Lovirea sau alte violenţe. Art. 180 C.p.. Decizia nr. 132/2013. Tribunalul GORJ
| Comentarii |
|
Decizia nr. 132/2013 pronunțată de Tribunalul GORJ la data de 29-04-2013 în dosarul nr. 13898/318/2012
Dosar nr._
Cod operator: 2442
ROMÂNIA
TRIBUNALUL GORJ
SECȚIA PENALĂ
DECIZIE Nr. 132/2013
Ședința publică de la 29 Aprilie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE G. G.
Judecător F. E.
Judecător M. P.
Grefier A. S.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror M. Părăușeanu in cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj
Pe rol fiind judecarea recursului penal declarat de recurentul - parte vătămată D. D. împotriva sentinței penale nr. 488/07.03.2013 pronunțată de Judecătoria Tg.-J. în dosarul nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul - parte vătămată D. D., lipsă fiind intimatul – inculpat M. I. reprezentat de avocat din oficiu E. - M. D..
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care nemaifiind alte cereri s-a acordat cuvântul asupra dezbaterii recursului formulat.
Recurentul - parte vătămată D. D. a solicitat admiterea recursului, casarea sentinței penale, majorarea pedepsei și a daunelor morale la care a fost obligat inculpatul, precum și obligarea inculpatului la daune materiale și cheltuieli de judecată. Totodată, a arătat că datorită loviturilor primite de la inculpat a pierdut mai mulți dinți, costurile refacerii danturii fiind foarte mari.
Avocat din oficiu E.- M. D. pentru intimatul – inculpat M. I. a considerat că instanța de fond a dat o soluție temeinică și legală și a solicitat respingerea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public, analizând latura civilă și latura penală a cauzei a formulat concluzii de respingere a recursului ca nefondat, apreciind soluția primei instanțe ca temeinică și legală.
TRIBUNALUL
Asupra recursului penal de față:
Prin sentința penală nr. 488/07.03.2013 pronunțată de Judecătoria Tg.J. în dosarul nr._, în baza art. 180 alin(2) C.pen., a fost condamnat inculpatul M. I., fiul lui C. și E., născut la data de 23.06.1973, în Turceni, jud. Gorj, CNP_, cu domiciliul în Turceni, ., la o pedeapsă de 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe asupra părții vătămate D. D..
În baza art. 71 alin(1) C.pen. i s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevazută de art. 64 alin(1) lit. a teza a II-a si b C.pen., pe durata executării pedepsei principale.
În baza art. 81 C.pen. a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 4 luni, calculat potrivit dispozițiilor art. 82 C.pen., iar în baza art. 71 alin(5) C.pen a fost suspendată executarea pedepsei accesorii pe durata suspendarii executării pedepsei principale.
În baza art. 359 C.pr.pen. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen., privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 346 C.pr.pen. cu referire la art. 14 C.pr.pen., a fost admisă în parte acțiunea civilă, formulată de partea civilă D. D. și a fost obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 1000 lei, daune morale.
În baza art. 191 alin(1) C.pr.pen., a fost obligat inculpatul la plata sumei de 561 lei, cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei, onorariu avocat din oficiu, fiind avansate din fondurile speciale ale Ministerului Justiției de către stat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Tg-J. nr. 7482/P/2011, înregistrat sub nr._ /201 pe rolul Judecătoriei Tg- J., s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatului M. I., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzută de art. 180 alin 2 C.pen.
În fapt, prin actul de sesizare al instanței, P. de pe lângă Judecătoria Tg-J. a reținut că prin plângerea adresată organelor de cercetare penală din cadrul Poliției Mun. Tg J., partea vătămată D. D., a solicitat efectuarea de cercetări față de învinuitul M. I., pentru săvârșirea infracțiuni de lovire sau alte violențe, faptă prevăzută de art. 180 alin (2) Cod penal, pe considerentul că în ziua de 11.12.2011, în jurul orei 16.30 a fost lovit cu o bucată de lemn în zona piciorului și cu o piatră în zona feței de către învinuitul M. I., fiindu-i produse leziuni traumatice ce au necesitate pentru vindecare un număr de 10-11 zile îngrijiri medicale.
