Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 424/2013. Tribunalul GORJ

Decizia nr. 424/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 20-12-2013 în dosarul nr. 14736/318/2013

Dosar nr._

Cod operator: 2442

ROMÂNIA

TRIBUNALUL GORJ

SECȚIA PENALĂ

DECIZIE Nr. 424/2013

Ședința publică de la 20 Decembrie 2013

Completul compus din:

PREȘEDINTE G. G.

Judecător G. C.

Judecător T. B.

Grefier A. S.

Ministerul Public fiind reprezentat de procuror C. C. din cadrul

Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de recurentul - condamnat S. M., împotriva sentinței penale nr. 2363/ 23.10.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Tg.-J..

La apelul nominal făcut în ședința publică a lipsit recurentul - condamnat S. M. reprezentat de avocat D. L., apărător desemnat din oficiu.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că Penitenciarul Tg. J. a depus la dosar adresa nr. H2_/PTJGJ/16.12.2013 prin care se comunică faptul că citația dosar_ privind pe numitul S. M., fiul lui I. și R., născut la 09.10.1952 a fost înaintată Penitenciarului Ploiești unde persoana privată de libertate a fost transferată în data de 18.11.2013, că Penitenciarul Ploiești – Biroul Evidență a comunicat că recurentul S. M. a fost transferat din Penitenciarul Ploiești în Penitenciarul Bistrița la data de 25.11.2013. De asemenea, s-a luat legătura telefonică cu Penitenciarul Bistrița – Biroul Evidență, de unde a fost liberat condiționat la data de 11.12.2013 în baza sentinței penale 2011/06.12.2013, pronunțată în dosarul_/190/2013 al Judecătoriei Bistrița, după care, constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat și recursul este în stare de soluționare, s-a acordat cuvântul asupra dezbaterii recursului.

Avocat D. L. pentru recurentul - condamnat a solicitat să se ia act că prezenta cerere a rămas fără obiect.

Reprezentantul Ministerului Public a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

TRIBUNALUL

Asupra recursului penal de față:

Prin sentința penală nr. 2363/ 23.10.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Tg.-J., a fost respinsă cererea de liberare condiționată formulată de petiționarul - condamnat S. M., fiul lui I. și R., născut la data de 09.10.1952, CNP_, domiciliat în Râmnicu V., ., ..B, ., în prezent deținut în Penitenciarul Tg-J., fiind fixat termen de rediscutare a cererii de liberare condiționată la data de 04.12.2013.

A fost obligat petentul condamnat la 120 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 de lei reprezentând onorariul avocatului din oficiu, fiind avansată din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Gorj.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Tg-J., sub nr._ petiționarul S. M., deținut în Penitenciarul Tg-J., a solicitat instanței, ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună liberarea sa condiționată din executarea pedepsei de 25 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr.17/2013 a Tribunalului Gorj.

În motivarea cererii formulate, petentul a arătat că deși a efectuat fracția prevăzută de lege, respectiv 1/3 din cuantumul pedepsei aplicate și pe perioada detenției a avut un comportament corespunzător, în sensul că a participat activități socio-educative, a fost amânată rediscutarea situației cu 12 luni, apreciind că este exagerată această perioadă.

Examinând conținutul dosarului, instanța de fond a reținut că petiționarul a fost condamnat la pedeapsa de 25 ani închisoare pentru infracțiunea de omor calificat, a început executarea pedepsei la 18.06.1993, până la 22.05.2013 executând efectiv 7279 zile, la care se adaugă 30 zile considerate ca executate ca urmare a muncii prestate, total zile câștigate și executate 7309, fracția minimă obligatorie fiind de 3043 zile.

Analizând situația condamnatului, potrivit procesului–verbal nr.H.2/_/22.05.2013, comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate din cadrul Penitenciarului Tg-J., a hotărât ca situația petentului condamnat să fie rediscutată după o perioadă de 12 luni, respectiv la data 21.05.2014, datorită comportamentului necorespunzător, probat prin săvârșirea a trei abateri disciplinare foarte grave, apreciind că perioada executată este insuficientă pentru resocializarea sa, astfel că nu sunt întrunite toate cerințele legale.

Apreciind starea de fapt conturată în urma examinării probatoriului, instanța de fond a constatat neîntemeiată cererea formulată.

Potrivit art.59 Cod penal, condamnatul poate beneficia de liberare condiționată numai dacă a executat fracția minimă, a dat dovezi temeinice de îndreptare, este stăruitor în muncă, ținându-se cont și de antecedentele sale penale.

Examinând situația petentului, prin prisma criteriilor expuse, instanța de fond a constatat că deși a executat fracția obligatorie, aceasta nu este suficientă pentru a-i îndrepta comportamentul antisocial, întrucât a manifestat un comportament oscilant probat de comiterea a trei abateri disciplinare, chiar dacă sancțiunile au fost ridicate iar cuantumul pedepsei este mare.

