Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 519/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR--19.03.2008
DECIZIA PENALĂ NR. 519 /
Ședința publică din data de 15 mai 2008
PREȘEDINTE: Ion Dincă
JUDECĂTOR 2: Anca Nacu
JUDECĂTOR 3: Laura Bogdan
GREFIER: - -
Ministerul Public - Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA este reprezentat de procuror.
Pe rol se află judecarea recursului formulat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.54/A din 06.02.2008, pronunțată de Tribunalul în dosar nr-.
La apelul nominal lipsă inculaptul recurent, asiguratorul Unita Vienna Insurance SA, părțile civile intimate, și partea vătămată Spitalul Clinic Nr. 1 Județean
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Instanța constată depus prin registratură de către Unita Vienna Insurance SA concluzii scrise.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea cauzei.
Procurorul pune concluzii de respingerea recursului formulat de inculpat ca nefondat și menținerea soluției date de Tribunalul Timiș ca legală și temeinică, susținând că instanțele au stabilit pedepsele în limitele legale, cu respectarea criteriilor de individualizare a pedepsei, a ținut cont de circumstanțele reale și personale ale inculpatului, iar în latură civilă în mod corect a obligat inculpatul la plata despăgubirilor civile.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 1273/13.06.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosarul nr-, în baza art. 184 alin. 2 și 4.pen. a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 6 (șase) luni închisoare, cu aplicarea art. 64 lit. a-c și art. 71. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de "Vătămare corporală din culpă" față de partea vătămată.
În baza art. 184 alin. 1 și 3.pen. a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3(trei) luni închisoare, cu aplicarea art. 64 lit. a-c și art. 71. pen. pentru săvârșirea infracțiunii de "Vătămare corporală din culpă" față de partea vătămată.
În baza art. 33 lit.b raportat Cod Penal la art. 34 lit.b au Cod Penal fost contopite pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea, aceea de 6(șase) luni închisoare, la care s-a adăugat un spor de o lună, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa rezultantă de-7( șapte) luni închisoare.
I s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a-c în Cod Penal condițiile și pe durata prevăzută de art. 71.
Cod PenalÎn baza art. 81.Cod Penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei cu închisoarea anterior stabilită, în baza art. 82.pen. stabilind un termen de încercare cu o durată de 2 (doi) ani și 7(șapte) luni, iar în baza art. 359.pr.pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83.
Cod PenalÎn baza art. 71 alin. ultim pen s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii a interzicerii unor drepturi pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 14, 346.pr.pen. raportat la art. 54 și art.55 din Legea nr 136/1995 au fost admise în parte pretențiile civile formulate de către partea civilă și a fost obligat asigurătorul UNITA, în calitate de societate corespondentă a asigurătorului la plata sumelor de 1398,17 lei cu titlul de daune materiale și 10.000 lei cu titlul de daune morale către această parte civilă.
În baza art. 14, 346.pr.pen. raportat la art. 54 și art.55 din Legea nr 136/1995 au fost admise în parte pretențiile civile formulate de către partea civilă și a fost obligat asigurătorul UNITA, în calitate de societate corespondentă a asigurătorului la plata sumelor de 3000 euro, prin echivalentul în lei la data executării și 18,99 lei cu titlul de daune materiale și 2500 lei cu titlul de daune morale către această parte civilă.
În baza art. 14, 346.pr.pen. raportat la art. 54 și art.55 din Legea nr. 136/1995 au fost admise pretențiile civile formulate de către partea civilă Spitalul Clinic Municipal de Urgență T și a fost obligat asigurătorul UNITA, în calitate de societate corespondentă a asigurătorului la plata către această parte civilă a sumei de 1942 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea părții vătămate.
Au fost respinse în rest ca neîntemeiate pretențiile civile formulate în cauză.
În temeiul art. 349, 191 alin.1 a C.P.P. fost obligat inculpatul la plata a 650 lei cheltuieli judiciare către stat.
În baza art. 193 alin.1 pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 2280,10 lei către partea civilă, cu titlul de cheltuieli judiciare, respectiv la plata sumei de 29,30 lei către partea civilă, cu titlul de cheltuieli judiciare.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a avut în vedere următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara, cu nr. 2544/P/2005 înregistrat sub nr. 7297/12.05.2006 (nr. dosar în format nou -) s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 184 al.2 și 4.Cod Penal, respectiv art. 184 al.1 și 3.Cod Penal, totul cu aplicarea art. 33 lit.b
Cod PenalÎn expunerea stării de fapt, prin actul de inculpare s-a reținut că inculpatul ar fi condus un autoturism pe DN 59 și a fost implicat într-un accident rutier produs din culpa sa, accident soldat cu vătămarea corporală a integrității părților vătămate, care a necesitat un număr de 120 zile îngrijiri medicale în vederea vindecării, și, care a necesitat un număr de 15 zile îngrijiri medicale în vederea vindecării.
Din actele și lucrările dosarului, instanța de fond a mai reținut că fiind audiat în cauză cu privire la acuzațiile aduse, inculpatul a contestat starea de fapt expusă în rechizitoriu, susținând că în realitate autoturismul condus de către nu se deplasa în fața sa, pe direcția - T ci se afla pe un drum lateral și anterior impactului ar fi rulat cu spatele și ar fi ieșit cu doar câțiva metri în fața autoturismului condus de către inculpat, astfel încât acesta nu a mai putut evita producerea accidentului rutier.
Inculpatul a mai susținut că în momentele anterioare impactului autoturismul în care se aflau părțile vătămate i-a ieșit în față, de pe un drum pietruit aflat în partea lateral dreapta a direcției sale de deplasare și se afla poziționat perpendicular pe axul drumului și că el a încercat să evite impactul cu acesta, sens în care a luat volan maxim spre stânga, însă datorită distanței scurte nu a reușit să ocolească acel autoturism și l-a lovit în partea lateral dreapta.
Totodată, inculpatul a apreciat că în momentul impactului rula cu o viteză de aproximativ 110 km/, iar referitor la pretențiile civile formulate în cauză a arătat că ar fi de acord doar cu o plată parțială a acestora, în limita unei sume acceptabile.
În cursul cercetării judecătorești s-a procedat la audierea martorilor, A, și (fostă ), propuși prin rechizitoriu, precum și la audierea martorilor și, propuși în dovedirea pretențiilor civile, respectiv, propus de către inculpat.
