Înlocuire măsură preventivă. Art.242 NCPP. Decizia nr. 311/2015. Tribunalul BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 311/2015 pronunțată de Tribunalul BRAŞOV la data de 18-09-2015
ROMANIA
TRIBUNALUL BRASOV
-SECTIA PENALA
DOSAR PENAL NR_
DECIZIA PENALĂ NR 311/CONTESTAȚIE
Ședința publică din 18.09.2015
Președinte – A. C. T.
Grefier - M. M.
Cu participarea procurorului –D. M. - din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul B..
Pe rol soluționarea contestației declarată de către inculpatul B. D.-D., împotriva încheierii de ședință din data de 16.09.2015 pronunțată de Judecătoria F. în dosarul penal nr._ 15.
Dezbaterile in prezenta cauza au fost înregistrate conform art 369 Cod procedura penala .
La apelul nominal făcut in ședința publică se prezintă inculpatul –contestator B. D. D. ( deținut în Penitenciarul C.) și asistat de avocat din oficiu J. A..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință ,după care,
Instanța procedează la identificarea contestatorului – inculpat B. D. D. care precizează că își menține contestația ce face obiectul cauzei penale de față și este de acord avocatul desemnat din oficiu.
Părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat, instanța acordă cuvântul asupra contestației declarată de către inculpatul B. D.-D., împotriva încheierii de ședință din data de 16.09.2015 pronunțată de Judecătoria F. în dosarul penal nr._ 15.
Avocatul inculpatului, având cuvântul solicită instanței de judecată, admiterea contestației formulate împotriva încheierii de ședință din data de 16.09.2015 pronunțată de Judecătoria F., casarea încheierii atacate și pe cale de consecință înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar. Inculpatul a conștientizat gravitatea faptelor reținute în sarcina pe toată perioada arestului preventiv și a recunoscut săvârșirea faptelor acestora. De asemenea inculpatul are o familie, un copil minor în întreținere și dorește să se angajeze ca muncitor necalificat. Consideră că scopul măsurii preventive poate fi atins și prin aplicarea unei măsuri preventive mai blânde cum este cea a controlului judiciar, inculpatul urmând să respecte toate obligațiile ce îi vor fi stabilite în sarcina sa.
Reprezentanta parchetului pune concluzii de respingere ca nefondată a contestației declarată de către contestatorul inculpat B. D.-D., împotriva încheierii de ședință din data de 16.09.2015 pronunțată de Judecătoria F. în dosarul penal nr._ 15, menținerea încheierii atacate aceasta fiind legala și temeinică. Raportat la gravitatea faptelor reținute în număr de 7 în sarcina inculpatului, comise pe timp de noapte, prin efracție, la valoarea mare a prejudiciului dar și la circumstanțele personale ale inculpatului care nu are un loc de muncă stabil, instanța de fond în mod corect a apreciat că nu au intervenit modificări cu privire la temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive. De asemenea consideră că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret real pentru ordinea publică, motiv pentru care se impune în continuare menținerea măsurii arestării preventive a acestuia.
Contestatorul –inculpat B. D. D., având ultimul cuvânt, solicită înlocuirea arestului preventiv cu măsura controlului judiciar. Menționează că a contestat probele de la dosar și că nu recunoaște trei din faptele reținute în sarcina sa. Precizează că are un copil minor în întreținere și că a lucrat în străinătate în domeniul construcțiilor.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra contestației penale de față reține următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de16.09.2015, Judecătoria F., în baza dispozițiilor art. 362 alin.1 Cod procedură penală cu referire la art. 242 alin.5, alin.7, 8 și 9 Cod procedură penală a respins cererea formulată de inculpatul B. D.-D., fiul lui D. și M., născut la data de 28.09.1991 în mun. F., jud. B., cetățean român, studii primare, fără ocupație, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, domiciliat în mun. F., ., ., posesor al C.I. . nr._ emisă la data de 16.04.2010 de SPCLEP - F., CNP_, privind înlocuirea măsurii arestării preventive dispusă prin încheierea nr. 2 din 05 februarie 2015, dată în dosarul nr._ al Judecătoriei F., menținută prin încheierea din data de 04 martie 2015 dată în dosar nr._ 15/a1 al Judecătoriei F., încheierea din data de 31 martie 2015 dată în dosar nr._ 15/a1.1, încheierea din data de 28.04.2015, încheierea din data de 18.05.2015, încheierea din data de 29.06.2015, încheierea din data 24.08.2015 date în dosarul nr._ 15 al Judecătoriei F., cu măsura controlului judiciar.
