Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 292/2015. Tribunalul DOLJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 292/2015 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 12-03-2015
Dosar nr._
ROMÂNIA
T. D.
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
DECIZIA PENALĂ Nr. 292
Ședința publică de la 12.03.2015
Completul compus din:
PREȘEDINTE:E. C. M.-judecător
Grefier: F. B.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă T. D.
a fost reprezentat prin procuror D. B.
Pe rol, judecarea contestației formulate de petentul-contestator, B. F. împotriva sentinței penale nr. 310/29.01.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, având ca obiect liberarea condiționată (art. 587 NCPP)
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns petentul-contestator B. F., personal și asistat de avocat din oficiu C. I., în substituirea apărătorului titular, avocat D. M. N., cu delegație pentru asistență judiciară obligatorie nr. 1661/2015.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
La solicitarea instanței, petentul contestator B. F. precizează că își menține contestația formulată.
Nemaifiind alte cereri de formulat și excepții de invocat, s-a constat cauza în stare de judecată.
Avocat C. I., pentru petentul contestator B. F., solicită admiterea contestației formulate, desființarea sentinței penale atacate și rejudecând, admiterea cererii de liberare condiționată, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, petentul a executat fracția legală și a participat la programe educaționale.
Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea contestației formulate ca nefondată, având în vedere comportamentul petentului contestator care a fost sancționat de patru ori.
Petentul contestator B. F., având ultimul cuvânt, precizează că lasă la aprecierea instanței soluția ce se va pronunța.
Dezbaterile fiind încheiate;
TRIBUNALUL :
Asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 310/29.01.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._, în baza art. 587 C.p.p. s-a respins cererea formulată de petentul B. F., privind liberarea condiționată.
S-a fixat termen de reînnoire a cererii după data de 20.09.2015, iar în baza art. 275 pct. 4, alin. 3 C.p.p. a fost obligat petentul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 150 lei, din care suma de 100 lei reprezintă onorariul apărătorului din oficiu.
Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că la data de 30.12.2014 a fost înregistrată pe rolul instanței sub numărul_, propunerea Penitenciarului Pelendava C. privind liberarea condiționată a condamnatului B. F., din executarea pedepsei de 12 ani închisoare, aplicată prin sentința penala nr. 44/2008 pronunțată de T. O.,pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat, art. 175 V.C.p.
Procesul verbal cu nr. V2_/18.12.2014 întocmit de Penitenciarul Pelendava C., care însoțește propunerea de liberare condiționată, retine că, pentru a putea fi liberat condiționat, condamnatul trebuie sa execute fracția de 1/2 din pedeapsă, adică 2191 zile închisoare si a executat până în prezent 2685 zile închisoare, în care s-au inclus 126 zile ca urmare a muncii prestate.
Condamnatul se află la a patra analiză în Comisia de propuneri pentru punerea în libertate condiționată.
Analizând actele cauzei prin prisma dispozițiilor legale în materia liberării condiționate, instanța de fond a reținut că, potrivit disp. art. 60 alin. 2 C.p. de la 1969, poate fi liberat condiționat condamnatul trecut de vârsta de 60 ani pentru bărbați și 55 ani pentru femei, după executarea a 1/3 din durata pedepsei care nu depășește 10 ani închisoare sau a 1/2 în cazul închisorii mai mari de 10 ani, dacă îndeplinesc celelalte condiții prev. de art. 59 C.p. de la 1969 și anume dacă este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale.
Din caracterizarea depusă la dosar rezultă că petentul condamnat B. F., pe întreaga durată a executării pedepsei a fost sancționat disciplinar de 4 ori și a fost recompensat de 7 ori, a manifestat interes pentru a fi selecționat la activități lucrative, participând la activități educaționale.
Raportând aceste criterii legale la situația petentului condamnat si analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanța de fond a apreciat că, deși aceasta a executat fracția de pedeapsa stabilită in mod obligatoriu de lege, această împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării condiționate, oportunitatea acordării liberării condiționate fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecata.
Având în vedere gravitatea faptei pentru care acesta a fost condamnat, precum și situația abaterilor disciplinare pe perioada executării pedepsei, în temeiul art. 60 alin. 2 raportat la art. 59 V.C.p., instanța de fond a reținut că nu există suficiente și serioase indicii în sensul că pedeapsa închisorii aplicată condamnatului si executată până la acest moment și-a atins scopul înainte de a fi expirat durata stabilită prin hotărârea de condamnare, astfel încât subzistă necesitatea executării în continuare a pedepsei, urmând a se fixa un termen la data de 20.09.2015, după expirarea căruia poate fi reiterată propunerea/cererea de liberare condiționată, conduita condamnatului în această perioadă urmând a fi avută în vedere pentru a aprecia asupra atingerii scopului pedepsei închisorii astfel executate.
