Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr. 30/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 30/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 06-02-2015
ROMÂNIA
TRIBUNALUL BRASOV
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR._
DECIZIA NR.30/CONTESTAȚIE
Ședința publică din data de 06.02.2015
PREȘEDINTE: D. M.-G. - judecător
GREFIER: C. A. – E.
Cu participarea PROCURORULUI: I. A. - din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul B.
Pe rol fiind soluționarea contestației formulate de P. de pe lângă Judecătoria B. împotriva încheierii camerei de consiliu din data de 29.01.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ 14.
Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.369 Cod procedură penală, în sensul că toate afirmațiile, întrebările și susținerile celor prezenți, inclusiv cele ale președintelui completului de judecată au fost înregistrate prin mijloace tehnice.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă pentru intimatul inculpat I. L. – lipsă - avocat desemnat din oficiu C. N..
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care:
Reprezentanta Parchetului și avocatul intimatului inculpat arată că nu mai au cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, instanța acordă cuvântul al dezbateri.
Reprezentanta Parchetului apreciază încheierea atacată ca fiind netemeinică sub aspectul respingerii cererii formulate de către Ministerul Public de înlocuire a controlului judiciar luată față de inculpatul I. L. cu măsura arestării preventive. Arată că s-a susținut de către judecătorul de cameră preliminară cu prilejul soluționării propunerii, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 223 al. 2 Cod procedură penală, având în vedere că dispozițiile art. 242 al. 3 Cod procedură penală trimit la faptul că măsura preventivă, respectiv măsura controlului judiciar în cauză se înlocuiește cu o măsură preventivă mai grea, respectiv măsura arestării preventive dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai grea este necesară. Apreciază că în cauză nu trebuia să se facă trimitere la dispozițiile art. 223 al. 2 Cod procedură penală, ci la dispozițiile art. 223 al. 1 lit. a Cod procedură penală, care permit luarea măsurii arestării preventive în cazul în care inculpatul se sustrage de la judecată. Precizează că se arată prin încheierea atacată că nu se poate susține că inculpatul se sustrage, întrucât a respectat în mod corespunzător programul de supraveghere începând cu momentul adoptării măsurii și până la apropierea datei la care a formulat cerere de revocare a măsurii, aducând la cunoștința organelor judiciare, intenția de a pleca în Germania pentru a lucra împreună cu tatăl său. Arată că reține că se instituie un dubiu cu privire la poziția subiectivă a inculpatului, existând posibilitatea ca acesta să nu fi înțeles în mod corespunzător consecințele juridice desprinse din faptul că cererea sa de revocare a fost respinsă. Mai arată că din moment ce a formulat cererea de revocare, apreciază că inculpatul a înțeles ce presupune măsura controlului judiciar și că nu poate părăsi teritoriul țării fără încuviințarea organelor judiciare, din moment ce a înțeles acesta aspect, este imposibil de presupus că nu a înțeles semnificația respingerii cererii de revocare a măsurii controlului judiciar. Apreciază că scopul de a se sustrage de la judecată, reiese din faptul că a plecat în Franța, astfel cum arată mama inculpatului cu prilejul declarației date în fața judecătorului de cameră preliminară și nu în Germania astfel cum susține în cererea de revocare pentru a lucra alături de tatăl său. Susține că faptul că inculpatul nu a plecat mânat de dorința de a muncii reiese și din faptul că a fost arestat în Franța astfel cum susține mama acestuia cu același prilej, astfel că apreciază că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 223 al. 1 lit. a Cod procedură penală, putându-se trage concluzia că inculpatul a părăsit teritoriul țării pentru a se sustrage de la judecată. În aceste condiții solicită admiterea contestației formulate, desființarea încheierii atacate sub acest aspect și să se admită cererea de înlocuire a măsurii controlului judiciar luată față de inculpat cu măsura arestării preventive.