Astfel, în urma cercetărilor efectuate în legătură cu fapta sesizată, s-a constatat că la data de 11.12.2011, partea vătămată D. D. a mers pe dealul din localitate pentru a lua lemne pentru foc, iar la întoarcerea spre casă, în jurul orei 16.30, ajungând în dreptul locuinței învinuitului M. I., care era în curtea casei împreună cu mama sa M. E., a avut o discuție în contradictoriu cu partea vătămată, în urma căreia partea vătămată a fost lovită cu o bucată de lemn peste picior.
După lovitura primită la picior, văzând că partea vătămată nu a căzut la pământ, învinuitul M. I. a început să arunce cu pietre înspre aceasta, iar una din pietre a lovit-o în zona feței, mai precis în gură.
Din certificatul medico - legal nr. 1442/12.12.2011 emis de Serviciul de Medicină Legală Gorj, rezultă că D. D. a suferit leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corp dur, acestea putând data din data de 11.12.2011 și au necesitat pentru vindecare un număr de 10-12 zile îngrijiri medicale, viața victimei nefiind pusă în primejdie.
Situația de fapt reținută a fost dovedită cu următoarele mijloace de probă: declarații învinuit; declarații parte vătămată; declarații martori; certificat medico-legal nr. 1442/12.12.2011 emis de Serviciul de Medicină Legală Gorj; proces-verbal de aducere la cunoștință a învinuirii și proces-verbal de prezentare a materialului de urmărire penală.
Fiind audiat de organele de urmărire penale, inculpatul a avut o atitudine sinceră, recunoscând și regretând fapta comisă.
Sub aspectul laturii civile, la termenul de judecată din data de 01.11.2012, înainte de citirea actului de sesizare, partea vătămată D. D. s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 2500 lei, reprezentând daune materiale și daune morale.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 11.12.2011, în jurul orelor 16:30, după ce a trecut prin dreptul gospodăriei inculpatului M. I., acesta a lovit-o pe partea vătămată D. D. cu un lemn în picior și cu o piatră în gură, după ce a aruncat cu mai multe pietre în direcția părții vătămate.
Astfel, din declarațiile părții vătămate, instanța de fond a reținut în esență că la data de 11.12.2011, în timp ce se întorcea la domiciliul său, trecând prin dreptul locuinței inculpatului M. I., a fost întâmpinată de acesta și de mama sa, care i-a solicitat inculpatului să îl lovească, moment în care inculpatul a luat o bucată de lemn și aruncat-o spre aceasta, după care a aruncat cu mai multe pietre în direcția acesteia, iar o piatră a lovit-o în zona feței, în gură. În continuare, a arătat partea vătămată că urmare a loviturilor primite a căzut la pământ, iar la fața locului a venit și soția sa, martora D. E., și că inculpatul și mama sa, în acel moment, au intrat în casă.
Declarațiile părții vătămate s-au coroborat sub aspectul faptei și împrejurărilor acesteia și cu declarațiile martorilor audiați în cauză.
Așadar, din declarațiile martorei D. E., instanța de fond a reținut că în ziua conflictului, în timp ce efectua treburi gospodărești, în curtea locuinței sale, a zărit o persoană căzută și fiind întuneric s-a gândit că este vorba despre persoana inculpatului M. I., însă, după ce s-a apropiat, a constatat că era vorba de partea vătămată D. D., care era plină de sânge, cu un dinte în mână și cu dinții care se mișcau în gură. Totodată, martora a constatat că partea vătămată își târa piciorul, întrucât nu putea să meargă bine. A mai declarat martora că, deși nu l-a văzut efectiv când inculpatul a lovit-o pe partea vătămată, în imediata apropiere i-a văzut pe inculpat și mama acestuia, aceasta din urmă solicitându-i inculpatului să o lovească și pe aceasta.
De asemenea, din declarațiile martorilor T. G. E. și H. S., instanța de fond a reținut că imediat după conflict aceștia au văzut-o pe partea vătămată, care prezenta urme de sânge și care le-a spus ca a fost lovită de inculpatul M. I.. În susținerea veridicității faptei reținute în sarcina inculpatului, martorii au declarat că adeseori când este sub influența băuturilor alcoolice, inculpatul este agresiv și că, între altele, aruncă cu pietre.
În ceea ce privește declarația martorului M. I., fratele inculpatului, instanța de fond a înlăturat-o ca fiind subiectivă, nici o personă prezentă la fața locului nearătând prezența acestuia la momentul conflictului, cu atât mai mult cu cât nici inculpatul nu a declarat că ar fi fost prezent fratele acestuia.