În baza dispozițiilor art.275 alin.2 Cod procedură penală, a obligat inculpatul la plata sumei de 260 lei cheltuieli judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această soluție judecătoria a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la data de 14.09.2015, inculpatul B. D. D., trimis în judecată în stare de arest preventiv prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria F. din data de 27.02.2015, înregistrat sub număr_ 15, pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat, prevăzută și ped. de art. 228 al.1, art. 229 al.1 lit. b și d cod penal, furt calificat (patru fapte), prev. și ped. de art. 228 al.1 art. 229 al. 1 lit. b și d al.2 lit. b cod penal, tentativă de furt calificat (două fapte) prev. și ped. de art. 32 al.1 Cod penal, rap. la art. 228 al.1, art. 229, al.1 lit. b și d Cod penal cu aplicarea art. 38 al.1 Cod penal, a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive luate împotriva sa cu măsura controlului judiciar.
În motivarea cererii, inculpatul a arătat că a recunoscut săvârșirea a două fapte de furt calificat și a două fapte de tentativă la furt calificat, dorește să se reintegreze în societate și se află deja de o perioadă îndelungată de timp în arest preventiv (7 luni). A precizat că martora N. K. a mințit în totalitate în declarație dată fața instanței cât și faptul că a fost obligat să recunoască în fața organelor de poliție că este autorul numărului total de furturi. Toate probele administrate în cauză sunt abuziv adunate. A mai arătat că scopul măsurii preventive poate fi atins și prin aplicarea unei măsuri preventive mai blânde, ca cea a controlului judiciar, putând astfel a se reintegra în societate.
Examinând cererea formulată de inculpat, în raport de actele și lucrările dosarului, instanța reține următoarele:
Inculpatul B. D. D. a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria F. din data de 27.02.2015, înregistrat sub număr_ 15, pentru săvârșirea infracțiunilor de furt calificat, prev. și ped. de art. 228 al.1, art. 229 al.1 lit. b și d cod penal, furt calificat (patru fapte), prev. și ped. de art. 228 al.1 art. 229 al. 1 lit. b și d al.2 lit. b cod penal, tentativă de furt calificat (două fapte) prev. și ped. de art. 32 al.1 Cod penal, rap. la art. 228 al.1, art. 229, al.1 lit. b și d Cod penal cu aplicarea art. 38 al.1 Cod penal.
În fapt, din actele de urmărire penală s-a reținut că, în noaptea de 28/29.11.2014, inculpatul a pătruns prin efracție în localul situat în ..33, din mun. F., aparținând persoanei vătămate .” SRL, de unde a sustras un televizor LCD marca CDV, trei telefoane mobile uzate marca „Sony Ericson”, băuturi alcoolice și suma de 205 lei, cauzând un prejudiciu în valoare totală de 1600 lei.
În noaptea de 18/19.12.2014, împreună cu inculpatul O. I.-A., inculpatul B. D. D. a pătruns prin efracție în frizeria aparținând persoanei vătămate S.C. „FRISCIP” SRL, situată în mun. F., de unde au sustras o cutie metalică în care se afla suma de 4700 lei și documentele societății, acte pe care ulterior le-au incendiat în cimitirul ortodox, unde au abandonat cutia, iar banii și i-au însușit.
În noaptea de 21/22.12.201, inculpatul B. D. D. a pătruns, prin forțarea ușii de acces, în magazinul aparținând persoanei vătămate S.C. „MURILT TRANDE” SRL, situat în mun. F., .. 12 A, jud. B., de unde a sustras suma de 20 lei aparținând persoanei vătămate M. I. T. și mai multe pachete cu carne congelată, aflate într-o ladă frigorifică, aparținând persoanei vătămate M. L., în valoare de cca. 200 lei.