Avocatul intimatului inculpat solicită respingerea contestației formulate în cauză și menținerea încheierii instanței de fond ca fiind legală și temeinică, întrucât în mod corect instanța de fond a stabilit că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 215 al. 7 Cod procedură penală, pentru a se impune înlocuirea măsurii controlului judiciar cu o măsură preventivă mai severă, respectiv inculpatul a încălcat cu rea credință obligațiile instituite de organele de cercetare penală. În ceea ce privește suspiciunea privind posibilitatea sustragerii intimatului de la cercetările desfășurate în cauză solicită a se avea în vedere că în această ipoteză este imperativ necesar ca din probele existente în dosar să rezulte dincolo de orice îndoială că inculpatul s-a sustras efectiv de la procedură ori din actele existente în cauză nu se poate stabili în mod efectiv împrejurarea că a fugit în modul expres de a se sustrage de la activitatea de urmărire penală, respectiv de la judecată. Pentru aceste motive solicită respingerea contestației și menținerea încheierii ca fiind legală și temeinică.
TRIBUNALUL:
Asupra contestației penale de față:
Constată că prin încheierea camerei de consiliu din data de 29.01.2015 pronunțată de Judecătoria B. în dosarul penal nr._ 14 s-a dispus:
În temeiul art. 342 raportat la art. 208 alin. 3 și art 207 Ncpp, constată legalitatea și temeinicia măsurii controlului judiciar dispusă față de inculpatul I. L., fiul lui P. și M., ns. la data de 11.04.1988, în mun. B., jud. B., domiciliat în mun. B., ., ., cetățean român, necăsătorit, studii 6 clase, fără ocupație, recidivist, prin ordonanța procurorului din data de 14.04.2014.
În temeiul art. 215 alin. 7 raportat la art. 242 alin. 3 Ncpp, respinge cererea având ca obiect înlocuirea măsurii controlului judiciar dispusă față de inculpatul I. L. cu o măsură preventivă mai severă și menține măsura controlului judiciar, astfel cum a fost dispusă față de acesta prin ordonanța procurorului din data de 14.04.2014.
În baza art. 346 alin. (2) NCpp, constată legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr.3701/P/2014 al Parchetului de pe lângă Judecătoria B., prin care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților: s-a dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaților:
1) G. D. A., sub aspectul comiterii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 371 Ncp și distrugere faptă prevăzută și pedepsită de art. 253 alin. 1 Ncp, ambele cu aplicarea art. 38 Ncp
și
2) I. L., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 371 Ncp, cu aplicarea art. 41 alin. 1 Ncp.
Constată legalitatea administrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală.
Dispune începerea judecății cauzei privind pe inculpații G. D. A., fiul lui A. și M. C., ns. la data de 14.05.1992 în mun. B., jud. B., domiciliat în mun. B., . A, ., cetățean român, necăsătorit, cu studii medii, ocupația: șef departament în cadrul magazinului Supermarket M. Image, necunoscut cu antecedente penale și I. L., fiul lui P. și M., ns. la data de 11.04.1988, în mun. B., jud. B., domiciliat în mun. B., ., ., necăsătorit, studii 6 clase, fără ocupație, recidivist.
Prezenta contestație vizează dispoziția de respingere a cererii având ca obiect înlocuirea măsurii controlului judiciar dispusă față de inculpatul I. L. cu o măsură preventivă mai severă și de menținere a măsurii controlului judiciar, astfel cum a fost dispusă față de acesta prin ordonanța procurorului din data de 14.04.2014.
Pentru a pronunța această încheiere, judecătorul de la prima instanță, analizând cererea având ca obiect înlocuirea măsurii controlului judiciar dispusă față de inculpatul I. L., cu o măsură preventivă mai severă, judecătorul de cameră preliminară constată următoarele:
În fapt, prin ordonanța procurorului din data de 14.04.2014 s-a dispus, față de inculpatul I. L., luarea măsurii controlului judiciar, ulterior prin cererea formulată la data de 30.06.2014, acesta solicitând revocarea măsurii în scopul de a-i fi permisă deplasarea în Germania, pentru a lucra împreună cu tatăl său ( fil. 81 dup).