De asemenea, la dosarul cauzei au fost depuse o serie de înscrisuri pe care partea vătămată, constituită parte civilă, a înțeles să le folosească în probațiune, respectiv un raport de expertiză tehnică extrajudiciară auto, copia unui contract de credit și o serie de înscrisuri privitoare la activitățile comerciale pe care le desfășura persoana în cauză anterior accidentului rutier.
Nu în ultimul rând, la dosarul cauzei au fost depuse și înscrisuri de care au înțeles să se prevaleze asigurătorul introdus în cauză și unitatea sanitară citată pentru a-și preciza pretențiile civile.
Coroborând întreg probatoriul administrat în cauză, respectiv: procesul verbal de cercetare la fața locului, declarațiile părților vătămate din faza UP, rapoartele medico-legale, procesul verbal de recoltare a probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei, buletinul de analiză toxicologică a alcoolemiei nr. 136/A/22.03.2005 care a relevat că inculpatul nu consumase băuturi alcoolice la momentul producerii accidentului rutier, declarațiile martorilor audiați în faza urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești, înscrisurile depuse la dosarul cauzei în faza urmăririi penale și în faza cercetării judecătorești, precum și declarațiile date de către inculpat, atât în faza urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești, instanța de fond a constatat că starea de fapt expusă în rechizitoriu a fost dovedită însușind-o și reținând următoarele:
În seara zilei de 18.03.2005, inculpatul se deplasa pe DN 59 din direcția - T la volanul autoturismul marca VW cu nr. de înmatriculare KO-986-AT și a fost implicat într-un accident rutier produs la km 19 + 177 în zona intersecției cu un drum lateral spre localitatea Pădureni, intersecție cunoscută sub numele "Intrarea ".
Cercetările efectuate au relevat faptul că autoturismul condus de către inculpat a intrat în coliziune cu un autoturism marca "Audi" cu nr. de înmatriculare -, care era condus de către partea vătămată și în care se mai aflau ca pasageri partea vătămată și numiții A și.
Totodată, în cauză s-a stabilit că în momentele anterioare producerii impactului autoturismul condus de către partea vătămată rula cu o viteză redusă întrucât aceasta intenționa să efectueze un viraj la dreapta pe drumul lateral către localitatea Pădureni și că accidentul s-a produs datorită faptului că inculpatul a condus autoturismul cu o viteză peste limita legală, a observat cu întârziere manevra pe care intenționa să o efectueze autoturismul care rula în fața sa și a apreciat în mod greșit timpul necesar conducătorului autoturismului Audi pentru a elibera complet sensul de mers și a se încadra pe drumul secundar, astfel încât, deși inculpatul a încercat să evite impactul virând spre stânga, nu a mai reușit să facă acest lucru.
În acest context s-a reținut și faptul că impactul s-a produs între partea frontală a autoturismului marca VW, condus de către inculpat, și partea din spate a autoturismului marca Audi, condus de către și că urmare impactului autoturismul marca Audi a fost rotit cu 274 de grade, oprindu-se pe acostamentul din dreapta direcției sale de deplasare, iar autoturismul marca VW a intrat în derapaj și s-a oprit în stânga direcției sale de deplasare, în afara părții carosabile, la o distanță de aproximativ 48 de acostament.
În urma acestui accident rutier anterior descris, partea vătămată, aflat în autoturismul condus de către, a suferit leziuni pentru a căror vindecare a necesitat un număr total de 120 de zile îngrijiri medicale, acest din urmă aspect fiind confirmat prin certificatul medico-legal nr. 458/C/25.03.2005, raportul medico-legal de constatare nr. 620/21.03.2005 și certificatul medico-legal eliberat în completare la data de 4.11.2005, înscrisuri emise de către IML T și aflate la filele 22, 23 și 115 din dosar UP.
La rândul său, partea vătămată a suferit leziuni pentru a căror vindecare a necesitat un număr de 15 zile îngrijiri medicale, așa cum se poate observa din certificatul medico-legal nr. 460/C din data de 25.03.2005, aflat la fila 29 din dosar UP.
Pentru a reține această stare de fapt, instanța de fond a avut în vedere în special procesul-verbal de cercetare la fața locului și schița accidentului de circulație realizată cu acea ocazie, planșa fotografică, declarațiile persoanelor implicate în accident și probele testimoniale administrate, precum și raportul de expertiză tehnică auto judiciară existent la dosarul de urmărire penală, acest din urmă mijloc de probă confirmând dinamica producerii accidentului reținută în cauză și faptul că autoturismul condus de către inculpat rula cu o viteză de aproximativ 136 km/, iar instanța, neavând motive temeinice pentru a înlătura toate aceste probe de natură a contura vinovăția inculpatului în producerea accidentului rutier.
În același timp, instanța de fond nu a putut reține argumentele apărării privitoare la existența unui caz fortuit și a înlăturat susținerile inculpatului și ale martorilor (fostă ) și privitoare la faptul că autoturismul condus de către ar fi rulat cu spatele anterior impactului și ar fi ieșit pe drumul național cu doar câțiva metri în fața autoturismului condus de către inculpat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
S-a putut observa în primul rând faptul că susținerile în acest sens sunt combătute de procesul verbal de cercetare la fața locului și raportul de expertiză tehnică auto judiciară care stabilesc o cu totul altă dinamică de producere a accidentului rutier și că la administrarea acestor probe au fost avute în vedere inclusiv avariile pe care le prezentau cele două autoturisme implicate în evenimentul rutier, fiind astfel practic exclusă posibilitatea ca impactul să se fi produs exclusiv între partea frontală a autoturismului condus de către inculpat și aripa din partea dreapta spate a autoturismului în care se aflau părțile vătămate, în realitate autoturismul marca Audi fiind lovit din spate înainte de a finaliza manevra de viraj pe drumul lateral dreapta, aspect lesne de observat din planșa fotografică aflată la dosar.
Totodată, faptul că inculpatul și-a manifestat disponibilitatea de a achita despăgubiri civile în cauză constituie o dovadă că inculpatul a acceptat că este vinovat de producerea accidentului întrucât dacă accidentul s-ar fi produs în modalitatea descrisă de inculpat, din culpa exclusivă a părții vătămate nu ar exista nici o explicație logică pentru care inculpatul să accepte să plătească astfel de despăgubiri.
