Violare domiciliu Art 192 cod penal Spete. Decizia 4/2007. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ nr. 4

Ședința publică din data de 10 ianuarie 2007

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ștefan Nimineț JUDECĂTOR 2: Bogdan Adrian

- - - JUDECĂTOR 3: Iulian Huiban

- - - judecător

- - - grefier

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Ministerul Public - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BACĂU - reprezentat legal prin procuror:

La ordine a venit spre soluționare recursul formulat de partea vătămată, împotriva deciziei penale nr. 480 din 16 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauză de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod procedură penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns av.Finică - apărător ales pentru recurentul parte vătămată, av. - prin substituirea av. - apărător desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat și av. - apărător desemnat din oficiu pentru intimatul inculpat, lipsă fiind părțile.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei, după care:

Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților pentru dezbateri.

Av.Finică - având cuvântul pentru recurentul parte vătămată - solicită admiterea recursului, casarea deciziei pronunțată de Tribunalul Bacău, admiterea apelului formulat împotriva sentinței penale nr. 1569 din 29.06.2007, reținerea cauzei spre rejudecare și pe fond: - în latură penală majorarea pedepsei aplicată inculpatului întrucât faptele săvârșite acesta sunt grave, a mai fost judecat și pentru infracțiunea de denunțare calomnioasă, fiind de acord cu suspendarea executării pedepsei.

În latură civilă - față de faptul că acest inculpat a fost găsit vinovat pentru trei capete de cerere și au fost respinse

CURTEA

- DELIBERÂND -

Asupra recursului penal declarat de partea vătămată împotriva deciziei penale nr. 480 din 16.10.2007 pronunțată de Tribunalul Bacău, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 1569 din 29.06.2007 pronunțată de Judecătoria Bacăus -au dispus următoarele:

Condamnarea inculpatului pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

1) - violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin.2 Cod penal cu aplicarea art. 74 lit.a Cod penal și art. 76 lit.c Cod penal, la pedeapsa de 1 an închisoare;

2) -port ilegal de armă prevăzută de art. 11pct.1 din Legea 61/1991 cu aplicarea art. 74 lit.a Cod penal și art. 76 lit.e Cod penal, la pedeapsa de 2 luni închisoare;

3)- lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin.2 Cod penal cu aplicarea art. 74 lit.a Cod penal și art. 76 lit.e Cod penal la pedeapsa de 2 luni închisoare.

În temeiul art. 33 lit.a Cod penal raportat la art. 34 lit.b Cod penal s-a dispus contopirea pedepselor aplicate în pedeapsa cea mai grea.

Pedeapsă de executat - 1 an închisoare.

S-a interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a Cod penal în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71 Cod penal.

În temeiul art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei.

În temeiul art. 82 alin.2 Cod penal s-a stabilit termen de încercare 3 ani calculat de la data rămânerii definitive a sentinței penale.

S-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal.

În temeiul art. 71 alin.5 Cod penal s-a dispus suspendarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.

În temeiul art. 11 alin.1 pct.2 lit.a Cod pr.penală raportat la art. 10 alin.1 lit.a Cod pr.penală au fost achitați inculpații, și, pentru săvârșirea infracțiunilor de amenințare prev. de art. 193 alin.1 Cod penal cu aplicarea art. 99 Cod penal față de ultimul inculpat, întrucât faptele nu există.

În temeiul art. 11 alin.1 pct.2 lit.a Cod pr.penală raportat la art. 10 alin.1 lit.b Cod pr.penală s-a dispus achitarea acelorași inculpați pentru săvârșirea infracțiunii de insultă, prev. de art. 205 Cod penal (nemodificat) cu aplicarea art. 99 Cod penal față de inculpatul, întrucât faptele nu mai sunt prevăzute ca infracțiuni de legea penală.

În temeiul art.11 alin.1 pct.2 lit.a Cod penal raportat la art. 10 alin.1 lit.c Cod penal au fost achitați inculpații și pentru săvârșirea infracțiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin.2 Cod penal cu aplicarea art. 99 Cod penal față de ultimul inculpat, întrucât faptele nu au fost săvârșite de către aceștia.

În temeiul art. 118 Cod procedură penală s-a dispus confiscarea de la inculpatul a cuțitului și a barei metalice folosite la săvârșirea infracțiunilor.

S-au respins pretențiile civile formulate de părțile vătămate ca nefondate.

În temeiul art. 193 alin.1 Cod pr.penală a fost obligat inculpatul să plătească părții vătămate () suma de 1200 lei și părții vătămate suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli judiciare reprezentând onorariu avocat.

În temeiul art. 191 alin.1 Cod pr.penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de către stat.

În temeiul art. 192 alin.1 pct.1 lit.a Cod pr.penală a fost obligată partea vătămată () la plata sumei de 350 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.