Prin ordonanța nr. 3701/P/2014 din data de 05.08.2014 a fost respinsă cererea inculpatului, fiind menținută în continuare măsura controlului judiciar, cu obligațiile procesuale inerente acestei măsuri, printre care și îndatorirea inculpatului de a se prezenta la Secția 2 Poliție B., potrivit programului de supraveghere întocmit sau ori de câte ori este chemat ( fil. 82-82 dup).
Conform adresei nr. 5198/Al/27.08.2014 întocmită de către Serviciul de Investigații Criminale B., susținută prin înscrisuri anexă, se remarcă faptul că inculpatul a încălcat obligația stabilită în sarcina sa, constatându-se faptul că acesta nu s-a mai prezentat la sediul Inspectoratului Județean de Poliție B., Biroul Supravegheri Judiciare, începând cu data de 22.08.2014.
În urma mandatelor de aducere emise pe numele inculpatului pentru a se asigura prezența acestuia la desfășurarea procedurilor din prezenta cauză, a rezultat faptul că acesta nu se află la adresa de domiciliu, existând dubii privitoare la faptul că acesta s-ar afla arestat în Franța.
În drept, pentru a se asigura buna desfășurarea a procesului penal, în condiții care să garanteze respectarea drepturilor și a libertăților individuale, dispozițiile procesual penale cuprinse în art. 202 Ncpp instituie posibilitatea adoptării unor măsuri privative sau restrictive de drepturi, proporționale cu gravitatea acuzației adusă persoanei față de care măsura este luată.
Ca un corolar la principiului respectării dreptului la siguranță și libertate, astfel cum acesta este prevăzut în cuprinsul art. 9 Ncpp, prevederile cuprinse în art. 215^1 alin. 1 Ncpp, dispoziții modificate prin OUG nr. 82/10.12.2014, în cursul urmăririi penale, măsura controlului judiciar se poate dispune de către procuror sau de către judecătorul de drepturi și libertăți pe o durată de cel mult 60 de zile, termen care se impune să fie respectat în mod corespunzător și în procedura de cameră preliminară.
Cu privire la aspectul analizat, de observat este faptul că potrivit art. II din cuprinsul OUG nr. 82/10.12.2014, măsura preventivă a controlului judiciar aflată în curs de executare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, continuă și se menține, verificarea legalității acestor măsuri urmând să fie efectuată în termen de cel mult 60 de zile de la data intrării actului normativ în vigoare, respectiv 10.12.2014.
Se constată astfel, faptul că măsura controlului judiciar dispusă față de inculpatul I. L. la data de 14.04.2014 în fază de urmărire penală și analizată în procedură de cameră preliminară la data de 29.01.2015, își menține un caracter legal din perspectiva celor mai sus analizate.
Sub aspectul menținerii temeiurilor care au determinat adoptarea acestei măsuri, judecătorul de cameră preliminară, a constatat faptul că informațiile desprinse din materialul probator administrat în fază de urmărire penală își mențin, în continuare relevanța juridică, punând în evidență posibilitatea implicării inculpatului în comiterea unei fapte de natură penală.
Oportunitatea menținerii măsurii analizată în cauză, este subliniată și prin circumstanțele persoane ale inculpatului, acesta fiind cunoscut cu antecedente penale, fiind condamnat anterior pentru comiterea unor fapte îndreptate cu precădere împotriva patrimoniului.
Sub aspectul posibilității înlocuirii măsurii controlului judiciar cu o măsură preventivă mai severă, din conținutul art. 242 alin. 3 Ncpp, se desprinde faptul că măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai grea, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai grea este necesară, condiții care se impun a fi respectate în mod corespunzător inclusiv în ipoteza specială privind înlocuirea măsurii controlului judiciar cu o măsură preventivă mai severă în contextul art. 215 alin. 7 Ncpp, când inculpatul a încălcat cu rea credință obligațiile instituite în sarcina sa.
