Infractiuni silvice Spete. Decizia 307/2009. Curtea de Apel Bacau
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 307
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN: 30.04. 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Nimineț Ștefan Adrian Bogdan
- -- JUDECĂTOR 2: Grosu Valerica
- - - judecător
- grefier
Ministerul Public: PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU este reprezentat prin procuror
La ordine a venit spre soluționare recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BACĂU și inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 553/A din 16.12.2008, pronunțată de TRIBUNALUL BACĂU, în dosar nr-.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat pentru recurentul inculpat și intimatul parte civilă, lipsă fiind recurentul inculpat.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral asupra cauzei de către grefier, după care:
Apărătorul recurentului inculpat, intimatul parte civilă și reprezentantul parchetului având cuvântul pe rând, precizează că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul părților, pentru dezbateri.
Reprezentantul parchetului având cuvântul invocă netemeinicia deciziei atacate, în ceea ce privește achitarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 98 alin. 1,2,4, din Legea 26/1996 reținând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii susmenționate sub aspectul laturii obiective si subiective. Precizează că din probele administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor și C-tin rezultă vinovăția inculpatului, titlul de proprietate aflat în dosarul de urmărire penală fiind emis pe numele noului proprietar. Inculpatul recunoscut că a tăiat acești arbori deși avea teren în parcela 233.
Față de aceste considerente solicită admiterea recursului, casarea deciziei recurate, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Avocat având cuvântul pentru recurentul inculpat solicită respingerea recursului declarat de parchet, menținerea deciziei atacate ca fiind legală și temeinică. Precizează că instanța de apel în mod corect reanalizat probele administrate în cauză și a avut în vedere concluziile raportului de expertiză tehnică la care partea vătămată nu a avut nici un fel de obiecțiuni. Arată că inculpatul se afla în posesia terenului de pe care au fost tăiați arborii.La data săvârșirii faptei si efectuării expertizei,m partea vătămată nu intrase încă în posesia terenului.
Referitor la recursul declarat de inculpat, precizează că acesta a fost formulat în cazul în care apelul sau ar fi fost respins de instanța de apel.
Solicită onorariu avocat oficiu din fondul special al.
Intimatul parte vătămată având cuvântul solicită admiterea recursului declarat de parchet, întrucât arborii au fost tăiați abuziv de către inculpat, deși el era proprietarul terenului.
Reprezentantul parchetului având cuvântul cu privire la recursul inculpatului solicită respingerea ca nefondat a acestuia.
S-au declarat dezbaterile închise trecându-se la deliberare.
CURTEA
DELIBERÂND
Asupra recursului penal de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 540/9-10-2007 pronunțată în dosar penal nr- al Judecătoriei Moinești, în baza art.98 al.1,2 și 4 din Lg.26/1996 cu aplicarea art.74 lit.a și art.76 lit.d Cod penal, prin schimbarea încadrării juridice, conform art.334 Cod procedură penală din art.98 al.1,3 și 4 din Lg.26/1996, pentru săvârșirea infracțiunii de furt de arbori, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la 23.02.1928 în comuna Palanca, județul B cu același domiciliu, sat Sub Deal, cetățean român, studii 7 clase, stagiul militar satisfăcut, căsătorit, pensionar, fără antecedente penale, la 1(un)an închisoare.
În baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 3 (trei)ani, conform art. 82 Cod penal.
S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal în sensul că dacă pe durata termenului de încercare va săvârși o nouă infracțiune se va revoca suspendarea condiționată a executării pedepsei.
În baza art.14 și 346 Cod procedură penală și art.998 cod civil a fost obligat inculpatul către partea civilă la 2398,9 lei despăgubiri civile reprezentând contravaloarea prejudiciului produs. În baza art.191al.1 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut următoarele:
Prin Sentința penală nr. 362/06.03.2006 pronunțată în dosarul nr. 4339/2005 al Judecătoriei Moinești, a fost condamnat inculpatul la l an și 6 luni închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 98 al. 1, 3 și 4 din Legea 26/96, cu reținerea art.74 lit.a - 76 lit.c Cod penal.
