Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 172/2012. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 172/2012 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 21-11-2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
TRIBUNALUL D.
SECȚIA PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIA PENALĂ Nr.172
Ședința publică din 21 Noiembrie 2012
Completul de judecată compus din:
PREȘEDINTE - C. D.
Judecător - I. E.
Judecător - C. C.
Grefier - G. D. V.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror N. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție-DIICOT-ST C..
Pe rol, recursurilor formulate de inculpații P. A. C. și C. V. M. împotriva încheierii din camera de consiliu din data de 19.11.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dos.nr._ 12.
La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns recurenții-inculpați P. A. C. și C. V. M., asistați de apărător ales, av. C. I..
Procedura este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care avocat C. I., pentru recurenții-inculpați, solicită acordarea unui nou termen de judecată pentru pregătirea apărării, peste doua zile, întrucât la termenul de azi a fost angajat.
Instanța pune în discuție cererea formulată.
Reprezentanta DIICOT arată că nu se opune cererii formulate.
Instanța respinge cererea întrucât se poate presupune rezonabil că se poate a asigura o aparare calificata a recurentilor, in conditiile in care dl. av. Cuna I. a asigurat asistență juridica atat in cursul urmaririi penale cat si cu ocazia prezentarii materialului de urmarire penală, direct sau indirect, prin avocat substituent.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat instanța acordă cuvântul asupra recursurilor.
Avocat C. I. pentru recurenții-inculpați, având cuvântul, solicită admiterea recursurilor, revocarea măsurii arestării preventive a inculpaților și înlocuirea măsurii arestării cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.
Arată că, conform prevederilor art.136 Cpp măsura arestului preventiv poate fi înlocuită sau revocată când temeiurile sau schimbat sau nu mai subzistă ori în speța de față inițial s-a luat măsura arestării preventive pentru săvârșirea a trei infracțiuni și la finalizarea cercetării penale situația s-a schimbat totalmente, în prezent inculpații sunt trimiși în judecată doar pentru infracțiunea prev. de art. 16 pct. 1 din Lg. nr.194/2011, dispunându-se scoaterea de sub urmărirea penală pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.18 al.1 din Legea nr.194/2011 și de art.7 al.1 din Legea nr.39/2003, această infracțiune fiind mult mai ușoară decât celelalte pentru care au fost scoși de sub urmărirea penală.
A mai solicitat să se aibă în vedere, că ceilalți inculpați sunt judecați în stare de libertate deși faptele au fost săvârșite împreună și că inculpații recunosc și regretă săvârșirea faptelor și doresc sa fie judecați după procedura simplificată.
Reprezentanta DIICOT solicită respingerea recursurilor, menținerea încheierii atacate ca fiind legală și temeinică întrucât temeiurile care au stat la baza luării măsurii arestării nu s-au schimbat,din probele administrate în cauză se impune menținerea în continuare a stării de arest preventiv.
Recurenții –inculpați, P. A. C. și C. V. M., având pe rând cuvântul, arată că achiesează la concluziile apărătorilor săi.
TRIBUNALUL
Deliberand asupra recursurilor de față, constata urmatoarele:
Prin încheierea din data de 19.11.2012 pronunțată de Judecătoria C. în dos.nr._ 12 în baza art. 3001 rap. la art. 160 alin. 3 C.p.p. s-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpatul P. A. C., măsură dispusă prin încheierea nr. 13/05.07.2012, pronunțată în dosarul nr._/63/2012* al Tribunalului D., fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 28/05.07.2012, în prezent în Arestul I.P.J. D..
S-a menținut măsura arestării preventive luată față de inculpatul C. V. M., măsură dispusă prin încheierea nr. 13/05.07.2012, pronunțată în dosarul nr._/63/2012* al Tribunalului D., fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 29/05.07.2012, în prezent în Arestul I.P.J. D..
A respins cererile inculpaților de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea, ca neîntemeiată, cCheltuielile de judecată rămânând în sarcina statului.
