Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 532/2008. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
-Secția penală și pentru cauze cu minori
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 532/R/2008
Ședința publică din 16 octombrie 2008
PREȘEDINTE: Condrovici Adela
JUDECĂTOR 2: Sotoc Daniela
JUDECĂTOR 3: Crișan Marinela vicepreședintele instanței
Procuror:
Grefier:
S-au luat în examinare recursul penal declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR privind pe inculpatul, născut la 26 decembrie 1956, fiul lui și împotriva deciziei penale nr. 177 din 9 iunie 2008 Tribunalului Bihor, având ca obiect infracțiunea de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 184 Cod penal.
La apelul nominal făcut în cauză s-a prezentat inculpatul recurent, asistat de apărător ales, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 1 din 1.10.2008 emisă de Baroul Bihor, lipsind intimații - părți civile SC SA O, și Spitalul Clinic Județean
Procedura de citare a fost legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Nefiind cereri sau chestiuni prealabile, instanța acordă cuvântul asupra recursului.
Procurorul susține recursul parchetului împotriva deciziei penale nr. 177/A/2008 a Tribunalului Bihor, decizie care este netemeinică și nelegală. Arată că s-a comis o gravă eroare de fapt. Decizia instanței de apel are la bază analiza probelor prin prisma declarației unui singur martor ocular - conducătorul -ului. Martorul a observat că a apărut în fața inculpatului un biciclist pe care a încercat să-l evite și a intrat pe partea cealaltă. Nu s-au avut în vedere elementele constitutive ale infracțiunii. Inculpatul are obligația ca participant la trafic să respecte prevederile OG nr. 195/2002, însă nu le-a respectat. Faptul că biciclistul nu a respectat regulile de circulație și a intrat intempestiv pe șosea iar inculpatul a depășit axul drumului pentru a evita un impact ipotetic cu biciclistul, nu justifică reținerea stării de necesitate.
Apărătorul inculpatului recurent solicită respingerea recursului, menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică întrucât a existat starea de necesitate. Inculpatul a circulat pe sa de mers în coloană, biciclistul s-a aflat în afara carosabilului, iar biciclistul i-a apărut brusc în față printr-o manevră. Dacă inculpatul ar fi intrat în biciclist, prejudiciul ar fi fost mai grB. Arată că nu a fost o depășire ci o evitare a biciclistului care i-a ieșit brusc în față. Depune concluzii scrise.
Inculpatul recurent, având ultimul cuvânt achiesează la concluziile apărătorului.
Se prezintă apărătorul intimatului-parte civilă, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 1 din 16.10.2008, emisă de Baroul Bihor și solicită admiterea recursului parchetului. Fără cheltuieli de judecată.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Constată că prin sentința penală nr. 277 din 5.03.2008, pronunțată de Judecătoria Oradea, s-au hotărât următoarele:
În baza art. 184.pen. alin. 2 și 4.pen. cu aplicarea art. 74 pen. și art. 76 lit. e pen. a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 luni închisoare.
În baza art. 71.pen. au fost interzise inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și b pen. cu titlu de pedeapsă accesorie.
În baza art. 81.pen. s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani 3 luni, stabilit conform art. 82.pen.
În baza art. 359.pr.pen. i s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 83.pen.
În baza art. 14.pr.pen. raportat la art. 346.pr.pen. raportat la art. 998-999.civ. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 14.712 lei în favoarea părții civile și la 2322,6 lei și a majorărilor de întârziere aferente până la data efectivă a plății în favoarea părții civile Spitalul Clinic Județean
S-a constatat că are calitatea de asigurător de răspundere civilă și o obligă alături de inculpat la plata despăgubirilor civile.
În baza art. 189.pr.pen. s-a dispus ca onorariul în cuantum de 100 lei pentru avocatul din oficiu din cadrul Baroului de Avocați B, să fie avansat din fondurile Ministerului Justiției în baza delegației nr. 3648/14.08.2007.
