Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 128/2014. Tribunalul ALBA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 128/2014 pronunțată de Tribunalul ALBA la data de 02-06-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL A.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 128/2014
Ședința publică de la 02 Iunie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE: G. I.
Grefier A.-M. S.
Parchetul de pe lângă Tribunalul A. este reprezentat prin procuror
V. G.
Pe rol se află soluționarea contestație formulate de condamnatul Fiți I. C. împotriva sentinței penale nr. 500/2014 pronunțată de J. A. în dosar penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă condamnatul personal și asistat de apărătorul desemnat din oficiu av. B. M., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Fiind întrebat de instanță, condamnatul arată că își menține contestația formulată, arătând că a fost condamnat la 5 ani închisoare, din care a executat 4 ani 11 luni și 10 zile și mai are 20 de zile până la liberare. Mai arată că dorește să-și găsească un loc de muncă.
Instanța explică condamnatului contestator motivul pentru care cererea a fost respinsă ca inadmisibilă.
Contestatorul se arată nemulțumit de cele ce i-au fost aduse la cunoștință de către instanță.
Instanța dispune îndepărtarea din sala de judecată a condamnatului contestator, având în vedere manifestarea ireverențioasă a acestuia.
Nemaifiind alte cereri, instanța acordă cuvântul asupra contestației formulate de condamnat.
Apărătorul condamnatului, solicită admiterea contestației, cu consecința admiterii cererii de liberare condiționată, în măsura în care sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea contestației și menținerea sentinței instanței de fond ca fiind legală și temeinică.
Față de împrejurarea că s-a dispus îndepărtarea din sală a condamnatului contestator, având în vedere comportamentul acestuia, instanța nu acordă ultimul cuvânt, fiind obligatorie acordarea ultimului cuvânt doar inculpatului, iar contestatorul din prezenta cauză nu are această calitate.
TRIBUNALUL
Asupra contestației penale de față;
Constată că prin sentința penală nr.500/2014 pronunțată de J. A. în dosar nr._ s-a respins ca inadmisibilă cererea de liberare condiționată formulată de condamnatul Fiți I. C., deținut în P. A., menținând cf. art.587 al.2 Cod procedură penală termenul de amânare până la 22.06.2014.
În adoptarea acestei soluții, instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr. 1599/2013 pronunțată de J. A. în dosar nr._, rămasă definitivă prin decizia penală nr. 16/2014 a Tribunalului A., s-a respins cererea de liberare condiționată a aceluiași condamnat și s-a stabilit că acesta va fi eliberat la termen, respectiv în data de 22.06.2014.
Raportat la această sentință, s-a constatat că noua cerere este inadmisibilă.
Împotriva soluției instanței de fond a formulat contestație, în termenul legal, condamnatul Fiți I. C., care a solicitat admiterea cererii.
Tribunalul constată că prezenta contestația este nefondată.
Raportat la sentința penală nr. 1599/2013 a Judecătoriei A. prin care s-a stabilit definitiv că numitul Fiți I. C. nu poate beneficia de liberare condiționată, urmând a fi liberat la termen, instanța de fond a constatat corect că cererea dedusă judecății este inadmisibilă.
În consecință, Tribunalul va respinge în baza art.4251 al.7 pct.1 lit.b Cod procedură penală, ca nefondată, prezenta contestație și în baza art.275 al.2 Cod procedură penală va obliga condamnatul contestator la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, în sumă de 200 lei, din care 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi virată în contul Baroului A..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestația formulată de condamnatul Fiți I. C., născut la 03.12.1986, deținut în P. A., împotriva sentinței penale nr. 500/2014 pronunțate de J. A. în dosar nr._ .
În baza art. 275 al. 2 Cod procedură penală obligă contestatorul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu va fi virată în contul Baroului A..
Definitivă și executorie.
Pronunțată în ședința publică din data de 2 iunie 2014.
Președinte,
G. I.
Grefier,
A.-M. S.
Red. I.G.
Tehnored. S.A.M../2 ex./ 11 Iunie 2014
Judecător fond: A. F. T.
| ← Sesizare transmisă de comisia prevăzută de HG 836/2013.... | Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... → |
|---|








