Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr. 136/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 136/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 12-02-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA PENALĂ Nr. 136
Ședința publică de la 12 Februarie 2014
Instanta constituita din:
PREȘEDINTE M. E. M.
Grefier Dănuța D.
Pe rol soluționarea sesizării formulate de Comisia de Evaluare din cadrul Penitenciarului C., privind aplicarea legii penale mai favorabile, în privința condamnatului P. I. T., fiul lui C. și S., născut la data de 15.05.1958, deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță C..
Fără citarea persoanei condamnate.
Fără citarea persoanei condamnate, fara participarea procurorului, si fara participarea aparatorului, conform art. 23 din legea 255/2013.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța reține cauza spre soluționare.
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei penale deduse judecații, constata următoarele:
Prin sesizarea înregistrată pe rolul Tribunalului D. sub nr._, comisia de aplicare a legii penale mai favorabile constituită în Penitenciarul de Maximă Siguranță C. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnatul P. I. T..
Au fost depuse înscrisuri, si anume fisa de evaluare, mandatul de executare nr. 94/2011 emis de T. D. sentința penala nr. 267/2007, sentința penala nr. 247/2007 a Tribunalului D.. Instanța a dispus atașarea fisei de cazier judiciar a condamnatului, si sentința penala nr. 500/2003 a Judecătoriei Sibiu, cu referat întocmit de Biroul Executări Penale al instanței.
Analizând legalitatea si temeinicia sesizării, instanța retine următoarele:
Dispozițiile art 6 Cp reglementează principiul legii penale mai favorabile, stabilind in alin 1: când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Curtea Constituțională a statuat (, Decizia nr. 1470/2011, în considerentele căreia se vorbește despre: „principiului constituțional al retroactivității legii penale mai favorabile) că aplicarea legii penale mai favorabile este un adevărat principiu, ceea ce înseamnă că, în ipoteza unei situații tranzitorii, legea penală mai favorabilă se aplică în toate cazurile.
Principiul retroactivității legii penale mai favorabile este obligatoriu, ceea ce înseamnă că ori de câte ori organele judiciare sunt în prezenta unei legi noi mai favorabile, trebuie să o aplice, chiar dacă nu există dispoziții privind modul de incidentă al acestei legi. În lipsa unor norme de aplicare, organul judiciar va aplica legea nouă mai favorabilă în temeiul art. 15 alin. (2) din Constitutie.
Referitor la modul de solutionare a conflictelor de legi în timp în materie penală, regula generală este că se vor aplica întotdeauna normele penale mai blânde, iar jurisprudenta Curtii Europene a Drepturilor Omului, dacă este mai favorabilă decât reglementarea internă se va aplica, însă, dacă este mai restrictivă, nu se va aplica, în conformitate cu prevederile art. 20 alin. (2) din Constitutie, potrivit cărora dacă există neconcordante între pactele si tratatele internationale privitoare la drepturile omului la care România este parte si legile interne, vor avea prioritate acestea din urmă ori de câte ori contin dispozitii mai favorabile.
Regula aplicării legii penale mai favorabile vizează numai normele dreptului penal substanțial, iar nu si normele procesual penale.
Dispozițiile art. 6 din noul Cod penal, adoptat prin legea 286/2009 stipulează: când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii sau amenzii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită, se reduce la acest maxim.
Pentru a stabili semnificația juridica a noțiunii de sancțiune aplicata, care trebuie redusa la maximul prevăzut de legea noua, trebuie avute in vedere mai multe aspecte:
Legiuitorul uzitează in conținutul art 6 Cp noțiunea de pedeapsa aplicata, si nu pedeapsa stabilita pentru o singura infracțiune.
În ceea ce privește „pedeapsa aplicată”, legiuitorul, in dispozițiile art. 39 noulCp, dar si in art. 34 vechiul Cp, face deosebire între operațiunea de stabilire a pedepsei și aceea a aplicării pedepsei ce urmează a fi executată - instanța este obligată să stabilească pedeapsa cuvenită pentru fiecare infracțiune concurentă, făcând abstracție de celelalte infracțiuni și numai după ce au fost stabilite pedepsele, instanța procedează la ultima operațiune de individualizare, adică la aplicarea pedepsei rezultante .
