Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 145/2013. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 145/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 14-02-2013 în dosarul nr. 29536/212/2012/a4
Dosar penal nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 145
Ședința publică din data de 14.02.2013
Constituirea completului:
PREȘEDINTE – M. M.
JUDECĂTOR – M. L. T.
JUDECĂTOR – L. L.
GREFIER – C. C. D.
Cu participarea Ministerului Public – P. de pe lângă Tribunalul C., reprezentat prin PROCUROR – C. C. B.
Pe rol examinarea recursului penal declarat de recurentul inculpat S. S. – fiul lui natural și E., născut la data de 25.09.1986 în C., jud. C., în prezent aflat în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva Încheierii de ședință pronunțată de Judecătoria C. la data de 11.02.2013, în dosarul penal nr._ 12.
La apelul nominal făcut în ședința publică, cu respectarea disp.art.297 alin.1 Cod de procedură penală, se prezintă recurentul-inculpat S. S., în stare de deținere, asistat de apărătorul ales A. A., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, cu respectarea disp.art. 176 - 181 Cod de procedură penală.
Recursul este declarat cu respectarea dispozițiilor prevăzute de art.3852 Cod procedură penală, în termenul prevăzut de art.3853 Cod de procedură penală, nemotivat.
În baza art.301 Cod de procedură penală, instanța întreabă părțile prezente dacă mai sunt cereri, excepții sau alte chestiuni prealabile de formulat și, având în vedere susținerile acestora în sensul că nu sunt, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor de recurs.
Apărătorul ales al recurentului inculpat S. S., avocat A. A., având cuvântul, solicită admiterea recursului declarat împotriva soluției instanței de fond, prin care s-a menținut starea de arest preventiv față de inculpat.
Învederează faptul că la acest moment procesual cercetarea judecătorească este aproape finalizată, rămânând de administrat o singură probă, constând într-un înscris medical care să certifice starea de sănătate a inculpatului, nefiind de administrat alte probe în dosar.
Opinează că temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării inculpatului s-au modificat substanțial. Arată că în cauză s-a mizat pe faptul că în decursul cercetării judecătorești se vor descoperi fapte noi. Au fost audiați inclusiv polițiștii care au întocmit respectivele procese-verbale, însă, deși inculpatul s-a aflat în zona în care s-au tras focuri de armă și are antecedente penale, nu rezultă că este autorul faptei dedusă judecății.
Solicită a se observa că asupra sa nu au fost găsite sumele de bani care au fost reclamate și nici amprente, ori urme de încălțăminte în acel apartament. Inculpatul a dat o singură declarație, în fața instanței de judecată și, prin aceasta, în opinia apărătorului, consemnările din procesele-verbale au fost răsturnate.
În raport de toate aceste considerente, apreciind că s-au modificat temeiurile și indiciile avute în vedere la luarea măsurii arestării, solicită admiterea recursului și, în subsidiar, formulează cerere de înlocuire a măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea Cobadin, județul C..
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului promovat împotriva soluției pronunțată de instanța de fond, ca fiind nefondat.
Opinează că nu s-au modificat temeiurile avute în vedere la luarea și, ulterior, la menținerea măsurii arestării inculpatului S. S., temeiuri care subzistă. Arată că există indicii temeinice și la acest moment pentru presupunerea rezonabilă că inculpatul ar putea fi persoana care a săvârșit fapta. Referitor la motivația apărării, în sensul că faza de cercetare judecătorească este aproape finalizată și că mai este de administrat o singură probă, apreciază că acest fapt nu are relevanță din perspectiva măsurii arestării preventive, care se ia conform prev.art.136 Cod de proc.penală – pentru buna desfășurare a procesului penal și nu doar pentru una dintre fazele procesului penal. Astfel, epuizarea unei faze procesuale nu constituie un argument suficient, existând și căi de atac.
Concluzionând, consideră că nu se impune o reapreciere asupra modalității de prevenție dispusă în cauză, iar durata arestului preventiv nu a depășit caracterul de rezonabilitate. Urmează a se avea în vedere fapta săvârșită, conduita anterioară a inculpatului, aflat în stare de recidivă, fiind anterior condamnat pentru infracțiunile de furt calificat și tentativă la infr.de de tâlhărie.
Recurentul inculpat S. S., având ultimul cuvânt, este de acord cu concluziile formulate de apărătorul ales. Precizează că are doi copii minori și, deși este recidivist, și-a executat pedeapsa, starea de recidivă neconstituind un motiv pentru a se lua împotriva sa măsura arestării.
Dezbaterile declarându-se închise, instanța rămâne în pronunțare. După deliberare,
TRIBUNALUL
Asupra recursului penal de față:
Prin încheierea de ședință din data de 11.02.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ 12, în baza art. 300 ind. 2 Cod procedură penală raportat la art. 160 ind. b alin. 1 și 3 Cod procedură penală, s-a constat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive luată față de inculpatul S. S. și a fost menținută măsura arestării preventive dispuse față de acesta, în temeiul art. 139 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 145 Cod procedură penală, fiind respinsă, ca neîntemeiată, cererea de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță procedând, în baza art. 3002 C.p.p. rap. la art. 160b C.p.p. la verificarea legalității și temeiniciei măsurii arestării preventive a inculpatului S. S. a reținut că motivele care au determinarea luarea măsurii arestării preventive față de inculpat subzistă și în prezent și impun în continuare privarea de libertate a acestuia.