Pentru a se pronunța astfel prima instanță a reținut următoarele:
La data de 16.11.2012, s-a înregistrat pe rolul Judecătoriei C. dosarul cu numărul_ 12, privind pe inculpații P. A. C. și C. V. M. trimiși în judecată în stare de arestare preventivă prin rechizitoriul cu numărul 111D/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial C., pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea de operațiuni cu produse, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, faptă prev.și ped. de art. 16 alin.1 din Legea 194/2011 și inculpații Caitanovici A. Ș., M. R. G., D. R. C., M. Ș., D. D. M., D. A. C. și C. I. A., având impusă măsura preventivă a obligării de a nu părăsii localitatea de domiciliu, trimiși în judecată prin același rechizitoriu cu numărul 111D/P/2012 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, Serviciul Teritorial C., pentru săvârșirea infracțiunii de efectuarea de operațiuni cu produse, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, faptă prev.și ped. de art. 16 alin.1 din Legea 194/2011.
Instanța de fond a constatat că, la data de 03.07.2012 toți inculpații prezentați anterior au fost reținuți de DIICOT ST C. iar prin ordonanțele DIICOT s-a dispus și punerea în mișcare a acțiunii penale cu privire la aceștia pentru infracțiunile de constituire a unui grup infracțional organizat, aderare sau sprijinire sub orice formă a unui astfel de grup, faptă prev. de art. 7 pct.1 din Legea 39/2003, efectuarea de operațiuni cu produse, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive, faptă prev. și ped. de art. 16 pct. 1 din Legea 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp și vătămarea mai multor persoane care necesită pentru vindecare îngrijiri medicale, sub 60 de zile, faptă prev. și ped. de art. 18, pct. 1 din Legea 194/2011 privind combaterea operațiunilor cu produse susceptibile de a avea efecte psihoactive, altele decât cele prevăzute de acte normative în vigoare, cu aplic. art. 41 alin. 2 Cp, în final cu aplic. art. 33 lit. a și b Cp.
Fiind formulată propunere de arestare preventivă la Tribunalul D., prin încheierea cu nr. 13 din data de 05.07.2012, instanța a admis propunerea formulată de DIICOT ST C., cu privire la cei 9 inculpați, dispunând arestarea preventivă a acestora pe o perioadă de 29 de zile începând cu data de 05.07.2012 și până la 02.08.2012 inclusiv, sens în care au fost emise mandatele de arestare preventivă cu nr. 28, 29, 30, 31, 32, 33, 34, 35, 36 toate din data de 05.07.2012.
Până în prezent în cauză s-a mai solicitat și obținut de la Tribunalul D., trei prelungiri a duratei arestării preventive respectiv cele din data de 25.07.2012, 22.08.2012 și 25.09.2012.
Prin încheierea cu numărul 274/25.10.2012 Curtea de Apel C. a admis recursurile declarate de inculpații P. A. C., C. V. M., Caitanovici A. Ș., M. R. G., D. R. C., M. Ș., D. D. M., D. A. C., C. I. A., împotriva încheierii nr.13 din 23 octombrie 2012, pronunțată de Tribunalul D., în dosarul nr._/63/2012, a casat încheierea în parte și rejudecând a redus perioada pentru care s-a dispus prelungirea arestării preventive a inculpaților P. A. C. și C. V. M. de la 30 de zile la 20 de zile, începând cu data de 01.11.2012 până la data de 20.11.2012, inclusiv.
Cu privire la inculpații Caitanovici A. Ș., M. R. G., D. R. C., M. Ș., D. D. M., D. A. C. și C. I. A. s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv municipiul C. fără încuviințarea instanței, pe o durată de 30 de zile, începând cu 25.10.2012 până la data de 23.11.2012, inclusiv.
Prin încheierea de arestare și cele ulterioare de prelungire a măsurii arestării preventive, s-a reținut că, arestarea preventivă a inculpaților și prelungirile ulterioare de arestare preventivă au fost dispuse numai pentru infracțiunea prevăzută de art 16 alin 1 din Legea 194/2011, constatându-se că probele administrate până în acest moment la urmărirea penală, respectiv declarațiile martorilor, notele de redare a convorbirilor telefonice, confirmă presupunerea rezonabilă a comiterii de către inculpați a faptei pentru care s-a dispus arestarea preventivă și care aparent îmbracă forma infracțiunii prevăzute de art 16 alin 1 din Legea 194/2011 cu aplic art 41 alin 2 Cpen.
