Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Decizia nr. 450/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 450/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 30-04-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 450
Ședința publică de la 30 Aprilie 2015
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G. A.
Grefier C. E. V.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă T. D.
a fost reprezentat prin procuror V. N.
Pe rol judecarea contestației formulată de către condamnatul C. M., deținut in Penitenciarul C., împotriva sentinței penale nr. 755 pronunțată la data de 26.02.2015 de Judecătoria C. în dosarul nr._, având ca obiect contestație la executare.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul condamnat C. M. personal și asistat de avocat desemnat din T. Armand F., conform delegației nr 3658/17.04.2015.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul asupra contestației formulate.
Avocat din oficiu T. Armand F. pentru contestatorul condamnat C. M., având cuvântul, solicită admiterea contestației formulată împotriva sentinței penale nr. 755 din 26.02.2015 pronunțată de Judecătoria C., desființarea sentinței atacate iar pe fond, in baza art 6 Cp rap la art 595 si art 598 Cpp, admiterea contestației la executare cu consecința reducerii pedepsei aplicate.
Reprezentantul Ministerului Public, solicită respingerea contestației ca neîntemeiată, apreciind că motivul invocat de petentul contestator, respectiv reducerea pedepsei – nu este expres prevăzut in condițiile prev. de art. 598 Cpp.
Contestatorul condamnat C. M. având ultimul cuvânt, solicită admiterea contestației la executare și pe fond, reducerea pedepsei, apreciind că aceasta este prea mare.
T.
Asupra contestației de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 755 pronunțată la data de 26.02.2015 de Judecătoria C. în dosarul nr._, s-a respins contestația la executare formulată de petentul C. M., fiul lui N. și al lui I., născut la 08 Ianuarie 1987, în prezent deținut în Penitenciarul C..
Petentul a fost obligat la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de stat, suma de 100 lei reprezentând onorariu av. oficiu.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond, a reținut următoarele:
La data de 22.01.2015, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C., sub nr._, cererea formulată de petentul C. M., înaintată administrativ de T. D..
În motivarea cererii, petentul a menționat că formulează contestație și apel împotriva sentinței penale din data de 07.01.2015, dosar nr,_/215/2014.
Petentul a arătat că execută o pedeapsă de 11 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, a recunoscut săvârșirea faptei, are un copil de 3 ani, părinții săi sunt divorțați, iar soția este casnică. A solicitat instanței de judecată să ia în considerare că pedeapsa aplicată este prea aspră.
La termenul de judecată din data de 26.02.2015, având în vedere motivele expuse de condamnat, instanța a calificat cererea formulat ca fiind contestație la executare întemeiată pe disp. art. 598 alin. 1 lit. d C.p.p.
A fost atașat dosarul nr._/215/2014 al Judecătoriei C..
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
Potrivit disp. art. 598 C.p.p., contestația împotriva executării hotărârii penale se poate face în următoarele cazuri: când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare; când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare; când se invocă amnistia, prescripția, grațierea sau orice altă cauză de stingere ori de micșorare a pedepsei.
Instanța de fond a constatat că motivele invocate de condamnat, respectiv că pedeapsa de 11 ani închisoare aplicată este prea aspră, fiindu-i aplicată deși a recunoscut fapta, nu pot determina micșorarea pedepsei pe calea contestației la executare.
Individualizarea pedepsei aplicate și procedura de judecare a cauzei, respectiv procedura de drept comun sau procedura simplificată, constituie aspecte asupra cărora se pronunță instanța de fond și sunt supuse cenzurii numai în calea de ataca apelului.
Restul motivelor invocate de condamnat, respectiv că are un copil de 3 ani, părinții săi sunt divorțați, iar soția este casnică, nu constituie motive care se pot încadra în vreunul dintre cazurile de contestație la executare prev. de art. 598 C.p.p.
Având în vedere considerentele de mai sus, instanța de fond a respins contestația la executare formulată de condamnatul C. M. și a obligat condamnatul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare efectuate de stat, suma de 100 lei reprezentând onorariu av. oficiu.
Împotriva acestei sentințe a declarat contestație C. M., fără a o motiva în scris, însă în ședința publică din data de 30.04.2015 a solicitat admiterea contestației formulată împotriva sentinței penale pronunțată de Judecătoria C., iar pe fond, admiterea contestației la executare, cu consecința reducerii pedepsei aplicate.
Examinând sentința atacată, sub toate aspectele de fapt și de drept și în raport de actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că instanța de fond în mod corect a respins contestația la executare formulată de petentul condamnat C. M., pentru următoarele considerente:
Petentul contestator C. M. se află în executarea unei pedepse de 11 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, a recunoscut săvârșirea faptei, are un copil de 3 ani, părinții săi sunt divorțați, iar soția este casnică.
În raport de disp. art. 598 Cpp, tribunalul apreciază că în mod corect instanța de fond a apreciat că motivele invocate de acesta nu se încadrează in niciunul din cazurile de contestație la executare prevăzute expres de art. 598 Cpp., cererea având ca obiect contestație la executare formulata de petentul condamnat C. M. fiind inadmisibilă.
Pe calea contestației la executare, se pot invoca numai aspecte care țin de executarea pedepsei, neputându-se pune în discuție legalitatea și temeinicia hotărârilor in baza cărora se face executarea.
Pe calea contestației la executare nu se poate proceda la o reindividualizare a pedepselor aplicate contestatorului prin hotărâri judecătorești definitive, in caz contrar aducându-se atingere autorității de lucru judecat.
În consecință, tribunalul, în baza art.4251 alin.7 pct.1 lit.b N.C.pr.pen., va respinge contestația formulată de contestatorul C. M. împotriva sentinței penale nr.755/26.02.2015 a Judecătoriei C. ca nefondată.
În baza art.275 alin.1 lit.a N.C.pr.pen., va obliga contestatorul la plata sumei de 170 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art.4251 alin.7 pct.1 lit.b N.C.pr.pen.
Respinge contestația formulată de contestatorul C. M., fiul lui N. și al lui I., născut la 08 Ianuarie 1987, în prezent deținut în Penitenciarul C., împotriva sentinței penale nr.755/26.02.2015 a Judecătoriei C. ca nefondată.
În baza art.275 alin.1 lit.a N.C.pr.pen.
Obligă contestatorul la plata sumei de 170 de lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 30.04.2015.
Președinte,
G. A.
Grefier,
C. E. V.
Red. jud. G.A./.
Tehnored CEV/5 ex
Jud fond. S.M.
11.05.2015
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Nr. dosar_
Emisă la 11.05.2015
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
C. M., fiul lui N. și I., născut la data de 08.01.1987, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul C.
Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr. 450 DIN 30.04.2015 pronunțată de T. D. în dosarul nr._ privind pe condamnatul C. M. pentru a-i fi înmânat acestuia un exemplar.
Grefier – C. E. V.
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Nr. dosar_
Emisă la 11.05.2015
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
Penitenciarul C.
Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr. 450 DIN 30.04.2015 pronunțată de T. D. în dosarul nr._ privind pe condamnatul C. M. pentru a-i fi înmânat acestuia un exemplar.
Grefier – C. E. V.
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Nr. dosar_
Emisă la 11.05.2015
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
P. de pe lângă T. D.
Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr. 450 DIN 30.04.2015 pronunțată de T. D. în dosarul nr._ privind pe condamnatul C. M. pentru a-i fi înmânat acestuia un exemplar.
Grefier – C. E. V.
| ← Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr. 298/2015.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 435/2015.... → |
|---|








