Ultrajul (art. 239 cod penal). Decizia 311/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 311

Ședința publică din 30.04. 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Nimineț Ștefan

JUDECĂTORI: Nimineț Ștefan, Adrian Bogdan Grosu Valerica

- -

GREFIER.

*******

MINISTERUL PUBLIC -PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU este reprezentat legal prin procuror -

Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de inculpații G și, împotriva deciziei penale nr. 78/A din 12.03.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat G asistat din oficiu de avocat, avocat ales C-tin pentru recurentul inculpat, intimații inculpați și, intimatul parte responsabilă civilmente G, lipsă fiind recurentul inculpat, intimata parte responsabilă civilmente, intimata autoritate tutelară Primăria și serviciu l de specialitate Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul Neamț.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral asupra cauzei, după care:

Instanța pune în discuție scoaterea din cauză a intimaților inculpați și.

Apărătorii recurenților inculpați și reprezentantul parchetului având cuvântul pe rând, precizează că sunt de acord cu scoaterea din cauză intimaților inculpați și.

Recurentul inculpat G, fiul lui G și, domiciliat în sat., com., jud. N, CNP - și intimatul parte responsabilă civilmente G precizează că își retrage recursul formulat în cauză.

Apărătorii recurenților inculpați și reprezentantul parchetului având cuvântul pe rând, precizează că nu au alte cereri de formulat.

Nefiind alte cereri de formulat, Curtea constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.

Avocat ales C-tin având cuvântul pentru recurentul inculpat, apreciază că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, condamnând în mod greșit inculpatul. Arată că în raport de împrejurările concrete ale comiterii faptei și vârsta inculpatului, instanța de fond în mod corect a considerat că pericolul social al faptei nu justifică existența unei infracțiuni, fapta fiind la limita dintre contravenție și infracțiune. Inculpatul împreună cu alte persoane au băut, au țipat și s-au jucat, aspect confirmat si de martorii audiați în cauză care nu au formulat nici un fel de pretenții împotriva inculpaților.

Inculpatul nu s- prezentat în instanță deoarece este la muncă, acesta a avut o atitudine corespunzătoare până la data comiterii faptei.

În concluzie solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond, reaprecierea gradului de pericol social al faptei și menținerea sentinței instanței de fond, ca fiind legală și temeinică.

Solicită a se lua act că a fost apărător ales.

Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat G solicită a se lua act de declarația acestuia prin care învederează că își retrage recursul formulat în cauză.

În ceea ce privește recursul declarat de inculpatul, lasă soluția la aprecierea instanței.

Solicită onorariu avocat oficiu din fondul special al:

Reprezentantul parchetului având cuvântul solicită respingerea ca nefondat recursului declarat de inculpatul, menținerea deciziei recurate ca fiind legală și temeinică, deoarece fapta comisă de inculpat nu este lipsită de pericol social, Inculpații au țipat, au smuls scânduri din gard, au folosit cuvinte obscene și au aruncat pietre în casele martorilor.

Referitor la recursul declarat de inculpatul G solicită a se lua act de declarația acestuia prin care precizează că își retrage recursul formulat în cauză.

Intimatul parte responsabilă civilmente având cuvântul solicită a se lua act de retragerea recursului formulat în cauză.

Recurentul inculpat G având ultimul cuvânt, solicită a se lua act de declarația sa prin care precizează că își retrage recursul formulat în cauză.

S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.

CURTEA

DELIBERÂND

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 375 din 18.12.2008 a Judecătoriei Tg. N în baza art. 181Cod penal, art. 10 alin. 1 lit.1, art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, au fost achitați pe inculpații, fiul lui și, născut la data de 17.05.1990 în Tg.N, domiciliat în com., sat, jud. N, CNP -, fiul lui și, născut la data de 28.03.1990 în Tg.N, domiciliat în com., sat, jud. N, CNP -, și, fiul lui și, născut la data de 17.06.1990 în Tg.N, domiciliat în com., sat, jud. N, toți pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal.

În baza art. 91 lit. c Cod penal, s-a aplicat sancțiunea amenzii cu caracter administrativ în cuantum de 500 lei, pentru fiecare inculpat.

În baza art. 103 Cod penal, s-a aplicat inculpatului G, fiul lui G și, născut la data de 03.07.1992 în Tg.N, domiciliat în com., sat, jud. neamț, CNP -, măsura libertății supravegheate pe timp de un an.

S-a dispus încredințarea supravegherii minorului părinților acestuia G și.

S-a pus în vedere părinților minorului de a veghea îndeaproape asupra minorului, în scopul îndreptării lui și că au obligația să înștiințeze instanța de îndată, dacă minorul se sustrage de la supraveghere sau are purtări rele ori a săvârșit din nou o faptă prevăzută de legea penală.