În baza art. 191 alin. 1.pr.pen. a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:
În data de 04.12.2006, în jurul orelor 17.30, inculpatul a condus autoturismul marca cu numărul de înmatriculare -, pe DN 19, având direcția de mers O -. În fața sa se afla un biciclist pe care îl văzuse deoarece acesta purta o vestă reflectorizantă. La km 8+ 600, inculpatul a observat că bicclistul s-a dezechilibrat și a încercat să evite lovirea acestuia. Inculpatul, instinctiv, fără vreo asigurare, a tras de volan stânga încercând să evite biciclistul, a intrat pe contrasens și s-a tamponat frontal cu autoturismul marca cu nr. de înmatriculare - condus de partea vătămată, care circula regulamentar. În urma impactului, partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat 90 zile de îngrijiri medicale, după cum rezultă din constatarea medico-legală efectuată în cauză.
Starea de fapt descrisă mai sus rezultă din declarațiile inculpatului, coroborate cu declarațiile părții vătămate, declarația martorului care conducea -ul ce se deplasa în spatele autoturismului părții vătămate și care a văzut întreaga desfășurare a evenimentelor, precum și cu procesul verbal de cercetare la fața locului.
Accidentul s-a produs din culpa inculpatului care nu a respectat dispozițiile legale în materie, în sensul de a păstra o distanță suficientă de cel care circulă în fața sa încât să poată evita orice pericol.
S-a apreciat de prima instanță că nu se poate reține că inculpatul a acționat în condițiile stării de necesitate, astfel l-a văzut din timp pe biciclist, iar obligația sa legală era să păstreze o distanță față de acesta încât să poată evita orice accident. Chiar inculpatul recunoaște că, dacă nu s-ar fi aflat atât de aproape de acesta, ar fi putut evita evenimentul rutier.
Fapta inculpatului, așa cum a fost reținută de prima instanță, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de vătămare corporală de culpă prev. de art. 184 alin. 2, 4.pen.
Față de cele expuse mai sus, instanța de fond, în baza art. 184.pen. alin. 2 și 4.pen. cu aplicarea art. 74 pen. și art. 76 lit. e pen. a condamnat pe inculpatul la o pedeapsă de 3 luni închisoare.
În baza art. 71.pen. a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a și b pen. până la terminarea executării pedepsei, apreciind că raportat la fapta comisă inculpatul este nedemn de exercițiul acestora.
Pentru aceleași motive expuse mai sus, prima instanță a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate și a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani 3 luni, stabilit conform art. 82.pen.
În baza art. 359.pr.pen. a atras atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării dispozițiilor art. 83.pen.
La individualizarea pedepsei ce s-a aplicat inculpatului, prima instanță a avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72.pen. circumstanțele reale ale comiterii faptei, urmările produse, circumstanțele personale ale inculpatului, care nu are antecedente penale, s-a prezentat la solicitările organelor judiciare, dar și poziția sa total sinceră și de regret. Toate acestea au fost avute în vedere ca circumstanțe atenuante și au fost reținute în favoarea inculpatului.
În baza art. 14.pr.pen. raportat la art. 346.pr.pen. raportat la art. 998-999.civ. a obligat inculpatul la plata sumei de 14.712 lei în favoarea părții civile și la 2322,6 lei și a majorărilor de întârziere aferente până la data efectivă a plății în favoarea părții civile Spitalul Clinic Județean
La stabilirea cuantumului despăgubirilor acordate părții civile, instanța de fond a avut în vedere următoarele cheltuieli: costul transportului la spital al concubinei părții vătămate care l-a vizitat zilnic - 312 lei (12 lei x 2 curse x 13 zile) - costul medicamentelor și alimentației în perioada spitalizării și a convalescenței - 1930 lei - și prețul plătit martorului pentru munca prestată de acesta în locul inculpatului - 2100 lei. Toate aceste sume rezultă din declarația martorilor și. De asemenea, a acordat și suma de 4.300 lei reprezentând costul autoturismului avariat. Pentru dovedirea prețului pieței s-au folosit ofertele de vânzare dintr-un ziar local. De altfel, inculpatul nu a contestat nici una din sume, arătând că este de acord cu plata lor.
