1 Cod procedură penală, au fost admise în parte acțiunile civile formulate de părțile civile, Romaneț, - și și integral acțiunea civilă formulată de Spitalul Clinic Județean de Urgență T în contradictoriu cu inculpatul, sens în care:
În baza art.14 Cod procedură penală, raportat la art.998 cod civil a fost obligat inculpatul să plătească părților civile și Romaneț echivalentul sumei de câte 4.000 euro calculată în lei la cursul BNR la data punerii în executare cu titlu de daune morale.
Au fost respinse în rest acțiunile acestor părți civile pentru obligarea la daune materiale ca nedovedite.
În baza acelorași texte de lege, a fost obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 10.848,28 lei cu titlu de daune materiale și echivalentul sumei de 10.000 euro calculată în lei la cursul BNR la data punerii în executare cu titlu de daune morale, iar părților civile - și echivalentul sumei de câte 7.000 euro calculată în lei la cursul BNR la data punerii în executare cu titlu de daune morale.
Au fost respinse în rest acțiunile acestor părți civile ca neîntemeiate.
În baza acelorași texte de lege a fost obligat inculpatul să plătească părții civile Spitalul Clinic Județean de Urgență T suma de 2.848,54 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate pentru partea vătămată și suma de 2.619,85 lei reprezentând cheltuieli de spitalizare efectuate pentru partea vătămată Romaneț.
S-a constatat că asigurare Reasigurare are calitatea de asigurător de răspundere civilă și răspunde în limitele legale.
În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 1.200 lei din care suma de 845 lei reprezintă costul lucrărilor medico-legale efectuate în cauză și va fi virată în contul
În baza art.193 alin.1 și 2 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare efectuate de părțile civile și Romaneț în sumă de câte 1.000 lei pentru fiecare, reprezentând onorariu avocat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În data de 4 septembrie 2007, în jurul orei 6,45 inculpatul a condus autoturismul marca " ", cu numărul de înmatriculare -, proprietate personală, pe DN 59 dinspre orașul D spre localitatea, județul
Când a ajuns la km.40+410, încălcând prevederile art.114 alin.1 lit."b" coroborat cu art.114 alin.2 și cu prevederile art.123 lit."k" din Regulamentul de aplicare a nr.OUG195/2002, modificată și completată prin Legea nr.49/2006, aprobat prin nr.HG1.391/2006, respectiv a utilizat în mers numai faza de întâlnire care îi asigura iluminarea carosabilului pe o distanță mai mică de 100 metri, necorelând viteza de deplasare cu distanța de vizibilitate și cu o viteză mai mare de 50 km./ în situația în care vizibilitatea sa datorită utilizate era sub 100 de metri, a încercat să depășească o coloană de pietoni care se deplasau pe partea carosabilă în aceiași direcție de mers, a intrat pe contrasens și a lovit frontal autoturismul marca "Opel " cu numărul de înmatriculare -, condus regulamentar de numitul.
În urma impactului a rezultat decesul numitului, vătămarea corporală a numitului, care a suferit leziuni ce au necesitat 45 de zile îngrijiri medicale pentru vindecare și vătămarea corporală gravă a numitului Romaneț, care a suferit leziuni ce au necesitat 65 de zile îngrijiri medicale pentru vindecare, părțile vătămate fiind pasageri în autoturismul condus de.
Deși inculpatul a încercat să susțină că în speță culpa sa este comună cu cea a victimei și cu cea a coloanei de pietoni, în producerea accidentului, instanța de fond nu a reținut aceste aspecte întrucât prin raportul de expertiză întocmit s-a stabilit cu mare probabilitate că victima în situația în care purta centura de siguranță ar fi fost evitate leziunile grave care au determinat decesul, însă instanța de fond nu a putut să rețină și să stabilească o stare de fapt pe bază de probabilități, ci doar pe probe certe.
De asemenea, s-au efectuat cercetări față de persoanele care au format coloana ce se deplasa în procesiune sub aspectul celor trei infracțiuni pentru care a fost trimis în judecată inculpatul și cum însuși avocatul inculpatului a arătat cu ocazia cuvântului pe fond, s-a dat soluție de netrimitere în judecată, care nu a fost atacată. Așadar, cu probele administrate s-a dovedit cu certitudine că inculpatul este vinovat de producerea accidentului.
De menționat că în speță nu a fost vorba despre un caz fortuit, așa cum s-a arătat de către apărătorul inculpatului în pledoaria asupra fondului, nefiind incidente prevederile art. 47 Cod penal, câtă vreme prin raportul de expertiză tehnică întocmit în cauză s-a relevat că în situația în care inculpatul utiliza corect luminile în deplasare, ar fi putut observa din timp coloana de pietoni și ar fi putut lua măsurile corespunzătoare pentru evitarea accidentului.
