Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr. 30/2015. Tribunalul ALBA

Sentința nr. 30/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 16-02-2015

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 30/2015

Ședința nepublică din data 16 Februarie 2015

Completul compus din:

PREȘEDINTE O. T.

GREFIER: I. O.

P. de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat prin procuror

A. M.

Pe rol se află judecarea cauzei penale privind pe petentul V. T., având ca obiect cerere de reabilitare judecătorească (art. 453 alin. 1 lit. e NCPP).

La apelul nominal făcut în ședință nepublică se prezintă avocat D. A., apărătorul ales al petentului V. T., lipsă fiind petentul.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se constată că prin Serviciul Registratură a fost comunicată fișa de cazier judiciar a petentului, totodată, se mai constată că cererii de reabilitare petentul a anexat copie a sentințelor de condamnare și a deciziilor prin care acestea au rămas definitive.

La întrebarea instanței dacă sunt cereri sau chestiuni prealabile, apărătorul ales al petentului învederează instanței că în cererea scrisă depusă la dosar a solicitat încuviințarea probei testimoniale pentru a dovedi buna conduită a petentului.

Reprezentantul parchetului învederează că din conținutul cazierului fiscal al petentului rezultă că acesta nu are datorii, însă cu cunoaște împrejurarea dacă acesta a achitat și ultimele cheltuieli, întrucât există p parte civilă căreia nu i-a achitat pretențiile civile la care a fost obligat.

Apărătorul ales al petentului, față de cele învederate arată că acesta nu are datorii în prezent.

Instanța constată că la fila 26 este depus cazierul fiscal din care într-adevăr rezultă că acesta nu are datorii.

Părătorul ales al petentului învederează că în ceea ce privesc cheltuielile către partea civilă, solicită să se observe că acesta a făcut demersuri în acoperirea lor dar s-a aflat în imposibilitate de a le achita, întrucât acesta și-a schimbat adresa de domiciliu iar petentul nu îi cunoaște noua adresă; în acest sens, a și depus la dosar declarații ai vecinilor părții civile care nu au nici aceștia cunoștință unde s-a mutat partea civilă; totodată, se mai arată că a plătit în integralitate pretențiile celorlalte părți civile și oricum acea obligație civilă neachitată este în cuantum mic.

Instanța, cu referire la cheltuielile judiciare, constată că la dosarul cauzei este depus certificatul de atestare fiscală eliberat de Agenția Națională de Administrare Fiscală – Serviciul Fiscal al mun. S. din care rezultă că petentul nu figurează cu obligații față de bugetul de stat, de unde rezultă astfel că aceste cheltuieli au fost achitate; cât privește neplata obligațiilor civile față de partea civilă C. M., raportat la împrejurarea că aceasta și-a schimbat domiciliul dar și față de împrejurarea că petentul și-a achitat celelalte obligații civile la care a fost obligat prin hotărârile de condamnare și ținând cont și de suma la care acesta a fost obligat, instanța apreciază că petentul nu se află în nicio culpă și practic a fost în imposibilitate de a achita părții civile prejudiciul datorat. În consecință, cu privire la cele două aspecte invocate, instanța apreciază că sunt întrunite condițiile pentru a proceda la soluționarea cauzei.

Instanța pune în discuție proba testimonială solicitată de petent prin cererea depusă la dosar.

Reprezentantul parchetului nu se opune admiterii ei.

Instanța, deliberând asupra probei testimoniale o respinge, apreciind-o nerelevantă cauzei în raport de actele aflate la dosar dar și față de condițiile privind reabilitarea judecătorească.

Nemaifiind alte cereri se acordă cuvântul în susținerea cererii de reabilitare.

Apărătorul ales al petentului solicită admiterea cererii de reabilitare pentru condamnările din sentințele penale nr. 155/24.07.2000, nr. 327/29.06.2000 și nr. 1045/16.10.2000; arată că prin sentința penală nr. 212/19.08.2002 a Tribunalului A. au fost contopite cele 3 pedepse și aplicat un spor, urmând ca în final să rezulte pedeapsa de 9 ani închisoare; în fapt, învederează că a fost împlinit termenul prevăzut de dispozițiile art. 166 Cod penal, respectiv 5 ani, termen impus pentru reabilitarea judecătorească; în această perioadă petentul nu a mai săvârșit o altă infracțiune, cu excepția situației că nu a putut să își achite toate obligațiile civile, dar această situație s-a ivit independent de voința sa; după liberare acesta și-a întemeiat o familie, are 2 copii în întreținere, a munci cu forme legale, sens în care a depus acte justificative la dosar și a dus un trai cinstit; concluzionând asupra celor învederate, solicită admiterea cererii de reabilitare astfel cum a fost formulată.

Reprezentantul parchetului solicită pe fondul cauzei admiterea cererii de reabilitare formulată de petent; apreciază că sunt întrunite condițiile prev. de art. 166 lit. b Cod penal precum și dispozițiile art. 594 alin. 1 Cod procedură penală; în ceea ce privesc cheltuielile civile acesta a făcut dovada imposibilității achitării acestora; de asemenea, solicită instanței să facă aplicarea dispozițiilor art. 533 Cod procedură penală privind caracterul nepublic al ședinței de judecată.

TRIBUNALUL

Asupra cererii penale de față;

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului A. la data de 20.01.2015, petentul V. T. a solicitat să fie reabilitat pe cale judecătorească. În motivarea cererii petentul a arătat că a fost condamnat la 3 pedepse cu închisoarea care au fost contopite într-una singură, pe care a executat-o și că este împlinit termenul de reabilitare și că nu a săvârșit o altă infracțiune, având o bună conduită în familie și societate și câștigându-și în mod cinstit existența.

