Ultrajul (art. 239 cod penal). Decizia 387/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
(2591/2008 )
DECIZIA PENALĂ NR. 387R
Ședința publică de la 9 martie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Silvia Cerbu
JUDECĂTOR 2: Lucia Rog
JUDECĂTOR 3: Simona Encean
GREFIER - - -
Cu participarea MINISTERULUI PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol urmează pronunțarea asupra recursurilor declarate de către inculpații și, împotriva deciziei penale nr. 707 din 05.11.2008, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a-II-a Penală în dosarul nr-.
Dezbaterile și susținerile părților au fost consemnate în încheierea de ședință din data de 02.03.2009, ce face parte integrantă din prezenta sentință penală.
Curtea având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea de la data de 02.03.2009 la data de 09.03.2009, când, în aceeași compunere a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor penale de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 93/20.02.2008, pronunțată de Judecătoria Buftea, în dosarul nr-, s-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei privind pe inculpatul, formulată de reprezentantul MINISTERULUI PUBLIC.
În temeiul art. 334 Cod procedură penală a fost schimbată încadrarea juridică a faptei privind pe inculpatul din art. 321 al. 1 cod penal cu aplicare art. 37 lit. b cod penal în art. 321 al. 1 cod penal.
În temeiul art. 321 al 1 cod penal cu aplicare art. 37 lit. b cod penal, fost condamnat inculpatul, la pedeapsa închisorii de 1 (un) an și 6 (șase) luni, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În temeiul art. 71 cod penal, a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza a II-a și b cod penal, pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 321 al. 1 cod penal cu aplicare art. 37 lit. b cod penal, a fost condamnat inculpatul, la pedeapsa închisorii de 1 (un) an și 6 (șase) luni, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În temeiul art. 71 cod penal, a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza a II-a și b cod penal, pe durata executării pedepsei principale.
S-a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză.
În temeiul art. 321 al. 1 cod penal a fost condamnat inculpatul, la pedeapsa închisorii de 1 (un) an, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În temeiul art. 71 cod penal, a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza a II-a și b cod penal, pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 81 cod penal, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 (patru) ani, stabilit în condițiile art. 82 cod penal.
În temeiul art. 359 cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.
În temeiul art. 71 al. 4 cod penal, s-a suspendat executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În temeiul art. 321 al. 1 cod penal, a fost condamnat inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice.
În temeiul art. 7 din Legea nr. 543/2002 a fost revocat beneficiul grațierii privind pedeapsa de 6 (șase) luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 303/21.02.2002 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin decizia penală nr. 1385/22.11.2004 a Tribunalului București.
În temeiul art. 83 cod penal, a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 6 (șase) luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr.303/21.02.2002 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin decizia penală nr. 1385/22.11.2004 a Tribunalului București, pe care a cumulat-o cu pedeapsa aplicată prin sentință, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 1 (un) an și 6 (sase) luni închisoare.
În temeiul art. 71 cod penal, a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, teza a II-a și b cod penal, pe durata executării pedepsei principale.
În temeiul art. 189 cod procedură penală onorariul avocatului din oficiu s-a avansat din fondurile Ministerului Justiției către Baroul București.
În temeiul art. 191 al. 2 cod procedură penală au fost obligați inculpații la 1000 lei, fiecare, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 9390/P/2005 emis la data de 22.11.2006 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea, s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpaților:
-, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 321 al. 1 cod penal, cu aplicare art. 37 lit. b cod penal;
-, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 321 al. 1 cod penal, cu aplicare art. 37 lit. b cod penal;
-, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. -321 al. 1 cod penal;
-, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute și pedepsite de art. 321 al. 1 cu aplicare art. 37 lit. b cod penal;
Prin actul de sesizare a instanței de judecată s-a reținut, în fapt, că cei patru inculpați, în seara de 23.12.2005, orele 22:30, au provocat scandal public în fața discotecii "" din localitatea, pentru aplanarea conflictului fiind nevoie de intervenția organelor de poliție.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
În seara de 23.12.2005, inculpații, și s-au deplasat la discoteca "" din localitatea, aparținând martorului -.
Ajunși în localitatea, cei patru inculpați au încercat să intre în interiorul discotecii " ", fiind împiedicați de martorul, care le-a adus la cunoștință că în interior se desfășura o petrecere privată.
