Schimbare măsura educativă a internării. Art.516 si art. 517 NCPP. Sentința nr. 1160/2014. Tribunalul DOLJ

Sentința nr. 1160/2014 pronunțată de Tribunalul DOLJ la data de 13-10-2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

T. D.

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI

SENTINȚA PENALĂ NR. 1160

Ședința publică de la 13 Octombrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE E. F.

Grefier M. D.

Ministerul Public - P. de pe lângă T. D.

a fost reprezentat de procuror C. F.

Pe rol judecarea cauzei penale privind pe condamnatul P. C. C., fiul lui G. și A. M., născut la data de 25.04.1994, în prezent deținut în Penitenciarul de Minori și Tineri C., având ca obiect schimbare măsura educativă a internării (art.516 si art. 517 NCPP).

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns condamnatul P. C. C. personal și asistat de avocat desemnat din oficiu Țapelea B. I., care depune delegație pentru asistența judiciară obligatorie nr. 9988/2014.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Condamnatul P. C. C. solicită încuviințarea probei cu înscrisuri și depune la dosar o adeverință din care rezultă posibilitatea de a fi angajat la ., după liberarea sa.

T. pune în discuție proba cu înscrisuri solicitată de condamnat.

Reprezentantul Ministerului Public solicită admiterea probei cu înscrisuri astfel cum a fost formulată.

Instanța încuviințează proba cu înscrisuri solicitată de condamnatul P. C. C. și constată că aceasta a fost administrată prin actele depuse la acest termen de judecată.

Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, tribunalul constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cauzei.

Apărătorul din oficiu al condamnatului P. C. C., av. Țapelea B., solicită admiterea cererii și schimbarea măsurii educative a internării, considerând că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege respectiv condamnatul a executat fracția din pedeapsă, nu a fost sancționat niciodată, a fost recompensat, iar din adeverința depusă la acest termen de judecată rezultă că poate fi reintegrat în societate respectiv va fi angajat cu contract de muncă la o societate comercială.

Reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de schimbare a măsurii educative a internării, având în vedere natura și gravitatea infracțiunii pentru care a fost condamnat definitiv, dar și perseverența infracțională a acestuia.

Condamnatul P. C. C., având ultimul cuvânt, solicită să fie pus în libertate, beneficiind de sprijinul familiei pentru a se putea reintegra în societate.

T.

Asupra cauzei de față constată următoarele:

La data 17.09.2014 a fost înregistrată pe rolul instanței propunerea formulata de Comisia pentru individualizarea și schimbarea regimului de executare a măsurii educative a internării într-un centru de detenție din cadrul Penitenciarului de Minori și Tineri C., privind liberarea persoana privată de libertate P. C. C. din executarea măsurii educative a internării într-un centru de detenție, aplicată prin sentința penala nr. CD30/2014 pronunțată de T. B..

Din procesul verbal nr. C3_/17.09.2014, întocmit de Penitenciar, care însoțește propunerea de liberare, s-a retinut că, pentru a putea fi liberat condiționat, persoana privată de libertate trebuie sa execute 608 zile din durata măsurii educative si a executat până în prezent 609 zile.

Din procesul verbal înaintat de Penitenciar a rezultat că persoana privată de libertate a avut un comportament constant pozitiv, nu a fost sancționat disciplinar niciodată, fiind recompensat o singură dată, a participat la activități educative.

Analizând dispozițiile legale privind materia liberării, instanța de fond a reținut ca, potrivit art. 125 alin. 4 C.p., poate fi liberată, după executarea a cel puțin jumătate din durata internării, persoana privată de libertate care a împlinit vârsta de 18 ani, și dacă, în cursul executării măsurii educative a internării într-un centru de detenție, a dovedit interes constat pentru însușirea cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale.

Raportând aceste criterii legale la situația petentului si analizând actele aflate la dosarul cauzei, instanța de fond a apreciat că, deși petentul a executat fracțiunea de ½ din durata măsurii educative, aceasta împrejurare nu-i conferă un drept, ci doar o vocație la acordarea beneficiului liberării, oportunitatea acordării liberării fiind lăsată exclusiv la latitudinea instanței de judecata.

Având în vedere gravitatea infracțiunilor săvârșite (consum de droguri), faptul că petentul este cunoscut cu antecedente penale, fiind anterior condamnat pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie și amendat administrativ pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la furt calificat, instanța apreciază ca timpul executat de persoana privată de libertate din măsura internării nu este suficient pentru ca aceasta să fie responsabilizată cu privire la comportamentul său viitor, astfel încât să nu mai comită si alte fapte de natură penală.

Față de cele reținute anterior, în temeiul art. 125 alin. 4 Cpp va respinge propunerea de liberare a condamnatului P. C. C. din executarea măsurii educative a internării într-un centru de detenție pentru 3 ani și 4 luni, dispusă prin s.p. nr. CD30/2014 a Tribunalului B..

Conform art. 181 alin. 2 din Legea nr. 254/2013, va fixa termen pentru reînnoirea propunerii după data de 13.02.2015, cheltuielile judiciare rămânând în sarcina statului, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu av. oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

În baza art. 125 alin. 4 C.p.,

Respinge propunerea de liberare a condamnatului P. C. C., fiul lui G. și A. M., născut la data de 25.04.1994, în Tg. J., județul Gorj, CNP_, în prezent deținut în Penitenciarul de Minori și Tineri C., din executarea măsurii educative a internării într-un centru de detenție pentru 3 ani și 4 luni, dispusă prin sentința penală nr. CD 30/2014 a Judecătoriei B..

Fixează termen pentru reînnoirea propunerii după data de 13.02.2015.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului, din care suma de 100 lei reprezintă onorariu avocat oficiu.

Cu drept de contestație în 3 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 13.10.2014.

Președinte, Grefier,

E. F. M. D.

Red. Jud. E.F./tehnored. M.D.

21 Octombrie 2014/5 ex.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Schimbare măsura educativă a internării. Art.516 si art. 517 NCPP. Sentința nr. 1160/2014. Tribunalul DOLJ