Omor. Art.188 NCP. Sentința nr. 1119/2014. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 1119/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 30-09-2014
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
Dosar nr._
SENTINȚA PENALĂ NR. 1119
Ședința publică de la 30 septembrie 2014
Instanța constituită din:
Președinte: G. A.
Grefier: C. E. V.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă T. D. este reprezentat de procuror V. N.
Pe rol soluționarea cauzei penale privind pe inculpatul B. P., aflat în Penitenciarul C., trimis în judecată prin Rechizitoriul nr. 351/P/2014 al Parchetului de pe lângă T. D. pentru săvârșirea infracțiunii de omor prevăzută de art 188 NCp.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul B. P., personal și asistat de avocat I. E., apărător ales, conform împuternicirii avocațiale nr._, partea civilă S. Ș. B. personal și martorul M. M. Lunica.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocat I. E. pentru inculpatul B. P. depune la dosar înscrisuri în circumstanțiere, respectiv caracterizări întocmite de persoane care îl cunosc pe inculpat.
Partea civilă S. Ș. B. depune la dosar înscrisuri în dovedirea pretențiilor civile solicitate, respectiv facturi fiscale, chitanțe, copia certificatului medical constatator al decesului victimei.
Partea civilă S. Ș. B. precizează cuantum despăgubirilor civile solicitate, respectiv suma de 7.600 lei, din care suma de 5.600 lei reprezintă cheltuieli efectuate cu înmormântarea tatălui său, iar suma de 2.000 lei reprezintă cheltuieli ocazionate cu slujbele de pomenire a victimei.
Instanța, în conformitate cu dispozițiile art 381 Cod proc.pen. procedează la audierea martorei Miliatru M. Lunica, martor propus de partea civilă S. Ș. B. pentru dovedirea pretențiilor civile solicitate, declarația acesteia fiind consemnată și atașată la dosarul cauzei.
Constatând că nu mai sunt cereri noi de formulat, instanța, in conformitate cu dispozițiile art 387 alin 2 Cod proc.pen, declară terminată cercetarea judecătorească, fiind deschise dezbaterile.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, face o scurtă prezentare a stării de fapt reținută prin rechizitoriu și solicită, pe latură penală, condamnarea inculpatului B. P. la pedeapsa închisorii în regim de executare cu aplicarea dispozițiilor art 396 Cod proc.pen., având in vedere totodată gravitatea deosebită a faptei, fiind o infracțiune contra vieții, să se facă aplicarea disp. art 67 alin 2 N C.pen rap la art 188 alin 1 N.C.pen privind interzicerea, ca pedeapsă complementară a unor drepturi, interzicerea ca pedeapsă accesorie a unor drepturilor prev de art 66 alin 1 N C.pen, deducerea din pedeapsa aplicată inculpatului a perioadei reținerii și arestării preventive de la 29.05.2014 la zi și menținerea măsurii arestării preventive a acestuia.
În ceea ce privește latura civilă, solicită, admiterea acțiunii civile formulată de partea civilă în măsura dovedirii cuantumului pretențiilor civile și obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu urmând a fi suportat din fondurile Ministerului Justiției.
Partea civilă S. Ș. B., având cuvântul, solicită admiterea acțiunii civile astfel cum a fost formulată și precizată.
Avocat I. E. pentru inculpatul B. P., având cuvântul, solicită admiterea cererii de judecare a cauzei potrivit procedurii simplificate prev. de art 374 Cpp și 375 Cpp rap la art 396 alin 10 Cpp.
În ceea ce privește latura penală a cauzei, solicită aplicarea inculpatului a unei pedepsei orientate sub limita minimă prevăzută de lege, având in vedere circumstanțele atenuante, faptul că inculpatul nu a acționat cu intenția de a omorî victima, ci fapta a avut loc . rătăcire a acestuia, faptă pe care inculpatul o regretă profund.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, solicită admiterea pretențiilor civile formulate de partea civilă in măsura dovedirii acestora.
Inculpatul B. P., având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta săvârșită și nu a avut nicio clipă intenția să o omoare pe victimă.
