Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Sentința nr. 37/2015. Tribunalul CONSTANŢA

Sentința nr. 37/2015 pronunțată de Tribunalul CONSTANŢA la data de 29-01-2015

Dosar penal nr._

ROMÂNIA

TRIBUNALUL C.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR.37

Ședința publică din data de 29.01.2015

PREȘEDINTE – C. D.

GREFIER – O. C.

PROCUROR D. – M. Ț.

Pe rol pronunțarea asupra cauzei penale privind pe inc.C. A. C., fiul lui F. și F., născut la data de 02.05.1996 în București, sector 2, domiciliat în București, sector 3, ., CNP_1, cetățean român, studii 10 clase, fără ocupație, fără loc de muncă, necăsătorit, cu antecedente penale, nerecidivist, trimis în judecată prin rechizitoriul D. – ST C. nr.268/D/P/2013 pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art 4 alin 1 din Legea nr 143 /2000 cu aplic art 113si urm si art 5 cod penal.

Dezbaterile au avut loc in ședință din 07.01.2015 fiind consemnate in incheierea de ședință ce face parte integrantă din hotărare și când, instanța avand nevoie de timp pentru a delibera, a amanat pronunțarea la data de 21.01.2015 și 29.01.2015, cand a pronunțat următoarea hotărare.

TRIBUNALUL

Asupra actiunii penale de fata ;

Prin rechizitoriul din 1 august 2014al Serviciului Teritorial C. din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism s-a dispus punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata a inculpatului C. A. C., fiul lui F. și F., născut la data de 02.05.1996 în București, sector 2, domiciliat în București, sector 3, ., CNP_1, cetățean român, studii 10 clase, fără ocupație, fără loc de muncă, necăsătorit, cu antecedente penale, nerecidivist, pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de:

- art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art.113 și urm. C.pen. și art. 5 C.pen.

În cauză, prin rezoluția din 01.11.2013, ora 10.00 s-a dispus în temeiul disp. art.228 alin.1 din C.pr.pen. începerea urmăririi penale față de C. A. C. pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 4alin.1 din Legea nr. 143/2000.

Prin ordonanța din 13 mai 2014, în temeiul disp. art.309 alin.1 din C.pr.pen. s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de C. A. C. pentru comiterea infracțiunii prev. de art. 4alin.1 din Legea nr. 143/2000, iar prin ordonanța din 28 mai 2014, în temeiul disp. art.311 C.pr.pen. s-a dispus schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art.4 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplic.art.113 și urm. C.pen. și art.5 C.pen.

Se retine ca la data de 04.05.2013, inculpatul C. A. C. a fost depistat de către polițiști ai Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate C., în stațiunea Mamaia, în zona clubului Kudos, deținând asupra lui un număr de 11 comprimate de culoare albastră având ca logo 3 linii dispuse orizontal, despre care a declarat că sunt ecstasy și le-a cumpărat din București în ziua de 01.05.2013, de la un anume R., cu 50 lei pastila, pentru consumul propriu.

Acesta a mai susținut că a venit la C. în aceeași zi, 01.05.2013, cu intenția de a participa la un eveniment muzical ”Sun Wave” și pentru a-și serba la data de 02 mai, ziua de naștere.

Cu aceeași ocazie, la C. A. C. a fost găsită și suma de 1270 lei și 200 de euro.

Comprimatele menționate au fost ridicate de către polițiști, iar banii i-au fost lăsați inculpatului C. A. C..

Din raportul de constatare tehnico-științifică nr._/23.08.2013 al Laboratorului de Analiză și Profil a Drogurilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate C. rezultă că cele 11 comprimate conțin ca substanțe active Levamisole, MDPV (Methylenedioxypyro-valurone) și Mirtazapine. MDPV face parte din Tabelul anexă nr.III din Legea nr.143/2000 privind prevenirea și combaterea traficului ilicit de droguri.