Ia act că inculpații au fost asistați de apărător ales.

Pentru a pronunța această soluție s-au reținut următoarele:

În fapt, la data de 11.07.2004 numitul a sesizat organele de poliție cu privire la faptul că sus-numiții au pătruns fără drept în curtea locuinței sale având asupra lor obiecte contondente și l-au lovit cauzându-i un număr de 4-6 zile îngrijiri medicale pentru vindecarea leziunilor suferite.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că în seara zilei de 11.07.2004, în jurul orelor 20,00 pe fondul unor neînțelegeri mai vechi învinuitul având asupra sa un cuțit marca "" și o bară metalică s-a deplasat la locuința numitei, unde cunoștea că se găsește și partea vătămată.

Aici profitând de faptul că porțile de la intrare în curtea locuinței sunt deschise a pătruns fără drept și a început să-i adreseze injurii și amenințând partea vătămată, după care l-a lovit pe acesta cu o bară metalică pe care o avea asupra sa.

Pentru a-și asigura scăparea partea vătămată l-a lovit la rândul său pe învinuitul după care a fugit pe poarta deschisă, ajuns în drum fiind agresat și de către și care între timp au sosit în fața porții numitei și băteau în poarta de acces, fără însă a pătrunde în curtea locuinței acestuia.

În drept, faptele învinuitului întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de violare de domiciliu, port de armă albă și lovire, fapte prevăzute și pedepsite de art. 192 alin.2 Cod penal, art. 11pct.1 din Legea 61/1991 modificată și art. 180 alin.2, art. 193 și art. 205 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal.

La individualizarea pedepselor în ceea ce privește pe inculpatul, instanța a avut în vedere criteriile de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal și anume: gradul de pericol social al faptei, împrejurările concrete în care a fost comisă, urmările produse, urmând să aplice inculpatului o pedeapsă privativă de libertate orientată spre minimul special prevăzut de lege pentru fiecare infracțiune.

Faptele săvârșite în concurs real de infracțiuni, au fost contopite, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea.

Apărările inculpatului au fost înlăturate motivat de faptul că sunt contradictorii și confuze, în timp ce probele administrate în acuzare sunt de natură să confirme săvârșirea de către inculpat a infracțiunilor prevăzute de art.192 alin. 2 Cod penal, art.180 alin. 2 Cod penal și art.1/1 pct.1 din Lg.61/1991.

Apreciind că scopul pedepsei poate fi atins și fără privare de libertate și văzând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, instanța, în baza art.81 Cod penal, a dispus s suspendarea condiționată a executării pedepsei, stabilind un termen de încercare în condițiile art.82 Cod penal.

În baza art.359 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra disp.art.83 Cod penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării.

În ceea ce privește săvârșirea de către inculpat a infracțiunii prev. de art. 193 Cod penal, probele administrate în cauză nu confirmă că inculpatul a amenințat partea vătămată cu acea ocazie.

De asemenea, probele administrate în cauză nu confirmă săvârșirea de către cei doi inculpați a infracțiunilor prev. de art. 193 și art.180 alin.2 Cod penal, atâta timp cât în cauză s-a confirmat că declarația a avut loc în curte, iar cei doi inculpați nu au pătruns în interiorul curții.

Prin Legea nr. 278/2006, legiuitorul a modificat prevederile Codului penal, în sensul că faptele de insultă prev. de art. 205 Cod penal și calomnie prev. de art.206 Cod penal, nu mai constituie infracțiuni.

În aceste condiții, instanța a dispus achitarea inculpaților în baza prevederilor art.10 alin.1 lit.b Cod procedură penală pentru infracțiunile reclamate de partea vătămată.

Pentru considerentele arătate, instanța a dispus achitarea celor trei inculpați pentru săvârșirea infracțiunilor arătate.

Împotriva sentinței penale au declarat apel părțile vătămate () și.

Prin decizia penală nr. 480/A din 16.10.2007, pronunțată de Tribunalul Bacău, în baza art. 379 pct.2 lit.a Cod procedură penală, s-a admis apelul formulat de partea vătămată () împotriva sentinței penale nr. 1569/29 iunie 2007 pronunțată de Judecătoria Bacău în ds.nr- cu privire la cuantumul cheltuielilor de judecată la care a fost obligat inculpatul către această parte vătămată.

S-a desființat sentința apelată sub aspectul arătat, s-a reținut cauza spre rejudecare și în consecință:

În baza art.193 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul către partea vătămată () la plata sumei de 1.200 lei reprezentând onorariu avocat și la 140 euro reprezentând cheltuieli de transport.

S-au menținut celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art.193 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul către partea vătămată () la plata sumei de 150 lei reprezentând onorariu avocat, în apel.

