Infracţiuni de corupţie. Legea nr. 78/2000. Sentința nr. 332/2013. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Sentința nr. 332/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 20-11-2013 în dosarul nr. 7756/95/2013
Dosar nr._ Cod operator: 2442
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA PENALĂ
SENTINȚA Nr. 332/2013
Ședința publică de la 20 Noiembrie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. G.
Grefier A. A.
Ministerul Public fiind reprezentat de procuror M. Părăușeanu din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj.
Pe rol fiind judecarea cauzei penale privind pe inculpatul K. B., trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj nr. 527/P/2013, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 255 alin. 1 C.pen. raportat la art. 6 și 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns inculpatul K. B., asistat de avocat Hotoboc M., apărător ales.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat Hotoboc M. pentru inculpat a depus în circumstanțiere la dosarul cauzei cinci caracterizări și copia procesului verbal încheiat la data de 30.08.2013 privind Graficul de prezentare la Poliția Municipiului Hunedoara.
Tribunalul, constatând că nu mai sunt alte cererii de formulat sau excepții de invocat și cauza în stare de judecată, a declarat închisă cercetarea judecătorească, acordând cuvântul pe fond.
Reprezentanta Ministerului Public după ce a expus starea de fapt reținută prin actul de inculpare, a arătat că inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj nr. 527/P/2013, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 255 alin. 1 C.pen. raportat la art. 6 și 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000, întrucât la data de 26.08.2013, fiind audiat de către agentul șef principal Bănduțoiu O. C. în calitate de persoană vătămată în dosarul nr. 5020/P/2013 în legătură cu proveniența unei sume de 21.000 lire sterline, i-a oferit lucrătorului de poliție suma de 100 Euro, compusă din două bancnote de câte 50 Euro, pentru ca acesta să îi restituie suma de 21.000 lire sterline, fără să mai efectueze cercetări penale.
Totodată a arătat că inculpatul, în cadrul aceleiași discuții purtate cu agentul de poliție Băduțoiu O. C., a mai făcut și promisiunea unei alte sume de 100 Euro, pentru colegul agentului de poliție care efectua și el cercetări în dosarul susmenționat, precum și a unei sume care nu a putut fi determinată, în momentul în care i se va restitui suma de 21.000 lire sterline.
A precizat că inculpatul, fiind audiat în timpul urmării penale și cercetării judecătorești, nu a recunoscut fapta așa cum a fost descrisă în actul de sesizare al instanței, susținând că a dat banii drept mulțumire pentru că i-a fost găsită suma de bani, apărare înlăturată de materialul probator administrat în cauză, din care rezultă că inculpatul a oferit, a dat și a promis sume de bani lucrătorilor de poliție pentru ca aceștia să nu își îndeplinească în mod corespunzător atribuțiile de serviciu în legătură cu cercetările efectuate în dosarul nr. 5020/P/2013, respectiv să îi restituie suma de 21.000 lire sterline fără să se efectueze verificări cu privire la proveniența acestei sume de bani.
Față de probatoriul administrat în cauză a pus concluzii de condamnare a inculpatului K. B. pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită prevăzută de art. 255 alin. 1 C.pen., raportat la art. 6 și 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000 urmând ca la individualizarea pedepsei să se aibă în vedere gradul de pericol social concret al faptei comise, determinat de împrejurările și de modul în care a acționat și, nu în ultimul rând, de numărul ofertelor făcute lucrătorului de poliție, precum și de persoana făptuitorului, care nu este cunoscut cu antecedente penale.
A solicitat ca din pedeapsa ce i se va aplica în baza dispozițiilor art. 88 C.pen. să se deducă reținerea și arestul preventiv de la data de 26.08.2013 până la data de 29.08.2013, iar, în baza art. 350 alin. 1 C.pr.pen. combinat cu art. 1451 C.pr.pen., luarea măsurii obligării de a nu părăsi tara fără încuviințarea instanței.
În baza art. 71 C.pen. a solicitat aplicarea pedepsei accesorii constând în interzicerea drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a și lit. b C.pen., iar în baza art. 255 alin. 4 raportat la art. 254 alin. 3 C.pen. să se dispună confiscarea sumei de 100 Euro consemnată la CEC BANK Sucursala Tg J., la dispoziția instanței, cu recipisa nr._/1din 01.10.2013 și chitanța nr._/1 din 01.10.2013, eliberate de CEC Bank.
Totodată a solicitat, în baza art. 254 alin. 4 rap. la art. 254 alin. 3 C.pen., obligarea inculpatului la plata sumei de 100 Euro echivalent în lei cu titlu de confiscare, iar în baza art. 191 alin. 1 C.pen. obligarea inculpatului la cheltuieli judiciare statului.