Cantitatea de 0.8 grame pulbere care conține ca substanțe active Levamisole, MDPV (Methylenedioxypyro-valurone) și Mirtazapine, rămasă din proba înaintată, după efectuarea analizelor de laborator a fost depusă la camera de corpuri delicte din cadrul IGPR cu dovada . nr._ din 30.07.2014.

Pe baza celor constatate, în cauză a fost începută și ulterior pusă în mișcare acțiunea penală față de C. A. C. pentru deținere de droguri de risc în scopul consumului propriu, neexistând probe că acesta a deținut și în scopul traficului, deși anumite indicii conturează o asemenea posibilitate (numărul de comprimate, suma relativ mare de bani în lei și euro găsită la acesta coroborată cu faptul că nu are o sursă proprie de venit, iar părinții au o situație materială modestă).

Situația de fapt a fost stabilită prin următoarele mijloace de probă:;

- procesul verbal din 04.05.2013 de depistare în flagrant a lui C. A. C. și declarația olografă a acestuia din aceeași dată;

- raportul de constatare tehnico-științifică nr._/23.08.2013 al Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate C.,

- declarația în calitate de inculpat a lui C. A. C..

- dovada privind predarea drogurilor rămase după efectuarea analizelor de laborator la I.G.P.R.- D.C.J.S.E.O., Camera de Corpuri Delicte ;.

În fața instanței,la termenul de judecată din 20 10 2014,inculpatul nu a dorit sa faca declarații aratand ca isi mentine declaratiile ,recunoste fapta așa cum reținută în actul de sesizare .

Desi este minor si initial instanta a aratat ca nu va tine seama de procedura simplificata, in raport de faptul ca inculpatul își însușeste probele administrate în faza de urmărire penală și nu solicită administrarea de probe noi, instanța ,constatând îndeplinite cerințele art.374 alin.4 Cod proc.pen ,va admite cererea de judecare după procedura arătată în acest text.

In drept:

Fapta inculpatului C. A. C. care la data de 04.05.2013, având vârsta de 17 ani, a fost depistat în stațiunea Mamaia deținând pentru consumul propriu un număr de 11 comprimate conținând ca substanță activă MDPV care face parte din Tabelul anexă nr.III la Legea nr.143/2000, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art.113 și urm. C.pen. și art. 5 C.pen.

Potrivit dispozițiilor art.19 din Legea 143/2000 C. A. C. a fost evaluat de către Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog - O., Sector 3 București, iar din raportul nr.73/18.06.2014 reies următoarele:

- istoric (începând cu anul 2013) de consum ocazional, marijuana alternativ cu psihostimulente (Ecstasy), fără risc de sevraj;

- stare de sănătate neafectată de consumul de droguri;

- absența complicațiilor asociate consumului, grad scăzut în dorința de angajare în terapie;

- risc minim în aria socială;

- conștientizează problemele asociate consumului de droguri, prezintă potențial minor de recădere;

- nu necesită intervenție psihologică, nu necesită management medical al situației actuale.

Din declarația inculpatului reiese că acesta nu are o sursă proprie de venit, fiind întreținut chiar și după ce a devenit major de către părinți.

Pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală, ce se coroborează cu recunoașterea faptelor așa cum au fost reținute prin actul de sesizare, se constată ca faptele există,constituie infracțiuni și au fost săvârșite de inculpați ,fiind aplicabile dispozițiile art. 396 alin.10 Cod proc.pen., în sensul că limitele de pedeapsă pentru infracțiunile deduse judecății, vor fi reduse cu o treime. Inculpatului,minor la data săvârșirii faptei,i se va aplica o măsură educativă neprivativă de libertate .

