Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 97/2013. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 97/2013 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 20-05-2013 în dosarul nr. 1874/93/2013
ROMÂNIA
TRIBUNALUL ILFOV- SECȚIA PENALĂ
Dosar nr._
DECIZIA NR.97 R
Ședința publică din data de: 20.05.2013
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE – C. L. E.
JUDECĂTOR – R. M. R.
JUDECĂTOR – G. C.
GREFIER –A. M.
Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Tribunalul Ilfov a fost reprezentat de procuror G. F..
Pe rol se află soluționarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de recurentul inculpat M. I. împotriva încheierii din data de 07.05.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul penal nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-inculpat M. I., personal, aflat în stare de arest și asistat de apărător ales, av.M. O. M., care depune la dosar împuternicire avocațială nr._/2013, emisă de către Baroul București.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care,
La interpelarea Tribunalului, atât reprezentantul Ministerului Public, cât și apărătorul ales al recurentului-inculpat, Av. M. O. M., arată că nu au cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat.
Nefiind cereri de formulat, excepții de invocat și nici probe de administrat, Tribunalul acordă cuvântul în dezbaterea recursului, potrivit art._ C.p.p.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat M. I., av. M. O. M., având cuvântul, solicită admiterea recursului declarat împotriva încheierii de ședință din data de 07.05.2013 a Judecătoriei Cornetu prin care a fost menținută starea de arest a inculpatului M. I. și casarea acestei încheieri întrucât la acest moment, în cauză, s-au efectuat toate cercetările în ceea ce-l privește pe inculpat, a recunoscut fapta și urmează să se prevaleze de dispozițiile art. 320/1 C.p.p., apreciind astfel că starea de arest nu ar mai trebui menținută. Totodată, arată că inculpatul are discernământ scăzut și la momentul săvârșirii faptei s-a profitat de acest handicap al inculpatului, acesta neconștientizând pericolul ce rezidă din săvârșirea acestei fapte, iar de la locul săvârșirii faptei nu a luat decât două găleți de cuie pe care le-a valorificat. Mai arată că prejudiciul adus de acesta este scăzut și nu ar trebui ca instanța să mențină starea de arest a inculpatului M. I., raportat și la faptul că ceilalți inculpați sunt cercetați în stare de libertate. Pentru considerentele arătate, solicită admiterea recursului și luarea față de inculpat a unei mai puțin restrictive, respectiv măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de inculpatul M. I. ca nefondat, având în vedere faptul că inculpatul dă dovadă de perseverență infracțională, este recidivist, fiindu-i aplicabile prevederile art. 37 lit. a C.p., rezultând astfel că inculpatul aflat în stare de libertate ar exista riscul ca acesta să își continue activitatea sa infracțională. Totodată, solicită obligarea inculpatului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Inculpatul M. I., având ultimul cuvânt, arată că regretă fapta și că nu mai are nimic altceva de adăugat.
Tribunalul declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra recursului penal de față, constată următoarele:
Prin încheierea din data de 07.05.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul penal nr._, s-au dispus următoarele: În baza art 300 ind 2rap. la art 160 b alin. 3C.pr.pen., s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului M. I. .
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr.672/P/2013 din data de 12.03.2013 al Ministerului Public – P. de pe lângă Judecatoria Cornetu s-a dispus trimiterea in judecată in stare de arest preventiv a inculpatului M. I..
Prin încheierea de la 06.02.2013 pronuntată în dosarul nr._ a Judecatoriei Cornetu s-a dispus luarea masurii arestarii preventive a inculpatului M. I. pe o perioadă de 19 zile începand cu data punerii in executare a acestei masuri, reținandu-se ca sunt indeplinite conditiile art 143 C.p.p., mandatul de arestare preventivă fiind emis pentru cazul prev. de art 148 lit. f C.p.p ( MAP nr.5/06.02.2013).
Inculpatul M. I. a fost trimis în judecată sub acuzația săvârșirii infracțiunii de furt calificat prev. de art. 208 alin.1-209 alin.1 lit.a,g,i C.p. cu aplic. art. 75 alin.1 lit.c si art.37 lit.a C.p., instanța de fond apreciind că există motive verosimile de a se crede că, în fapt, în perioada 27-29.01.2013 inculpatul M. I. a pătruns împreuna cu inculpatii Colanica F. si T. I. în timpul noptii si prin efractie în locuinta partii vatamate Balanuta Liubovi de unde au sustras mai multe bunuri.
