Verificare măsuri preventive. Art.206 NCPP. Decizia nr. 48/2015. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 48/2015 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 13-02-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 48/2015
Ședința publică de la 13 Februarie 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE: T. Ț.
GREFIER: A. G.
P. de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat prin procuror
A. D.
Pe rol se află soluționarea contestației formulată de D. N. T., împotriva încheierii din data de 09.02.2015 pronunțată de Judecătoria A. I. în dosar nr._ 2*.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul contestator, aflat în stare de arest preventiv, asistat de apărător desemnat din oficiu, avocat J. L., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie depusă la dosarul cauzei.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
La întrebarea instanței, contestatorul arată că îți menține contestația formulată întrucât dorește înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu. Arată că este nevinovat, în dosar nu există probe care să îl incrimineze, nu s-a sustras de la urmărirea penală și consideră că acest dosar este fabricat de poliție și procurori. De asemenea, arată că a fost arestat preventiv aproximativ 5 luni, perioada fiind suficientă.
Nefiind alte chestiuni invocate, instanța acordă cuvântul în susținerea contestației.
Apărătorul inculpatului contestatorsolicită, în temeiul art. 425/1 alin. 7 pct. 1 lit. a, raportat la art. 207 Cod procedură penală, admiterea contestației, desființarea încheierii atacate, revocarea măsurii arestării preventive și înlocuirea acestei măsuri cu măsura arestului la domiciliu. Învederează instanței că a stat în arest preventiv o perioadă îndelungată, nu a săvârșit faptele reținute în sarcina lui, nu există probe și indicii temeinice că acesta a comis infracțiunile. Apreciază că la acest moment măsura arestului la domiciliu este suficientă pentru reeducarea inculpatului. De asemenea, arată că inculpatul, la acest moment procesual, nu are cum să împiedice buna desfășurare a procesului penal sau să influențeze martorii.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea contestației formulate, menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică, cu obligarea contestatorului la plata cheltuielilor judiciare către stat. Arată că starea de arest se impune datorită gravității faptelor, a anturajului și a modului se săvârșire a acestora, a antecedentelor penale (condamnat anterior pentru infracțiuni de tâlhărie și viol), fiind considerat un pericol pentru ordinea publică. Apreciază că nu se impune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu arestul la domiciliu. Față de aceste aspecte, solicită respingerea contestației ca nefondată.
Inculpatul contestator, având ultimul cuvânt, arată că stă nevinovat în arest de 5 luni, fără a exista probe la dosar împotriva lui. Totodată, solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu.
TRIBUNALUL
Asupra contestației penale de față,
Prin încheierea penală din data de 09.02.2015 pronunțată de Judecătoria A. I., în dosar penal nr._ 2*, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului D. N. T.-fiul lui N. și C., născut la data de 24.07.1985, aflat în prezent aflat în P. A..
În temeiul art. 208 alin. 4 C.pr.pen., s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
S-a respins cererea formulată de către inculpat de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu .
Pentru a pronunța această încheiere instanța a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 702/P/2012 al Ministerului Public - P. de pe lângă Judecătoria A. I., a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv inculpatul D. N. T. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 211 al. 1 și al. 2 lit. b și c Cp anterior, art. 20 Cp rap. la art. 197 al. 1 Cp anterior și art. 86 al. 1 din OUG 195/2002 republicată, fiecare cu aplic. art. 37 lit. a Cp, totul cu aplic. art. 33 lit. a Cp anterior.
Prin încheierea nr. 24/CC/2012 pronunțată în dosarul nr._, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului D. N. T. pentru o perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 23/2012
Prin încheierea din data de 04.09.2014 pronunțată de Curtea de Apel A. I. în dosar nr._ 2 s-a confirmat arestarea preventivă a inculpatului D. N. T. și executarea mandatului de arestare preventivă nr. 23/31.03.2012 emis de Judecătoria A. I. în dosar nr._
După reînregistrarea dosarului pe rolul Judecătoriei A. I., măsura arestării preventive a fost menținută la data de 11.11.2014 și 04.12.2014, iar la data de 12.12.2014 s-a dispus începerea judecății. După începerea judecății, măsura arestului preventiv luată față de inculpat a fost menținută la data de 16.12.2014.
Analizând legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului D. N. T., instanța reține prevederile art. 362 alin. 2 C.pr.pen. potrivit cărora ,,instanța verifică din oficiu dacă subzistă temeiurile care au determinat luarea, prelungirea sau menținerea măsurii preventive, înainte de expirarea duratei acesteia, cu citarea inculpatului.
Conform dispozițiilor art. 223 alin. 2 C.pr.pen, măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată ,,dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul Penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede sau alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani sau mai mare și, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana acestuia, se constată că privarea de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.”
