Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 1194/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1194/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 20-11-2014
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ NR. 1194
Ședința publică de la 20 noiembrie 2014
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE G. C.
Grefier C. E. V.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă T. D.
a fost reprezentat prin procuror C. N.
Pe rol, soluționarea contestației declarate de condamnatul C. S. E., deținut in Penitenciarul C., împotriva sentinței penale nr. 4063/19.08.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._/215/2014, având ca obiect cerere de liberare condiționată.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns contestatorul condamnat, personal și asistat de avocat B. G. care depune la dosar delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr._/2014 emisă de Baroul D..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
La interpelarea instanței, contestatorul condamnat învederează că își menține calea de atac formulată.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, s-a constatat cauza în stare de judecată și s-a acordat cuvântul asupra contestației formulate.
Avocat B. G. pentru contestatorul condamnat C. S. E., solicită admiterea contestației, desființarea sentinței penale pronunțată de instanța de fond și, pe fondul cauzei, să se dispună liberarea condiționată a condamnatului având in vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv condamnatul a executat fracția prevăzută de lege, pe perioada detenției a participat la activități educative și lucrative, a fost sancționat disciplinar o singură dată, dar a fost, totodată și recompensat și a conștientizat gravitatea faptelor astfel încât nu va mai săvârși alte infracțiuni pe viitor.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației ca nefondată, menținerea hotărârii instanței de fond ca fiind legală și temeinică raportat gravitatea faptei săvârșite de condamnat precum și la comportamentul acestuia pe perioada executării pedepsei.
Contestatorul condamnat C. S. E., având ultimul cuvânt, arată că lasă la aprecierea instanței cu privire la soluționarea prezentei contestații.
Dezbaterile fiind încheiate;
T.
Asupra contestației de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 4063/19.08.2014 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._/215/2014, în baza art. 587 C.p.p. s-a respins cererea formulată de petentul C. S. E., fiul lui M. și M., născut la 06.05.1994, deținut în Penitenciarul C., privind liberarea condiționata și s-a fixat termen de reînnoire a cererii după data de 23.10.2014.
În baza art. 275 alin.2 C.p.p petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 150 lei, din care 100 lei reprezintă onorariul aparatorului din oficiu.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond, a reținut următoarele:
La data de 30.07.2014, a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei C. sub nr._/215/2014 cererea de liberare condiționată formulată de către condamnatul C. S. E. din executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie faptă prevăzută de art. 211 Cp prin s.p. nr. 97/2012 a Judecătoriei Chișinău Criș.
Prin cererea formulată petentul condamnat arată că nu este de acord cu amânarea de trei luni primită comisia nu a analizat întreaga sa conduită din perioada detenției ci a luat în considerare doar raportul de incidente ce i-a fost întocmit în timp ce se afla încarcerat în Penitenciarul Drobeta Turnu Severin, raport pe care îl consideră ca fiind întocmit deși nu se făcea vinovat cu nimic. În continuare petentul condamnat arată că pe parcursul detenției a avut un comportament bun, a respectat cadrele și a participat la activități educative.
În drept, cererea nu a fost motivată.
În vederea soluționării cauzei instanța a dispus citarea petentului, emiterea unei adrese către Baroul D. în vederea desemnării unui apărător care să asigure asistența juridică obligatorie a petentului și emiterea unei adrese către Penitenciarul C. pentru a comunica dacă petentul a fost discutată în comisia de individualizare a regimului de executare a pedepselor privind liberarea condiționată iar în caz afirmativ să înainteze procesul verbal și caracterizarea acestuia.
Penitenciarul C., prin adresa nr._/08.08.2014, a înaintat documentele solicitate.
Din înscrisurile înaintate de Penitenciarul C., prima instanță a reținut ca petentul condamnat se afla in executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicata prin s.p. 97/2012 a Judecătoriei Chișinău Criș pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie.
Executarea pedepsei a început la data de 16.08.2012 și urmează să expire în termen la data de 15.08.2015.
