Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 233/2013. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 233/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 07-08-2013 în dosarul nr. 9562/318/2013

Dosar nr._

Cod operator: 2443

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA PENALĂ

DECIZIE Nr. 233/2013

Ședința publică de la 07 August 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE C. C.

Judecător M. S.

Judecător M. V.

Grefier L. E. O.

Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. T., din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj;

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentul condamnat Ț. P.-A., împotriva sentinței penale nr. 1410 din 03.07.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul condamnat Ț. P.-A., asistat de avocat C. L., apărător desemnat din oficiu.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Nefiind alte cereri s-a declarat recursul în stare de judecată și s-a acordat cuvântul pentru dezbateri și concluzii:

Avocat C. L. pentru recurentul condamnat Ț. P.-A. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței și pe fond admiterea cererii de liberare condiționată cu motivarea că a executat fracția prevăzută de lege pentru a se putea dispune liberarea condiționată a acestuia și a dat dovadă temeinică de îndreptare.

Reprezentanta Ministerului Public a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței recurate ca fiind legală și temeinică.

Recurentul condamnat Ț. P.-A. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței, admiterea cererii de liberare condiționată.

TRIBUNALUL

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr.1410 din 03.07.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._ a fost respinsă cererea de liberare condiționată formulată de petiționarul condamnat Ț. P. - A., fiul lui P. și J., născut la data de 11.03.1973, în localitatea Timișoara, județul T., CNP_, domiciliat în municipiul Petroșani, ., ., în prezent deținut în Penitenciarul Tg-J..

S-a stabilit termen de rediscutare a cererii la data de 14.08.2013.

A fost obligat petentul condamnat la 120 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 de lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Gorj.

Pentru a pronunța această sentință instanța de fond a reținut că prin cererea adresată Judecătoriei Tg-J. și înregistrată sub nr._, petentul condamnat Ț. P. A. a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună liberarea sa condiționată.

În motivarea cererii petentul a arătat că întrunește toate condițiile prevăzute de lege pentru a se dispune liberarea sa.

La solicitarea instanței au fost înaintate la dosar, cu adresa nr. H2/_ din 25.06.2013, procesul verbal nr. H2/_ din 20.03.2013 întocmit de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Tg-J. și caracterizarea petentului.

Analizând actele și lucrările dosarului instanța de fond a reținut următoarele aspecte:

Petiționarul a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat, prin sentința penală nr. 783/2009 a Judecătoriei D..

Din conținutul procesului verbal nr. H2/_ din 20.03.2013 a rezultat că petiționarul a început executarea pedepsei la data de 29.11.2006 și urmează a expira la data de 28.11.2016, că transformată în zile pedeapsa este egală cu 3653 de zile, iar că pentru a deveni propozabil în vederea liberării condiționate condamnatul trebuie să execute fracția de 2/3, respectiv 2435 de zile, din care, în cazul în care muncește 609 zile considerate ca executate pe baza muncii prestate și 1826 de zile efectiv executate.

Condamnatul a fost discutat în comisia pentru punerea în libertate condiționată în data de 20.03.2013 și, fiindu-i analizată situația din acest punct de vedere, s-a constatat că a executat de la data de 29.11.2006 până la 20.03.2013, 2304 zile și i s-au considerat executate ca urmare a muncii prestate un număr de 136 de zile, având un total de zile câștigate și executate de 2440 de zile.

Aceeași comisie a amânat rediscutarea situației condamnatului pe timp de 5 luni, respectiv până la data de 14.08.2013, datorită stării de recidivă și a situației disciplinare, nefiind întrunite cerințele art. 59 C.pen. raportat la art. 75 din Legea nr. 275/2006.

Potrivit caracterizării întocmite de Penitenciarul Tg-J. a rezultat că petiționarul condamnat a participat la programe educaționale și sociale, dar s-a propus continuarea procesului de resocializare.

S-a arătat de către prima instanță că în conformitate cu prevederile art. 59 C.pen. „ poate fi liberat condiționat înainte de executarea în întregime a pedepsei, după ce a executat cel puțin două treimi din durata pedepsei, condamnatul care este stăruitor în muncă, disciplinat și dă dovezi temeinice de îndreptare, ținându-se seama și de antecedentele sale penale, înainte de executarea în întregime a pedepsei.”

