Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 80/2013. Tribunalul IALOMIŢA

Decizia nr. 80/2013 pronunțată de Tribunalul IALOMIŢA la data de 13-05-2013 în dosarul nr. 950/229/2013/a3

Dosar nr._

ROMANIA

TRIBUNALUL I.

DECIZIA PENALA NR.80/R

Ședința publica din data de 13.05.2013

Tribunalul compus din:

P. – D. V.

JUDECĂTOR – M. B.

JUDECATOR - T. O.

GREFIER- L. B.

Ministerul Public - P. de pe lângă Tribunalul Ialomița, reprezentat de procuror N. A.

Pe rol soluționarea recursului declarat de inculpații B. C. N. și D. Ș. L., împotriva încheierii de ședință din data de 07 mai 2013, pronunțată de Judecătoria Fetești, în dosarul nr._ .

La apelul nominal facut in sedinta publica se prezintă: recurentul inculpat B. C. N., în stare de arest, asistat de avocat ales Vlante C. și recurentul inculpat D. Ș. L., în stare de arest, asistat de avocet desemnat din oficiu B. A..

Procedura a fost legal îndeplinită.

S-a facut referatul cauzei de catre grefier, dupa care:

Aparatorii recurenților inculpați, pe rând, arată că nu au cereri de formulat în cauză.

Reprezentantul parchetului arată, de asemenea, ca nu are cereri de formulat.

Tribunalul ia act, constata recursurile în stare de judecata și acordă cuvantul pentru dezbateri.

Apărătorul recurentului inculpat B. C. N., având cuvântul, solicită admiterea recursului și revocarea măsurii arestării preventive în ceea ce îl privește pe acesta și, în sbsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea. Arată că în încheierea instanței de fond se arată că inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art.148 lit.f Cod procedură penală, aspect cu care nu este de accord întrucât nu are fundamentare faptică în probatoriul administrat. În opinia sa, nu este dovedit pericolul pentru ordinea publică, din probe rezultând că partea vătămată nu are nici măcar o zi de spitalizare, ci oar o rană superficială, iar inculpatul nu a avut niciun moment intenția de a o răni. Solicită ca tribunalul să aibă în vedere lipsa acestei intenții, faptul că nu există probe certe, sigure, neîndoielnice, că s-ar crea o stare de primejdie prin lăsarea în libertate a recurentului inculpat, precum și o . date favorabile acestuia, și anume faptul că este tânăr, a susținut un examen la academia de poliție, este unic întreținător al bunicii sale, nu are antecedente penale, a recunoscut fapta, a colaborat pentru aflarea adevărului, acest incident fiind unul izolat. Consideră că Judecătoria Fetești a întocmit o motivare globală, fără a tine seama de prevederile CEDO, măsura arestăîrii preventive este cea mai aspră ce poate fi luată doar în cazuri de excepție. Solicită instanței să dea dovadă de clemență, acesta se află în arrest preventive de 3 luni, timp în care a reflectat la consecințele faptelor sale. Pentru toate aceste considerente solicită ca recurentul B. C. să fie cerceta în stare de libertate.

Apărătorul recurentului inculpat D. Ș. L., având cuvântul, precizează că inițial delegația sa pentru apărător din oficiu a fost emisă pentru cei doi inculpați, dar urmează a se constata că pentru recurentul B. C. aceasta a încetat prin prezentarea apărătorului ales. Consideră acest recurs admisibil, față de considerentele generale prezentate și de colega sa, urmează a se observa că recurentul D. se află în stare de recidivă, dar acest lucru nu poate fi un impediment în sine care să ducă în abstract la respingerea recursului. În opinia sa, infracțiunea mai gravă este cea de braconaj, sens în care doar pentru că au fost surprinși de paznici au reacționat în maniera descrisă. Recurentul D. nu este cel ce a acționat cu arma respectivă. El nu deține arme de vânătoare, fiind vorba de o infracțiune pornită din contextul actual socio-economic. De asemenea, fiind foarte puțin lezate interesele economice ale . se analiza și acest aspect, precum și atitudinea recurentului, acesta nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică dacă ar fi lăsat în libertate. Această măsură poate fi înlocuită, prin admiterea recursului, cu măsura obligării de a nu părăs localitatea; cu onorariu avocat oficiu.

Reprezentantul parchetului, avand cuvantul, solicita respingerea recursurilor declarate de cei doi inculpați, ca neîntemeiate.

Recurentul inculpat B. C. N. regretă fapta și lasă la aprecierea instanței.

Recurentul inculpat D. Ș. L. regretă fapta și solicită a se avea în vedere că este unicul întreținător al familiei, este pensionat pe caz de boală, urmând a fi cercetat în stare de libertate.

Dezbaterile declarandu-se inchise, recursul rămâne in pronuntare.

După deliberare,

TRIBUNALUL

Asupra recursului penal de față:

Din actele si lucrările dosarului constată:

Prin încheierea de ședință din data de 07 mai 2013 pronunțată de Judecătoria Fetești, în temeiul art.3002 rap.la art. 160b Cod procedură penală, instanța a constatat legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpaților B. C.-N., fiul lui A. și P., născut la data de 27 august 1988 în orașul Țăndărei, județul Ialomița, domiciliat în . B., .. 1, județul Ialomița, CNP.-_ și D. Ș.-L., fiul lui I. L. și G., născut la data de 22 august 1974 în Slobozia, județul Ialomița, domiciliat în Slobozia, ., ., CNP.-_ și a dispus menținerea acesteia în temeiul art.160b alin.3 Cod procedură penală.

