Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 402/2013. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Decizia nr. 402/2013 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 1953/256/2013/a3
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL C.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALA NR.402
Ședința publică din data de 15.04.2013
PREȘEDINTE – C. C.
JUDECĂTORI – M. L. T.
- C. D.
GREFIER – O. C.
Cu participarea PROCUROR – A. C.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de recurentul inc.D. I., fiul lui Ș. și V., născut la 03.05.1991,împotriva încheierii de ședință pronunțată la data de 10.04.2013 de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ 13.
La apelul nominal făcut în ședință publică cu respectarea disp.art.297 al.1 cod procedură penală, se prezintă recurentul inculpat - personal, in stare de arest, asistat de apărătorul desemnat din oficiu, avocat I. S. în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.
Procedura este legal îndeplinită, citarea fiind efectuată cu respectarea disp.art.176-181 cod procedură penală.
Grefierul de ședință face referatul cauzei învederând părților prezente obiectul cauzei, stadiul procesual, modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare.
Recursul este declarat în termenul prev.de art.3853 cod procedură penală, nemotivat.
Fiind întrebat, recurentul inculpat precizează că este de acord să fie asistat de un apărător desemnat din oficiu.
Instanța, în baza art.301 cod procedură penală, întreabă părțile dacă au cereri, excepții ori alte chestiuni prealabile de formulat și constatând că nu sunt, constată recursul în stare de judecată și, în baza art.38513 cod procedură penală, acordă cuvântul pentru dezbateri.
Avocvat I. S., având cuvântul, solicită admiterea recursului declarat împotriva încheierii de ședință pronunțată la data de 05.04.2013 de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ și să se aibă în vedere că inculpatul și-a exprimat dorința de a se prevala de disp.art.320/1 cod pr.penală, și-a însușit materialul de la urmărirea penală, iar pericolul social concret este vădit diminuat și mai este un singur termen de judecată când inculpatul la uza de disp.art.320/1 cod pr.penală.
Inculpatul va putea domicilia în C. la o mătușă care îi va putea asigura un loc de muncă, o localitate îndepărtată de locul săvârșirii faptei.
Având în vedere atitudinea de recunoaștere a inculpatului iar unde va urma să domicilieze este la o distanță apreciabilă de locul săvârșirii faptei, se poate dispune măsura obligării de a nu părăsi localitatea C., acesta putând participa la desfășurarea procesului penal și în stare de libertate.
Concluzionând, în principal solicită revocarea măsurii arestării preventive iar în subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea C., cu toate obligațiile care se impun în acest sens.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de inculpat, ca nefondat, având în vedere multitudinea de infracțiuni reținute în sarcina sa. Concluziile apărătorului țin de judecata în fond, chiar dacă inculpatul va uza de disp.art.320/1 cod pr.penală.
Recurentul inculpat in ultim cuvânt, achiesează la concluziile de apărătorului său și solicită să fie judecat în stare de libertate.
Instanța rămâne în pronunțare, pronunțarea după deliberare în ședință publică.
TRIBUNALUL

TRIBUNALUL:
Prin încheierea de ședință pronunțată la data de 10.04.2013 de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ 13, s-au dispus următoarele:
În baza art. art. 300² Cod Procedură Penală raportat la art. 160b Cod Procedură Penală, a constat că au încetat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive a inculpatului S. A. M..
În baza art. art. 300² Cod Procedură Penală raportat la art. 160b, alin. 2, teza a II-a Cod Procedură Penală,a revocat arestarea preventivă a inculpatului S. A. M., fiul lui C. și E., născut la 15.08.1989, în oraș Băneasa, jud. C., domiciliat în ., CNP_, măsură dispusă prin încheierea penală nr. 18 / 12.02.2013 a Judecătoriei Medgidia pronunțată în dosarul nr._ și pusă în executare prin mandatul de arestare preventivă nr. 28/12.02.2013 emis de Judecătoria Medgidia și dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 28/12.02.2013 emis de Judecătoria Medgidia în baza încheierii penale nr. 18 / 12.02.2013.
În baza art. art. 300² Cod Procedură Penală raportat la art. 160b Cod Procedură Penală, a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive a inculpatului D. I..