Avocat Hotoboc M. pentru inculpat a solicitat ca instanța să aibă în vedere gradul de cultură al inculpatului, arătând că acesta a dorit inițial să recunoască fapta, dar că în realitate a dat suma de 100 Euro agentului de poliție Bănduțoiu O. C. ca o mulțumire pentru că i-a fost găsită suma de_ lire sterline, aspect care ar rezulta din înregistrarea ambientală.
De asemenea, a susținut că numai starea emoțională din momentul în care i s-a spus de către polițist că „Mai are un coleg” l-a determinat pe inculpat să afirme că „îi ofer și lui 100 Euro”, cu același scop, respectiv de a-i mulțumi pentru găsirea banilor.
A învederat instanței că și modul de comportare al lucrătorului de poliție, care l-a chemat la birou în jurul orelor 16,00, l-a determinat pe inculpat să ofere suma de 100 Euro, drept mulțumire pentru identificarea celor_ lire sterline.
A susținut că din înregistrări nu rezultă că inculpatul ar fi cerut lucrătorului de poliție să nu mai facă cercetări în legătură cu provenința sumei de 21.000 lire sterline, fiind adevărat însă că spune în cadrul înregistrării în mediu ambiental „să mă ajutați... să fie bine....să fie pace ... să fie liniște”, dar că aceste expresii pot fi interpretate și de o altă manieră.
A menționat că inculpatul nu a dorit să săvârșească infracțiunea și a solicitat, în principal, achitarea acestuia în baza dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a raportat la art. 10 lit. b C.pr.pen, întrucât fapta de dare de mită prevăzută de art. 255 C.pen. potrivit dispozițiilor art. 255 pct. 2 C.pen. „.... nu constituie infracțiune atunci când mituitorul a fost constrâns prin orice mijloace de către cel care a lut mită.”, intenția inculpatului fiind să dea banii drept mulțumire pentru că i-a fost găsită suma de 21.000 lire sterline.
În subsidiar, a solicitat, în situația în care va fi găsit vinovat, să se aplice inculpatului o pedeapsă sub minimul prevăzut de lege, cu reținerea circumstanțelor atenuante prevăzute de dispozițiile art. 74-76 C.pen. respectiv să se aibă în vedere că acesta este un infractor primar, că are vârsta de 45 ani,că până la această vârstă nu a mai săvârșit fapte de natură penală și că se bucură de o bună apreciere în societate și comunitatea unde locuiește, iar ca modalitate de executare în condițiile art. 81 C.pen..
Cu privire la măsura obligării de a nu părăsi țara a solicitat revocarea acestei măsuri.
Inculpatul având ultimul cuvânt a menționat că recunoaște fapta comisă și că își însușește concluziile apărătorului ales.
TRIBUNALUL
Asupra cauzei penale de față:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj nr. 527/P/2013 a fost trimis în judecată inculpatul K. B. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 255 alin. 1 C.pen. raportat la art. 6 și 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000.
Totodată prin rechizitoriul sus menționat s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de Bănduțoiu O. C., pentru infracțiunea prev. de art. 254 alin. 1 Cod penal rap. la art. 6 și art. 7 alin. 1 din Legea nr. 78/2000.
S-a reținut în fapt că la data de 26.08.2013, organele de urmărire penală au fost sesizate de către agentul șef principal Bănduțoiu O. C., din cadrul I.P.J. Gorj, în legătură cu faptul că inculpatul K. B. i-a oferit o sumă de 100 euro, în schimbul restituirii sumei de 21.000 lire sterline, în legătură cu care agentul de poliție efectua cercetări într-un dosar penal înregistrat la P. de pe lângă Judecătoria Tg-J..
Din materialul de urmărire penală administrat în cauză a rezultat că inculpatul K. B. locuiește în mun. Hunedoara, jud. Hunedoara, fiind fratele numitului K. Boabi și tatăl numitului K. Manix.
În cursul anului 2013, K. Boabi a oferit spre vânzare un autoturism marca BMW, împrejurare în care a fost contactat de un cumpărător din mun. C., care a fost interesat de achiziționarea autoturismului.
Ulterior, în noaptea de 25/26.08.2013 numitul K. Boabi a înstrăinat autoturismul BMW cu numărul de înmatriculare_ cumpărătorului T. Darius M. pentru suma de 2.000 euro, fără a fi încheiat un act care să ateste transferul dreptului de proprietate.
După încheierea acestei tranzacții, numiții K. Boabi și K. Manix i-au adus la cunoștință inculpatului K. B. faptul că au vândut autoturismul BMW, după care inculpatul a realizat că au uitat o sumă de 21.000 lire sterline în bordul autoturismului.
Inițial, inculpatul K. B. împreună cu fratele și fiul său au încercat să ia legătura cu cumpărătorul pentru a se întâlni la o benzinărie din mun. Petroșani sub pretextul de a-și recupera anumite bunuri din autovehiculul vândut, însă nu au reușit să se întâlnească cu dobânditorul mașinii.
