Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 76/2015. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 76/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 09-03-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 76/2015
Ședința publică de la 09 Martie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. M.
Grefier N. C. PORUȚ
P. de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat prin procuror
D. C.
Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul S. T. împotriva sentinței penale nr. 1877/2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul contestator, asistat de apărător ales, av. V. V. I., cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că la dosarul cauzei au fost depuse de către apărătorul ales al contestatorului cerere de strigare a cauzei după ora 1000, însoțită de copia împuternicirii avocațiale, precum și o cerere pentru sesizarea Înaltei Curți de Casație și Justiție pentru dezlegarea unei chestiuni de drept în materie penală.
Apărătorul ales al contestatorului precizează instanței că solicită sesizarea ÎCCJ – completul pentru dezlegarea unor chestiuni de drept în materie penală cu următoarea problemă de drept: dacă numai potrivit noului cod penal este incidentă o cauză de încetare a procesului penal (împăcarea) pentru infracțiunea de înșelăciune și dacă, în aplicarea art. 6 NCp, instanța poate lua act de împăcarea părților intervenită după condamnarea definitivă.
În argumentarea cererii arată că contestatorul a fost judecat și condamnat în lipsă pentru infracțiunea de înșelăciune, iar ulterior condamnării a intervenit împăcarea părților. Arată că potrivit Deciziei Curții Constituționale nr. 265/6.05.2014, printre criteriile de determinare a legii penale mai favorabile se află, alături de altele, criteriile de incriminare și de tragere la răspundere penală. Or, cum împăcarea este o cauză de încetare a procesului penal, opinează că aceasta se regăsește printre criteriile analizate la aplicarea legii penale mai favorabile, opinând că se impune sesizarea ÎCCJ în vederea dezlegării acestei chestiuni de drept.
Reprezentantul Ministerului Public arată că prin Decizia Curții Constituționale nr.508/19.11.2014 a fost tranșată problema împăcării intervenită după soluționarea definitivă a unei cauze, concluzia fiind aceea că, în acest caz, împăcarea nu are nici un efect dacă intervine ulterior condamnării, din punct de vedere al legii penale mai favorabile.
Nemaifiind formulate cereri, instanța acordă cuvântul în dezbaterea contestației formulate.
Apărătorul condamnatului solicită admiterea contestației și în principal casarea cu trimitere spre rejudecare având în vedere că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la toate capetele cererii (nu au fost analizate prescripțiile invocate în ce privește aplicarea art. 6 Cod penal). În subsidiar, solicită aplicarea art. 6 alin.1 NCp și, urmare acestuia, să se constate că a intervenit împăcarea părților, cu consecința încetării procesului penal pentru infracțiunea de înșelăciune. Solicită descontopirea pedepsei rezultante în pedepsele componente de 4 ani închisoare pentru furt, 1 an închisoare pentru abandon de familie și 5 ani închisoare pentru înșelăciune, înlăturarea pedepsei de 5 ani pentru înșelăciune, urmare încetării procesului penal, apoi, făcând aplicarea art. 39 Cod penal din 1969 să se procedeze la contopirea celor două pedepse rămase în pedeapsa rezultantă de 4,4 ani închisoare, fără aplicarea vreunui spor, deducerea perioadelor executate și emiterea unui nou mandat de executare a pedepsei închisorii.
Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea contestației ca nefondată, apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, cu obligarea condamnatului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Arată că decizia Curții Constituționale face referire la norma incriminatoare și tragerea la răspundere penală în cauze soluționate definitiv și a tranșat aspectul referitor la împăcarea părților intervenită după condamnarea definitivă, stabilind că aceasta nu are efect din perspectiva aplicării legii penale mai favorabile. Mai arată că instanța de fond s-a pronunțat pe imperativele legii, în speță aplicarea art. 6 din Noul Cod penal.
Contestatorul, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței.
TRIBUNALUL
Asupra contestației penale de față;
Prin sentința penală nr. 1877/2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosar penal nr._ a fost respinsă contestația la executare formulată de condamnatul S. T..