Doctrina si jurisprudența fac si ele distincție intre pedeapsa stabilita, care este pedeapsa pronunțata de instanța de judecata numai pentru o singura infracțiune, si pedeapsa aplicata, aceasta fiind pedeapsa data spre executare, care poate fi o pedeapsa unica, ori dimpotrivă o pedeapsa rezultanta a unui tratament juridic specific pluralității de infracțiuni( decizia 3489/2010 a ICCJ).
Dispozițiile art. 6 Cp se corelează cu art. 595 Noul Cpp, potrivit cărora, când după rămânerea definitiva a hotărârii de condamnare sau a hotărârii prin care s-a aplicat o măsura educativa intervine o lege ce nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea, ori o lege care prevede o pedeapsa mai ușoara decât cea care se executa, ori urmează a se executa, instanța ia masuri pentru aducerea la îndeplinire a dispozițiilor art. 4 si 6 Cp după caz.
Se observa ca si dispoziția art. 595 Cpp stabilește ca cei doi termeni ai operațiunii de comparație juridica, pentru a se stabili daca sunt îndeplinite condițiile art. 6 Cp pentru aplicarea legii penale mai favorabile sunt: pe de o parte pedeapsa aplicata si care se executa, iar pe de alta parte pedeapsa prevăzuta de legea noua pentru aceeași infracțiune.
In cuprinsul dispozițiilor art.39 Cp, 595 Cpp și art.34 vechiul Cp, legiuitorul a fost consecvent, instituind trei noțiuni distincte, cu efecte juridice proprii. Acest lucru obligă și organele judiciare ca în interpretarea și aplicarea legii să facă distincția între pedeapsa stabilită, care poate fi și cea aplicată dacă este o singură infracțiune dedusă judecății și pentru care s-a dispus condamnarea, pedeapsa aplicată care este pedeapsa rezultantă în urma aducerii la îndeplinire a dispozițiilor privind contopirea pedepselor conform art.39 Cp (concursul de infracțiuni), art.44 Cp (pluralitatea intermediară) și art.43 Cp (recidiva). Pedeapsa care se executa este pedeapsa finala, stabilita prin hotărârea definitiva, data spre executare.
De aceea în analizarea aplicabilității dispozițiilor at.6 Cp privind principiul legii penale mai favorabile primul termen al operațiunii de comparație juridică îl constituie pedeapsa aplicată, astfel cum în mod expres și imperativ stabilesc dispozițiile art.6 Cp și 595 Cpp.
În cazul pluralității de infracțiuni primul termen al comparației îl constituie pedeapsa aplicată, respectiv cea rezultată în urma aplicării dispozițiilor privind contopirea și nu pedeapsa stabilită pentru fiecare infracțiune în parte, întrucât această modalitate de aplicare a legii o impun art.6 Cp și 595 Cpp.
In concordanta cu argumentele expuse se afla si dispozitiile art. 4 din Legea nr.187/2012, pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, care stipuleaza: pedeapsa aplicată pentru o infracțiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul Codului penal din 1969, care nu depășește maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
Legiuitorul face referire si in aceasta prevedere legala la noțiunea de pedeapsa aplicata, care este, conform art. 39 alin 1 din noul Cod penal, pedeapsa rezultanta in urma realizării operațiunii de contopire, si nu pedeapsa stabilita pentru fiecare infracțiune in mod individual. Legea impune condiția ca pedeapsa aplicata( si nu pedeapsa stabilita) sa depaseasca maximul special prevăzut de Codul penal, pentru aplicarea art 6 Cp, rezultând ca in situația in care numai pedeapsa stabilita, pentru o infracțiune, depaseste maximul special prevăzut de legea noua, insa pedeapsa aplicata nu depaseste maximul pedepsei la care s-ar putea ajunge conform legii nou, aplicarea legii penale mai favorabile, conform art 6 Cp nu poate avea loc.