Dezbaterile fiind închise;
INSTANȚA
Prin rechizitoriul nr. 351/P/2014 al Parchetului de pe lângă T. D. s-a dispus trimiterea in judecată trimiterea in judecată, în stare de arest preventiv, a inculpatului B. P., pentru săvârșirea infracțiunii de omor, prevăzută de art. 188 Cod penal.
La data de 07.07.2014 cauza s-a primit și înregistrat pe rolul Tribunalului D. sub nr._ .
În fapt, s-a reținut că în seara zilei de 28.05.2014, pe fondul consumului de alcool a avut loc un conflict spontan cu victima M. S. în urma căruia inculpatul a lovit-o cu o piatră în zona capului, cauzându-i leziuni care au condus la decesul acesteia.
Prin rechizitoriu s-a apreciat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor prev. și prev. de art.188 C.pen.
Prin încheierea de cameră preliminară din data de 11.08.2014, instanța în baza art.346 alin.2 C.pr.pen. a constatat legalitatea sesizării instanței cu rechizitoriul nr. 351/P/2014 al Parchetului de pe lângă T. D., a adminsitrării probelor și a efectuării actelor de urmărire penală, dispunând începerea judecății.
Fiind audiat de către instanță, inculpatul B. P. ( fila 81) a recunoscut faptele pentru care a fost trimis în judecată solicitând să beneficieze de dispozițiile art.375 rap. la art.396 N.C.P.P.
Prin declarația dată în fața instanței înainte de citirea actului de seisizare a instanței, numita S. Ș. B., fiica victimei s-a constituit parte civilă cu contravaloarea cheltuielilor de înmormântare, cheltuielile de pomenire aș căror cuantum nu l-a precizat inițial, dar ulterior în ședința din data de 30.09.2014 a arătat că sunt în sumă toatlă de 7.600 lei, din care suma de 5.600 lei reprezintă cheltuieli efectuate cu înmormântarea tatălui său, iar suma de 2.000 lei reprezintă cheltuieli ocazionate cu slujbele de pomenire a victimei precum și cu suma de 1._ lei ROL reprezentând daune morale.
În circumstanțiere apărătorul inculpatului a depus mai multe caracterizări ( filele 85- 88).
În dovedirea laturii civile a fost încuviințată părții civile proba cu un martor, M. M. L., care a fost audiată în ședința din data de 30.09.2014( fila 89) și proba cu înscrisuri.
Analizând probatoriul administrat atât în faza de urmărire penală și necontestat de părți( art.374 alin.7 N.C.pr.pen.), precum și probele admnisitrate în cursul cercetării judecătorești instanța reține următoarea stare de fapt:
Inculpatul B. P. este prieten cu martorul B. N. și în după amiaza de 28.05.2014 s-a deplasat împreună cu acesta la o familie de romi cărora le-au vândut 14 pui de găină pe care B. N. îi crescuse în gospodăria sa contra sumei de 140 RON. Aici au consumat câte 100 ml țuică fiecare și au făcut tranzacția iar la plecare au mai primit de la această familie o sticlă de 2,5 litri cu bere.
Plecând de la această familie inculpatul și martorul s-au deplasat pe . intenționând să meargă la barul Jiul unde inculpatul își lăsase bicicleta.
Pe drum, la intersecția străzilor G-ral D. cu . doi s-au întâlnit cu martorul D. Angelică și cu victima M. S. care căutau o țigară.
Întrucât aveau conflicte mai vechi victima M. S. a rămas la o distanță de circa 20 de metri de locul în care s-au întâlnit inculpatul și cei doi martori.
In timp ce cei doi martori consumau din sticla cu bere pe care martorul B. N. o avea asupra sa, între inculpat și victimă s-a iscat un conflict verbal în timpul căruia cei doi și-au adresat reciproc injurii.
La un moment dat inculpatul B. P. a luat de jos o piatră și cu aceasta s-a luat după victimă care, observând că inculpatul vine spre el, a încercat să se retragă pe .>
Cu toate acestea a fost ajuns din urmă de către inculpat care l-a lovit cu piatra, pe care o luase de jos, din spate în cap în zona urechii drepte.
Urmare acestei lovituri victima M. S. a căzut în stare de inconștiență la pământ unde a rămas circa 3-5 minute. În aceste împrejurări inculpatul s-a retras pe . la o distanță de circa 15-20 metri de locul în care se aflau martorii B. N. și D. Angelică și de aici îi întreba pe aceștia dacă victima și-a revenit.