Cu toate acestea, martorul i-a permis coinculpatului să intre în interiorul discotecii pentru a cumpăra o sticlă de vin, timp în care, nemulțumit de faptul că nu i s-a permis accesul în interior, coinculpatul, proferând amenințări și injurii, a încercat să-1 urmeze pe coinculpatul.
Pentru a împiedica accesul coinculpatului în interiorul discotecii, martorul l-a împins și l-a lovit cu palma, și întrucât acesta se afla în stare de ebrietate s-a dezechilibrat și a căzut la pământ.
Ulterior, din interiorul discotecii a apărut coinculpatul, care după ce a avut o discuție cu martorul, în care acesta i-a relatat cele întâmplate, l-a lovit pe acesta din urmă cu pumnul în zona feței.
Urmare a loviturii primite martorul a căzut la pământ în stare de inconștiență, după care conflictul a escaladat, coinculpații și, în timp ce proferau amenințări, au spart mai multe sticle, au lovit martorii, și, încercând să pătrundă prin folosirea forței în interiorul discotecii.
În conflict a intervenit un echipaj de poliție din cadrul postului de poliție, care a încercat aplanarea conflictului, prin îndepărtarea coinculpaților și, fără succes însă, deoarece ceilalți doi coinculpați, și, s-au interpus fizic între agresori și organele de poliție, împiedicând intervenția acestora.
Ulterior, inculpatul s-a îndreptat spre martorul, având în mână gâtul unei sticle sparte, cu intenția de a-l lovi, organele de poliție fiind nevoite să execute un foc de avertisment pe plan vertical pentru aplanarea conflictului.
La auzul focului de armă cei patru coinculpați s-au urcat într-un autoturism și au părăsit locul conflictului.
Inculpații și au negat pe tot parcursul procesului penal comiterea faptei, susținând că au asistat la conflictul dintre ceilalți coinculpați și martorul, intervenind între aceștia pentru aplanarea conflictului.
Declarațiile acestora au fost înlăturate de instanța de fond, fiind contrazise de situația de fapt consemnată în procesul verbal de constatare a infracțiunii, precum și de cele relatate de agenții de poliție și, declarațiile martorilor, precum și declarațiile coinculpaților și.
Astfel, din procesul verbal încheiat la data de 23.12.2005 de organele de poliție reiese că inculpații și i-au împiedicat pe agenții de poliție și să-i imobilizeze pe inculpații și și să-i conducă la postul de poliție din localitate, accentuând starea conflictuală și incitându-i pe cei doi la violență, aspect confirmat de declarațiile martorilor (fila 19, dosarul de urmărire penală), (fila 25, dosarul de urmărire penală).
De altfel, inculpatul a relatat la data de 27.01.2006 în fața organelor de cercetare penală, că la conflictul din data de 23.12.2005 au participat și cei trei prieteni ai săi, aluzie evidentă la ceilalți trei coinculpați, și, precum și alte persoane care se aflau în discotecă, fiind nevoie de intervenția organelor de poliție pentru stingerea conflictului.
În ceea ce privește declarațiile celorlalți coinculpați, instanța a reținut că inculpatul a recunoscut participația sa la conflictul din seara de 23.12.2005, precum și comiterea actelor de violență asupra martorului, motivată de faptul că acesta l-a lovit pe vărul său, agresiunea sa fiind, de altfel, o ripostă la acest fapt.
Inculpatul a susținut că a fost lovit de către martorul, dar a negat că l-ar fi amenințat pe acesta din urmă, sau că ar fi avut un conflict de amploare.
Susținerile inculpaților, dacă ar fi reale, nu ar explica intervenția organelor de poliție cu foc de armă în plan vertical și nici relatările martorilor, din cursul urmăririi penale.
Astfel, martorul a susținut, la data de 27.01.2006, că în seara respectivă l-a observat, plin de sânge, iar când a ieșit pe hol a observat pe jos cioburi de sticlă în fața ușii de la intrare. A mai susținut că l-a observat pe șeful său, patronul discotecii, cum se îmbrâncea cu niște cetățeni de etnie rromă, cărora le solicita să plece, precum și doi polițiști în uniformă care încercau să-i îndepărteze. A mai susținut martorul că a recunoscut cetățenii rromi în persoana celor patru inculpați.