Față de aceste considerente, constatând că nu sunt întrunite cerințele textului legal menționat, instanța de fond a respins cererea de liberare formulată de petiționar, și a stabilit termenul de rediscutare a situației acestuia, considerând însă că cel fixat de comisie este excesiv (12 luni) în raport de împrejurarea că sancțiunile au fost ridicate, petentul și-a îndeplinit în mare parte recomandările cuprinse în planul de intervenție educativă.

Pentru a asigura îndreptarea comportamentului, pregătirea în vederea reinserției sociale, instanța de fond a constatat suficiența amânării la rediscutare până la data de 04.12.2013, dată care însă nu este obligatoriu în a coincide cu formularea unei propuneri de liberare condiționată de către comisie, și este pur și simplu, o dată la care se va analiza din nou prin prisma celor reținute anterior, dacă petiționarul-condamnat M. I. V. întrunește efectiv toate condițiile prevăzute de art.59 C.pen.

În temeiul art.191 C.pr.pen., petiționarul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs condamnatul S. M., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, cu motivarea că deși a efectuat fracția prevăzută de lege și pe perioada detenției a avut un comportament corespunzător, în sensul că a participat la toate activitățile socio-educative, a fost amânată rediscutarea situației sale cu 12 luni, apreciind ca exagerată această perioadă.

Tribunalul, analizând actele și lucrările dosarului și văzând și disp. art. 3856 pct. 3 C.pr.pen. urmează să respingă recursul formulat de petiționarul condamnat pentru următoarele considerente:

Conform adresei nr. H2_/PTJGJ/16.12.2013 emisă de Penitenciarul Tg. J. s-a constatat că persoana privată de libertate S. M. a fost transferată în data de 18.11.2013 la Penitenciarul Ploiești, după care la data de 25.11.2013 la Penitenciarul Bistrița.

Din adresa nr. E –_/PBBN/2013 emisă de Penitenciarul Bistrița reiese că numitul S. M., fiul lui I. și R., născut la 09.10.1952, CNP_, a fost liberat condiționat la data de 11.12.2013, în baza sentinței penale 2011/06.12.2013 pronunțată de Judecătoria Bistrița în dosarul_/190/2013.

Instituția liberării condiționate vizează în mod direct conduita condamnatului în timpul executării pedepsei, instanța de fond ținând seama totodată și de antecedentele penale ale condamnatului.

Așadar, condiției privind executarea unei părți din pedeapsă trebuie să i se alăture și conduita privind comportarea exemplară a condamnatului în timpul executării pedepsei dacă în prealabil se constată că sunt îndeplinite condițiile privind executarea unei anumite părți din pedeapsă.

Din modul în care este reglementată instituția liberării condiționate nu rezultă că cel condamnat poate beneficia de această instituție în mod automat după executarea fracției prevăzută de lege, fiind vorba despre o vocație și nu de un drept, ci numai dacă instanța care soluționează cererea/propunerea de liberare condiționată își creează convingerea că reeducarea și îndreptarea acestuia sunt posibile și fără executarea în continuare în penitenciar a restului de pedeapsă, instanța având latitudinea să-și formeze convingerea proprie în legătură cu acordarea liberării condiționate în urma analizei tuturor circumstanțelor cauzei.

Față de aceste considerente, instanța de fond a apreciat în mod corect că recurentul condamnat nu îndeplinește toate condițiile prevăzute de lege, raportat la cele trei abateri disciplinare comise, gravitatea faptei și cuantumul ridicat al pedepsei, și că termenul de rediscutare a situației condamnatului este excesiv, reducându-l cu 6 luni.

Cum condamnatul a fost liberat condiționat la data de 11.12.2013 conform comunicărilor existente la dosarul cauzei și având în vedere și considerentele arătate, tribunalul va respinge ca nefondat recursul petentului - condamnat, pe care îl va obliga la cheltuieli judiciare statului, în care se va include și suma reprezentând onorariu avocat oficiu.

Văzând și dispozițiile art. 38515 pct. 1 lit. b C.pr.pen. și ar. 192 alin. 2 C.pr.pen.,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurentul – condamnat S. M., fiul lui I. și R., născut la data de 09.10.1952, CNP_, domiciliat în Râmnicu V., ., ..B, ., împotriva sentinței penale nr. 2363/ 23.10.2013 pronunțată în dosarul nr._ al Judecătoriei Tg.-J., ca nefondat.

Obligă recurentul – condamnat la 130 lei cheltuieli judiciare statului, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu, se va avansa din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Gorj.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică azi 20 Decembrie 2013 la Tribunalul Gorj.

Președinte, Judecător, Judecător,

G. G. C. G. B. T.

Grefier,

A. S.

Red. Gh.G.

Tehnored. A.S.

J.fond.L.P.-B.

3 ex/ 09 Ianuarie 2014

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1 şi urm. C.p.. Decizia nr. 424/2013. Tribunalul GORJ