Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 110/2013. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 110/2013 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 08-02-2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 110
Ședința publică de la 08 Februarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. C.
Judecător M. E. M.
Judecător C. T. O.
Grefier C. J.
Ministerul Public - P. de pe lângă Tribunalul D.
a fost reprezentat de procuror I. S.
Pe rol judecarea recursului declarat de inculpata P. D. împotriva încheierii de ședință din data de 06.02.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosarul nr._, având ca obiect menținere măsură arestare preventivă (art. 3001C.p.p.)
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpata P. D., asistat de apărător din oficiu, avocat I. L. care depune împuternicire avocațială la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, tribunalul, acordă cuvântul asupra recursului declarat.
Avocat I. L., apărătorul inculpatei P. D., solicită admiterea recursului, casarea încheierii instanței de fond, revocarea măsurii arestării preventive și judecarea inculpatei în stare de libertate.
Arată că judecarea în stare de libertate a inculpatei nu ar impieta cu nimic buna desfășurare a procesului penal, inculpata a recunoscut fapta, numai una din părțile vătămate s-a constituit parte civilă și prejudiciul cauzat este mic.
În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită respingerea recursului arătând că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, că în raport cu modul și împrejurările în care au fost comise faptele, perseverența infracțională – inculpata suferind anterior o condamnare pentru infracțiuni de același gen, există riscul ca inculpata să mai săvârșească astfel de fapte antisociale, astfel încât menținerea stării de arest se impune în continuare.
Inculpata P. D., având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și judecarea în stare de libertate.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei penale de față:
La data de 06.02.2013, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei C. dosarul cu numărul_ 13, privind pe inculpata P. D. trimisă în judecată în stare de arestare preventivă prin rechizitoriul nr._/P/2012 al Parchetului de pe lângă Judecătoria C., pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu faptă prev. de art. 192 alin. 2 C.p. și furt calificat faptă prev. de art. 208 alin. 1 rap. la art. 209 alin. 1 lit. g, cu aplicarea art. 33 lit. a C.p., art. 41 alin. 2 C.p. și art. 37 alin. 1 lit. a C.p.
Prin încheierea de ședință din Camera de Consiliu 10/09.01.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C. s-a dispus arestarea preventivă a inculpatei P. D. pe o perioadă de 29 zile începând cu data de 09.01.2013 până la data de 06.02.2013 inclusiv.
Instanța a apreciat că, în cauză, sunt îndeplinite condițiile prev. de art. 143 și 148 alin.1 lit. f C.p.p. întrucât există probe și indicii temeinice că a inculpata P. D. a săvârșit infracțiunea pentru care pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea in libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Instanța a reținut că există indicii temeinice că în sensul că în zilele de 05 și 07 decembrie 2012, inculpata P. D., în baza aceleiași rezoluții infracționale, a pătruns în locuința părților vătămate B. D. și V. M., de unde a sustras mai multe bunuri – de la prima parte vătămată, un telefon mobil marca Apple Iphone, o pereche de căști și o sticlă de vin, iar de la cea de-a doua, a sustras bijuterii din argint.
A mai reținut instanța că modul și împrejurările în care au fost săvârșite faptele, pregătirea săvârșirii faptelor, săvârșirea faptelor în timpul nopții, persistența în săvârșirea de fapte de furt, având în vedere că inculpata a suferit o condamnare anterioară (conform sentinței penale nr. 2206 din 05.07.2012 a Judecătoriei C., depusă în dosarul de urmărire penală), denotă o periculozitate sporită a acesteia
S-a reținut că, toate aceste aspecte obiective și subiective constituie motive plauzibile de a presupune că există riscul potențial ca inculpata să mai săvârșească astfel de fapte antisociale
Examinând actele și lucrările dosarului reține următoarele:
În conformitate cu dispozițiile art. 300/1 alin. 1 C.p.p., după înregistrarea dosarului la instanță, în cazurile în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța va verifica legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar dacă va constata că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța va menține arestarea preventivă.
Astfel, la data sesizării instanței cu soluționarea fondului cauzei și respectiv la data discutării menținerii arestării preventive a inculpatului, se constată că temeiurile inițiale avute în vedere la data adoptării măsurii privative de libertate nu s-au schimbat. Prin raportare la prevederile art 149/1 C.p.p., art. 143 si art. 148 lit. f C.p.p. avute în vedere de instanța care a dispus arestarea, există date și indicii temeinice, conform prevederilor art. 68/1 C.p.p. ca inculpatul a săvârșit o infracțiune, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar pericolul public concret pentru ordinea publică nu a încetat.
Analizând actele și lucrarile dosarului, instanța a constatat că, măsura arestării preventive este legală și temeinică, aceleași temeiuri care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate a inculpatului P. D..
În ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică prevăzut de dispozițiile articolul 148 lit. f) din C.p.p. care prevede, pe lângă condiția pedepsei închisorii mai mari de 4 ani, si condiția existenței probelor certe ca lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte pericol concret pentru ordinea publica, instanța apreciază că acesta subzistă. Pericolul pe care inculpatul îl prezintă pentru societate poate fi definit ca fiind posibilitatea mai mult sau mai puțin apropiata de a realiza o acțiune socialmente dăunătoare, care constituie o infracțiune.
Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, si din însuși pericolul social al infracțiunii de care este incriminat inculpatul, din reacția publica la comiterea unei astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii, chiar a unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții ferme fața de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Prin urmare, la stabilirea pericolului public se pot avea în vedere atât date ce sunt legate de persoana inculpatului, ci si date referitoare la fapta, nu de puține ori acestea din urma fiind de natura a crea în opinia publica un sentiment de insecuritate, credința ca justiția, cei care concurează la înfăptuirea ei, nu acționează îndeajuns împotriva infracționalității.