În noaptea de 16/17.01.2015, în jurul orelor 02,45, inculpatul B. D. D., ajutat de inculpatul R. D., care a asigurat paza, în baza unei înțelegeri prealabile, a pătruns, prin escaladarea gardului din plasă de sârmă și cu intenția de a sustrage bunuri, în curtea imobilului situat în mun. F., . A, jud. B., aparținând persoanei vătămate S. I., de unde s-a întors însă, întrucât și-a data seama că magazinul care funcționează în imobilul respectiv este prevăzut cu cameră de supraveghere și apoi a văzut pe unul din proprietari coborând dintr-o mașină. De asemenea, inculpatul B. D. D., ajutat în același mod de inculpatul R. D., a pătruns, prin escaladarea unui gard din plasă de sârmă, în imobilul situat în .. 26, aparținând persoanei vătămate B. D., a luat din curtea imobilului un fier și s-a deplasat la un beci, unde a încercat să forțeze ușa, dar a fugit pe același traseu fără să sustragă vreun bun, văzând că printr-o fereastră de la holul locuinței îi privește.
În noaptea de 29/30.01.2015, inculpații B. D. D. și R. D. s-au deplasat din nou la magazinul situat pe .. 26, din mun. F., aparținând persoanei vătămate ., au forțat ușa din față a magazinului și au pătruns în interior, de unde au sustras 40 cartușe țigări de diferite mărci, pe care le-au pus în mai mulți saci, iar din sertarul casei de marcat au luat suma de 30 lei, prejudiciul produs fiind de aproximativ 6000 lei .
Prin încheierea nr. 2 din 05 februarie 2015, dată în dosarul nr._ al Judecătoriei F., s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului B. D. D. pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 05 februarie 2015 până la data 06 martie 2015, inclusiv, fiind respinsă cererea formulată de apărătorul inculpatului privind luarea măsurii controlului judiciar și a arestului la domiciliu.
Prin încheierea de cameră preliminară din 04 martie 2015, dată în dosar nr._ 15/a1 al Judecătoriei F., prin încheierea de cameră preliminară din 31 martie 2015, dată în dosar nr._ 15/a1.1 al Judecătoriei F., precum și prin încheierea de cameră preliminară din 28 aprilie 2015, dată în dosar nr._ 15 al Judecătoriei F., s-a dispus menținerea arestării preventivă a inculpatului B. D. D..
De asemenea, măsura arestării preventive a fost menținută prin încheierile de ședință din 18 mai 2015, din 29.06.2015 și din 24.08.2015 date în cursul judecății în același dosar nr._ 15 al Judecătoriei F..
Prin încheierea din 24.08.2015, procedând la verificarea legalității și temeiniciei arestării preventive, în conformitate cu dispozițiile art. 362 al. 2 Cod de procedură penală, instanța a reținut că la dosar există suficiente date care conduc la existența unei suspiciuni rezonabile, în sensul prevederilor art.223 alin. 2 din Codul de procedură penală, privind săvârșirea faptelor reținute în sarcina inculpatului, care au generat luarea măsurii preventive și respectiv menținerea acesteia, acestea rezultând din probele care au fost avute în vedere și la momentul arestării preventive, respectiv procese-verbale de cercetare la fața locului cu planșele foto aferente, procese-verbale de reconstituire cu planșele foto aferente, declarațiile suspecților și inculpaților B. D. D. și R. D., declarațiile martorilor I. L. E., G. A. N., B. V. G., D. D., Naghy K., Teleraș V., Teleraș I. C., precum și plângerile și declarațiile persoanelor vătămate Ciufulică L. M., R. N., M. L., M. I. T., B. D., S. I..
S-a constatat că faptele inculpatului, astfel cum au fost descrise în rechizitoriu, se regăsesc în prevederile art. 228 al.1, art. 229 al.1 lit. b și d cod penal, furt calificat (patru fapte), prev. și ped. de art. 228 al.1 art. 229 al. 1 lit. b și d al.2 lit. b cod penal, tentativă de furt calificat (două fapte) prev. de art. 32 al.1 Cod penal, rap. la art. 228 al.1, art. 229 al.1 lit. b și d cod penal cu aplicarea art. 38 al.1 Cod penal, pentru care legiuitorul a stabilit pedeapsa închisorii de la 1-5 ani și respectiv 2 la 7 ani.
Referitor la cerința privind pericolul social pe care inculpatul îl prezintă pentru ordinea publică, în sensul acelorași prevederi ale art. 223 alin.2 Cod procedură penală, s-a avut în vedere gravitatea faptelor, modalitatea de săvârșire a acestora, perseverența infracțională, faptul că este vorba despre un număr mare de fapte penale săvârșite într-un interval scurt de timp (28.11.2014 – 30.01.2015), cuantumul prejudiciului cauzat persoanelor vătămate, atitudinea inculpatului de dezinteres față de normele sociale, scopul urmărit prin săvârșirea faptelor de care este acuzat inculpatul – obținerea de bani sau bunuri necuvenit, persoana inculpatului, faptul că acesta nu are loc de muncă, are un comportament social necorespunzătoar, este cunoscut cu antecedente penale.