În momentul în care numitul M. S. s-a ridicat din locul unde era căzut inculpatul și martorul B. N. au plecat spre barul Jiul, iar victima și martorul D. Angelică au plecat spre domiciliul acestuia din urmă.
Pe drum victima a acuzat dureri la urechea dreapta împrejurare în care martorul D. Angelică i-a comunicat victimei că poate suna să anunțe salvarea dar acesta nu a fost de acord și aplecat la domiciliul mamei sale.
Ajungând la domiciliul mamei sale numitul M. S. a primit reproșuri că iar este sub influența băuturilor alcoolice de la aceasta iar el a comunicat că nu este băut și că a fost bătut de inculpat.
Ulterior fiecare a plecat să doarmă iar în dimineața următoare tatăl victimei a constata că aceasta decedase motiv pentru care au și sesizat organele de poliție despre moartea suspectă a fiului lor.
Procedându-se la necropsia cadavrului victimei M. S. s-a constatat, așa cum rezultă din Raportul medico-legal de necropsie cu numărul 1664/AS/02.07.2014( filele 63-64 dup) emis de IML C., că moartea acestuia a fost violentă, s-a datorat hemoragiei și dilacerării meningo-cerebrale, urmare unui traumatism cranio-cerebral cu fractură de bază de craniu. Leziunile traumatice s-au putut produce prin lovire cu un corp dur cu suprafață mare de contact, iar între leziunile traumatice și deces există legătură de cauzalitate directă, necondiționată.
Starea de fapt reținută în rechizitoriu se probează cu: proces-verbal de cercetare la fața locului( filele 13-15), planșe fotografice ( filele 17-25, 28-50, 52-61 dup), raportul medico-legal de necropsie( filele 63-64 dup), declarațiile martorilor M. A.( filele 67-68 dup), D. A.( filele 69-71 dup), B. N.( filele 72-74 dup), declarațiile inculpatului( filele 79-8186-87 dup și 81).
În drept instanța apreciază că fapta inculpatului B. P., care în seara zilei de 28.05.2014, l-a lovit pe M. S. în urma unui conflict spontan cu o piatră în zona capului, cauzându-i leziuni care au condus la decesul acestuia întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de omor, prevăzută de art. 188 Cod penal.
Cu privire la latura subiectivă, instanța apreciază că inculpatul a acționat cu intenție indirectă, intenție rezultând din modalitatea de săvârșire a faptei, prevăzând rezultatul faptei, rezultat pe care nu l-a urmărit.
Prin urmare instanța va dispune condamnarea inculpatului B. Pomplian pentru săvârșirea infracțiunii de omor.
Având în vedere faptul că inculpatul a recunoscut starea de fapt reținută în rechizitoriu, solicitând ca judecarea cauzei să se facă în baza probelor administrate în cursul urmăririi penale, instanța va face aplicarea dispozițiilor art.396 alin.10 C.pr.pen., limitele de pedeapsă prevăzute de lege în cazul închisorii se reduc cu o treime( fiind cuprinse între 6 ani și 8 luni și 13 ani și 4 luni).
La alegerea pedepsei instanța va avea în vedere faptul că inculpatul s-a implicat voluntar în conflict, pe fondul consumului de alcool, că după săvârșirea faptei nu a încercat să o ajute de victimă, mulțumindu-se să aștepte să vadă dacă acesta se ridică sau nu de jos după lovitura aplicată, aspect față decare apreciază că se impune aplicare unei pedepse mai îndepărtate de minimul special redus potrivit dispozițiilor legale menționate mai sus.
Pentru toate aceste motive instanța apreciază că aplicarea unei pedepse de 10 ani închisoare, este proporțională cu gravitatea infracțiunii săvârșite și cu periculozitatea infractorului.
În baza art. 67 alin. 2 N.C.pen. rap. la art. 188 alin. 1 N.C.pen. instanța va interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și h N.C.pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale, iar în baza art. 65 N.C.pen. va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a,b și h N.C.pen., pe toată durata executării pedepsei principale iar în baza art. 65 N.C.pen. va interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a,b și h N.C.pen., pe toată durata executării pedepsei principale.