Aplicarea legii penale mai favorabile presupune o primă condiție de bază și anume o succesiune de legi penale care să prevadă o faptă ca infracțiune, dar cu deosebire în ceea ce privește condițiile de sancționare.
În doctrina penală s-au sistematizat criteriile de determinare a legii penale mai favorabile, după cum acestea se referă la condițiile de incriminare, condițiile de tragere la răspundere penală și condițiile de incriminare.
Criteriile menționate vor fi evaluate nu în general ci în mod concret, adică în raport cu toate instituțiile de drept penal incident în cauza respectivă: tentativă, participație penală, unitate și pluralitate de infracțiuni, stările și circumstanțele de agravare și de atenuare.
Această evaluare trebuie să conducă instanța de judecată la identificarea legii mai favorabile în întregul ei, cu excluderea totală a celeilalte legi, neputând combina dispozițiile mai favorabile din legile care se succed, spre a crea o a treia lege, deoarece legea este o creație a legiuitorului și nu a judecătorului.
Determinarea legii penale mai favorabile nu se limitează numai la examinarea condițiilor normelor de incriminare din legile penale succesive, și de asemenea are în vedere influența pe care și celelalte reglementări, care au o independență relativă în raport cu dispozițiile care privesc fapta săvârșită o au asupra situației juridice a condamnatului.
Tot astfel, alegerea legii mai favorabile poate fi influențată de reglementarea unității și pluralității de infracțiuni, de participația penală, de sistemul de individualizare a pedepselor și, de alte instituții juridico penale, determinând alte concluzii decât cele care s-ar desprinde din absolutizarea unora dintre criteriile de determinare a legii mai favorabile enunțate.
În cazul concursului de infracțiuni dacă există legi succesive atât în privința stabilirii existenței fiecărei infracțiuni concurente, cât și legi succesive în privința tratamentului penal al concursului, nu se disociază evaluările – una privind infracțiunile concurente și alta privind tratamentul penal al concursului de infracțiuni – ci legea mai favorabilă aplicabilă va fi cea care până la final luând în calcul și tratamentul penal al concursului este mai favorabilă.
Aceasta înseamnă că evaluarea legii mai favorabile, în cazul concursului de infracțiuni are loc în vederea stabilirii legii care conduce la o pedeapsă rezultantă mai redusă și pe care o execută inculpatul, indiferent de legea după care s-ar stabili existența fiecăreia dintre infracțiunile concurente în parte.
Aceste soluții se desprind din concepția după care aplicarea legii penale mai favorabile se analizează nu numai în raport cu fiecare infracțiune, ci și în raport cu celelalte instituții incidente în stabilirea și aplicarea pedepsei (G. A. Coordonator – Explicații preliminare ale noului cod penal, Universul Juridic 2010).
Atât doctrina cât și practica judiciară fac deosebire între dispozițiile care se referă la condițiile de existență ale concursului și recidivei, și cele care se referă la tratamentul penal al concursului și recidivei. Dacă dispozițiile din prima categorie se aplică autonom în raport cu dispozițiile de incriminare, cele din a doua categorie se vor evalua global, împreună cu toate elementele, inclusiv încadrarea juridică a faptei, care influențează stabilirea pedepsei concrete pentru fapta săvârșită în stare de recidivă sau concurs (V. Dongoroz).
Dacă s-ar face abstracție de toate celelalte instituții care influențează încadrarea juridică și aplicarea pedepsei, comparându-se numai pedeapsa stabilită de instanța de judecată pentru o singură infracțiune, s-ar încălca dispozițiile art.6 Cp și 595 Cpp, care nu numai că impun ca primul termen al comparației juridice să îl constituie pedeapsa aplicată sau pedeapsa executabilă, adică pedeapsa finală care se dă spre executare printr-o hotărâre definitivă, dar s-ar încălca aceste dispoziții legale și prin prisma pedepsei ce constituie al doilea termen al operațiunii de comparație juridică.