Din verificarea fișei de cazier judiciar s-a reținut că inculpatul nu posedă antecedente penale. (128)
În drept, faptele inculpatului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de " din culpă", "Vătămare corporală din culpă" și de "Vătămare corporală gravă din culpă" săvârșite în concurs ideal, prevăzute de art.178 alin.2 Cod penal, de art.184 alin.1 și 3 Cod penal și de art.184 alin.2 și 4 Cod penal, totul cu aplicarea art.33 lit."b" Cod penal.
În temeiul acestor text de lege inculpatul a fost condamnat avându-se în vedere și dispozițiile art.72 Cod penal.
La individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată inculpatului pentru fiecare infracțiune în parte, s-a avut în vedere gradul de pericol social al faptei care este sporit față de numărul persoanelor vătămate în accident și consecințele acestuia, respectiv faptul că una dintre persoanele aflate în celălalt autoturism a decedat, iar părțile vătămate și Romaneț au suferit leziuni ce au necesitat 45 și respectiv 65 de zile îngrijiri medicale pentru vindecare, modalitățile și împrejurările în care faptele au fost comise, conduita sinceră adoptată de inculpat în faza de urmărire penală, comportamentul bun al acestuia anterior comiterii faptei, nefiind cunoscut cu antecedente penale, precum și că este o persoană onorabilă, desfășoară o activitate demnă de respect și anume, este ofițer de mai mulți ani în cadrul Jandarmeriei Române.
De asemenea, instanța de fond a ținut seama și de împrejurarea că inculpatul s-a prezentat la toate termenele în fața instanței.
Față de aceste criterii, instanța de fond l-a condamnat pe inculpat la câte o pedeapsă cu închisoarea, pentru fiecare infracțiune săvârșită.
Dat fiind că inculpatul a săvârșit infracțiunile în concurs ideal, în temeiul art.34 lit."b" Cod penal, instanța de fond a procedat la contopirea acestora, aplicând în final inculpatului pedeapsa cea mai grea.
Cât privește individualizarea executării pedepsei, față de cuantumul acesteia și de persoana inculpatului, s-a apreciat că scopul sancționator și de prevenție generală al pedepsei, precum și reeducarea acestuia se pot realiza chiar fără executarea pedepsei în regim de detenție.
Astfel, văzând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării.
Totodată, în temeiul art.82 Cod penal s-a stabilit în sarcina inculpatului un termen de încercare cu durata fixă de 2 ani la care se va adăuga durata pedepsei aplicate și i s-a atras atenția să în situația în care în cursul acestui termen va săvârși vreo altă infracțiune, cu intenție, sau nu-și va îndeplini obligațiile civile stabilite prin prezenta hotărâre, potrivit art.83 și art.84 Cod penal, riscă revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării.
Procedând la judecarea acțiunii civile, formulate în cadrul procesului penal, instanța de fond, în temeiul art.346 alin.1 Cod procedură penală a admis în parte acțiunile civile formulate de părțile civile, Romaneț, - și și integral acțiunea civilă formulată de Spitalul Clinic Județean de Urgență T în contradictoriu cu inculpatul.
Cât privește răspunderea asigurătorului de răspundere civilă, instanța de fond reținut că în speță Asigurare Reasigurare are calitatea de asigurător de răspundere civilă și răspunde în limitele legale, iar prezenta hotărâre îi va fi opozabilă.
Pentru a hotărî astfel, s-a avut în vedere că în speță, sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale pentru faptă proprie, respectiv că inculpatul se face vinovat de săvârșirea unei faptelor, respectiv conducerea autovehiculului cu nerespectarea normelor rutiere și accidentarea unor pasageri din autoturismul pe care l-a lovit și respectiv decesul unei persoane, că prin această faptă s-au cauzat prejudicii morale și materiale părților vătămate, Romaneț, - și și de natură materială Spitalului Clinic Județean de Urgență T, că există legătură de cauzalitate între faptă și prejudiciu.
Cât privește cuantumul daunelor morale solicitate de părțile vătămate și Romaneț, instanța de fond a reținut că acestea au fost modice și le-a acordat integral raportat la trauma pe care au suportat-o urmare a accidentului și leziunilor suferite care au necesitat 45 și respectiv 65 de zile de îngrijiri medicale.
