Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 316/2015. Tribunalul ALBA

Decizia nr. 316/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 19-10-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIE Nr. 316/2015

Ședința publică de la 19 Octombrie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE O. T.

Grefier D. H.

P. de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat de procuror

A. D.

Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul M. A., deținut în P. A., împotriva sentinței penale nr. 1154/2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă condamnatul contestator, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. L. C., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie depusă la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Contestatorul învederează instanței că își menține contestația formulată, solicitând admiterea contestației.

Nemaifiind formulate cereri, instanța acordă cuvântul în dezbaterea contestației formulate.

Apărătorul contestatorului solicită admiterea contestației formulată de condamnat împotriva sentinței penale pronunțată de Judecătoria A., iar pe cale de consecință admiterea cererii de liberare condiționată. Arată că acesta a executat 610 zile în plus față de 2/3 din pedeapsă, apreciind că acesta a dat dovezi temeinice de îndreptare și poate fi liberat condiționat.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației, ca nefondată, apreciind că soluția instanței de fond este legală și temeinică, cu obligarea condamnatului la plata cheltuielilor avansate de stat. Solicită instanței să aibă în vedere comportamentul condamnatului, în ansamblu, acesta fiind recompensat o dată și sancționat disciplinar de 21 de ori. Față de timpul executat din pedeapsă, care nu prezintă garanția reeducării sale pe deplin, solicită respingerea contestației, ca nefondată.

Contestatorul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației, arătând că perioada de 4 luni care i s-a redus de către Tribunalul A., i-a fost acordată din nou de către Comisia din cadrul penitenciarului.

TRIBUNALUL

Asupra contestației penale de față;

Prin sentința penală nr. 1154/2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._ s-a respins ca nefondată cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul M. A..

Pentru pronunțarea acestei soluții instanța de fond a stabilit că legea aplicabilă este legea veche, aceasta fiind mai favorabilă și a ținut cont de antecedentele penale ale inculpatului, de sancțiunile disciplinare aplicate acestuia și de împrejurarea că nu a fost recompensat, considerând că petentul nu prezintă garanția reeducării sale pe deplin.

Conform art. 587 alin. (2) C.p.pen. Judecătoria A. a stabilit că se va putea face o nouă propunere sau cerere de liberare condiționată după data de 08.01.2016.

Împotriva sentinței primei instanțe deținutul a formulat contestație în termenul legal. Contestația nu a fost motivată, dar la termenul stabilit pentru soluționare, apărătorul condamnatului a pus concluzii potrivit celor menționate în practicaua prezentei hotărâri.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului precum și din oficiu sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, Tribunalul constată că prezenta contestație este nefondată, pentru următoarele considerente:

Cu privire la aplicarea în timp a legii penale, având în vedere că dispozițiile privind liberarea condiționată sunt de drept material, Tribunalul constată că în mod corect prima instanță a apreciat că legea veche, respectiv Codul penal din 1969, este lege mai favorabilă condamnatului.

Din actele dosarului rezultă că petentul execută în P. A. pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 263/2010 a Judecătoriei Sibiu.

Executarea pedepsei a început la data de 09.01.2010 și urmează să expire la data de 08.01.2016.

Din totalul de 2.191 zile închisoare condamnatul a executat 2.069 zile iar ca urmare a muncii prestate i se consideră executată 1 zi, având în total câștigate și executate 2070 zile iar pentru a putea fi liberat condiționat trebuie să fi executat 1.460 zile.

Din procesul verbal nr. 36/08.09.2015 întocmit de comisia pentru liberare condiționată din cadrul Penitenciarului A. rezultă că petentul are antecedente penale, fiind recidivist, iar din caracterizarea nr. A_/08.09.2015 reiese că a fost recompensat o singură dată, fiind sancționat disciplinar de 21 de ori.