Astfel, art.6 Cp și 595 Cpp stabilesc că pedeapsa aplicată trebuie comparată cu maximul pedepsei prevăzute de legea nouă și nu cu pedeapsa pe care în concret instanța ar aplica-o, luând în considerare că unele instituții juridice au caracter facultativ din punct de vedere al agravării pedepsei, și prevalându-se de această facultate, agravarea pedepsei nu se mai produce.
Dacă s-ar proceda în acest sens s-ar ajunge la o individualizare judiciară post condamnatorie a pedepsei deoarece pedeapsa aplicată s-ar înlocui cu pedeapsa pe care instanța ar aplica-o potrivit legii noi, și nu s-ar lua în considerare maximul pedepsei la care s-ar putea ajunge conform legii noi, pentru aceeași infracțiune.
De aceea, instanța trebuie în aplicarea art.6 Cp și 595 Cpp să compare pedeapsa aplicată cu maximul pedepsei pe care ar fi putut sa o primească condamnatul potrivit legii noi, deci nu numai pedeapsa prevăzută de lege pentru respectiva infracțiune, ci și toate cauzele de agravare incidente în situația respectivă, spre a se verifica și a se preveni ca persoana în cauză să nu execute un plus de pedeapsă care nu mai este prevăzut pe legea nouă.
Practica judiciara este in sensul aplicării in concret, a legii penale mai favorabile, luând in considerare legea in ansamblu, cu toate instituțiile care au relevanta juridica asupra stabilirii si aplicării pedepsei.
Din perspectiva noțiunii de lege penală mai favorabilă, regăsită în jurisprudența obligatorie, prezintă relevantă similară si decizia de recurs în interesul legii nr. 8/2008 a Înaltei Curți de Casație si Justiție, referitoare la incidenta cauzelor de nepedepsire sau reducere a pedepselor prevăzute de art. 10 din Legea nr. 241/2005 (lege în vigoare si ulterior datei de 1 februarie 2014). Astfel, in cuprinsul deciziei in interesul legii nr. 8/2008 Înalta Curte de Casație si Justiție a decis: legea penală mai favorabilă este cea prin care se instituie principiul potrivit căruia în cazul în care de la săvârșirea infracțiunii până la judecarea definitivă a cauzei au intervenit una sau mai multe legi penale, se aplică legea mai favorabilă, adică în ansamblul ei, iar nu doar anumite dispoziții mai favorabile rezultate din combinarea prevederilor mai multor legi succesive.
Aplicarea combinată, în aceeași cauză, a dispozițiilor mai favorabile infractorului din două sau mai multe legi succesive ridică probleme de conformitate cu jurisprudenta obligatorie a Curtii Constitutionale în aplicarea principiului consacrat de art. 15 alin. 2 din Constitutie. Caracterul axiomatic al acestui principiu constitutional si interpretarea ce trebuie dată conceptului de ”lege penală mai favorabilă” în acord cu exigentele constitutionale au fost în mod expres consacrate în două decizii relativ recente ale Curtii.
Curtea Constitutionala a statuat prin decizia nr. 1483/2011: determinarea concretă a legii penale mai favorabile vizează aplicarea legii, și nu a dispozițiilor mai blânde, neputându-se combina prevederi din vechea și din noua lege, deoarece s-ar ajunge la o lex tertia, care, în pofida dispozițiilor art.61 din Constituție, ar permite judecătorului să legifereze. Determinarea caracterului "mai favorabil" are în vedere o . elemente, cum ar fi: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă etc. Așa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă.
De asemenea, prin Decizia nr.1.470/2011, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.853 din 2 decembrie 2012, Curtea Constituțională a statuat că "determinarea caracterului «mai favorabil» are în vedere o . elemente, cum ar fi: cuantumul sau conținutul pedepselor, condițiile de incriminare, cauzele care exclud sau înlătură responsabilitatea, influența circumstanțelor atenuante sau agravante, normele privitoare la participare, tentativă, recidivă etc. Așa fiind, criteriile de determinare a legii penale mai favorabile au în vedere atât condițiile de incriminare și de tragere la răspundere penală, cât și condițiile referitoare la pedeapsă.