Prin Decizia penală nr. 580/A/12.09.2006 pronunțată în dosarul nr. 2531/2006 al Tribunalului Bacăus -a desființat Sentința penală 362/2006 și s-a trimis cauza la rejudecare, menținându-se actele procedurale efectuate până la 15.02.2006, pentru faptul că încheierea de amânare a pronunțării nu a fost semnată de președintele completului de judecată.
La rejudecarea în fond a cauzei, prin Sentința penală nr.40 din 16.01.2007 pronunțată în dosarul nr.6153/2006 s-a dispus schimbarea încadrării juridice din art.98 al.l,3,4 din Legea 26/1996 în art.98 al.l,2,4 din Legea 26/1996 și în baza acestei noi încadrări cu reținerea circumstanței prevăzută de art.74 lit.a Cod penal, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de l an închisoare cu suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 285/A/24.05.2007 pronunțată în dosarul nr. 774/2006 al Tribunalului Bacăus -a admis apelul declarat de inculpat, s-a desființat în totalitate Sentința penală nr.40/16.01.2007 și s-a trimis cauza la rejudecare. S-a reținut ca motiv al casării, faptul că instanța de rejudecare nu a pus în discuție obiecțiunile la expertiza efectuată la prima judecată în fond.
Pe fondul cauzei instanța a reținut următoarea situație de fapt:
Inculpatul a tăiat și sustras în cursul lunii noiembrie 2004, ajutat de o altă persoană un număr de 5 arbori de pe terenul aparținând părții vătămate. Arborii au diametrele între 52 și 74 cm la, în conformitate cu adresa nr.1587/14.03.2005.
Instanța observă că în mod greșit s-a reținut în rechizitoriu că plângerea părții vătămate a fost înaintată la data de l5.02.2004, întrucât aceasta a fost introdusă la data de 15.02.2005, după cum rezultă din înregistrarea la fila 04 dosar de urmărire penală, efectuată de postul de Poliție Palanca.
Inculpatul nu recunoaște săvârșirea faptei pentru care este trimis în judecată. Astfel, în declarația de la urmărirea penală arată cu precizie că a tăiat 5 arbori din parcela 231, despre care susține că ar fi proprietatea sa însă ar fi fost arbori din parcela 231, despre care susține că ar fi proprietatea sa însă ar fi fost confiscată în anul 1950, declarație pe care o menține fără amânunte la cercetarea judecătorească, în sensul că a tăiat dar de pe terenul proprietate.
Din actele de proprietate depuse de către cele două părți la dosarul cauzei, rezultă că fiecare are în proprietate teren pădure, însă parcela 231 se regăsește doar în titlul părții vătămate, nu și în cel al inculpatului. Martorul a declarat că a participat ca martor la punerea în posesie a părților cu suprafețe de teren forestier, iar pe locul de unde a tăiat inculpatul se află de fapt terenul părții vătămate, Gap articipat doar la scoaterea arborilor la drum, de asemenea. Martorul a participat la stabilirea hotarelor, și la punerea în posesie a părților și a văzut că inculpatul avea o îngrăditură - gard pe o suprafață de teren despre care știa că o stăpânea dinainte de punerea în posesie.
Din expertiza efectuată în dosar rezultă că terenul de pe care s-a efectuat tăierea este proprietatea părții vătămate, însă este stăpânit de inculpat.
Obiecțiunile formulate la expertiza tehnică efectuată în dosarul nr.4339/2005 au fost respinse ca nefondate.
Instanța a apreciat că inculpatul a sustras material lemnos de pe terenul aparținând altei persoane, fapt cunoscut de către inculpat, după cum rezultă din declarația prin care inculpatul identifică exact parcela, dar și din depoziția martorului care a participat la punerea în posesia a ambelor părți și a identificat terenul de pe care s-a luat lemnul ca fiind cel pe care partea vătămată a fost pus în posesie.