Cu privire la daunele materiale solicitate de aceleași părți vătămate, instanța de fond a reținut că acestea nu au fost dovedite cu nici un mijloc de probă, respectiv nu s-au depus înscrisuri și măcar nu s-a solicitat administrarea de probe testimoniale, deși aceste părți au beneficiat de apărare calificată prin avocat, pe tot parcursul procesului.
Cu privire la cuantumul despăgubirilor materiale acordate pentru partea vătămată, instanța de fond a reținut că acestea au fost probate cu înscrisurile depuse la dosar și cu probele testimoniale administrate cu privire la latura civilă a cauzei.
Martora, fostă colegă de serviciu cu victima, a arătat că a însoțit familia acestuia la cumpărăturile necesare înhumării, aceasta cheltuind suma de 1500 lei prin achiziționarea sicriului și celorlalte lucruri necesare, respectiv prosoape, lumânări și s-a achitat suma de 500 lei la Medicina legală pentru efectuarea autopsiei cadavrului.
Menționează că în memoria victimei s-au organizat o masă de pomenire la însumare, precum și pomeniri la 7 zile, 40 de zile, etc. dar ea a participat numai la cea de la însumare, neștiind ce cheltuieli s-au făcut cu restul pomenilor.
La masa de înhumare au participat în două serii câte 40 de persoane și s-au servit băuturi alcoolice, răcoritoare, trei feluri de mâncare și prăjituri.(57)
Martora HG, vecină a familiei, a arătat că s-a ocupat de gătit la masa organizată în memoria victimei la înhumare, masă la care au participat 80 de persoane și la care s-a servit trei feluri de mâncare, prăjituri, băuturi alcoolice și apă.
De asemenea, a arătat că și în seara dinainte de ziua înhumării s-au servit băuturi alcoolice și prăjituri persoanelor prezente.
A menționat că pentru înhumarea victimei s-au cumpărat sicriu, haine, 200 prosoape cu lumânări și 100 de batiste cu lumânări, care au fost oferite participanților.
Ulterior s-au organizat mese în memoria defunctului, respectiv la 9 zile unde au participat 10 persoane și s-au servit mititei, prăjituri și băuturi, la 40 de zile unde au participat 15 persoane și s-au oferit trei feluri de mâncare, prăjituri și băuturi, s-au cumpărat 33 de căni și s-au pregătit 33 pachete cu, fructe și colivă care de asemenea au fost împărțite vecinilor, împreună cu câte un prosop și o lumânare.
Totodată, a arătat că și la șase luni s-a organizat o masă pentru 15 persoane la care s-au servit preparate din, iar la un an de asemenea s-a organizat o masă tot pentru 15 persoane, la care s-a servit preparate din carne și s-a oferit participanților câte un prosop și lumânări, 33 pachete cu colaci, colivă și fructe.
În final, a arătat că nu poate estima la ce sumă se ridică totalul cheltuielilor familiei victimei. (105)
Astfel cheltuielile de înmormântare au fost dovedite integral și cu înscrisurile depuse a făcut dovada că defunctul a angajat un credit la Bank personal pentru care nu s-a angajat la plată și soția sa acesta fiind în sumă de 6861,68 lei. Această sumă urmând a fi plătită de persoana vinovată de producerea accidentului din care a survenit moartea victimei.
Referitor la cuantumul despăgubirilor morale acordate părților civile, - și instanța de fond a avut în vedere suferința acestora, cauzată prin pierderea soțului și respectiv a tatălui, faptul că a suferit o depresie gravă după moartea soțului dovedită cu acte medicale, precum și faptul că trebuie să li se acorde o satisfacție materială, dar și aspectul că această faptă regretabilă nu trebuie să aibă menirea de le îmbogăți pe acestea.
Cât privește celelalte pretenții emise de aceste trei părți civile, instanța de fond a reținut că sunt neîntemeiate, dat fiind că a angajat un credit de nevoi personale la BRD pe care s-a angajat să-l achite singură și nu cu soțul său defunct, că aceasta nu a făcut dovada cheltuielilor efectuate cu îngrijirea sănătății sale și nici nu a făcut dovada efectuării unor cheltuieli de școlarizare a lui.
Fiind găsit vinovat, condamnat și obligat la despăgubiri, în temeiul art.191 alin.1 Cod procedură penală, inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în acest proces în sumă de 1.200 lei din care suma de 845 lei reprezintă costul lucrărilor medico-legale efectuate în cauză și va fi virată în contul
Pentru aceleași considerente, în temeiul art.193 alin.1 și 2 Cod procedură penală inculpatul a fost obligat să plătească părților civile și Romaneț câte 1.000 lei, reprezentând onorariu avocat.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel apelanții-părți civile și Romaneț, precum și de către asigurătorul SC SA- Sucursala Apelurile au fost înregistrate pe rolul Tribunalului Timiș la data de 13.12.2008, sub același număr de dosar - -.
