Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 343/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 343/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 13-05-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
SENTINȚA PENALĂ Nr. 343
Ședința publică de la 13 Mai 2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. S. D.
Grefier Dănuța D.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă T. D.
a fost reprezentat prin procuror D. B.
Pe rol, judecarea cauzei penale privind pe petentul condamnat B. I. L. deținut în Penitenciarul de Minori și Tineri C., având ca obiect contestația la executare (art.598 NCPP)
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul condamnat B. I. L. asistat de avocat din oficiu P. R..
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că la dosar s-a primit adresa nr.C3_ din 22.04.2015 emisă de Penitenciarul de Minori și Tineri C., prin care se comunică faptul că B. I. L. se află în executarea unei măsuri educative cu internare în centru de detenție pe o perioadă de 4 ani pentru tentativă de omor conform SP 17/16.12.2013 definitivă la data de 10.02.2014, dosar_ a Curții de Apel Pitești, copia sentinței penale nr.17 MF din 16.12.2013 pronunțată de T. Argeș în dosarul nr._, copia minutei deciziei penale nr.26/A din 10.02.2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosar nr._, precum și faptul că a fost arestat la data de 12.02.2014.
Contestatorul condamnat B. I. L., interpelat fiind de instanță cu privire la motivele contestației la executare; arată că a formulat contestație la executare întrucât apreciază că măsura educativă de 4 ani aplicată este prea mare în raport cu faptele comise și aplicarea legii penale mai favorabile și reducerea acesteia, luându-i-se declarație în acest sens care a fost consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei.
Nemaifiind alte cereri de formulat, sau excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de soluționare și acordă cuvântul asupra dezbaterilor.
Avocat din oficiu P. R. pentru contestatorul condamnat B. I. L., solicită admiterea contestației la executare în cazul în care se apreciază că motivele invocate sunt întemeiate.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul solicită respingerea contestației la executare întrucât condamnatul a beneficiat de dispozițiile legii penale mai favorabile.
Contestatorul condamnat B. I. L. având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației la executare.
Dezbaterile fiind închise;
TRIBUNALUL
Asupra cererii de față ;
Constată că, la data de 15.04.2015, s-a înregistrat pe rolul Tribunalului D., contestația la executare formulată de condamnatul B. I. L. deținut în Penitenciarul de Minori și Tineri C., prin care contestă pedeapsa de 4 ani aplicată în baza sentinței penale nr.17/16.12.2013 pronunțată de T. Argeș în dosar nr._, definitivă la data de 10.02.2014, dosar_ a Curții de Apel Pitești, întrucât nu a beneficiat de dispozițiile legii penale mai favorabile.
Urmare a relațiilor solicitate locului de deținere al condamnatului, la dosar s-a primit adresa nr.C3_ din 22.04.2015 emisă de Penitenciarul de Minori și Tineri C., prin care se comunică faptul că B. I. L. se află în executarea unei măsuri educative cu internare în centru de detenție pe o perioadă de 4 ani pentru tentativă de omor conform SP 17/16.12.2013 definitivă la data de 10.02.2014, dosar_ a Curții de Apel Pitești, copia sentinței penale nr.17 MF din 16.12.2013 pronunțată de T. Argeș în dosarul nr._, copia minutei deciziei penale nr.26/A din 10.02.2014 pronunțată de Curtea de Apel Pitești în dosar nr._, precum și faptul că a fost arestat la data de 12.02.2014.
La termenul de judecată din data de 13.05.2015, fiind interpelat de instanță cu privire la motivele contestației la executare, condamnatul a precizat că a formulat contestație la executare întrucât apreciază că măsura educativă de 4 ani aplicată este prea mare în raport cu faptele comise și aplicarea legii penale mai favorabile și reducerea acesteia, luându-i-se declarație în acest sens ce a fost consemnată în scris și atașată la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Prin sentința penală nr. 17MF/16.12.2013 pronunțată de T. Argeș, rămasă definitivă prin dec pen nr 26 din 10.02.2014 a Curții de Apel Pitești, inculpatului B. I. L. i-a fost aplicată măsura educativă a internării într-un centru de detenție pe o durată de 4 ani potrivit art 115 alin 1 pct 1 rap la art 125 Cod penal cu aplic art 396 alin 10 Cod procedură penală.
Potrivit dispozițiilor art.598 C.p.p., „contestația la executare se poate face în următoarele cazuri: a) s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă, b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare,c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare, precum și atunci d) când se invocă amnistia, grațierea, prescripția sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei".
Cu alte cuvinte, contestația la executare reprezintă un mijloc procedural prin care se rezolvă incidentele ivite în cursul executării pedepsei, si nu poate fi formulată în scopul soluționării unei probleme de fond, rezolvată cu autoritate de lucru judecat prin hotărârea penală. Prin contestația la executare nu se poate reclama nelegalitatea si netemeinicia hotărârii penale definitive, ci nelegalitatea ce s-ar constata prin punerea în executare a hotărârii.
Legea a prevăzut expres si limitativ cazurile in care poate fi exercitată contestația la executare, iar prin limitarea acestor cazuri, legiuitorul a urmărit sa nu transforme acest mijloc procesual de rezolvare a unor incidente la executare . care să se împiedice procedura normala de punere in executare a hotărârilor penale definitive.
Motivele invocate de contestatorul condamnat, după cum se constată, nu se încadrează între cazurile de contestație la executare prevăzute de art 598 lit a-d C.pr.pen, solicitarea acestuia presupunând de fapt, o nouă individualizare a măsurii educative aplicată printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
Mai mult decât atât, prin dec pen nr 26 din 10.02.2014 a Curții de Apel Pitești s-a făcut aplicarea legii penale mai favorabile în privința inculpatului iar după pronunțarea acesteia nu a intervenit o altă lege penală mai favorabilă care să determine reducerea duratei măsurii educative aplicată inculpatului.
Pentru aceste motive, având în vedere că motivele pentru care petentul condamnat a formulat contestație la executare nu se regăsește printre cele prevăzute expres în cazurile în care se poate face contestația la executare, în temeiul art. 599 C.p.p. instanța va respinge ca inadmisibilă contestația la executare formulată de contestatorul B. I. L..
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. va obliga contestatorul la plata sumei de 170 lei cheltuielile judiciare către stat din care suma de 100 lei reprezintă onorariu apărător oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art 598 rap la art 599 alin 5 C.pr.pen
Respinge ca inadmisibilă contestația formulată de condamnatul B. I. L., fiul lui M. Madina și G., născut la 27.10.1995 în localitatea Călinești, jud.Argeș, cu domiciliul în comuna Leordeni, ., jud.Argeș, CNP_, deținut în Penitenciarul de Minori și Tineri C..
Obligă contestatorul la plata sumei de 170 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei reprezintă onorariu apărător oficiu.
Cu drept de contestație în termen de 3 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică de la 13 Mai 2015
Președinte,
V. S. D. Grefier,
Dănuța D.
Red.Jud.V.S.D.
Tehnored. D.D. 22 Mai 2015
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... | Alte modificări ale pedepsei. Art.585 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