În drept, fapta inculpatului care a sustras material lemnos de pe terenul părții vătămate întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută de art.98 alin.l,2,4 din Legea 26/1996, motiv pentru care s-a solicitat și schimbarea încadrării juridice, în conformitate cu art.334 Cod procedură penală.
Având în vedere că fapta este prevăzută de legea penală, a fost comisă cu forma de vinovăție a intenției, și are gradul de pericol social al unei infracțiuni, instanța a calificat-o ca atare, și a dispus condamnarea inculpatului la o pedeapsă cu închisoarea. La dozarea pedepsei, instanța a avut în vedere criteriile generale de individualizare legală prevăzute de art. 72 din Codul penal, respectiv gradul de pericol social concret al faptei, periculozitatea infractorului și împrejurările concrete în care s-a comis infracțiunea. S-a avut de asemenea în vedere și persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale.
Tot raportat la considerentele de mai sus, instanța a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate, motiv pentru care va face aplicarea dispozițiilor art. 81 Cod penal, și a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe termenul de încercare prevăzut de art. 82 Cod penal.
Au fost interzice drepturile prev. de art. 64 lit.a și b Cod penal în condițiile și pe durata prev de art. 71 alin. 2 Cod penal. Iar în baza art. 71 alin. 5 Cod penal, s-a suspendat condiționat și executarea pedepselor accesorii.
În baza art. 359 Cod procedură penală a fost atrasă atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal, în sensul că dacă în termenul de încercare va mai săvârși o nouă infracțiune se va revoca suspendarea condiționată.
În baza art. 14, 346 Cod procedură penală, și 998 Cod civil a fost obligat inculpatul la plata către partea vătămată a sumei de 2398,9 lei, reprezentând despăgubiri civile, întrucât sunt îndeplinite condițiile acordării de despăgubiri, respectiv există o faptă ilicită, un prejudiciu, raportul de cauzalitate dintre ele, și vinovăția făptuitorului.
În baza art.191 al.l Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal au declarat apel, inculpatul.
În motivarea apelului declarat de inculpat, hotărârea instanței de fond a fost criticată pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei condamnări a inculpatului deoarece acesta a posedat cu bună credință terenul înainte de emiterea titlului de proprietate al părții vătămate. Instanța de fond a omis să analizeze raportul de expertiză efectuat în cauză din care rezultă că inculpatul a avut posesia terenului. A mai susținut apelantul că în speță anul depunerii plângerii este incert.
În temeiul art. 378 cod procedură penală, verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor și a materialului de la dosarul cauzei, precum și a oricăror probe noi, administrate în fața instanței de apel, Tribunalul a constatat următoarele:
Instanța de fond a omis să analizeze toate probele administrate în cauză, reținând o situație de fapt întemeiată pe probe trunchiate ce nu reflectă realitatea. Pentru acest motiv este necesar a se desființa sentința și cu ocazia rejudecării instanța de control judiciar să facă analiza probelor și să rețină o situație de fapt conformă cu realitatea.
