Ultrajul (art. 239 cod penal). Decizia 695/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECTIA PENALA
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.695/2009
Sedința publică din 17 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Ștefan Făt JUDECĂTOR 2: Monica Felicia Farcaș
- - - -JUDECĂTOR 3: Oana
- - - judecător
-grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat prin:
- procuror
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 137/A/28.09.2009 pronunțate de Tribunalul Alba în dosarul penal nr-.
La apelul nominal făcut în cauză se constată lipsa inculpatului recurent. Se prezintă avocat, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul recurent.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei după care:
Apărătorul inculpatului și reprezentantul parchetului învederează că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor penale atacate și rejudecând a se dispune achitarea acestuia în baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.b/1 Cod procedură penală.
În susținerea recursului învederează că în mod eronat s-a dat relevanță doar declarațiilor din faza de urmărire penală și nu celor din faza de judecată. Raportat la probele administrate respectiv declarațiile inculpatului, declarațiile martorilor și concluziile raportului de expertiză medico-legală în care se precizează că discernământul inculpatului a fost diminuat, se constată că există anumite dubii.
Mai precizează că inculpatul a folosit briceagul nu pentru a produce violență ci doar pentru a se apăra. Referitor la portul ilegal al briceagului precizează că este de notorietate că în mediul rural acesta este folosit pentru diverse îndeletniciri.
Reprezentantul parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat și a se menține ca legală și temeinică decizia penală atacată, întrucât sunt la dosar suficiente probe care atestă vinovăția inculpatului.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față
În baza lucrărilor din dosarul cauzei constată următoarele:
Prin nr. 303/2009 pronunțată de Judecătoria Aiud în dosar nr- a fost condamnat inculpatul la:
- 1 an și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de ultraj contra bunelor moravuri și tulburarea ordinii și liniștii publice prev. de art.321 alin.1 pen.;
- 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de port ilegal de cuțit prev. de art.1 ind.1 pct.1 din Legea nr.61/1991 modificată.
În baza art.33 lit. Cp s-a dispus contopirea pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai mare de 1 an și 6 luni închisoare.
S-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev.de art.64 alin.1 lit.a teza a II -a și b Cod penal pe durata prev.de art.71 Cod penal.
În baza art.81 penal și art.71 alin.5 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei principale, precum și a pedepsei accesorii pe durata termenului de încercare de 3 ani și 6 luni stabilit în condițiile art.82 penal.
În baza art.359 pr.pen. s- atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art.118 lit.b pr.pen. s-a dispus confiscarea specială de la inculpat a briceagului.
S-a făcut aplicarea art. 191 al. 1 Cpp.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
Inculpatul, în ziua de 28.12.2007, în jurul orelor 16:30 afându-se sub influența băuturilor alcoolice s-a deplasat la barul " Super" din, cu intenția de a-și cumpăra băuturi alcoolice.
Inculpatul, pe fondul consumului de alcool, a început să strige, să-i înjure și să-i amenințe cu tot felul de acte de violență pe consumatorii prezenți în bar, după care, a scos un briceag din buzunar gesticulând cu acesta față de consumatori, fapt ce le-a indus teama persoanelor prezente în bar. La un moment dat, s-a apropiat de numitul și după mai multe gesticulări cu briceagul a început să-l amenințe cu moartea. A încercat chiar să-l scoată afară din bar, însă nu a reușit. Fiind din ce în ce mai nervos, inculpatul a lovit cu picioarele în tejgheaua barului și într-o ladă cu alimente ce se afla lângă tejghea, continuându-și comportamentul violent și sfidător față de cei prezenți.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen inculpatul solicitând desființarea sentinței atacate și procedând la o nouă judecată a cauzei:
- pronunțarea unei soluții de achitare în principal pe temeiul prev. de art. 10 lit. a Cpp ( fapta nu există), iar în subsidiar, în temeiul art. 10 lit. b/1 Cpp (fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni). A susținut în esență, că între declarațiile martorilor audiați în cursul urmăririi penale și cele administrate în cursul cercetării judecătorești sunt relevante discrepanțe care se concretizează în dubii profitabile inculpatului, apreciind că o parte din declarații sunt luate sub presiunea exercitată de organul de poliție. S-a solicitat reținerea mijloacelor de probă administrate în fața instanței de fond.
