Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 110/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ Nr. 110

Ședința publică de la 12 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Valerica Niculina Grosu

JUDECĂTOR 2: Bogdan Adrian

JUDECĂTOR 3: Ștefan

GREFIER-

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU

Reprezentat legal prin procuror

*

La ordine au venit spre soluționare recursurile declarate de părțile civile, și de asigurator SC" Internațional-Broker de Asigurare"SRL B, împotriva deciziei penale nr. 339/AP din 21.11.2008, pronunțată de Tribunalul Neamț.

Dezbaterile în prezenta cauză s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 pr.penală în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenta-parte civilă, asistată de avocat ales, apărător ales și pentru părțile civile lipsă la termenul de azi, pentru recurenta-asigurator SC" de Asigurare"- avocat ales, lipsă fiind intimatul-inculpat.

Procedura este completă.

S-a expus referatul oral al cauzei, după care:

Nefiind alte cereri de formulat s-au constatat recursurile în stare de judecată și s-a acordat cuvântul pentru dezbateri.

Avocat ales pentru părțile civile, precizează că recursul declarat vizează latura civilă, dar potrivit noilor modificări poate fi extins și pe latură penală. A se avea în vedere raportul de expertiză tehnică auto efectuat la urmărirea penală, din care rezultă că inculpatul a condus autoturismul cu viteză mare, fără respectarea semnelor de circulație, numărul mare de victime, față de planșele foto, nu se impunea reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de art.72,74 penal în favoarea inculpatului.

Astfel, că lasă la aprecierea instanței, pe latură penală majorarea cuantumului pedepsei. Pe latură civilă solicită admiterea recursurilor declarate de părțile civile, casarea în parte a sentinței penale și a deciziei penale și pe fond obligarea inculpatului și a asiguratorului la plata sumelor solicitate de părțile civile în cauza pendinte.

Față de victima, având în vedere numărul de îngrijiri medicale și două intervenții chirurgicale, gradul 2 de invaliditate, aspecte confirmate de actele medicale depuse la dosar, instanța a obligat inculpatul la plata unei sume infime aceste victime. A se analiza între probatoriul administrat și a se admite pretențiile civile așa cum au fost formulate.

Față de victima - în raport de numărul de îngrijiri medicale, 160 zile și o intervenție chirurgicală și față de celelalte victime, toate suferind îngrijiri medicale și recuperare, având în vedere și probatoriu coroborat cu proba testimonială, proba cu expertiză și înscrisuri, se impune obligarea inculpatului și a asiguratorului la plata despăgubirilor civile către părțile civile.

Avocat ales, pentru recurenta-asigurator, arată că instanța de fond și apel, a dat dovadă de maximă seriozitate față de daunele acordate părților civile și dovedite cu acte.

Apreciază că în mod greșit instanța de fond și apel a dispus o măsură de obligare la plata periodică, i s-a pus în vedere victimei să se prezinte la control, ceea ce n-a respectat, astfel că instanța de fond a dispus în mod corect.

În concluzie, solicită respingerea recursurilor declarate de părțile civile și admiterea recursului declarat de asigurator, casarea deciziei sub aspectele invocate.

Procurorul solicită admiterea recursurilor doar pe latură penală privind majorarea pedepsei aplicată inculpatului, acesta se face vinovat de comiterea faptei reținute, nu a respectat semnele de circulație și având în vedere numărul mare de victime.

Pe latură civilă, solicită respingerea, având în vedere că despăgubirile civile au fost acordate așa cum au fost cerute și dovedite.

Cu privire la recursul declarat de asigurator, solicită respingerea ca nefondat, cu obligarea la plata cheltuielilor judiciare către stat. În cauză corect s-a dispus plata periodică victimei în raport de suferința produsă.

Apărătorul părților civile în replică, invocă dispozițiile art.998-999.civil față de despăgubirile civile solicitate de asigurator, solicită respingerea recursului declarat de acesta ca nefondat.

CURTEA

DELIBERÂND

Asupra recursurilor penale declarate de părțile civile, și asiguratorulSC" Internațional-Broker de Asigurare"SRL, împotriva deciziei penale nr. 339/ din 21.11.2008 pronunțată de Tribunalul Neamț, constată următoarele:

Prin sentința penală nr- 282 din 9.04.2008, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț, s-au dispus următoarele:

1.Condamnarea inculpatului (născut la data de 06 februarie 1959 în sat, comuna, județul B; fiul lui și; -; domiciliat în municipiul B, strada -, numărul 2, județul B; cu reședința în Italia, localitatea, numărul 5, etaj 1, Provincia, 8 clase, căsătorit, doi copii minori, muncitor în construcții, fără antecedente penale) la:

- 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "vătămare corporală din culpă" - în baza art.184 alin.2 și 4 Cod penal (parte vătămată ).

- 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "vătămare corporală din culpă" - în baza art.184 alin.1 și 3 Cod penal (parte vătămată ).

- 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de "vătămare corporală din culpă" - în baza art.184 alin.1 și 3 Cod penal (parte vătămată ).

În baza art.33 lit."b" - art.34 lit."b" Cod Penal - s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta sentință penală, iar acesta execută pedeapsa mai grea, aceea de 6 (șase) luni închisoare, ca pedeapsă rezultantă.

În baza art.81 - art.82 Cod penal - s-a suspendat condiționat executarea pedepsei rezultante de 6 (șase) luni închisoare aplicată inculpatului prin prezenta sentință penală pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 6 luni.

În baza art.359 Cod procedură penală -s- atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod penal a căror nerespectare atrage revocarea suspendării.

2. În baza art.346 alin.4 Cod procedură penală -s-au lăsat nesoluționate acțiunile civile formulate de părțile civile Spitalul de Pediatrie B, cu sediul în municipiul B,-, județul B (cheltuielile ocazionate de internarea lui și ), în calitate de reprezentant legal al minorei (domiciliată în municipiul B, strada -, bloc 9, scara B, apartament 7, județul B), și, în calitate de reprezentant legal al minorei (domiciliată în municipiul B,-, scara E, apartament 8, județul B).

3. În baza art. 14 Cod procedură penală, art. 346 Cod procedură penală și a art. 998 - art. 999 cod civil - s- admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă (domiciliată în municipiul B,-, scara A, apartament 10, județul B) și în consecință;

- a obligat inculpatul să plătească părții civile menționate echivalentul în lei la cursul din ziua plății a sumei de 935 EUR reprezentând despăgubiri civile cu caracter patrimonial.

- a lăsat nesoluționată cererea părții civile menționate pentru obligarea inculpatului la plata de despăgubiri civile cu caracter patrimonial și la plata de daune morale decurgând din vătămarea integrității corporale și a sănătății în urma unui accident rutier produs la 21 iunie 2006.

4. În baza art. 14 Cod procedură penală, art. 346 Cod procedură penală și a art. 998 - art. 999 Cod civil - s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă (domiciliată în municipiul B,-, scara E, apartament 8, județul B) și în consecință;

- a obligat inculpatul să plătească părții civile menționate suma de 15.000 lei, reprezentând despăgubiri civile cu caracter patrimonial.

- a obligat inculpatul să plătească părții civile menționate suma de 10.000 lei reprezentând daune morale.

5. În baza art. 14 Cod procedură penală, art. 346 Cod procedură penală și a art. 998 - art. 999 Cod civil - a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă, în calitate de reprezentant legal al minorului (domiciliată în municipiul B, strada -, bloc 9, scara B, apartament 7, județul ), și în consecință;

- a obligat inculpatul să plătească părții civile menționate suma de 2.000 lei, reprezentând despăgubiri civile cu caracter patrimonial.

- a obligat inculpatul să plătească părții civile menționate suma de 10.000 lei reprezentând daune morale.

6. În baza art. 14 Cod procedură penală, art. 346 Cod procedură penală și a art. 998 - art. 999 Cod civil - a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă (domiciliată în municipiul B, strada -, bloc 9, scara B, apartament 7, județul ), și în consecință;

- a obligat inculpatul să plătească părții civile menționate suma de 15.000 lei, reprezentând despăgubiri civile cu caracter patrimonial.

- a obligat inculpatul să plătească părții civile menționate suma de 50.000 lei reprezentând daune morale.