Din actele dosarului rezultă că la data de 12-02-2005 partea vătămată a depus la organele de cercetare penală plângerea înregistrată la numărul P/49/07 din 12-02-2005 (fila 4 dosar urmărire penal ) prin care a sesizat că inculpatul a tăiat de pe terenul său un număr de 4-5 arbori însușindu-și materialul lemnos. În aceiași zi partea vătămată a fost audiată de anchetatori și în declarația aflată la fila 5 dosar urmărire penală arată că terenul împădurit proprietatea sa ce formează obiectul neînțelegerilor dintre părți situat la punctul "șanț sau Căldări" este vecin cu o suprafață de fâneață "situată deasupra pădurii ce aparține inculpatului". De asemenea în aceiași declarație partea vătămată arată că inculpatul "îngrădise anterior punerii sale în posesie, cu gard de sârmă și cepuri "o porțiune de circa 600 metri pătrați din suprafața totală de pădure din acel punct și în lunile "noiembrie -decembrie" 2004 inculpatul a tăiat din porțiunea îngrădită un număr de 5 arbori. Partea - vătămată a susținut că a fost pusă în posesie în anul 2003 însă acest aspect nu este adevărat deoarece aceasta a obținut titlul de proprietate nr. - pentru terenul în litigiu abia la data de 22-03-2004. Or, punerea în posesie a unei persoane se poate realiza numai dacă persoana în cauză are un titlu de proprietate și numai după eliberarea titlului de proprietate. Anterior eliberării unui astfel de act nu este posibilă punerea în posesie, deoarece nu se cunoaște dacă persoana în cauză este titularul unui drept de proprietate și nici limitele.
Referitor la data și modalitatea punerii în posesie nu a fost întocmit nici un înscris. Împrejurarea că partea vătămată a primit titlul pentru terenul în litigiu rezultă și din declarația martorului care arată partea vătămată a primit această "diferență de teren în anul 2004".
Prin urmare, din aceste probe rezultă fără nici o îndoială că în cauză partea vătămată a formulat plângere în luna februarie 2005, când a reclamat furtul arborilor comis în luna noiembrie 2004, și deci susținerea că în cauză data plângerii nu este stabilită nu corespunde realității.
Din probele administrate în cauză rezultă fără nici o îndoială faptul că inculpatul a tăiat cei 5 arbori în luna noiembrie 2004 pe care i-a însușit. În speță trebuia ca instanța de fond să lămurească dacă terenul de pe care au fost tăiați arborii a fost stăpânit de inculpat, și în caz afirmativ, care este durata posesiei și natura acesteia, adică o posesie de bună credință sau de rea credință.
În declarația dată la fila 22 (dosar 4339) martorul arată că la punctul "căldări" inculpatul stăpânea în anul 2004 o suprafață de teren fânaț și o bucată de lot pădure din care a tăiat circa 4 arbori care erau marcați (deci puteau să fie tăiați legal fiind marcați cu ciocanul de marcat) în luna noiembrie 2004. În acel loc a mai arătat același martor exista un gard făcut de tatăl inculpatului. Același aspect, și anume existența unei îngrădituri rezultă și din declarația martorului care arată că "exista o îngrăditură în afara bornei de hotar a pădurii statului, iar de la bornă până la gard erau circa 30- 40 metri". Trebuie de asemenea reținut că, martorul G, în declarația aflată la fila 22 (dosar 4339 /2005) arată că " inculpatul are teren fânaț și pădure la punctul "căldărari" iar în toamna anului 2004 tăiat vreo 4 arbori de pe teren".
De asemenea, însăși partea vătămată a declarat la urmărirea penală că, inculpatul( fila 5) a îngrădit înainte de punerea sa în posesie o suprafață de teren cu arbori (circa 6000 metri) de unde a tăiat 5 arbori.
Din coroborarea acestor declarații, instanța a reținut că, în zonă la punctul "căldări", până în anul 2004 pădurea a fost proprietatea statului, iar între borna de hotar și pășune a existat un pâlc de arbori pe o distanță de circa 40- 50 metri, vecină cu pășunea inculpatului. Această suprafață a fost stăpânită de tatăl inculpatului, care a ridicat și un gard (care este în prezent fila 13 declarație martor ) până la data de 15 -10-1980, când acesta a decedat iar după această dată de către inculpat. Din coroborarea declarațiilor martorilor sus menționați cu declarația martorului (fila 23 dosar 4339) rezultă că arborii tăiați de inculpat erau marcați cu ciocanul silvic pentru tăiere ceea ce înseamnă că anterior reprezentanții autorizaseră prin marcare tăierea arborilor.