Pentru a putea fi liberat condiționat, condamnatul trebuie sa execute 2/3 respectiv 730 zile, si a executat până în prezent 732 de zile închisoare din care i se consideră ca executate ca urmare a muncii prestate 24 de zile.
Conform procesului verbal din 24.07.2014 întocmit de Comisia de propuneri pentru punerea in libertate condiționată, prima instanță a reținut că petentul condamnat urmează a fi reanalizat în comisie la data de 23.10.2014, fiind amânat datorită sancțiunilor disciplinare și comportamentului necorespunzător.
Analizând prevederile legale în vigoare în materia liberării condiționate, instanța de fond a reținut că, potrivit art. 100 alin.1 C.p., poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat cel puțin 2/3 din durata pedepsei închisorii, în cazul închisorii de cel mult 10 ani, se află în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis, a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească și instanța are convingerea că persoana condamnată s-a îndreptat și se poate reintegra în societate.
Față de aspectele menționate, instanța de fond a apreciat că dispozițiile art. 59 din Codul penal de la 1969 sunt mai favorabile comparativ cu cele prevăzute de art. 100 NCP.
Astfel, potrivit art. 59 C.p., poate fi liberat condiționat condamnatul care a executat fracțiunea de pedeapsa prevăzută în mod obligatoriu de lege, este disciplinat, stăruitor în munca și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.
Liberarea condiționată, instituție complementara regimului de executare a pedepsei închisorii, vizează direct conduita condamnatului in timpul executării pedepsei, daca in prealabil se constata ca sunt îndeplinite condițiile privind executarea unei anumite părți din pedeapsa.
Conditiile pentru acordarea liberarii conditionate constau in
- executarea unei fractii din pedeapasa, care se va stabili in functie de durata pedepsei, natura infractiunii si forma de vinovatie.
- condamnatul este stăruitor in munca si disciplinat. Aceasta conditie priveste felul de a se comporta al condamnatului in indeplinirea obligatiei de a indeplini o munca utila ( art 59 alin 1 Cpp), dovedeste ca el are aptitudinea de a-si asigura existenta in mod cinstit, prin munca, si poate deci din acest punct de vedere beneficia de liberare conditionata . Aceasta comportare staruitoare in munca rezulta din felul cum si-a indeplinit obligatia sa de a munci la locul de detinere, din rezultatele obtinute din munca, din atitudinea sa fata de regulile privitoare la disciplina muncii, din dorinta sa de a-si imbunatati cunostintele profesionale, atitudinea sa fata de regulile de disciplina stabilite in regulamentul locului de detinere.
- dovezi temeinice de indreptare. Aceasta conditie priveste comportamentul in timpul executarii pedepsei inchisorii sub aspectul redresarii morale. Buna purtare manifestata de condamnat in mod statornic la locul de detinere, indeplinirea exacta a diferitelor sarcini - aletele decat cele de munca - ce i-au fost incredintate, participarea la activitatea cultural educativa desfasurata in randurile condamanatilor, rezultatele aratate in obtinerea calificarii, respectarea intocmai a regulamentului locului de detinere, obtinerea de recompense si absenta sanctiunilor disciplinare – toate acestea constituie dovezi temeinice de indreptare a celui condamnat.
- antecedentele penale ale condamnatului . In cazul condamnaților care au antecedente penale se va proceda la o examinare mult mai riguroasa a condițiilor prev de art 59 Cp, intrucat aceasta categorie de condamanti trebuie sa dea dovada de o disciplina si staruinta deosebite in muncă, de o vadita si temeinica indreptare, relevata de numeroase si frecvente rasplatiri obtinute la locul de detinere. Aceasta pentru a dovedi ca indreptarea si reeducarea lor este . efectiva, iar nu un simulacru pentru obtinerea cat mai grabnica a liberarii conditionate, ca apoi sa continue viata, mai precis modul de viata care a fost intrerupt prin condamnarea suferita.