-a obligat inculpatul să plătească părții civile menționate suma de 473 lei lunar cu titlu de contribuție periodică pentru întreținere, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe penale și până la încetarea stării de nevoie.

7. În baza art. 14 Cod procedură penală, art. 346 Cod procedură penală și a art. 998 - art. 999 Cod civil -s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Serviciul de Ambulanță Județean N (cu sediul în municipiul P N, strada - -, numărul 151, județul N), și, în consecință, a obligat pe inculpat să plătească părții civile menționate suma de 1.188,30 lei, reprezentând despăgubiri civile cu caracter patrimonial (cheltuieli de transport privind părțile vătămate și ).

8. În baza art. 14 Cod procedură penală, art. 346 Cod procedură penală, a art. 998 - art. 999 Cod civil și a art.1000 alin.3 Cod Civil - s- admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Recuperare I (cu sediul în municipiul I, strada - -, numărul 14, județul I), și, în consecință, a obligat inculpatul să plătească părții civile menționate suma de 3.303,65 lei, reprezentând despăgubiri civile cu caracter patrimonial (cheltuieli ocazionate de internarea părților vătămate și ).

9. În baza art. 14 Cod procedură penală, art. 346 Cod procedură penală și a art. 998 - art. 999 Cod civil - s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Județean de Urgență P N (cu sediul în municipiul P N, bulevardul, numărul 1 - 3, județul N), și, în consecință, a obligat inculpatul să plătească părții civile menționate suma de 1.463,98 lei, reprezentând despăgubiri civile cu caracter patrimonial (cheltuieli ocazionate de internarea părților vătămate și ).

10. În baza art. 14 Cod procedură penală, art. 346 Cod procedură penală și a art. 998 - art. 999 Cod civil -s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Județean de Urgență B (cu sediul în municipiul B, strada - -, numărul 2 - 4, județul B), și, în consecință, a obligat inculpatul să plătească părții civile menționate suma de 1.463,98 lei, reprezentând despăgubiri civile cu caracter patrimonial (cheltuieli ocazionate de internarea părții vătămate ).

11. În baza art. 14 Cod procedură penală, art. 346 Cod procedură penală și a art. 998 - art. 999 Cod civil - s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență B (cu sediul în municipiul B, Calea, numărul 8, sector I, B), și, în consecință, a obligat inculpatul să plătească părții civile menționate suma de 34.033,10 lei, reprezentând despăgubiri civile cu caracter patrimonial (cheltuieli ocazionate de internarea părții vătămate ).

S-a luat act de faptul că Spitalul Clinic de Urgență B nu s-a constituit parte civilă în prezentul proces penal cu sumele ocazionate de internarea lui în Secția Chirurgie III între 19 iunie 2006 - 06 august 2006.

12. În baza art. 14 Cod procedură penală, art. 346 Cod procedură penală și a art. 998 - art. 999 Cod civil -s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul de Pediatrie B (cu sediul în municipiul B,-, județul B), și, în consecință, a obligat inculpatul să plătească părții civile menționate suma de 1.753 lei, reprezentând despăgubiri civile cu caracter patrimonial (cheltuieli ocazionate de internarea părții vătămate ).

13. În baza art.193 al.1 și 4 Cod procedură penală - a fost obligat inculpatul să plătească părții vătămate suma de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

14.S- constatat că plata despăgubirilor civile cu caracter patrimonial și a daunelor morale stabilite în sarcina inculpatului și acordate părților civile (în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al minorului ), Spitalul Clinic Urgență B, Spitalul Județean de Urgență B, Spitalul Clinic de Recuperare I, Spitalul Județean de Urgență P N și Serviciul de Ambulanță Județean N, este asigurată de SC Internațional - Broker de asigurare SRL B (cu sediul în municipiul B, Romană, nr.9, scara C, etaj 2, apartament 5, sector I, B) în calitate de corespondent Carte al Milano A - la.

În baza art.191 alin.1 și 3 Cod procedură penală - a obligat inculpatul la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare, către stat.

Pentru pronunța această soluție, s-au reținut următoarele:

Analizând susținerile părților precum și probatoriul administrat în cursul urmăririi penale și al judecării cauzei, instanța reține, în fapt, următoarele;

- în data de 18 iunie 2006, în jurul orelor 1400, inculpat se deplasa cu autoturismul marca "Ford " înmatriculat sub nr.CM-729-TN, proprietatea sa (în care se mai aflau și, și - membri ai familiei inculpatului), din comuna, județul B (unde își avea reședința inculpatul) către municipiul P N, județul În același timp se deplasa cu autoturismul marca " 1300" înmatriculat sub nr.- (în care se mai aflau și, și ) din municipiul B către comuna, județul N, cu intenția de a ajunge în sat unde locuiau părinții lui. La un moment dat pe DN 15, pe un drum cu o singură bandă pe sens, în apropierea comunei, se deplasau în linie pe direcția BPN următoarele autovehicule - autoturismul marca "Ford " înmatriculat sub nr.CM-729-TN condus de inculpat, autoturismul marca " " înmatriculat sub nr.- condus de, autoturismul înmatriculat sub nr.- condus de (în care se afla și ) și autoturismul marca " 1300" înmatriculat sub nr.- condus de. Astfel cum rezultă din "procesul verbal de cercetare la fața locului" și din "planșa foto" aferentă întocmite de polițiști din cadrul N la 18 iunie 2006, cum și din depozițiile martorilor și, vremea era ploioasă iar vizibilitatea era afectată de ploaie, aspect ce a determinat pe și să circule cu viteză moderată și să păstreze o distanță de siguranță mare față de autovehiculele ce se deplasau în fața lor pentru a evita producerea unui eveniment rutier. La un moment dat, când se deplasa în comuna, pe un sector de drum cu marcaj discontinuu (ce permitea depășirea), inculpat s-a angajat în depășirea autoturismelor anterior indicate ce se deplasau în fața sa. În aceleași momente, cu mai mult de 50 metri înainte de intersecția DN 15 cu DJ 129, a semnalizat intenția sa de a efectua viraj stânga pentru a-și continua apoi deplasarea către locuința părinților săi aflată în comuna, județul N (aspect confirmat prin depoziția martorei ce se afla pe locul dreapta față a autovehiculului aflat în spatele celui condus de ). Deși ar fi trebuit să reintre pe sensul său de mers când marcajul rutier a devenit continuu și nu mai permitea depășirea altor autovehicule (între autovehiculele depășite era o distanță suficientă pentru a permite efectuarea acestei manevre - potrivit susținerilor martorului ), inculpat a forțat depășirea mărind viteza de deplasare a autovehiculului condus. La intersecția DN 15 cu C, pe un sector de drum cu marcaj discontinuu, după ce s-a asigurat că din față și din spate nu circulă alte autovehicule (atât cât îi permitea câmpul vizual obturat de celelalte autovehicule aflate în spatele celui condus de ea), în considerarea faptului că semnalizase din timp intenția de viraj stânga și a faptului că sectorul de drum de dinaintea și de după intersecția menționată era prevăzut cu marcaj continuu ce interzicea depășirea, a început să efectueze manevra de viraj stânga, autoturismul marca " 1300" înmatriculat sub nr.- condus de aceasta când se afla orientat perpendicular pe șosea fiind izbit violent în partea spate de partea frontală a autoturismului condus de către inculpat (faptul că se deplasa pe contrasens, viteza ridicată de deplasare cum și masa mare a autovehiculului condus nu au permis inculpatului să efectueze manevre de evitare a accidentului). Autoturismului condus de, urmare a coliziunii descrise, i-a fost imprimată o mișcare de rotație în sens invers acelor de ceasornic, după care a acroșat cu partea din față stâlpul de susținere a unui indicator rutier amplasat în zona producerii accidentului, după care s-a oprit cu partea din față în șanțul din partea a direcției de mers B - P N și cu partea din spate pe carosabil. Autoturismului condus de, urmare a coliziunii descrise, i-a fost imprimată o mișcare de rotație în sens invers acelor de ceasornic, acesta oprindu-se pe carosabil, la câțiva metri de locul accidentului. Diferența de mase între cele 2 autoturisme ce au intrat în coliziune cum și împrejurarea că autoturismul condus de inculpat avea în momentele premergătoare accidentului o viteză de peste 100 Km/ au potențat efectele accidentului rutier, suferind leziuni doar persoanele aflate în autoturismul marca " 1300" înmatriculat sub nr.- condus de. Urmare a accidentului rutier descris au fost rănite 6 persoane aflate în autoturismul marca " 1300" înmatriculat sub nr.- condus de, după cum urmează:

- potrivit constatării medico-legale întocmită de PNs ub nr.888 din 13 iulie 2006 lui i-au fost produse leziuni vindecabile în 8-9 zile îngrijiri medicale (filele 32 - 33 dosar urmărire penală);

- potrivit constatării medico-legale întocmită de PNs ub nr.887 din 06 iulie 2006 lui i-au fost produse leziuni vindecabile în 50 - 55 zile îngrijiri medicale (fila 44 dosar urmărire penală);

- potrivit constatării medico-legale întocmită de PNs ub nr.883 din 05 iulie 2006 lui i-au fost produse leziuni vindecabile în 8-9 zile îngrijiri medicale (fila 50 dosar urmărire penală);

- potrivit constatării medico-legale întocmită de PNs ub nr.886 din 05 iulie 2006 lui i-au fost produse leziuni vindecabile în 50 - 55 zile îngrijiri medicale (filele 32 - 33 dosar urmărire penală);

- potrivit constatării medico-legale întocmită de PNs ub nr.884 din 05 iulie 2006 lui i-au fost produse leziuni vindecabile în 5-6 zile îngrijiri medicale (fila 36 dosar urmărire penală);

- potrivit constatării medico-legale întocmită de PNs ub nr.885 din 11 iulie 2006 lui i-au fost produse leziuni vindecabile în 3-4 luni de zile îngrijiri medicale (fila 40 dosar urmărire penală);

La locul accidentului, la scurt timp după producerea acestuia, au sosit mai multe ambulanțe ce au transportat persoanele rănite către unități medicale din județul B și din județul N pentru a li se acorda acestora asistență medicală calificată. A sosit totodată la locul accidentului, la scurt timp după producerea acestuia, și un echipaj de poliție compus din polițiști din cadrul IPJ N, aceștia începând cercetarea locului accidentului rutier. Potrivit fișelor etilo - test aflate la filele 16 și 19 dosar urmărire penale și buletinului de analiză toxicologică-alcoolemie nr.746 din 19 iunie 2006 întocmit de PNa flat la fila 24 dosar urmărire penală, nici inculpat și nici nu se aflau sub influența băuturilor alcoolice la momentul producerii accidentului rutier descris.

producerii accidentului rutier astfel cum a fost expus este confirmat prin declarațiile părților și ale martorilor și (ce nu sânt rude ale părților, fiind deci obiectivi), de mențiunile din "procesul verbal de cercetare la fața locului" întocmit de polițiști din cadrul N la 18 iunie 2006 (descriind poziția autoturismelor implicate în accident și urmele identificate la locul accidentului), de "planșă foto" descriind aspecte ale locului accidentului (poziția în care au oprit autoturismele implicate în accident, deformările mecanice ale caroseriilor acestora, urmele de frânare, etc.) cum și de raportul de expertiză tehnică auto întocmit în cursul urmăririi penale.

Potrivit raportului de expertiză tehnică auto întocmit în cursul urmăririi penale de expert:

- autoturismul marca "Ford " înmatriculat sub nr.CM-729-TN condus de inculpat se deplasa cu viteza de 100 Km/ în momentele premergătoare producerii accidentului rutier (fila 114 dosar urmărire penală).

- autoturismul marca " 1300" înmatriculat sub nr.- condus de se deplasa cu viteza de 20 Km/ în momentele premergătoare producerii accidentului rutier (fila 114 dosar urmărire penală).

- împrejurarea că în autoturismul condus de se aflau 7 persoane, din care două erau minori cu vârste de 2 ani ( ), respectiv 1 an ( ), nu a influențat producerea accidentului rutier descris ori urmările acestuia deoarece greutatea totală a persoanelor menționate nu depășea capacitatea de încărcare a autoturismului marca " 1300" înmatriculat sub nr.-.

- accidentul rutier putea fi evitat de către inculpat dacă acesta ar fi revenit pe sa de deplasare la momentul când marcajul rutier a devenit continuu (interzicând deci depășirea) ori dacă acesta ar fi sesizat intenția lui de a efectua viraj stânga și ar fi redus viteza autoturismului condus de el în plaja de valori de până la 55 Km/, viteză ce ar fi permis inculpatului să oprească în siguranță autoturismul condus de el. Se arată totodată că accidentul ar fi putu fi evitat de dacă aceasta se asigura înaintea efectuării manevrei de viraj stânga și din spate. Instanța va înlătura această din urmă concluzie a expertului deoarece semnalizase din timp intenția de viraj stânga (aspect confirmat de martor ), și s-a asigurat, atât cât îi permitea câmpul vizual obturat de celelalte autovehicule aflate în spatele celui condus de ea, că din față și din spate nu circulă alte autovehicule și deci că poate efectua manevra de viraj stânga fără a periclita siguranța celorlalți participanți la trafic. Având în vedere că sectorul de drum de dinaintea și de după intersecția unde a efectuat viraj stânga era prevăzut cu marcaj continuu ce interzicea depășirea și că autoturismul condus de către inculpat se deplasa cu o viteză de 100 Km/ anterior producerii accidentului (prezența acestuia pe carosabil fiind o împrejurare de neprevăzut pentru ) rezultă că aceasta a respectat regulile prevăzute de Regulamentul pentru aplicarea OUG 195/2002 pentru efectuarea în siguranță a manevrei de viraj stânga.

Având în vedere cele expuse instanța a reținut că vinovăția în producerea accidentului rutier descris anterior aparține în exclusivitate inculpatului, acesta încălcând la 18 iunie 2006 dispozițiile art.45 alin.3 - ale art.49 alin.1 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și ale art.120 alin.1 lit. i din Regulamentul pentru aplicarea OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, între încălcarea dispozițiilor legale precizate și producerea accidentului rutier existând legătură directă de cauzalitate. Astfel, deși inculpatul ar fi trebuit să se deplaseze în comuna cu autoturismul marca "Ford " înmatriculat sub nr.CM-729-TN având o viteză de maximum 50 km/ (ce i-ar fi permis evitarea accidentului - astfel cum rezultă din raportul de expertiză tehnică auto efectuat în cursul urmăririi penale), să efectueze depășirea unor autovehicule asigurându-se că dispune de spațiu suficient pentru a reintra pe sa de mers după efectuarea manevrei și să nu continue depășirea pe sectorul de drum cu marcaj rutier continuu, acesta a circulat în comuna, județul N cu o viteză depășind limita legală maximă admisă în localitate, a efectuat depășirea unor autovehicule fără să se asigure că dispune de spațiu suficient pentru a reintra pe sa de mers după efectuarea manevrei și a continuat depășirea începută pe un sector de drum cu marcaj discontinuu și pe sectorul de drum cu marcaj rutier continuu, încălcând astfel dispozițiile textelor de lege indicate și producând accidentul rutier soldat cu rănirea a 6 persoane.

În drept - fapta inculpatului de a fi provocat din culpă (acesta a încălcat prevederile art.45 alin.3 - ale art.49 alin.1 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și ale art.120 alin.1 lit. i din Regulamentul pentru aplicarea OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice) la 18 iunie 2006, pe când conducea autoturismul marca "Ford " înmatriculat sub nr.CM-729-TN în comuna, județul N, un accident rutier în urma căruia au fost provocate lui leziuni vindecabile în 50 - 55 zile îngrijiri medicale, lui leziuni vindecabile în 50 - 55 zile îngrijiri medicale și lui leziuni vindecabile în 3-4 luni de zile îngrijiri medicale - realizează elementele constitutive a 3 infracțiunii concurente de "vătămare corporală din culpă" prevăzute de art.184 alin.1 și 3 Cod Penal (părți vătămate și ) și de art.184 alin.2 și 4 Cod Penal (parte vătămată ).

La individualizarea judiciară a pedepselor ce au fost aplicate inculpatului pentru infracțiunile săvârșită la 18 iunie 2006 instanța a avut în vedere prev. art.72 Cod Penal cum și datele ce țin de persoana inculpatului.