În consecință, fiindu-le teamă că aveau să piardă suma de 21.000 lire sterline ce se afla în bordul autoturismului înstrăinat, au plecat cu mașinile în urmărirea persoanelor ce cumpăraseră autoturismul BMW, iar pe raza orașului Bumbești-J. au fost implicați într-un accident de circulație ușor, fiind sesizate și organele de poliție datorită acestui fapt.
În prealabil, numitul K. Boabi sesizase organele de poliție din cadrul I.P.J. Hunedoara că i se sustrăsese autoturismul BMW menționat mai sus, aspecte reiterate organelor de poliție cu ocazia cercetărilor efectuate în legătură cu împrejurările în care s-a produs accidentul de circulație în localitatea Bumbești-J..
În urma investigațiilor efectuate de organele de poliție a fost identificat autoturismul BMW cu numărul de înmatriculare_ pe raza localității Stoina, jud. Gorj, cercetările efectuate confirmând faptul că în torpedoul autoturismului se afla suma de 21.000 lire sterline, sumă care a fost ridicată de organele de poliție în vederea efectuării de cercetări, cu privire la proveniența și apartenența acesteia.
Asfel, caurza având ca obiect fapta de furt sesizată de către numitul K. Boabi a fost înregistrată sub nr. 5020/P/2013 la P. de pe lângă Judecătoria Tg-J., din dispoziția I.P.J. Gorj fiind desemnați să efectueze cercetările subcomisar de poliție H. C. și agent șef principal Bănduțoiu O. C. din cadrul Serviciului de Investigații Criminale așa cum rezultă din adresa nr._/27.08.2013 emisă de I.P.J. Gorj
Pe parcursul cercetărilor în cauza menționată s-a stabilit faptul că autoturismul BMW nu fusese sustras de către persoanele în posesia cărora era în momentul depistării pe raza ., ci în realitate autovehiculul fusese vândut, dar se reclamase fapta de furt de către familia K. pentru a fi găsită mașina și recuperată suma de 21.000 lire sterline, ce fusese uitată în torpedoul acesteia.
În dosarul nr. 5020/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., agentul șef principal Bănduțoiu O. C. l-a audiat pe inculpatul K. B. în legătură cu proveniența și apartenența sumei de 21.000 lire sterline, acesta susținând că a obținut-o împreună cu membri familiei sale la muncă în Anglia.
Cu ocazia audierii, inculpatul K. B. i-a oferit suma de 100 euro, compusă din două bancnote a 50 euro agentului șef principal Bănduțoiu O. C., pentru ca acesta din urmă să-i restituie suma de 21.000 lire sterline și să nu mai fie efectuate verificări cu privire la proveniența acestei sume de către organele de poliție, ofertă care a fost refuzată de agentul de poliție.
Ulterior, cu ocazia reluării audierii, inculpatul K. B. a reiterat faptul că suma de 21.000 lire sterline sunt ai acestuia, precum și ai familiei sale, fiind obținuți la muncă în Anglia, împrejurare în care K. B. a oferit și a dat în mod succesiv două bancnote de câte 50 euro agentului șef principal Bănduțoiu O. C., pentru ca acesta din urmă să-i restituie suma de bani menționată și pentru a nu mai efectua verificări cu privire la proveniența acesteia.
În cadrul aceleiași discuții purtate cu agentul de poliție Bănduțoiu O. C., inculpatul K. B. a mai făcut și promisiunea unei alte sume de 100 euro, pentru colegul agentului de poliție care efectua cercetări în dosarul 5020/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., sumă care s-a arătat disponibil a fi remisă chiar în sediul I.P.J. Gorj și i-a mai promis agentului șef principal Bănduțoiu O. C. o altă sumă de 100 euro, în momentul în care se întorcea în mun. Hunedoara.
În timp ce se afla în biroul agentului de poliție în timpul audierilor, inculpatul K. B. a promis o altă sumă nedeterminată de lire sterline agentului de poliție Bănduțoiu O. C., după ce aceasta ar fi fost restituită de organele de cercetare penală.
Momentul în care inculpatul K. B. a oferit și a dat agentului de poliție Bănduțoiu O. C. suma de 100 euro, a fost surprins de organele de urmărire penală cu ocazia organizării acțiunii prinderii în flagrant organizată la sediul I.P.J. Gorj-Biroul lucrătorului de poliție menționat.
Faptul că inculpatul a oferit și a dat suma de 100 euro agentului de poliție Bănduțoiu O. C. a fost confirmată de martorii R. F.-E. și N. C.-D. care au declarat că în momentul în care au pătruns în birou împreună cu organele de urmărire penală au observat pe masă suma de 100 euro, compusă din două bancnote de câte 50 euro.
În prezența martorilor asistenți a fost identificată suma de 100 euro, în două bancnote de 50 euro, cu următoare serii: V_ și X_.
