Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 1314/2013. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1314/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 27-12-2013 în dosarul nr. 34885/212/2013/a1
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE PENALĂ Nr. 1314
Ședința publică din data de 27 decembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE A. A.
Judecător E. G.
Judecător L. I. B.
Grefier L. Ș.
Cu participare procuror N. Z.
S-a luat în examinare recursul penal promovat de inculpatul C. F., fiul lui I. și F. M., născut la data de 23.03.1992, CNP_, deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva încheierii de ședință din data de 23.12.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosar penal nr._ 13.
La apelul nominal făcut în ședința publică cu respectarea disp.art.297 alin.1 Cod procedură penală, se prezintă recurentul inculpat – în stare de dețienre, asistat de avocat ales L. M., în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.
Procedura legal îndeplinită, cu respectarea disp.art.176-181 Cod procedură penală.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează părțile, obiectul cauzei, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, stadiul procesual.
Recursul este declarat în termenul prev.de art.3853 cod pr.penală, nemotivat.
Instanța, în baza art.301 cod pr.penală, întreabă părțile dacă au cereri, excepții ori alte chestiuni prealabile de formulat și constatând că nu sunt, declară terminată cercetarea judecătorească, constată recursul în stare de judecată și, în baza art.38513 cod pr.penală, acordă cuvântul în dezbateri.
Având cuvântul, apărătorul recurentului inculpat apreciază că, deși cond.art.143 Cod procedură penală sunt îndeplinite în sensul că există suficiente probe și indicii din care rezultă că inculpatul se face vinovat de săvârșirea faptei, apreciază că cea de-a doua condiție a art.148 lit.f Cod penal referitoare la pericolul concret pentru ordinea publică, nu este îndeplinită.
Are în vedere poziția procesuală a inculpatului manifestată de acesta încă de la momentul reținerii sale. Acesta a recunoscut fapta, la instanța de fond urmează să solicite judecata conform procedurii simplificate și nu este cunoscut cu antecedente penale.
Toate aceste elemente duc la concluzia că recursul promovat trebuie admis, cercetarea inculpatului în stare de libertate nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Pentru considerentele expuse, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și rejudecând, să se înlocuiască măsura arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara, astfel cum a solicitat și la instanța de fond.
Procurorul având cuvântul, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat, apreciind încheierea pronunțată de prima instanță ca fiind legală și temeinică.
În mod corect prima instantă a apreciat că temeiurile ce au condus la luarea măsurii arestării preventive subzistă și la acest moment, raportat la natura și gravitatea infracțiunii (furt din locuință, prin efracție, pe timp de noapte).
Măsura arestării preventive este necesară pentru buna desfășurare a procesului penal și pentru protejarea ordinii publice.
În ultim cuvânt, recurentul inculpat C. F. precizează că regretă faptele săvârșite.
Dezbaterile declarându-se închise, instanta rămâne în pronunțare.
TRIBUNALUL
Asupra recursului penal de față;
Prin încheierea de ședință pronunțată de Judecătoria C. din data de 23.12.2013, în dosar penal nr._ 13, s-au dispus următoarele:
„În baza art. 3001 alin. 1 C.p.p. constată legalitatea și temeinicia arestării preventive a inculpatului C. F..
În baza art. 3001 alin. 3 C.p.p. menține arestarea preventivă a inculpatului C. F. .
Respinge cererea privind revocarea/înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi tara formulată de către inculpat, prin apărător .
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 20.12.2013 a fost înregistrat pe rolul Judecătoriei C. sub nr._ 13 rechizitoriul nr._/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C. prin care a fost trimis în judecată inculpatul C. F. sub aspectul comiterii infracțiunii de furt calificat prev. de art.208 alin.1-209 alin.1 lit.a,g si i C.penal.
S-a reținut în sarcina inculpatului ca la data de 28.11.2013 în jurul orei 22:00, inculpatul împreună cu o altă persoană, prin folosirea unei chei mincinoase ar fi pătruns în apartamentul situat în mun. C., ..3, .. C, ., de unde ar fi sustras o combină frigorifică marca Samsung și o mașină de spălat marca Ariston, prejudiciul reclamat fiind in cuantum de 5500 lei.
În cursul urmăririi penale, Judecătoria C., prin Încheierea nr. 325/29.11.2013 a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria C. și a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile, începând cu data de 29.11.2013 și până la data de 27.12.2013, inclusiv.
Astfel, instanța a apreciat că în cauză sunt întrunite condițiile art. 143 C.p.p., existând indicii care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis infracțiunea pentru care este cercetat. De asemenea, instanța a considerat că este incident cazul prev. de art. 148 lit. f C.p.p. raportat la pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea față de care s-a dispus trimiterea în judecată precum și la împrejurările în care este suspectat inculpatul că ar fi comis faptele, dar și circumstanțele personale ale acestuia, apreciindu-se că s-ar crea pericol pentru ordinea publică.