Reținând, pe de o parte, că infracțiunile săvârșite de inculpat la 18 iunie 2006 prezintă un grad ridicat de pericol social, având în vedere urmările produse (urmare a accidentului rutier produs din culpa acestuia au fost rănite grav 6 persoane), și, pe de altă parte, că inculpatul, anterior săvârșirii faptelor ce fac obiectul prezentei cauze penale, nu a mai fost condamnat pentru săvârșirea vreunei infracțiuni (așa cum rezultă din fișa de cazier judiciar acestuia aflată la fila 154 dosar urmărire penală), instanța a apreciat că doar aplicarea unor pedepse ale închisorii având cuantumuri moderate, orientate spre minimul special prevăzut de textele sancționatoare va conduce la realizarea scopului preventiv și sancționator al fiecărei pedepse în parte.

În baza art.33 lit."b" - art.34 lit."b" Cod Penal - instanța a contopit pedepsele aplicate inculpatului prin prezenta sentință penală, iar acesta executa pedeapsa mai grea, aceea având cuantumul mai ridicat, ca pedeapsă rezultantă.

Reținând că inculpatul nu a mai fost condamnat pentru săvârșirea unor infracțiuni și deci că acesta a avut un bun comportament social anterior săvârșirii infracțiunilor ce fac obiectul prezentei cauze penale, instanța apreciat că scopul educativ al pedepselor aplicate acestuia poate fi realizat și fără executarea lor efectivă.

În consecință, în baza art.81 Cod Penal, instanța dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei rezultante aplicată inculpatului prin prezenta sentință penală pe durata unui termen de încercare determinat conform dispozițiilor art.82 Cod penal.

În baza art.359 Cod procedură penală - instanța a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art.83 Cod Penal a căror nerespectare atrage revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

S-au constituit părți civile în procesul penal:

- (în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al minorilor, în vârstă de 9 ani, și, în vârstă de 2 ani) solicitând - în nume propriu, obligarea inculpatului, la plata sumei de 150.000 lei reprezentând despăgubiri civile cu caracter patrimonial (cheltuieli efectuate pentru asistență medicală, medicamente, servicii medicale, transport, alimentație specială, plata unui însoțitor și a unei persoane care să se ocupe de copii săi minori pe când ea era internată în diferite spitale, pierderea de venit suferită de soțul său ca urmare a faptului că acesta a pierdut un contract de muncă foarte bine remunerat în Germania deoarece a trebuit să se întoarcă în țară în iunie 2006), la plata sumei de 50.000 lei reprezentând daune morale și la unei contribuții lunare periodice de întreținere până la încetarea stării de nevoie, reprezentând diferența dintre salariul obținut de ea anterior accidentului și pensia de invaliditate obținută în prezent; pentru minora, obligarea inculpatului, la plata sumei de 15.000 lei reprezentând despăgubiri civile cu caracter patrimonial (cheltuieli efectuate pentru asistență medicală, medicamente, servicii medicale, transport, alimentație specială) și la plata sumei de 5.000 lei reprezentând daune morale; pentru minorul, obligarea inculpatului la plata sumei de 40.000 lei, reprezentând despăgubiri civile cu caracter patrimonial (cheltuieli efectuate pentru asistență medicală, medicamente, servicii medicale, transport, alimentație specială) și la plata sumei de 10.000 lei reprezentând daune morale - filele 38 - 39 și 41 dosar urmărire penală; fila 39 dosar fond.

- (în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al minorei, în vârstă de 2 ani) solicitând - în nume propriu, obligarea inculpatului la plata sumei de 70.000 lei reprezentând despăgubiri civile cu caracter patrimonial(cheltuieli efectuate pentru asistență medicală, medicamente, servicii medicale, transport, alimentație specială, plata unui însoțitor și a unei persoane care să se ocupe de fiica sa pe când ea era internată în diferite spitale) și la plata sumei de 10.000 lei reprezentând daune morale; pentru minora, obligarea inculpatului la plata sumei de 15.000 lei reprezentând despăgubiri civile cu caracter patrimonial (cheltuieli efectuate pentru asistență medicală, medicamente, servicii medicale, transport, alimentație specială) și la plata sumei de 5.000 lei reprezentând daune morale - filele 31 și 35 dosar urmărire penală; fila 40 dosar fond.

- - solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 9.000 lei, reprezentând despăgubiri civile cu caracter patrimonial (cheltuieli efectuate pentru asistență medicală, medicamente, servicii medicale, transport, alimentație specială, plata unui însoțitor și a unei persoane care să se ocupe de treburile casnice și de copii săi până la vindecarea produse în accidentul rutier din iunie 2006), la plata sumei de 6.000 lei reprezentând daune morale și la plata sumei de 10.000 lei reprezentând contravaloarea autoturismului marca "" înmatriculat sub nr.- distrus integral în accidentul rutier produs la 18 iunie 2006 - filele 46 - 48 dosar urmărire penală; fila 41 dosar fond.

- Spitalul Județean de Urgență B - solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 672,60 lei, reprezentând despăgubiri civile cu caracter patrimonial (cheltuielile ocazionate de internarea părții vătămate în secția Neurochirurgie de la 24 august 2006 la 28 august 2006 - fila 53 dosar urmărire penală).

- Serviciul de Ambulanță Județean N - solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 1188,30 lei, reprezentând cheltuielile ocazionate de transportul (asistența medicală acordată pe durata transportului) părților vătămate și de la locul accidentului către Spitalul Județean de Urgență P N în data de 18 iunie 2006 și de la Spitalul Județean de Urgență PNc ătre Aeroportul B în data de 19 iunie 2006 (fila 55 dosar urmărire penală).

- Spitalul Județean de Urgență P N - solicitând obligarea inculpatului la plata sumei totale de 1463,98 lei, reprezentând despăgubiri civile cu caracter patrimonial (cheltuielile ocazionate de internarea părților vătămate și în secția Chirurgie Generală la 18 iunie 2006) - fila 65 dosar urmărire penală.

- Spitalul Clinic de Urgență B - solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 34.033,10 lei, reprezentând despăgubiri civile cu caracter patrimonial (cheltuielile ocazionate de internarea părții vătămate în secția Chirurgie II de la 19 iunie 2006 la 17 iulie 2006 - fila 76 dosar urmărire penală).

- Spitalul de Pediatrie B - solicitând obligarea inculpatului la plata sumei de 293,60 lei, reprezentând cheltuielile ocazionate de internarea părții vătămate în secția Chirurgie și Ortopedie Pediatrică de la 18 iunie 2006 la 20 iunie 2006, la plata sumei de 559 lei, reprezentând cheltuielile ocazionate de internarea părții vătămate în secția Chirurgie și Ortopedie Pediatrică de la 18 iunie 2006 la 22 iunie 2006 și la plata sumei de 1753 lei reprezentând cheltuielile ocazionate de internarea părții vătămate în secția Chirurgie și Ortopedie Pediatrică de la 18 iunie 2006 la 30 iunie 2006 (filele 37, 43 și 45 dosar urmărire penală).

- Spitalul Clinic de Recuperare I - solicitând obligarea inculpatului la plata sumei totale de 3.303,65 lei, reprezentând despăgubiri civile cu caracter patrimonial (cheltuielile ocazionate de internarea părților vătămate și între 17 - 31 iulie 2006, respectiv între 10 - 23 august 2006) - fila 54 dosar urmărire penală.

Analizând acțiunile civile formulate de părțile civile (în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al minorilor, în vârstă de 9 ani, și, în vârstă de 2 ani), (în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al minorei, în vârstă de 2 ani), Spitalul Județean de Urgență B, Spitalul Clinic de Recuperare I, Spitalul de Pediatrie B, Spitalul Clinic de Urgență B și Serviciul de Ambulanță Județean N, instanța a reținut următoarele:

- vătămarea corporală din culpă a lui, și la 26 iunie 2006 ca urmare a unui accident rutier produs din culpa inculpatului avea aptitudinea de a produce părților civile menționate atât un prejudiciu patrimonial (constând în cheltuielile efectuate de acestea pentru vindecarea leziunilor produse ca și consecință a accidentării lor) cât și un prejudiciu nepatrimonial (constând în suferința fizică inerentă vătămării sănătății acestora în urma unui accident rutier, în afectarea condițiilor obișnuite de viață ale părților vătămate menționate pe durata necesară vindecării leziunilor produse la 18 iunie 2006 cum și în suferința psihică produsă acestora ca și consecință a faptului că în urma unui accident rutier nu au putut efectua o perioadă lungă de timp activități obișnuite, de natură a le aduce bucurie).