S-a arătat că din declarațiile martorilor audiați a reieșit împrejurarea că aceștia îl cunoșteau pe inculpat și că raportat la acest aspect și la concluziile raportului de expertiză care arată că la momentul comiterii faptelor acesta avea discernământul diminuat trebuie reținută împrejurarea că inculpatul nu era o persoană violentă, nu intenționase să folosească briceagul pe care-l avea asupra sa, iar faptele sale nu au contribuit la crearea unui climat de frică și nesiguranță în rândul persoanelor aflate în local, apelul acestora la serviciul 112 fiind făcut pentru a- îndepărta pe inculpat de acolo și nicidecum pentru că se simțeau amenințați.
În ceea ce privește infracțiunea de port ilegal de cuțit, a solicitat achitarea inculpatului, fiind de notorietate că, în rândul persoanelor care trăiesc în mediul rural este folosit acesta pentru consumul alimentar.
Tribunalul Alba Secția penală prin decizia penală nr.137/A din 28 septembrie 2009 a respins apelul inculpatului ca nefondat.
În considerentele deciziei s-a reținut că inculpatul se face vinovat de infracțiunile reținute în sarcina sa.
Probele pe care s-a fundamentat instanța de fond sunt cele care s-au coroborat între ele și nu există discrepanță așa cum susține prin motivele de apel inculpatul, prin apărător său.
A reținut instanța de apel că nu se justifică reținerea împrejurării că faptele săvârșite de inculpat au un grad minim de pericol, fapt care să atragă incidența temeiului achitării prev. de art.10 lit.b/1 Cod procedură penală.
Apărarea inculpatului în sensul că portul cuțitului este o obișnuință a locuitorilor de la sate pe care- folosesc la consumul alimentelor, nu este în măsură să înlăture temeiurile de fapt și de drept sus menționate.
Astfel, inculpatul a avut asupra sa și a uzat de el în localul public gesticulând și îndreptându- spre consumatorii din local și nu l- folosit pentru consumul alimentelor.
Împrejurarea că inculpatul avea discernământul diminuat nu este în măsură să justifice o soluție de achitare, faptele sale întrunind elementele constitutive ale infracțiunilor deduse judecății.
Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs nemotivat.
Avocatul desemnat din oficiu a solicitat admiterea acestuia, casarea hotărârilor atacate și rejudecând achitarea inculpatului în baza art.11pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.b/1 Cod procedură penală.
Verificând hotărârile atacate sub aspectul criticilor formulate, cât și din oficiu potrivit art.385/6 alin.3 Cod procedură penală Curtea constată că recursul inculpatului este nefondat.
Din analiza materialului probator administrat în cauză Curtea constată că instanțele de judecată au stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului.
Astfel, instanțele au reținut că în ziua de 28.12.2007, în jurul orelor 16,30 inculpatul aflându-se sub influența băuturilor alcoolice s-a deplasa la barul SC SUPER SRL cu intenția de a consuma băuturi alcoolice.
Pe fondul consumului de alcool început să strige, să înjure și să amenințe prin acte de violență pe consumatorii prezenți în bar, după care a scos un briceag din buzunar, amenințând pe consumatori, fapt ce a creat și teamă pentru persoanele aflate în bar.
De asemenea a lovit cu picioarele în tejgheaua barului și într- ladă cu alimente ce se afla lângă tejghea continuându-și comportamentului violent și sfidător față de cei prezenți.
În fața instanței inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptelor, însă săvârșirea faptelor fost dovedită cu declarațiile martorilor, -, care dovedesc cu certitudine săvârșirea faptelor pentru care a fost trimis în judecată.
Faptele săvârșite de inculpat sunt caracterizate de violență excesivă și inutilă care demonstrează periculozitatea socială deosebită.
Pedeapsa aplicată inculpatului este corect proporționalizată ținându-se seama de prevederile art.72 Cod penal și art.52 Cod penal, privind scopul realizării acesteia.
Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală Curtea urmează să respinsă recursul inculpatului ca nefondat.
În baza art.192 Cod procedură penală inculpatul va fi obligat să plătească statului suma de 280 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi suportată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 137/A/28.09.2009 pronunțate de Tribunalul Alba în dosarul penal nr-.
Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 280 lei cheltuieli judiciare, din care, onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în cuantum de 200 lei, va fi avansat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 17.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - - -
GREFIER
Red.
Dact. 2 ex/6.01.2010
;
Președinte:Ștefan FătJudecători:Ștefan Făt, Monica Felicia Farcaș, Oana