În baza art. art. 300² Cod Procedură Penală raportat la art. 160b, alin. 3, teza a I-a Cod Procedură Penală, a menținut arestarea preventivă a inculpatului D. I., fiul lui Ș. și V., născut la 03.05.1991, în ., domiciliat în com. Oltina, ., jud. C., CNP_, măsură dispusă prin încheierea penală nr. 18 / 12.02.2013 a Judecătoriei Medgidia pronunțată în dosarul nr._ și pusă în executare prin mandatul de arestare preventivă nr. 27/12.02.2013 emis de Judecătoria Medgidia.
Pentru a pronunța această încheiere, prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia nr. 1153/P/2012 din data de 04.03.2013, inculpații D. I. și S. A. M. au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv. Inculpatul D. I. pentru săvârșirea infracțiunilor de: distrugere, trei infracțiuni de furt calificat, o infracțiune de violare de domiciliu in forma simpla (iunie 2012), o infracțiune de furt calificat in forma continuata si o infracțiune de violare de domiciliu in forma continuata (doua acte materiale din 06/07.02.2013 si 07/08.02.2013), fapte prev. si ped. de. art. 217, alin.1 Cp, art. 208, alin.1 - 209, alin.1, lit. a,g,i Cp, art. 192, alin. 1 Cp, art. 208, alin. 1- 209, alin. 1, lit. a,g,i Cp si art. 192, alin.2 Cp, ambele cu aplic. art. 41, alin.2 Cp, toate cu aplic. art. 33, lit. a Cp, și inculpatul S. A. M. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat si violare de domiciliu, fapte prev. si ped. de art. 208, alin.1- 209, alin.1, lit. a,g,i Cp si art. 192, alin. 2 Cp cu aplic. art. 33, lit. a Cp.
În rechizitoriu, se reține în sarcina inculpatului D. I. următoarele:
- în noaptea de 24/25.02.2012 împreuna cu învinuitul S. D., au spart oglinzile retrovizoare ale autoturismului marca Renault Kangoo cu numărul de inmatrculare_ ce era parcat pe . imobilului cu numărul 661, ..
- In noaptea de 09/10.04.2012 împreuna cu invinuitul S. D. au pătruns prin forțarea geamului in magazinul . din . si au sustras mai multe bunuri in valoare de 1500 lei.
- In noaptea de 30/31.06.2012 a pătruns prin escaladarea gardului in locuința persoanei vătămate B. I. din . sustras mai multe bunuri in valoare de 1000 lei.
- In luna iunie 2012, folosindu-se de chei adevărate a sustras din beciul locuinței pârtii vătămate C. T. din ., mai multe bunuri in valoare totala de 500 lei
- In seara de 06/07.02.2013 a pătruns fara drept si a sustras din magazia pârtii vătămate B. M., un sac de mazăre, doi saci cu grau si un electromotor.
- În seara de 07/08.02.2013 împreuna cu S. A. M. au pătruns fara drept si au sustras din aceeași magazie doi saci cu grau, doi saci cu porumb si un electromotor.
În rechizitoriu, se reține în sarcina inculpatului S. A. M. căin seara de 07/08.02.2013 impreuna cu inculpatul D. I. au pătruns fara drept si au sustras din magazia persoanei vătămate B. M. doi saci cu grau, doi saci cu porumb si un sac cu mazăre.
Analizând probele administrate în faza de urmărire penală, precum și temeiurile în baza cărora s-a dispus măsura privativă de libertate, instanța retine că măsura arestării preventive a fost luată în condiții de legalitate și temeinicie.
Inculpații au fost arestat preventiv pentru o perioadă de 29 de zile prin încheierea penală nr. 18/12.02.2013 a Judecătoriei Medgidia pronunțată în dosarul nr._, rămasă definitivă prin încheierea nr. 48/14.02.2013 a Tribunalului C..
Temeiurile de drept în baza cărora s-a dispus luarea măsurii arestării preventive sunt expuse în art. 148, lit. f Cod procedură penală. Deopotrivă au fost analizate și dispozițiile art. 143, 146 și 148 alin. 1 lit. f Cod procedură penală.