Potrivit art. 160b C.pr.pen în cursul judecății, instanța trebuie să verifice periodic, dar nu mai târziu de 60 de zile, legalitatea și temeinicia arestării preventive. Dacă instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă au încetat sau că nu există temeiuri noi care să justifice privarea de libertate, dispune, prin încheiere, revocarea arestării preventive și punerea de îndată în libertate a inculpatului. Când instanța constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanța dispune, prin încheiere motivată, menținerea arestării preventive. Instanta a constatat că presupunerea săvârșirii de către inculpat a faptei pentru care a fost trimis în judecată este susținută de declaratiile inculpatului si ale coinculpatilor prin care si-au recunoscut faptele, plangerea si declaratiile partii vatamate, declaratiile martorilor, procesul verbal de reconstituire si plansele foto, procesul verbal de cercetare la fata locului si plansele foto, precum si de celelalte inscrisuri existente la dosar.
De asemenea, a constatat că sunt îndeplinite cumulativ condițiile impuse de art.148 lit.f C.p.p atât sub aspectul minimului de gravitate prevăzut de lege cât și sub aspectul existenței pericolului concret pentru ordinea publică.
În ceea ce privește condiția ca lăsarea în libertate a inculpatului să prezinte pericol pentru ordinea publică, prevăzută de art. 148 lit.f Cpp, este desigur adevărat că pericolul concret pentru ordinea publică nu se confundă cu pericolul social ca trăsătură esențială a infracțiunii. Aceasta nu înseamnă că aprecierea pericolului pentru ordinea publică trebuie făcută prin abstracție de la gravitatea faptei. Sub acest aspect existența pericolului public poate rezulta, între altele și din însuși pericolul social al infracțiunii de care este acuzat inculpatul, de reacția publică la comiterea unei astfel de infracțiuni, de posibilitatea comiterii unor fapte asemănătoare de către alte persoane, în lipsa unei reacții corespunzătoare față de cei bănuiți ca autori ai unor astfel de fapte.
Prin urmare, la stabilirea pericolului public nu se pot avea în vedere numai date legate de persoana inculpatului, ci și date referitoare la faptă, nu de puține ori acestea fiind de natură a crea în opinia publică un sentiment de insecuritate. În consecință, atitudinea de recunoastere si regret devine irelevantă față de natura și gravitatea faptei, fiind vorba de o infracțiune intenționată contra patrimoniului persoanelor, cat si fata de perseverenta infractionala a inculpatului.
În egală măsură instanța a reținut că modul în care inculpatul a acționat denotă o lipsă totală de atașament pentru valorile sociale ocrotite de legea penală, dar și un ridicat grad de potențial infractional, derivat în parte și din apartenența la o subcultură delictogenă, subcultură axată chiar pe lipsa valorilor esențiale ocrotite de legea penală.
Instanta a apreciat că perioada de arestare preventivă a inculpatului nu depășește durata rezonabilă a arestării preventive, prin raportare la dispozițiile art. 5 paragraful 3 din CEDO și la principiile și criteriile stabilite de Curtea Europeană a Drepturilor Omului (cauza B. c. Austriei, Hotărârea din 28 martie 1990, cauza Labita c. Italiei, Hotărârea din 6 aprilie 2000, parag. 152 și urm, cauza W. c Elveției, Hotărârea din 26 ianuarie 1993, parag. 30-40, cauza Contrada c Italiei, Hotărârea din 24 august 1998, parag. 51-57, cauza I.A. c. Franței, Hotărârea din 23 septembrie 1998, parag. 94-112).
Apreciind că temeiurile de fapt și de drept care au determinat luarea măsurii privative de libertate nu s-au modificat și impun în continuare privarea de libertate, fiind îndeplinite condițiile prev. de art.160 ind. b alin.3 C.p.p, instanta a menținut arestarea preventivă a inculpatului M. I..
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs inculpatul M. I., înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov - Secția Penală sub nr._ la data de 17.05.2013.
Examinând încheierea recurată, față de motivele invocate si din oficiu, conform art. 385/6 Cod procedura penala, Tribunalul constata că recursul este nefondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.