Din actele de urmarire penala aflate la dosar rezultă suficiente elemente care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a savarsit fapta, respectiv procesul-verbal de depistare, procesul-verbal de cercetare la fața locului, declarații martori D. G., B. P., declarațiile inculpatului, care a recunoscut comiterea infracțiunii.
Raportat la circumstanțele reale în care se presupune că inculpatul ar fi comis faptele, în condițiile în care cercetarea judecătorească nu a început, în raport și de reacția negativă a opiniei publice în situația în care persoane asupra cărora planează suspiciunea comiterii de infracțiuni cu grad sporit de periculozitate ar fi cercetate în stare de libertate, instanța a apreciat că prin lăsarea în libertate a inculpatului s-ar crea in continuare pericol pentru ordinea publică.
De asemenea, instanța a reținut că măsura arestării preventive nu a depășit o durată rezonabilă raportat atât la intervalul de timp de la luarea măsurii arestării preventive, cât și la atitudinea organelor de urmărire penală care au desfășurat în mod continuu activități specifice, nefiind constatate perioade de inactivitate în derularea procedurilor.
Impotriva acestei incheieri a declarat recurs inculpatul C. F., criticand-o sub aspectul nelegalitatii si netemeiniciei, in sensul ca masura arestarii preventive nu s emai impune, intrucat inculpatul inca de la inceput a recunoscut comiterea faptei, a colaborat cu organele judiciare, nu are antecedente penale si prin urmare s-ar putea lua fata de acesta si o alta masura preventiva, cum ar fi aceea a obligarii de a nu parasi tara.
Examinand incheierea penala recurata, prin prisma criticilor formulate si din oficiu, tribunalul apreciaza ca, recursul declarat in cauza este nefondat si urmeaza sa fie respins.
In mod corect a apreciat instanta de fond ca, se impune mentinerea in stare de arest a inculpatului C. F., intrucat sunt intrunite in continuare conditiile prevazute de lege si care au fost avute in vedere la luarea masurii arestarii preventive.
Inculpatul este banuit ca, la data de 28.11.2013 în jurul orei 22:00, inculpatul împreună cu o altă persoană, prin folosirea unei chei mincinoase ar fi pătruns în apartamentul situat în mun. C., ..3, .. C, ., jud. C., de unde ar fi sustras o combină frigorifică marca Samsung și o mașină de spălat marca Ariston, prejudiciul reclamat fiind in cuantum de 5500 lei.
In cauza exista indicii temeinice de comitere a faptelor si care se regasesc in mijloacele de proba administrate in faza de urmarire penala si totodata subzista si temeiul prevazut de art. 148 lit.f C.p.p., in sensul ca, pedeapsa prevazuta de lege pentru infractiunea de furt calificat este mai mare de 4 ani, iar inculpatul odata lasat in stare de libertate prezinta pericol pentru ordinea publica, acesta fiind privit prin prisma modalitatii concrete de comitere a faptei, patrunderea . cu o alta persoana de unde a sustras bunuri electrocasnice voluminoase, fara teama ca va fi prins, a imprejurarii ca s-a deplasat in Mun. Constanta cu intentia de a sustrage bunuri, dupa cum acesta sustine, a valorii prejudiciului inregistrat, a frecventei cu care se comit astfel de fapte si nu in ultimul rand a impactului puternic negativ ce acestea il au in randul comunitatii.
Instanta de recurs constata ca, inculpatul in prezent este trimis in judecata pentru infractiunea de furt calificat, ca cercetarea judecatoreasca nu a inceput, ca acesta locuieste in Mun. Tg. M. si pentru a garanta buna desfasurare a procesului penal se impune cel putin la acest moment, mentinerea in stare de arest preventiv, nefiind suficienta luarea doar a masurii obligarii de a nu parasi tara asa cum inculpatul a solicitat.
Pentru aceste motive, recursul declarat de recurentul inculpat C. F., va fi respins ca nefondat, cu consecinta obligarii acestuia la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 385 ind. 15 pct. 1 lit. b C. Pr. P.. respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul – inculpat C. F. - fiul lui I. și F. M., născut la data de 23.03.1992, CNP_, deținut în Penitenciarul Poarta Albă, împotriva încheierii de ședință din data de 23.12.2013, pronunțată de Judecătoria Constanta, în dosarul nr._ 13
În baza art. 192 alin.2 C. Pr. P.. obligă recurentul – inculpat C. F. la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27.12.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
A. ArdeleanuEmilia G.
L. I. B.
GREFIER,
L. Ș.
Tenored.jud.fond.ICB
Tehnored.jud.recurs.A.A./3 ex./17.01.2014
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... → |
|---|








