Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 191/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 191/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 25-04-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 191
Ședința publică de la 25 Aprilie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: G. C.
Grefier: C. E. V.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă T. D.
a fost reprezentat prin procuror C. R.
Pe rol judecarea contestației formulată de condamnatul P. O. C.,, împotriva sentinței penale nr. 1259 din 28.02.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns apărătorul din oficiu – avocat V. M. M., pentru contestatorul condamnat lipsă, cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr. 3922/01.04.2014, emisă de Baroul D..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul contestatorului condamnat – avocat V. M. M., având cuvântul, solicită admiterea contestației la executare, desființarea sentinței penale pronunțată de Judecătoria C. în măsura in care instanța apreciază că sunt îndeplinite disp. art 6 Cp privind legea penală mai favorabilă.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației formulată de contestatorul condamnat .
Dezbaterile fiind încheiate;
TRIBUNALUL:
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală cu nr. 1259/28.02.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, în temeiul art.16 alin.1 din Legea nr. 187/2012, art.23 din Legea 255/2013 și art 595 C.p.p. s-a respins contestația la executare formulată de petentul P. O. C., fiul lui J. M. și M., născut la data de 22.10.1986 în C., domiciliat în C., ., CNP_.
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. petentul P. O. C. a fost obligat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că, prin sesizarea înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._, petentul P. O. C. a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile, cu privire la condamnarea dispusă prin sentința penală nr.1541/14.06.2010 pronunțată de Judecătoria C..
Din înscrisurile depuse la dosar, instanța de fond a reținut că prin sentința penală nr . 1541/14.06.2010 a Judecătoriei C., definitivă prin decizia penală nr.882/26.05.2011 a Curții de Apel C., inculpatului P. O. C. i-a fost stabilită o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a pedepsei.
În drept, petentul P. O. C. a invocat dispozițiile art.6 NCP și art.595 NCPP
La dosarul cauzei s-a depus fotocopia sentinței penale nr. 1541/14.06.2010 a Judecătoriei C., definitivă prin decizia penală nr. 882/26.05.2011 a Curții de Apel C. și referat de la Biroul Executări Penale.
Analizând înscrisurile dosarului și dispozițiile legale, instanța de fond a reținut că, prin sentința penală nr. 1541/14.06.2010 a Judecătoriei C., definitivă prin decizia penală nr. 882/26.05.2011 a Curții de Apel C., inculpatului P. O. C. i-a fost aplicată o pedeapsă 2 ani și 6 luni închisoare cu suspendarea sub supraveghere a pedepsei.
Prin sentința penală nr. 1541/14.06.2010 a Judecătoriei C., definitivă prin decizia penală nr.882/26.05.2011 a Curții de Apel C. inculpatului P. O. C., i-a fost aplicată o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare în baza art. 321 alin.1,2 C.p. cu aplic. art.74 alin.1lit.a C.p.,art.75 lit.a C.p. și în baza art. 86 ind.1 C.p. s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare pe durata termenului de încercare de 5 ani.
Potrivit art. 6 alin 1 C.pen. „ când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, sancțiunea aplicată, dacă depășește maximul special prevăzut de legea nouă pentru infracțiunea săvârșită se reduce la acest maxim „
Instanța de fond a reținut că inculpatul P. O. C. a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare în baza art. 321 alin.1,2 C.p. cu aplic. art.74 alin.1 lit. a C.p.,art.75 lit.a C.p. și în baza art. 86 ind.1 C.p. s-a dispus suspendarea executării pedepsei de 2 ani și 6 luni închisoare pe durata termenului de încercare de 5 ani.
Dispozițiile art.16 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul Penal, prevăd că măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicate în baza Codului Penal din 1969 se menține și după . Codului Penal, până la împlinirea termenului de încercare stabilit prin hotărârea de condamnare.
Având în vedere dispozițiile art.16 din Legea nr.187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr.286/2009 privind Codul Penal, instanța de fond a respins contestația la executare formulată de petentul P. O. C.
În baza art. 275 alin. 2 C.p.p. petentul P. O. C. a fost obligat la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Împotriva acestei sentințe a formulat contestație condamnatul P. O. C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Analizând contestația formulata, tribunalul constată ca aceasta este fondată pentru următoarele considerente:
Se constata ca prin sp nr 1541/2010 a Judecătoriei C. definitiva prin dp nr 882/26 mai 2011 a Curtii de apel C. ,contestatorul a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani si 6 luni închisoare pentru sav infr prev de art 321 al1 2 cp cu aplic art 74 lit a,75 lit a cp ,iar in baza art 86/2 cp s-a dispus suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei pe durata termenului de incercare de 5 ani.
Contestatorul a solicitat reducerea acestei pedepse întrucât a intervenit o lege noua mai favorabila care prevede o pedeapsa mai ușoara decat pedeapsa ce i-a fost aplicata.
Instanța de fond,nu a analizat motivul contestației formulate de contestator,nu a aratat daca se impune sau nu reducerea pedepsei in raport de limitele de pedeapsa prevazute de Noul Cod Penal pentru infracțiunea pentru care a fost condamnat limitându-se la a invoca dispozițiile art 16 din legea nr 187/2012 .
Motivarea hotărârii este o condiție esențiala care justifica echitatea procesului penal,pe de o parte,prin dreptul justițiabilului de a fi convins ca justiția a fost înfăptuita, iar pe de alta parte,prin dreptul acestuia de a cunoaște oportunitatea pronunțării caii de atac ,dar si de a permite instantei de control judiciar sa anlizeze ,in speța, situația juridica a condamnatului.
Pentru aceste considerente, tribunalul in baza art 8 cpp si art 6 din Conventia Europeana a Drepturilor va admite contestația formulată de condamnatul P. O. C. împotriva s.p. 1259/2014 a Judecătoriei C. pronunțată în dosarul nr._ .
Va desființa sentința penală atacată și va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Judecătoriei C..
În baza art. 275 alin. 3 NCPP cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului din care 100 lei onorariu avocat oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite contestația formulată de condamnatul P. O. C., fiul lui J. M. și M., născut la data de 22.10.1986, în C., domiciliat în C., .. A12, ., județul D., CNP_, împotriva s.p. 1259/2014 a Judecătoriei C. pronunțată în dosarul nr._ .
Desființează sentința penală atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Judecătoriei C..
În baza art. 275 alin. 3 NCPP cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului din care 100 lei onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.04.2014.
Președinte,
G. C. Grefier,
C. E. V.
Red. G.C./Tehnored C.E.V.
30.04.2014/2ex
J.f. C. P.
ROMÂNIA
T. D.
DOSAR NR._
Emisa la 05.05.2014
CĂTRE,
JUDECĂTORIA C.
Prin Decizia penală nr. 191 pronunțată la data de 25 Aprilie 2014 de T. D., în dosarul sus menționat, s-a admis contestația formulată de condamnatul P. O. C., fiul lui J. M. și M., născut la data de 22.10.1986, în C., domiciliat în C., .. A12, ., județul D., CNP_, împotriva s.p. 1259/2014 a Judecătoriei C. pronunțată în dosarul nr._, s-a desființat sentința penală atacată și s-a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, respectiv Judecătoriei C..
În baza art. 275 alin. 3 NCPP, cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului din care 100 lei onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Prin urmare, vă înaintăm dosarul nr._, care conține … file,
PREȘEDINTE,
G. C.
GREFIER,
C. E. V.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 598/2014.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 171/2014.... → |
|---|