În conformitate cu prevederile art. 208 alin.2 și 4 Cod procedură penală, s-a reținut că în cauză subzistă temeiurile care au determinat luarea și menținerea măsurii preventive a inculpatului, că această măsură este legală și temeinică raportat la actele și lucrările dosarului și dispozițiile legale incidente, întrucât temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive a inculpatului nu s-au modificat până la acest moment procesual și impun în continuare măsura privativă de libertate menționată.
Prin aceeași încheiere a fost respinsă cererea apărătorului inculpatului privind luarea măsurii controlului judiciar, apreciindu-se că singura măsură aptă să înlăture starea de pericol pentru ordinea publică este privarea de libertate a inculpatului.
Prin decizia nr.233/C/03.07.2015, pronunțată de Tribunalul B. – Secția Penală în dosarul nr._ 15/a2, a fost respinsă contestația formulată de inculpat împotriva încheierii de ședință din data de 29.06.2015, pronunțată de Judecătoria F., care a fost menținută.
Prin încheierea din 10.07.2015 dată în dosar nr._ 15 al Judecătoriei F., menținută prin decizia nr.247/Contestație/13.07.2015 pronunțată în dosar_ 15/a3 al Tribunalului B., a fost respinsă cererea formulată de inculpatul B. D.-D., privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar.
Prin încheierea din 11.08.2015 dată în dosar nr._ 15 al Judecătoriei F., menținută prin decizia nr.247/Contestație/13.07.2015 pronunțată în dosar_ 15/a3 al Tribunalului B., a fost respinsă cererea formulată de inculpatul B. D.-D., privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar.
Prin decizia nr. 268/C/12.08.2015, pronunțată de Tribunalul B. – Secția Penală în dosarul nr._ 15/a4, a fost respinsă contestația formulată de inculpat împotriva încheierii de ședință din data de 11.08.2015, pronunțată de Judecătoria F., care a fost menținută.
Prin decizia nr. 292/C/28.08.2015, pronunțată de Tribunalul B. – Secția Penală în dosarul nr._ 15/a4, a fost respinsă contestația formulată de inculpat împotriva încheierii de ședință din data de 24.08.2015, pronunțată de Judecătoria F., care a fost menținută.
În considerentele deciziei s-a reținut că deși inculpatul contestă comiterea faptelor de la punctele 2 și 3 din rechizitoriu, tribunalul constată că la dosar există probe din care rezultă presupunerea rezonabilă a comiterii tuturor faptelor pentru care inculpatul a fost trimis în judecată. Astfel, declarațiile părților vătămate, procesele verbale de cercetare la fața locului, declarațiile inculpatului din faza de urmărire penală în cuprinsul cărora recunoaște toate faptele, pe care le descrie în detaliu, procesele verbale de reconstituire cu planșele foto aferente, se coroborează în privința faptei de la punctul 2 din rechizitoriu cu declarația martorei I. L. E., iar pentru fapta de la punctul 3 din rechizitoriu cu declarația martorei N. K., toate aceste elemente probatorii conturând pentru un observator independent bănuiala rezonabilă a comiterii faptelor de către inculpat, consecința fiind actualitatea condiției obiective prevăzute de art. 223 Cod procedură penală pentru luarea și menținerea arestării. Infracțiunile pentru care este trimis în judecată inculpatul, respectiv art. 228 al.1, art. 229 al.1 lit. b și d cod penal, furt calificat (patru fapte), prev. și ped. de art. 228 al.1 art. 229 al. 1 lit. b și d al.2 lit. b cod penal, tentativă de furt calificat (două fapte) prev. de art. 32 al.1 Cod penal, rap. la art. 228 al.1, art. 229 al.1 lit. b și d cod penal cu aplicarea art. 38 al.1 Cod penal, sunt pedepsite cu închisoarea de la 1-5 ani și respectiv 2 la 7 ani, astfel încât și cea de-a doua condiție obiectivă prevăzută de art. 223 al. 2 Cod procedură penală este îndeplinită.