La individualizarea judiciară a pedepsei ce va fi aplicată inculpatului, instanța are în vedere atât criteriile prevăzute de art.72 din Codul penal din 1969 cât și cele prevăzute de art.74 din același cod,reținând limitele speciale de pedeapsă reduse, (în închisoarea de la 3 luni la 2 ani sau amenda, pentru infracțiunea prevăzută de art.4 alin.1 din aceeași lege ), așa cum au fost modificate, conform art.81 pct.1 și pct.2 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul penal), gradul de pericol social ce caracterizează astfel de fapte - date fiind natura lor,împrejurările și modalitatea concretă de comitere, actele materiale realizate în activitatea infracțională, cantitatea de droguri, deținută în scopul consumului propriu, care nu este mare, urmarea socialmente periculoasă produsă, prin efectele nocive pe care le au drogurile asupra sănătății populației, consumul lor afectând în mod deosebit tinerii - dar și circumstanțele personale ale inculpatului și conduita procesuală, favorabilă acestuia .

Astfel,din actele dosarului de urmărire penală, referatul de evaluare și înscrisurile în circumstanțiere depuse la dosarul instanței, rezultă că inculpatul la data comiterii faptelor era minor, având vârsta de 17 ani .

Din fișa de cazier judiciar a inculpatului C. A. C. rezultă că acesta a mai fost cercetat în anul 2011 de către P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București pentru o infracțiune de furt calificat pentru care s-a dispus scoaterea acestuia de sub urmărire penală și aplicarea unei amenzi cu caracter administrativ, iar în anul 2013, același parchet a dispus neînceperea urmăririi penale pentru art.2 alin.1 pct.1 din Legea nr.61/1991 privind sancționarea faptelor de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice.

Inculpatul a crescut și s-a dezvoltat într-un mediu familial organizat ca structură și componență,unde acesta a beneficiat de condiții normale de îngrijire și educare ,de afecțiune și suport din partea părinților,relațiile cu aceștia fiind armonioase, exprimarea interesului inculpatului privind finalizarea studiilor liceale, precum și existența unor planuri de viitor în continuarea formării școlare și profesionale, evaluarea pozitivă a comportamentului acestuia în mediul familial, școlar, social și comunitar, sunt factori care pot contribui la inhibarea unui comportament infracțional în viitor și că inculpatul prezintă șanse de reintegrare socială.

Instanța va avea în vedere că, fiind minor la data comiterii faptei, în aplicarea dispozițiilor referitoare la legea penală mai favorabilă, se poate lua doar o măsură educativă neprivativă dintre cele prevăzute de art.115 Cod penal și față de toate aspectele reținute cu privire la faptă și circumstanțele personale,așa cum au fost expuse anterior, îi va aplica măsura educativă neprivativă de libertate a consemnarii la sfarsit de saptamana ,pe o durată de 12 saptamani.

Conform art.119 alin.1 Cod penal,măsura educativă a consemnarii la sfarsit de saptamana, va ,consta în obligația inculpatului de a nu parasi locuinta in zilele de sambata si duminica pe o durata de 12 saptamani .

Pe durata executării măsurii educative, a consemnarii la sfarsit de saptamana, supravegherea se va face sub coordonarea serviciului de probatiune .

Vazand si art.121 alin.1Cod penal, pe durata executării măsurii educative a consemnarii la sfarsit de saptamana,inculpatul va respecta următoarele obligații:

a) să se prezinte la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul C., la datele fixate de acesta;

b) să nu depășească limita teritorială a județului C., fără acordul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul C.;

c) să nu se apropie și să nu comunice cu persoane care consuma sau detin droguri .

d) să urmeze un curs de pregătire școlară sau formare profesională;

Conform art.121 alin.3 Cod penal, supravegherea executării obligațiilor impuse de instanță pe durata măsurii educative, se face sub coordonarea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul C..

În baza art.121 alin.4 Cod penal, pe durata executării măsurii educative luate, S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul C. are obligația să sesizeze instanța ,dacă:

a) au intervenit motive care justifică fie modificarea obligațiilor impuse de instanță, fie încetarea executării unora dintre acestea ;

b) inculpatul nu respectă condițiile de executare a măsurii educative sau nu execută, în condițiile stabilite,obligațiile ce îi revin;

Vazand si art.122 Cod penal ,dacă pe parcursul executării măsurii educative au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligații, fie sporirea sau diminuarea condițiilor de executare a celor existente,instanța va dispune modificarea obligațiilor în mod corespunzător ,pentru a asigura inculpatului, șanse mai mari de îndreptare .