- o parte din costurile ocazionate de vindecarea leziunilor produse părților vătămate, și la 18 iunie 2006 ca urmare a unui accident rutier produs din culpa inculpatului au fost suportate de către Spitalul Județean de Urgență B, Spitalul Clinic de Recuperare I, Spitalul de Pediatrie B, Spitalul Clinic de Urgență B și Serviciul de Ambulanță Județean N prin asistența medicală acordată părților vătămate menționate pe durata internării (transportului) acestora (operații; asistență medicală de specialitate; medicamente; hrană).

- partea vătămată, prin înscrisurile depuse la filele 106 - 134 și 176 - 186 dosar fond (chitanțe și facturi vizând achiziționarea de medicamente și hrană, plata unor servicii medicale și a unor servicii de transport; buletine de schimb valutar) și prin depozițiile martorilor (ce a avut grijă de copii părții vătămate în iulie 2006, august 2006 și noiembrie 2006, cât aceasta s-a aflat în imposibilitate de a avea grijă de copii săi) și (atestă că partea vătămată a cheltuit sume considerabile pentru vindecarea leziunilor ce i-au fost produse la 18 iunie 2006, chiar ea împrumutând soțului părții vătămate 10.000 lei pentru astfel de cheltuieli) a probat că a efectuat cheltuieli în sumă totală de 15.000 lei pentru vindecarea leziunilor ce i-au fost produse ei la 18 iunie 2006 (sau în legătură directă cu aceste leziuni - hrană specială; costul deplasării și cazării soțului său, ce a fost nevoie aoî nsoți pe aceasta în unitățile medicale unde a fost internată deoarece partea vătămată menționată, din pricina leziunilor grave produse la 18 iunie 2006, nu putea efectua nici o activitate fizică având nevoie de ajutorul altei persoane pentru a supraviețui; plata unei persoane care să se ocupe de cei doi copii ai săi pe durata celor 4 luni de zile cât nu a putut efectua nici o activitate fizică) și că a efectuat cheltuieli pentru vindecarea leziunilor produse la 18 iunie 2006 minorului în sumă totală de 2.000 lei. a solicitat și obligarea inculpatului la plata diferenței dintre veniturile realizate de soțul său înainte și după data de 18 iunie 2006, în sensul că după producerea accidentului rutier ce face obiectul prezentei cauze penale soțul său, aflat în Germania, a revenit în țară renunțând astfel la un contract de muncă foarte bine remunerat în Germania. a depus la dosarul cauzei, în susținerea afirmațiilor sale adresa cu nr.90 din 30 ianuarie 2007 SC SRL B (fila 102 dosar fond). Instanța reține ca incertă legătura de cauzalitate între accidentul rutier produs la 18 iunie 2006 și diminuarea veniturilor soțului părții vătămate menționate, astfel că nu a acordat acesteia despăgubiri constând în diferența dintre veniturile realizate de soțul său înainte și după data de 18 iunie 2006.

- anterior lunii iunie 2006 lucra ca și gestionar-custode la Complexul " " B, instituție aflată în subordinea Consiliului Județean Aceasta, urmare a accidentului rutier produs la 18 iunie 2006, fost pensionată medical începând cu data de 05 septembrie 2006 (decizie asupra capacității de muncă nr.3801/05 septembrie 2007 depusă în copie la fila 105 dosar fond). Dacă aceasta ar fi continuat a munci ar fi realizat un venit net lunar de 773 lei (conform adresei cu nr.1108 din 05 iunie 2007 Complexului " " B depusă la fila 104 dosar fond). În prezent primește o pensie pentru incapacitate muncă în sumă de 300 lei lunar (cupon pensie luna octombrie 2007 depus la fila 238 dosar fond). Rezultă că, urmare directă a accidentului rutier produs la 18 iunie 2006 înregistrat o diminuare a veniturilor nete lunare de la suma de 773 lei la suma de 300 lei.

- partea vătămată, prin înscrisurile depuse la filele 187 - 212 dosar fond (chitanțe și facturi vizând achiziționarea de medicamente și hrană, plata unor servicii medicale și a unor servicii de transport; buletine de schimb valutar) și prin depozițiile martorilor (ce a avut grijă de copii părții vătămate și de partea vătămată vreme de o lună și J, cât aceasta s-a aflat în imposibilitate de a avea grijă de copii săi, având nevoie de ajutor pentru efectuarea unor activități fizice uzuale) și G (coleg de serviciu cu partea vătămată menționată care atestă că partea vătămată a cheltuit sume considerabile pentru vindecarea leziunilor produse acesteia la 18 iunie 2006) a probat că a efectuat cheltuieli în sumă totală de 15.000 lei pentru vindecarea leziunilor ce i-au fost produse la 18 iunie 2006 (sau în legătură directă cu aceste leziuni - hrană specială; costul deplasării și cazării soțului său, ce a fost nevoie aoî nsoți pe aceasta în unitățile medicale unde a fost internată deoarece partea vătămată menționată, din pricina leziunilor grave produse la 18 iunie 2006, nu putea efectua nici o activitate fizică având nevoie de ajutorul altei persoane pentru a supraviețui; plata unei persoane care să se ocupe de ea și de copilul său pe durata celor 55 zile cât nu a putut efectua nici o activitate fizică). Instanța a reținut ca incert faptul că a cheltuit suma de 50.000 lei, ce susține martorul G că a împrumutat-o soțului acesteia fără a întocmi un înscris în acest sens, pentru vindecarea leziunilor produse la 18 iunie 2006, deoarece sumele consemnate în înscrisurile depuse de partea vătămată la dosar (ori confirmate de martorii audiați în cauză) cheltuite de partea vătămată menționată pentru vindecarea leziunilor produse în iunie 2006 au un nivel inferior sumei de 50.000 lei.

- urmare a accidentului rutier produs la 18 iunie 2006 din culpa inculpatului a fost avariat în proporție de 80% autoturismul marca " 1300" înmatriculat sub nr.- aparținând lui. Urmare a avarierii sale autoturismul menționat a fost casat, la 10 august 2006 acesta fiind radiat din circulație (certificat radiere depus în copie la fila 162 dosar fond). Autoturismul marca " 1300" înmatriculat sub nr.- aparținând lui era asigurat RCA în data de 18 iunie 2006 la asigurător SC SA, acesteia nefiindu-i plătită vreo sumă de bani de către asigurătorul menționat pentru a compensa distrugerea autoturismului menționat în accidentul rutier ce face obiectul prezentei cauze penale (conform adresei nr.586/08 februarie 2008 SC SA aflată la fila 285 dosar fond). a solicitat în cursul urmăririi penale despăgubiri de natură a compensa distrugerea autoturismului marca " 1300" înmatriculat sub nr.- în accidentul rutier ce face obiectul prezentei cauze penale de la asigurător SC Internațional - Broker de Asigurare SRL B, nefiindu-i acordată vreo sumă de bani cu titlu de despăgubiri nici de asigurătorul menționat. Având în vedere cele expuse cum și decizia nr.I din 23 februarie 2004 Înaltei Curți de Casație și Justiție, stabilind, în aplicarea dispozițiilor art. 14 din Codul d e procedură penală și ale art. 998 din Codul civil, că instanța penală învestită cu judecarea acțiunii penale în cazul infracțiunilor cu efecte complexe, cum sunt cele de ucidere din culpă și de vătămare corporală din culpă săvârșite de un conducător auto, este învestită să judece acțiunea civilă, alăturată celei penale prin constituirea persoanei vătămate ca parte civilă, atât cu privire la pretențiile formulate în legătură cu decesul victimei sau cu vătămările corporale suferite, cât și cu privire la pretențiile referitoare la bunurile distruse ori deteriorate ca urmare a aceleiași fapte, instanța reține că este îndreptățită a obține despăgubiri de natură a compensa distrugerea la 18 iunie 2006 autoturismului său marca " 1300" înmatriculat sub nr.- în cadrul prezentului proces penal. Cu privire la întinderea despăgubirilor cuvenite părții vătămate menționate pentru a compensa distrugerea autoturismului său în accidentul rutier ce face obiectul prezentei cauze penale instanța, în considerarea înscrisurilor depuse de partea vătămată și de asigurător SC Internațional - Broker de Asigurare SRL B la filele 135 - 152 și 160 - 168 dosar fond, reține că părții vătămate menționate i se cuvin despăgubiri în sumă de 935 EUR, sumă ce reprezintă valoarea maximă a despăgubirii posibil a fi acordată unei persoane pentru au autoturism model " 1310 CL" produs în anul 1994 potrivit standardelor în materia asigurării de autovehicule (fila 136 dosar fond). La stabilirea sumei cuvenită părții vătămate cu titlu de despăgubiri pentru autoturismul său marca " 1300" înmatriculat sub nr.- distrus în accidentul rutier produs la 18 iunie 2006 instanța a avut în vedere și că partea vătămată menționată nu a probat în vreun fel admis de lege că acest autoturism ar fi valorat 10.000 lei anterior producerii accidentului (suma pretinsă de aceasta cu titlu de despăgubiri civile constând în contravaloarea autoturismului menționat - fila41 verso dosar fond).