Referitor la cerința privind pericolul pe care lăsarea în libertate a inculpatului îl prezintă pentru ordinea publică, instanța a reținut în mod just că raportat la gravitatea faptelor dar și la modalitatea de săvârșire a acestora: inculpatul a acționat singur sau împreună cu alte persoane de la care a solicitat sprijin, pe timp de noapte, comițând un număr mare de fapte penale într-un interval scurt de timp (28.11.2014 – 30.01.2015), și cauzând prejudicii însemnate în valoare totală de_,60 lei, temeiul subiectiv al art. 223 al. 2 își păstrează actualitatea. Nu pot fi ignorate circumstanțele de ordin personal ale inculpatului, care, pe fondul unor surse constante de venituri licite, în scopul obținerii în mod facil de bani sau bunuri încalcă în mod periodic normele de conduită socială, dând dovadă de o totală desconsiderare a legii. Inculpatul este perceput în mediul în care evoluează ca o persoană obișnuită să apeleze la sustragerea de bunuri pentru a-și asigura mijloacele de subzistență, așa cum rezultă din declarațiile martorilor audiați în faza de urmărire penală, dar și din conținutul fișei de cazier.
Raportat la numărul mare de faptă descrise în rechizitoriu, la complexitatea cauzei derivată din probatoriul ce implică audierea părților vătămate și martorilor, pentru fiecare faptă în parte, nu se poate afirma că arestarea preventivă ar fi depășit termenul rezonabil impus de art. 239 al. 1 teza I Cod procedură penală și de practica CEDO, chiar dacă a depășit 6 luni.
Perseverența manifestată de inculpat în plan infracțional, periodicitatea cu care pare a apela la comiterea de fapte ilicite pentru a-și asigura mijloacele de trai justifică aprecierea că lăsat în libertate acesta ar putea continua să comită noi infracțiuni, singura măsură preventivă aptă să asigure pe de o parte buna desfășurare a judecății și pe de altă parte prevenirea săvârșirii altor fapte penale fiind arestarea preventivă. Privarea de libertate a inculpatului în acest moment nu are natura unei pedepse, cu scopul și funcțiile specifice, (reeducare, formare a unei noi atitudini față de valorile ocrotite de legea penală), aceasta reprezentând în acest moment mijlocul de asigurare a obiectivelor prevăzute de art. 202 Cod procedură penală, or din acest punct de vedere măsura este în continuare necesară.
În drept, instanța reține potrivit disp. art.242 alin.2 Cod procedură penală, măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. 1.
Analizând cererea inculpatului, respectiv motivele invocate de acesta, instanța apreciază că motivele invocate nu justifică înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar.
Astfel, în ceea ce privește analiza duratei arestării preventive – 7 luni, trebuie avut în vedere riscul presiunii asupra martorilor, nefiind audiați toți martorii, asupra unui martor fiind admisă cererea inculpatului de reaudiere a acestuia, precum și părțile vătămate, asigurarea ordinii publice. În același timp se poate aprecia, că faptele sunt din cele care ar suscita o tulburare socială, raportat la condițiile de săvârșire ale acestora, implicarea mai multor persoane, urmările produse și care să justifice menținerea în continuare a măsurii arestării preventive alături de gravitatea faptelor și de împrejurarea că lăsarea în libertate a inculpatului ar tulbura în mod real ordinea publică
De asemenea, nici o modificare nu a intervenit în ceea ce privește temeiurile care au justificat luarea și menținerea arestării preventive a inculpatului, așa cum au fost analizate prin ultima încheiere de ședință prin care instanța a verificat legalitatea și temeinicia măsurii, cât și motivele invocate de inculpat.
Față de aceste considerente, instanța a apreciat că nu se justifică înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura controlului judiciar care, la acest moment procesual, este o măsura prea ușoară raportat la pericolul social pe care inculpatul îl prezintă pentru ordinea publică.
S –a mai reținut că singura măsură aptă să înlăture starea de pericol pentru ordinea publică este privarea de libertate a inculpatului și că această măsură este necesară și proporțională cu gravitatea acuzației.
Împotriva acestei încheieri a formulat contestație inculpatul.
Constestația nu este fondată.
Tribunalul reține că potrivit art 242 alin 1 și 2 Cod procedură penală: (1) Măsura preventivă se revocă, din oficiu sau la cerere, în cazul în care au încetat temeiurile care au determinat-o ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii, dispunându-se, în cazul reținerii și arestării preventive, punerea în libertate a suspectului ori a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
(2) Măsura preventivă se înlocuiește, din oficiu sau la cerere, cu o măsură preventivă mai ușoară, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea acesteia și, în urma evaluării împrejurărilor concrete ale cauzei și a conduitei procesuale a inculpatului, se apreciază că măsura preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1).