Prima instanță a apreciat că, raportat la suferința produsă, la perioada îndelungată de vindecare, partea civilă a suferit și un prejudiciu moral, pentru care a acordat și daune morale în cuantum de 6.000 lei.
În ceea ce privește despăgubirile acordate Spitalul Clinic Județean O, s-a reținut că valoarea acestora o reprezintă cheltuielile efectuate cu îngrijirile medicale acordate părții vătămate pe durata spitalizării și al căror cuantum este dovedit cu deconturile depuse.
A constatat că are calitatea de asigurător de răspundere civilă și o va obliga alături de inculpat la plata despăgubirilor civile.
Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpatul apelant, solicitând admiterea apelului, desființarea hotărârii apelate, ca netemeinică și nelegală, iar în rejudecarea cauzei, achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit.a cu art. 10 lit.e rap.C.P.P. la art.45 și Cod Penal respingerea în totalitate a pretențiilor civile formulate, iar în subsidiar, achitarea sa în baza aceluiași temei, cu obligarea sa la plata pretențiilor civile, în măsura în care acestea sunt probate.
A motivat că a intrat pe contrasens cu autoturismul pe care-l conducea și în coliziune cu autoturismul condus de partea vătămată, în mod intenționat, cu scopul de a salva viața biciclistului, care i-a ieșit brusc în față; că în situați dată, a optat pentru a salva viața acestuia din urmă, alegând practic dintre cele 2 urmări care ar fi putut avea loc, culpa cea mai puțin gravă.
Prin decizia penală nr. 177 din 9 iunie 2008, Tribunalul Bihor, în baza art. 379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, a admis apelul declarat de inculpatul apelant împotriva sentinței penale nr. 277 din 05.03.2008, pronunțată de Judecătoria Oradea, pe care a desființat-o, în sensul că a înlăturat dispozițiile privind condamnarea inculpatului în baza art. 184 Cod penal, disp. art. 71,64 Cod penal, ale art. 81 Cod penal, art. 359.
C.P.P.În baza art. 11 pct. 2 lit.a cu art. 10 lit.e rap.C.P.P. la art.45 Cod Penal, l-a achitat pe inculpatul pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 184 alin 2 și 4 Cod penal.
A menținut restul dispozițiunilor sentinței apelate.
Cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Examinând sentința apelată prin prisma apelului declarat, cât și din oficiu, în baza art.371 Cod procedură penală, tribunalul a reținut că acesta este fondat ți l-a admis în consecință, în baza art. 379 pct.2 lit.a Cod procedură penală.
Tribunalul a constatat că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală sub aspectul reținerii stării de fapt, probele administrate în cauză, ce constau în proces verbal de cercetare la fața locului, declarația martorului, coroborate cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului, demonstrând fără dubii că, la data de 04.12.2006, în jurul orelor 17.30, acesta a condus autoturismul marca cu numărul de înmatriculare -, pe DN 19, având direcția de mers O -; în fața sa se afla un biciclist pe care îl văzuse deoarece acesta purta o vestă reflectorizantă; la km 8+ 600, inculpatul a observat că biciclistul s-a dezechilibrat și a încercat să evite lovirea acestuia; inculpatul, instinctiv, fără vreo asigurare, a tras de volan stânga încercând să evite biciclistul, a intrat pe contrasens și s-a tamponat frontal cu autoturismul marca cu nr. de înmatriculare - condus de partea vătămată, care circula regulamentar; în urma impactului, partea vătămată a suferit leziuni care au necesitat 90 zile de îngrijiri medicale, după cum rezultă din constatarea medico-legală efectuată în cauză.
Raportat la această stare de fapt, în apărare, s-a invocat existența stării de necesitate, reglementată de art.45 Cod Penal, analiza făcută de instanța de fond asupra acestei chestiuni fiind, în opinia instanței de apel, nepertinentă.