Nu mai puțin relevant este și faptul că imediat după producerea accidentului inculpatul a susținut că autoturismul părții vătămate i-ar fi apărut brusc în față, fără a putea preciza din ce direcție a apărut și cu atât mai puțin faptul că ar fi rulat cu spatele și ar fi ieșit de pe drumul lateral dreapta, iar această împrejurare este de natură a arăta că inculpatul a fost neatent anterior producerii accidentului rutier și că declarațiile sale ulterioare sunt nesincere, nefiind posibil ca ulterior să își amintească aspecte pe care nu le-a observat în momentul accidentului și pe care nu le-a putut preciza lucrătorilor de poliție sosiți la fața locului.
Pentru aceleași considerente s-a apreciat ca fiind nesincere și susținerile martorilor (fostă ) și deoarece prima dintre aceștia a arătat în faza urmăririi penale (fila 40 dosar UP) că nu poate preciza direcția de deplasare a autoturismului părților vătămate pentru ca ulterior, în faza cercetării judecătorești să își amintească, surprinzător, că acel autoturism rula cu spatele și să confirme susținerile inculpatului, iar cel de-al doilea martor nu a avut nici un fel de obiecțiuni cu privire la cele consemnate în procesul-verbal de cercetare la fața locului, iar în fața instanței a susținut că lucrătorii de poliție ar fi afirmat că vinovat de producerea accidentului este conducătorul autoturismului Audi, susțineri care nu au suport probator.
Având a se pronunța asupra încadrării juridice a faptei deduse judecății, instanța a reținut că fapta inculpatului, de a conduce un autovehicul în modalitatea mai sus descrisă și de a produce un accident rutier soldat cu vătămarea gravă a integrității corporale a părții vătămate care a suferit leziuni care au necesitat 120 de zile de îngrijiri medicale în vederea vindecării, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală din culpă, așa cum este incriminată aceasta prin disp.art. 184 al.2 și 4.
Cod PenalAstfel, sub aspectul laturii obiective, instanța a apreciat ca fiind realizat elementul material al acestei infracțiuni întrucât fapta inculpatului a avut, pentru partea vătămată, urmările prevăzute de art. 182.Cod Penal, prin prisma numărului de zile de îngrijiri medicale necesare vindecării, infracțiunea fiind săvârșită în modalitatea calificată prev. de art. 184 al.4 Cod Penal, întrucât inculpatul avea calitatea de conducător auto și accidentul rutier a fost urmare a nerespectării de către acesta a unor reguli stabilite în exercitarea acestei activități, reguli privitoare la viteza legală de deplasare și la atenția în conducere.
Relevant în acest sens este faptul că prin raportul de expertiză tehnică judiciară aflat la dosarul de urmărire penală s-a concluzionat că accidentul s-a produs datorită încălcării de către inculpat a dispozițiilor art. 35, art.48 și art. 49 din OUG195/2002 precum și pe cele ale art. 154 pct.1, 155 pct.4 lit. c, art. 157 pct.2 și art. 158 lit. o din nr.HG 85/2003, pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a OUG195/2002.
De asemenea, sub aspectul laturii subiective, a fost considerat de către prima instanță că vinovăția inculpatului îmbracă forma culpei simple întrucât, deși în acele momente inculpatul se deplasa în afara unei localități, acesta trebuia să adapteze viteza de deplasare la condițiile de vizibilitate de la acea oră și să fie atent în conducere pentru a putea observa la timp manevrele efectuate de către autoturismele care rulau în fața sa și să evite impactul cu acestea, or inculpatul nu a adoptat o asemenea conduită.
Totodată, fapta aceluiași inculpat, de a conduce un autoturism pe drum public și de a produce un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a integrității părții vătămate care a necesitat un număr de 15 zile îngrijiri medicale, a fost apreciată că întrunește elementele constitutive ale unei infracțiuni prevăzute de art. 184 al.1 și 3.
Cod PenalȘi în acest caz este realizată atât latura obiectivă cât și latura subiectivă a infracțiunii, pentru considerentele ce au fost anterior analizate, la stabilirea încadrării juridice ținându-se cont de numărul mai mic de zile de îngrijiri medicale necesitat de către această parte vătămată, număr care se încadrează în limitele avute în vedere de legiuitor prin dispozițiile art. 184 al.1
Cod PenalProcedând la stabilirea răspunderii penale și la individualizarea judiciară a pedepsei ce urmează a fi aplicată, instanța a avut în vedere disp.art. 72.Cod Penal, respectiv dispozițiile părții generale ale Codului penal și limitele de pedeapsă stabilite pentru această infracțiune, gradul de pericol social concret al faptei săvârșite, persoana făptuitorului și alte împrejurări de natură a atenua ori agrava răspunderea penală.
Ținând cont de aceste criterii, instanța a avut în vedere faptul că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale și nu există indicii să mai fi săvârșit alte fapte antisociale.
Totodată însă, instanța a apreciat că nu se impune reținerea acestor aspecte ca și circumstanțe atenuante cu consecința coborârii pedepsei ce a fost aplicată sub minimul special prevăzut de lege pentru această infracțiune, deoarece aplicarea unei pedepse coborâte sub acest minim nu ar asigura atingerea scopului prev. de art. 52.Cod Penal, în cauză impunându-se a se aplica o pedeapsă la stabilirea cuantumului căreia să se țină cont de gravitatea concretă a faptei săvârșite pe care instanța o apreciază ca fiind una ridicată datorită urmărilor concrete pe care aceasta le-a produs.
Cu atât mai mult, s-a apreciat că în cauză nu se poate reține nici că faptele inculpatului nu ar prezenta, în concret, gradul de pericol social al unei infracțiuni, așa cum s-a solicitat de către apărătorul ales al acestuia, întrucât, dacă se ține cont de urmările faptei săvârșite pentru sănătatea celor două părți vătămate și de urmările care se puteau produce, este evident că aceste fapte prezintă în concret un grad ridicat de pericol social.