- raportat la împrejurarea că părților vătămate, și le-au fost produs prin accidentul rutier din 18 iunie 2006 din culpa inculpatului leziuni de o gravitate deosebită ce au impus efectuarea unor operații chirurgicale și internarea acestora pentru perioade lungi de timp, ținând seama și de faptul că pe durata internării părțile vătămate au suferit dureri fizice intense și au necesitat hrană specială (adaptată afecțiunilor acestora) cum și ajutor pentru efectuarea unor activități fizice uzuale - instanța a apreciat ca fiind echitabil a li se acorda acestora următoarele sume de bani cu titlu de indemnizație pentru reparația prejudiciului nepatrimonial - lui, suma de 50.000 lei; lui, suma de 10.000; lui, suma de 10.000 lei.

- fapta inculpatului de a fi provocat din culpă la 18 iunie 2006, ca urmare a nerespectării prevederilor art.45 alin.3 - ale art.49 alin.1 din OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice și ale art.120 alin.1 lit. i din Regulamentul pentru aplicarea OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, un accident rutier în urma căruia au fost provocate lui, și leziuni vindecabile în mai puțin de 10 zile îngrijiri medicale - nu este prevăzută de legea penală. Astfel, potrivit dispozițiilor art.184 alin.1 Cod Penal constituie infracțiunea de "vătămare corporală din culpă" fapta de a lovi sau de a exercita violențe asupra unei persoane dacă s-a pricinuit o vătămare ce necesită pentru vindecare îngrijiri medicalemai mari de 10 zile, ori, în speță, lui i-au fost provocate prin accidentul rutier produs la 18 iunie 2006 leziuni vindecabile îndoar 8 - 9 zile îngrijiri medicale,lui i-au fost provocate prin accidentul rutier produs la 18 iunie 2006 leziuni vindecabile îndoar 5 - 6 zile îngrijiri medicaleiar lui i-au fost provocate prin accidentul rutier produs la 18 iunie 2006 leziuni vindecabile îndoar 8 - 9 zile îngrijiri medicale.Având în vedere cele expuse, în baza art.346 alin.4 Cod procedură penală instanța a lăsat nesoluționată cererea formulată de pentru obligarea inculpatului la repararea prejudiciului cauzat ca și consecință a rănirii sale în accidentul rutier produs la 18 iunie 2006; a lăsat nesoluționate cererile formulate de părțile civile Spitalul de Pediatrie B pentru obligarea inculpatului la plata cheltuielilor ocazionate de internarea lui și; a lăsat nesoluționată cererea formulată de pentru obligarea inculpatului la repararea prejudiciului cauzat ca și consecință a rănirii fiicei sale în accidentul rutier produs la 18 iunie 2006; a lăsat nesoluționată cererea formulată de pentru obligarea inculpatului la repararea prejudiciului cauzat ca și consecință a rănirii fiicei sale în accidentul rutier produs la 18 iunie 2006.

- mediat a fost produs prin infracțiunea săvârșită de inculpat și părții civile Spitalul Județean de Urgență P N un prejudiciu patrimonial în sumă de 1463,98 lei constând în asistența medicală acordată părților vătămate și în secția Chirurgie Generală la 18 iunie 2006

- mediat a fost produs prin infracțiunea săvârșită de inculpat și părții civile Spitalul Județean de Urgență B un prejudiciu patrimonial în sumă de 672,60 lei constând în asistența medicală acordată părții vătămate pe durata internării sale în secția Neurochirurgie de la 24 august 2006 la 28 august 2006.

- mediat a fost produs prin infracțiunea săvârșită de inculpat și părții civile Spitalul Clinic de Urgență B un prejudiciu patrimonial în sumă de 34.033,10 lei constând în asistența medicală acordată părții vătămate pe durata internării sale în secția Chirurgie II de la 19 iunie 2006 la 17 iulie 2006.

- mediat a fost produs prin infracțiunea săvârșită de inculpat și părții civile Spitalul de Pediatrie B un prejudiciu patrimonial în sumă de 1753 lei constând în asistența medicală acordată părții vătămate pe durata internării sale în secția Chirurgie și Ortopedie Pediatrică de la 18 iunie 2006 la 30 iunie 2006

- mediat a fost produs prin infracțiunea săvârșită de inculpat și părții civile Spitalul Clinic de Recuperare I un prejudiciu patrimonial în sumă de 3.303,65 lei constând în asistența medicală acordată părților vătămate și pe durata internării acestora între 17 - 31 iulie 2006, respectiv între 10 - 23 august 2006.

- mediat a fost produs prin infracțiunea săvârșită de inculpat și părții civile Serviciul de Ambulanță Județean N un prejudiciu patrimonial în sumă de 1188,30 lei constând în cheltuielile ocazionate de transportul (asistența medicală acordată pe durata transportului) părților vătămate și de la locul accidentului către Spitalul Județean de Urgență P N în data de 18 iunie 2006 și de la Spitalul Județean de Urgență PNc ătre Aeroportul B în data de 19 iunie 2006.

- cum partea vătămată a fost internată și în Spitalul Clinic de Urgență B în secția Chirurgie III între 19 iunie 2006 - 06 august 2006 (fila 40 dosar urmărire penală), s-a solicitat unității medicale menționate să precizeze dacă se constituie parte civilă în prezentul proces penal, fără ca aceasta să răspundă solicitării instanței (fila 292 dosar fond).

- potrivit dispozițiilor art. 313 din Legea nr.95/2006 privind reforma în domeniul sănătății "persoanele care prin faptele lor aduc prejudicii sau daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și sunt obligate să suporte cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată". Aceste cheltuieli, potrivit actului normativ menționat, se acordă direct prestatorului de servicii medicale.

- potrivit dispozițiilor art. art.998 - art.999 Cod civil "orice faptă a omului, care cauzează altuia prejudiciu, obligă pe acela din a cărui greșeala s-a ocazionat a-l repara. Omul este responsabil nu numai de prejudiciul ce a cauzat prin fapta sa, dar și de acela ce a cauzat prin neglijența sau prin imprudența sa".

Având în vedere cele expuse, instanța - în baza art.346 alin.4 Cod procedură penală - a lăsat nesoluționate acțiunile civile formulate de părțile civile, a lăsat nesoluționate cererile formulate de partea civilă Spitalul de Pediatrie B pentru obligarea inculpatului la plata cheltuielilor ocazionate de internarea lui și, de partea civilă pentru obligarea inculpatului la repararea prejudiciului cauzat ca și consecință a rănirii fiicei sale în accidentul rutier produs la 18 iunie 2006 și de partea civilă pentru obligarea inculpatului la repararea prejudiciului cauzat ca și consecință a rănirii fiicei sale în accidentul rutier produs la 18 iunie 2006.

- în baza art. 14 Cod procedură penală, art. 346 Cod procedură penală și a art. 998 - art. 999 Cod civil - s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă, și, în consecință, a obligat pe inculpat să plătească părții civile menționate echivalentul în lei la cursul din ziua plății a sumei de 935 EUR reprezentând despăgubiri civile cu caracter patrimonial; a lăsa nesoluționată cererea părții civile menționate pentru obligarea inculpatului la plata de despăgubiri civile cu caracter patrimonial și la plata de daune morale decurgând din vătămarea integrității corporale și a sănătății în urma unui accident rutier produs la 18 iunie 2006.