Raportat la situația de fapt, pericolul poate fi dedus din circumstanțele reale ale săvârșirii faptei, atitudinea inculpată după producerea faptei, împrejurarea că acesta este obișnuit să săvârșească fapte penale, fiind condamnată anterior și pentru infracțiunea de furt calificat.
Instanța apreciază că măsura arestării preventive este legală și temeinică, aceleiași motive care au dus la arestarea inculpatei, subzistând și la acest moment procesual.
În consecință, instanța va menține măsura arestării preventive potrivit dispoz. art. 3001 rap. la art. 160 C.p.p. față de inculpata P. D., măsură dispusă prin încheierea nr.10/09.01.2013, pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei C..
Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpata P. D., solicitând prin apărător admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond revocarea arestării preventive și judecarea în stare de libertate, iar într-o teză subsidiară solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Analizând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept conform art. 3856 alin. 3 C. proc. pen., Tribunalul constată că recursul este nefondat.
În conformitate cu prevederile art. 300/1 alin 1 C.p.p, după înregistrarea dosarului la instanță, în cazurile în care inculpatul este trimis în judecată în stare de arest, instanța va verifica legalitatea și temeinicia arestării preventive, iar dacă va constata că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța va menține arestarea preventivă.
Prima instanță a apreciat în mod corect că se impune menținerea în continuare a măsurii arestării preventive dispusă față de inculpata P. D., având în vedere că în speță există probe și indicii temeinice, în sensul art. 143 C.p.p, care să justifice presupunerea rezonabilă că aceasta a săvârșit faptele pentru care a fost trimisă în judecată (furt calificat în formă continuată și violare de domiciliu fapte prev. de art. 208 alin. 1, art. 209 alin. 1 lit. g cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 37 lit. a C.p. și art. 192 alin. 2 C.p. cu aplicarea art. 37 lit. a C.p. și art. 41 alin. 2 C.p.) – plângerile și declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor, procesele-verbale întocmite de organele de poliție și depozițiile inculpatei, din care rezultă împrejurarea că în perioada decembrie 2010- decembrie 2012, a pătruns fără drept pe timp de noapte în locuințele părților vătămate P. M. S., B. D. și V. M. și B. D. de unde a sustras mai multe bunuri.
De asemenea, este întrunit cazul prevăzut de art. 148 lit. f C.p.p., întrucât există probe că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Acest pericol este evidențiat de gravitatea faptelor exprimat în circumstanțelor agravante reținute (în timpul nopții dintr-un loc public, recidivă postcondamnatorie) de modalitatea concretă și împrejurările în care au fost comise, respectiv există indiciile unei premeditări infracționale, de cuantumul prejudiciului care nu a fost recuperat, aspecte care trezesc un sentiment de insecuritate în rândul societății prin eventuala lăsare în libertate a acesteia.
În opinia Tribunalului, detenția își menține caracterul legitim în condițiile în care există o amenințare efectivă la odinea publică, prin punerea în libertate a inculpatei.
Iar riscul de tulburare a odinii publice este evaluat in concreto, pornind de la circumstanțele cauzei, dar și de la cele de ordin personal ale inculpatei.
Referitor la caracterul rezonabil al duratei arestării preventive, Tribunalul face următoarele precizări:
Este știut că persistența motivelor plauzibile de a bănui că persoana privată de libertate ar fi comis o infracțiune – condiție sine qua non a regularității menținerii în detenție – devine, după trecerea unei perioade de timp – insuficientă, fiind necesare alte motive ce să justifice continuarea privării de libertate (în acest sens, CEDO – cauza Garrinquec c. Franței, 10 iulie 2008).
Conform art. 5 paragraful 3 din Convenție ,se impune ca atunci când motivele de menținere în detenție se dovedesc suficiente și pertinente, autoritatea judiciară să depună diligențe particulare în asigurarea desfășurării procesului penal cu celeritate.
În cauza de față, Tribunalul nu identifică vreun element care, în desfășurarea procedurilor judiciare, să fi afectat durata rezonabilă a măsurii privative de libertate.
Pe de altă parte, examinarea măsurilor alternative, în sensul celor solicitate de recurenta inculpată cu privire la înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea restrictivă de drepturi de a nu părăsi localitatea sau țara conduce la concluzia necesității menținerii arestării preventive, în condițiile în care în cauză nu s-au schimbat temeiurile ce au fundamentat luarea măsurii arestării preventive, ci dimpotrivă subzistă cu evidență.
În consecință în baza art._ pct. 1 lit. b C.p.p. va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta inculpată P. D. împotriva încheierii de ședință din data de 06.02.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ 13.
În baza art. 192 alin. 2 C.p.p va obliga pe inculpata recurentă la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În baza art. 38515 pct. 1 lit. b C.p.p.
Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta inculpată P. D. fiica lui C. și C., născută la data de 12.09.1985, cu domiciliul în Calopăr, jud. D., CNP_, împotriva încheierii de ședință din data de 06.02.2013 pronunțată de Judecătoria C. în dosar nr._ 13.
În baza art. 192 alin. 2 C.p.p.
Obligă pe inculpata recurentă la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 08.02.2013.
Președinte, Judecător, Judecător,
G. C. M. Eelena M. C. T. O.
Grefier,
C. J.
Red.C.T.O/Tehnored C.J.
2ex/ 11 Februarie 2013
Jud. FondG.B
| ← Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... | Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... → |
|---|