Când apreciază că menținerea acestora nu mai este necesară,instanța putea dispune încetarea unora dintre obligațiile pe care le-a impus.

Vazand si art.123 alin.1, alin.2 și alin.3 Cod penal, se va atrage atenția inculpatului,asupra consecințelor ce decurg din nerespectarea cu rea- credință a condițiilor de executare a măsurii educative ori a obligațiilor impuse, în sensul că instanța înlocuiește măsura educativă luată, cu internarea într-un centru educativ, precum și asupra consecințelor ce decurg din săvârșirea unei noi infracțiuni pe durata măsurii educative,în sensul că, instanța înlocuiește măsura educativă cu o măsură educativă privativă de libertate.

Vazand si dispozițiile art.17 din Legea nr. 143/2000 ,substanțele rămase în urma analizelor de laborator, menționate în raportul de constatare tehnico-științifică nr._/23.08.2013 al Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate C. și anume cantitatea de 0.8 grame pulbere care conține ca substanțe active Levamisole, MDPV (Methylenedioxypyro-valurone) și Mirtazapine, depusă la camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R.- D.C.J.S.E.O cu dovada . nr._ din data de 30.07.2014. ,vor fi confiscate.

Vazand si art. 7 din Legea nr. 76/2008 se va dispune prelevarea de la inculpat a probelor biologice in vederea introducerii profilului genetic in S.N.D.G.J. Cheltuielile privind operatiunea de distrugere vor fi suportate de inculpat

Vazand si art.274 alin.1 Cod proc.pen., va obligă inculpatul ,la plata sumei de 3000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat ,din care suma de 2500 lei cheltuieli la urmarire penala .= reprezentând contravaloarea analizei științifice a drogurilor deținute de către acesta, transportul drogurilor la Inspectoratul General al Poliției Române, Direcția Cazier Judiciar, S. și Evidențe Operative, Camera de Corpuri Delicte, depozitarea și distrugerea acestora, evaluarea inculpatului de către o comisie specializată din cadrul Agenției Naționale Antidrog în scopul stabilirii necesității includerii acestuia în circuitul integrat de asistență a consumatorilor de droguri.

În baza art.272 Cod proc.pen.,onorariu avocat oficiu către Baroul C.,în sumă de 200 lei,pentru av.R. E. ,pentru faza camerei preliminare si cercetarii judecatorestI,se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art.114 rap.la art.115 alin.1pct.1 lit.C Cod penal și art.119 alin.1 și alin.2 Cod penal,cu aplic.art.5 Cod penal,

Aplică inculpatului C. A. C., fiul lui F. și F., născut la data de 02.05.1996 în București, sector 2, domiciliat în București, sector 3, ., CNP_1, cetățean român, studii 10 clase, fără ocupație, fără loc de muncă, necăsătorit, cu antecedente penale, nerecidivist,pentru săvârșirea infracțiunii prev. și ped. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 cu aplic. art.113 și urm. C.pen. și art. 5 C.pen., măsura educativă neprivativă de libertate a consemnarii la sfarsit de saptamana ,pe o durată de 12 saptamani pentru infracțiunea prev. de art.2 alin.1 din Legea nr.143 /2000, modificată și republicată,cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal din 1969,art.99 și urm.Cod penal, art.396 alin.10 rap.la art.374 și art.375alin.1 Cod proc.pen. și cu aplic.art.74 alin.1 lit.a și alin.2 Cod penal din 1969.

Conform art.119 alin.1 Cod penal,măsura educativă a consemnarii la sfarsit de saptamana, ,constă în obligația inculpatului de a nu parasi locuinta in zilele de sambata si duminica pe o durata de 12 saptamani .