Martorul, a declarat, la data de 27.01.2006, că nu-și amintește cine a declanșat scandalul, dar reține că martorul a ripostat în momentul în care " ", respectiv inculpatul, a forțat intrarea în discotecă, creându-se o busculadă. A mai arătat că în această busculadă a fost lovit în cap, fără a preciza cine anume l-a lovit. Totodată, a mai susținut că polițiștii care se aflau la fața locului, au intervenit pentru reinstalarea ordinii, dar coinculpații și au continuat să se manifeste violent, iar unul dintre polițiști văzând că scandalul ia amploare a executat un foc în plan vertical.
Martorul -, patronul discotecii a susținut, la data de 16.02.2006, că a văzut patru persoane, pe care le cunoaște sub porecla de, și, care Ť. și amenințau cu acte de violență pe și. A mai arătat acest martor că a încercat personal, aplanarea conflictului, ca de altfel și organele de poliție ce se aflau în fața discotecii, moment în care cei patru inculpați au devenit violenți.
Pe parcursul cercetării judecătorești, martorii, și au revenit cu privire la declarațiile din cursul urmăririi penale, relatând o situație de fapt diferită.
Astfel, martorul a declarat în fața instanței de fond, la data de 31.10.2007, că atât el cât și inculpații se aflau sub influența băuturilor alcoolice, deoarece era seara de ajun, arătând că l-a lovit pe inculpatul, deoarece i-a adresat injurii. A mai arătat că a fost lovit la rândul său de către inculpatul cu palma în zona nasului, după care conflictul s-a aplanat.
Aceeași situație de fapt au relatat și martorii și, care au susținut în cursul cercetării judecătorești că, în realitate conflictul s-a rezumat la un schimb de lovituri între și inculpatul.
Declarațiile martorilor, și din cursul cercetării judecătorești au fost înlăturate de către instanța de fond ca nesincere, având în vedere că susținerile acestora nu pot fi coroborate cu alte mijloace de probă administrate în cauză, iar martorii nu au putut da o explicație plauzibilă cu privire la motivul pentru care și-au schimbat declarațiile.
Dimpotrivă, declarațiile acestor martori din cursul urmăririi penale se coroborează cu procesul verbal de constatare a infracțiunii încheiat de organele de poliție la data de 28.12.2005, în condiții de legalitate, fiind prezumat faptul că cele consemnate în cuprinsul acestuia corespund adevărului, prezumție ce nu a fost răsturnată de nici un mijloc de probă administrat în cauză.
În drept, fapta inculpaților, și, care în seara de 23.12.2005, în public au adus injurii și amenințări și s-au dedat la acte de violență prin care s-a produs scandal public, tulburându-se liniștea publică, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea liniștii publice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 321 al. 1 cod penal.
Din analizarea fișei de cazier judiciar a inculpatului, instanța de fond a constatat că acesta a fost condamnat definitiv anterior pentru mai multe infracțiuni, ultima pedeapsă fiind de 4 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 23/03.02.2003 a Tribunalului Giurgiu, astfel că instanța a reținut că inculpatul a comis prezenta faptă în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b cod penal.
În ceea ce privește pe inculpatul, din fișa de cazier judiciar rezultă că acesta a fost condamnat anterior la două pedepse cu închisoarea de câte 3 ani, ultima prin sentința penală nr. 445/04.03.1999 pronunțată de Judecătoria Buftea, definitivă prin decizia penală nr. 1369/23.09.1999 a Curții de APEL BUCUREȘTI, astfel că s-a reținut incidența stării de recidivă postexecutorii.
În ceea ce privește cererea de schimbare a încadrării juridice a faptei privind pe inculpatul, formulată de reprezentantul MINISTERULUI PUBLIC, instanța de fond a admis-o, pentru considerentele expuse în continuare.
Din examinarea fișei de cazier judiciar a inculpatului, instanța de fond a constatat că acesta fost condamnat în minorat la o pedeapsă de 6 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 321 al. 1 cod penal, prin sentința penală nr. 303/21.02.2002 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin decizia penală nr. 1385/22.11.2004 a Tribunalului București.
Potrivit art. 37 lit. b cod penal există recidivă pentru persoana fizică numai în cazul în care după executarea unei pedepse cu închisoarea mai mare de 6 luni, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după împlinirea termenului de prescripție a executării unei asemenea pedepse, cel condamnat mai săvârșește din nou o infracțiune cu intenție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an.
Instanța de fond a constatat că în cazul inculpatului, pedeapsa pentru care a fost condamnat anterior nu este mai mare de 6 luni, astfel că nu este îndeplinită condiția cu privire la primul termen al recidivei.