Onorariu avocat din oficiu în sumă de 100 lei pentru inculpatul a fost suportat din fondurile Ministerului Justiției.

În baza art.192 alin. 3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare către stat în apelul părții vătămate () au rămas în sarcina acestuia.

În baza art. 379 pct.1 lit.b Cod procedură penală s-a respins ca nefondat apelul formulat de partea vătămată împotriva aceleiași sentințe.

S-a dispus ca onorariul de avocat din oficiu în sumă de 100 lei să se suporte din fondul Ministerului Justiției pentru inculpatul.

În baza art.192 alin. 2 Cod procedură penală a fost obligată apelanta parte vătămată la plata sumei de 125 lei cheltuieli judiciare către stat în apel, în care s-a inclus și onorariul avocat oficiu.

Pentru a pronunța această soluție, s-au reținut următoarele:

Cu privire la achitarea inculpaților-intimați pentru fapta de amenințare prev. de art.193 Cod penal, s-a constatat că prima instanță, în mod temeinic a reținut că din probele administrate în cauză nu a rezultat această faptă, astfel că, nu se impune condamnarea inculpaților, sub acest aspect soluția fiind temeinică și legală.

De asemeni, din probe nu a rezultat că inculpații și ar fi intrat în curtea locuinței părții vătămate și că ar fi lovit-o, astfel că soluția de achitare dispusă în baza art.10 lit.c Cod procedură penală, este legală și temeinică.

Având în vedere relațiile mai vechi de dușmănie între părți, ce au culminat cu conflictul din data de 11.07.2007, a numărului redus de zile de îngrijiri medicale acordate, tribunalul a considerat că în mod temeinic s-a dispus respingerea daunelor morale solicitate în cauză.

Tribunalul a constatat că apelul formulat de partea vătămată este admisibil sub aspectul neacordării cheltuielilor de judecată reprezentând bilete de avion pe ruta Italia-România.

Astfel, pentru termenul din data de 05 februarie 2007, când a fost și audiat, partea vătămată s-a deplasat pe ruta Milano-B cu avionul, depunând în acest sens bilet de avion - fila 83 dosar fond. În aceste condiții instanța de fond era obligată să dispună obligarea inculpatului la plata tuturor cheltuielilor făcute de partea vătămată.

Împotriva deciziei penale a declarat recurs în termen legal partea vătămată.

În motivarea recursului a solicitat majorarea pedepsei aplicată inculpatului, condamnarea și a inculpaților și și acordarea în integralitate a despăgubirilor solicitate.

Instanța de control judiciar examinând în temeiul art. 385/14 Cod procedură penală hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei în raport de motivele invocate cât și din oficiu conform art. 385/9 al.3 Cod procedură penală, constată că aceasta este legală și temeinică.

Pedeapsa aplicată inculpatului a fost bine individualizată în raport cu prevederile art. 72 Cod penal, neimpunându-se majorarea acesteia, față de faptul că cel în cauză este pensionar și anterior a avut o comportare bună.

Achitarea celor 2 inculpați este justificată în raport de probele administrate în cauză, aceștia nefăcându-se vinovați de săvârșirea faptelor pentru care au fost reclamați.

Nefăcându-se dovada că partea vătămată a suferit un prejudiciu material și moral, primele instanțe au apreciat în mod corect că nu se impune acordarea acestuia.

Față de cele ce preced și neconstatându-se existența unor cazuri din cele care examinate din oficiu să ducă la casarea hotărârii atacate, se va respinge ca nefondat recursul declarat de partea vătămată.

Se va constata că inculpatul a avut apărător ales.

Onorariul avocat oficiu în sumă de 100 lei pentru inculpatul se va suporta din fondul și se va include în cheltuielile judiciare.

Văzând și prevederile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.385/15 al.1 pct.1 lit.b Cod procedură penală,

Respinge ca nefondat recursul declarat de partea vătămată, împotriva deciziei penale nr. 480/A din 16.10.2007, pronunțată de Tribunalul Bacău.

Constată că inculpatul a avut apărător ales.

Onorariul avocat oficiu în sumă de 100 lei pentru inculpatul se suportă din fondul Ministerului Justiției.

În baza art.192 al.2 Cod procedură penală obligă recurentul la 150 lei cheltuieli judiciare către stat, în care s-a inclus și onorariul avocat oficiu.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi 10.01.2008.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

- - - -

- -

GREFIER

- -

Red.

Red. G/

Red.Șt.

Tehnored. ex.2.

15.01/21.01.2008

Președinte:Ștefan Nimineț
Judecători:Ștefan Nimineț, Bogdan Adrian, Iulian Huiban

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Violare domiciliu Art 192 cod penal Spete. Decizia 4/2007. Curtea de Apel Bacau