S-a făcut aplicare art. 275 alin.2 Cod procedură penală.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că solicitarea condamnatului de aplicare a legii penale mai favorabile, în sensul de a se luat act de împăcarea părților după rămânerea definitivă a sentinței de condamnare la pedeapsa închisorii și, de a se dispune pe cale de consecință, încetarea procesului penal, este neîntemeiată, deoarece potrivit Deciziei constituționale nr. 508/2014, dispozițiile art. 159 alin.3 Cod penal sunt constituționale în măsura în care se aplică tuturor inculpaților trimiși în judecată înaintea intrării în vigoare a Legii nr. 286/2009 privind codul penal și pentru care la acea dată momentul citirii actului de sesizare fusese depășit (ceea ce nu este cazul în speță, deoarece contestatorul a fost judecat definitiv prin sentința penală nr. 62/12.09.2007 a Judecătoriei Săliște).
De asemenea, a reținut că pedepsele ce i-au fost aplicate condamnatului nu se impune a fi reduse prin prisma legii penale mai favorabile, deoarece acestea nu depășesc maximul special al pedepselor prevăzute de noul cod penal.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație în termenul legal prevăzut de lege condamnatul, aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie.
În expunerea motivelor contestației se relevă, în principal, că se impune sesizarea ICCJ cu privire la dezlegarea unei chestiuni de drept, respectiv dacă împăcarea părților poate sau nu interveni între părți, după rămânerea definitivă a sentinței de condamnare și dacă poate produce efecte juridice în aceste condiții prin prisma aplicării legii penale mai favorabile.
În subsidiar, se relevă că se impune casarea sentinței atacate, întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat pe toate capetele formulate în contestație.
Pe fondul cauzei se solicită aplicarea art. 6 Noul Cod penal, în sensul de a se lua act de împăcarea părților cu privire la infracțiunea de înșelăciune, a se dispune încetarea procesului penal cu privire la această faptă, recontopirea celorlalte pedepse și deducerea perioadelor executate.
Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, prin prisma celor expuse, precum și din oficiu, conform dispozițiilor art. 425/1 Cod procedură penală, Tribunalul constată că prezenta contestație este nefondată, conform următoarelor considerente:
Prin sentința penală nr. 62/12.09.2007 a Judecătoriei Săliște a fost condamnat contestatorul la pedeapsa rezultantă de 6 ani închisoare urmare contopirii următoarelor pedepse:
- 4 ani închisoare - Sentința penală nr.1307/2002 a Judecătoriei Sibiu pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat
- 1 an închisoare – Sentința penală nr. 427/2003 a Judecătoriei Sibiu pentru infracțiunea de abandon de familie
- 5 ani închisoare – Sentința penală nr. 183/2003 a Judecătoriei Săliște pentru art. 215 alin. 1,2 Cod penal din 1969
- 1 an spor de pedeapsă
Prin sentința penală nr. 1336/2014 a Judecătoriei Sectorului 4 București, rămasă definitivă la data de 06.05.2014, a fost admisă contestația la executare formulată de condamnatul S. T. împotriva sentinței penale nr. 62/2007 a Judecătoriei Săliște, în sensul deducerii din pedeapsa de 6 ani închisoare, a perioadelor executate.
Pe calea contestației la executare formulată personal, condamnatul a solicitat:
1) descontopirea pedepsei de 6 ani închisoare în elementele ei componente
2) aplicarea legii penale mai favorabile pentru fiecare din cele 3 pedepse componente, în sensul reducerii acestora la maximul special prevăzut de noul cod penal
3) recontopirea pedepselor
4) emiterea unui nou mandat de executare
5) deducerea perioadelor executate
6) să se constate că în raport de data săvârșirii infracțiunilor pentru care a fost condamnat prin sentințele penale supuse contopirii prin sentința penală nr. 62/2007 a Judecătoriei Săliște, a intervenit prescripția răspunderii penale și a executării pedepsei
Prin precizarea formulată de contestatorul condamnat, prin apărător ales, intitulată ,,precizare a obiectului cererii condamnatului’’ depusă la termenul de judecată din data de 17.12.2014 în fața instanței de fond, s-a solicitat:
1)aplicarea legii penale mai favorabile în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune, în sensul de a se lua act de împăcarea părților și de a se dispune încetarea procesului penal, invocând în sprijinul acestei solicitări Decizia Curții Constituționale nr. 508/2014.
Se solicită contopirea celorlalte pedepse, în pedeapsa cea mai grea, de 4 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 1/3 din pedeapsa de 1 an închisoare, rezultând o pedeapsă totală de 4,4 ani închisoare.
