Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 173/2012. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 173/2012 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 23-11-2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENTRU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIE PENALĂ Nr. 173
Ședința publică de la 23 Noiembrie 2012
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. E.
Judecător C. C.
Judecător C. I. D.
Grefier A. A. B.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror C. N. din cadrul Parchetului de pe lângă T. D..
Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul M. R. I., împotriva încheierii pronunțate la data de 20.11.2012 de către Judecătoria C., în dosarul nr._ 12.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul M. R. I., asistat de avocat din oficiu B. M..
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de grefierul de ședință, după care;
Nemaifiind alte cereri de formulat sau excepții de invocat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului formulat.
Avocat B. M., având cuvântul pentru recurentul-inculpat M. R. I., a solicitat admiterea recursului și casarea încheierii pronunțată de Judecătoria C., arătând că nu mai subzistă temeiurile avute în vedere la arestarea preventivă. A arătat că inculpatul este minor, a recunoscut săvârșirea faptei pentru care a fost trimis în judecată, că regretă fapta și că nu prezintă pericol social pentru ordinea publică.
Reprezentanta Parchetului a solicitat respingerea recursului, menținerea încheierii Judecătoriei C. ca fiind legală și temeinică ,având în vedere că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, având în vedere gravitatea faptelor și perseverența infracțională a inculpatului.
Recurentul-inculpat M. R. I., solicită admiterea recursului.
TRIBUNALUL
Asupra recursului de față:
Prin încheierea pronunțată la data de 20.11.2012 de către Judecătoria C., în dosarul nr._ 12, în baza art. 3002 C.p.p. s-a menținut măsura arestării preventive a inculpatului M. R. I., fiul lui N. și O. I., născut la data de 29.11.1997, în mun. C., jud. D., domiciliat în C., .. 13, .. 1, ., CNP_, de cetățenie româna, studii 8 clase, stagiul militar nesatisfăcut, necăsătorit, fără ocupație, fără antecedente penale, dispusă prin încheierea nr. 141/18.10.2012 a Judecătoriei C..
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Verificând, din oficiu, potrivit art. 3002 C.p.p. legalitatea si temeinicia arestării preventive a inculpatului M. R. I., instanța apreciază că subzistă acele temeiuri care au determinat arestarea preventivă a acestuia.
Având în vedere natura faptelor, gravitatea deosebită a acestora, modalitatea și împrejurările în care au fost comise, în timpul zilei, prin violențe, în locuri publice, de mai multe persoane împreună, prejudiciile produse, vârstele părților vătămate, respectiv, 12 ani și 80 ani, perseverența infracțională a inculpatului numărul mare de infracțiuni comise într-un interval de timp relativ scurt, multitudinea actelor materiale săvârșite și mai ales repetabilitatea și periodicitatea acestora, gradul de pericol social concret, astfel cum acestea se conturează în prezent, pentru o bună înfăptuire a justiției se impune în continuare privarea de libertate a inculpatului, termenul de o lună trecut de la instituirea arestării preventive, fiind rezonabil, în concordanță cu particularitățile cauzei.
Totodată, potrivit actelor depuse la dosarul de urmărire penală, inculpatul a fost cercetat anterior, încă de la vârsta de 10 ani, pentru săvârșirea mai multor fapte similare, iar conform raportului de evaluare psiho-socială, inculpatul nu și-a schimbat comportamentul, nu și-a respectat angajamentele luate, nu este receptiv la sfaturile și îndrumările mamei, controlul familiei este deficitar, a fost declarat repetent, iar la școală a avut un comportament inadecvat, manifestând violență față de colegi.
Pentru aceste motive, apreciind că nu s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii arestării preventive, instanța în baza art. 3002 C.p.p. va menține măsura arestării preventive dispusă față de inculpatul M. R. I. prin încheierea nr. 141 din data de 18.10.2012 a Judecatoriei C..
Împotriva încheierii pronunțată la data de 20.11.2012 de către Judecătoria C., în dosarul nr._ 12 a declarat recurs inculpatul M. R. I., solicitând judecarea în stare de libertate.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că recursul declarat de inculpat estet neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
În speță, temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului impun în continuare privarea de libertate a acestuia. Astfel, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea avută în vedere la data arestării preventive și pentru care s-a și dispus trimiterea în judecată este mai mare de 4 ani, iar împrejurările pentru care s-a considerat că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică subzistă în continuare, de la data la care s-a dispus arestarea și până în prezent neintervenind nici un element nou care să justifice o altă apreciere asupra acestui aspect.
Pericolul pentru ordinea publică la care se referă art. 148 lit.f Cod pr. penală poate fi dedus din împrejurările în care s-au comis faptele, natura și gravitatea acestora, elementele care caracterizează persoana infractorului, perseverența acestuia starea de neliniște și sentimentul de insecuritate în rândul colectivității generate de rezonanța faptelor comise și nu trebuie probat prin administrarea unor anumite dovezi.
În ceea ce privește caracterul rezonabil al duratei detenției preventive, ridicat la rang de principiu generat de jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, acesta nu poate fi evaluat in abstracto; legitimitatea menținerii în detenție a unei persoane trebuie să fie apreciată în funcție de particularitățile cauzei. Continuarea privării de libertate nu se justifică decât dacă există indicii concrete ce impun luarea în considerare a unui interes public ce are a fi protejat precumpănitor în pofida prezumției de nevinovăție față de respectarea dreptului la libertate stabilit de Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Or, având în vedere gradul de pericol social al faptelor, modalitatea și împrejurările concrete în care au fost săvârșite, tribunalul apreciază că se impune menținerea arestării preventive, temeiurile ce au determinat arestarea preventivă existând în continuare, iar durata acesteia păstrând caracterul rezonabil prevăzut de art. 5 paragraful 3 lit. c și art. 6 paragraful 1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pentru aceste considerente, soluția instanței de fond în sensul menținerii măsurii arestării preventive a inculpatului este legală și temeinică și, prin urmare, în temeiul dispozițiilor art. 38515 pct.1, lit. b, C.p.p, urmează să fie respins recursul inculpatului.
Față de soluția pronunțată și având în vedere disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, va obliga recurentul-inculpat M. R. I., la 130 lei,cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezintă onorariu apărător oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurentul inculpat M. R. I., fiul lui N. și O. I., născut la data de 29.11.1997, în mun. C., jud. D., domiciliat în C., .. 13, .. 1, ., CNP_, împotriva încheierii pronunțate la data de 20.11.2012 de către Judecătoria C., în dosarul nr._ 12.
Obligă recurentul la 130 lei cheltuieli judiciare avansate de stat din care 100 lei onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 02 Noiembrie 2012.
Președinte,Judecător,Judecător,
I. EnășoiuCristina ComănescuCosmin D.
Grefier,
A. A. B.
RED.JUD. I.E.
TEHNORED 2ex/ 23 Noiembrie 2012
A.B.
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Cerere de contopire a executării pedepselor. alte modificări... → |
|---|








