Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 317/2015. Tribunalul ALBA

Decizia nr. 317/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 19-10-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIE Nr. 317/2015

Ședința publică de la 19 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE T. M. Ț. - Președinte Tribunalul A.

Grefier D. H.

P. de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat prin procuror

A. D.

Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul P. E. F., ns. la data de 06.03.1984, deținut în P. A., împotriva sentinței penale nr. 892 din data de 19.06.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul contestator, asistat de apărător din oficiu, av. N. G. în substituirea av. Tomșiț D., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie depusă la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Contestatorul învederează instanței că își menține contestația formulată, solicitând reducerea pedepsei ori achitarea sa, întrucât partea vătămată este concubina sa, locuiesc împreună, iar aceasta nu s-a constituit parte civilă în cauză.

Nemaifiind formulate cereri, instanța acordă cuvântul în dezbaterea contestației formulate.

Apărătorul contestatorului solicită instanței să ia act de voința condamnatului și să admită contestația formulată pentru motivele învederate oral de către acesta.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației, ca nefondată, apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, cu obligarea condamnatului la plata cheltuielilor avansate de stat. Arată că cererea acestuia este inadmisibilă raportat la prevederile art. 598 Cod procedură penală, întrucât acesta dorește rejudecarea cauzei și continuarea procesului, niciunul dintre aceste motive fiind prevăzut în art. 598 Cod procedură penală.

Contestatorul, având ultimul cuvânt, arată că nu mai are nimic de adăugat.

TRIBUNALUL

Asupra contestației penale de față;

Constată că prin sentința penală nr. 892/2015, Judecătoria A. a respins ca inadmisibilă contestația la executare formulată de către contestatorul P. E. F., fiul lui C. și M., născut la data de 06.03.1984, deținut în P. D..

S-a făcut aplicarea art. 275 alin. 2 Cod procedură penală

Pentru a hotărî astfel, judecătoria a reținut că prin sentința penală nr. 24 din 15.01.2015 a Judecătoriei Sibiu, definitivă la data de 03.03.2015 prin decizia penală nr. 243/A/2015 a Curții de Apel A. I., petentul a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de lipsire de libertate prev. de art. 205 alin. 1 C. pen.

În cererea scrisă numită contestație la executare formulată în cauza dedusă judecății, petentul a contestat mandatul de executare emis în baza sentinței Judecătoriei Sibiu și a solicitat aplicarea legii mai favorabile. La interpelarea instanței, la termenul de judecată din data de 19.06.2015, petentul a arătat că este nevinovat de săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate și solicită achitarea sub aspectul comiterii acestei infracțiuni.

Analizând susținerile petentului P. E. F. prin prisma celor 4 cazuri de contestație la executare expres și limitativ prevăzute de art. 598 alin. 1 C. pr. pen., instanța de fond a constatat că acestea nu se încadrează în niciunul dintre aceste cazuri. Mai constată instanța că din considerentele sentinței penale nr. 24/2015 a Judecătoriei Sibiu rezultă că infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal a fost comisă la data de 03.12.2014, astfel încât – având în vedere și prevederile art. 10 din Legea 187/2012 (tratamentul sancționator al pluralității de infracțiuni se aplică potrivit legii noi când cel puțin una din infracțiunile din structura pluralității a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru celelalte infracțiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabile), nu se mai poate pune problema aplicării legii penale mai favorabile.

De asemenea, cu privire la cele solicitate de petent oral în ședința de judecată, instanța de fond a constatat că sentința penală nr. 24/2015 a intrat în autoritate de lucru judecat prin pronunțarea deciziei nr. 243/A/2015 a Curții de Apel A. I. la data de 03.03.2015 în ceea ce privește existența infracțiunii, a vinovăției și a persoanei care a comis-o. Având în vedere că existența laturii obiective și a celei subiective a infracțiunii de lipsire de libertate a fost stabilită în mod definitiv, petentul nu mai poate interveni asupra acestor aspecte prin intermediul contestației la executare ci, eventual, prin exercitarea unei căi extraordinare de atac.

Împotriva sentinței a formulat contestație condamnatul P. E. F..

