Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 15/2015. Tribunalul CONSTANŢA
| Comentarii |
|
Sentința nr. 15/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 15-01-2015
Dosar nr._
TRIBUNALUL CONSTANTA
SECTIA PENALA
Sentința Penală Nr.15
Ședința Publică din data de 15 ianuarie 2015
PREȘEDINTE – L. I. B.
GREFIER – F. N.
Cu participarea reprezentantului Ministerului Public, procuror: Grațiela L., din cadrul parchetului de pe lângă Tribunalul C..
S-a luat în examinare contestația la executare formulată de condamnatul C. M., fiul lui A. și S., născut la 08 octombrie 1964, deținut în Penitenciarul Poarta Albă.
Dezbaterile asupra contestației au avut loc în ședința publică din data de 17.12.2014, consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când, instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 19.12.2014, apoi la 22.12.2014, apoi la 29.12.2014, apoi la 13.01.2015 și mai apoi la 15.01.2015, când, în aceiași compunere:
TRIBUNALUL:
Asupra contestației de față:
Prin s.p. nr. 1539/23.12.2008 a Tribunalului București-Secția a II-a Penală, definitivă prin dec. pen. nr.3771/13.11.2009 a ÎCCJ București s-a dispus condamnarea contestatorului C. M. la o pedeapsă de 8 ani închisoare. S-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.2337/17.11.2009 de către Tribunalul București-Secția a II-a Penală.
Împotriva s.p. nr. 1539/23.12.2008 a Tribunalului București-Secția a II-a Penală petentul-condamnat C. M. a formulat contestație.
La termenul de judecată din data de 17.12.2014 petentul-condamnat C. M. a arătat că nu a formulat contestația și a înțeles să dea declarație în sensul că înțelege să își retragă contestația și nu și-o însușește.
Având în vedere manifestarea de voință a condamnatului C. M., constatând aplicabilitatea principiului disponibilității în ceea ce privește declararea căii de atac, ca și posibilitatea retragerii contestației, Tribunalul va lua act de retragerea contestației la executare formulată de contestatorul-condamnat C. M. cu privire la condamnarea de 8 ani închisoare, aplicată prin s.p. nr.1539/23.12.2008 a Tribunalului București-Secția a II-a Penală, definitivă prin dec. pen. nr.3771/13.11.2009 a ÎCCJ București.
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală va obliga contestatorul-condamnat C. M. la plata sumei de 200 lei-cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.272 Cod procedură penală va avansa suma de 100 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C. în favoarea av. G. G. D..
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de retragerea contestației la executare formulată de contestatorul-condamnat C. M. cu privire la condamnarea de 8 ani închisoare, aplicată prin s.p. nr.1539/23.12.2008 a Tribunalului București-Secția a II-a Penală, definitivă prin dec. pen. nr.3771/13.11.2009 a ÎCCJ București.
În baza art.275 alin.2 Cod procedură penală:
Obligă contestatorul-condamnat C. M. la plata sumei de 200 lei-cheltuieli judiciare către stat.
În baza art.272 Cod procedură penală:
Avansează suma de 100 lei din fondurile Ministerului Justiției către Baroul C. în favoarea av. G. G. D..
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.01.2015
P R E Ș E D I N T E, G R E F I E R,
L. I. B. Pentru grefier F. N.
Semnează gref. Șef secție pen. L. N.
Red.Jud.LIB/09.04.2015/2.ex.
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Decizia nr.... | Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Decizia nr. 29/2015.... → |
|---|