Ulterior, la data de 29.08.2013, agenții de poliție H. C. și Bănduțoiu O. C. au restituit suma de 21.000 lire sterline numitului K. Boabi, din verificările efectuate în dosarul 5020/P/2013 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J., nefiind relevate aspecte care să conducă la concluzia provenienței ilicite a sumei de bani menționate.
Starea de fapt expusă în actul de inculpare a fost dovedită cu proces-verbal de surprindere în flagrant și raport întocmit de agentul de poliție Bănduțoiu O. C., planșa fotografică, declarațiile inculpatului, declarațiile martorului-denunțător Bănduțoiu O. C., declarațiile martori R. F.-E. și N. C.-D., procesele-verbale de redare a convorbirilor purtate în mediul ambiental în baza ordonanței nr. 527/P/2013 din 26.08.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul, procesul-verbal întocmit de organele de poliție la data de 26.08.2013, procesul-verbal de sesizare din oficiu, încheiat la 26.08.2013 de I.P.J. Gorj, adresa nr._/27.08.2013, dispoziția nr. 331/26.08.2013 emise de I.P.J. Gorj și copii de pe referatul întocmit de organele de poliție în dosarul nr. 5020/P/2013, adresa nr._/28.08.2013 emisă de I.P.J. Hunedoara, adresa nr._/29.08.2013 emisă de I.P.J. Hunedoara, adresa nr. 3526/28.08.2013 emisă de Oficiul Național de Prevenire și Combatere a Spălării Banilor și de pe procesul verbal de restituire a sumei de 21.000 lire sterline încheiat la data de 29.08.2013.
În drept, s-a reținut că fapta inculpatului K. B. de a oferi o sumă de 100 euro agentului de poliție Bănduțoiu O. C., de a da această sumă ulterior aceluiași lucrător de poliție, de a promite, aceluiași lucrător de poliție o altă sumă de 100 euro, precum și o sumă nedeterminată de lire sterline aceluiași lucrător de poliție, precum și promisiunea unei sume de 100 euro pentru un alt lucrător de poliție în scopul de a restitui o sumă de 21.000 lire sterline și pentru a nu fi efectuate verificări la proveniența acestora de către lucrătorii de poliție, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de dare de mită, prev. și ped. de art. 255 alin. 1 Cod penal rap. la art. 6 și art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000.
S-a menționat că prin ordonanța nr. 527/P/2013 din 26.08.2013 s-a dispus reținerea inculpatului pe o perioadă de 24 ore, începând cu orele 20:00, până la data de 27.08.2013, orele 20:00, iar prin încheierea nr. 80 din 27.08.2013 dată în dosarul nr._ al Tribunalului Gorj s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului K. B., pe o perioadă de 20 de zile, de la data de 27.08.2013 la data de 15.09.2013, inclusiv.
Ulterior prin încheierea nr. 230/29.08.2013, pronunțată de Curtea de Apel C. în dosarul nr._ s-a admis recursul formulat de inculpatul K. B. și s-a luat față de acesta măsura obligării de nu părăsi țara pe o durată de 30 zile, începând cu 29.08.2013, până la 27.09.2013, inclusiv, iar prin ordonanța 527/P/2013 din 26.09.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj a fost prelungită durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, pe o perioadă de 30 zile, începând cu data de 28.09.2013, până la 27.10.2013.
Referitor la persoana inculpatului s-a reținut de către procuror că inculpatul K. B. este în vârstă de 45 de ani, recunoaște parțial săvârșirea faptei pentru care este cercetat în cauza de față și nu este cunoscut cu antecedente penale, în anul 2006 fiindu-i aplicată o sancțiune cu caracter administrativ în cuantum de 400 lei, în baza art. 208-209 lit. a, g C.pen..
S-a învederat că pe parcursul urmăririi penale inculpatul a declarat că nu a dat suma de 100 euro, pentru ca lucrătorii de poliție să-i restituie suma de 21.000 lire sterline și pentru a nu efectua verificări cu privire la provenința acesteia, ci drept mulțumire că organele de poliție în urma investigațiilor efectuate au identificat autoturismul pretins furat și astfel familia K. a putut să-și recupereze suma menționată.
S-a arătat că susținerile inculpatului nu au suport probator și din declarația martorului-denunțător Bănduțoiu O. C., dar și din conținutul convorbirilor purtate în mediul ambiental de către lucrătorul de poliție cu inculpatul, rezultând cu certitudine că scopul pentru care au fost oferite, date și respectiv promise sumele menționate mai sus, a fost ca organele de cercetare penală să restituie acea sumă de 21.000 lire sterline și să nu mai efectueze cercetări cu privire la provenința acesteia.
Relevante în acest sens au fost menționate discuțiile purtate în mediul ambiental între lucrătorul de poliție și inculpat în biroul martorului – denunțător, din care redăm următoarele:
………………………………………………………………………… K. B. – Tată am dat mașina cu două mii … Pă hai să fugim după ei … nu știu eu ce … Noi am sunat băieți au luat numărul … nu știu eu ce au făcut … Vă mulțumesc foarte frumos că sântem … (neinteligibil) acum faceți cu mine ce vreți. Ce să vai vă spun? (neinteligibil) fac și eu …(neinteligibil) cinci sute … (neinteligibil) și….