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive și ulterior la confirmarea acesteia nu au încetat, subzistă și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a inculpatului, iar pe de altă parte, nu au intervenit temeiuri noi care să justifice revocarea arestării preventive și pe cale de consecință, lăsarea în libertate a acestuia . În acest sens, instanța are în vedere infracțiunile săvârșite, gradul ridicat de pericol social al acestora, pericolul social redat de modalitatea concretă în care a acționat inculpatul (respectiv, pe timp de noapte și într-un loc public prin constrângere fizică concretizată în acte de violență constând în lovituri repetate cu pumnii și picioarele, sugrumarea și trântirea victimei de corpuri dure, ce au necesitat 11-12 zile de îngrijiri medicale) și amenințări cu moartea exercitate asupra persoanei vătămate R. F. A., a încercat să întrețină cu aceasta raporturi sexuale neconsimțite, rezoluția sa infracțională pusă în aplicare nefiind dusă până la capăt datorită unor împrejurări independente de voința sa, respectiv opoziția încrâncenată a victimei și țipetele acesteia, în aceleași împrejurări și profitând de starea fizică și psihică provocată victimei prin acțiunile sale, luând hotărârea de a-și însuși autovehiculul, cerându-i inițial victimei să urce pe scaunul din dreapta apoi să coboare din mașină, caracterul amenințător al cererii sale fiind de natură să înfrângă rezistența victimei raportat la modul său violent de a acționa, deposedând-o astfel de autoturismul taxi, abandonând-o în locul respectiv, conducând autoturismul pe drumurile publice din orașul Cugir fără a poseda permis de conducere, prin aceasta asigurându-și și scăparea), dar ținând cont și de vârsta inculpatului, dar și de antecedentele penale ale acestuia. În acest sens, instanța reține că, din examimarea fișei de cazier judiciar a inculpatului, acesta a comis faptele reținute în sarcina sa, fiecare în stare de recidivă (postcondamnatorie) raportat la s.p. nr. 229/2006 a Tribunalului A.. Și mai mult, din examinarea fișei de cazier rezultă că a mai fost condamnat- în 2 rânduri- anterior tot pentru fapte de tâlhărie și viol, din executarea fiecărei pedepse, inculpatul fiind liberat condiționat. În acest context, câtă vreme inculpatul a fost trimis în judecată pentru fapte similiare, instanța reține predilecția inculpatului în comiterea unor astfel de infracțiuni, pe de o parte, dar și faptul că pedepsele aplicate anterior nu și-au atins scopul preventiv și educativ.
În acest context, instanța nu poate primi critica inculpatului în sensul că nu mai subzistă temeiurile arestării preventive întrucât această măsură a fost dispusă conform prevederilor vechiului cod de procedură penală. În acest sens, instanța are în vedere faptul că măsura arestării preventive a fost dispusă la data de 31.03.2012, conform dispozițiilor Codului de procedură penală în vigoare la acel moment. Măsura arestării preventive s-a dispus pe o perioadă de 30 zile începând cu data punerii în executare a mandatului de arestare preventivă, dat fiind faptul că arestarea s-a dispus în lipsa inculpatului. Măsura arestării preventive a fost menținută prin încheierea nr. 31/2012 pronunțată de Tribunalul A. în dosar nr._ .
De asemenea, instanța reține că, după ce inculpatul a ajuns pe teritoriul României, conform disp, art. 231 al. 4 N C pr pen, inculpatul a fost condus la completul la care se afla spre soluționare dosarul cauzei – în cazul de față dosarul aflându-se pe rolul Curții de Apel A. I. - care a confirmat arestarea preventivă și executarea mandatului.
În acest context, instanța reține că nu poate fi primită critica avocatului- faptul că nu mai subzistă temeiurile arestării preventive întrucât mandatul de arestare preventivă a fost emis conform dispozițiilor vechiului cod de procedură penală și confirmat conform noului cod de procedură penală. Aceasta nu înseamnă că mandatul de arestare preventivă nu este valabil și că astfel temeiurile care au stat la baza arestării preventive nu mai subzistă. Dimpotrivă, prin confirmarea arestării preventive și executarea mandatului de Curtea de Apel, mandatul emis își păstreaza valabilitatea, instanța urmând să procedeze la verificarea legalității și temeinciei măsurii arestării preventive conform dispozițiilor legale.