Totodată, dat fiind faptul că inculpatul nu a mai suferit în trecut alte condamnări, a înțeles să se prezinte la mai multe termene de judecată, lăsând de înțeles că realizează gravitatea faptelor săvârșite, astfel încât instanța de fond a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executare efectivă, iar în cauză sunt îndeplinite și celelalte cerințe legale privitoare la cuantumul pedepsei ce urmează a fi aplicată, inexistența unor condamnări anterioare la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni, în temeiul art. 81.Cod Penal a dispus suspendarea condiționată executării pedepsei aplicată, în temeiul art. 82.Cod Penal stabilind un termen de încercare cu o durată de 2 ani și 7 luni, iar în temeiul art. 359.C.P.P. atrăgându-i-se atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83.
Cod PenalFiind investită cu soluționarea acțiunii civile în cadrul procesului penal, prin constituirea celor două părți vătămate ca și părți civile, instanța de fond a reținut că premisa acordării oricăror despăgubiri civile o constituie stabilirea existenței unui prejudiciu iar infracțiunile de vătămare corporală, aducând atingere integrității și sănătății persoanelor vătămate produc implicit prejudicii morale și de cele mai multe ori și prejudicii materiale.
Partea vătămată s-a constituit parte civilă prin înscrisul aflat la filele 92-93 din dosarul de urmărire penală cu sumele de 14.374.776 lei vechi daune materiale și 300.000.000 lei vechi daune morale, iar prin înscrisul de la fila 94 din dosarul de urmărire penală și a precizat în ce constă prejudiciul material anterior menționat.
Instanța a constatat însă că aceste pretenții civile cu titlul de daune materiale sunt întemeiate doar în parte întrucât se impune ca din cuantumul total al despăgubirilor civile cu acest titlu să fie scăzută suma de 293.000 lei vechi reprezentând taxa de eliberare a certificatului medico-legal care nu poate fi considerată ca fiind un prejudiciu suferit urmare săvârșirii infracțiunii ci are natura unor cheltuieli judiciare efectuate de respectiva parte vătămată pentru constituirea de probe în vederea dovedirii urmărilor infracțiunii.
În aceste condiții instanța a reținut, pe baza înscrisurilor depuse la dosarul de urmărire penală în dovedirea pretențiilor civile (fila 95 și următoarele dosar UP), că partea vătămată a suferit un prejudiciu material în cuantum total de 13.981.776 lei vechi, sumă totală în care este inclusă și suma de 320.836 lei vechi, reprezentând costul deplasărilor cu taximetrul în perioada ce a urmat accidentului rutier.
Totodată, s-a apreciat că într-adevăr această parte vătămată a avut reale suferințe fizice ca urmare a leziunilor produse în accidentul rutier și că se impune repararea acestui prejudiciu moral prin plata unui echivalent bănesc, însă suma necesară reparării acestui prejudiciu moral este mai mică decât suma solicitată în cauză de către partea vătămată cu titlul de daune morale.
În același timp s-a reținut că partea vătămată a înțeles să se constituie parte civilă prin înscrisul de la filele 92-93 din dosarul de urmărire penală cu sumele de 11.062.865 lei vechi și 3.000 euro daune materiale și 20.000.000 lei vechi daune morale, iar prin înscrisul de la fila 94 din dosarul de urmărire penală a înțeles să precizeze în ce constă prejudiciul material invocat.
În cursul cercetării judecătorești, prin înscrisul depus la fila 26 din dosar, respectiva parte vătămată a înțeles să își completeze pretențiile civile, solicitând în plus o sumă de 110.000.000 lei vechi cu titlul de daune reprezentând creditul bancar pe care a fost nevoită să îl contracteze prin societatea comercială al cărei administrator este și arătând că în realitate a înțeles să solicite plata sumei de 200.000.000 lei vechi daune morale și nu 20.000.000 lei vechi cum s-a menționat din eroare în faza urmăririi penale.
Și în acest caz, s-a apreciat că pretențiile civile cu titlul de daune materiale sunt întemeiate doar în parte deoarece partea vătămată a reușit, prin înscrisurile depuse la dosarul de urmărire penală și la dosarul instanței, să dovedească existența unui prejudiciu material mai mic decât cel invocat.
Astfel, prin chitanțele de la dosarul de urmărire penală a fost probat un prejudiciu material în cuantum de 189.875 lei vechi, reprezentând costul medicamentelor achiziționate de către această parte vătămată.
Totodată, prin înscrisurile de la dosarul de urmărire penală care atestă avariile autoturismului părții vătămate, raportul de expertiză tehnică auto extrajudiciară depus la dosarul instanței din care rezultă că valoarea de circulație a autoturismului la data accidentului rutier era de 3.811,65 euro și că datorită costului extrem de ridicat reparația acestuia nu este economică și se impune a se constata dauna totală și prin declarația martorului A, care a arătat că autoturismul a fost cumpărat cu câteva luni înainte de accident cu suma de 3.000 euro și nu mai poate fi utilizat datorită accidentului, s-a probat existența unui prejudiciu material în sumă de 3.000 euro, reprezentând suma achitată de către partea vătămată pentru acel autoturism avariat în totalitate în accident.
În cauză nu a putut fi reținută ca valoare a prejudiciului, valoarea de circulație a autoturismului stabilită de către expert deoarece partea vătămată a achiziționat autoturismul cu o sumă mai mică și nici valoarea calculată prin scăderea valorii pieselor care puteau fi recuperate întrucât nu s-a probat ca partea vătămată să-și fi recuperat o parte a prejudiciului prin valorificarea unor componente ale autoturismului.
Nu în ultimul rând, nici în acest caz nu se vor reține cu titlul de prejudiciu material cheltuielile avute de această parte vătămată pentru constituirea unor probe în susținerea plângerii formulate împotriva inculpatului.
În ceea ce privește daunele morale invocate, s-a reținut că într-adevăr și această parte vătămată a suferit un prejudiciu moral urmare accidentului rutier, însă suma necesară reparării prejudiciului moral cauzat este mai mică și de această dată decât suma pretinsă în cauză, cu atât mai mult cu cât această parte vătămată a necesitat un număr relativ scăzut de zile de îngrijiri medicale și implicit și intensitatea și durata suferințelor fizice a fost mai scăzută decât în cazul numitului.
Atât în cazul daunelor materiale cât și în cazul daunelor morale despre care s-a făcut anterior vorbire s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile răspunderii civile delictuale, așa cum sunt reglementate acestea de art. 998, art. 999 Cod civil, întrucât prejudiciile cauzate părților vătămate au fost probate și nu au fost recuperate până la această dată și între aceste prejudicii și fapta săvârșită de către inculpat cu vinovăție sub forma culpei există o legătură de cauzalitate.