Cum din probele administrate nu rezultă că partea vătămată a solicitat marcarea acestor arbori pentru tăiere, fie pentru stat fie pentru inculpat. Ori, după cum rezultă din adeverința 493/21-02-2006 arborii au fost legal marcați ca urmare a cererilor inculpatului făcute în anii 2003 și 2004, ceea ce înseamnă că deținerea terenului de către acesta era notorie. Astfel, dacă considerăm că lotul cu pâlcul de arbori era anterior lunii martie 2004, când a primit partea vătămată titlul proprietatea statului, înseamnă că arborii au fost marcați de stat pentru tăiere, iar deținătorul lotului respectiv inculpatul a putut să-i taie fără ca fapta sa să constituie infracțiunea de tăiere de arbori.
În cauză a fost efectuată și o expertiză tehnică (fila 63-64 dosar 4339) din care rezultă că inculpatul ocupase o porțiune de teren cu pădure pe care o împrejmuise cu gard pe toate laturile perimetrului.
Or, probele analizate mai sus rezultă că în cursul anului 2004 inculpatul stăpânea pădurea și exercita asupra acelui lot o posesie de bună credință, știind că mai înainte de el posedase tot cu bună credință tatăl său.
Inculpatul a ridicat un gard nou în locul celui vechi construit de tatăl său, prin care a delimitat pâlcul de arbori (suprafață de 738.p) de restul pădurii și pe care l-a stăpânit netulburat.
și însușirea arborilor nu s-a realizat la momentul când partea vătămată poseda real și efectiv, ci când posesorul era inculpatul. Este de observat că, în speță nu există un act de punere în posesie care să fie opozabil inculpatului în sensul ca acesta să cunoască că proprietarul pădurii era la data tăierii partea vătămată. Chiar dacă în cursul anului 2004 partea vătămată a fost pusă în posesie, o atare activitate nu a fost consemnată scris și nu a fost comunicată inculpatului care era deținătorul terenului. Astfel punerea în posesie ar fi fost opozabilă și inculpatului numai în cazul în care ar fi participat personal la un asemenea act ori în cazul în care i s-ar fi comunicat prin somație că terenul are alt proprietar. Cum însă nici autoritățile și nici partea vătămată nu au somat, inculpatul nu a putut cunoaște noua situație a pădurii și știind că arborii fuseseră legal marcați pentru tăiere a procedat la însușirea acestora.
Pe de altă parte, în calitate de deținător al terenului, inculpatul a făcut cerere pentru marcarea arborilor din acel lot în anul 2003 și în anul 2004, aspect ce rezultă din adeverința nr. 493/21-02-2006 și cum la data tăierii arborii purtau marcajul, este în afara oricărei îndoieli faptul că acesta stăpânea porțiunea de pădure din care au fost tăiați arborii.
Infracțiunea de furt arbori conform art. 98 din Legea 26/1996 în vigoare la data tăierii arborilor coroborat cu art. 208 cod penal la care face implicit trimitere art. 98 din legea 26 /1996 și constă în luarea arborilor din posesia sau detenția altuia în scopul însușirii pe nedrept.
Or, în speță în luna noiembrie 2004 arborii se aflau în posesia inculpatului care i-a tăiat, context în care nu este îndeplinită cerința prevăzută de lege ca bunurile însușite să se afle în posesia sau detenția altuia, adică a unui terț.
În speță chiar dacă partea vătămată avea titlu de proprietate, cât timp nu intrase efectiv în posesia terenului și de vreme ce această posesie o exercita inculpatul, însușirea de către acesta a arborilor nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii. De asemenea, cât timp arborii au fost legal marcați pentru tăiere la cererea inculpatului deținător nu se poate reține îndeplinirea condiții de existență a furtului constând în existența scopului însușirii pe nedrept. Inculpatul era deținător al terenului și obținând marcarea pentru tăierea, însușirea arborilor s-a realizat în considerarea faptului că fiind posesor al terenului arborii i se cuvin., instanța de apel reține că fapta inculpatului nu întrunește sub aspect obiectiv și subiectiv elementele constitutive ale infracțiunii de furt arbori prevăzută de art. 98 alin. 1,2,3,4 din Legea 26 / 1996 și drept consecință în temeiul art. 11 punctul 2 lit. "a" raportat la art. 10 lit. "d" cod urmează ca acesta să fie achitat pentru această infracțiune.