În considerentele hotărârii atacate, instanța de fond a arătat că, "în data de 04.12.2006, în jurul orelor 17.30, inculpatul a condus autoturismul marca cu numărul de înmatriculare -, pe DN 19, având direcția de mers O -. În fața s-a se afla un biciclist pe care îl văzuse deoarece acesta purta o vestă reflectorizantă. La km 8+ 600, inculpatul a observat că biciclistul s-a dezechilibrat și a încercat să evite lovirea acestuia. Inculpatul, instinctiv, fără vreo asigurare, a tras de volan stânga încercând să evite biciclistul, a intrat pe contrasens și s-a tamponat frontal cu autoturismul marca cu nr. de înmatriculare - condus de partea vătămată, care circula regulamentar" și raportat la această stare de fapt, instanța de fond a apreciat că "nu se poate reține că inculpatul a acționat în condițiile stării de necesitate, astfel l-a văzut din timp pe biciclist, iar obligația sa legală era să păstreze o distanță față de acesta încât să poată evita orice accident. Chiar inculpatul recunoaște că, dacă nu s-ar fi aflat atât de aproape de acesta, ar fi putut evita evenimentul rutier".
S-a remarcat că inculpatul a declarat că: în data de 04.12.2006, după ora 17,00, a plecat de la serviciu cu mașina în direcția, din loc. Episcopia B; că la un moment dat i-a apărut în față un biciclist, în spatele căruia a circulat un timp; că la un moment dat, acesta s-a dezechilibrat și a căzut în fața mașinii, moment în care inculpatul a frânat, și pentru a-l evita, a tras de volan stânga, intrând pe sensul celălalt de mers, manevră pe care a făcut-o fără să se asigure, întrucât s-a speriat; că a reacționat instinctiv; că din celălalt sens venea mașina condusă de partea civilă, impactul nemaiputând fi evitat, cele două mașini lovindu-se frontal; că în momentul în care biciclistul s-a dezechilibrat, acesta era în dreptul mașinii sale; că nu știe de ce s-a dezechilibrat biciclistul, fiindcă nu a mai putut vorbi cu acesta, el dispărând de la locul accidentului; că apreciază că, dacă nu ar fi tras de volan stânga, ar fi călcat biciclistul, iar prin această manevră, l-a salvat pe biciclist de la vătămare corporală; că nu știe de ce biciclistul manevra respectivă; că există posibilitatea să fi ocolit pur și simplu o groapă și fiindcă nu a semnalizat manevra respectivă, văzându-l că se apropie brusc de mașină, inculpatul s-a speriat, întrucât a bănuit că va cădea, ceea ce s-a și întâmplat; că pe biciclist l-a văzut bine, întrucât avea vestă reflectorizantă; că putea evita accidentarea biciclistului doar dacă s-ar fi aflat mai departe de acesta; că raportat la locul unde se afla mașina și bicicleta la momentul respectiv, nu putea evita accidentarea biciclistului, dacă acesta ar fi căzut, decât prin îndepărtarea în lateral stânga de bicicletă.
Depoziția inculpatului se coroborează cu declarația martorului, care arată că, în luna decembrie, fără să poată preciza data, conducea tirul de la spre O; că în fața sa era o de culoare roșie; pe celălalt sens de circulație a văzut un biciclist, care însă circula în afara carosabilului; că la un moment dat, acesta a intrat brusc pe carosabil, iar autoturismul, care circula în spatele biciclistului, pentru a-l evita, a tras de volan stânga, intrând pe contrasens și intrând în coliziune cu autoturismul care circula în fața martorului; că după producerea coliziunii, martorul a oprit, a coborât din, a văzut că autoturismul era condus de inculpat; că martorul a ajutat-o pe partea vătămată - șoferul - să coboare; că a văzut că aceasta avea fractură deschisă la piciorul stâng; că a anunțat poliția și salvarea (apelul 112); că biciclistul a dispărut; că nu l-a interesat ce s-a întâmplat; că martorul este șofer profesionist de 25 de ani; că apreciază că vinovat de producerea accidentului este biciclistul, deoarece a intrat pe carosabil, fără să se asigure; că