Declarațiile părții vătămate și ale martorilor audiați s-au coroborat și cu concluziile certificatului medico-legal nr. 1574/12.12.2011, din ale cărui concluzii instanța de fond a reținut că partea vătămată a suferit leziuni traumatice, care pot data din data de 11.12.2011, ce s-au putut produce prin lovire cu corp dur, pentru vindecarea cărora au fost necesare 10-12 zile de îngrijiri medicale.
Cu privire la declarațiile inculpatului M. I., de nerecunoaștere a faptei săvârșite, instanța de fond a considerat-o că nu pot converge către aflarea adevărului, motiv pentru care le va înlătura întrucât nu se coroborează cu alte fapte sau împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor administrate în cauză, potrivit art. 69 C.pr.pen
În drept, fapta inculpatului M. I., care la data de 11.12.2011, în jurul orelor 16:30, cu discernământ, a lovit-o pe partea vătămată D. D. cu un lemn în zona piciorului și cu o piatră în zona feței, provocându-i leziuni traumatice, pentru vindecarea cărora a necesitat 10-12 zile de îngrijiri medicale, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin(2) C.pen.
Sub aspectul laturii obiective, elementul material al infracțiunii săvârșite a constat în acțiunea care a avut ca urmare vătămarea integrității corporale, respectiv lovirea părții vătămate prin care i s-au provocat vătămări ce au necesitat pentru vindecare 10-12 zile de îngrijiri medicale.
Urmarea imediatăa faptei constă în vătămarea corporală a părții vătămate, în prezenta cauză vătămarea părții fiind consecința directă a acțiunii inculpatului.
În ceea ce privește legătura de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată, aceasta rezultă ex re.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a săvârșit infracțiunea cu intenție directă, în accepțiunea art. 19 pct.1 lit. a C.pen.
Inculpatul a avut reprezentarea faptei și a consecințelor vătămătoare asupra integrității corporale și sănătății părții vătămate.
Constatând dovedite faptele și vinovăția inculpatului M. I. cu privire la săvârșirea infracțiunii de lovire sau alte violențe prevăzute de art. art. 180 alin(1) C.pen.. instanța de fond a procedat la aplicarea unei pedepse pentru infracțiunea reținută
La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C.pen., gradul de pericol social al faptei, concretizat prin modul de săvârșire a infracțiunii și anume prin exercitarea acțiunilor de violență, în concret, agresivitatea acesteia, urmările faptei, constând în vătămarea integrității corporale a părții vătămate și punerea în pericol a sănătății, precum și datele privind persoana inculpatului, acesta fiind o persoană care suferă de anumite afecțiuni psihice, în concret, potrivit raportului de expertiză psihiatrică, prezintă diagnosticul de „Tulburare organică de personalitate. Retard mental ușor, cu tulburări de comportament”, 39 ani, 12 clase, fără ocupație, necăsătorit, fără antecedente penale, care nu a recunoscut săvârșirea faptei reținută în sarcina sa.
În raport de toate aceste elemente de individualizare, ținând cont de gravitatea faptei săvârșite, de persoana inculpatului, de atitudinea procesuală de cooperare a inculpatului cu organele judiciare, de faptul că nu a recunboscut și regretat fapta săvârșită, instanta de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă cu închisoarea spre minimul special prevăzut de lege, in cuantum de 4 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii lovire sau alte violențe, potrivit scopurilor educativ, preventiv și represiv ale pedepsei, în sensul art.52 C.pen.
Cu privire la pedeapsa aplicată, instanța de fond a apreciat că scopul acesteia poate fi atins chiar fără executarea ei. Astfel, având în vedere că suspendarea condiționată a executării pedepsei poate fi acordată, dacă pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani, iar inculpatul nu a mai fost anterior condamnat la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni și s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executare efectivă, conform dispozițiilor art. 81 alin(1) C.pen. și luând în considerare și dispozițiile art. 82 privitoare la durata termenului de încercare, instanța de fond a suspendat condiționat executarea pedepsei pe durata unui termen de încercare de 2 ani și 4 luni.