Față de conținutul prevederilor legale mai sus citate, judecătorul de cameră preliminară s-a raportat la prevederile cuprinse în art. 223 Ncpp, privind condițiile pentru adoptarea măsurii arestării preventive, și implicit a arestului la domiciliu.
Sub aspectul îndeplinirii condițiilor prevăzute de art. 223 alin.1 Ncpp privind incidența uneia dintre situațiile în mod expres și limitativ prevăzute în conținutul articolului precitat, s-a constatat faptul că măsura arestării preventive poate fi dispusă dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că inculpatul a săvârșit o infracțiune și există date că acesta se sustrage de la urmărire penală sau de la judecată, încearcă să influențeze un alt participant la comiterea infracțiunii, un martor ori un expert exercită presiuni asupra persoanei vătămate sau încearcă să realizeze o înțelegere frauduloasă cu aceasta ori există suspiciunea rezonabilă că, după punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, inculpatul a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune sau pregătește săvârșirea unei noi infracțiuni.
Analizând situațiile expuse mai sus, judecătorul de cameră preliminară a constatat faptul că, în cauză se conturează suspiciunea privind posibilitatea sustragerii inculpatului de la procedurile desfășurate în cauză, împrejurare de natură să justifice încălcarea obligației stabilită în sarcina sa, în sensul de a se prezenta la sediul Secției 2 Poliție B., conform programului de supraveghere întocmit.
Cu privire la aceste aspecte, judecătorul de cameră preliminară, a constatat faptul că pentru a se dispune arestarea preventivă a inculpatului în această ipoteză este imperativ necesar ca, din probele existente la dosar să rezulte, dincolo de orice îndoială, că inculpatul, care avea cunoștință despre existența unui proces penal în care era investigată o faptă comisă de acesta, s-a sustras efectiv procedurilor.
Or, din datele existente în cauză, deși s-a confirmat faptul că inculpatul nu se mai află la adresa de domiciliu, nu se poate stabili în mod efectiv, împrejurarea că acesta a fugit în scopul expres de a se sustrage de la activitatea de urmărire penală, respectiv de la activitatea de judecată.
Relevant în acest sens, este faptul că inculpatul a respectat în mod corespunzător programul de supraveghere întocmit cu privire la situația sa, începând cu momentul adoptării măsurii și până în apropierea datei la care acesta a formulat o cerere de revocare a măsurii, aducând la cunoștința organelor judiciare intenția de a pleca în Germania, pentru a lucra împreună cu tatăl său.
Se instituie astfel un dubiu, cu privire la poziția subiectivă a inculpatului, existând posibilitatea ca acesta să nu fi înțeles în mod corespunzător consecințele juridice deprinse din faptul că cererea de revocare a măsurii controlului judiciar a fost respinsă de către organele de urmărire penală, fiind menținute în continuare obligațiile procesuale stabilite în sarcina sa.
Față de împrejurările mai sus analizate, judecătorul de cameră preliminară a apreciat faptul că nu se poate dispune înlocuirea măsurii controlului judiciar cu o măsură preventivă mai severă, în condițiile în care la dosarul cauzei nu există probe certe care să dovedească intenția inculpatului de a se sustrage procedurilor.
Sub aspectul incidenței dispozițiilor cuprinse în art. 223 alin. 2 Ncpp, care prevăd faptul că măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare, s-a constatat faptul că inculpatul a fost trimis în judecată sub aspectul comiterii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 371 Ncp, care nu se încadrează în enumerarea de mai sus și pentru care limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 3 luni și 2 ani închisoare, prevăzute alternativ cu pedeapsa amenzii.
Pentru considerentele analizate mai sus, judecătorul de cameră preliminară a constatat legalitatea și temeinicia măsurii controlului judiciar dispusă față de inculpatul I. L. și a respins cererea având ca obiect înlocuirea măsurii controlului judiciar dispusă cu o măsură preventivă mai severă.