Prin decizia nr. 206/2013, Decizia Plenului Curții Constituționale nr.1 din 17 ianuarie 1995, privind obligativitatea deciziilor sale pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate, s-a reținut că "puterea de lucru judecat ce însoțește actele jurisdicționale, deci și deciziile Curții Constituționale, se atașează nu numai dispozitivului, ci și considerentelor pe care se sprijină acesta". Curtea a mai statuat, prin Decizia nr.1.415/2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.796 din 23 noiembrie 2009, că "atât considerentele, cât și dispozitivul deciziilor sale sunt general obligatorii și se impun cu aceeași forță tuturor subiectelor de drept. În consecință, atât Parlamentul, cât și Guvernul, respectiv autoritățile și instituțiile publice urmează, în aplicarea legii criticate, să respecte cele stabilite de Curtea Constituțională în considerentele și dispozitivul prezentei decizii." Același principiu al obligativității deciziilor pronunțate în cadrul controlului de constituționalitate inclusiv in ceea ce privește considerentele este expus in mod expres si in decizia Curții Constituționale nr. 3/2014.
Dispozițiile art. 10 si art. art. 15 din Legea nr. 187/2012 de punere în aplicare a Codului penal nu consacră instituții de drept penal autonome în materia pluralității de infracțiuni si nu legitimează procesul de interpretare a 5 alin. 1 din Codul penal în această accepțiune.
Stabilirea tratamentului sancționator al pluralității de infracțiuni conform legii noi, atunci când cel puțin una dintre infracțiuni a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă pentru cealaltă a fost aplicată legea veche, mai favorabilă, constituie o expresie a principiului activității legii penale consacrat de art. 3 din Codul penal (iar nu o normă dată în aplicarea art. 5 alin. 1 C.pen). Cât timp una dintre infracțiunile componente ale pluralității a fost comisă sub legea nouă, înseamnă că întreaga pluralitate si-a desăvârșit configurația sub această lege, justificându-se, prin urmare, aplicarea legii noi atât infracțiunii comise pe perioada activității sale, cât si tuturor situațiilor cu relevantă juridică născute/finalizate în acest interval.
Așa cum rezultă din expunerea de motive a Legii nr. 187/2012, rațiunea introducerii art. 10 a fost exclusiv aceea a eliminării controverselor legate de tratamentul penal al pluralității de infracțiuni în situații tranzitorii, ce au însoțit . Codului penal din 1969, legiuitorul optând pentru soluția majoritară regăsită în practica acelei perioade.
Noțiunea de ”instituție de drept penal autonomă” nu se regăsește în vreuna dintre normele Codului penal în vigoare ori ale Legii nr. 187/2012 privind punerea în aplicare a acestui act normativ. Expunerea de motive ce însoțește ambele legi menționate nu operează nici măcar tangențial cu acest concept care, din punct de vedere al consacrării legale, se conturează mai degrabă ca o noțiune inedită, de sine-stătătoare. În exercitarea prerogativei constituționale consacrate de art. 61 alin. 2 din legea fundamentală, legiuitorul este îndreptățit să modifice normele legale ori să adopte altele noi, menite să faciliteze procesul de interpretare și aplicare a legii de către instanțele judecătorești.
În egală măsură, lui îi revine însă obligația de a asigura previzibilitatea legii, ceea ce presupune claritate si coerentă în reglementare, precum si o corelare atentă a textelor, astfel încât să se elimine, pe cât posibil, divergentele de interpretare și aplicare.
În situația în care pedeapsa pentru concursul de infracțiuni a fost aplicată printr-o hotărâre definitivă sub legea veche, iar apoi intră în vigoare NCP, verificarea incidenței legii penale mai favorabile presupune din nou o analiză în două etape: într-o primă etapă se analizează fiecare dintre pedepsele stabilite pentru infracțiunile concurente, verificându-se dacă acestea nu depășesc limita maximă prevăzută de legea nouă. Dacă este cazul, se va proceda la reducerea pedepselor care depășesc noul maxim special, potrivit art.6 NCP. În a doua etapă se verifică dacă pedeapsa rezultantă nu depășește limita maximă la care se poate ajunge potrivit art.39 NCP.