Totodată, având a stabili cine sunt cei chemați să repare prejudiciile cauzate celor două părți vătămate, instanța a reținut că prin înscrisul existent la fila 85 din dosarul de urmărire penală s-a făcut dovada faptului că autoturismul condus de către inculpat în momentul accidentului rutier avea încheiată o asigurare de tip carte cu nr. A -/07 la societatea, iar prin adresa de la fila 74 din dosarul instanței, comunicată de către Biroul Asigurătorilor de Autovehicule din România a rezultat că societatea corespondentă a societății germane de asigurări este UNITA
De asemenea, din înscrisurile depuse la filele 57-64 asigurătorul UNITA a recunoscut că este reprezentanta în România a societății de asigurare.
În același timp, instanța a reținut și faptul că, așa cum a arătat și asigurătorul prin concluziile depuse la dosar, în accepțiunea legii procesual penale în vigoare la data soluționării cauzei, asigurătorul nu putea avea calitatea de parte responsabilă civilmente deoarece nu se afla în nici una din situațiile prev. de art. 24 al ultim C.P.P. participarea asigurătorului în proces nefundamentându-se pe o răspundere delictuală.
În consecință, repararea prejudiciului nu poate fi realizată prin obligarea asigurătorului la plata de despăgubiri în solidar cu asiguratul său ori cu persoana care conducea autovehiculul în momentul accidentului rutier, alta decât asiguratul, o asemenea solidaritate putând opera doar dacă este prevăzută expres fie în contract fie în lege, or Legea nr. 136/1995, aplicabilă în speță, nu conține astfel de prevederi exprese cum sunt cele ale art. 1003 Cod civil.
Instanța de fond a apreciat că în speța de față sunt incidente disp.art. 55 al.1 din Legea nr. 136/1995, așa cum erau acestea în vigoare la data săvârșirii faptei, prin care legiuitorul a statuat că despăgubirile se plătesc de către asigurător nemijlocit persoanelor fizice sau juridice păgubite, în măsura în care acestea nu au fost despăgubite de asigurat, astfel încât a apreciat că se impune ca repararea prejudiciului să se facă de către asigurător și nu de către asigurat ori persoana care conducea efectiv autovehiculul.
Aceasta este de altfel și rațiunea încheierii unei astfel de asigurări, asiguratul urmărind ca în situația producerii cazului asigurat să nu fie pus în situația de a plăti eventuale despăgubiri către persoana prejudiciată și numai o obligare a asigurătorului la plata de despăgubiri civile este de natură a asigura părții vătămate repararea prejudiciului cauzat.
Instanța de fond a apreciat ca fiind lipsită de eficiență, dar și contrară spiritului dispozițiilor legale prin care s-a instituit acest tip de asigurare obligatorie, constatarea faptului că "repararea prejudiciului este garantată de asigurător", impunându-se obligarea asigurătorului, prin coroborarea dispozițiilor legale mai sus arătate, la plata directă de despăgubiri civile către persoana vătămată constituită parte civilă.
Având în vedere toate aceste considerente pe larg expuse anterior instanța de fond, în baza art. 14, 346.pr.pen. raportat la art. 54 și art.55 din Legea nr. 136/1995 a admis în parte pretențiile civile formulate de către partea civilă și a obligat asigurătorul UNITA, în calitate de societate corespondentă a asigurătorului la plata sumelor de 1398,17 lei cu titlul de daune materiale și 10.000 lei cu titlul de daune morale către această parte civilă, această din urmă sumă fiind apreciată ca suficientă pentru repararea prejudiciului moral cauzat.
Pentru aceleași considerente, în baza art. 14, 346.pr.pen. raportat la art. 54 și art.55 din Legea nr. 136/1995 instanța a admis în parte și pretențiile civile formulate de către partea civilă și a obligat asigurătorul UNITA, în calitate de societate corespondentă a asigurătorului la plata sumelor de 3000 euro, prin echivalentul în lei la data executării și 18,99 lei cu titlul de daune materiale și 2500 lei cu titlul de daune morale către această parte civilă, și în acest caz această din urmă sumă fiind apreciată drept o compensație suficientă pentru prejudiciul moral cauzat.
Totodată, în baza art. 14, 346.pr.pen. raportat la art. 54 și art. 55 din Legea nr. 136/1995 au fost admise și pretențiile civile formulate de către partea civilă Spitalul Clinic Municipal de Urgență T și a dispus obligarea asigurătorului UNITA, în calitate de societate corespondentă a asigurătorului la plata către această parte civilă a sumei de 1942 lei, reprezentând cheltuieli ocazionate de spitalizarea părții vătămate.
În același timp instanța a respins în rest ca neîntemeiate pretențiile civile formulate de către părțile civile și, cu titlul de despăgubiri civile pentru prejudicii materiale ce nu au putut fi probate sau pentru diverse sume de bani ce au natura unor cheltuieli judiciare, respectiv cu titlul de daune morale pentru sumele ce exced cuantumul apreciat de către instanță ca fiind suficient pentru repararea prejudiciilor morale cauzate.
De asemenea în temeiul dispozițiilor art. 193 al.1 inculpatul C.P.P. a fost obligat la plata sumei de 2280,10 lei către partea civilă, cu titlul de cheltuieli judiciare întrucât prin înscrisurile depuse la dosarul de urmărire penală și dosarul instanței au fost dovedite următoarele cheltuieli judiciare: suma de 10.000.000 lei vechi reprezentând onorariu expertiză tehnică auto judiciară (chitanța seria - nr. - află la fila 96 dosar UP), 500 lei reprezentând onorariu avocat conform chitanței de la fila 186 dosar instanță, 700 lei reprezentând costuri expertiză tehnică extrajudiciară auto, conform facturii seria - - nr. - de la fila 187 dosar, 30 lei vechi reprezentând taxă traduceri acte conform facturii de la fila 95 dosar UP, 2,80 lei reprezentând taxă judiciară de timbru, 0,15 lei timbru judiciar, 17,85 lei onorariu notar, conform înscrisurilor de la filele 109, 113 dosar UP și 293.000 lei vechi reprezentând taxă eliberare certificat medico-legal (conform facturii de la fila 95 dosar UP).