martorul circula în spatele autoturismului la aproximativ 15- 20 metri cu o viteză de aproximativ 50- 60 km la oră; că șoseaua era aglomerată; că circulau în coloană pe ambele sensuri; că a avut timp să oprească, deoarece viteza cu care circula era redusă; că a fost oprită toată circulația, deoarece s-a blocat drumul ca urmare a producerii accidentului; că circulația s-a deblocat după sosirea Poliției, când s-a permis schimbarea poziției -ului; că martorul crede că inculpatul nu circula cu o viteză mai mare de 50 km la oră; că -ul este mai și, fiind o între autoturismul condus de inculpat și cel din fața sa, s-a creat o mică distanță, în care a vrut să iasă biciclistul; că inculpatul nu avea posibilitatea de a evita impactul cu biciclistul decât în maniera în care a procedat; că nu a văzut ca biciclistul să aibă vreo semnalizare din față, din spate; că era întuneric; că inculpatul putea să-l vadă pe biciclist; că dacă nu-l vedea, îl lovea; că biciclistul a plecat pentru că și-a continuat drumul; că distanța dintre și mașina din fața sa era de 50 metri; că impactul s-a produs imediat după ce au luat curba; că martorul l-a văzut pe biciclist intrând pe carosabil; că nu știe înainte cât a circulat; că nu poate să spună cum ar fi făcut, dacă ar fost în situația inculpatului; că probabil ar fi făcut la fel; că în momentul în care biciclistul a făcut manevra de intrare pe carosabil, autoturismul se afla foarte aproape de acesta, 2- 3 metri; că care a circulat în fața martorului nu a circulat pe contrasens; că martorul nu poate să aprecieze distanța cu care a intrat biciclistul pe carosabil; că s-ar putea ca acesta să fi intrat pe carosabil cu J de metru de pe marginea șoselei; că nu poate să precizeze pe ce distanță a intrat -ul pe sensul de mers al, dar afirmă că nu depășise sensul de mers.
Această depoziție de martor este nu numai obiectivă, ci și foarte credibilă, martorul audiat fiind șofer profesionist de 25 de ani, iar în plus, vizibilitatea sa a fost una ridicată, întrucât acesta, conducând un, surprindea particularitățile traficului de la o înălțime, ce-i conferea atât o imagine de ansamblu asupra traficului, cât și surprinderea modului particular de deplasare a autovehiculelor aflate în trafic. Mai mult, tirul condus de martor circula din sensul opus celui pe care circula inculpatul, astfel încât martorul a avut posibilitatea reală de a surprinde prezența și manevrele biciclistului, cât și poziția autoturismului condus de inculpat și reacția acestuia, subsecventă acțiunii biciclistului.
Raportat la această depoziție de martor, instanța de apel a reținut că sunt îndeplinite condițiile stării de necesitate, respectiv:
- pătrunderea intempestivă a biciclistului pe partea carosabilă, în concret, în fața autoturismului condus de inculpat, ce se afla la o distanță mică față de acesta, situație ce a generat un pericol iminent de lovire a biciclistului, ce nu putea fi evitat printr-o altă modalitate;
- necesitatea acțiunii de intrare pe contrasens, pentru a se evita lovirea biciclistului, este apreciată de instanța de apel ca fiind singura cale prin care se putea evita acest fapt.
A precizat, în ceea ce privește această ultimă condiție, că necesitatea acestei acțiuni este justificată, în opinia instanței, față de datele obiective existente în cauză, respectiv pătrunderea biciclistului pe partea carosabilă a drumului, ceea ce face ca evitarea sa să nu se poată realiza în limita spațiului disponibil, calculat prin raportarea la lățimea benzii de circulație, 3,6 metri, conform procesului verbal de cercetare la fața locului, lățimea notorie a unui autoturism (), de aproximativ 1,5 metri. Totodată, din dosar nu s-a putut trage o concluzie certă asupra punctului până la care biciclistul a pătruns pe carosabil, ceea ce creează un dubiu în favoarea inculpatului.