Instanța va proceda doar la aplicarea tratamentului sancționator prevăzut de legea nouă, iar reducerea rezultantei se va face numai în măsura în care ea depășește maximul la care se poate ajunge potrivit legii noi. Aceasta deoarece rațiunea dispozițiilor din art.6 NCP nu este aceea de a-l aduce pe condamnat în aceeași situație în care s-ar fi aflat dacă succesiunea de legi ar fi intervenit în cursul procesului, ci doar de a garanta respectarea principiului legalității, înlăturând partea din pedeapsă care depășește maximul aplicabil sub legea nouă.
Noul Cod de procedura penala prevede aplicarea legii penale mai favorabile, în privința condamnărilor definitive, numai în modalitatea obligatorie, și numai în ipoteza în care legea nouă prevede o pedeapsă principală mai blândă ca natură ori cuantum.
Condițiile aplicării legii penale mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei sunt: existența unei hotărâri definitive de condamnare; după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a sancțiunii a intervenit o lege penală nouă; sancțiunile prevăzute de legea nouă sunt mai blânde decât cele aplicate sau luate în baza legii vechi.
Persoana P. I. T. a fost condamnata la pedeapsa rezultanta de 10 ani închisoare, formata din: 10 ani închisoare pentru savarsirea infracțiunii prev. de art. 215 alin 1,2,3,,5 Cp, art. 37 lit. a Cp, 1 an închisoare pentru savarsirea infracțiunii prev. de art. 290 Cp, art. 37 lit. a Cp, si 5 ani închisoare, aplicata pentru savarsirea infracțiunii prev. de art. 23 alin 1 lit. a din legea 656/2002, art. 37 lit. a Cp.
Prin aceeași sentința penala nr. 247/2007 a Tribunalului D., astfel cum a fost modificata prin decizia penala nr. 197/2007 a Curții de Apel C., s-a dispus contopirea pedepselor aplicate cu pedepsele de 1 an si 7 ani închisoare, conform art. 33 lit. a, art. 34, si art. 39 alin 1 Cp, in pedeapsa rezultanta de 10 ani închisoare.
Starea de recidiva mare postexecutorie s-a reținut cu privire la infracțiunile pentru care a fost condamnat prin sentința penala nr. 500/2003 a Judecătoriei Sibiu, primind condamnările de 1 an si respectiv 7 ani închisoare.
În baza art.595 Cod procedură penală rap la art 23 din legea 255/2013, se va admite in parte sesizarea formulată de comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile constituită în baza H.G. nr. 836/2013 în cadrul Penitenciarului C. cu privire la persoana privată de libertate P. I. T., deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță C..
În temeiul art.6 alin.1 NCP coroborat cu art 244 alin 1,2 Cp( NCP) se constata ca pedepsei de 10 ani închisoare aplicata prin sentința penala nr. 247/2007 a Tribunalului D. pentru comiterea infracțiunii prev de art. 215 alin 1,2,3,5 Cp 1969 ii corespunde o pedeapsa de 5 ani închisoare conform art. 244 alin 1,2 Cp, aceasta fiind noua calificare juridica a faptei, in lumina noul Cod penal.
Aplicându-se principiului legii penale mai favorabile in ansamblul sau, luând in considerare toate criteriile de individualizare si aplicare a pedepsei, se va compara pedeapsa aplicata condamnatului in baza legii vechi, prin sentința de condamnare rămasa definitiva, si pedeapsa pe care ar fi primit-o același condamnat conform legii penale noi.
Se constată insa, că pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.247/2007 pronunțată de T. D. corespunde principiului aplicării legii penale mai favorabile prev. de art. 6 Cp1969, întrucât, după ce fiecare pedeapsa primita de condamnat este trecuta in mod individual prin filtrul legii penale mai favorabile, si deci pedeapsa de 10 ani închisoare ar fi echivalenta unei pedepse de 5 ani închisoare, in baza art. 244 alin 1, 2 Cp nou, aplicând dispozițiile privind concursul de infracțiuni si starea de recidiva, conform art. 79 Cp, rezulta o pedeapsa mai mare decât cea in executarea căreia se afla in prezent condamnatul.