Analizând cererea petentului pe baza actelor aflate la dosarul cauzei, instanța constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 155/2000 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr. 1969/2000, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 301/A/04.12.2000 a Curții de Apel A. I. petentul a fost condamnat la pedeapsa de 8 ani închisoare.

Prin sentința penală nr. 327/2000 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr. 720/2000, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 19/A/2001 a Tribunalului A. petentul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare.

Prin sentința penală nr. 1045/2000 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr. 4355/2000 petentul a fost condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare.

Prin sentința penală nr. 212/2002 Tribunalul A. a contopit pedepsele de mai sus aplicate petentului, urmând ca acesta să execute o pedeapsă de 9 ani închisoare. Din pedeapsa astfel aplicată a fost dedusă durata executată anterior, începând cu data de 28.02.2000.

Având în vedere că la data de 01.02.2014 au intrat în vigoare dispozițiile noului Cod penal, care abrogă Codul penal din 1969 instanța constată legea nouă conține dispoziții mai favorabile în ceea ce privește reabilitarea judecătorească, astfel că va face aplicarea art. 5 C.pen. și va analiza cererea petentului din perspectiva legii noi.

Instanța constată că în cauză Tribunalul A. este competent să se pronunțe asupra cererii, potrivit art. 529 C.p.pen.

Instanța arată că petentul poate fi reabilitat, la cerere, dacă este împlinit termenul de reabilitare prevăzut în art. 166 C.pen. și dacă îndeplinește condițiile prevăzute de art. 167 C.pen.

În ceea ce privește împlinirea termenului de reabilitare, instanța constată că în cauză sunt incidente prevederile art. 166 alin. (1) lit. b) C.pen. respectiv termenul de reabilitare este de 5 ani. Conform art. 167 C.pen. termenul de reabilitare se calculează în raport cu pedeapsa cea mai grea și curge de la data executării ultimei pedepse, astfel că instanța constată că termenul de reabilitare în ceea ce îl privește pe petent s-a împlinit în cursul anului 2009.

În ceea ce privește îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 168 C.pen. instanța constată că din cazierul judiciar al petentului rezultă că nu a mai săvârșit altă infracțiune. Totodată, din adresa nr._/22.09.2014 a Serviciului Fiscal Municipal S. rezultă că petentul nu figurează cu obligații fiscale neachitate iar în cele ce privește obligațiile civile, instanța face trimitere la cele reținute în practicaua prezentei sentințe.

Față de cele reținute, instanța constată că cererea petentului este întemeiată și o va admite, urmând a dispune reabilitarea acestuia de sub efectul pedepselor aplicate prin sentința penală nr. 155/2000 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr. 1969/2000, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 301/A/04.12.2000 a Curții de Apel A. I., prin sentința penală nr. 327/2000 pronunțată de Judecătoria S. în dosarul nr. 720/2000, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 19/A/2001 a Tribunalului A., prin sentința penală nr. 1045/2000 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr. 4355/2000 și prin sentința penală nr. 212/2002 a Tribunalului A..

În baza art. 537 C.p.pen. după rămânerea definitivă a hotărârii de reabilitare, se va face mențiune despre aceasta pe hotărârile prin care s-a pronunțat condamnarea pentru care s-a admis reabilitarea și în fișa de cazier judiciar a petentului.

În baza art. 275 alin. (3) C.p.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Admite cererea formulată de petentul V. T. (CNP_), domiciliat în S., .. 78, . și domiciliul ales în S., ., jud. A. și, în consecință:

În baza art. 166 alin. (1) lit. b), art. 167 și art. 168 C.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen. dispune reabilitarea petentului de sub efectul pedepsei de 7 ani și 6 luni închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 155/2000 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr. 1969/2000, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 301/A/04.12.2000 a Curții de Apel A. I..

În baza art. 166 alin. (1) lit. a), art. 167 și art. 168 C.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen. dispune reabilitarea petentului de sub efectul pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 327/2000 pronunțată de Judecătoriei S. în dosarul nr. 720/2000, rămasă definitivă prin Decizia penală nr. 19/A/22.01.2001 a Tribunalului A..

În baza art. 166 alin. (1) lit. a), art. 167 și art. 168 C.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen. și art. 534 C.p.pen. dispune reabilitarea petentului de sub efectul pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 1045/2000 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosarul nr. 4355/2000.

În baza art. 166 alin. (1) lit. b), art. 167 și art. 168 C.pen. cu aplicarea art. 5 C.pen. dispune reabilitarea petentului de sub efectul pedepsei de 9 ani închisoare aplicată prin Sentința penală nr. 212/2002 pronunțată de Tribunalul A. în dosarul nr. 5435/2002.

În baza art. 537 C.p.pen. după rămânerea definitivă a hotărârii de reabilitare, se va face mențiune despre aceasta pe hotărârile prin care s-a pronunțat condamnarea pentru care s-a admis reabilitarea și în fișa de cazier judiciar a petentului.

În baza art. 275 alin. (3) C.p.pen. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Cu drept de contestație în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 16 februarie 2015.

Președinte,

O. T.

Grefier,

I. O.

Red. O.T.

Tehnored. I.O./4ex./ 25 02.2015

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

Dosar nr._

COPIA MINUTEI SENTINȚEI PENALE NR. 30/2015

În numele legii,

HOTĂRĂȘTE:

ssindescifrabil

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr. 30/2015. Tribunalul ALBA