Inculpatul S. S. este trimis în judecată, în stare de arest preventiv, pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, în stare de recidivă post-executorie, prevăzută de art. 208 alin.1, art. 209 alin. 1 lit.a,g,i Cod penal cu aplicarea art. 37 alin. 1 lit. b Cod penal, reținându-se în sarcina acestuia că la data de 30.10.2012, în jurul orei 19:30, împreună cu alte trei persoane rămase neidentificate, prin escaladarea gratiei de la geamul apartamentului situat la parter și prin forțarea geamului locuinței părții vătămate D. Ghiulegean, situată în mun. C., ., ., ., jud. C., au pătruns în interior de unde au sustras suma de 100 de lei, timp în care o altă persoană, rămasă neidentificată, asigura paza.
Prin actul de sesizare a instanței s-a reținut, deci, săvârșirea de către inculpatul S. S. a unei infracțiuni de furt calificat, respectiv dintr-o locuință situată la etajul unu al unui . timp de noapte și prin efracție, prin participarea mai multor persoane, rămase neidentificate până în prezent, reținându-se totodată și starea de recidivă post-executorie a acestuia.
Din perspectiva cerinței existenței probelor ori indiciilor temeinice, în înțelesul dispozițiilor art. 681 Cod procedură penală, cu privire la comiterea de către inculpat a infracțiunii de furt calificat, pentru care s-a dispus trimiterea acestuia în judecată, în ceea ce privește valoarea juridică a acestei noțiuni, potrivit art. 5 par. 1 lit. c din Conveția Europeană a Drepturilor Omului și jurisprudenței Curții Europene (Hot. O’H. c. Regatului Unit, 16.10.2001, Hot. Murray c. Regatului Unit, 28.10.1994, Hot Svipsta c. Letoniei, 09.03.2006, etc), arestarea preventivă se poate lua împotriva unei persoane atunci când există motive plauzibile de a bănui că a săvârșit o infracțiune, și care depind de ansamblul circumstanțelor cauzei așa cum reies din probele administrate în cauza respectivă. Însă probele care ar putea să dea naștere unei bănuieli legitime nu trebuie să fie de același nivel cu cele necesare pentru a justifica o condamnare sau chiar a formula o acuzație împotriva unei persoane, lucru care se întâmplă la un stadiu ulterior al procesului penal.
Față de cele expuse, instanța a apreciat că sunt îndeplinite dispozițiile art. 143 Cod procedură penală referitoare la existența indiciilor temeinice din care să reiasă că inculpatul ar fi săvârșit fapta de natură penală reținută în sarcina acestuia, în acest sens fiind probele administrate în cursul urmăririi penale, din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit fapta pentru care a fost trimis în judecată, coroborate cu mijloacele de probă administrate în cauză în cursul cercetării judecătorești.
Totodată, din modalitatea de realizare a activității infracționale, așa cum aceasta a fost reținută prin actul de inculpare, prin raportare la circumstanțele personale ale inculpatului, persoană cunoscută cu antecedente penale – fiind condamnat anterior tot pentru săvârșirea de infracțiuni îndreptate împotriva patrimoniului precum și împotriva altor valori sociale ocrotite de legea penală, respectiv tâlhărie în formă tentată, furt calificat și violare de domiciliu, fără ocupație și fără loc de muncă, instanța a considerat că sunt îndeplinite și la acest moment procesual condițiile prevăzute în mod cumulativ de art. 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală.
Astfel, se apreciază că lăsarea inculpatului în libertate reprezintă în continuare un pericol concret pentru ordinea publică, avându-se în vedere în special circumstanțele personale ale acestuia, dar și necesitatea desfășurării în bune condiții a procesului penal. În acest sens, instanța constată că, deși în prezenta cauză, cercetarea judecătorească este într-un stadiu foarte avansat, aproape de final, organul de urmărire penală, în asigurarea scopului procesului penal, așa cum este acesta reglementat de dispozițiile art. 1 din Codul de procedură penală, a dispus o soluție de disjungere în vederea continuării cercetărilor penale cu privire la ceilalți participanți la săvârșirea faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului S. S.. În acest context, instanța a apreciat că se impune menținerea măsurii arestării preventive față de inculpat pentru buna desfășurare a procesului penal, observându-se și poziția procesuală oscilantă a inculpatului.
În ceea ce privește aspectele de natură personală, invocate de către apărare, în sensul că inculpatul se bucură de stabilitate locativă și are în întreținere o familie, inclusiv minori, instanța a considerat că aceste aspecte nu conduc la concluzia că, în acest moment procesual, primează interesul inculpatului de a fi judecat în stare de libertate asupra interesului general de protejare a ordinii publice și de desfășurare în bune condiții a procesului penal.
Împotriva încheieri, în termen legal a declarat recurs inculpatul S. S., criticile aduse, se regăsesc consemnate în partea introductivă care face parte integrantă din prezenta decizie.