În prezenta cauza penala dedusa judecății, prima instanță a constatat ca executarea fracțiunii legale de pedeapsa nu justifica prin ea înseși acordarea liberării condiționate, câtă vreme nu sunt îndeplinite cumulativ condițiile enumerate în art. 59 alin 1 Cp.
Din caracterizarea atașată la dosarul cauzei, prima instanță a reținut că petentul-condamnat a participat la activități de natură productivă obținând 24 de zile câștig, însă această activitate a avut loc în cursul anului 2013, a fost recompensat în trei rânduri dar și sancționat o dată pentru lovire deținut.
De asemenea din caracterizarea depusa la dosar, s-a reținut ca acesta execută pedeapsa în regim închis.
În speță, deși petentul condamnat a executat fracțiunea de pedeapsa de 2/3, față de circumstanțele personale ale acestuia( a fost recompensat doar de trei ori in cursul anului 2013 și sancționat o dată pentru lovire deținut in martie 2014, a participat la activități lucrative în cursul anului 2013), având in vedere si data la care urmează sa expire executarea pedepsei(15.08.2015) dar si gravitatea infracțiunii(in data de 15.08.2012 in jurul orei 22.00 împreuna cu alte persoane, după o înțelegere prealabila, au ademenit-o pe partea vatamata pe un teren agricol situat in apropierea loc. Zarand si prin violenta au deposedat-o de telefonul mobil si lantisorul de aur) instanța de fond a apreciat că perioada executată până în prezent nu este suficientă pentru atingerea scopului pedepsei-preventiv și educativ, pentru ca acesta să fie responsabilizat cu privire la comportamentul său viitor, astfel încât să nu mai comită si alte fapte de natură penală, astfel că in baza art. 587 C.p.p. s-a respins cererea formulată de petentul C. S. E., privind liberarea condiționata.
S-a fixat termen de reînnoire a cererii după data de 23.10.2014.
În baza art. 275 alin.2 C.p.p. petentul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 150 lei, din care 100 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.
Împotriva acestei sentințe a declarat contestație condamnatul C. S. Emanuell, fără a o motiva în scris, însă cu ocazia dezbaterilor orale, personal și prin apărător a solicitat admiterea contestației, desființarea sentinței penale pronunțată de instanța de fond și, pe fondul cauzei, să se dispună liberarea condiționată a condamnatului având in vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv condamnatul a executat fracția prevăzută de lege, pe perioada detenției a participat la activități educative și lucrative, a fost sancționat disciplinar o singură dată, dar a fost, totodată și recompensat și a conștientizat gravitatea faptelor astfel încât nu va mai săvârși alte infracțiuni pe viitor.
Examinând sentința atacată, sub toate aspectele de fapt și de drept și în raport de actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că instanța de fond în mod corect a respins cererea de liberare condiționată, pentru următoarele considerente:
Examinând comparativ dispozițiile de drept penal referitoare la liberarea condiționată, respectiv art. 59 și urm. C.p. din 1968 și art. 99 și urm. NCP, tribunalul constată că dispozițiile legale din vechea reglementare sunt mai favorabile atât sub aspectul condițiilor pe care persoana condamnată trebuie să le îndeplinească pentru a putea fi dispusă liberarea condiționată (noua reglementare impunând în acest sens noi condiții, cum ar fi cele referitoare la faptul că cel condamnat trebuie să se afle în executarea pedepsei în regim semideschis sau deschis ori că cel condamnat trebuie să fi îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nicio posibilitate să le îndeplinească), cât și datorită faptului că intervalul cuprins între data liberării condiționate și data împlinirii duratei pedepsei constituie termen de supraveghere pentru condamnat, pe durata căruia acesta trebuie să respecte măsurile de supraveghere și obligațiile impuse de către instanță (prev. de art. 101 NCP).