A mai fost obligat inculpatul, în baza art. 193 al.1 și C.P.P. la plata sumei de 29,30 lei către partea civilă, cu titlul de cheltuieli judiciare constând în taxă certificat medico-legal (fila 97 dosar UP).
Împotriva acestei sentințe penale au declarat apel, în termenul prevăzut de lege, inculpatul, de părțile civile și și de asiguratorul Unita Vienna Insurance SA, apeluri înregistrate pe rolul Tribunalului Timiș la data de 30.07.2007 sub același număr unic de dosar.
Asiguratorul a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței apelate, rejudecarea cauzei în ceea ce privește latura civilă a cauzei, în sensul stabilirii despăgubirilor civile exclusiv în sarcina inculpatului și diminuării cuantumului daunelor materiale acordate părții civile.
În motivarea apelului, asiguratorul a arătat că prin constituirea de parte civilă în cadrul procesului penal, părțile vătămate au ales să-și îndrepte pretențiile civile împotriva inculpatului, astfel încât despăgubirile civile trebuie stabilite în sarcina acestuia, urmând ca pe baza hotărârii judecătorești și a unei cereri din partea inculpatului în temeiul asigurării de răspundere civilă, acestea să fie achitate de către asigurator, în limitele legale.
A mai arată că suma de 3000 euro acordată de prima instanță părții civile cu titlu de despăgubire pentru autoturismul avariat este neîntemeiată în raport cu prejudiciul cauzat și că se impune reducerea acestei sume, întrucât prima instanță nu a procedat la scăderea din suma cu care partea civilă și-a achiziționat autoturismul a valorii materialelor recuperabile, respectiv a acelor părți componente care au rămas neavariate.
Inculpatul apelant nu și-a motivat în scris apelul declarat, însă apărătorul ales al acestuia a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței atacate, rejudecarea cauzei și achitarea inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cpp raportat la art. 10 lit. e Cpp cu aplicarea art. 47 Cp, respectiv incidența cazului fortuit, apreciind că din probele administrate de prima instanță reiese că inculpatul nu a putut efectua nici o manevră în vederea evitării mașinii părților vătămate în momentul în care aceasta i-a apărut în față. În subsidiar a solicitat aplicarea unei amenzi administrative.
Părțile civile apelante, în motivarea apelului, au arătat că din toate probele administrate, atât în cursul urmăririi penale, cât și al cercetării judecătorești, s-a dovedit pe deplin că inculpatul a fost singurul vinovat de producerea accidentului rutier. În acest context, au apreciat că daunele materiale acordate de prima instanță sunt îndestulătoare, însă au considerat că daunele morale acordate de prima instanță nu sunt suficiente, întrucât traumele suferite, mai ales de partea civilă, care a mai necesitat încă două luni de terapie pentru recuperarea sa, sunt de o intensitate deosebită. Totodată, arată că partea civilă, care avea vârsta de 19 ani în momentul producerii accidentului, s-a aflat în imposibilitate temporară de a folosi un membru, fapt ce a avut efecte notabile în ceea ce privește participarea acestuia la viața socială și de familie, cât și în ceea ce privește psihicul acestuia.
Tribunalul Timiș prin decizia penală nr. 54/A din 06 februarie 2008 pronunțată în dosar nr-, In baza art. 379 pct. 1 lit. b cod pr pen a respins ca nefondate apelul formulat de inculpatul apelant, precum și apelurile formulate de părțile civile apelante si împotriva sentinței penale 1273/13.06.2007 a Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosar nr-.
În baza art. 379 pct. 2 lit. a cod pr pen a admis apelul formulat de asigurator Unita Vienna Insurance SA în calitate de reprezentantă a societății împotriva sentinței penale nr. 1273/ 13 06 2007 Judecătoriei Timișoara, pronunțată în dosar nr-
A desființat sentința penală atacată și rejudecând:
In baza art. 14 și 346 cod pr pen raportat la art. 998 și urm cod civil a obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 1398,17 lei cu titlu de daune materiale si 10 000 lei cu titlu de daune morale, alături de asigurator Unita Vienna Insurance SA în calitate de reprezentantă a societății care va răspunde în limita contractului de asigurare.
In baza art. 14 și 346 cod pr pen raportat la art. 998 și urm. cod civil a obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 2858,74 EUR sau echivalentul în lei la data plății cu titlu de daune materiale, suma de 2500 lei cu titlu de daune morale, alături de asigurator Unita Vienna Insurance SA în calitate de reprezentantă a societății care va răspunde în limita contractului de asigurare.
In baza art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății a obligat inculpatul să achite în favoarea părții civile Spitalul Municipal de Urgentă T suma de 1942 lei reprezentând cheltuieli ocazionate cu spitalizarea părții vătămate
A menținut în rest dispozițiile sentinței apelate.
În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. a obligat apelatul inculpat și apelanții părți civile să achite în favoarea statului câte 40 lei fiecare cu titlu de cheltuieli judiciare din apel, restul cheltuielilor au rămas în sarcina statului.
Tribunalul a examinat sentința apelată în limita criticilor formulate, dar și sub toate aspectele de fapt și de drept în conformitate cu prevederile art. 371 cod pr pen.
A apreciat că apelurile formulate de inculpat și părțile civile sunt nefondate motiv pentru care au fost respinse.
Din ansamblul probator administrat atât în cursul urmăririi penale cât și în cursul cercetării judecătorești, analizat pe larg de prima instanță, a rezultat cu certitudine culpa inculpatului cu privire la faptele ce i se impută. In mod corect prima instanță a înlăturat apărările inculpatului prin care încerca să demonstreze că accidentul a fost produs din culpa exclusivă a părții civile sau prin intervenirea unui caz fortuit prin ieșirea autoturismului victimei brusc cu spatele pe carosabil, in condițiile în care dinamica accidentului este stabilită pe baza procesului verbal de cercetare la fata locului, planșe fotografice, raport de expertiză tehnico judiciară care au la bază avariile suportate de ambele autoturisme implicate în accident și conduc la concluzia că ipoteza susținută de inculpat și cei doi martori propuși de acesta exclude posibilitatea existentei acestor avarii.