Pentru aceste considerente prin nr. 553/A din 16.12.2008 pronunțata de Tribunalul Neamț în temeiul art. 379 punctul 2 litera "a" cod procedură penală s-a admis apelul declarat de apelant inculpat împotriva sentinței penale nr. 540/9-10-2007 pronunțată în dosar penal nr- al Judecătoriei Moineșt i cu privire la soluționarea laturii penale a cauzei și temeiul juridic al obligării inculpatului la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
S-a desființat sentința apelată sub acest aspect;
S-a reținut cauza spre rejudecare și în fond:
În temeiul art. 11 punctul 2 lit. "a" raportat la art. 10 lit. "d" cod procedură penală a fost achitat nculpatul fiul lui și născut la data de 23-02- 1928 în comuna Palanca, domiciliat în comuna Palanca sat Sub Deal județul B pentru săvârșirea infracțiunii de furt arbori prevăzută de art. 98 alin 1,2 și 4 din Legea nr. 26/1996 cu aplicarea art. 13 cod penal.
S-a înlătură aplicarea art. 191 cod penal.
În temeiul art. 192 alin. 1 punctul 1 lit. "c" cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 100 Lei RON către stat cu titlu de cheltuieli judiciare.
S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
S-a dispus restituirea către inculpat a sumei de 300 lei RON reprezentând onorariu expert achitată cu chitanța nr. - seria - din 18-03-2008 în contul Biroului Local De Expertize Judiciare.
S-a constatat că inculpatul a fost asistat de avocat ales.
În temeiul art. 192 alin. 3 cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina acestuia.
Împotriva deciziei penale mai sus menționate au declarat recurs în termen legal Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamț și inculpatul fără
a-l motiva în scris:
Parchetul de pe lângă Tribunalul Neamța înțeles să critice decizia recurată sub următoarele aspecte:
S- invocat netemeinicia deciziei penale în ceea ce privește achitarea inc. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 98 al. 1,2,4 din Legea nr. 26/1996, reținându-se că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de furt de arbori sub aspect obiectiv și subiectiv, întrucât din probele administrate, respectiv: proces verbal de cercetare la fața locului, titlul de proprietate nr. -/22.03.2004 (fl.8,9,11 dosar ) aparținând părții vătămate loan, plan topografic parcela 231, declarații martori, declarația părții vătămate loan, raport de expertiză tehnică (fi. 63-64 dosar 4339), rezultă că inculpatul a tăiat și sustras 5 arbori de molid de pe parcela 231 aparținând reclamantului loan. Chiar inculpatul a recunoscut că a tăiat acești arbori de pe parcela 231, care nu îi aparține, primind teren în pădure în parcela 233 (fi. 14 dosar ).
Din depoziția martorului, care a participat la punerea în posesie a ambelor părți și care a identificat terenul de pe care s-au luat arborii ca fiind cel al părții vătămate pe care aceasta fusese pusă în posesie, rezultă că inculpatul știa că parcela 231 nu-i mai aparține, făcând parte din titlul de proprietate al reclamantului.
De asemenea din concluziile raportului de expertiză rezultă că parcela 231 aparține moștenitorilor defunctului, conform titlului de proprietate - și la data efectuării expertizei era stăpânit de numitul (fiind o posesie abuzivă).