Potrivit art. 59 alin. (1) C.pen. din 1969 pe lângă fracția prevăzută de lege necesară a fi executată din pedeapsa aplicată, pentru a putea fi liberat condiționat condamnatul trebuie să îndeplinească și o . alte criterii, respectiv, să fi fost stăruitor în muncă, disciplinat și să fi dat dovezi temeinice de îndreptare. Totodată, instanța va ține cont și de antecedentele penale ale condamnatului.

Pornind de la aceste prevederi legale, Tribunalul constată că numeroasele sancțiuni disciplinare aplicate condamnatului indică un comportament care nu este conform regulilor regimului penitenciar și nu face dovada unor dovezi temeinice de îndreptare, astfel că acesta nu poate beneficia de liberarea condiționată, care nu este un drept recunoscut condamnatului de a nu executa pedeapsa până la termen, ci un instrument juridic prin care instanța de judecată constată dacă mai este necesară continuarea executării pedepsei în regim de detenție până la împlinirea integrală a duratei stabilite prin condamnare.

Faptul că în mod greșit prima instanță a reținut că persoana condamnată nu a fost recompensată nu poate duce la admiterea contestației și la schimbarea soluției pronunțată de judecătorie, deoarece singura recompensă acordată în anul 2013 este absolut insuficientă pentru punerea în libertate a condamnatului, raportat la celelalte aspecte ale comportamentului său.

În ceea ce privește stabilirea de către judecătorie a termenului după care se va putea reitera cererea de liberare condiționată, această dispoziție nu –și mai are rostul, deoarece la data stabilită, respectiv 08.01.2016, condamnatul va fi executat în întregime pedeapsa și va fi eliberat ca urmare a acestui fapt iar nu condiționat.

Față de cele expuse, în baza art. 587 C.p.pen. Tribunalul va respinge contestația formulată de condamnat.

În baza art. 5 alin. (1) lit. l) din Protocolul nr._/2015 dintre Ministerul Justiției și UNBR se va acorda onorariul de 130 lei apărătorului din oficiu al inculpatului, av. L. C..

În baza art. 275 alin. (2) C.p.pen. condamnatul va fi obligat la plata către stat a sumei de 230 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C.pr.pen. și art. 587 alin. (3) C.pr.pen. respinge ca nefondată contestația condamnatului M. A. (CNP_), fiul lui G. și Grigorița, născut la data de 19.11.1984, cu domiciliul în ., deținut în P. A., formulată împotriva sentinței penale nr. 1154/2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, pe care o menține.

În baza art. 5 alin. (1) lit. l) din Protocolul nr._/2015 dintre Ministerul Justiției și UNBR acordă onorariul de 130 lei apărătorului din oficiu al condamnatului, av. L. C..

În baza art. 275 alin. (2) C.pr.pen. obligă condamnatul la plata către stat a sumei de 230 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 octombrie 2015.

Președinte,

O. T.

Grefier,

D. H.

Red. OT

Tehnored. D.H./2 ex./ 20 Octombrie 2015

Judecător fond – P. C.

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

COPIA MINUTEI DECIZIEI PENALE NR. 316/2015

În numele legii

DECIDE:

În baza art. 4251 alin. (7) pct. 1 lit. b) C.pr.pen. și art. 587 alin. (3) C.pr.pen. respinge ca nefondată contestația condamnatului M. A. (CNP_), fiul lui G. și Grigorița, născut la data de 19.11.1984, cu domiciliul în ., deținut în P. A., formulată împotriva sentinței penale nr. 1154/2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul nr._, pe care o menține.

În baza art. 5 alin. (1) lit. l) din Protocolul nr._/2015 dintre Ministerul Justiției și UNBR acordă onorariul de 130 lei apărătorului din oficiu al condamnatului, av. L. C..

În baza art. 275 alin. (2) C.pr.pen. obligă condamnatul la plata către stat a sumei de 230 lei, reprezentând cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 19 octombrie 2015.

Președinte,

ssindescifrabil

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 316/2015. Tribunalul ALBA