Așadar, potrivit art. 59 cod penal 1968, liberarea condiționată se acordă de către instanța de judecată dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, respectiv executarea unei fracții din pedeapsă, ca o garanție că scopul și funcțiile acesteia au fost atinse, stăruința în muncă și disciplină a condamnatului, precum și dovezile temeinice de îndreptare sub aspectul redresării sale morale, instanța ținând cont și de antecedentele penale ale condamnatului.
T. reține că persoana condamnată se află în executarea unei pedepse de 3 anii închisoare, în baza sentinței penale nr. nr. 97/2012 a Judecătoriei Chișineu Criș, pentru săvârșirea infracțiunii de talharie prev de art. 211C.p. din 1968, fiind emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 118/2012
Din caracterizarea înaintată de Penitenciarul C., pe perioada detenției, rezulta ca petentul nu a manifestat un comportament necorespunzător, a fost sancționat disciplinar pentru savarsirea unei abateri disciplinare grave- lovire detinut și, recompensat de 3 ori. A manifestat interes pentru participarea la activități productive.
Se constată că persoana condamnata a executat fracția de pedeapsă prevăzută de lege, însă din punct de vedere disciplinar, nu a adoptat un comportament corespunzător, astfel nefiind îndeplinite condițiile prev. de art. 59 Cp.
In consecinta, raportat si la natura infractiunii savarsite-talharie, la data la care urmeaza sa expire pedeapsa -15 08 2015 ,tribunalul apreciază că în acest moment, continuarea executarii pedepsei reprezinta soluția oportună și legală pentru ca persoana în cauză să se redreseze, să dobandească un ansamblu de valori morale și sociale necesare pentru evitarea în momentul părăsirii locului de deținere a săvârșirii altor infractiuni.
În plus, continuarea privării de libertate a condamnatului reprezintă soluția legală și necesară pentru ocrotirea societății, pentru înfăptuirea justiției și atingerea funcțiilor pedepsei, printre care și cea de exemplaritate.
Termenul fixat, respectiv după data de 23 10 2014 este unul adecvat, prin raportare la natura faptei și comportamentul deținutului în timpul executării pedepsei.
Față de aceste considerente, în mod corect prima instanță a constatat că nu sunt îndeplinite toate condițiile impuse de lege,astfel incat în baza art. 425 ind 1 alin 7 pct 1 lit b NCpp, se va respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul C. S. E. împotriva sentinței penale nr. 4063/2014 a Judecătoriei C..
În baza art. 275 alin 2 NCpp va obliga contestatorul la plata sumei de 170 lei cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 425 ind 1 alin 7 pct 1 lit b NCpp,
Respinge ca nefondată contestația formulată de condamnatul C. S. E., fiul lui M. și M., născut la 06.05.1994, deținut în Penitenciarul C., împotriva sentinței penale nr. 4063/2014 a Judecătoriei C..
În baza art. 275 alin 2 NCpp obligă contestatorul la plata sumei de 170 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 20.11.2014.
Președinte, Grefier,
G. C. C. E. V.
Red. Jud. G.C./ 25Noiembrie 2014
Tehnored CEV/5 ex
Jud fond.A.I.Z
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Nr. dosar_
Emisă la 25.11.2014
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
P. de pe lângă T. D.
Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr. 1194/20.11.2014 pronunțată de T. D. în dosarul nr._ privind pe condamnatul C. S. E..
Grefier – C. E. V.
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Nr. dosar_
Emisă la 25.11.2014
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
C. S. E., fiul lui M. și M., născut la 06.05.1994, deținut în Penitenciarul C.
Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr. 1194/20.11.2014 pronunțată de T. D. în dosarul nr._ .
Grefier – C. E. V.
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Nr. dosar_
Emisă la 25.11.2014
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
Penitenciarul C.
Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia deciziei penale nr. 1194/20.11.2014 pronunțată de T. D. în dosarul nr._ .
Grefier – C. E. V.
| ← Intervenirea unei legi penale noi. Art.595 NCPP. Sentința nr.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 1262/2014.... → |
|---|