Faptul că anterior emiterii titlului de proprietate pe numele reclamantului loan, inculpatul își îngrădise acea parcelă pe considerentul că aceasta făcea parte din terenul confiscat din anul îndreptățea să taie și să-și însușească cei 5 arbori, în cursul lunii (noiembrie 2004, întrucât-știa că pentru acel teren primise titlul de proprietate foan în data de22.03.2004.
Față de cele de mai sus s-a apreciat că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 98 al. 1,2 și 4 din Legea nr. 26/1996 cu aplic.art. 13.pen. motiv pentru care se impunea condamnarea acestuia și nu achitarea.
Analizând decizia penală recurată, în raport de motivele invocate cât și din oficiu în limitele cazurilor de casare prev. de art.385/9 C.P.P., Curtea constată că doar recursul procurorului declarat în cauză este fondat urmând a fi admis pentru următoarele considerente.
Reevaluând probele administrate în cursul prezentului proces penal, Curtea apreciază că instanța de apel a considerat greșit că faptei de furt de arbori prev. de art.98 al.1,2 și4 din Legea nr.26/1996 reținută în acuzarea inculpatului îi lipsește unul din elementele constitutive ale infracțiunii.
Din probe rezultă că inculpatul a tăiat și sustras un număr de 5 arbori de pe o parcelă împădurită ce aparține părții vătămate,fapte recunoscute de acesta însuși.
Argumentele expuse de instanța de prim control judiciar în considerentele deciziei recurate, potrivit cărora nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, în considerarea împrejurării că partea vătămată nu exercita în mod efectiv posesia asupra terenului proprietatea sa, de pe care au fost sustrași arborii de către inculpat,nu pot fi împărtășite de
Se observă că proprietatea terenului în de pe care inculpatul a sustras arborii, aparține părții vătămate, fiind eliberat pe numele acestuia titlul de proprietate nr.-22.03.2004(fila 6 dos.)
O probă relevantă la stabilirea corectă a situației de fapt în cauza de față, constituie raportul de expertiză tehnică efectuat de expertul tehnic cu ocazia primei judecări a cauzei(dos.4339/2005 al Judecătoriei Moinești ).
În urma lucrărilor efectuate de către expertul tehnic, s-a constatat că partea vătămată a fost pusă anterior efectiv în posesia terenului în litigiu de pe care inculpatul a sustras cei 5 arbori, ocazie cu care s-a efectuat trasarea unui marcaj de culoare roșie care delimitează fondurile de teren.
Tot din conținutul raportului de expertiză tehnică a mai rezultat că la momentul efectuării acestuia, posesia asupra terenului în litigiu era exercitată în mod abuziv de către inculpat, care știa că terenul aparține părții vătămate,uzurpând astfel dreptul de proprietate al acesteia din urmă.
În atare situație, chiar dacă inculpatul exercita posesia asupra terenului împădurit la momentul săvârșirii faptei,această posesie ca stare de fapt, are un caracter neligitim, neputând fi opusă adevăratului proprietar - partea vătămată.
Mai mult, probele existente la dosarul cauzei,atestă împrejurarea că partea vătămată a fost anterior pusă în posesia terenului în litigiu, ocazie cu care s-au efectuat marcaje de demarcație care au fost nesocotite de inculpat.
Apărările inculpatului, care susține că terenul de pe care a tăiat arborii îi aparține, sunt lipsite de relevanță. Atâta vreme cât partea vătămată era titulara dreptului de proprietate asupra acestui teren, iar inculpatul avea cunoștință despre această situație,acesta din urmă avea obligația de a respecta dreptul de proprietate a părții vătămate.
Desigur, inculpatul pretinzând un drept de proprietate asupra terenului în litigiu, are deschisă calea promovării unor acțiuni adresate instanțelor civile pentru realizarea drepturilor sale reale.
În considerarea celor arătate, Curtea consideră că hotărârea de achitare întemeiată pe dispozițiile art.10 lit.d Cpp pronunțată de instanța de apel este greșită, fapta comisă întrunește toate elementele constitutive ale infracțiunii pentru care a fost trimis în judecată inculpatul.