2) verificarea pedepselor complementare și accesorii aplicate condamnatului prin prisma noului cod penal, deducerea perioadelor executate, anularea mandatului de executare și emiterea unui nou mandat de executare
Prin sentința pronunțată, instanța de fond a analizat incidența legii penale mai favorabile, atât sub aspectul limitelor de pedeapsă prevăzute de noul cod penal pentru infracțiunile săvârșite, cât și prin prisma dispozițiilor art. 159 alin.3 Cod penal și Decizia Constituțională nr. 508/2014 și, în mod corect, a concluzionat că în speță nu sunt aplicabile dispozițiile legale invocate de condamnat.
Astfel, așa cum s-a reținut de către instanța de fond, infracțiunile pentru care a fost condamnat petentul nu se circumscriu dispozițiilor art. 6 Noul Cod penal deoarece, pedepsele aplicate nu depășesc limitele maxime speciale prevăzute de noul cod penal.
Astfel, prin sentința penală nr. 1307/2002 a Judecătoriei Sibiu, condamnatului i s-a aplicat pedeapsa de 4 ani pentru infracțiunea de furt calificat, care se regăsește în actuala reglementare în art. 228 Cod penal raportat la art. 229 lit.b Cod penal, cu limite de pedeapsă cuprinse între 1-5 ani închisoare (deci pedeapsa de 4 ani nu depășește maximul special de 5 ani închisoare prevăzut de noul cod penal).
Prin sentința penală nr. 427/2003 a Judecătoriei Sibiu s-a aplicat pedeapsa de 1 an închisoare pentru infracțiunea de abandon de familie prev. de art. 305 alin.1 lit.c Cod penal, care se regăsește în actuala reglementare în art. 378 alin.1 lit.c Cod penal, cu limite de pedeapsă cuprinse între 6 luni și 3 ani închisoare (deci pedeapsa de 1 an închisoare nu depășește limita maximă specială de 3 ani închisoare prevăzută de noul cod penal).
Prin sentința penală nr. 183/2003 a Judecătoriei Săliște i s-a aplicat pedeapsa de 5 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin.1, 2 Cod penal și care are corespondent în art. 244 alin.1, 2 Noul Cod penal, cu limite de pedeapsă cuprinse între 1 și 5 ani închisoare (deci pedeapsa aplicată nu depășește limita maximă specială de 5 ani închisoare prevăzută de noul cod penal).
În ceea ce privește aplicarea legii penale mai favorabile prin prisma dispozițiilor art. 159 alin.3 și a Deciziei Curții Constituționale nr. 508/2014, de asemenea, în mod corect, instanța de fond a reținut că nu sunt incidente în speță, deoarece aceste dispoziții legale se aplică doar cauzelor în curs de soluționare și nu celor definitiv soluționate, așa cum este cazul în speță.
Prin urmare, nu se poate lua act de împăcarea părților, împăcare intervenită ulterior soluționării definitive a unei cauze, așa cum în mod nefondat solicită condamnatul, în ceea ce privește infracțiunea de înșelăciune (pentru care a fost condamnat prin sentința penală nr. 183/2003 a Judecătoriei Săliște).
Din actele depuse la dosarul cauzei (filele 67-68 din dosarul instanței de fond) rezultă că împăcarea părților cu privire la infracțiunea de înșelăciune prevăzută și pedepsită de art. 215 alin.1, 2 Cod penal a intervenit la data de 10 noiembrie 2014, iar din fișa de cazier judiciar de la fila 16 din dosarul instanței de fond, rezultă că contestatorul a fost condamnat pentru infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin.1, 2 Cod penal prin sentința penală nr. 183/26.11.2003 a Judecătoriei Săliște (deci, împăcarea a intervenit după 11 ani de la momentul condamnării).
Tot cu privire la acest aspect, nefondată este și solicitarea formulată de condamnat prin avocat ales, de sesizare a ÎCCJ cu privire la dezlegarea unor chestiuni de drept.
Potrivit dispozițiilor art. 457 Noul Cod penal ,,dacă în cursul judecății, un complet de judecată al Înaltei Curți de Casație și Justiție, al curții de apel sau al tribunalului, investit cu soluționarea cauzei în ultimă instanță, constatând că există o chestiune de drept, de a cărui lămurire depinde soluționarea pe fond a cauzei respective și asupra căreia ÎCCJ nu a statuat printr-o hotărâre prealabilă sau printr-un recurs în interesul legii și nici nu face obiectul unui recurs în interesul legii în curs de soluționare, va putea solicita ICCJ să pronunțe o hotărâre prin care să se dea rezolvare de principiu chestiuni de drept cu care a fost sesizată’’.