Conform art. 3001 alin. 1 Cod procedură penală, la primirea dosarului, instanța este datoare să verifice din oficiu legalitatea și temeinicia luării măsurii arestării preventive a inculpatului trimis în judecată în stare de arest preventiv, iar conform art. 300¹,alin. 3cod procedură penală, dacă instanța consideră că temeiurile care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța menține prin încheiere motivată această măsură.
Astfel, în considerarea celor expuse, prin încheierea penală din data de 07.03.2013, instanța a menținut arestarea preventivă a celor doi inculpați, apreciind că temeiurile care au determinat luarea acestei măsuri subzistau încă la momentul analizei.
Instanța reține că arestarea preventivă a fost dispusă cu respectarea dispozițiilor legale privind luarea acestei măsuri.
Pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunile ce formează obiectul instrucției penale este mai mare de 4 ani, iar la momentul luării măsurii existau indicii temeinice în sensul prevăzut de art. 68¹, art. 143 cod procedură penală și art. 5, par. 1, lit c din CEDO din care să rezulte presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi săvârșit faptele prevăzute de legea penală.
Cu privire la necesitatea menținerii în continuare a măsurii arestării preventive.
Analizând situația inculpatului D. I., instanța apreciază că lăsarea în libertate a acestuia prezintă pericol pentru ordinea publică, care rezultă din gravitatea faptelor, modalitatea de săvârșire a faptelor, numărul mare al faptelor comise într-o perioadă scurtă de timp, reținându-se astfel că lăsarea sa în libertate prezintă în continuare pericol concret pentru ordinea publică, fiind de natură să creeze o stare de insecuritate și neîncredere a colectivității față de aptitudinea organelor judiciare de a acționa cu fermitate față de cei învinuiți de infracțiuni grave.
Din probele administrate până în prezent, instanța reține că rezultă informații și împrejurări de natură a convinge un observator obiectiv că este posibil ca inculpatul în discuție, în cauza de față, să fi comis infracțiunile pentru care este cercetat, chiar dacă aceste informații nu trebuie sa aibă forța juridică a unor argumente necesare pentru a justifica o condamnare. (Hot. Fox, Campbell si Hartley vs. Regatul Unit al Marii Britanii, C.E.D.O.-30.08.1980).
Astfel, instanța apreciază că, în sensul art. 143 Cod pr.pen. și art. 681 Cod procedură penală, există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit faptele pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală împotriva sa, respectiv că a comis infracțiunile reținute prin rechizitoriu, în formele și modalitățile expuse în acest act.
Instanța apreciază că în cauză sunt incidente dispozițiile art.148, alin. 1, lit.f, teza I C.pr.pen., respectiv pedepsele prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală, sunt reprezentate de închisoarea mai mare de 4 ani.
Cât privește teza a II a art. 148 alin. 1 lit. f teza I Cod procedură penală, respectiv pericolul concret pe care l-ar prezenta pentru ordinea publică cercetarea inculpatului in stare de libertate, instanța va reține că, temeiurile care au fost avute în vedere inițial subzistă în continuare și se impune menținerea măsurii privării de libertate.
Instanța apreciază că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă în continuare pericol pentru ordinea publică, acesta rezultând din gravitatea faptelor, din modalitatea de săvârșire a faptelor - respectiv în loc public, prin escaladare, împreună cu altă persoană, față de împrejurarea că inculpatul a mai fost implicat în săvârșirea unor alte fapte penale, precum și din rezonanța socială negativă a acestor fapte în rândul opiniei publice căreia i se creează un sentiment de temere și insecuritate.
Se va avea în vedere că, deși inculpatul D. I. a recunoscut faptele, iar în fața instanței a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 320¹ CPP, acesta este cunoscut în comunitate ca autor al unor numeroase delicte - forme de ilicit penal – predispus la comiterea de fapte antisociale (fila 139 d.u.p.), neșcolarizat și fără loc de muncă, locuind nestatornic în gazdă pe la diferite persoane, elemente care sunt de natură a alimenta insecuritatea publică.