Pe de altă parte, inculpatul, a fost condamnat anterior pentru o infracțiune comisă în stare de minorat, ori potrivit art. 38 lit. a cod penal, la stabilirea stării de recidivă nu se ține seama de hotărârile de condamnare privitoare la infracțiunile săvârșite în timpul minorității.
Împotriva sentinței anterior menționate, au declarat apel inculpații, și.
La termenul din data de 05.11.2008, în ședință publică, apelantul inculpat a declarat că înțelege să își retragă apelul, astfel că Tribunalul, văzând disp. art. 369 Cod procedură penală a luat act de manifestarea de voință a acestui inculpat.
Apelanții inculpați, și, au criticat hotărârea instanței de fond pentru nelegalitate sub aspectul greșitei condamnări a acestora și pentru netemeinicie în ceea ce privește modul de individualizare a pedepselor aplicate, atât în privința cuantumului cât și a modalității de executare.
Prin decizia penală nr.707/A din 5.11.2008, pronunțată de Tribunalul București, Secția a II-a penală, în temeiul art. 369 Cod procedură penală, s-a luat act de retragerea apelului declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 93/20.02.2008, pronunțată de Judecătoria Buftea - Secția Penală în dosarul nr-.
În temeiul dispozițiilor art. 379 alin. 1 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de inculpații, și, împotriva aceleiași hotărâri.
Au fost obligați apelanții inculpați la câte 40 lei cheltuieli judiciare către stat.
Analizând sentința penală apelată prin prisma criticilor formulate și sub toate aspectele de fapt și de drept conform dispozițiilor art. 371 alin. 2.C.P.P. Tribunalul a constatat nefondate apelurile inculpaților, și.
În a aprecia astfel, Tribunalul, a avut în vedere că înaintea primei instanțe, au fost respectate dispozițiile legale ce garantează aflarea adevărului și asigură drepturile părților, că au fost administrate toate probele necesare pentru aflarea adevărului, probe ce au fost în mod complet luate în seamă și corect apreciate.
Pe cale de consecință, a constat că faptele și împrejurările reținute prin hotărârea atacată precum și cele înlăturate prin aceeași hotărâre corespund probelor administrate în cauză soluția dată cauzei penale judecate întemeindu-se pe materialul probator existent la dosar și fiind în concordanță cu acesta.
S-a reținut că din moment ce din ansamblul probelor administrate a rezultat că inculpații, și sunt autorii faptelor pentru care s-a dispus trimiterea lor în judecată și condamnarea în primă instanță, împrejurarea că aceștia contestă că ar fi comis respectivele fapte, nu poate infirma concluzia referitoare la vinovăția acestora; altfel ar însemna, pe de o parte să se ignore probele existente, iar, pe de altă parte, să se acorde, în principiu, unei declarații, o valoare probantă prestabilită, determinantă pentru reținerea vinovăției ori nevinovăției, ceea ce, desigur este inadmisibil în raport și cu dispozițiile art. 63 alin. 2.
C.P.P.De altfel, inculpații au încercat probeze lipsa de temeinicie a probelor de vinovăție existente la dosar fără a mai reuși decât să schimbe convingerea instanței asupra caracterului nesincer al reținerilor sale.
În mod evident instanța fondului, le-a dat posibilitatea inculpaților de a combate probele, însă această atitudine prin care se exprimă dezacordul față de conținutul unei probe nu trebuie să se mărginească la simpla negare a faptelor sau împrejurărilor ce rezultă din probe, ci presupune administrarea de probe contrare. Sub acest aspect, s- stabilit de mult regula că cel ce afirmă este obligat să dovedească afirmația făcută ( eius probatio qui dicit, non qui negat), ca un criteriu ce trebuie avut în vedere la individualizarea judiciară a pedepsei.
Prin urmare, tribunalul a apreciat că instanța de fond a reținut, în mod corect, existența faptei și a vinovăției inculpaților, a aplicat pedepse judicios individualizate, respectând atât caracterul general al criteriilor prevăzute de art. 72.penal, cât și caracteristica lor de pluralitate.
Astfel, instanța de apel a constatat că pedepsele aplicate pentru fapta dedusă judecății sunt în concordanță atât cu gradul de pericol social generic și concret al faptei comise, cât și cu trăsăturile specifice persoanei inculpaților.