În motivarea contestației, contestatorul solicită, raportat la împrejurarea că partea vătămată este concubina sa, locuiesc împreună, iar aceasta nu s-a constituit parte civilă în cauză, reducerea pedepsei ori achitarea sa.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Tribunalul constată că prezenta contestație nu este fondată, pentru următoarele considerente:

Prin sentința penală nr. 24 din 15.01.2015 pronunțată de Judecătoria Sibiu, definitivă la data de 03.03.2015 prin decizia penală nr. 243/A/2015 a Curții de Apel A. I., petentul a fost condamnat la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de lipsire de libertate prev. de art. 205 alin. 1 C. pen.

Pe calea prezentei contestației la executare, condamnatul solicită reducerea pedepsei închisorii ori achitarea sa.

Potrivit dispozițiilor alin. 1 al art. 598 Cod procedură penală contestația contra executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri:

a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă;

b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;

c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare

d) când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice alta cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.

Contestația la executare este o procedură jurisdicțională de rezolvare a situațiilor relative la executarea hotărârii, după rămânerea definitivă a acesteia. Pe această cale nu se poate pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârilor în baza cărora se face executarea și nu se poate ajunge la modificarea hotărârii rămasă definitivă, instanța fiind abilitată să verifice doar aspectele indicate de textul legal și nu modul de soluționare a cauzei.

Astfel, prin intermediul acestei instituții de drept procesual penal, legea prevede mijloacele prin care se asigură aplicarea legii în executarea condamnării și, totodată, exclude posibilitatea ca pe această cale să fie afectată autoritatea de lucru judecat.

Normele procedurale mai sus amintite au prevăzut expres cazurile în care poate fi folosită contestația la executare, iar prin limitarea acestora, legiuitorul a urmărit să nu transforme acest mijloc procesual într-o cale prin care să se împiedice procedura normală de punere în executare a hotărârilor definitive. Analizând contestația la executare formulată de către condamnatul P. E. F., instanța constată că motivele invocate – achitarea ori reducerea pedepsei, nu se încadrează în niciunul din cazurile enumerate expres și limitativ de către dispozițiile legale mai sus amintite, întrucât pe calea contestației la executare nu se poate dispune reducerea pedepsei sau inexistența infracțiunii (sentința penală nr. 24/2015 a intrat în autoritate de lucru judecat prin pronunțarea deciziei nr. 243/A/2015 a Curții de Apel A. I. la data de 03.03.2015.

Tribunalul reține că aceste aspecte puteau fi invocate ca motive de apel împotriva hotărârii prin care s-a dispus condamnarea, iar omisiunea contestatorului de a invoca un caz de desființare expres prevăzut de lege, care nu putea fi luat în considerare de instanță din oficiu, nu poate fi suplinit pe calea contestației la executare.

De altfel, pe calea contestației la executare nu se poate ajunge la o nouă judecată asupra fondului cauzei, care se putea realiza doar prin exercițiul căii ordinare de atac a apelului, așa cum s-a arătat mai sus.

Față de toate aceste aspecte, în baza art. 425/1 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală Tribunalul va respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul P. E. F., ns. la data de 06.03.1984, deținut în P. A., împotriva sentinței penale nr. 892 din data de 19.06.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .

În baza art.275 alin.2, art. 272 alin.1 Cod procedură penală va obliga contestatorul să plătească suma de 230 lei cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile MJ în contul Baroului de Avocați A..

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul P. E. F., ns. la data de 06.03.1984, deținut în P. A., împotriva sentinței penale nr. 892 din data de 19.06.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .

În baza art.275 alin.2, art. 272 alin.1 Cod procedură penală obligă contestatorul să plătească suma de 230 lei cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile MJ în contul Baroului de Avocați A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 19.10.2015.

Președinte,

T. M. Ț.

Grefier,

D. H.

Red. TMȚ

Tehnored. D.H./2 ex./ 20 Octombrie 2015

Judecător fond – M. R.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

DOSAR Nr._

COPIA MINUTEI DECIZIEI PENALE NR. 317/2015

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul P. E. F., ns. la data de 06.03.1984, deținut în P. A., împotriva sentinței penale nr. 892 din data de 19.06.2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .

În baza art.275 alin.2, art. 272 alin.1 Cod procedură penală obligă contestatorul să plătească suma de 230 lei cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat în cauză, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi avansată din fondurile MJ în contul Baroului de Avocați A..

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 19.10.2015.

Președinte,

ssindescifrabil

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 317/2015. Tribunalul ALBA