S-a atras atenția minorului asupra consecințelor comportării sale.

S-a dispus ca onorariile apărătorilor desemnați din oficiu inculpaților (av., del. nr. 25/2008 - 300 lei, av., del. nr. 26/2008 - 300 lei, av., del. nr. 27/2008 - 300 lei, av., del. nr. 28/2008 - 300 lei) să fie suportate din fondurile Ministerului Justiției.

Au fost obligați inculpații la plata sumei de 400 lei fiecare, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru pronunțarea sentinței, examinând probele administrate în cauză, instanța a reținut că în noaptea de 19.07.2008, întorcându-se de la discotecă și fiind sub influența băuturilor alcoolice, inculpații au țipat, au aruncat cu pietre în curtea unor cetățeni din zonă, martori în cauză, de asemenea au rupt scânduri din gardul martorului și niște podețe pe care le-au abandonat în afara carosabilului. Această situație de fapt rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză și din cuprinsul declarațiilor inculpaților prezenți la judecată.

Sub aspectul vinovăției și al laturii obiective, s-a considerat că faptele întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal.

Sub aspectul pericolului social, s-a considerat că faptele însă nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni.

Astfel, inculpații, care sunt toți la o vârstă tânără, unul din ei chiar minor, se întorceau în seara respectivă de la discotecă, fiind sub influența băuturilor alcoolice, astfel că pe fondul consumului de alcool au țipat, urlat Martorii audiați în cauză au declarat că inculpații "cântau", "se jucau" în noaptea respectivă, dar că ulterior s-au împăcat cu ei, inculpații reparând stricăciunile provocate.

Toți inculpații sunt la prima abatere de la legea penală, iar din cuprinsul caracterizărilor întocmite de Primăria comunei referitoare la inculpații majori, rezultă că aceștia sunt cunoscuți ca având un comportament civilizat atât în familie, cât și în societate.

De asemenea, din cuprinsul referatului de evaluare privind pe inculpatul minor G rezultă că acesta provine dintr-o familie organizată, nu este predispus la fapte antisociale, situația conjuncturală a dus ca factor favorizant la comiterea faptei (acțiune în grup, consumul de alcool al tuturor coinculpaților, care a condus la un slab autocontrol și starea de euforie).

Toți inculpații prezenți au recunoscut și regretat sincer faptele comise.

Martorii audiați în cauză, deși deranjați la momentul respectiv de comportamentul inculpaților, nu au părut indignați de acest comportament, dimpotrivă au declarat că i-au iertat pe inculpați, care de altfel în comunitate sunt cunoscuți ca persoane liniștite.

Inculpații au conștientizat urmările faptelor lor și din atitudinea lor sinceră se poate concluziona că regretă profund cele întâmplate.

Potrivit dispozițiilor art. 181alin. 1 Cod penal, nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, dacă prin atingerea minimă adusă uneia din valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.

Pe cale de consecință, pentru motivele expuse, în baza art. 181Cod penal, art. 10 alin. 1 lit.1, art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală, instanța a dispus achitarea inculpaților majori, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 321 alin. 1 Cod penal, urmând a aplica acestora sancțiunea amenzii administrative.

În ceea ce-l privește pe inculpatul minor G, față de probele administrate în cauză, persoana lui și concluziile referatului de evaluare întocmit de Serviciul de Probațiune, instanța a aplicat acestuia măsura libertății supravegheate prevăzută de art. 103 Cod penal, urmând ca minorul să fie lăsat în libertate pe timp de un an, sub supravegherea deosebită a părinților, împreună cu care locuiește.

În baza art. 192 alin. 1 pct. 1 lit. d Cod procedură penală, inculpații majori au fost obligați la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.

Împotriva sentinței a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Tg. N, invocând următoarele motive:

În mod neîntemeiat, instanța a apreciat că faptele și manifestările reținute în sarcina inculpaților, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, prin prisma persoanei și conduitei inculpaților și a urmărilor produse. De asemenea, în motivarea aplicării dispozițiilor art. 18/1 Cod penal, instanța a reținut declarațiile a doi martori, și care au relatat că inculpații "cântau" și "se jucau" pe drum, manifestări care nu au fost de natură să provoace teamă sau îngrijorare locuitorilor din zonă.

Aceste considerente nu sunt întemeiate, deoarece instanța nu a reținut în mod complet situația de fapt potrivit probelor în sensul că acțiunile inculpaților au fost de " a urla, țipa, de a folosi cuvinte obscene, de a smulge scânduri din garduri, de a arunca cu pietre în case". Ori, acest comportament poate fi descris ca fiind " necivilizat, huliganic, având ca efect tulburarea liniștii publice", atât prin intensitate cât și prin durată.