Chestiunea de drept invocată de condamnat se referă la împăcarea părților intervenită după rămânerea definitivă a sentinței de condamnare, prin raportare la dispozițiile art. 6 Noul Cod penal, art. 159 alin.3 Cod penal și Decizia CCR nr. 508/2014.
Această chestiune de drept a fost însă lămurită prin Decizia Curții Constituționale nr. 508/2014, prin care s-a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 159 alin.3 Cod penal și s-a statuat că aceste dispoziții legale nu sunt aplicabile în cauzele soluționate definitiv până la data de intrării în vigoare a codului penal (referindu-ne aici doar la situația care privește speța dedusă judecății).
Deci, din moment ce această chestiune de drept a fost lămurită prin Decizia Curții Constituționale nr. 508/2014, prin raportare la dispoziția art. 475 Cod procedură penală, ea nu mai poate face obiectul sesizării ÎCCJ, așa cum nefondat se solicită în cauză.
În ceea ce privește solicitarea de desființare cu trimitere spre rejudecare la instanța de fond, întrucât aceasta nu s-a pronunțat pe toate motivele invocate în contestație de condamnat, de asemenea se privește a fi nefondată.
Conform art. 425/1 alin.7 pct.2 lit.b Cod procedură penală ,,admiterea și desființarea hotărârii atacate și dispunerea rejudecării cauzei de către judecătorul sau completul care a pronunțat-o se dispune atunci când se constată că nu au fost respectate dispozițiile privind citarea’’.
În speță, așa cum deja s-a arătat, motivul de desființare cu trimiterea spre rejudecare, nu îl constituie încălcarea dispozițiilor legale privind citarea, ci nepronunțarea instanței asupra tuturor motivelor invocate de condamnat în contestație.
Din expunerea motivelor de contestație formulate de condamnat, anterior precizării contestației, prin avocat, rezultă că acesta a invocat prescripția răspunderii penale și prescripția executării pedepsei.
În ceea ce privește prescripția răspunderii penale, Tribunalul constată că dispozițiile art. 122, 124 Cod penal (1969) invocate de condamnat, nu sunt incidente în cauză, deoarece în privința acestuia au fost pronunțate pentru infracțiunile săvârșite, condamnări definitive la pedeapsa închisorii (sentința penală nr. 1307/2002 a Judecătoriei Sibiu, sentința penală nr. 427/2003 a Judecătoriei Sibiu, sentința penală nr. 183/2003 a Judecătoriei Săliște), neconstatându-se cu ocazia pronunțării sentințelor, intervenirea prescripției răspunderii penale.
În ceea ce privește prescripția executării pedepsei, Tribunalul constată că în speță nu sunt incidente dispozițiile legale prev. de art. 126 Cod penal 1969 și nici cele prev. de art. 162 Noul Cod penal, deoarece în raport de cuantumul pedepsei pe care o execută condamnatul, 6 ani închisoare, termenul de prescripție este de 5 ani + durata pedepsei ce urmează a fi executată, respectiv 11 ani.
Ori, conform sentinței penale nr. 1336/2014 pronunțată de Judecătoria Sectorului 4 București, prin care s-a admis contestația la executare împotriva mandatului nr. 82/25.10.2007 emis în baza sentinței penale nr. 62/2007 a Judecătoria Săliște, rezultă că, din pedeapsa de 6 ani închisoare, condamnatul a executat perioadele 14.11._01, 19.02._13 și 10.05.2013 - la zi.
Prin urmare, din cele expuse, rezultă că contestatorul condamnat a început executarea pedepsei încă din anul 2001, astfel că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 126 Cod penal (1968) sau ale art.162 Noul Cod penal (care preved același termen de prescripție).
Față de considerentele de fapt expuse, văzând și dispozițiile art. 425 alin.7 pct.1 lit.b Cod procedură penală, Tribunalul va respinge ca nefondată prezenta contestație.
Va face aplicare art. 275 alin.2 Cod procedură penală.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul S. T. ns. la data de 12.05.1965 împotriva sentinței penale nr. 1877 din data de 17.12.2014 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală obligă contestatorul la plata sumei de 100 lei cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat în contestație.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 09.03.2015.
Președinte,
C. M.
Grefier,
N. C. PORUȚ
Redactat: Mr.C
Tehnoredactat: N.P./2ex/ 02 aprilie 2015
Judecător fond: V. M.
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 30/2015.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 48/2015.... → |
|---|
