Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 206/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 206/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 19-02-2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ Nr. 206

Ședința publică de la 19 Februarie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE V. T.

Grefier D. M.

Pe rol soluționarea sesizării formulate de condamnatul M. I., privind aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr. 90 din data de 24.04.2003 pronunțată de T. M. Teritorial București.

Fără citarea persoanei condamnate.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care instanța reține cauza spre soluționare.

TRIBUNALUL ,

Constată că la data de 04.02.2014, a fost înregistrată pe rolul Tribunalului D. sesizarea formulată de condamnatul M. I. pentru a dispune cu privire la aplicarea legii mai favorabile, conform art. 6 din Codul Penal, în vigoarea din 01.02.2014.

Sesizarea a fost însoțită de fișa de evaluare a deținutului, copiile sentinței penale și ale mandatului de executare a pedepsei închisorii.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța constată că în cauza de față competența de soluționare aparține Tribunalului M. Teritorial București, pentru următoarele considerente:

Din fișa de evaluare întocmită de comisia constituită în cadrul penitenciarului și din copia mandatului de executare rezultă că prin sentința penală nr. 90 din data de 24.04.2003 pronunțată de T. M. Teritorial București rămasă definitivă prin decizia nr.188 /14.01.2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție .a fost condamnat M. I. la o pedeapsă rezultantă de 20 ani închisoare și 5 ani interzicerea drepturilor prev. de art 64 lit a, b și c cod penal ca pedeapsă complementară pentru săvârșirea a trei infracțiuni prev de art 211 alin 2 lit a, b cod penal, o infracțiune prev de art 20 rap la art 211 alin 2 lit a, b cod penal, o infracțiune prev. de art. 279 alin 2 lit a cpen cu aplic art 13 cpen, și o infracțiune prev de art 176 lit d cod penal, fapte aflate în concurs

În baza acestei sentințe s-a emis mandatul de executare nr. 116/408 2004 de către T. M. Teritorial bucurești

Conform art 595 alin 1 și 2 NCPP când după rămânerea definitivă a unei hotărâri de condamnare intervine o lege care nu mai prevede ca infracțiune fapta pentru care s-a pronunțat condamnarea ori o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară decât cea care se execută, instanța ia măsuri pentru aducerea la îndeplinirii a disp art 4 și art 6 NCP privind aplicarea legii penale mai favorabilă

Aplicarea legii penale mai favorabile se face din oficiu, la cererea procurorului sau a condamnatului de către instanța de executare ori de către instanța corespunzătoare în grad instanței de executare în a cărei circumscripție se află locul de detenție –cum este cazul în speță

Pe de altă parte prin disp. art 553 NCPP se definește noțiunea de instanță de executare - ca fiind prima instanță de judecată cu excepția hotărârilor pronunțate în primă instanță de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În cauză, pedeapsa rezultantă în executarea căreia se află petentul condamnat a fost stabilită de T. M. Teritorial București, astfel încât competent să soluționeze cererea privind aplicarea prevederilor art 4/6 NCP este această instanță, în favoarea căreia conform art. 50 NCPP urmează a se declina competenta

Cheltuielile judiciare conform art. 275 NCPP vor rămâne în sarcina statului

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art.50 NCPP rap.la art.20, art. 23 din Legea 255/2013 și art.595 NCPP

Declină competența soluționării cererii de aplicare a legii penale mai favorabile formulată de petentul condamnat M. I., fiul lui V. și L., născut la data de 26.05.1981, cu domiciliul în Piatra O., ., ., jud.O., CNP –_, în prezent deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță C., în favoarea Tribunalului M. Teritorial București.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 19 februarie 2014

Președinte,

V. T. Grefier,

D. M.

Red.V.T.

Tehnored/D.M.

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA PENALĂ

Dosar Nr._

Emisă: 27.02.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către

P. de pe lângă T. D.

Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaităm alăturat copia sentinței penale nr. 206/19.02.2014, pronunțată de T. D. în dosarul nr._

Președinte,

SS V. T. Pentru conformitate,

Grefier,

D. M.

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA PENALĂ

Dosar Nr._

Emisă: 27.02.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către

PENITENCIARUL DE MAXIMĂ SIGURANȚĂ C.

Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaităm alăturat copia sentinței penale nr. 206/19.02.2014, pronunțată de T. D. în dosarul nr._

Președinte,

SS V. T. Pentru conformitate,

Grefier,

D. M.

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA PENALĂ

Dosar Nr._

Emisă: 27.02.2014

Operator de date cu caracter personal 4690

Către

M. I., fiul lui V. și L., ns.la 26.05.1981,

Deținut în Penitenciarul de Maximă Siguranță C.

Potrivit dispozițiilor art.407 alin.1 Cpp vă înaităm alăturat copia sentinței penale nr. 206/19.02.2014, pronunțată de T. D. în dosarul nr._

Președinte,

SS V. T. Pentru conformitate,

Grefier,

D. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 206/2014. Tribunalul DOLJ