Împotriva acestei încheieri, în termen legal a declarat contestație MINISTERUL PUBLIC prin P. DE PE L. JUDECĂTORIA B. care a formulat critici de netemeinicie sub aspectul respingerii cererii formulate de către Ministerul Public de înlocuire a controlului judiciar luată față de inculpatul I. L. cu măsura arestării preventive. Apreciază că în cauză nu trebuia să se facă trimitere la dispozițiile art. 223 al. 2 Cod procedură penală, ci la dispozițiile art. 223 al. 1 lit. a Cod procedură penală, care permit luarea măsurii arestării preventive în cazul în care inculpatul se sustrage de la judecată. Mai arată că din moment ce a formulat cererea de revocare, apreciază că inculpatul a înțeles ce presupune măsura controlului judiciar și că nu poate părăsi teritoriul țării fără încuviințarea organelor judiciare, din moment ce a înțeles acesta aspect, este imposibil de presupus că nu a înțeles semnificația respingerii cererii de revocare a măsurii controlului judiciar. Apreciază că scopul de a se sustrage de la judecată, reiese din faptul că a plecat în Franța, astfel cum arată mama inculpatului cu prilejul declarației date în fața judecătorului de cameră preliminară și nu în Germania astfel cum susține în cererea de revocare pentru a lucra alături de tatăl său. În acest context apreciază că în cauză sunt îndeplinite condițiile art. 223 al. 1 lit. a Cod procedură penală, putându-se trage concluzia că inculpatul a părăsit teritoriul țării pentru a se sustrage de la judecată. În aceste condiții se solicită admiterea contestației formulate, desființarea încheierii atacate sub acest aspect și admiterea cererii de înlocuire a măsurii controlului judiciar luată față de inculpat cu măsura arestării preventive.
Contestația declarată de MINISTERUL PUBLIC prin P. DE PE L. JUDECĂTORIA B. nu este fondată și urmează să fie respinsă pentru considerentele care vor fi expuse în continuare.
Dispozițiile legale incidente sunt cele cuprinse în art. 215 alin. 7 Cpp potrivit cărora: “În cazul în care, pe durata măsurii controlului judiciar, inculpatul încalcă, cu rea-credință, obligațiile care îi revin sau există suspiciunea rezonabilă că a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune pentru care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale împotriva sa, judecătorul de drepturi și libertăți, judecătorul de cameră preliminară sau instanța de judecată, la cererea procurorului ori din oficiu, poate dispune înlocuirea acestei măsuri cu măsura arestului la domiciliu sau a arestării preventive, în condițiile prevăzute de lege.”
Sub aspectul posibilității înlocuirii măsurii controlului judiciar cu o măsură preventivă mai severă, din conținutul art. 242 alin. 3 Ncpp, se desprinde faptul că măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai grea, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai grea este necesară, condiții care se impun a fi respectate în mod corespunzător inclusiv în ipoteza specială privind înlocuirea măsurii controlului judiciar cu o măsură preventivă mai severă în contextul art. 215 alin. 7 Ncpp, când inculpatul a încălcat cu rea credință obligațiile instituite în sarcina sa.
În acest context, judecătorul de cameră preliminară din cadrul Judecătoriei B. s-a raportat la prevederile cuprinse în art. 223 Cpp, privind condițiile pentru adoptarea măsurii arestării preventive, și implicit a arestului la domiciliu.
Analizând situațiile expuse în art. 223 Cpp, judecătorul de cameră preliminară, deși a constatat faptul că, în cauză se conturează suspiciunea privind posibilitatea sustragerii inculpatului de la procedurile desfășurate în cauză ( împrejurare de natură să justifice încălcarea obligației stabilită în sarcina sa, în sensul de a se prezenta la sediul Secției 2 Poliție B., conform programului de supraveghere întocmit ), a reținut că din datele existente în cauză, deși s-a confirmat faptul că inculpatul nu se mai află la adresa de domiciliu, nu se poate stabili în mod efectiv, împrejurarea că acesta a fugit în scopul expres de a se sustrage de la activitatea de urmărire penală, respectiv de la activitatea de judecată, sens în care a avut în vedere faptul că inculpatul a respectat în mod corespunzător programul de supraveghere întocmit cu privire la situația sa, începând cu momentul adoptării măsurii și până în apropierea datei la care acesta a formulat o cerere de revocare a măsurii, aducând la cunoștința organelor judiciare intenția de a pleca în Germania, pentru a lucra împreună cu tatăl său.