- în baza art. 14 Cod procedură penală, art. 346 Cod procedură penală și a art. 998 - art. 999 Cod civil - a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă, și, în consecință, a obligat inculpatul să plătească părții civile menționate suma de 15.000 lei, reprezentând despăgubiri civile cu caracter patrimonial; a obligat inculpatul să plătească părții civile menționate suma de 10.000 lei reprezentând daune morale.

- în baza art. 14 Cod procedură penală, art. 346 Cod procedură penală și a art. 998 - art. 999 Cod civil - a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă, în calitate de reprezentant legal al minorului, și în consecință, a obligat inculpatul să plătească părții civile menționate suma de 2.000 lei, reprezentând despăgubiri civile cu caracter patrimonial; a obligat inculpatul să plătească părții civile menționate suma de 10.000 lei reprezentând daune morale.

- în baza art. 14 Cod procedură penală, art. 346 Cod procedură penală și a art. 998 - art. 999 Cod civil - a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă, și, în consecință, a obligat inculpatul să plătească părții civile menționate suma de 15.000 lei, reprezentând despăgubiri civile cu caracter patrimonial; a obligat inculpatul să plătească părții civile menționate suma de 50.000 lei reprezentând daune morale; a obligat inculpatul să plătească părții civile menționate suma de 473 lei lunar cu titlu de contribuție periodică pentru întreținere, începând cu data rămânerii definitive a prezentei sentințe penale și până la încetarea stării de nevoie.

- în baza art. 14 Cod procedură penală, art. 346 Cod procedură penală și a art. 998 - art. 999 Cod civil - a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Serviciul de Ambulanță Județean N, și, în consecință, a obligat inculpatul să plătească părții civile menționate suma de 1.188,30 lei, reprezentând despăgubiri civile cu caracter patrimonial (cheltuieli de transport privind părțile vătămate și ).

- în baza art. 14 Cod procedură penală, art. 346 Cod procedură penală, a art. 998 - art. 999 Cod civil și a art.1000 alin.3 Cod Civil - a admis în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Recuperare I, și, în consecință, a obligat inculpatul să plătească părții civile menționate suma de 3.303,65 lei, reprezentând despăgubiri civile cu caracter patrimonial (cheltuieli ocazionate de internarea părților vătămate și ).

- în baza art. 14 Cod procedură penală, art. 346 Cod procedură penală și a art. 998 - art. 999 Cod civil - a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Județean de Urgență P N, și, în consecință, a obligat inculpatul să plătească părții civile menționate suma de 1.463,98 lei, reprezentând despăgubiri civile cu caracter patrimonial (cheltuieli ocazionate de internarea părților vătămate și ).

- în baza art. 14 Cod procedură penală, art. 346 Cod procedură penală și a art. 998 - art. 999 Cod civil - a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Județean de Urgență B, și, în consecință, a obligat inculpatul să plătească părții civile menționate suma de 1.463,98 lei, reprezentând despăgubiri civile cu caracter patrimonial (cheltuieli ocazionate de internarea părții vătămate ).

- în baza art. 14 Cod procedură penală, art. 346 Cod procedură penală și a art. 998 - art. 999 Cod civil - a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul Clinic de Urgență B, și, în consecință, a obligat inculpatul să plătească părții civile menționate suma de 34.033,10 lei, reprezentând despăgubiri civile cu caracter patrimonial (cheltuieli ocazionate de internarea părții vătămate ).

- în baza art. 14 Cod procedură penală, art. 346 Cod procedură penală și a art. 998 - art. 999 Cod civil - a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Spitalul de Pediatrie B, și, în consecință, a obligat inculpatul să plătească părții civile menționate suma de 1.753 lei, reprezentând despăgubiri civile cu caracter patrimonial (cheltuieli ocazionate de internarea părții vătămate ).

Instanța a luat act de faptul că Spitalul Clinic de Urgență B nu s-a constituit parte civilă în prezentul proces penal cu sumele ocazionate de internarea lui în Secția Chirurgie III între 19 iunie 2006 - 06 august 2006.

În baza art. 193 alin.1 și 4 Cod procedură penală, având în vedere soluția adoptată în latura penală și civilă a cauzei, instanța a obligat pe inculpat să plătească părții vătămate părții vătămate cheltuielile judiciare avansate de aceasta în prezentul proces penal (onorariu apărător ales - fila 58 dosar fond).

Având în vedere prev. art.49 - art.55 din Legea 136/1995, ținând seama de faptul că în data de 18 iunie 2006 autoturismul marca "Ford " înmatriculat sub nr.CM-729-TN aparținând inculpatului, avea încheiată la SC Internațional - Broker de Asigurare SRL B, în calitate de corespondent Carte al Milano A - la, poliță de asigurare pentru răspundere civilă delictuală, instanța a constatat că plata despăgubirilor civile și a cheltuielilor de judecată acordate părților civile (în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al minorului ), Spitalul Clinic Urgență B, Spitalul Județean de Urgență B, Spitalul de Pediatrie B, Spitalul Clinic de Recuperare I, Spitalul Județean de Urgență P N și Serviciul de Ambulanță Județean N și stabilite în sarcina inculpatului este asigurată integral de asigurătorul menționat.

În baza art. 191 alin.1 Cod procedură penală, având în vedere soluția adoptată în latura penală și civilă a cauzei, instanța a obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în prezentul proces penal (cheltuieli pentru efectuarea actelor de procedură și pentru administrarea de probe).

Împotriva sentinței penale au declarat apel inculpatul, asiguratorul și părțile civile.

Prin decizia penală nr. 339/AP din 21.11.2008, pronunțată de Tribunalul Neamțs -au dispus următoarele:

În temeiul art. 379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, s-au respins ca nefondate apelurile declarate de părțile civile, în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al minorei, în nume propriu și în calitate de reprezentant legal al minorilor și, asigurătorul INTERNAȚIONAL BROKER DE ASIGURARE. B și inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 282 din 09.04.2008, pronunțată de Judecătoria Piatra Neamț.

S-a menținut ca legală și temeinică sentința atacată.

În temeiul art. 192 alin.2 Cod procedură penală, au fost obligate părțile civile apelante, Internațional Broker de Asigurare B și inculpatul să plătească statului, câte 100 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare în apel.

Pentru pronunța această soluție s-au reținut următoarele:

Critica adusă de părțile civile asupra modului de soluționare a laturii penale, în sensul că pedeapsa aplicată inculpatului este prea mică, în raport de gravitatea faptei și de consecințele produse, tribunalul, a constatat că aceasta nu este întemeiată, întrucât la individualizarea judiciară a pedepselor stabilite în cauză, au fost avute în vedere toate criteriile generale prevăzute de art.72 Cod penal, respectiv dispozițiile părții generale a codului penal, limitele de pedeapsă fixate în partea specială, gradul de pericol social concret al infracțiunilor deduse judecății și persoana inculpatului, care a săvârșit cele trei infracțiuni din culpă, nu posedă antecedente penale, are doi copii minori în întreținere și a avut o atitudine sinceră în cursul urmăririi penale.

În raport de aceste elemente de individualizare, i-au fost aplicate inculpatului pedepse orientate spre minimul special prevăzut de textele incriminatorii, pedepse care au fost contopite în pedeapsa cea mai grea, la care s-au aplicat dispozițiile art.81-82 Cod penal, privind suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În consecință, pedeapsa aplicată de instanța de fond este legală și de natură să contribuie la reeducarea inculpatului.

Referitor la latura civilă a cauzei, s-a constatat că în mod corect s-au lăsat nesoluționate acțiunile civile formulate de părțile vătămate și cele formulate în numele și pentru minorii în vârstă de 2 ani și de 1 an, din moment ce infracțiunea de vătămare corporală din culpă ca urmare a nerespectării dispozițiilor legale sau a măsurilor de prevedere pentru exercițiul unei profesii sau meserii, impune existența unei vătămări care să necesite îngrijiri medicale mai mari de 10 zile.

Or, partea vătămată și minorele și, au prezentat leziuni vindecabile sub pragul de 10 zile îngrijiri medicale, astfel că pentru acestea fapta inculpatului nu constituie infracțiunea de vătămare corporală din culpă și neexistând răspundere penală, nu există nici răspundere civilă, în baza căreia să fie obligat inculpatul la plata de despăgubiri civile.