De altfel, tocmai raportarea la aceste trăsături specifice ale fiecărei persoane implicate în raportul juridic de conflict face ca pedeapsa aplicată să dobândească eficiență funcțională, respectiv, aptitudinea de a îndeplini funcțiile de prevenție coerciție, reeducare și exemplaritate cerute de lege.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs, în termen legal, inculpații și, fără a depune motivele de recurs în termenul stipulat de art.38510alin.2 din Codul d procedură penală.
În susținerea recursului, apărătorul recurentului inculpat a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei penale nr. 707 din 05.11.2008, pronunțată de către Tribunalul București - Secția a-II-a Penală în dosarul nr- și pe fond, în temeiul art. 11 pct.2 rap. la art. 10 lit.c Cod procedură penală, achitarea acestuia întrucât din probatoriul administrat în cauză nu se desprinde concluzia că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptei reținute în sarcina sa.
În subsidiar, în temeiul art. 3859pct.14 Cod procedură penală, a solicitat reindividualizarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia.
În susținerea recursului declarat de inculpatul, apărătorul ales al acestuia a solicitat, în temeiul art. 3859pct.14 Cod procedură penală, admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate și reidividualizarea pedepsei atât în ceea ce privește cuantumul cât și modalitatea de executare a pedepsei, având în vedere conduita sinceră de recunoaștere a săvârșirea faptei, împrejurarea că la momentul comiterii acesteia nu a avut reprezentarea consecințelor acesteia, circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, contribuția la săvârșirea faptei, precum și circumstanțele personale ale inculpatului, constând în conduita bună a acestuia, contribuția și ajutorul dat organelor de poliție în stabilirea adevărului.
De asemenea, a învederat că de la săvârșirea faptei și până în prezent, inculpatul a avut un loc de muncă stabil, lucrând ca șofer, și-a întemeiat o familie, s-a integrat foarte bine în societate, considerând astfel că scopul educativ și coercitiv al pedepsei nu poate fi atins prin executarea pedepsei în regim de detenție.
Prin urmare, a solicitat să se rețină dispozițiile art.74-76 lit. d Cod penal și să se aplice o pedeapsă orientată sub minimul special prevăzut de lege cu aplicarea dispozițiilor art.81 sau art.86/1 Cod penal.
De asemenea, în baza art.11 pct.2 lit. și art. 10 lit.1din Codul d procedură penală rap. la art.181din Codul penal a solicitat achitarea inculpatului întrucât fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Curtea, examinând cauza prin prisma motivelor de recurs invocate, respectiv art.3859pct.14 și 18 din Codul d e procedură penală, cât și din oficiu, potrivit art.3859alin.3 din același cod, constată că recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente:
Astfel, cu privire la criticile inculpaților și, vizând greșita lor condamnare, care se circumscriu cazului de casare prev. de art. 3859pct. 18 din Codul d e procedură penală, analizând conținutul actelor dosarului, Curtea constată că, în cauză, nu s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărârii greșite de condamnare a acestora.
Eroarea gravă de fapt există dacă se constată că situația de fapt reținută de instanță este în contradicție, evidentă, cu ceea ce rezultă din probele administrate.
Prin urmare, existența erorii de fapt nu se poate determina prin reaprecierea de către instanța de recurs a probelor administrate în fața instanței de fond și apel, dacă din compararea conținutul acestora cu situația de fapt reținută de aceste instanțe, nu rezultă o discordanță evidentă, neîndoielnică.
În consecință, instanța de recurs nu poate să refacă raționamentul judiciar inductiv al instanțelor, în care premisele sunt probele administrate iar concluzia este situația de fapt reținută, câtă vreme constată că instanța de fond și cea de apel au realizat o evaluare probatoriului iar rezultatul acestei analize se reflectă în situația de fapt reținută.
Totodată, poate exista eroare gravă de fapt dacă între situația de fapt reținută pe baza probatoriului administrat și soluția pronunțată se constată că sunt contradicții rezultate din denaturarea unor probe care a condus la pronunțarea unei alte soluții decât cea pe care materialul probator o susține, fie soluția se bazează pe probe inexistente sau fără valoare probatorie, fie soluția este contrazisă de considerentele hotărârii.
Or, în prezenta cauză se constată că situația de fapt reținută de instanțe este în deplină concordanță cu ceea ce rezultă din probele administrate iar soluția de condamnare este susținută de întreg materialul probator.