În baza art. 72 alin. 1 N.C.pen. și art. art. 399 alin. 1 N.C.pr.pen., instanța va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, perioada reținerii și arestării preventive de la 29.05.2014 la zi și va menține măsura arestării preventive a acestuia.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008, instanța va dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatului B. P. în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J., având în vedere infracțiunea reținută în sarcina acestuia.
Partea civilă S. Ș. B. a solicitat obligarea inculpatului la plata sumei de 7.600 lei, din care suma de 5.600 lei reprezintă cheltuieli efectuate cu înmormântarea tatălui său, iar suma de 2.000 lei reprezintă cheltuieli ocazionate cu slujbele de pomenire a victimei precum și cu suma de 1._ lei ROL reprezentând daune morale.
La cererea părții civile pe latura civilă a fost încuviințată și audiat martorul M. M. L. ( fila 89) care a arătat că a participat la înmormântarea victimei la care au participat cca 100 de persoane, cheltuielile efectuate ridicându-se la suma de 6.000 lei, iar la pomana de 40 de zile au fost 40-50 de persoane cheltuielile ridicându-se la 2000 lei.
Au fost depuse acte doveditoare privind cheltuielile efectuate cu ocazia înmormântării victimei și respectiv a organizării pomenirii de 40 de zile( filele 90-102).
Instanța reține că în cauză sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, prin fapta sa culpabilă inculpatul provocând în mod evident părții civile S. Ș. B. atât prejudicii materiale cât și morale, respectiv suferințele psihice cauzate prin lezarea sentimentelor de afecțiune și dragoste provocate prin moartea unei ființe apropiate, fiind evident că decesul victimei i-a produs traume psihice și a lezat sentimentele de afecțiune ce stau la baza relației părinte-copil.
Pentru cele arătate mai sus instanța în baza art. 19 C.pr.pen. rap. la art. 397 alin. 1 N.C.pr.pen. cu aplic. art. 1357 și urm. C.civ., va admite în totalitate acțiunea civilă exercitată de către partea civilă S. Ș. B.
În baza art. 274 alin. 1 N.C.pr.pen. va obliga inculpatul la plata sumei de 1700 lei cheltuieli judiciare către stat( faza de urmărire penală și judecată), onorariul avocatului din oficiu ( de la urmărirea penală) în cuantum de 500 lei va fi suportat din fondurile Ministerului de Justiție (faza de urmărire penală și judecată).
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art.188 alin.1 N.C.P. cu aplic. art.396 alin 10 N.C.pr.pen.
Condamnă pe inculpatul B. P., fiul lui G. și F., născut la data de 01.01.1966, în Băilești, jud. D., cu domiciliul în Băilesti, . C., nr.112, jud. D., posesor CI, ., nr._, CNP_2, cetățenie - română, fără ocupație, fără antecedente penale, aflat în Penitenciarul de Maximă Siguranță C., la pedeapsa principală de 10 ani închisoare .
În baza art. 67 alin. 2 N.C.pen. rap. la art. 188 alin. 1 N.C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și h N.C.pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 65 N.C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a,b și h N.C.pen., pe toată durata executării pedepsei principale.
În baza art. 72 alin. 1 N.C.pen. și art. art. 399 alin. 1 N.C.pr.pen.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B. P., perioada reținerii și arestării preventive de la 29.05.2014 la zi și menține măsura arestării preventive a acestuia.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008.
Dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatului B. P. în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.
În baza art. 19 C.pr.pen. rap. la art.23 alin 3 N. C.pr.pen. la art. 397 alin. 1 N.C.pr.pen. cu aplic. art. 1357 și urm. C.civ.
Admite acțiunea civilă exercitată de partea civilă Stoiceascu Ș. B. și obligă inculpatul să-i plătească suma de 7.600 lei cu titlu de daune materiale și suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale.
În baza art. 274 alin. 1 N.C.pr.pen. instanța va obliga inculpatul la plata sumei de 1700 lei cheltuieli judiciare către stat( faza de urmărire penală și judecată).
În baza art. 272 alin. 1 N.C.pr.pen., onorariul avocatului oficiu ( de la urmărirea penală) în cuantum de 500 lei va fi suportat din fondurile Ministerului de Justiție (faza de urmărire penală și judecată).
