Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 368/2015. Tribunalul ALBA

Decizia nr. 368/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 23-11-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ Nr. 368/2015

Ședința publică de la 23 Noiembrie 2015

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: C. M.

Grefier: R. M. P.

P. de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat prin procuror

A. D.

Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul B. M., împotriva sentinței penale nr. 1215/2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul_ .

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns condamnatul asistat de av. B. A. în substituirea av. M. E., desemnat apărător din oficiu, cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie, respectiv de substituire depuse la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul condamnatului, față de împrejurarea că Judecătoria A. a pronunțat Sentința penală nr. 1032/2015, sentință pe care consideră că deținutul a contestat-o din neștiință, lasă la aprecierea instanței.

Reprezentantul Parchetului solicită respingerea contestației ca nefondată, menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond și obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare în favoarea statului. Apreciază că a intervenit autoritatea de lucru judecat a sentinței penale nr. 1032/2015 a Judecătoriei A. rămasă definitivă la data de 14.08.2015 prin necontestare.

Condamnatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii de liberare condiționată întrucât a executat 5 ani peste amânare, iar până la acest moment a executat 25 ani de închisoare zi la zi. Mai arată că mai sunt 4 zile până când va intra din nou în Comisie, că s-a reabilitat, că muncește și că a participat la cursuri. Apreciază că dacă va fi liberat condiționat când va fi bătrân, nu ar mai putea face nimic în societate. Nu în ultimul rând, arată că este bolnav, existând fișe medicale în acest sens.

TRIBUNALUL

Asupra contestației penale de față;

Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin Sentința penală nr. 1215/2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul B. M. și s-a stabilit că o nouă cerere sau propunere de liberare, se va putea face după data stabilită prin Sentința penală nr. 1032/2015 a Judecătoriei A..

S-a făcut aplicarea art. 275 alin. 2 Cod procedură penală.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că petentul a mai formulat o cerere de liberare condiționată, ce a fost soluționată prin Sentința penală nr. 1032/2015 a Judecătoriei A., și prin care s-a dispus respingerea cererii și s-a stabilit că o nouă cerere sau propunere de liberare se va putea face după data de 27.11.2015.

Întrucât condamnatul a formulat prezenta cerere de liberare, înainte de data de 27.11.2015, s-a considerat că aceasta este inadmisibilă și s-a dispus respingerea acesteia ca atare.

Împotriva acestei sentințe a formulat contestație în termenul legal prevăzut de lege, condamnatul aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie.

În expunerea orală a motivelor contestației, se arată în esență că în mod greșit i s-a respins cererea de liberare, deoarece a executat fracția prevăzută de lege și a avut un comportament corespunzător la locul de detenție.

Verificând legalitatea și temeinicia sentinței atacate prin prisma celor expuse, precum și din oficiu, Tribunalul constată că prezenta contestație nu este fondată.

Din actele și lucrările dosarului, rezultă că petentul este încarcerat în P. A. în executarea pedepsei de 99 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 46/1991 a Tribunalului Sibiu, pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav.

Condamnatul a început executarea pedepsei la data de 28.02.1991 și urmează să expire la data de 27.02.2090.

Din procesul-verbal nr. 28/14.07.2015 întocmit de P. A., rezultă că petentul condamnat a mai fost discutat în comisia de liberări de 8 ori.

Ultima cerere de liberare condiționată a fost soluționată prin Sentința penală nr. 1032/2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosar nr._ .

Prin această sentință, a fost respinsă cererea de liberare condiționată și s-a stabilit că o nouă cerere sau propunere de liberare, se va putea face după data de 27.11.2015.

Sentința penală nr. 1032/2015 a Judecătoriei A. a rămas definitivă prin necontestare, la data de 14.08.2015.

Prin urmare, condamnatul nu a formulat contestație împotriva Sentinței penale nr. 1032/2015 a Judecătoriei A., dar a formulat în schimb, o nouă cerere de liberare condiționată.

Ori, în condițiile în care prin Sentința penală nr. 1032/2015 a Judecătoriei A., definitivă la data de 14.08.2015 și intrată în puterea autorității de lucru judecat, s-a stabilit că o nouă cerere sau propunere de liberare se va putea face după data de 27.11.2015, prezenta cerere de liberare condiționată apare ca inadmisibilă, fiind în mod corect respinsă ca atare, de instanța de fond.

Față de aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 425/1 alin. 7 pct. 1 lit. b Cod procedură penală, Tribunalul va respinge ca nefondată prezenta contestație.

În baza art. 275 alin. 2 Cod procedură penală va obliga condamnatul la plata sumei de 230 lei cu titlu de cheltuieli avansate de stat, din care suma de 130 lei reprezintă contravaloarea onorariului apărătorului din oficiu conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie cu nr. 3000/06.11.2015 va fi virată în contul BCAJ A., din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul B. M., fiul lui N. și R., ns. la 14.07.1971, deținut în P. A., împotriva sentinței penale nr. 1215/2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul_ .

În baza art. 275 alin. (2) C.p.pen. obligă condamnatul la plata către stat a sumei de 230 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie cu nr. 3000/06.11.2015, va fi virată în contul BCAJ A., din fondurile Ministerului de Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.11. 2015.

Președinte,

C. M.

Grefier,

R. M. P.

Redactat: C.M.

Tehnoredactat: R.M.P./2 ex/…

Judecător fond: M. R.

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

COPIA MINUTEI DECIZIEI PENALE Nr. 368/2015

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul B. M., fiul lui N. și R., ns. la 14.07.1971, deținut în P. A., împotriva sentinței penale nr. 1215/2015 pronunțată de Judecătoria A. în dosarul_ .

În baza art. 275 alin. (2) C.p.pen. obligă condamnatul la plata către stat a sumei de 230 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, din care suma de 130 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu conform delegației pentru asistență judiciară obligatorie cu nr. 3000/06.11.2015, va fi virată în contul BCAJ A., din fondurile Ministerului de Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 23.11. 2015.

Președinte

Ss indescifrabil

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 368/2015. Tribunalul ALBA