Analizând actele și lucrările dosarului și verificând încheierea recurată prin prisma criticilor aduse, și din oficiu, conform art. 3856 alin. 3 Cod proc. pen., constată că recursul este nefondat.
Menținerea în continuare a măsurii arestării preventive, precum a procedat judecătorul de fond, este justificată, prin îndeplinirea condițiilor prevăzute de art.143 al.1 c.pr.pen., cu reținerea și a cazului de arestare preventivă prevăzute de art.148 al.1 lit. f c.pr.pen. și în realizarea scopului înscris în art.136 al.1 c.pr.pen.
Din probele administrate până la acest moment procesual, respectiv procesul verbal de depistare, reclamația și declarațiile părții vătămate D. Ghiulegean, care a fost anunțată de un vecin că persoane necunoscute au pătruns în apartamentul său prin escaladarea gratiilor, de la lucrătorii de poliție și de la un vecin a aflat că lucrătorii de poliție au urmărit persoanele respective, însă au reușit să prindă doar o persoană, respectiv pe inculpatul S. S.; procesul verbal de cercetare la fața locului însoțit de planșele fotografice; declarațiile martorilor F. D., G. G. C., T. M. C., care au observat momentul în care lucrătorul de poliție alerga după o persoană de sex bărbătesc, care a fost prins și reținut de lucrătorul de poliție, fiind legitimat s-a stabilit că era inculpatul S. S.; declarația martorului T. O., care a observat cum un bărbat care stătea ghemuit, când a văzut lucrătorii de poliție a fluierat, moment în care din apartament pe geamul de la balcon au coborât patru persoane, care au început să alerge, iar martora împreună cu P. Ș. a plecat în urmărirea acestora, P. Ș. din urmă reușind să îl prindă și să-l imobilizeze pe inculpatul S. S.; constatarea și declarația dată în calitate de martor a agentului de poliție P. Ș. A., care a procedat la urmărirea celor patru persoane care au sărit pe geamul apartamentului și care a precizat că inculpatul S. S. a fost ultimul dintre cei care au sărit din apartament, iar pe tot parcursul urmăririi s-a aflat la 10 – 20 metrii în spatele inculpatului, reușind prinderea în curtea imobilului nr. 8 de pe Al Siutghiol, rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul S. S. a săvârșit infracțiunea care i se reține în sarcina.
În mod întemeiat prima instanță a constatat incidența temeiului prev. de art. 148 lit. f Cod procedură penală, întrucât inculpatul este cercetat pentru săvârșirea unei infracțiuni pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Prezenta pericolului concret pentru ordinea publică este dată de modul și mijloacele în care se reține că ar fi fost săvârșite fapta (pe timp de noapte, prin escaladarea ferestrei, prin asociere cu alte trei persoane care nu au fost identificate), de urmările produse, de atingerea gravă adusă relațiilor sociale ocrotite de lege referitoare la patrimoniul persoanei, dar și de circumstanțele personale ale inculpatului, care nu are ocupație și nici loc de muncă, este cunoscut cu antecedente penale, din fișa de cazier rezultând că în anul 2006 a fost condamnat definitiv pentru săvârșirea unei tentative la infracțiunea de tâlhărie și pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat în formă continuată și violare de domiciliu.
Ținând seama de împrejurarea că subzistă temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive și că în favoarea inculpatului nu au intervenit elemente noi care să justifice punerea în libertate și nici nu s-au schimbat aceste temeiuri, apreciind caracterul necesar al măsurii pentru interesul bunei desfășurări a procesului penal și caracterul proporțional al măsurii cu gravitatea acuzațiilor penale formulate împotriva inculpatului și cu scopul urmărit, tribunalul constată că în mod corect prima instanță a apreciat că nu se impune înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea și a menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
Măsura arestării preventive se justifică în continuare, fără a încălca prezumția de nevinovăție de care se bucură inculpatul, întrucât a fost luată pe baza unor presupuneri rezonabile, în sensul comiterii unor infracțiuni și nici nu tinde să reprezinte o executare anticipată a unei eventuale pedepse, ce i-ar putea fi aplicată inculpatului, măsura arestării preventive având, la acest moment procesual, caracter rezonabil.
Față de aceste considerente, în baza art. 38515 pct.1 lit. b Cod procedură penală va respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat S. S. împotriva încheierii din 11.02.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ 12.
În baza art. 192 al. 2 Cod procedură penală va obliga pe recurentul inculpat S. S. la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515 pct.1 lit. b Cod procedură penală;
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat S. S. – fiul lui natural și E., născut la data de 25.09.1986 în C., jud. C., în prezent aflat în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva încheierii din 11.02.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul penal nr._ 12.
În baza art. 192 al. 2 Cod procedură penală obligă pe recurentul inculpat S. S. la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în folosul statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 14.02.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
M. M. M. L. T. L. L.
Grefier,
C. C. D.
Red.jud.fond D.M.
Red./Tehnored. dec.recurs jud. M.M. /19.02.2013 / 3 ex.
| ← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr.... | Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Decizia nr.... → |
|---|