În raport de aceste constatări, concluzia judecătorului primei instanțe este judicioasă relativ la dubiul care caracterizează poziția subiectivă a inculpatului, atât pentru motivul reținut de judecătorul primei instanțe, cât și față de faptul că din actele dosarului de urmărire penală nu rezultă că inculpatul a cunoscut soluția de respingere a cererii de revocare a controlului judiciar, neexistând o dovadă în acest sens.
Pe cale de consecință, dispozițiile art. 223 al. 1 lit. a Cod procedură penală nu sunt incidente, la dosarul cauzei nu există probe certe care să dovedească intenția inculpatului de a se sustrage procedurilor.
Totodată, soluția adoptată de judecătorul primei instanțe este legală și temeinică și din perspectiva examinării cerințelor art. 223 alin. 2 Ncpp, care prevăd faptul că măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată și dacă din probe rezultă suspiciunea rezonabilă că acesta a săvârșit o infracțiune intenționată contra vieții, o infracțiune prin care s-a cauzat vătămarea corporală sau moartea unei persoane, o infracțiune contra securității naționale prevăzută de Codul penal și alte legi speciale, o infracțiune de trafic de stupefiante, trafic de arme, trafic de persoane, acte de terorism, spălare a banilor, falsificare de monede ori alte valori, șantaj, viol, lipsire de libertate, evaziune fiscală, ultraj, ultraj judiciar, o infracțiune de corupție, o infracțiune săvârșită prin mijloace de comunicare electronică sau o altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii de 5 ani ori mai mare.
În mod corect s-a constatat faptul că inculpatul a fost trimis în judecată sub aspectul comiterii infracțiunii de tulburarea ordinii și liniștii publice, faptă prevăzută și pedepsită de art. 371 Ncp, care nu se încadrează în enumerarea de mai sus și pentru care limitele de pedeapsă sunt cuprinse între 3 luni și 2 ani închisoare, prevăzute alternativ cu pedeapsa amenzii.
Pentru considerentele arătate, în baza art. 425/1 al. 7 pct. 1 lit. b Cpp, se va respinge ca neîntemeiată contestația declarată de MINISTERUL PUBLIC prin P. DE PE L. JUDECĂTORIA B. împotriva încheierii Camerei de Consiliu din data de 29.01.2015 în dosarul penal nr._ 14, încheiere pe care o menține ca legală și temeinică.
Cu aplicarea art. 272 al. 1 și 275 al. 3 Cod de procedură penală în privința cheltuielilor judiciare avansate de stat în calea de atac.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge ca nefondată contestația formulată de MINISTERUL PUBLIC prin P. DE PE L. JUDECĂTORIA B. împotriva încheierii Judecătorirei B. pronunțată în ședința Camerei de Consiliu din data de 29.01.2015 în dosarul penal nr._ 14, încheiere pe care o menține.
În baza art. 272 Cod procedură penală onorairul de 100 lei al avocatului din oficiu C. N. desemnat pentru intimatul inculpat se va avansa din fondurile Ministerului Justiției și se va include în cheltuielile judiciare.
În baza art. 275 al.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat în contestație rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică azi, 06.02.2015.
PREȘEDINTE, GREFIER,
D. M.-G. C. A.-E.
Red. D.M.G./03.03.2015
Dact.A.C./03.03.2015 - 4 ex.
Jud.fond. Trofiin C./29.01.2015
| ← Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr.... | Luarea de mită. Art.289 NCP. Sentința nr. 53/2015. Tribunalul... → |
|---|