Apelul declarat de către părțile civile și Romaneț nu a fost motivat în scris, ci doar oral, cu ocazia acordării cuvântului, de către apărătorul ales al acestora, în condițiile prevăzute de art.374
C.P.P.Apelul asigurătorului SC SA - Sucursala Taf ost motivat în scris. În motivele de apel depuse la dosar, asigurătorul de răspundere civilă a solicitat reducerea cuantumului daunelor morale acordate întrucât se apreciază că sunt disproporționate în raport cu probele administrate, iar recuperarea prejudiciului suferit de către părțile civile nu trebuie să conducă la îmbogățirea fără justă cauză a acestora. S-a mai arătat că prima instanță nu a reținut culpa concurentă a celor implicați în accidentul de circulație, respectiv, așa cum reiese din raportul de expertiză: a inculpatului, a grupului de pietoni și a persoanei decedată, și, prin urmare, să reducă în mod corespunzător despăgubirile. Pe de altă parte, în ceea ce privește despăgubirile morale acordate părților civile și Romaneț, nu s-a dispus în mod clar dacă acestea sunt datorate ambelor părți sau fiecăreia dintre ele câte 4000 euro; aceeași situație și în cazul părților civile și.
Tribunalul Timiș, prin decizia penală nr. 56/A din 23.02.2009, pronunțată în dosar nr-, În baza art. 379 pct. 1 lit. b C.P.P. a respins apelurile declarate de către apelanții-părți civile și Romaneț, precum și apelul declarat de către asigurătorul SC SA- Sucursala T împotriva sentinței penale nr. 392/20.11.2008 a Judecătoriei Deta, pronunțată în dosarul nr-, ca nefondate.
În baza art. 192 alin. 2 și 4.C.P.P. a obligat pe fiecare dintre apelanți la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.193 alin. final a C.P.P. respins cererea apelanților și Romaneț privind acordarea cheltuielilor judiciare.
Din analiza sentinței penale apelată, atât din prisma motivelor de apel invocate, cât și din oficiu, în limitele prev. de art. 371 alin. 2.C.P.P. tribunalul a constatat că apelurile declarate în cauză sunt nefondate.
În ceea ce privește apelurile declarate de părțile civile și Romaneț, instanța a reținut că, potrivit dispozițiilor art1169 civ. cel care formulează o cerere în fața instanței trebuie să o dovedească.
Deși părțile civile au formulat pretenții materiale în cauză, în valoare de 3.000 euro - și 4.000 euro - Romaneț, după cum în mod corect a constatat și prima instanță, nu au prezentat nicio dovadă care să justifice acordarea acestor despăgubiri. Pe cale de consecință, în lipsa oricăror probe, soluția Judecătoriei Deta de respingere a pretențiilor materiale formulate în cauză apare pe deplin justificată.
Referitor la problema daunelor morale solicitate de către cei doi, instanța a reținut că s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 4.000 euro daune morale, la fel ca și Romaneț. Or, analizând sentința apelată, se poate observa faptul că daunele morale solicitate de părțile civile au fost acordate în întregime, prima instanță apreciind că acestea au fost modice raportat la trauma pe care părțile civile au suportat-o ca urmare a accidentului provocat de inculpat.
Cât privește apelul asigurătorului, tribunalul a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Lugoj nr.712/P/2007 emis la data de 15.04.2008, a fost trimis în judecată doar inculpatul, procurorul dispunând disjungerea cauzei față de mai mulți autori necunoscuți și continuarea cercetărilor sub aspectul săvârșirii de către aceștia a infracțiunilor prevăzute de art.178 alin.1 Cod Penal, art.184 alin.1 și 3.Cod Penal și art.184 alin.2 și 4.Cod Penal (grupul de pietoni). În consecință, Judecătoria Detaa fost sesizată doar cu privire la faptele comise de către inculpatul, nu și cu privire la faptele comise de grupul de pietoni.