Cu drept de apel.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.09.2014.
Președinte,
G. A.
Grefier,
C. E. V.
Red. jud. G.A.
5 ex/
17.10.2014
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DOSAR NR._
Operator de date cu caracter personal nr. 4960
Emisă la: 30.09.2014
Către,
PENITENCIARUL DE MAXIMĂ SIGURANȚĂ C.
Prin sentința penală nr. 1119 pronunțată la data de 30 septembrie 2014 de T. D., în dosarul sus menționat, s-au dispus următoarele:
"În baza art.188 alin.1 N.C.P. cu aplic. art.396 alin 10 N.C.pr.pen.
Condamnă pe inculpatul B. P., fiul lui G. și F., născut la data de 01.01.1966, în Băilești, jud. D., cu domiciliul în Băilesti, . C., nr.112, jud. D., posesor CI, ., nr._, CNP_2, cetățenie - română, fără ocupație, fără antecedente penale, la pedeapsa principală de 10 ani închisoare .
În baza art. 67 alin. 2 N.C.pen. rap. la art. 188 alin. 1 N.C.pen. interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercițiul drepturilor prev. de art. 66 alin. 1 lit. a, b și h N.C.pen. pe o durată de 5 ani după executarea pedepsei principale.
În baza art. 65 N.C.pen., interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie drepturile prevăzute de art. 66 alin. 1 lit. a,b și h N.C.pen., pe toată durata executării pedepsei principale.
În baza art. 72 alin. 1 N.C.pen. și art. art. 399 alin. 1 N.C.pr.pen.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului B. P., perioada reținerii și arestării preventive de la 29.05.2014 la zi și menține măsura arestării preventive a acestuia.
În baza art. 7 din Legea nr. 76/2008.
Dispune prelevarea probelor biologice de la inculpatului B. P. în vederea introducerii profilelor genetice în S.N.D.G.J.
În baza art. 19 C.pr.pen. rap. la art.23 alin 3 N. C.pr.pen. la art. 397 alin. 1 N.C.pr.pen. cu aplic. art. 1357 și urm. C.civ.
Admite acțiunea civilă exercitată de partea civilă Stoiceascu Ș. B. și obligă inculpatul să-i plătească suma de 7.600 lei cu titlu de daune materiale și suma de 10.000 lei cu titlu de daune morale.
În baza art. 274 alin. 1 N.C.pr.pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1700 lei cheltuieli judiciare către stat( faza de urmărire penală și judecată).
În baza art. 272 alin. 1 N.C.pr.pen.,
Onorariu avocat oficiu ( de la urmărirea penală) în cuantum de 500 lei va fi suportat din fondurile Ministerului de Justiție (faza de urmărire penală și judecată).
Cu drept de apel.
Pronunțată în ședință publică, azi 30.09.2014."
Președinte, Grefier,
G. A. C. E. V.
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ
Nr. dosar_
Emisă la 17.10.2014
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
P. de pe lângă T. D.
Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia hotărârii penale nr. 1119/30.09.2014, pronunțată de T. D. în dosarul nr._ privind pe inculpatul B. P..
Grefier – C. E. V.
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ
Nr. dosar_
Emisă la 17.10.2014
Operator de date cu caracter personal 4690
Către,
B. P., fiul lui G. și F., născut la data de 01.01.1966, în Băilești, jud. D., cu domiciliul în Băilesti, . C., nr.112, jud. D., posesor CI, ., nr._, CNP_2
Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia hotărârii penale nr. 1119/30.09.2014, pronunțată de T. D. în dosarul nr._ .
Grefier – C. E. V.
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ
Nr. dosar_
Emisă la 17.10.2014
Operator de date cu caracter personal 4690
Către
S. Ș. B.
Cu domiciliul în Băilești, ., ., județul D.
Potrivit dispozițiilor art. 407 alin. 1 N.C.p.p. vă înaintăm alăturat copia hotărârii penale nr. 1119/30.09.2014, pronunțată de T. D. în dosarul nr._ privind pe inculpatul B. P..
Grefier – C. E. V.
| ← Reabilitare judecătorească. Art.527 NCPP. Sentința nr.... | Contestaţie la executare. Art.598 NCPP. Sentința nr.... → |
|---|