De asemenea, s-a mai reținut și lipsa caracterului obligatoriu al unei propuneri de liberare condiționată în situația îndeplinirii fracției de pedeapsă de către un deținut (obligatorie fiind numai analizarea situației condamnatului la împlinirea fracției prevăzute de art. 59 C.pen.), fiind lăsată la aprecierea instanței acordarea liberării condiționate, instanță care trebuie să-și formeze convingerea că reeducarea condamnatului se realizează și fără executarea restului de pedeapsă în penitenciar.

Totodată, s-a mai arătat faptul că persoana privată de libertate a manifestat interes în activitățile cu caracter educațional, de asistență socială, aspecte ce sunt în mod evident aspecte pozitive, dar apreciate de instanță ca atitudini normale pentru orice persoană condamnată în vederea atingerii scopului pedepsei, iar nu dovezi ale unei atitudini deosebite, cu caracter de excepție și care să fie aptă a atrage după sine o propunere pentru acordarea unei măsuri de excepție precum eliberarea înainte de termenul legal.

A apreciat instanța de fond că, deși condamnatul a executat fracția necesară, nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 59 C.pen. și că nu ar fi oportună acordarea liberării condiționate cu consecința liberării mai înainte de termenul stabilit pentru reexaminare, timpul executat nefiind suficient pentru însușirea scopului educativ și preventiv al pedepsei astfel încât la punerea în libertate, persoana condamnată să nu mai săvârșească și alte infracțiuni și să poată fi redat societății.

Pentru motivele mai sus arătat și în temeiul art. 450 alin. 2 C.pr.pen., prima instanță a respins cererea de liberare condiționată formulată de petiționar, fixând termen de reînnoire a cererii de liberare la data de 14.08.2013.

Împotriva sentinței a declarat recurs condamnatul Ț. P.-A., fără a-l motiva în scris.

În susținerea motivelor de recurs, personal și prin apărător desemnat din oficiu, recurentul condamnat a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii instanței de fond și pe fond admiterea cererii de liberare condiționată întrucât a executat fracția 2/3 din pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 783/2009 a Judecătoriei D., dând dovezi temeinice de îndreptare.

Tribunalul, analizând prezentul recurs în raport de motivele invocate, probele administrate, precum și sub toate aspectele potrivit art. 3856 alin. 3 C.pr.pen., constată recursul nefondat pentru considerentele de fapt și de drept ce urmează:

Astfel, în mod corect instanța de fond a subliniat caracterul de excepție al liberării condiționate înainte de executarea pedepsei în întregime, împrejurarea căreia trebuie să-i răspundă, corelativ, o conduită de excepție a condamnatului.

Or, probele administrate în cauză infirmă o asemenea conduită până la data analizării recursului, întrucât condamnatul, recidivist, a manifestat o perioadă de timp, în anii 2007 – 2009, conduite caracterizate ca abateri disciplinare și sancționate ca atare, ulterior ridicate.

Pentru instanța de recurs prezintă importanță mare observația evaluatorului în domeniul educațional (fila 14 dosar de fond) în sensul că petentul condamnat a avut un comportament oscilant și nu și-a îndeplinit în totalitate recomandările educaționale.

Pentru considerentele exprimate se constată este legală și temeinică soluția instanței de fond de a refuza liberarea condiționată a petentului.

Văzând și dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b și art. 192 alin. 2 C.pr.pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de recurentul condamnat Ț. P.-A. împotriva sentinței penale nr.1410 din 03.07.2013 pronunțată de Judecătoria Tg-J. în dosarul nr._, ca nefondat.

Obligă recurentul la 150 lei cheltuieli judiciare statului, din care 100 lei reprezitnă onorariul apărătorului din oficiu ce ca fi suportat în avans din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din 07.08.2013 la Tribunalul Gorj.

Președinte, Judecător,Judecător,

C. C. M. S. M. V.

Grefier,

L.-E. O.

Red. jud. C.C.

Jud. fond L. P.-B.

3 ex./09.08.2013

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 233/2013. Tribunalul GORJ