Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013. Sentința nr. 58/2014. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 58/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 10-02-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. A.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 58/2014
Ședința publică de la 10 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. I.
Grefier I. O.
Pe rol se află soluționarea sesizării Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, constituită în temeiul H.G. nr. 836/2013 la nivelul Penitenciarului Aiud în privința condamnatului S. I., cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 164/2005 pronunțată de T. Sibiu.
Fără citarea părților.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
T.
Asupra cauzei penale de față;
Constată că prin sesizarea Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile constituite în temeiul H.G. 836/2013 la nivelul Penitenciarului Aiud, sesizare înregistrată la T. A. sub dosar nr._ s-a solicitat evaluarea situației juridice a condamnatului S. I. prin prisma legii penale mai favorabile.
Examinând sesizarea, T. reține următoarele: prin sentința penală nr. 164/2005 a Tribunalului Sibiu definitivă prin Decizia penală nr. 5967/24 octombrie 2005 a Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a aplicat condamnatului S. I. pedeapsa rezultantă de 22 ani și 6 luni închisoare urmare a contopirii pedepselor de:
- 18 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174, 176 lit. d Cod penal cu aplicarea art. 75 lit. a Cod penal;
- 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 211 alin. 1, 2 lit b, alin. 2/1 lit. a, c Cod penal;
- aplicării unui spor de 4 ani închisoare
și revocării în baza art. 7 din Legea 543/2002 a beneficiului grațierii pentru pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală 181/2000 a Judecătoriei A..
În baza sentinței susmenționate s-a emis M.E.P.Î. nr. 216/2005 din 2 noiembrie 2005.
T. constată că în Noul Cod penal intrat în vigoare la 1 februarie 2014 infracțiunea prevăzută de art. 174 este incriminată la art. 188 și pedepsită cu aceiași pedeapsă ca în vechiul cod iar infracțiunea prevăzută de art. 176 lit. d este incriminată la art. 189 lit. d și pedepsită la fel ca în vechiul cod.
De asemenea, infracțiunea prevăzută de art. 211 alin. 1, 2 lit. b, alin. 2/1 lit. a, c din vechiul cod este incriminată la art. 234 alin. 1 lit. d, pedeapsa aplicată condamnatului S. I. fiind în limitele prevăzute de Noul Cod penal.
Prin prisma noului cod ca lege mai favorabilă se modifică însă pedeapsa rezultantă întrucât conform art. 39 lit. b din Noul Cod penal în caz de concurs de infracțiuni se aplică pedeapsa cea mai grea adică 18 ani închisoare în cazul condamnatului S. I. la care se adaugă un spor de 1/3 din cea de-a doua pedeapsă adică 3 ani și 4 luni, rezultând pedeapsa de 21 de ani 4 luni închisoare la care se adaugă pedeapsa de 6 luni închisoare în urma revocării grațierii, astfel că în final condamnatul S. I. va avea de executat pedeapsa de 21 ani și 10 luni închisoare.
În consecință, T. va admite prezenta sesizare, în urma descontopirii pedepsei de 22 ani și 6 luni închisoare va repune pedepsele componente în individualitatea lor și anume:
- 18 ani închisoare;
- 10 ani închisoare;
- 4 ani spor pe care-l va înlătura;
- 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 181/2000 a Judecătoriei A..
În baza art. 6 raportat la art. 39 Cod penal va contopi pedeapsa de 18 ani închisoare cu cea de 10 ani închisoare în cea mai grea la care va adăuga un spor de 3 ani și 4 luni reprezentând 1/3 din cea de-a doua pedeapsă, rezultând pedeapsa de 21 de ani 4 luni închisoare la care va adăuga pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală 181/2000 a Judecătoriei A., urmare a revocării beneficiului grațierii conform art. 7 din Legea 543/2002, astfel că în final condamnatul S. I. va avea de executat pedeapsa de 21 ani și 10 luni închisoare.
Vor fi menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 164/2005 în ceea ce-l privește pe condamnatul S. I. și se va dispune efectuarea cuventielor mențiuni pe M.E.P.Î. nr. 216/2005 din 02 noiembrie 2005 emis de T. Sibiu.
Se va face aplicarea art. 275 alin. 3 Cod procedură penală privind cheltuielile judiciare.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite sesizarea Comisiei de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile, constituite în temeiul H.G. nr. 836/2013 la nivelul Penitenciarului Aiud și în consecință:
Constată că prin sentința penală nr. 164/2005 a Tribunalului Sibiu s-a aplicat condamnatului S. I., CNP_, pedeapsa rezultantă de 22 ani 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 lit. a,b Cp.
Descontopește pedeapsa susmenționată și repune pedepsele componente în individualitatea lor:
- 18 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 174, art. 176 lit. d Cp cu aplicarea art. 75 lit. a Cp;
- 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 211 alin. 1,2 lit. b, alin. 2/1 lit. a,c Cp;
- 4 ani spor, pe care îl înlătură.
- 6 luni închisoare urmare a revocării beneficiului grațierii pedepsei de 6 luni închisoare aplicate prin sentința penală 181/2000 a Judecătoriei A..
În baza art. 39 lit. b Cp contopește pedeapsa de 18 ani închisoare cu pedeapsa de 10 ani închisoare în pedeapsa cea mai grea la care adaugă un spor de 3 ani și 4 luni reprezentând 1/3 din a doua pedeapsă și la rezultanta de 21 ani 4 luni închisoare adaugă pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată prin s.p. 181/2000 a Judecătoriei A., urmare a revocării beneficiului grațierii conform art. 7 din L 543/2002, astfel că în final condamnatul S. I. va avea de executat 21 ani și 10 luni închisoare.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 164/2005 și dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni pe M.E.P.Î. nr. 216/2005 din 2 noiembrie 2005 emis de T. Sibiu.
În baza art. 275 alin. 3 Cpp cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 10.02. 2014.
Președinte,
G. I.
Grefier,
I. O.
Red. G.I.
Tehnored. I.O/2ex./28.02.2014
T. A.
Secția penală
Dosar nr._
COPIA MINUTEI SENTINȚEI PENALE NR. 58/2014
În numele legii

ssindescifrabil
| ← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... → |
|---|