Ca urmare, în analiza cererilor formulată de inculpat în scris și susținute oral, instanța va analiza dacă au încetat temeiurile care au determinat luarea măsurii preventive ori au apărut împrejurări noi din care rezultă nelegalitatea măsurii, precum și dacă, în circumstanțele cauzei și raportat la conduita inculpatului o măsură preventivă mai ușoară este suficientă pentru realizarea scopului prevăzut la art. 202 alin. (1).
Subliniem faptul că dispozitia mai sus citată nu dă persoanei arestate preventiv dreptul la o nouă cale de atac împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea/prelungirea/menținerea măsurii preventive, ci reprezintă un mijloc procesual prin care persoana față de care a fost luată o măsură preventivă privativă de libertate poate fi pusă de îndată în libertate atunci când se constată că ulterior dispunerii arestării a intervenit un element de noutate care vădește lipsa de proporționalitate și de necesitate a privării de libertate.
În această ordine de idei, se constată că judecătorul chemat să decidă asupra oportunității înlocuirii măsurii nu are căderea de a reevalua starea de fapt și de drept reținută în mod definitiv la luarea/prelungirea/menținerea măsurii arestării preventive, și nici de a reaprecia probele care au fundamentat dispoziția de luare/prelungire a arestării.
Examinând din această perspectivă cererea formulată, instanța constată că aceasta nu este întemeiată, astfel cum a concluzionat și instanța de fond.
În legătură cu existența unor probe din care să rezulte suspiciunea rezonabilă că inculpatul a comis infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată, menționăm faptul că, până la acest moment procesual, s-a stabilit existența unor astfel de probe, materialul probator administrat pe parcursul urmăririi penale și în cursul cercetării judecătorești până la acest moment fiind elocvent în sensul existenței unei suspiciuni rezonabile că inculpatul ar fi autorul infracțiunilor pentru care este cercetat.
În acest sens, observăm faptul că inculpații sunt bănuiți a fi comis infracțiuni de o gravitate semnificativă, însă problema care se pune este aceea dacă în raport de criteriile identificate în art. 223 al. 2 Cod procedură penală și anume, gravitatea faptei, modul și circumstanțele de comitere, anturajul și mediul din care aceștia provin, antecedentele penale și alte împrejurări privitoare la persoana acestora, precum și față de momentul procesual la care ne aflăm, privarea lor de libertate este necesară și în continuare, pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
În acest context, menționăm faptul că la analiza subzistenței temeiului de arestare nu se poate omite evaluarea gravității faptei sau modul și circumstanțele de comitere a acestora, în raport de care, în opinia exprimată până acum de instanță, este evidentă necesitatea privării de libertate a inculpatului, pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Analizând gravitatea infracțiunilor, circumstanțele concrete ale comiterii lor, dar și circumstanțele de ordin personal ale inculpatului, cu prioritate asupra intervalului de timp scurs de la luarea măsurii, opinăm că este evidentă în continuare necesitatea privării de libertate a acestuia, pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.
Pentru aceste motive,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art 425 ind 1 alin 7 pct 1 lit b Cod procedură penală respinge contestația formulată de inculpatul B. D.-D., fiul lui D. și M., născut la data de 28.09.1991 în mun. F., jud. B., cetățean român, studii primare, fără ocupație, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, domiciliat în mun. F., ., ., posesor al C.I. . nr._ emisă la data de 16.04.2010 de SPCLEP - F., CNP_, deținut în baza mandatului de arestare preventivă emis de Judecătoria F. la data de 05.02.2015) împotriva încheierii de ședință din data de 16.09.2015 pronunțată de Judecătoria F. în dosarul penal nr._ 15, pe care o menține.
În baza art 272 alin 1 Cod procedură penală suma de 130 de lei reprezentând onorariul avocatului desemnat din oficiu – B. C. – se suportă din fondurile special alocate Tribunalului B. și se include în cheltuielile judiciare.
În baza art 275 alin 2 Cod procedură penală obligă inculpatul contestator să plătească statului suma de 230 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 18.09.2015
P. GREFIER
A. C. T. M. M.
Red A.T/21.09.2015
Tehnored MM/22.09.2015/4 Ex
Jud fond M. C. Grațiela
| ← Revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 309/2015.... → |
|---|