Instanța constată că probele administrate în faza de urmărire penală îndreptățesc presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele reținute în sarcina lui. În acest context, judecătorul are în vedere disp. art. 202 al. 1 C pr pen conform cărora măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune. Din interpretarea acestui text de lege, reiese că este suficient ca la luarea unei măsuri preventive să existe doar indicii temeinice din care să reiese că inculpatul a comis infracțiunile, urmând ca judecătorul de caz să analizeze în concret probele și să se pronunțe cu privire la existența sau inexistenței vreunei infracțiuni la momentul soluționării cauzei pe fond. În acest context, criticile invocate de către inculpat nu pot fi primite
În continuare, instanța reține dispozițiile art. 223 alin. 2 teza finală din Cod pr.pen., care impun ca și condiție pentru luarea măsurii arestării preventive ca, pe baza evaluării gravității faptei, a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia, a anturajului și a mediului din care provine, a antecedentelor penale și a altor împrejurări privitoare la persoana inculpatului, privarea de libertate să fie necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Starea de pericol se deduce pe de o parte, din datele existente în cauză, privitoare la împrejurările și modul de desfășurare a activității infracționale, așa cum a fost descrisă mai sus, dar având în vedere și datele legate de persoana inculpatului reținând că acesta nu se află la prima incidență cu legea penală, acesta fiind condamnat pentru comiterea unor infracțiuni de viol și tâlhărie, în două rânduri, așa cum s-a expus mai sus.
Toate acestea, raportat la gravitatea faptelor pentru care s-a dispus începerea judecății în cauza privind pe inculpatul D., sunt argumente suficiente pentru a se considera că lăsarea lui în libertate constituie un pericol concret pentru ordinea publică. Aceste aspecte dovedesc pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl reprezintă lăsarea lui în libertate, conducând totodată la presupunerea rezonabilă că numai privarea de libertate poate să întrerupă conduita lui infracțională, protejându-se astfel interesele legitime ale membrilor comunității.
În aprecierea instanței în sensul că privarea de libertate a inculpatului este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, instanța are în vedere și faptul că acesta s-a sustras de la urmărirea penală, inculpatul fiind adus în fața autorităților, doar după emiterea mandatului european de arestare preventivă. În acest context, judecătorul apreciază că, în conformitate cu disp. art. 202 al. 1 C pr pen, măsura preventivă este necesară pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, sub acest aspect, criticile invocate de inculpat neputând fi primite.
Instanța apreciază că măsura arestării preventive se impune și pentru buna desfășurare a procesului penal, în cauză fiind dispusă începerea judecății, or prin lăsarea în libertate a inculpatului acesta ar putea încerca să influențeze persoana vătămată ori martorii ce urmează a fi audiați, iar pe de altă parte, menținerea măsurii este apreciată ca fiind necesară raportat și la împrejurarea că există pericolul ca, odată pus în libertate, inculpatul să săvârșească alte fapte penale de aceeași natură, dată fiind persistența infracțională a inculpatului ori să se sustragă de la cercetare.
Pentru considerentele susexpuse, instanța constată că măsura arestării preventive a fost dispusă în mod legal și temeinic, că temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri subzistă și prin urmare nu se impune revocarea măsurii arestului preventiv, urmând ca, în baza art. 363 al.2 raportat la art. 208 al.4 C.pr.pen ., instanța să constate legalitatea si temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului și să o mențină.
Pentru toate considerentele susexpuse, instanța apreciază că nu se impune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu, urmând ca, în baza art. 242 C pr pen, cererea formulată în subsidiar de către inculpat să fie respinsă în virtutea tuturor argumentelor susexpuse.
Împotriva aceste încheieri a formulat contestație, în termenul legal, inculpatul D. N. T. solicitând admiterea contestației, desființarea încheierii atacate și înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu.
În motivarea contestației se arată, în esență, că scopul măsurii preventive poate fi atins și prin această măsură, iar inculpatul nu se sustrage de la cercetări.
Analizând legalitatea și temeinica încheierii penale atacate prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor invocate de inculpat, precum și din oficiu, Tribunalului constată că prezenta contestație nu este fondată urmând a fi respinsă pentru motivele ce se vor arăta în continuare:
Prin rechizitoriul nr. 702/P/2012 al Ministerului Public - P. de pe lângă Judecătoria A. I., a fost trimis în judecată, în stare de arest preventiv inculpatul D. N. T. pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art. 211 al. 1 și al. 2 lit. b și c Cp anterior, art. 20 Cp rap. la art. 197 al. 1 Cp anterior și art. 86 al. 1 din OUG 195/2002 republicată, fiecare cu aplic. art. 37 lit. a Cp, totul cu aplic. art. 33 lit. a Cp anterior.
Măsura arestării preventive corespunde scopului reglementat de art. 202 Cod procedură penală și a fost dispusă cu respectarea cerințelor stabilite de art. 223 alin. 2 Cod procedură penală.