S-a criticat de părțile civile și cuantumul despăgubirilor acordate de instanța de fond, exprimându-și nemulțumirea în legătură cu suma stabilită pentru distrugerea autoturismului, iar atât în nume propriu cât și în numele fiului ei minor - în vârstă de 9 ani și, și-au manifestat nemulțumirea cu privire la daunele materiale stabilite de prima instanță.

Examinând probele administrate în latura civilă, s-a constatat că daunele materiale, daunele morale și contribuția lunară de întreținere, au fost corect apreciate de instanța de fond.

Astfel, partea civilă și-a dovedit prejudiciul patrimonial suferit, prin înscrisuri (filele 106-104 și 176-186 dosar fond) și depozițiile martorilor și, rezultând că a cheltuit efectiv suma de 15000 lei, sumă la plata căreia a fost obligat inculpatul.

Daunele morale solicitate i-au fost acordate integral părții civile, iar contribuția lunară de întreținere a fost legal stabilită, făcându-se diferența dintre salariul pe care-l avea la data accidentării sale și pensia de 300 lei pe care o primește în prezent.

De asemenea și cuantumul daunelor materiale acordate pentru minorul, a fost corect determinat pe baza înscrisurilor existente la dosarul cauzei, iar daunele morale au fost acordate integral.

Părții civile i-au fost acordate în întregime daunele morale solicitate, iar cuantumul daunelor materiale a fost just apreciat, în baza înscrisurilor aflate la filele 187-212 dosar fond și a depozițiilor martorilor și

Despăgubirile acordate părții civile pentru autoturismul avariat în proporție de 80%, au avut la bază înscrisurile depuse la dosarul cauzei de către aceasta și de către asigurătorul Internațional - Broker de Asigurare B (filele 135-152 și 160-168 dosar fond), iar suma de 935 euro, reprezintă valoarea maximă posibil a fi acordată pentru un autoturism model 1310 CL, produs în anul 1994.

În consecință, instanța de fond nu putea să acorde o sumă mai mare decât aceasta, respectiv 10.000 lei, cât a solicitat partea civilă.

Față de aceste considerente, s-a constatat că apelurile declarate de părțile civile nu sunt întemeiate.

În ceea ce privește apelul declarat de inculpat prin apărător, care este nemotivat, s-a constatat că pedeapsa aplicată de prima instanță este just individualizată, după cum s-a menționat anterior, nefiind cazul reducerii pedepsei, prin acordarea de circumstanțe atenuante, întrucât urmările accidentului rutier provocat de inculpat au fost grave, iar despăgubirile civile au fost corect acordate, conform precizărilor anterioare.

Referitor la apelul declarat de asigurătorul Internațional Broker de Asigurare SRL, privind cuantumul exagerat al despăgubirilor acordate părților civile și unităților spitalicești, s-a reținut că toate despăgubirile au fost acordate strict, pe bază de probe judicios administrate și nici daunele materiale, nici daunele morale, nici contribuția de întreținere lunară și nici cheltuielile de spitalizare și transport nu au depășit plafonul maxim de asigurare prevăzut de lege și prin urmare este exclusă orice tendință de îmbogățire fără justă cauză din partea victimelor accidentului rutier, care au suferit prejudicii materiale și morale mari.

Asigurătorul a indicat instanței ce sume trebuia să acorde fiecărei părți civile, cu titlu de daune materiale, morale și cu titlu de contribuție de întreținere, ori, sumele au fost acordate părților civile pe bază de probe certe și sunt pe deplin dovedite.

Chiar dacă Internațional Broker de Asigurare SRL, este mandatara societății de asigurare Millano pA, persoanele fizice și juridice străine sunt asimilate, în condițiile legii, în drepturile civile, cu cetățenii români.

Conform art.43 din Legea nr.105/1992, "persoanele juridice străine cu scop patrimonial, valabil constituite în statul a cărei naționalitate o au, sunt recunoscute pe deplin drept în România".

La data producerii accidentului rutier, respectiv 18 iunie 2006, autoturismul marca Ford, înmatriculat sub nr.CM-729-TN, aparținând inculpatului, avea încheiată la Internațional - Broker de Asigurare SRL B, în calitate de corespondent Carte al Milano - la, poliță de asigurare pentru răspundere civilă delictuală și pentru toate prejudiciile cauzate în unul și același accident de autovehicul, indiferent de numărul persoanelor răspunzătoare de producerea accidentului, plata despăgubirilor era asigurată de asigurător.

Pentru anul 2006, limita maximă a despăgubirilor ce puteau fi acordate de asigurător conform Legii nr.105/1992, era de până la 10.000.000.000 lei vechi, indiferent de numărul persoanelor accidentate.

Cum art.107 din Legea nr.105/1992 cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, prevede în mod expres că, legea statului unde are loc un fapt juridic stabilește dacă acesta constituie un act ilicit și îl cârmuiește inclusiv în privința persoanelor îndreptățite să obțină reparația pentru prejudiciul suferit, prevederile acestei legi sunt aplicabile și în cazul de față.

Nu este reală susținerea asigurătorului că în nici o altă cauză, nu s-au acordat până în prezent despăgubiri atât de mari, ca în procesul de față.

În consecință, despăgubirile civile stabilite de instanța de fond sunt pe deplin justificate și corect acordate părților civile și unităților spitalicești.

Împotriva deciziei penale au declarat recurs în termen legal părțile civile, și și asiguratorul SC Internațional Broker de Asigurări SRL.

În motivarea recursurilor formulate părțile civile, și în nume propriu cât și în calitate de reprezentanți legali ai minorilor au reiterat aceleași motive de la instanța de apel solicitând majorarea pedepsei inculpatului, soluționarea și a laturii civile privind pe minorii și și majorarea despăgubirilor acordate.

Asiguratorul SC Internațional- Broker de Asigurare SRL a solicitat reducerea cuantumului despăgubirilor acordate și înlăturarea prestației periodice de 473 lei către, întrucât aceasta nu a mai fost supusă expertizării medico- legale.

Instanța de control judiciar examinând în temeiul art. 385/14 hotărârea C.P.P. atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei în raport de motivele invocate cât și din oficiu conform art. 385/9 alin. 3 constată C.P.P. că aceasta este legală și temeinică.

Pedeapsa aplicată inculpatului a fost bine individualizată în raport cu prevederile art. 72 și 52 cod penal, ținându-se cont de gravitatea faptei și persoana inculpatului care nu posedă antecedente penale, astfel încât nu se impune majorarea acesteia.

În ce privește motivul pentru care nu au fost soluționate acțiunile civile privind pe minorele și, acesta este justificat și a fost arătat pe larg în motivarea tribunalului.

Cu privire la cuantumul despăgubirilor acordate, acesta a fost stabilit în mod corect de către primele instanțe pe baza probelor administrate în cauză și care au fost arătate în mod detaliat în cele două hotărâri, astfel că nu se impune nici majorarea și nici reducerea acestuia.

Cât privește prestația periodică acordată părții civile de 473 lei, în situația în care asiguratorul are îndoieli cu privire la starea de sănătate a celei în cauză, are posibilitatea de a face o acțiune civilă separată pentru a stabili dacă se mai impune plata acesteia.

Față de cele ce preced și neconstatându-se cazuri din cele care examinate din oficiu să ducă la casarea hotărârii atacate, se vor respinge ca nefondate recursurile declarate.

Văzând și prevederile art. 192 alin. 2

C.P.P.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art. 385/15 pct.1 lit. b C.P.P. respinge ca nefondate recursurile declarate de părțile civile, și și asigurator SC Internațional Broker de Asigurări SRL, împotriva deciziei penale nr. 339/AP din 21.11.2008,pronunțată de Tribunalul Neamț.

În baza art. 192 alin. 2 obligăC.P.P. recurenții la câte 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 12.02.2009

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

- - - - -

-

GREFIER,

RED.

Red. M/

Red. Șt

Tehnored.GL/2 ex

23.02.2009

Președinte:Valerica Niculina Grosu
Judecători:Valerica Niculina Grosu, Bogdan Adrian, Ștefan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 110/2009. Curtea de Apel Bacau