Cu toate acestea, deși sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii, Curtea analizând gradul de pericolul social concret al faptei supuse judecății, consideră că se impune achitarea inculpatului în baza dispozițiilor art.10 lit.b/1 Cpp rap. la art.18/1 Cp, apreciind că reeducarea inculpatului se poate obține prin aplicarea unei amenzi administrative.
Este de reținut că art.181alin. 2 Cp enumeră următoarele criterii pentru stabilirea, în concret, a pericolului social: modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, împrejurările în care fapta a fost comisă, urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, persoana și conduita făptuitorului.
Având în vedere circumstanțele de săvârșire a faptei, urmarea produsă, persoana inculpatului care se află la primul contact cu legea penală, precum și vârsta înaintată a acestuia (81 de ani), instanța de recurs apreciază că fapta comisă îi lipsește una din trăsăturile esențiale de existență ale infracțiunii,respectiv pericolul social.
Pentru toate cele arătate,Curtea va admite recursul procurorului cu privire la temeiurile de drept ale achitării inculpatului pentru infracțiunea prev. de art.98 al.1,2,4 din Legea nr.26/1996 cu aplic art 13 Cp și obligării acestuia la cheltuielile judiciare avansate de stat.
Va casa decizia penală recurată sub aceste aspecte.
Reținând cauza spre rejudecare în baza art.11 pct.2 lit a rap.la art. 10 lit.b/1Cpp și 18/1 Cp va achita inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 98 al.1,2,4 din Legea nr.26/1996 cu aplic art.13 Cp.
În baza art.91 Cp va aplica inculpatului sancțiunea administrativă a amenzii.
Având în vedere noul temei al achitării, în baza art.192 al.1 lit d Cpp, va obliga inculpatul să plătească statului sumele de bani, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Va menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.
În ceea ce privește recursul inculpatului, nefiind incident nici unul din cazurile de casare prev. de art.385/9 Cpp, Curtea în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b pr. pen. va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat.
Văzând și dispozițiile art.189, 192 al.2 și 3 Cpp.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art 385/15 pct.2 lit. d Cpp admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BACĂU împotriva Dp nr. 553/A din 16.12.2008 pronunțată de TRIBUNALUL BACĂU în dos- cu privire la temeiurile de drept ale achitării inculpatului pentru infracțiunea prev. de art.98 al. 1,2,4 din Legea nr.26/1996 cu aplic art. 13 Cp și obligării acestuia la cheltuielile judiciare avansate de stat.
Casează în decizia penală recurată sub aceste aspecte.
Reține cauza spre rejudecare și în fond:
În baza art.l 1 pct.2 lit a rap.la art. 10 lit.b/lCpp și 18/1 Cp achită inculpatul pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 98 al. 1,2,4 din Legea nr.26/1996 cu aplic art. 13 Cp.
În baza art.91 Cp aplică inculpatului sancțiunea administrativă a amenzii în cuantum de 800 lei.
În baza art. 192 al.l lit d Cpp, obligă inculpatul să plătească statului suma de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate.
În baza art. 192 al.3 Cpp, cheltuielile judiciare din recurs rămân în sarcina statului.
II.În baza art 385/15 pct.l lit. b Cpp respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva aceleiași decizii penale.
În baza art. 189 Cpp,onorariul apărătorului desemnat din oficiu în sumă de 200 lei se va suporta din fondurile.
În baza art. 192 al.2 Cpp, obligă inculpatul să plătească statului suma de 300 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare în care s-a inclus și onorariul apărătorului desemnat din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 30.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
- - - -
- -
GREFIER,
Red.
Red. E/
Red. AB
Tehnored. PE/13.05.2009/ 4 ex
Președinte:Nimineț Ștefan Adrian BogdanJudecători:Nimineț Ștefan Adrian Bogdan, Grosu Valerica