BĂNDUȚOIU C. – Ce înseamnă cinci sute?
K. B. – Nun … ce vrei dumitale … ce vrei să vă spun ….
BĂNDUȚOIU C. – Îî … nu știu. Zii mata … ??
K. B. – Nu e nimenia …. Doi inși sântem …
BĂNDUȚOIU C. – Păi da.
K. B. – … și gata … Cât să vă dau? Spune cât? Uite ici ai o foaie. Pardon … îi bine?
BĂNDUȚOIU C. – Da pentru ce îs bani ăștia domnule?
K. B. – Păi sânt aia … să fie pace …. Să fie pace … să fie …
BĂNDUȚOIU C. – P. … Ce înseamnă asta?
K. B. – Aa … Pă da dumitale … Nu … Să fie corect … Să nu ne mai știe nimenia ce-am făcut. M-ai înțeles … Nu-i bine așa? Eu ți-am dat să mânci și dumneata o ciorbă de burtă … cum să spune și îmi dai și mie bănuți mei să mă duc și eu acasă la familia mea … Să fie pace. Dacă vrei îți dau lire … dacă vrei îți dau …. ce vrei dumitale?
BĂNDUȚOIU C. – Da pentru ce sânt bani ăștia?
K. B. – Pentru dumneavoastră? Fă-i tu cu ei ce vrei … eu te-am (neinteligibil) Eu vreau … să ne ajuți să nu ne știe nimenia … știu că sânteți Comisar… Vezi și dumitale … Ai și dumitale copii … mânci și dumitale o (neinteligibil) ce vrei să … na …îi bine? Mai (marc?) … mai dă-mi de acolo că mai îți dau. Mai dă-mi de acolo că-ți mai dau … N-a. Îi bine că n-am … n-am la mine … n-am …. Dă-mi de acolo că-ți mai dau … și tragem (linie?) (neinteligibil) nu ne știe nimeni … ești bun … Și eu sânt bun cu dumitale. Nu spun (neinteligibil) la nimenia …
BĂNDUȚOIU C. – Hî? Stai o țâră că nu sânt singur … Mai am un coleg cu mine …
K. B. – Pă hai că-ți mai dau … îți aduc dincolo o sută de euro … Sau …
BĂNDUȚOIU C. – Stai o țâră.
K. B. –Păi dacă nu vrei lire de-ăia? Că nu mia am la mine de-ăștea … Euro. Nu sântem oameni de bagabonți … sântem oameni de-ăștia … Poți să dai telefon la Hunedoara … Poți să dai unde vrea inima dumitale. Mai vă dau o sută și de acolo și …
Din conținutul acestora rezultă că inculpatul K. B. a oferit, a dat și a promis sume de bani lucrătorilor de poliție pentru ca aceștia să-și îndeplinească sau să nu-și îndeplinească atribuțiile de serviciu, respectiv să-i restituie suma de 21.000 lire sterline și să nu verifice proveniența acesteia, astfel explicându-se folosirea de către inculpat a termenilor ,,să fie pace” și ,,să ne ajuți să nu ne știe nimenia”, precum și dorința acestuia ca totul să se petreacă în mod discret (remiterea de bani, actuală și viitoare) fără să mai știe nimeni.
De altfel, a susținut procurorul că din aceste discuții nu rezultă în nici un moment că oferirea, remiterea și promisiunea unor sume de bani ar reprezenta ,, o mulțumire” față de organele de poliție care contribuiseră prin activitățile specifice desfășurate la recuperarea sumei de 21.000 lire sterline.
S-a mai arătat de procuror că la data de 26.08.2013 s-a dispus începerea urmăririi penale față de K. B., iar prin ordonanța din 26.08.2013 s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunea de dare de mită, prev. de art. 255 alin. 1 Cod penal rap. la art. 6 și art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000.
Cu privire la latura civilă a cauzei a învederat că instanța de judecată urmează a se pronunța cu privire la confiscarea sumei de 100 euro, în conformitate cu dispozițiile art. 255 alin. 4 Cod penal.
La data de 01.10.2013, suma de 100 euro compusă din două bancnote de câte 50 euro, având seriile: V_ și X_ au fost consemnate la unitatea bancară CEC Bank, Sucursala Tg-J., la dispoziția instanței, fiind atașate la dosarul cauzei recipisa de consemnare nr._/1 din 01.10.2013 și chitanța nr._/1 din 01.10.2013, eliberate de CEC Bank.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Gorj la data de 04.10.2013 sub nr._, având primul termen de judecată la data de 23.10.2013.