Pentru a pronunța astfel, prima instanță a reținut că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpaților impun în continuare privarea de libertate.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, au declarat recurs inculpații, apărătorii acestora solicitând, în principal, punerea lor în libertate deoarece nu mai subzistă temeiurile juridice avute în vedere la luarea măsurii și nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică, și în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Tribunalul, examinând încheierea atacată, prin prisma motivului invocat, cât și din oficiu, conform art.3856 alin.3 cod procedură penală constată că recursul este nefondat.

Astfel, instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor procedural penale, pronunțându-se asupra legalității și temeiniciei arestării, în conformitate cu dispozițiile art. 3002 rap.la art.160b cod procedură penală .

Pe baza unei analize judicioase a întregului material probator, prima instanță a dispus menținerea măsurii arestării preventive, apreciind cu obiectivitate că subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acesteia de către judecătorul competent.

În speță, inculpații B. C.-N. și D. Ș.-L. au fost trimiși în judecată după cum urmează:

- B. C.-N., pentru săvârșirea infracțiunilor prev.de art.20 C.pen.rap.la art.211 alin.1, alin.2 lit.b, alin.21 lit.a, b c.p., art. 64 litera m din OUG nr. 23/2008, art.133 din Legea nr.295/2004, art.133 din Legea nr.295/2004 și art.133 din Legea nr.295/2004, totul cu aplicarea art. 33 litera a Cod penal;

- D. Ș.-L. pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.20 C.pen.rap.la art.211 alin.1, alin.2 lit.b, alin.21 lit.a, b Cod penal cu aplic.art.37 lit.a Cod penal și art. 64 litera m din OUG nr. 23/2008.

S-a reținut că în noaptea de 07/08.03.2013 inculpații B. C.-N., D. Ș. L. și A. I. s-au deplasat la bazinul piscicol Strachina, unde inculpații B. C.-N. si D. Ș.-L. au întins pe luciul apei scule de pescuit monofilament pentru a sustrage pește, iar inculpatul A. I. a ajutat cu intenție, conform unei înțelegeri anterioare, pe inculpații B. C.-N. și D. Ș. L. să sustragă pește din Bazinul Piscicol Strachina, utilizand seci momofilament și o armă letală. Au fost depistați pe apă de angajați ai fermei piscicole și somați să părăsească balta, ocazie cu care numitul B. C. N. a făcut uz de armă letală fără drept vătămându-l pe paznicul fermei V. S. S..

Făcând propriul examen, tribunalul constată, ca și instanța de fond, că subzistă motivele pentru care s-a dispus și menținut arestarea preventivă.

Se apreciază că în mod corect, s-a constatat că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 148 lit.“f” C. p. p, iar lăsarea în libertate a inculpaților prezintă pericol pentru ordinea publică.

Astfel în cauză există probe și indicii temeinice care confirmă suspiciunea că recurenții sunt autorii infracțiunilor reținute prin actul de inculpare, pedepsite de lege cu închisoare mai mare de 4 ani.

În ceea ce privește condiția cumulativă cerută de legiuitor, tribunalul apreciază la rândul său că pericolul concret pentru ordinea publică rezultă dinnatura infracțiunii reținute in sarcina inculpaților, care prezintă un grad de pericol social ridicat, modalitatea si împrejurările concrete de comitere a acesteia, prin folosirea unor arme de foc, letale, pentru a asigura scăparea, ceea ce denotă o periculozitate sporită a inculpaților, reținând, totodată, și impactul pe care infracțiunile săvârșite îl are în rândul opiniei publice, creându-se un sentiment de nesiguranță pentru cetățeni și formându-se, de asemenea, convingerea că organele statului nu acționează prompt și eficient pentru prinderea și tragerea la răspundere penală a persoanelor vinovate.

Pentru aceste considerațiuni, constatând totodată, că măsura preventivă nu încalcă dispozițiile CEDO, ce reglementează posibilitatea privării de libertate în anumite cazuri speciale, precum situația dată, în temeiul art. 38515 pct. 1, lit. “b” Cod procedură penală, recursul declarat de inculpați va fi respins ca nefondat, cu obligarea acestora la plata cheltuielilor judiciare către stat, iar referitor la recurentul inculpat D. Ș. L., într-un cuantum care să cuprindă și cheltuielile cu onorariul pentru avocatul desemnat din oficiu, avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Văzând și dispozițiile art. 417 lit. “c” Cod procedură penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.38515 pct.1 lit.b Cod procedură penală respinge, ca nefondate, recursurile declarate de recurenții inculpați B. C. N., fiul lui A. și P., născut la data de 27 august 1988 în orașul Țăndărei, județul Ialomița, domiciliat în . B., .. 1, județul Ialomița, CNP.-_ și D. Ș.-L., fiul lui I. L. și G., născut la data de 22 august 1974 în Slobozia, județul Ialomița, domiciliat în Slobozia, ., ., ., județul Ialomița, CNP.-_, împotriva încheierii de ședință din data de 07 mai 2013 pronunțată de Judecătoria Fetești.

Obligă recurentul B. C. N. la plata sumei de 50 lei cheltuieli judiciare către stat și pe recurentul D. Ș. L. la 150 lei cheltuieli judiciare către stat, din care onorariul avocat oficiu în sumă de 100 lei avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 13 mai 2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,

red.D.V.

dact.L.B.

2 ex./16.05.2013

Jud.fond B. I. L.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 80/2013. Tribunalul IALOMIŢA