Prin decizia penală nr. 78 din 12.03.2009, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr, -, în. art. 379 pct. 2 lit. b Cod procedură penală a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Neamț împotrivasentinței penale nr. 375 din 18.12.2008 a JudecătorieiTg., a desființat în parte și judecând în fond conform dispozițiilor art. 345 și urm. Cod procedură penală:

A fost condamnatinculpatul, fiul lui și, născut la data de 17.05.1990 în orașul Tg. N, domiciliat în comuna, sat, jud. N, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prev. de art. 321 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 74, art. 76 al. 1 lit. d Cod penal lapedeapsa de 6 ( șase ) luni, închisoare.

În temeiul art. 81, art. 82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni și s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal privind revocarea beneficului suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.

În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II-a și b Cod penal și în temeiul art. 71 al. 5 Cod penal dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.

A fost condamnatinculpatul, fiul lui și, născut la data de 28.03.1990, în orașul Tg. N, domiciliat în comuna, sat sat, jud. N, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prev. de art. 321 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 74, art. 76 al. 1 lit. d Cod penal lapedeapsa de 6 (șase)luni închisoare.

În temeiul art. 81, art. 82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni și s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal privind revocarea beneficului suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.

În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II-a și b Cod penal și în temeiul art. 71 al. 5 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.

A fost condamnatinculpatul, fiul lui și, Născut la data de 17.06.1990, în orașul Tg. N, domiciliat în comuna, sat, jud. N, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prev. de art. 321 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 74, art. 76 al. 1 lit. d Cod penal lapedeapsa de 6 ( șase ) luni, închisoare.

În temeiul art. 81, art. 82 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe durata termenului de încercare de 2 ani și 6 luni și și s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal privind revocarea beneficului suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.

În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II-a și b Cod penal și în temeiul art. 71 al. 5 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.

A fost condamnatinculpatul minor, fiul lui G și, născut la data de 3.07.1992, în orașul Tg. N, domiciliat în comuna, sat sat, jud. N, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, prev. de art. 321 al. 1 Cod penal, cu aplicarea art.99 și urm. art. 74, art. 76 al. 1 lit. d Cod penal lapedeapsa de 4 (patru) luni, închisoare.

În temeiul art. 81, art. 110 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe durata termenului de încercare de 1 an și 6 luni și s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal privind revocarea beneficului suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei noi infracțiuni.

În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II-a și b Cod penal și în temeiul art. 71 al. 5 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.

Pentru pronunța această decizie Tribunalul a avut în vedere următoarele:

Prin întreg probatoriul cauzei s-a făcut dovada în sarcina inculpaților că în cursul nopții de 19.07.2008, aflându-se în zona -, comuna, Jud. N, inculpații s-au manifestat huliganic, au țipat, au folosit cuvinte obscene, au smuls scânduri din gardurile de la drum, au aruncat cu pietre în curți și în pereții caselor și pe acoperișuri, au smuls două podețe pe care le-au abandonat în apropierea carosabilului.

În aceste circumstanțe de fapt, a rezultat în mod evident că nu au putut fi considerate faptele inculpaților astfel cum au fost stabilite inclusiv prin considerentele sentinței ca fiind lipsite în mod vădit de importanță, deoarece prin atingerea importantă adusă valorilor apărate de legea penală de incriminare și prin conținutul lor concret, acestea prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, nefiind aplicabile în cauză dispozițiile art. 18/1 Cod penal.

Astfel, reținând că sub aspectul vinovăției și al laturii obiective, faptele reținute în sarcina inculpaților întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 321 alin. 1 Cod penal, s- dispus condamnarea inculpaților, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 321 al. 1 Cod penal.

Privind individualizarea judiciară a pedepselor care s-au aplicat inculpaților în cauză, în cadrul criteriilor generale de individualizare, instanța a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptelor, împrejurările în care au fost comise, la miezul nopții, pe ulița unui sat în care locuiesc în general persoane în vârstă sau familii cu copii, iar în favoarea inculpaților poziția lor procesuală constant sinceră și de regret.

De asemenea, s-au reținut în favoarea inculpaților și circumstanțe atenuante personale, în cadrul dispozițiilor art. 74 Cod penal, respectiv inculpații sunt la prima abatere de la legea penală, din cuprinsul caracterizărilor întocmite de Primăria comunei referitoare la inculpații majori, rezultă că aceștia sunt cunoscuți ca având un comportament civilizat atât în familie, cât și în societate, iar din referatului de evaluare privind pe inculpatul minor G rezultă că acesta provine dintr-o familie organizată, nu este predispus la fapte antisociale, situația conjuncturală a dus ca factor favorizant la comiterea faptei.