În raport de aceste elemente, calculul posibilităților de evitare a coliziunii cu autoturismul ce venea din sens opus și circula regulamentar pe sa de mers, presupunea ca inculpatul să efectueze o manevră de evitare a biciclistului într-un spațiu destul de restrâns, ceea ce, raportat la intempestivitatea acțiunii biciclistului, pericolul generat de acțiunea sa, constând în posibilitatea uciderii acestuia în trafic, nu justifică aprecierea că inculpatul avea o alternativă. Tipul de reacție umană fiind de natură subiectivă, nu poate fi determinat prin raportare la criterii, valori exacte, ci cel mult plasat între anumite limite. Determinarea acestor limite, în prezenta speță, se poate realiza raportându-ne la depoziția martorului, șofer profesionist de 25 de ani, care afirmă, așa cum s-a arătat mai sus, că inculpatul nu avea altă posibilitate de a evita impactul cu biciclistul decât în maniera în care a procedat și că, dacă era în situația inculpatului, crede că ar fi făcut la fel.
În opinia instanței de apel, este greșită aprecierea instanței de fond, că inculpatul are culpă, întrucât, văzându-l pe biciclist, avea obligația să păstreze o distanță față de acesta, pentru a putea evita orice accident. Considerăm că această apreciere impune analiza în concret a situației, respectiv aprecierea acestei distanțe necesare între vehicule să se facă prin raportare la particularitățile privind poziția vehiculelor, viteza și modul de deplasare a acestora, condiții de drum, etc. Altfel, s-ar reține în mod automat, mecanic, că întotdeauna șoferul autovehiculului ce vine din spate este în culpă, pentru nerespectarea distanței față de vehiculul ce-l precede.
Făcând o analiză după criteriile arătate, a apreciat că, în prezenta speță, culpa nu aparține inculpatului, întrucât aproprierea autovehiculului acestuia de biciclist s-a făcut în condițiile în care biciclistul circula în afara părții carosabile (conform depoziției martorului arătat), nu exista nici o manifestare a intenției acestuia de a intra pe partea carosabilă, nu existau obstacole evidente în calea acestuia, care să-l determine pe inculpat să prevadă posibilitatea intrării biciclistului pe partea carosabilă, iar inculpatul conducea autoturismul pe sa de mers, în mod regulamentar și cu viteză rezonabilă, de aproximativ 50-60 km/oră.
În ce privește limitele stării de necesitate, a apreciat că valoarea salvată este mult mai mare decât valoarea sacrificată, respectiv viața biciclistului, ce avea un grad de vulnerabilitate în trafic mult mai ridicat față de ceilalți participanți aflați în autovehicule, respectiv față de conducătorul autoturismului ce venea din sens opus.
Față de considerentele arătate, instanța de apel a reținut că fapta inculpatului a fost săvârșită în condițiile stării de necesitate, astfel încât s-a dispus după cum urmează:
A înlăturat dispozițiile privind condamnarea inculpatului în baza art. 184 Cod penal, disp. art. 71,64 Cod penal, ale art. 81 Cod penal, art. 359.
C.P.P.În baza art. 11 pct. 2 lit.a cu art. 10 lit.e rap.C.P.P. la art.45 Cod Penal, a dispus achitarea inculpatului pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 184 alin 2 și 4 Cod penal.
A menținut restul dispozițiunilor sentinței apelate. A precizat aici că menținerea dispoziției de plată a despăgubirilor, instituită în sarcina inculpatului, în condițiile în care s-a reținut lipsa culpei în evenimentul rutier, operează în baza incidenței riscului asumat, cu ocazia salvării bunului amenințat. Astfel, deși inculpatul nu este în culpă, în raport de acțiunea biciclistului, lipsindu-i orice libertate de a decide propria sa acțiune, care însă este vătămătoare pentru șoferul autoturismului aflat pe contrasens, totuși a preferat să suporte o pierdere mai mică, în locul uneia mai mari, opțiune pe care a făcut-o în mod conștient.
Cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Bihor, solicitând admiterea lui, casarea hotărârii și menținerea sentinței penale nr. 277 din 05.03.2007.
În motivarea recursului se arată că s-a comis o gravă eroare de fapt, având drept consecință pronunțarea unei soluții greșite de achitare a inculpatului prin reținerea prevederilor art. 45 Cod penal, întrucât din starea de fapt dedusă judecății nu rezultă nici una din cauzele care înlătură caracterul penal al faptei. Se mai arată că din materialul probator aflat la dosarul cauzei rezultă că accidentul s-a produs din culpa exclusivă a inculpatului care nu a menținut autoturismul pe sa de deplasare și a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune frontală cu autoturismul condus regulamentar de partea vătămată.