Din probele administrate în cauză până în prezent, rezultă că sunt indicii temeinice care să nască presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care este cercetat și care întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor deduse judecății. În acest context, judecătorul are în vedere disp. art. 202 al. 1 C pr pen conform cărora măsurile preventive pot fi dispuse dacă există probe sau indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că o persoană a săvârșit o infracțiune. Din interpretarea acestui text de lege, reiese că este suficient ca la luarea unei măsuri preventive să existe doar indicii temeinice din care să reiese că inculpatul a comis infracțiunile, urmând ca judecătorul de caz să analizeze în concret probele și să se pronunțe cu privire la existența sau inexistenței vreunei infracțiuni la momentul soluționării cauzei pe fond. În acest context, criticile invocate de către inculpat, potrivit cărora nu se face vinovat de săvârșirea faptelor reținute în sarcina sa, nu pot fi primite.
De asemenea, sunt îndeplinite și celelalte condiții prevăzute de textul legal menționat mai sus, respectiv gravitatea faptei (infracțiune de violență), a modului și a circumstanțelor de comitere a acesteia respectiv, pe timp de noapte și într-un loc public prin constrângere fizică concretizată în acte de violență constând în lovituri repetate cu pumnii și picioarele, sugrumarea și trântirea victimei de corpuri dure, ce au necesitat 11-12 zile de îngrijiri medicale) și amenințări cu moartea exercitate asupra persoanei vătămate R. F. A., a încercat să întrețină cu aceasta raporturi sexuale neconsimțite, rezoluția sa infracțională pusă în aplicare nefiind dusă până la capăt datorită unor împrejurări independente de voința sa, respectiv opoziția încrâncenată a victimei și țipetele acesteia, în aceleași împrejurări și profitând de starea fizică și psihică provocată victimei prin acțiunile sale, luând hotărârea de a-și însuși autovehiculul, cerându-i inițial victimei să urce pe scaunul din dreapta apoi să coboare din mașină, caracterul amenințător al cererii sale fiind de natură să înfrângă rezistența victimei raportat la modul său violent de a acționa, deposedând-o astfel de autoturismul taxi, abandonând-o în locul respectiv, conducând autoturismul pe drumurile publice din orașul Cugir fără a poseda permis de conducere, prin aceasta asigurându-și și scăparea), dar ținând cont și de vârsta inculpatului, dar și de antecedentele penale ale acestuia. (inculpatul are mai multe condamnări anterioare pentru fapte asemănătoare), se constată că privarea sa de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
O altă măsură mai puțin restrictivă nu este în măsură să atingă scopul scontat, cel puțin la acest moment procesual, în care rezonanța socială negativă a faptului că o persoană cu antecedente penale continuă să comită infracțiuni, face ca privarea de libertate să fie necesară pentru ocrotirea ordinii publice, pentru înlăturarea temerii care s-ar crea în comunitate și a neîncrederii în autoritatea statului de a restabili ordinea de drept prin protejarea cetățenilor de asemenea fapte.
Aspectele evidențiate mai sus impun menținerea arestării preventive a inculpatului, neimpunându-se înlocuirea cu o măsură preventivă mai ușoară.
Pentru a se putea dispune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu trebuie să se constate, conform art. 242 Cod procedură penală, că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, să se aprecieze că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1 Cod procedură penală; or, în cauză, nu au încetat temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului și nu au apărut împrejurări noi din care să rezulte nelegalitatea măsurii, iar starea de fapt este aceeași cu cea cunoscută și avută în vedere la momentul respectiv.
Față de aceste considerente, Tribunalul, în baza dispozițiilor art. 425 ind. 1 alin. 7 pct. 1, lit. b) din Codul de procedură penală va respinge, ca nefondată, contestația formulată de către contestatorul D. N. T., născut la data de 24.07.1985 împotriva încheierii penale din data de 09.02.2015 pronunțată de Judecătoria A. I., în dosar penal nr._ 2*.
În baza art.275 alin.2 va obliga contestatorul, la plata sumei de 200 lei cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat în contestație, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu va fi suportată din fondurile MJ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de contestatorul D. N. T., născut la data de 24.07.1985 împotriva încheierii penale din data de 09.02.2015 pronunțată de Judecătoria A. I., în dosar penal nr._ 2*.
În baza art.275 alin.2 obligă contestatorul, la plata sumei de 200 lei cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat în contestație, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu va fi suportată din fondurile MJ.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 13.02.2015.
Președinte,
T. Ț.
Grefier,
A. G.
Red. TȚ
Tehnore. AG. / 2 ex./17 Februarie 2015
Judecător fond – D. E. P.
| ← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr. 1/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 35/2015.... → |
|---|