La primul termen de judecată inculpatul a solicitat ca judecata să se facă în baza probelor administrate în faza de urmărire penală, cerere ce a fost respinsă prin încheierea din 23.10.2013, întrucât au existat neconcordanțe evidente între cele susținute de inculpat și cele reținute de procuror în actul de inculpare al instanței cu privire la scopul, momentul și împrejurările pentru și în care a fost făcută oferta lucrătorului de poliție și chiar cu privire la suma de bani oferită.
S-a procedat în continuare la audierea martorilor N. C.-D., R. F.-E. și Bănduțoiu O. C., ale căror depoziții se află atașate la dosarul cauzei, iar inculpatul a depus în circumstanțiere copii după procesul verbal întocmit de lucrătorul de poliție din cadrul Poliției Municipiului Hunedoara desemnat cu supravegherea inculpatului pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, luată de instanță la primirea dosarului, și mai multe caracterizări ale unor persoane din cartierul unde locuiește.
Analizând actele și lucrările dosarului după efectuarea cercetării judecătorești, instanța reține următoarea stare de fapt:
În noaptea de 25/26.08.2013 numiții K. Boabi și K. Manix, fratele respectiv fiul inculpatului K. B., au înstrăinat autoturismul marca BMW, cu număr de înmatriculare_, numitului T. Darius M., fără a încheia un act care să ateste transferul dreptului de proprietate, autoturism în bordul căruia se afla suma de_ lire sterline.
Înștiințându-l de înstrăinarea autoturismului, inculpatul a realizat că a uitat suma de_ lire sterline în mașină, motiv pentru care, după ce împreună cu susnumiții au încercat să ia legătura telefonică cu cumpărătorul, sub pretextul de a-și recupera unele bunuri din autovehicul, au sesizat și organele de poliție din cadrul I.P.J. Hunedoara despre faptul că i s-a sustras autoturismul în cauză.
În timp ce se deplasau cu autoturismele pentru a se întâlni cu T. Darius M., cumpărătorul autoturismului marca BMW, nr._, în localitatea Bumbești J., inculpatul și numiții K. Boabi și K. Manix au fost implicați într-un accident de circulație, împrejurare care nu a mai făcut posibilă întâlnirea cu cumpărătorul autoturismului despre care au sesizat că a fost sustras.
În urma investigațiilor organele de poliție au identificat autoturismul marca BMW, nr._ pe raza localității Stoina, Gorj, ocazie cu care au găsit în torpedou și suma de_ lire sterline, sumă pe care au ridicat-o în vederea efectuării de cercetări pentru a se stabili proveniența acesteia.
Cauza care a avut ca obiect furtul reclamat de inculpat și sus-numiți a fost înregistrată la P. de pe lângă Judecătoria Tg J. sub nr. 5020/P/2013, fiind desemnați să efectueze cercetările subcomisarul de poliție H. C. și agentul șef principal Bănduțoiu O. C..
Pe parcursul cercetărilor efectuate în dosarul cu numărul de mai sus s-a stabilit faptul că autoturismul nu a fost sustras, dar că se reclamase furtul pentru a fi recuperată suma de 21.000 lire sterline uitată în torpedoul mașinii.
În același dosar au continuat cercetările pentru a se stabili proveniența sumei de_ lire sterline.
Cu ocazia audierii de către agentul șef Bănduțoiu O. C. inculpatul K. B. a declarat că suma de bani reprezintă contravaloarea muncii desfășurate în Anglia împreună cu membrii familiei sale.
Căutând în baza de date lucrătorul de poliție a constatat că inculpatul, K. Manix și K. Boabi au fost reținuți în Anglia, aspect care l-a determinat să aibă serioase suspiciuni cu privire la proveniența sumei de_ lire sterline.
Aducându-i-se la cunoștință de agentul șef de poliție că trebuie să efectueze verificări cu privire la proveniența banilor, inculpatul încă din timpul audierii i-a oferit suma de 100 Euro, în două bancnote de câte 50 Euro, pentru a-i fi restituiți banii fără a se mai face cercetări în legătură cu proveniența lor, ofertă refuzată de către lucrătorul de poliție.
În momentul când s-a terminat audierea inculpatul a încercat din nou să-i remită lucrătorului de poliție suma de bani menționată, intenționând să i-o introducă în buzunar, dar a fost refuzat.
Lucrătorul de poliție a reiterat inculpatului că trebuie să facă verificări cu privire la proveniența sumei de bani și să revină în aceiași zi în jurul orelor 16,00.
Între timp lucrătorul de poliție a efectuat verificări la Oficiul Național de Prevenire și Combaterea Spălării Banilor, Poliția de Frontieră, Serviciul de Crimă Organizată și I.P.J. Hunedoara, fără a primi răspuns de la prima instituție.
Totodată a fost sesizată de către lucrătorul de poliție infracțiunea de dare de mită, așa încât s-a procedat la realizarea fragrantului, fiind dispusă și autorizarea cu titlu provizoriu a interceptării și înregistrării audio-video a convorbirilor ce se vor purta în mediul ambiental, în biroul de serviciu al agentului șef principal Bănduțoiu O. C..