În acest context, avându-se în vedere și dispozițiile art.317 C.P.P. toate pretențiile civile formulate în cauză au fost îndreptate împotriva inculpatului. Judecătoria Deta nu avea posibilitatea să stabilească culpa comună a inculpatului cu a altor persoane, în condițiile în care sub acest aspect se desfășoară încă cercetări. Pretențiile părților civile vizează activitatea desfășurată de inculpat, iar în situația în care vor exista pretenții civile și față de alte persoane care eventual vor fi trimise în judecată, părțile civile vor avea posibilitatea să solicite despăgubiri și acestor persoane. Pe de altă parte, dacă printr-o hotărâre judecătorească se va constata culpa și a altor persoane, asigurătorul va putea solicita, prin intermediul unei acțiuni separate, reducerea corespunzătoare a despăgubirilor la plata cărora a fost obligat.
În ceea ce privește cealaltă critică adusă de asigurător sentinței Judecătoriei Deta, din analiza dispozitivului nr.392/20.11.2008 s-a putut observa faptul că inculpatul a fost obligat să plătească părților civile și Romaneț câte 4000 euro daune morale, iar părților civile și câte 7000 euro daune morale. În consecință, tribunalul a apreciat că daunele morale au fost acordate separat, iar sentința apelată este clară sub acest aspect.
Pentru aceste considerente, în baza art. 379 pct. 1 lit. b apelurile C.P.P. declarate în cauză au fost respinse ca nefondate, iar în baza art.192 alin.2 și 4.C.P.P. fiecare dintre apelanți a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Instanța a reținut că apărătorul apelanților și Romaneț a solicitat obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare din apel, reprezentând onorariu avocat. În condițiile în care apelurile au fost respinse, în temeiul art.193 alin.6 cererea C.P.P. apelanților privind acordarea cheltuielilor judiciare a fost respinsă.
Împotriva deciziei penale nr.56/A din 23.02.2009 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosarul nr- au declarat recurs, părțile vătămate, și de SC. SUCURSALA T, în termenul prevăzut de lege, înregistrat pe rolul Curții de APEL TIMIȘOARA la data de 18.03.2009 sub nr-.
În motivele de recurs depuse printr-un memoriu separat la dosar, la data de 04.03.09, SC. SUCURSALA Tas olicitat reducerea cuantumului daunelor morale acordate. Părțile vătămate, nu au formulat în scris recurs.
Din analiza deciziei recurate, prin prisma motivelor de recurs analizate din oficiu, Curtea constată că recursurile declarate sunt nefondat, pentru considerentele ce urmează.
Starea de fapt reținută de prima instanță este corectă fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul urmăririi penale și readministrate în fața instanței și din care reiese că la data de 04.09.2007 inculpatul a condus autoturismul proprietate personală,a încercat să depășească o coloană de pietoni care se deplasa pe partea carosabilă în aceeași direcție de mers, a intrat pe contrasens și a lovit frontal autoturismul condus regulamentar din sens opus de către numitul,din impact rezultând decesul numitului și vătămarea părților civile,.
Ca măsură de constrângere și mijloc de reeducarea pedeapsa aplicată este just stabilită față de modul de săvârșire al faptei, personalitatea inculpatei și natura infracțiunilor comise respectându-se prevederile art.72,art. 52.Cod Penal
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de recurs apreciază că aceasta este corect soluționată, în limitele probării despăgubirilor.
Referitor la daunele morale acordate, Curtea apreciază că acestea au fost corect stabilite,cuantumul acestora fiind modic față de trauma pe care părțile civile au suportat-o ca urmare a accidentului, motiv pentru care a respins solicitările recurenților.
Astfel, hotărârea atacată fiind legală și temeinică, în temeiul art. 38515pct. 1 lit. pr. pen va respinge, ca nefondate recursurile declarate părțile vătămate, și de SC. SUCURSALA T împotriva deciziei penale nr.56/A din 23.02.2009 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosarul nr-.
Potrivit art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga pe fiecare recurent la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
În baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge, ca nefondate recursurile declarate de părțile vătămate, și de SC SA - Sucursala T, împotriva deciziei penale nr. 56/A din 23.02.2009 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosarul nr-.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe fiecare recurent la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red. 8.05.2009
Tehnored.
2ex/ 11.05.2009
Prima inst. - Jud.
Inst. apel., - Trib.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
MINUTĂ DECIZIE PENALĂ NR.459/
Ședința publică din data de 30.04.2009
În baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală respinge, ca nefondate recursurile declarate de părțile vătămate, și de SC SA - Sucursala T, împotriva deciziei penale nr. 56/A din 23.02.2009 a Tribunalului Timiș pronunțată în dosarul nr-.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, obligă pe fiecare recurent la plata sumei de 100 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședință publică, azi, 30.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Președinte:Ion DincăJudecători:Ion Dincă, Anca Nacu, Codrina Iosana