Prin încheierea cu numărul 274/25.10.2012 Curtea de Apel C. a reținut că s-au schimbat temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, dar, doar cu privire la inculpații Caitanovici A. Ș., M. R. G., D. R. C., M. Ș., D. D. M., D. A. C. și C. I. A.. Curtea de Apel C. a reținut că, nu aceeași este situația inculpaților P. A. C. și C. V. M., pentru care probele administrate până în acel moment au confirmat o activitate infracțională de amploare, organizată, aceștia fiind coordonatorii întregii activități infracționale, astfel încât gravitatea acuzațiilor, sentimentul de insecuritate creat în rândul opiniei publice, amploarea fenomenului infracțional, justifică prelungirea arestării preventive.
În conformitate cu dispozițiile art. 300/1 alin. 1 C.p.p., dupa inregistrarea dosarului la instanță, in cazurile in care inculpatul este trimis in judecata in stare de arest, instanta va verifica legalitatea si temeinicia arestarii preventive, iar daca va constata ca temeiurile care au determinat arestarea impun in continuare privarea de libertate sau exista temeiuri noi care justifica privarea de libertate, instanta va mentine arestarea preventiva.
Astfel, la data sesizarii instantei cu solutionarea fondului cauzei si respectiv la data discutarii mentinerii arestarii preventive a inculpaților, se constată că temeiurile inițiale avute in vedere la data adoptarii masurii privative de libertate nu s-au schimbat.
Prin raportare la prevederile art 149/1 C.p.p., art. 143 si art. 148 lit. f C.p.p. avute in vedere de instanta care a dispus arestarea, exista date si indicii temeinice, conform prevederilor art. 68/1 C.p.p. ca inculpații au savarsit o infractiune, pentru care legea prevede pedeapsa inchisorii mai mare de 4 ani, iar pericolul public concret pentru ordinea publica nu a incetat.
Analizând actele și lucrarile dosarului, instanța de fond a constatat că, măsura arestării preventive este legală și temeinică, aceleași temeiuri care au determinat arestarea preventivă impun în continuare privarea de libertate a inculpaților P. A. C. și C. V. M..
În ceea ce privește pericolul concret pentru ordinea publică prevăzut de dispozițiile articolul 148 lit. f) din C.p.p. care prevede, pe lânga condiția pedepsei închisorii mai mari de 4 ani, si condiția existenței probelor certe ca lasarea în libertate a inculpatului să prezinte pericol concret pentru ordinea publica, instanța apreciază că acesta subzistă. Pericolul pe care inculpatul îl prezinta pentru societate poate fi definit ca fiind posibilitatea mai mult sau mai puțin apropiata de a realiza o acțiune socialmente daunatoare, care constituie o infracțiune.
Sub acest aspect, existența pericolului public poate rezulta, între altele, si din însusi pericolul social al infracțiunii de care este incriminat inculpatul, din reacția publica la comiterea unei astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii, chiar a unor fapte asemanatoare de catre alte persoane, în lipsa unei reacții ferme fața de cei banuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Prin urmare, la stabilirea pericolului public se pot avea în vedere atât date ce sunt legate de persoana inculpatului, ci si date referitoare la fapta, nu de puține ori acestea din urma fiind de natura a crea în opinia publica un sentiment de insecuritate, credința ca justiția, cei care concureaza la înfaptuirea ei, nu acționeaza îndeajuns împotriva infracționalitații.
Raportat la situația de fapt, pericolul poate fi dedus din circumstanțele reale ale săvârșirii faptei precum și din atitudinea inculpaților după producerea faptei.
În ceea ce privește cererea subsidiara a inculpaților de înlocuire a masurii arestării preventive cu masura obligării de a nu părăsi localitatea, instanța de fond a apreciat că temeiurile avute în vedere la dispunerea măsurii arestării preventive a inculpaților exista în continuare, impunandu-se privarea de libertate a acestora, lasarea in libertate prezentand pericol pentru ordinea publica fata de sentimentul de insecuritate pe care l-au provocat în randul societatii civile în raport de natura și gravitatea faptei pentru care sunt cercetați, motiv pentru care a respins-o ca neîntemeiată.