În ceea ce privește pedepsele accesorii, instanța de fond a reținut că, deși, potrivit art. 71 alin. 2 C.pen., “condamnarea la pedeapsa detențiunii pe viață sau a închisorii, atrage de drept interzicerea drepturilor prevăzute în art. 64, lit. a)-c) C.pen. din momentul în care hotărârea a rămas definitivă și până la terminarea executării pedepsei”, totuși, prin Decizia LXXIV (74) din 05.11.2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că dispozițiile art. 71 C. pen. referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza I – c C. pen. nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 C. pen.
De asemenea, în aplicarea pedepsei accesorii instanța de fond a avut în vedere și dipozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, care protrivit art. 20, alin. 2 din Constituție este obligatorie pentru instanțele românești, odată cu ratificarea Convenției Europene, de către România.
Așadar, la stabilirea pedepselor accesorii s-a ținut seama și de jurisprudența CEDO.
În acest sens, Curtea Europeană a stabilit că deținuții continuă să se bucure în general de toate drepturile și libertățile fundamentale garantate de Convenție, cu excepția dreptului la libertate, fiind vorba de o detenție ce intră în câmpul de aplicare al art. 5 din Convenție. Potrivit art. 3, Protocol 1 din Convenție, statele membre au obligația de a organiza la intervale rezonabile alegeri libere, prin scrutin secret, în condiții care să asigure libera exprimare a opiniei poporului cu privire la alegerea autorităților publice. Dreptul cetățenilor de a-și exprima voința în cadrul alegerilor legislative, corelativ obligației statelor membre, menționate anterior, nu este, însă, un drept absolut, statele bucurându-se de o largă marjă de apreciere în organizarea sistemului electoral, astfel încât să înglobeze propria viziune asupra democrației.
În ceea ce privește drepturile electorale, în cauza Hirst împotriva Marii Britanii, Curtea a constatat încălcarea art.3 din Protocolul 1 ca urmare a interzicerii ope legis a dreptului de a alege persoanei condamnate la pedeapsa închisorii.În Marea Britanie norma impunea interdicția dreptului de a alege condamnaților la sancțiunea penală privativă de libertate, indiferent de durata sancțiunii, gravitatea faptei sau circumstanțele cauzei. Interdicția dreptului de a alege, automată, generală și fără nici o restricție pentru cei condamnați la pedeapsa închisorii, a fost considerată de Curte în afara marjei de apreciere a faptelor și în consecință incompatibilă cu art.3 din Protocolul 1.
Instanța de fond a avut în vedere jurisprudența Curții Europene prezentată mai sus, inclusiv hotărârea dată în cauza S. și P. contra României în care s-a stabilit că interzicerea drepturilor părintești constituie o ingerință în dreptul la respectarea vieții familiale, prevăzut de art.8 din Convenție, că este o ingerință prevăzută de lege, dispozițiile art.71 și 64 C.pen., însă fără a urmări unul din scopurile legitime stabilite în paragraful 2 al art. 8 din Convenție, fiind în fapt o sancțiune morală având drept scop pedepsirea condamnatului și nu o măsură de protecție a copilului.
La aplicarea pedepsei accesorii instanța de fond a avut în vedere și criteriul constituțional al proporționalității, înscris în art. 53 alin.2, potrivit căruia restrângerea exercițiului unor drepturi trebuie să fie proporțională cu situația care a determinat-o.
Prin urmare, în ceea ce privește pedepsele accesorii aplicate, instanța de fond a reținut că natura faptei săvârșite, a dus la concluzia existenței unei nedemnități în exercitarea dreptului de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice, și a dreptului de a ocupa o funcție implicând exercițiul autorității de stat.
În baza art. 71 alin(1) C.pen., instanța de fond a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art. 64 alin(1) lit. a teza a II a și b C.pen.
În baza art. 71 alin(5) C.pen., instanța de fond a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendarii executării pedepsei principale.
În baza art. 359 C.pr.pen. instanța de fond a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 C.pen, potrivit cărora dacă în cursul termenului de încercare va săvârși o altă infracțiune, instanța va revoca suspendarea condiționată și va dispune executarea în întregime a pedepsei, care se va cumula cu pedeapsa aplicată pentru noua infracțiune.