Ulterior, cu ocazia reluării cercetărilor, după ce a reiterat faptul că suma de_ lire sterline îi aparțin, fiind câștigați prin munca sa și a membrilor familiei sale în Anglia, inculpatul i-a oferit și i-a dat lucrătorului de poliție, în mod succesiv, punându-le pe birou, două bancnote a câte 50 Euro, pentru a i se restitui suma de mai sus fără a se mai efectua verificări în legătură cu proveniența banilor.
De asemenea, inculpatul a promis în același scop și în aceiași împrejurare încă 100 Euro și pentru colegul de serviciu al agentului șef principal Bănduțoiu O. C., care, la rându-i, efectua cercetări penale în același dosar.
În cadrul aceleiași discuții inculpatul a făcut vorbire și de alte sume nedeterminate de lire sterline, după ce îi va fi restituită suma de_ lire sterline.
Inculpatul, în prezența martorilor asistenți, a fost surprins de organele de urmărire penală în momentul în care a remis suma de 100 Euro, în bancnote a câte 50 Euro.
Momentul remiterii banilor și discuțiile purtate între inculpat și lucrătorul de poliție au fost interceptate și înregistrate audio video, în baza autorizației cu titlu provizoriu emisă de organele de urmărire penală în acest scop.
Susținerea inculpatului, de maniera că a oferit și dat suma de 100 Euro lucrătorului de poliție drept mulțumire că i-a găsite cele_ lire sterline este contrazisă de probele dispuse anterior și în timpul realizării fragrantului, precum și de depozițiile denunțătorului și martorilor audiați în cauză.
Relevante în acest sens sunt discuțiile purtate între inculpat și lucrătorul de poliție în biroul acestuia din urmă, redate în nota depusă la dosarul cauzei, când inculpatul a afirmat că „Eu ți-am dat să mânci și dumneata o ciorbă de burtă … cum să spune și îmi dai și mie bănuți mei să mă duc și eu acasă la familia mea … Să fie pace. Dacă vrei îți dau lire … dacă vrei îți dau …. ce vrei dumitale”, discuții care nu lasă nici un fel de dubiu cu privire la scopul în care a fost oferită și remisă suma de 100 Euro și promisă în aceiași împrejurare suma de 100 Euro.
Deși inculpatul a afirmat că nu am promis și alte sume de bani pentru a-i fi restituită suma de_ lire sterline, fără a mai fi efectuate verificări cu privire la proveniență, din notele de redare a convorbirilor telefonice rezultă contrariul.
Astfel, după ce îi solicită lucrătorului de poliție „Dă-mi de acolo (din dulapul unde se afla suma de_ lire sterline - s.n.) că-ți mai dau … și tragem (linie?) (neinteligibil) nu ne știe nimeni … ești bun … Și eu sânt bun cu dumitale. Nu spun (neinteligibil) la nimenia” inculpatul îi promite că „Pă hai că-ți mai dau … îți aduc dincolo o sută de euro … Sau …”.
Mai mult, inculpatul a oferit prima sumă de 100 Euro încă din timpul când i s-au luat primele declarații, motiv pentru care lucrătorul de poliție a și denunțat infracțiunea de dare de mită și s-au luat măsuri pentru realizarea fragrantului ( a se verdea raportul de la pag 1 dosar de urmărire penală), aspecte care fac neverosimile cele susținute de apărare cum că inculpatul a fost constrâns prin comportamentul lucrătorului de poliție să promită și să remită sumele de bani.
De altfel, în declarația dată în cursul cercetării judecătorești inculpatul a relatat că „Solicitându-i banii lucrătorului de poliție a spus că trebuie să verifice de unde am banii și să vin din nou la orele 16,00” relatare, care întărește ideea că a urmărit restituirea sumei de_ lire sterline fără efectuarea unor verificări referitoare la proveniența banilor și confirmă cele susținute de denunțător în legătură cu momentul și scopul în și cu care inculpatul i-a oferit, remis și promis sumele de câte 100 Euro.
Suma de bani ce a făcut obiectul infracțiunii de luare de mită a fost ridicată și consemnată la CEC în vederea confiscării, iar inculpatul a fost reținut prin ordonanța nr. 527/P/2013 din 26.08.2013 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj și arestat preventiv prin încheierea nr. 80 din 27.08.2013 a Tribunalului Gorj, după care pus în libertate în data de 29.08.2013, prin încheierea nr. 230 din 29.08.2013 a Curții de Apel C., luându-se față de inculpat măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara.
Fapta comisă de inculpat, de a oferi suma de 100 Euro unui agent de poliție, desemnat să efectueze cercetări penale într-un dosar penal și de a promite în aceleași împrejurări încă 100 Euro pentru un alt lucrător de poliție, desemnat să efectueze cercetările penale în același dosar, în scopul de a i se restitui suma de 21.000 lire sterline, ce face obiectul acestor verificări, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 255 alin. 1 C.pen., cu aplicarea art. 6 și 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000, text de lege în baza căruia se va dispune condamnarea inculpatului.