Prima instanță a făcut o corectă încadrare juridică a faptelor, a stabilit pedepse în limitele legale și cu respectarea criteriilor generale de individualizare prev de art 72 cod penal. De asemenea, ținând cont de circumstanțele reale si personale ale inculpatului, de conduita acestuia înainte de săvârșirea faptei concretizată în lipsa antecedentelor penale, de conduita inculpatului în cursul judecății a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Tribunalul a confirmat modul de soluționare a acțiunii penale al judecătoriei.
În ce privește acțiunea civilă, instanța de control judiciar a opinat în favoarea asiguratorului și a constatat că în mod nelegal judecătoria a dispus obligarea directă a asiguratorului atât față de părțile civile și cât și față de partea civilă Spitalul Municipal de Urgentă
Potrivit art 313 din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății: "persoanele care prin faptele lor aduc daune sănătății altei persoane răspund potrivit legii și au obligația să repare prejudiciul cauzat furnizorului de servicii medicale reprezentând cheltuielile efective ocazionate de asistența medicală acordată". Acest text de lege are caracterul unei norme speciale care reglementează o acțiune directă pusă la dispoziția furnizorilor de servicii medicale și nu face obiectul contractului de asigurare existent între asiguratorul de răspundere civilă și persoana asigurată.
In ce privește obligarea directă a asiguratorului la plata întregului cuantum al despăgubirilor civile, tribunalul a conchis că nu sunt aplicabile dispozițiile art 55 alin 1 din Legea 136/1995 așa cum eronat a indicat prima instanță.
Așa cum s-a stabilit și prin decizia nr 1/28 martie 2005 ICCJ în soluționarea unui recurs în interesul legii, în cazul producerii unui accident de circulație, având ca urmare cauzarea unui prejudiciu pentru care s-a încheiat un contract de asigurare obligatorie de răspundere civilă, coexistă răspunderea civilă întemeiată pe dispozițiile art 998 cod civil a celui care prin fapta sa a cauzat efectele păgubitoare, cu răspunderea contractuală a asiguratorului, fără a se aplica regulile răspunderii solidare așa cum sunt reglementate de dispozițiile art 1000 alin 1 si 3 cod civil. Acest lucru se justifică, cu atât mai mult cu cât la încheierea contractului de răspundere civilă, limitele sumei asigurate nu sunt determinate decât raportat la un anumit plafon, iar în mod concret prejudiciul creat de inculpat poate fi mai mare iar răspunderea asiguratorului nu poate fi angajată decât în limita obligației asumate prin contract.
Pe de altă parte nu s-a putut concluziona că obligația de plată a asiguratorului izvorăște exclusiv din lege în condițiile în care este obligatorie încheierea unui contract prin care sunt stabilite drepturile și obligațiile reciproce existente între părțile contractante raportat la criteriile generale impuse de legiuitor.
În consecință, tribunalul a opinat că sentința judecătoriei este nelegala sub acest aspect. De asemeni s-a apreciat întemeiată critica asiguratorului cu privire la modalitatea de determinare a despăgubirilor materiale aplicate de prima instanță.
S-a apreciat că valoarea de circulație a autovehiculului aparținând părții civile, avariat în totalitate, este în cuantum de 3000 EUR. Aceasta sumă a rezultat din declarația părții civile care a declarat că a cumpărat bunul cu această sumă în urmă cu câteva luni, declarație confirmată de martori.
Prima instanță a înlăturat concluziile expertului din care rezultă că valoarea de circulație a bunului, conform normativelor tehnice privind asigurările obligatorii de răspundere civilă este de 3811,65 EUR. De asemenea pe baza acelorași normative, expertul a stabilit că valoarea pieselor recuperabile este de 952,91 EUR și că prejudiciul efectiv rezultat din scăderea valorii de circulație (de înlocuire) a bunului și valoarea pieselor care pot fi valorificare este de 2858,74 EUR.
Judecătoria în mod neîntemeiat a înlăturat constatarea expertului cu privire la existenta unor piese recuperabile care au rămas în posesia părții civile și care le poate valorifica ulterior. Este adevărat faptul că nu s-a probat acest beneficiu al părții civile, dar este neîndoielnică existenta bunului și a valorii acestuia astfel cum descrie expertul. Din acest considerent instanța de control judiciar a apreciat că se impunea a se da eficientă probei științifice prin care s-a făcut o determinare a prejudiciului real suportat de victimă, raportat la normativele tehnice în materia asigurărilor. Împrejurarea că victima, pe piața liberă pe baza criteriilor decurgând din cerere și ofertă, a achiziționat bunul cu o sumă mai mică nu are relevanță în condițiile în care, în prezent pentru repararea integrală a prejudiciului, respectiv pentru achiziționarea unui autovehicul având caracteristicile bunului de mai sus, valoarea de înlocuire este cea determinată de expert.
Față de considerentele arătate tribunalul a admis apelul formulat de asigurator, a desființat sentința atacată și rejudecând cauza pe fond:
În baza art. 14 si 346 cod pr pen raportat la art. 998 și urm cod civil a obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 1398,17 lei cu titlu de daune materiale și 10 000 lei cu titlu de daune morale, alături de asigurator Unita Vienna Insurance SA în calitate de reprezentantă a societății care va răspunde în limita contractului de asigurare.
Instanța a concluzionat că suma acordată de prima instanță atât cu titlu de daune morale cât și materiale acestei părți civile este corect apreciată de prima instanță și asigură o dezdăunare suficientă pentru prejudiciul suferit. Astfel s-a apreciat neîntemeiată critica părții civile cu privire la întinderea daunelor morale acordate, raportat la numărul de zile de îngrijiri medicale suferite.
În baza art. 14 si 346 cod pr pen raportat la art. 998 si urm. cod civil a obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 2858,74 EUR sau echivalentul în lei la data plății cu titlu de daune materiale, suma de 2500 lei cu titlu de daune morale, alături de asigurator Unita Vienna Insurance SA în calitate de reprezentantă a societății care va răspunde în limita contractului de asigurare. De asemenea s-a apreciat neîntemeiată critica părții civile sub aspectul întinderii daunelor morale acordate. In ce privește daunele materiale tribunalul le-a acordat în acest cuantum pe baza argumentației descrise mai sus, respectiv având în vedere valoarea de circulație stabilită de expert din care a fost scăzută valoarea pieselor.
In baza art. 313 din Legea 95/2006 privind reforma in domeniul sănătății a obligat inculpatul să achite în favoarea părții civile Spitalul Municipal de Urgență T suma de 1942 lei reprezentând cheltuieli ocazionate cu spitalizarea părții vătămate.