În ceea ce privește acțiunea civilă exercitată în procesul penal, instanța de fond a reținut că, pentru a fi angajată răspunderea civilă delictuală a inculpatului se impune îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art.14 C.pr.pen. cu referire la art. 1349 și următoarele din C.civ., și anume:
- săvâșirea unei fapte ilicite;
- fapta să fie săvârșită cu vinovăție;
- fapta să fi produs un prejudiciu cert, determinat sau determinabil;
- să existe o legătură de cauzalitate între fapta ilcită și prejudiciu.
În speță, a considerat că fapta ilicită există, respectiv infracțiunea de lovire sau alte violențe prevăzute de art. 180 alin(2) C.pen. și că a fost săvârșită cu vinovăție.
Legătura de cauzalitate rezultă din însăși modul de săvârșire a faptei și conținutul ei.
Prejudiciul, urmând a fi analizat separat atât prin raportare la prejudiciul moral cât și prin raportare la cel material.
În stabilirea cuantumului concret al despăgubirilor la plata cărora inculpatul a fost obligat, instanța de fond a avut în vedere înscrisurile depuse la dosarul cauzei și relatările martorilor audiați în cursul cercetării judecătorești.
De asemenea, instanța de fond a avut în vedere la stabilirea despăgubirilor, ca partea civilă să fie despăgubită pentru întreg prejudiciul suferit, incluzând atât pagubele efectiv suferite cât și eventual beneficiile nerealizate, în urma agresiunilor suferite.
În ceea ce privește prejudiciul material, instanța de fond a reținut că partea civilă a suferit leziuni, dar nu a dovedit în nici un fel efectuarea unor cheltuieli pentru vindecarea acestora.
În ceea ce privește prejudiciul moral, prin săvârșirea infracțiunii, părții civile i-a fost cauzat de către inculpat un prejudiciu moral important constând în nașterea unei temeri în sufletul acesteia, a unei frici de acțiunile trecute și eventuale ale inculpatului. Totodată, părții civile i-a fost produs un prejudiciu moral și ca urmare a afectării imaginii acesteia. În concret, prejudiciul de imagine s-a produs atât din punct de vedere estetic, prin faptul că urmare a agresiunii suferite, partea civilă a prezentat mai multe zile urmele agresiunii pe față - vânătăi și echimoze faciale, dar, deloc de neglijat, și pierderea unui dinte și afectarea altor dinți, care, potrivit certificatului medico-legal, prezentau mobilitate anormală, cât și din punct de vedere social, imaginea acesteia având de suferit în fața apropiaților, prietenilor și cunoscuților.
În înțelesul noțiunii de prejudiciu moral, acesta constă în rezultatul dăunător direct al unei fapte ilicite și culpabile, prin care se aduce atingere valorilor cu conținut nepatrimonial ce definesc personalitatea umană.
Prejudiciul moral, fiind strâns legat de persoana umană, lezează direct și nemijlocit sentimentele de liniște și siguranță, cum este și cazul de față.
În ceea ce privește suma solicitată de partea civilă cu titlu de daune morale, instanța de fond a reținut că, evaluarea daunelor morale, chiar atunci când existența lor este evidentă, de regulă, nu se poate face prin folosirea unor criterii obiective, ci doar pe baza unei aprecieri subiective, în care rolul hotărâtor îl au posibilitățile de orientare ale judecătorilor în cunoașterea sufletului uman și a reacțiilor sale. În acest sens, cuantificarea valorică, materială trebuie admisă printre măsurile de reparare a prejudiciilor morale, în virtutea acelorași rațiuni, pentru care sunt admise și așa-zisele mijloace adecvate de natură nepatrimonială, adică pentru faptul că, deși nu compensează nimic, în sensul propriu al termenului, aceasta poate oferi persoanei lezate o anumită compensație pentru răul suferit, o anumită satisfacție sau ușurare a suferințelor suportate, care poate fi nu atât un efect al cuantumului sumei acordate - deși nici acest aspect nu este de neglijat - cât al simplului fapt că despăgubirea i-a fost recunoscută și acordată.
Astfel, în privința întinderii prejudiciului moral, a apreciat în raport cu împrejurările comiterii faptei și urmările acesteia, constatând că suma de 1000 lei reprezentă o reparație justă și echitabilă a prejudiciului moral suferit de partea civilă D. D., așa încât a admis în parte acțiunea civilă formulată de această parte civilă și a obligat inculpatul să plătească acesteia suma de 1000 lei, cu titlu de daune morale.