Deși libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile, arestarea persoanei fiind o excepție permisă doar în cazurile și cu procedura prevăzută de lege, măsura privativă de libertate se poate lua sau menține, pe o durată rezonabilă în condițiile în care natura și gravitatea faptei ar putea avea un impact negativ asupra reacției particulare a opiniei publice la comiterea unei astfel de fapte. De asemenea, în cazul de față interesul general, obștesc primează în fața celui individual al inculpaților.
Cu toate acestea, instanța consideră că se impune menținerea arestării preventive și constată, în același timp că nu există temeiuri care să justifice revocarea acesteia.
Instanța apreciază că o altă măsură preventivă luată față de inculpat nu este suficientă pentru asigurarea scopului măsurii preventive și al procesului penal, în raport și de gradul de pericol social al infracțiunilor care fac obiectul judecății și de necesitatea prevenirii săvârșirii altor infracțiuni.
Analizând situația inculpatului S. A.-M., instanța va avea în vedere considerentele expuse anterior, cu excepția celor de natură personală. De asemenea, se vor exploata juridic și elemente de natură reală, date de faptul că inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei singure activități materiale – faptele din data de 07/08.02.2013 – iar nu pentru șase infracțiuni (dintre care unele în formă continuată), cum este cazul inculpatului D. I..
În ceea ce privește reacția particulară a opiniei publice și impactul negativ produs în rândul colectivității prin comiterea faptelor, instanța reține că acestea s-au atenuat, de la luarea măsurii preventive trecând un timp apreciat ca suficient pentru producerea acestui efect, la care au contribuit evident și faptul că inculpatul are un loc de muncă – alpinist utilitar la s.c. R. Construct s.r.l. C. – și este absolvent a 10 clase, împrejurări care nu reprezintă un avertisment asupra unei predispoziții a inculpatului la comiterea altor infracțiuni.
Prin urmare, instanța va aprecia că scopul măsurii preventive a fost atins, buna desfășurare a procesului penal nemaiputând fi afectată în acest moment procesual, și că pericolul concret pentru ordinea publică a încetat, astfel încât va dispune revocarea măsurii arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 28/12.02.2013 emis de Judecătoria Medgidia în baza încheierii penale nr. 18 / 12.02.2013, la rămânerea definitivă a prezentei hotărâri.
Împotriva încheierii de ședință pronunțată la data de 10.04.2013 de Judecătoria Medgidia în dosarul penal nr._ 13, în termen legal a declarat recurs inculpatul D. I. care a solicitat instanței de recurs să țină cont de atitudinea sinceră manifestată de acesta, de intenția sa de a se prevala de dispozițiile art.320/1 cod pr.penală, de împrejurarea că pericolul social concret este vădit diminuat iar inculpatul și-ar putea gasi loc de muncă.
Examinând legalitatea și temeinicia măsurii arestului preventiv, instanța de recurs constată următoarele:
Potrivit dispozițiilor art.3002 Cod.proc.pen. în ref. la art.160b Cod.proc.pen, în cursul judecății instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive.
Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia nr. 1153/P/2012 din data de 04.03.2013, inculpații D. I. și S. A. M. au fost trimiși în judecată în stare de arest preventiv. Inculpatul D. I. pentru săvârșirea infracțiunilor de: distrugere, trei infracțiuni de furt calificat, o infracțiune de violare de domiciliu in forma simpla (iunie 2012), o infracțiune de furt calificat in forma continuata si o infracțiune de violare de domiciliu in forma continuata (doua acte materiale din 06/07.02.2013 si 07/08.02.2013), fapte prev. si ped. de. art. 217, alin.1 Cp, art. 208, alin.1 - 209, alin.1, lit. a,g,i Cp, art. 192, alin. 1 Cp, art. 208, alin. 1- 209, alin. 1, lit. a,g,i Cp si art. 192, alin.2 Cp, ambele cu aplic. art. 41, alin.2 Cp, toate cu aplic. art. 33, lit. a Cp, și inculpatul S. A. M. pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat si violare de domiciliu, fapte prev. si ped. de art. 208, alin.1- 209, alin.1, lit. a,g,i Cp si art. 192, alin. 2 Cp cu aplic. art. 33, lit. a Cp.