A menținut în rest dispozițiile sentinței apelate.
Împotriva deciziei penale nr. 54/A/06.02.2008 pronunțată de Tribunalul Timișa declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o ca netemeinică și nelegală. Recursul nu a fost motivat în scris și nici verbal în fața instanței de judecată.
Analizând recursul declarat prin prisma motivelor invocate de inculpatul recurent și din oficiu conform art. 3859alin. 3.C.P.P. instanța de recurs constată că recursul este fondat numai în ce privește interzicerea exercițiului dreptului de a alege prev. de art. 64 lit. a Cod Penal, în rest hotărârile instanțelor de apel fiind legale și temeinice, pentru următoarele considerente:
Starea de fapt reținută de prima instanță și menținută de instanța de apel este corectă, fiind rezultatul evaluării probelor administrate în cursul cercetării judecătorești și în faza de urmărire penală, respectiv declarațiile martorilor Negre, A, certificatele medico-legale nr. 458/C/25.03.2005 și nr. 460/25.03.2005, raportul medico-legal de constatare nr. 620/21.03.2005, procesul verbal de cercetare la fața locului și raportul de expertiză tehnică auto judiciară întocmit de ing..
Încadrarea juridică dată faptei este corectă, având în vedere că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunilor de vătămare corporală din culpă prevăzute de art. 184 alin. 2 și 4.Cod Penal și art. 184 alin. 1 și 3.Cod Penal, cu aplicarea art. 33 lit. b Cod Penal
În ce privește cuantumul pedepsei și modalitatea de executare, instanța de recurs apreciază că instanțele de fond au făcut o corectă individualizare judiciară a pedepsei raportat la criteriile generale de individualizare reglementate de prevederile art. 72.pen. respectiv gradul de pericol social al faptelor comise, persoana inculpatului, împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală, modul de comitere a faptei.
Potrivit dispozițiilor art. 52.Cod Penal pedeapsa este o măsură de constrângere și un mijloc de reeducare a condamnatului; scopul acesteia fiind prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială. Instanța de recurs reține și că pentru a conduce la atingerea scopului prevăzut de legiuitor, pedeapsa trebuie să fie adecvată particularităților fiecărui individ și rațională, să fie adecvată și proporțională cu gravitatea faptelor comise. Instanța de recurs apreciază că pedepsele de 6 luni închisoare aplicată inculpatului pentru infracțiunea prev. de art. 184 alin. 2 și 4.Cod Penal, de 3 luni închisoare aplicată acestuia pentru infracțiunea prev. de art. 184 alin. 1 și 3.Cod Penal, respectiv cea rezultantă de 7 luni închisoare, sunt în măsură să asigure atingerea scopului prevăzut de art. 52.pen. respectiv reeducarea inculpatului și prevenirea comiterii de noi fapte penale.
În ce privește pedeapsa accesorie aplicată inculpatului, instanța constată că prin hotărârea pronunțată în cauza Hirst contra Marii Britanii/06.10.2005, Curtea Europeană a drepturilor Omului a decis că interzicerea generală și nediferențiată a dreptului de vot al deținuților, dacă este aplicabilă de drept tuturor deținuților condamnați ce se află în executarea pedepsei, indiferent de durata pedepsei principale și independent de natura sau gravitatea infracțiunii pe care au comis-o și de situația lor personală, este incompatibilă cu articolul 3 din protocolul 1 la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.
Obligativitatea aplicării cauzei menționate de către autoritatea judecătorească română rezidă din aceea că prin Legea nr. 30/1994 a fost ratificată Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale și, în plus, prin art. 20 alin. (2) din Constituție se prevede că dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În același sens, se rețin și dispozițiile deciziei nr. LXXIV/2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recurs în interesul legii, care a statuat că dispozițiile art. 71.Cod Penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I - c nu Cod Penal se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3.Cod Penal Prin urmare, instanța de recurs apreciază că în raport cu infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, natura acestora și ceea ce denotă ea despre personalitatea inculpatului, se impune a se interzice numai exercițiul drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II-a - de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice și lit. b ca Cod Penal pedepse accesorii.
În mod corect, prima instanță a dispus, în temeiul art. 81.Cod Penal, suspendarea condiționată a executării pedepsei de 7 luni închisoare, întrucât ambele infracțiuni reținute în sarcina sa sunt săvârșite din culpă și pronunțarea condamnării reprezintă un avertisment suficient pentru reeducarea inculpatului.
Față de cele anterior arătate, instanța constată că în cauză nu sunt incidente alte cazuri de casare ce pot fi analizate din oficiu conform art. 3859alin. 3.C.P.P. Astfel fiind, în temeiul art. 38515pct. 2 lit. d va C.P.P. admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 54/A/06.02.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș; va casa decizia și sentința penală nr. 1273/13.06.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara și rejudecând - va înlătura interdicția exercitării dreptului de a alege prev. de art. 64 lit. a Cod Penal, menținând în rest dispozițiile hotărârilor atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.38515punct.2 lit. d Cod procedură penală admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.54/A/6.02.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr.-.
Casează decizia penală recurată și sentința penală nr.1273 din 13.06.07 pronunțată de Judecătoria Timișoara și rejudecând
Înlătură interdicția exercitării dreptului de a alege prev. de art.64 lit.a Cod penal.
Menține în rest dispozițiile hotărârilor atacate.
În.art.192 al.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
DEFINITIVA.
Pronunțată în ședință publică din 15.05. 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. 19.05.2008
Tehnored.
2ex/ 25.05.2008
Prima inst.
Inst. apel.,
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR--19.03.2008
MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 519 /
Ședința publică din data de 15 mai 2008
În temeiul art.38515punct.2 lit. d Cod procedură penală admite recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.54/A/6.02.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr.-.
Casează decizia penală recurată și sentința penală nr.1273 din 13.06.07 pronunțată de Judecătoria Timișoara și rejudecând
Înlătură interdicția exercitării dreptului de a alege prev. de art.64 lit.a Cod penal.
Menține în rest dispozițiile hotărârilor atacate.
În.art.192 al.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
DEFINITIVA.
Pronunțată în ședință publică din 15.05. 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Președinte:Ion DincăJudecători:Ion Dincă, Anca Nacu, Laura Bogdan