Inculpatul s-a angajat în efectuarea unor depășiri a unei persoane care se deplasa pe bicicletă în direcția sa de mers, iar pentru a efectua depășirea a trecut pe contrasens, fără a fi atent că din sens opus circulau alte autovehicule și a provocat astfel accidentul, care i s-a datorat. Și în măsura în care s-ar aprecia că inculpatul a încercat să evite acroșarea biciclistului trebuie remarcat că starea de pericol a fost provocată tot de inculpat deoarece acesta era obligat să nu se angajeze în depășire decât dacă avea un spațiu lateral suficient pentru evitarea unui eventual acroșaj iar, pe de altă parte, ar fi trebuit să păstreze distanța regulamentară față de biciclistul aflat în fața sa. În speță, nu se poate dovedi că efectuarea depășirii neregulamentare de către inculpat a produs un pericol grav și iminent pentru cel depășit și nu există indicii că inculpatul continuând acțiunea de depășire a biciclistului s-ar fi aflat pus în fața probabilității de a amenința viața, sănătatea sau integritatea corporală a acestuia. De asemenea fiind vorba de o infracțiune din culpă care s-ar fi putut produce, respectiv accidentarea biciclistului, nu se poate reține că inculpatul a comis voluntar o altă infracțiune din culpă pentru a evita comiterea acelei infracțiuni.
Examinând hotărârea recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, având în vedere actele și lucrările dosarului, se constată că recursul este nefondat astfel că va fi respins ca atare, în baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, pentru următoarele considerente:
Starea de fapt arătată de parchet în motivele de recurs nu concordă cu starea de fapt ce rezultă din actele și lucrările dosarului și reținută de instanța de apel.
Astfel, din probele administrate, rezultă că biciclistul nu se afla pe carosabil ci în afara acestuia iar inculpatul nu a efectuat o manevră de depășire fără să se asigure, ci doar atunci când biciclistul a intrat brusc în fața sa pe carosabil a virat instinctiv spre stânga și a intrat pe contrasens pentru a evita lovirea acestuia. În acest sens declarația inculpatului se coroborează cu declarația martorului, martor ocular. Potrivit acestui martor biciclistul circula în afara carosabilului, însă la un moment dat a intrat brusc pe carosabil iar autoturismul care circula în spatele biciclistului pentru a-l evita a tras de volan stânga intrând pe contrasens și intrând în coliziune cu autoturismul. Martorul mai arată că inculpatul nu circula cu o viteză mai mare de 50 km/ și că nu avea posibilitatea de a evita impactul cu biciclistul decât în maniera în care a procedat.
Față de cele arătate mai sus, Curtea apreciază că în cauză sunt întrunite cerințele art. 47 Cod penal referitoare la existența cazului fortuit, accidentul datorându-se unor împrejurări imprevizibile și care nu au putut fi preîntâmpinate de către inculpat, în afara oricărei culpe a acestuia, și nu dispozițiile art.45 Cod penal așa cum a reținut instanța de apel, însă nu va dispune casarea deciziei nefiind incident motivul de casare prev. de art.385/9 pct. 18 Cod de procedură penală. Astfel, chiar dacă, așa cum s-a arătat, în cauză nu sunt întrunite condițiile stării de necesitate, fiind întrunite cele ale cazului fortuit, soluția de achitare în baza art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. e Cod procedură penală este corectă, ori, pentru a fi întrunite condițiile acestui caz de casare soluția de achitare trebuie să fie greșită.
În baza art. 192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385/15 pct. 1 lit."b" Cod procedură penală,
RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BIHOR privind pe inculpatul împotriva deciziei penale nr. 177 din 9 iunie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 50 lei.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 16 octombrie 2008.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
- - - - - -
Red. - 05.11.2008
Jud. apel - -
Jud. fond -
Tehnored. - 2 ex. - 05.11.2008
Președinte:Condrovici AdelaJudecători:Condrovici Adela, Sotoc Daniela, Crișan Marinela