Inculpații au fost arestat preventiv pentru o perioadă de 29 de zile prin încheierea penală nr. 18/12.02.2013 a Judecătoriei Medgidia pronunțată în dosarul nr._, rămasă definitivă prin încheierea nr. 48/14.02.2013 a Tribunalului C..
Au fost avute în vedere dispozițiile art. 143 Cod proc.pen., art. 148 lit. f Cod proc.pen.
Și la acest moment procesual, temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării preventive subzistă în continuare, în sensul că în cauză sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.143 Cod.proc.pen. și art.148 alin.1lit.f Cod.proc.pen., referitoare la existența indiciilor temeinice de săvârșire a faptei, limitele de pedeapsă prevăzute de lege și existența pericolului concret pentru ordinea publică, ce ar rezulta din lăsarea inculpatului în libertate.
Art.143 Cod.proc.pen. prevede că măsura arestării preventive a inculpatului poate fi luată dacă sunt probe sau indicii temeinice că a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală.
Sunt indicii temeinice, conform art.681 Cod.proc.pen., atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis o faptă de natură penală.
În art.5 paragraf 1 lit.c) din Convenția europeană, una din condițiile prevăzute pentru măsurile privative de libertate este să existe „motive verosimile” de a bănui că persoana a săvârșit o infracțiune. Prin motive verosimile Curtea Europeană a Drepturilor Omului înțelege motive plauzibile, acestea bazându-se pe fapte care trebuie să fie nu doar sincere și autentice, ci ele trebuie să poată convinge un observator independent că persoana față de care s-a luat măsura este posibil să fi comis respectiva infracțiune.
Astfel, cel puțin până la acest moment sunt întrunite cerințele art.681 Cod.proc.pen. și art.5 paragraf 1 lit.c) din Convenția europeană, în sensul că în cauză sunt indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații ar fi comis fapte de natură penală, indicii care se regăsesc în probele administrate până în prezent în cauză. Avem în vedere: procesele verbale de cercetare la fața locului, declarațiile părților vătămate, ale martorilor, declarațiile inculpaților de recunoaștere.
Totodată,în ceea ce îl privește pe recurentul D. I. sunt întrunite cumulativ cele două cerințe prev. de art.148 alin.1 lit.f Cod.proc.pen., respectiv pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care inculpatul este cercetat este închisoarea mai mare de 4 ani și sunt date că lăsarea în libertate a acestuia ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică.
Pericolul social concret pentru ordinea publică rezultă atât din analiza circumstanțelor reale ale cauzei( comiterea faptelor în loc public, prin escaladare, împreună cu altă persoană ) cât și raportat la circumstanțele personale ( deși a recunoscut că a săvârșit faptele cercetate ,mai este cercetat în alte cause; este neșcolarizat și fără loc de muncă, aspecte de natură a ridica riscul persistenței infracționale), raportat la urmările produse, la rezonanța socială, sentimental de temere resimțit de societate cu privire la acest gen de fapte și neîncrederea în abilitatea organelor judiciare de a da un răspuns consistent de natură a reduce pe viitor fenomenul infracțional).
Raportat la aceste aspecte, Tribunalul apreciază ca legală și temeinică încheierea pronunțată de prima instanță, prin care s-a menținut față de recurentul inculpate cea mai severă măsură preventivă, urmând a respinge ca nefondat recursul declarat de acest inculpat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE :
În baza art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod proc.pen.:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul D. I., fiul lui Ș. și V., născut la 03.05.1991, împotriva încheierii pronunțate la data de 10 aprilie 2013 de Judecătoria C., in dosar penal_ 13.
În baza art. 189 Cod proc.pen.:
Onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 100 lei, se va vira din fondul Ministerului Justiției, către Baroul de Avocați C., pentru avocat I. ( C.) S. .
În baza art. 192 alin. 2 Cod proc.pen.:
Obligă pe recurentul inculpat D. I. la suma de 200 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 15.04.2013 .
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,
Pentru d-l judecător C. C., M. L. T.
promovat la C.A.C-ța semenază
cf. art. 312 Cppp, președintele instanței C. D.
d-l jud. V. C. C.
GREFIER,
O. C.
Tehnored. rec. /3 ex./24.05.2013 /jud. M.L.T.
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... → |
|---|