În consecință, instanța a menținut măsura arestării preventive potrivit dispoz. art. 3001 rap. la art. 160 alin. 3 alin. 3.C.p.p. față de inculpații P. A. C. și C. V. M..
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații P. A. C. și C. V. M., criticand solutia primei instante pentru netemeinicie.
Analizând legalitatea si temeinicia incheierii atacate Tribunalul constată recursurile întemeiate, urmand a fi admise si casata incheierea pentru următoarele considerente:
Persistența motivelor plauzibile de a bănui că o persoană privată de libertate ar fi comis o infracțiune este o condiție sine qua non a regularității menținerii în detenție, bănuiala puternică privind comiterea de către inculpat a unor infracțiuni grave putand justifica inițial detenția insă, după o anumită perioadă de timp, ea nu mai este suficientă, fiind necesar ca instanțele să aducă alte motive care să justifice continuarea privării de libertate.
Sub aspectul stabilirii caracterului rezonabil al măsurii arestării preventive, Tribunalul retine ca jurisprudenta constatanta a Curtii Europene a Drepturilor Omului care a constatat încălcarea art. 5 din Convenție în situația în care instanțele naționale nu au analizat posibilitatea aplicării unor măsuri alternative, pentru a asigura prezentarea inculpatului la proces, cum ar fi eliberarea pe cauțiune, interdicția de a părăsi țara sau orașul (cauzele Khudoyorov c. Rusiei, hotărârea din 8 noiembrie 2005; Vrencev c. Serbiei, hotărârea din 23 septembrie 2008; Lelievre c. Belgiei, hotărârea din 8 noiembrie 2007; Kankowski c. Poloniei, hotărârea din 4 octombrie 2005 ).
Durata rezonabilă a detenției conform art. 5 paragraf 3 se apreciază în concret, instanțele naționale având obligația să prezinte argumentele prelungirii măsurii prin raportare la probe și, întrucât persistența motivelor plauzibile cu privire la săvârșirea unei infracțiuni după trecerea unei anumite perioade de timp nu mai este suficientă în motivarea măsurii, acestea trebuie să evidențieze existența, fie a pericolului de fugă, fie a riscului săvârșirii unor noi infracțiuni, fie protejarea ordinii publice sau să prezinte modul în care a fost instrumentată cauza de către autorități, prin sublinierea complexității.
Tribunalul apreciază, in consonantă cu practica judiciară, că prelungirea detenției preventive, în condițiile în care starea de arest constituie o excepție de la regula cercetării persoanelor în stare de libertate, nu poate fi dispusă decât dacă ordinea publică continuă să fie efectiv amenințată iar prelungirea arestării este necesară și proporțională cu scopul urmărit, respectiv asigurarea bunei desfășurări a procesului penal, împiedicarea sustragerii inculpatului de la urmărirea penală, de la judecată sau de la executarea pedepsei.
În speță, Tribunalul retine că din dosarul de urmărire penală nu au rezultat date care să justifice presupunerea că inculpatii ar încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unor martori sau prin distrugerea unor mijloace de probă, ori alte modalități de alterare a adevărului, care să facă astfel imposibilă punerea în libertate a acestora, după 4 luni si jumatate de la arestarea preventivă pericolul concret pentru ordinea publică s-a atenuat prin diminuarea rezonantei fata de momentul luarii masurii.
Sustinerea instantei de fond referitoare la existența pericolului public ce rezulta din însusi pericolul social al infracțiunii de care sunt incriminati inculpatii ca de altfel, din reacția publica la comiterea unei astfel de infracțiuni, din posibilitatea comiterii, chiar a unor fapte asemanatoare de catre alte persoane, în lipsa unei reacții ferme fața de cei banuiți ca autori ai unor astfel de fapte, nu se mai regaseste in prezent.