La individualizarea pedepsei se va avea în vedere gravitatea faptei, împrejurările în care a fost comisă, dar și persoana inculpatului, care nu este cunoscut cu antecedente penale și se bucură de o bună apreciere din partea comunității locale, instanța considerând că aplicarea unei pedepse orientată spre minim, iar ca modalitate de executare cu suspendare condiționată, în condițiile art. 81 și 82 C.pen., este suficientă pentru ca sancțiunea penală să-și atingă scopul preventiv educativ.
Va interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, exercițiul drepturilor civile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a și b C.pen. pe durata prevăzută de art. 71 C.pen. și totodată, în conformitate cu dispozițiile art. 71 alin. 5 C.pen., va suspenda executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a pedepsei închisorii.
Va atrage atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 și următoarele C.pen..
Întrucât inculpatul a fost reținut și arestat preventiv în perioada 26.08._13, în baza art. 88 C.pen. va deduce din pedeapsă această perioadă.
Referitor la măsura preventivă a obligării de a nu părăsi țara instanța constată, în raport de comportamentul inculpatului pe perioada procesului penal, că aceasta nu se mai impune, și, în consecință, va dispune revocarea ei.
În baza art. 255 alin. 4 C.pen. raportat la art. 253 alin. 3 teza I C.pen. va confisca suma de 100 Euro, consemnată la CEC BANK Sucursala Tg J., la dispoziția instanței, cu recipisa nr._/1din 01.10.2013 și chitanța nr._/1 din 01.10.2013 eliberate de CEC Bank.
În baza art. 255 alin. 4 C.pen. raportat la art. 254 alin. 3 teza II C.pen. va dispune obligarea inculpatului cu titlu de confiscare specială, la plata echivalentului în lei a sumei de 100 Euro, promisă în aceiași împrejurare și care face, la rându-i, obiectul material al infracțiunii de dare de mită.
Va obliga pe inculpat la cheltuieli judiciare statului în care se vor include și cheltuielile aferente urmării penale.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
În baza art. 255 alin. 1 C.pen. raportat la art. 6 și art. 7 alin. 2 din Legea nr. 78/2000 condamnă pe inculpatul K. B., fiul lui L. și Sedruța, născut la data de 06.04.1968 în Hunedoara, județul Hunedoara, domiciliat în Hunedoara, ., județul Hunedoara, CNP_, de cetățenie română, fără studii, fără ocupație, necăsătorit, 1 copil minor, stagiu militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, la 1 an și 6 luni închisoare.
Interzice inculpatului, ca pedeapsă accesorie, drepturile civile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza II-a și b pe durata prevăzută de art. 71 C.pen..
În baza art. 81 C.pen. dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei aplicate inculpatului pe durata de 3 ani și 6 luni, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 C.pen..
În baza art. 71 alin. 5 C.pen. suspendă executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
În baza art. 359 C.pr.pen. raportat la art. 83 C.pen. atrage atenția inculpatului că în cazul în care va săvârși în cursul termenului de încercare o nouă infracțiune instanța va revoca suspendarea condiționată.
În baza art. 88 C.pen. deduce din pedeapsa aplicată reținerea și arestul preventiv din data de 26.08.2013 până în data de 29.08.2013 inclusiv.
În baza art. 350 alin. 4 C.pr.pen. dispune revocarea măsurii preventive a obligării inculpatului de a nu părăsi țara, luată prin încheierea de ședință din data de 23 octombrie 2013 a Tribunalului Gorj.
În baza art. 255 alin. 4 C.pr.pen. raportat la art. 254 alin. 3 teza I C.pr.pen. confiscă suma de 100 Euro consemnată la CEC BANK Sucursala Tg J., la dispoziția instanței, cu recipisa nr._/1din 01.10.2013 și chitanța nr._/1 din 01.10.2013 eliberate de CEC Bank.
În baza art. 255 alin. 4 C.pr.pen. raportat la art. 254 alin. 3 teza II-a C.pr.pen. obligă pe inculpat, cu titlu de confiscare specială, la plata echivalentului în lei a sumei de 100 Euro.
În baza art. 191 alin. 1 C.pr.pen. obligă pe inculpat la 1200 lei cheltuieli judiciare statului din care suma de 100 lei reprezentă cheltuieli aferente urmării penale.
Cu apel.
Pronunțată în ședința publică din data de 20.11.2013, la Tribunalul Gorj.
Președinte,
G. G.
Grefier,
A. A.
Red. Gh.G.
Tehnored. A.A.
2 ex./ 09.12. 2013
| ← Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... | Cerere de liberare condiţionată. Art.450 C.p.p., art.55 ind.1... → |
|---|








