Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 115/2014. Tribunalul ALBA

Decizia nr. 115/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 26-05-2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL A.

SECȚIA PENALĂ

DECIZIA PENALĂ NR. 115/2014

Ședința publică de la 26 Mai 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE T. Ț.- Președinte Secția Penală

Grefier N. C. PORUȚ

Parchetul de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat prin procuror V. G.

Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul B. R. T., n. la 01.01.1985, aflat în P. A., împotriva sentinței penale nr. 682/2014 pronunțată de J. A. în dosar nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă contestatorul în stare de deținere asistat de av. Vince N., desemnată apărător din oficiu, cu delegație de asistență judiciară obligatorie depusă la dosarul cauzei.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Contestatorul învederează instanței că își menține contestația și solicită admiterea cererii de liberare condiționată.

Nemaifiind formulate alte cereri instanța acordă cuvântul în dezbaterea contestației formulate.

Apărătorul contestatorului solicită admiterea contestației, desființarea sentinței penale atacate și în rejudecare, admiterea cererii de liberare condiționată, apreciind că se circumscrie dispozițiilor legale, fiind îndeplinită fracția de pedeapsă.

Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea contestației ca nefondată și menținerea sentinței atacate ca fiind legală și temeinică, în raport de stare de recidivă a condamnatului și abaterile disciplinare.

Contestatorul, având ultimul cuvânt, lasă la aprecierea instanței.

INSTANȚA

Asupra contestației penale de față;

Constată că prin sentința penală nr. 682/2014 pronunțată de J. A. în dosarul penal nr._ s-a respins cererea de liberare condiționată a condamnatului B. R.- T., deținut în P. A. și, conform art. 450 al. 2 Cod procedură penală s-a stabilit că o nouă propunere sau cerere în acest sens va putea fi făcută după data de 14.07.2014.

Pentru pronunțarea acestei soluții instanța de fond a reținut că raportat la antecedentele penale, sancțiunile disciplinare, comportamentul condamnatului și față de timpul executat din pedeapsă, care nu prezintă garanția reeducării sale pe deplin, în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 59-60 Cod penal, respingând astfel cererea petentului ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței primei instanțe a formulat contestație în termenul legal condamnatul, aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie.

În expunerea motivelor contestației se arată că sunt îndeplinite condițiile legale pentru a se dispune liberarea condiționată, în raport de îndeplinirea fracției cerute de lege și conduita corespunzătoare a condamnatului pe perioada detenției.

Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, tribunalul constată că contestația formulată de condamnat nu este fondată, pentru următoarele considerente:

Din actele dosarului rezultă că contestatorul execută în P. A. pedeapsa 3 ani, 9 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 772/2012 a Judecătoriei A. pentru săvârșirea infracțiunii furt calificat.

Executarea pedepsei a început la data de 12.12.2011 și urmează să expire la data de 11.09.2015.

Analizând prevederile legale sub imperiul cărora a fost analizată situația petentului în materia liberării condiționate, tribunalul reține că pentru a beneficia de liberare condiționată potrivit art. 59 Cod penal, petentul trebuie să execute 2/3 din pedeapsa aplicată, respectiv 913 zile.

Din totalul de 1370 zile închisoare condamnatul a executat 856 zile, iar ca urmare a muncii prestate i se consideră executate 61 zile, având în total câștigate și executate 917 zile.

Potrivit dispozițiilor art.59 Cod penal, după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, respectiv 913 zile, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei, în calculul fracțiunii de pedeapsă urmând a se ține seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. In acest caz însă, liberarea condiționată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puțin jumătate din durata pedepsei .

Îndeplinirea condițiilor legale de către condamnat pentru liberare condiționată nu creează pentru acesta un drept ci doar o vocație, acordarea liberării condiționate fiind lăsată la aprecierea instanței, care trebuie să-și formeze convingerea că reeducarea condamnatului se realizează și fără executarea restului de pedeapsă în penitenciar.

Din procesul verbal nr. A_ / 15.04.2014 emis de P. A. rezultă că deținutul este la prima analiză în comisie, este recidivist, a fost recompensat de 4 ori, fiind sancționat disciplinar o dată.

Având în vedere aceste aspecte, tribunalul apreciază că deși contestatorul a executat fracția de pedeapsă cerută de lege, față de comportamentul său, de sancțiunile aplicate și timpul executat din pedeapsă, acesta nu prezintă garanția reeducării sale pe deplin, astfel că prima instanță în mod corect a respins cererea și a stabilit că o nouă propunere sau cerere în acest sens va putea fi făcută după data de 14.07.2014.

Față de cele expuse, în baza art. 4251 alin.7 pct.1 lit. b Cod procedură penală, Tribunalul va respinge ca nefondată prezenta contestație și în baza art. 275 alin.2, 272 alin.1 Cod procedură penală va obliga condamnatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu și va fi virată în contul Baroului A..

Pentru aceste motive,

În numele legii

Decide

Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul B. R. T., n. la 01.01.1985, aflat în P. A., împotriva sentinței penale nr. 682/2014 pronunțată de J. A. în dosar nr._ .

În baza art. 275 alin.2, 272 alin.1 Cod procedură penală obligă condamnatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu și va fi virată în contul Baroului A..

Definitivă și executorie.

Pronunțată în ședința publică din 26.05.2014.

Președinte,

T. Ț.

Grefier,

N. C. PORUȚ

Redactat: T.T

Tehnoredactat: N.P./2ex/30 mai 2014

Judecător fond: F. L. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 115/2014. Tribunalul ALBA