Ca efect a reținerii circumstanțelor atenuante s-au redus pedepsele aplicate inculpaților sub minimul special prevăzut în textul sancționator al art. 321 al. 1 Cod penal spre limita minimă permisă de dispozițiile art. 76 al. 1 lit. d Cod penal.

În aceiași măsură, s-a reținut că scopul pedepsei se poate realiza fără executare efectivă pentru fiecare dintre inculpați, având în vedere și vârsta tânără a acestora și comportamentul anterior pozitiv al inculpaților, astfel că fiind întrunite cerințele prev. de art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor.

În temeiul art. 71 alin. 2 Cod penal s-a aplicat inculpaților pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza II-a și b Cod penal și în temeiul art. 71 al. 5 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei accesorii pe durata suspendării pedepsei principale.

Împotriva deciziei penale mai sus menționate a declarat în termen legal recurs inculpații G și.

Inculpatul a invocat că s-a dispus greșit condamnarea sa pentru infracțiunea pentru care s-a dispus trimiterea în judecată având în vedere că fapta nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunii.

Analizând decizia penală recurată sub aspectul motivului de recurs dar și din oficiu, în temeiul art. 3856alin. 2 C.P.P.Curtea de Apel reține următoarele:

Instanța de apel a reținut corect situația de fapt și de drept, privind pe inculpatul, astfel că fapta comisă de acesta de ultraj contra bunurilor moravuri și tulburarea liniștei publice, prevăzută de art. 321 alin. 1 C.P.P. întrunește sub aspect obiectiv și subiectiv elementele constitutive ale acestei infracțiuni.

Astfel, în noaptea de 19.07.2008, întorcându-se de la discotecă și fiind sub influența băuturilor alcoolice, inculpații au țipat, au aruncat cu pietre în curtea unor cetățeni din zonă, martori în cauză, de asemenea au rupt scânduri din gardul martorului și niște podețe pe care le-au abandonat în afara carosabilului. Această situație de fapt rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză și din cuprinsul declarațiilor inculpaților prezenți la judecată.

Faptele comise de inculpat nu pot fi considerate ca lipsite în mod vădit de importanță, întrucât prin atingerea minimă adusă valorilor sociale apărate de legea penală de incriminare și prin conținutul lor concret, acestea prezintă gradul de pericol social concret al unei infracțiuni, nefiind aplicabile în speța de față dispozițiile art. 181

Așa fiind, în raport de fapta comisă, urmarea produsă, împrejurările comiterii acesteia, precum și persoana inculpatului, gradul său de moralitate și șansa de reeducare pe care acesta o prezintă, instanța de apel a dispus corect condamnarea inculpatului pentru art. 321 alin. 1, impunându-se respingerea recursului în baza art.38515pct.1 lit. b

C.P.P.

În ceea ce privește recursul declarat de inculpatul G, Curtea reține că:

Potrivit dispozițiilor art. 369 raportat la art. 3854C.P.P. oricare dintre părți, poate până la rămânerea definitivă a hotărârii să renunțe la calea de atac promovată.

Retragerea recursului dezinvestește de la sine instanța sesizată prin declarația de recurs, care nu are altceva de făcut decât să ia act de manifestarea de voință a părții, fără a mai proceda la cercetarea fondului cauzei ( respingere de flano).

Față de cele mai sus reținute, în baza textelor legale menționate, Curtea de Apel va lua act de retragerea recursului potrivit dispozitivului prezentei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În temeiul art. 369 al. rap. la art 385/4 pr.pen. ia act ca recurentul inculpat G, si-a retras recursul declarat împotriva deciziei penale nr.78 din 12.03.2009 pronunțată de Tribunalul Neamț, in dosar nr.-.

În temeiul art. 385/15 pct. 1 lit.b pr.pen. respinge ca nefondat recursul declarat de recurent inculpat, împotriva aceleiași decizii.

Inculpatul a fost asistat de apărător ales.

Dispune plata sumei de 200 lei cu titlu de onorariu avocat oficiu, din fondurile, pentru inculpat

În temeiul art. 192 al.2 pr.pen., obligă recurentul inculpat G la plata sumei de 280 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, in care s-a inclus si onorariu avocat oficiu si pe recurentul inculpat la plata sumei de 100 lei titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitiva.

Pronunțata in ședința publica azi, 30.04.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI: Nimineț Ștefan, Adrian Bogdan Grosu Valerica

- - - -

- -

GREFIER,

Red.

Red. I/

Red.

Tehnored. E/12.05.2009/2 ex

Președinte:Nimineț Ștefan
Judecători:Nimineț Ștefan, Adrian Bogdan Grosu Valerica

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Ultrajul (art. 239 cod penal). Decizia 311/2009. Curtea de Apel Bacau