Astfel, conform art 79 alin 2 Cp, dacă sunt incidente două sau mai multe dispoziții care au ca efect agravarea răspunderii penale, pedeapsa se stabilește prin aplicarea succesivă a dispozițiilor privitoare la circumstanțe agravante, infracțiune continuată, concurs sau recidivă.
In aplicarea acestor prevederi legale, daca s-ar aplica dispozițiile art. 39 Cp privind concursul de infracțiuni, care presupune aplicarea celei mai mari dintre pedepse, cumulata aritmetic cu o treime din restul pedepselor, după care se aplica dispozițiile art. 43 alin 2 Cp, privind sancționarea recidivei postcondamnatorii, care presupune cumularea aritmetica a pedepsei stabilite cu restul rămas de executat din pedeapsa anterioara, rezulta o pedeapsa mult mai mare decat cea care se executa in prezent, de 10 ani închisoare.
Aplicarea concomitenta si succesiva a cauzelor de agravare a răspunderii penale a concursului de infracțiuni si recidivei este reglementata atât in dispozițiile art. 79 alin 2 Cp, dar si in prevederile art. 43 alin 2 Cp, conform cărora - când înainte ca pedeapsa anterioară să fi fost executată sau considerată ca executată sunt săvârșite mai multe infracțiuni concurente, dintre care cel puțin una se află în stare de recidivă, pedepsele stabilite se contopesc potrivit dispozițiilor referitoare la concursul de infracțiuni, iar pedeapsa rezultată se adaugă la pedeapsa anterioară neexecutată ori la restul rămas neexecutat din aceasta.
Se constată că pedeapsa rezultantă de 10 ani inchisoare aplicată prin sentința penală nr.247/2007 pronunțată de T. D. corespunde principiului aplicarii legii penale mai favorabile prev de art. 6 Cp1969 .
Condamnatul execută pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare si 2 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art. 64 lit. a, b, c Cp 1969, ca pedeapsa complementara, aplicată prin sentința penală nr. 247/2007 pronunțată de T. D. .
Se va dispune efectuarea cuvenitelor mențiuni in mandatul de executare a pedepsei nr. 267/2007 emis de T. D..
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art.595 Cod procedură penală rap la art 23 din legea 255/2013, admite in parte sesizarea formulată de comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile constituită în baza H.G. nr. 836/2013 în cadrul Penitenciarului C. cu privire la persoana privată de libertate P. I. T., fiul lui C. și S., născut la data de 15.05.1958, deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță C..
În temeiul art.6 alin.1 NCP coroborat cu art 244 alin 1,2 Cp( NCP) constata ca pedepsei de 10 ani închisoare aplicata prin sentinta penala nr. 247/2007 a Tribunalului D. pentru comiterea infracțiunii prev de art 215 alin 1,2,3,5 Cp 1969 ii corespunde o pedeapsa de 5 ani închisoare conform art 244 alin 1,2 Cp.
Constată că pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.247/2007 pronunțată de T. D. corespunde principiului aplicarii legii penale mai favorabile prev de art. 6 Cp1969 .
Condamnatul execută pedeapsa rezultantă de 10 ani închisoare si 2 ani interzicerea exercitiului drepturilor prev de art 64 lit a, b, c Cp 1969, ca pedeapsa complementara, aplicată prin sentința penală nr.247/2007 pronunțată de T. D. .
Dispune efectuarea cuvenitelor mentiuni in mandatul de executare a pedepsei nr. 267/2007 emis de T. D..
În baza art.275 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 12 februarie 2014.
Președinte,
M. E. MeleacăGrefier,
Dănuța D.
Red.Jud.M.E.M.
Tehnored. D.D.
21 Februarie 2014
5ex.
| ← Contestaţie la executare. Art.461 C.p.p.. Sentința nr.... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|
