Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Hotărâre din 26-05-2014, Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Hotărâre pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 26-05-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 109/2014
Ședința publică de la 26 Mai 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M. E. F.
Grefier D. H.
Parchetul de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat prin procuror
G. V.
Pe rol se află soluționarea contestației formulate de condamnatul Ț. M. L. împotriva sentinței penale nr. 686 din data de 23.04.2014 pronunțată de J. A. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă condamnatul, asistat de apărător desemnat din oficiu, av. N. D., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie depusă la dosarul cauzei..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Condamnatul învederează instanței că își menține contestația formulată, ocazie cu care depune la dosar un memoriu privind motivele contestației.
Nefiind cereri formulate, instanța acordă cuvântul asupra contestației.
Apărătorul condamnatului solicită admiterea contestației și, pe cale de consecință, admiterea cererii de liberare condiționată. Învederează instanței că timpul executat din pedeapsă reprezintă garanția reeducării sale pe deplin. Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației formulate și menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică. Arată că raportat la starea de recidivă a condamnatului și la sancțiunile aplicate acestuia, apreciază că aceste aspecte nu prezintă garanția reeducării sale pe deplin.
Condamnatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei penale de față,
Constată că prin sentința penală nr. 686/2014 pronunțată de J. A. în dosarul penal nr._ s-a respins cererea de liberare condiționată a condamnatului Ț. M. L., deținut în P. A. și, conform art. 587 al. 2 Cod procedură penală s-a stabilit că o nouă propunere sau cerere în acest sens va putea fi făcută după data de 14.04.2015.
Pentru pronunțarea acestei soluții instanța de fond a reținut că raportat la antecedentele penale, sancțiunile disciplinare, comportamentul condamnatului și față de timpul executat din pedeapsă, care nu prezintă garanția reeducării sale pe deplin, în cauză nu sunt îndeplinite cerințele art. 59-60 Cod penal, respingând astfel cererea petentului ca neîntemeiată.
Împotriva sentinței primei instanțe a formulat contestație în termenul legal condamnatul, aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie.
În expunerea motivelor contestației se arată că sunt îndeplinite condițiile legale pentru a se dispune liberarea condiționată, în raport de conduita corespunzătoare a condamnatului pe perioada detenției.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a actelor și lucrărilor dosarului, precum și din oficiu, sub toate aspectele de legalitate și temeinicie, tribunalul constată că contestația formulată de condamnat nu este fondată, pentru următoarele considerente:
Din actele dosarului rezultă că contestatorul se află în executarea unei pedepse de 6 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 28/2010 a Judecătoriei S. G. pentru săvârșirea infracțiunii tâlhărie.
Executarea pedepsei a început la data de 01.07.2009 și urmează să expire la data de 30.06.2015.
Analizând prevederile legale sub imperiul cărora a fost analizată situația petentului în materia liberării condiționate, tribunalul reține că pentru a beneficia de liberare condiționată potrivit art. 59 Cod penal, petentul trebuie să execute 2/3 din pedeapsa aplicată, respectiv 1460 zile.
Din totalul de 2191 zile închisoare condamnatul petentul a executat 1750 zile, iar ca urmare a muncii prestate i se consideră executate 0 zile, având în total câștigate și executate 1750 zile.
Potrivit dispozițiilor art.59 Cod penal, după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, respectiv 1750 zile, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei, în calculul fracțiunii de pedeapsă urmând a se ține seama de partea din durata pedepsei care poate fi considerată, potrivit legii, ca executată pe baza muncii prestate. In acest caz însă, liberarea condiționată nu poate fi acordată înainte de executarea efectivă a cel puțin jumătate din durata pedepsei .
Îndeplinirea condițiilor legale de către condamnat pentru liberare condiționată nu creează pentru acesta un drept ci doar o vocație, acordarea liberării condiționate fiind lăsată la aprecierea instanței, care trebuie să-și formeze convingerea că reeducarea condamnatului se realizează și fără executarea restului de pedeapsă în penitenciar.
Din procesul verbal nr. A_ / 15.04.2014 emis de P. A. rezultă că deținutul este recidivist, nu a fost recompensat, fiind sancționat disciplinar de 5 ori
Având în vedere aceste aspecte, tribunalul apreciază că deși contestatorul a executat fracția de pedeapsă cerută de lege, față de comportamentul său, de antecedentele sale penale, de cele 5 sancțiuni aplicate, una dintre sancțiuni aplicată în termenul de amânare, și timpul executat din pedeapsă, acesta nu prezintă garanția reeducării sale pe deplin, astfel că prima instanță în mod corect a respins cererea și a stabilit că o nouă propunere sau cerere în acest sens va putea fi făcută după data de 14.04.2015.
Față de cele expuse, în baza art. 4251 alin.7 pct.1 lit. b Cod procedură penală, Tribunalul va respinge ca nefondată prezenta contestație și în baza art. 275 alin.2 Cod procedură penală va obliga contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat în contestație, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi virată din contul MJ în contul BCAJ A..
Pentru aceste motive,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația formulată de contestatorul Ț. M. L. ns. la data de 26.09.1977 împotriva sentinței penale nr. 686 din data de 23.04.2014 pronunțată de J. A. în dosarul nr._ .
În baza art.275 alin.2 obligă contestatorul la plata sumei de 200 lei cu titlu cheltuieli judiciare avansate de stat în contestație, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu va fi virată din contul MJ în contul BCAJ A..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26.05.2014.
Președinte,
M. E. F.
Grefier,
D. H.
Red. F.M.E.
Tehnored. D.H. / 2 ex./
Judecător fond – F. M. L.
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 115/2014.... | Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr.... → |
|---|