Totodată, a analiza susținerile inculpaților și, care sunt o reiterare a motivelor din apel, ar impune o reanalizare a probatoriului administrat, evaluat în fond și în apel ceea ce ar excede sferei de aplicabilitate a cazului de casare menționat.
În concluzie, în prezenta cauză aflată în recurs, nefiind permisă nicio imixtiune în raționamentele ce țin de interpretarea probatoriului și neexistând vreo denaturare vădită a probelor sau vreo contrarietate între ceea ce rezultă din actele dosarului și considerentele hotărârilor criticate, cu privire la existența infracțiunilor comise de inculpații și, Curtea constată că nu este incident cazul de casare prevăzut de art.3859pct.18 din Codul d e procedură penală.
Cu privire la criticile vizând greșita individualizare a pedepselor aplicate inculpaților și, acestea se circumscriu cazului de casare prev. de art. 3859pct. 14 din Codul d e procedură penală.
Examinând actele dosarului, Curtea constată că atât în ceea ce privește cuantumul pedepselor aplicate celor doi inculpați cât și a modalității de executare, instanța de fond a realizat o corectă adecvare criteriilor prevăzute de art.72 din Codul penal, ținând seama de gradul de pericol social concret al faptei reținute, de circumstanțele reale în care aceasta a fost săvârșită și de circumstanțele personale ale inculpaților.
Astfel, prin cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, de un an și 6 luni închisoare, orientat către minimul special (de un an închisoare) al pedepsei prevăzute de lege pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 321 alin.1 din Codul penal cu aplicarea art. 37 lit. din același cod, prima instanță a apreciat, în mod just, că se poate asigura realizarea scopului pedepsei, astfel cum reiese din dispozițiile art.52 Cod penal.
De asemenea, în ceea ce-l privește pe inculpatul, prin aplicarea unei pedepse de un an închisoare, reprezentând minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice, prev. de art. 321 alin.1 din Codul penal, instanța de fond a apreciat, în mod corect, cu privire la cuantumul și modalitatea de executare a pedepsei.
Având în vedere atitudinea procesuală a inculpatului, de nerecunoaștere a comiterii faptei, Curtea apreciază că nu se impune reținerea de circumstanței atenuante prev. de art. 74 lit. din Codul penal, în favoarea acestuia.
Împrejurarea că inculpatul a avut un loc de muncă stabil, lucrând ca șofer precum și faptul că și-a întemeiat o familie au fost avute în vedere cu prilejul aplicării unei pedepse reprezentând minimul special prevăzut de lege și, în mod just, instanța de fond nu le-a dat semnificația unor circumstanțe atenuante.
De asemenea, Curtea constată că nu este posibilă aplicarea dispozițiilor privind suspendarea condiționată a executării pedepsei sau suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei față de împrejurarea că, în ceea ce îl privește pe inculpatul, s-a făcut aplicarea dispozițiilor art.83 din Codul penal, care impun executarea în regim de detenție a pedepsei.
Pentru considerentele expuse, Curtea nu poate reține criticile formulate în recursurile inculpaților și, privind greșita individualizare a pedepselor aplicate, deoarece instanța de fond a făcut un examen plural asupra tuturor criteriilor speciale și generale ce caracterizează individualizarea judiciară a pedepsei, în contextul cauzei, așa încât, cuantumul și modalitatea de executare sunt proporționale cu gravitatea faptelor comise, particularizate prin circumstanțele reale menționate, neimpunându-se reducerea pedepselor ori schimbarea modalității de executare a acestora.
Totodată,Curtea, constată că nu este incident în cauză nici unul din cazurile de casare care ar mai putea fi luat în considerare din oficiu.
Prin urmare,Curtea,în baza art.38515pct.1 lit.b din Codul d e procedură penală,va respinge,ca nefondate, recursurile declarate de inculpații și .
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 din Codul d e procedură penală, urmează să îi oblige la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații și împotriva deciziei penale nr.707 din 5.11.2008 a Tribunalului București - secția a II-a penală și a sentinței penale nr.93 din 20.02.2008 a Judecătoriei Buftea.
Obligă pe recurentul inculpat la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei onorariu apărător din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Obligă recurentul inculpat la 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 50 lei onorariu apărător din oficiu sunt cu termenul din data de 15.12.2008 se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 9 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact. AL 2 ex./16.03.; 14.04.2009
Președinte:Silvia CerbuJudecători:Silvia Cerbu, Lucia Rog, Simona Encean