În baza art.119 alin.2Cod penal, pe durata executării măsurii educative a consemnarii la sfarsit de saptamana, supravegherea se va face sub coordonarea serviciului de probatiune .

În baza art.121 alin.1Cod penal, pe durata executării măsurii educative a consemnarii la sfarsit de saptamana,inculpatul va respecta următoarele obligații:

a) să se prezinte la S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul C., la datele fixate de acesta;

b) să nu depășească limita teritorială a județului C., fără acordul Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul C.;

c) să nu se apropie și să nu comunice cu persoane care consuma sau detin droguri .

d) să urmeze un curs de pregătire școlară sau formare profesională;

Conform art.121 alin.3 Cod penal, supravegherea executării obligațiilor impuse de instanță pe durata măsurii educative, se face sub coordonarea Serviciului de Probațiune de pe lângă Tribunalul C..

În baza art.121 alin.4 Cod penal, pe durata executării măsurii educative luate, S. de Probațiune de pe lângă Tribunalul C. are obligația să sesizeze instanța ,dacă:

a) au intervenit motive care justifică fie modificarea obligațiilor impuse de instanță, fie încetarea executării unora dintre acestea ;

b) inculpatul nu respectă condițiile de executare a măsurii educative sau nu execută, în condițiile stabilite,obligațiile ce îi revin;

În baza art.122 Cod penal ,dacă pe parcursul executării măsurii educative au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligații, fie sporirea sau diminuarea condițiilor de executare a celor existente,instanța dispune modificarea obligațiilor în mod corespunzător ,pentru a asigura inculpatului, șanse mai mari de îndreptare .

Când apreciază că menținerea acestora nu mai este necesară,instanța dispune încetarea unora dintre obligațiile pe care le-a impus.

În baza art.123 alin.1, alin.2 și alin.3 Cod penal,atrage atenția inculpatului,asupra consecințelor ce decurg din nerespectarea cu rea- credință a condițiilor de executare a măsurii educative ori a obligațiilor impuse, în sensul că instanța înlocuiește măsura educativă luată, cu internarea într-un centru educativ, precum și asupra consecințelor ce decurg din săvârșirea unei noi infracțiuni pe durata măsurii educative,în sensul că, instanța înlocuiește măsura educativă cu o măsură educativă privativă de libertate.

In baza art 17 alin 1 din Legea nr 143/2000 dispune confiscarea

Substanțelor rămase în urma analizelor de laborator, menționate în raportul de constatare tehnico-științifică nr._/23.08.2013 al Laboratorului de Analiză și Profil al Drogurilor din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate C. și anume cantitatea de 0.8 grame pulbere care conține ca substanțe active Levamisole, MDPV (Methylenedioxypyro-valurone) și Mirtazapine, depusă la camera de corpuri delicte din cadrul I.G.P.R.- D.C.J.S.E.O cu dovada . nr._ din data de 30.07.2014.

In baza art. 7 din Legea nr. 76/2008 dispune prelevarea de la inculpatul, la eliberarea din penitenciar a probelor biologice in vederea introducerii profilului genetic in S.N.D.G.J.

Cheltuielile privind operatiunea de distrugere vor fi suportate de inculpat

În baza art.274 alin.1 Cod proc.pen., obligă inculpatul ,la plata sumei de 3000 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat ,din care suma de 2500 lei cheltuieli la urmarire penala .

În baza art.272 Cod proc.pen.,onorariu avocat oficiu către Baroul C.,în sumă de 200 lei,pentru av.R. E. ,pentru faza camerei preliminare si cercetarii judecatorestI,se avansează din fondurile Ministerului Justiției.

Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicarea copiei minutei, pentru procuror și inculpat.

Pronunțată în ședință publică, azi,29.01.2015.

PREȘEDINTE,GREFIER,

C. DUMITRAOTILIA C.

Tehnpred.jud.CD

23.02.2015/4 ex,

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Trafic de droguri. Legea 143/2000 art. 2. Sentința nr. 37/2015. Tribunalul CONSTANŢA