Față de cele reținute anterior, instanța de fond a respins propunerea privind liberarea condiționată a condamnatului B. F. și a fixat termen de reînnoire a propunerii după data de 20.09.2015.
Cheltuielile judiciare avansate de către stat, în cuantum de 150 lei, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu, au rămas în sarcina acestuia, în temeiul art. 275 pct. 4 alin. 3 C.p.p.
Împotriva aceste sentințe a formulat contestație condamnatul B. F., arătând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege, a executat fracția legală și a participat la programe educaționale.
Examinând sentința atacată, sub toate aspectele de fapt și de drept și în raport de actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că prezenta contestație este nefondată pentru următoarele considerente:
Analizând instituția liberării prin prisma disp. art 59 din Codul penal din 1968 și art. 99-106 NCP, instanța constată că vechiul cod penal conținea dispoziții mai favorabile deoarece în noul cod penal sunt prevăzute 2 condiții in plus pentru admiterea cererii ( art. 100 lit. b – cel condamnat se află în executarea pedepsei în regim deschis sau semideschis și art. 100 lit. c – cel condamnat a îndeplinit integral obligațiile civile stabilite prin hotărârea de condamnare, afară de cazul când dovedește că nu a avut nici o posibilitate să le îndeplinească ) și totodată, în ipoteza admiterii cererii, condamnatul trebuie să respecte mai multe măsuri de supraveghere care nu existau în reglementarea anterioară.
În consecință, instanța de control va analiza admisibilitatea cererii prin prisma disp. art. 59 din Codul penal din 1968.
Potrivit art. 59 din codul susmenționat, pentru acordarea liberării condiționate trebuie îndeplinite următoarele condiții: a) executarea unei fracții din pedeapsa, care se va stabili în funcție de durata pedepsei, natura infracțiunii și forma de vinovăție ; b)condamnatul este stăruitor în muncă și disciplinat, pentru a dovedi că are aptitudinea de a-și asigura existența în mod cinstit și poate deci, din acest punct de vedere, să beneficieze de liberare condiționata; c) dă dovezi temeinice de îndreptare, sub aspectul redresării sale morale, instanța ținând cont și de antecedentele penale ale condamnatului.
T. reține că petentul condamnat se afla în executarea unei pedepse de 12 ani închisoare, aplicată în baza sentinței penale nr. 44/2008 a Tribunalului O., pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat.
Din caracterizarea înaintată de Penitenciarul C., rezultă că pe perioada detenției, petentul a fost sancționat de 4 ori și recompensat de 7 ori, a manifestat interes pentru a fi selecționat la activități lucrative, participând la activități educaționale.
Se constată că petentul a executat fracția de pedeapsă prevăzută de lege, însă din punct de vedere disciplinar, nu a adoptat un comportament corespunzător, astfel nefiind îndeplinite condițiile prev. de art. 59 Cp.
În cauza de față, T. apreciază continuarea privării de libertate a condamnatului ca fiind soluția legală și necesară pentru ocrotirea societății, pentru înfăptuirea justiției și atingerea funcțiilor pedepsei, printre care și cea de exemplaritate.
Având în vedere natura și gravitatea infracțiunii săvârșite pentru care execută în prezent pedeapsa, respectiv omor calificat, perseverența infracțională de care acesta a dat dovadă, tribunalul apreciază că, continuarea executarii pedepsei reprezinta soluția oportună și legală pentru ca persoana în cauză să se redreseze, să dobandească un ansamblu de valori morale și sociale necesare pentru evitarea în momentul părăsirii locului de deținere a săvârșirii altor infractiuni
Termenul fixat, respectiv acela de 20.09.2015 este unul adecvat, prin raportare la natura faptei și comportamentul deținutului în timpul executării pedepsei.
Față de aceste considerente, în baza art. 425/1 al.7 pct.1 lit.b NCPP va respinge contestația formulată de contestatorul B. F. împotriva sentinței penale cu nr. 310/29.01.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._ .
În baza art. 275 al.2 NCPP, va obliga contestatorul B. F. la plata sumei de 170 lei, cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei, reprezintă onorariu avocat oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 425/1 al.7 pct.1 lit.b NCPP:
Respinge contestația formulată de contestatorul B. F., fiul lui I. și E., născut la 14.11.1949, deținut în Penitenciarul Pelendava C., împotriva sentinței penale nr. 310/29.01.2015, pronunțată de Judecătoria C. în dosarul cu nr._ .
În baza art.275 al.2 NCPP:
Obligă contestatorul B. F. la plata sumei de 170 lei, cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei, reprezintă onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică de la 12.03.2015.
Președinte,
E. C. M.
Grefier,
F. B.
Red.jud. ECM/tehnored F.B.
18.03.2015/3 ex
jud fond F.M.G.
| ← Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 1285/2014.... | Liberare condiţionată. Art.587 NCPP. Decizia nr. 253/2015.... → |
|---|