La data luarii masurii arestării, gravitatea faptelor pentru care continuă să existe indicii temeinice că au fost comise de către inculpați justificau aprecierea că lăsarea acestora în libertate ar prezenta pericol concret pentru ordinea publică (astfel de acțiuni fiind de natură să producă o tulburare în rândul societății, date fiind efectele negative ale acestor substanțe asupra sănătății populației), insă in prezent, în lipsa oricăror alte date noi, în condițiile în care alte probe nu au mai fost administrate la urmărirea penală, Tribunalul apreciază că nu mai pot servi ca temei pentru menținerea inculpaților în arest, trecerea timpului ducând la reducerea pericolului pentru societate sau bunul mers al justiției, iar perioada de timp petrecută în arest preventiv de 4 luni până în prezent, se constituie într-un serios avertisment pentru inculpați.
A considera altfel ar insemna transformarea pericolului generic al infractiunii in modalitate de executare anticipată a pedepsei.
Instanta apreciază insă ca suficiente, pentru buna desfasurare a procesului penal, garantiile oferite de art.145 alin.1 ind.1 c.pr.pen., astfel că, constatând că temeiurile pentru care s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților s-au modificat, se vor admite recursurile formulate de acești inculpați, se va casa încheierea în sensul de a se dispune înlocuirea arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea inculpații vor fi obligați să respecte obligațiile prevăzute de art. 145 alin.1/1 Cod procedură penală, iar în temeiul art. 145 alin. 12 Cod procedură penală pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea inculpații vor fi obligați să nu se apropie de ceilalți inculpați și martorii din această cauză și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.
De asemenea, in baza art. 145 alin. 22 Cod procedură penală, Tribunalul urmează a pune în vedere inculpaților că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care le revin se va lua față de ei măsura arestării preventive.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpaților P. A. C. și C. V. M., de sub puterea mandatelor de arestare nr. 28 din 05.07.2012, respectiv 29 din 05. 07. 2012, emise de Tribunalul D., dacă nu sunt arestați în altă cauză, cheltuielile judiciare avansate de stat, rămânând în sarcina acestuia.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Admite recursurile declarate de inculpații P. A. C., fiul lui M. și L., născut la data de 27.09.1987 în C., jud. D., cu domiciliul în C., .. 14, ., ., C.N.P.:_ și C. V. M., fiul lui M. și A., născut la 30.09.1986 în C., jud. D., cu domiciliul în C., ., ., jud. D., C.N.P.:_, împotriva încheierii din 19.11.2012, pronunțată de Judecatoria C., în dosarul nr._ 12.
Casează încheierea și rejudecând:
Înlocuiește măsura arestării preventive dispusă față de inculpații P. A. C. și C. V. M., cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, respectiv municipiul C., fără încuviințarea instanței.
În baza art. 145 alin. 1/1 Cod procedură penală, pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, inculpații vor fi obligați să respecte următoarele obligații:
- să se prezinte la organul de urmărire penală sau după caz la instanța de judecată ori de câte ori sunt chemați;
- să se prezinte la Poliția Municipiului C., organul de poliție desemnat cu supravegherea inculpaților, conform programului de supraveghere ce va fi întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori va fi chemat;
- să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;
- să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.
În temeiul art. 145 alin. 12 Cod procedură penală pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea vor respecta următoarele obligații:
- să nu se apropie de ceilalți inculpați și martorii din această cauză și să nu comunice cu aceștia direct sau indirect.
În baza art. 145 alin. 22 Cod procedură penală, pune în vedere inculpaților că, în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii sau a obligațiilor care le revin se va lua față de ei măsura arestării preventive.
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpaților P. A. C. și C. V. M., de sub puterea mandatelor nr. 28 din 05.07.2012, respectiv 29 din 05. 07. 2012, emise de Tribunalul D., dacă nu sunt arestați în altă cauză.
Cheltuielile judiciare avansate de stat, rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 21 noiembrie 2012.
Președinte, Judecător Judecător
C. D. I. E. C. C.
Grefier,
G. D. V.
Red.CD/tehn.GV/2exp./22.11.2012
| ← Vătămarea corporală din culpă. Art. 184 C.p.. Decizia nr.... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|