În baza art.191 alin.1 C.pr.pen., instanța a obligat inculpatul la plata sumei de 561 lei, reprezentând cheltuieli judiciare avansate de către stat, din care suma de 200 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, avansată din fondurile Ministerului de Justiție.
Împotriva sentinței penale a declarat recurs partea vătămată D. D., criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivare, a arătat că instanța de fond a aplicat inculpatului M. I. o pedeapsă mult prea blândă în raport cu gravitatea faptei comise și urmările acesteia, suferind leziuni traumatice care au necesitat pentru vindecare un număr de 10 -12 zile de îngrijiri medicale și pierderea mai multor dinți, precum și în raport cu atitudinea procesuală a inculpatului, care nu a recunoscut fapta.
De asemenea, a arătat că instanța de fond nu s-a pronunțat asupra despăgubirilor materiale ce i s-ar fi cuvenit, suma solicitată fiind de 2500 lei, incluzând și daunele morale, despăgubiri materiale reprezentând costurile extracțiilor dentare, conform chitanțelor depuse în acest dosar și cheltuielile efectuate cu ocazia deplasărilor la spital și la proces, învederând totodată, că va fi nevoit să achite suma de 1000 lei pentru efectuarea unor lucrări dentare.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul constată că prima instanță nu a stabilit starea de fapt concretă, depozițiile părților din proces precum și a martorilor audiați în cauză fiind contradictorii, așa încât instanța de control judiciar nu și-a putut forma o convingere clară asupra faptei și împrejurărilor în care a fost comisă de către inculpat.
Din probele administrate în cauză, inclusiv actele medico-legale depuse la dosar, rezultă că partea vătămată D. D. a suferit leziuni traumatice care au necesitat, alături de numărul de zile de îngrijiri medicale acordate pentru vindecarea lor, și extracția a 4 dinți, pe lângă dintele pierdut în timpul conflictului.
În acest sens, în raportul medico-legal nr. 1442/12.12.2011 eliberat de S.M.L. Gorj, s-a consemnat că din consultul de chirurgie BMF din 12.12.2011, rezultă că partea vătămată a prezentat „contuzie dento-paradontală de la 44 la 34 cu luxație la 41-42 și fractură 1/3 apicală 42.43 cu fractură coronară”, iar în cursul urmăririi penale și judecății, atât la instanța de fond cât și la instanța de recurs, partea vătămată a precizat că urmare a loviturilor primite de la inculpat i s-au extras patru dinți.
Ori, în raport de aceste date era necesară efectuarea unei expertize medico-legale care să stabilească dacă extracția dinților s-a datorat leziunilor suferite de partea vătămată în conflict sau altor cauze, în caz afirmativ punându-se problema schimbării încadrării juridice a faptei din dispozițiile art. 180 alin. 2 C.pen. în dispozițiile art. 182 alin. 1 C.pen., fie ca urmare a pierderii a 2 dinți sau mai mulți din față, fie ca urmare a producerii unei sluțiri.
Referitor la latura civilă a cauzei, partea vătămată a invocat faptul că a depus la dosarul de fond chitanța cu suma achitată pentru extracția dinților, iar instanța de recurs constată că prima instanță nu s-a pronunțat în dispozitivul hotărârii în mod expres asupra cererii privind acordarea unor daune materiale în condițiile în care partea vătămată solicită despăgubiri civile în cuantum de 2500 lei, în care a inclus și suma reprezentând daune morale, admiterea în parte a acțiunii putând însemna în aceste condiții și admiterea în parte a cererii privind acordarea de daune morale.
Față de considerentele arătate, tribunalul va admite recursul părții vătămate, va casa sentința penală și va trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Cu ocazia rejudecării cauzei vor fi analizate și celelalte motive de recurs invocate de partea vătămată în calea de atac, referitoare la individualizarea pedepsei și latura civilă a cauzei.
Văzând și dispozițiile art. 38515 pct. 2 lit. c C.pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul - parte vătămată D. D. împotriva sentinței penale nr. 488/07.03.2013 pronunțată de Judecătoria Tg.-J. în dosarul nr._, casează sentința penală și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 29 Aprilie 2013 la Tribunalul Gorj.”
Președinte, Judecător, Judecător,
G. G. E. F. P. M.
Grefier,
A. S.
Red. Gh.G.
Tehnored.A.S.
4 ex / 17 Mai 2013
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... | Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... → |
|---|