Astfel, analizând actele și lucrările dosarului, Tribunalul constata că indiciile temeinice, în sensul art. 68/1 Cod procedura penala, avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive, indicii de natură să genereze presupunerea că inculpatul inculpatul M. I., alături de alți 4 coinculpați, a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetat in dosarul nr. 672/P/2013 instrumentat de P. de pe lângă Judecătoria Cornetu, respectiv infracțiunea de furt calificat, faptă prevazută și pedepsită de art 208 alin. 1 – 209 alin. 1 lit a), g) și i) din C.P. cu aplic. art. 75 alin 1 lit. c din C.P. și 37 lit a din C.P.
Aceste indicii rezulta din mijloacele de proba administrate pe parcursul urmăririi penale, acestea nefiind infirmate până în prezent, respectiv: plângerea și declarațiile părților vătămate Avrămii D. A., proces-verbal de cercetare la fața locului, proces-verbal de folosire a câinelui de serviciu, proces-verbal de reconstituire, declarația martorei V. A., proces-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare, declarațiile învinuiților M. L. și C. M., declarațiile inculpaților M. I., T. I., V. N. C. și COLĂNICĂ F. – care au recunoscut săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina lor și au detaliat circumstanțele comiterii acestora.
Se constată, de asemenea, că pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar natura și gravitatea faptelor, împrejurarea și modalitatea în care se reține că ar fi fost comisă – (cu premeditare, în timpul nopții, din locuința unei persoane, prin atragerea în activitatea sa infracțională a unor inculpați minori, în scopul obținerii unor foloase materiale injuste), – relevă pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar putea produce lăsarea acestuia în libertate.
Mai mult decât atât, la aprecierea subzistentei pericolului pentru ordinea publica pe care îl prezintă inculpatul, instanța retine si conduita acestuia anterior faptei pentru care este cercetat. Astfel, din fisa de cazier rezulta ca inculpatul are o conduita antisociala, este recidivist, săvârșind fapta în stare de recidivă postcondamnatorie față de sentința penală 192/06.06.2011 pronunțată de Judecătoria Cornetu, prin care a fost condamnat la 2 ani și 6 luni închisoare tot pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt calificat.
În atare situație, măsura preventivă dispusă apare ca o reacție firească a autorităților față de întreg contextul infracțional evaluat atât prin prisma circumstanțelor reale cât și cele personale, în vederea restabilirii raporturilor juridice de securitate în rândul comunității în care inculpatul trăiește.
Mai reține Tribunalul că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive nu s-au schimbat, nefiind întrunite exigențele art. 139 alin. 1 Cod procedura penala, astfel încât nu se impune, în prezent, înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea.
Față de cele reținute, se constata, așa cum a reținut și prima instanță, că temeiurile care au determinat arestarea inițială nu s-au schimbat și nu au încetat, impunându-se în continuare privarea de libertate a inculpatului, conf. art. 300/2 Cod proc. pen. rap.la art.160/b al. 1 și 3 Cod procedură penală .
În consecință, constatând că încheierea primei instanțe este legală și temeinică, potrivit art. 385/15 pct. 1 lit. b Cod pr.pen., Tribunalul va respinge recursul ca nefondat, iar conform art.192 al. 2 Cod pr.pen. va obliga pe recurentul - inculpat la plata sumei de 100 lei cu titlul de cheltuieli judiciare avansate de stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În baza art. 385 ind.15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul inculpat M. I., fiul lui A. si F., nascut la data de 21.01.1991, in Bucuresti, cu domiciliul în Glina, ., judetul Ilfov, CNP_, arestat în baza MAP nr.5/06.02.2013, emis de Judecatoria Cornetu, împotriva încheierii din data de 07.05.2013 pronunțată de Judecătoria Cornetu în dosarul penal nr._ .
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală obligă pe recurentul inculpat M. I. la plata sumei de 100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat (în contul pentru Tribunalul Ilfov - RO16TREZ4225032XXX001018 deschis la Direcția de Trezorerie B., Cod fiscal -_).
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi 20.05.2013.
P., JUDECATOR, JUDECATOR,
C. L. E. R. M. R. G. C.
- Red. și tehnored. jud. R.M.R-14.06.2013 - 2 ex GREFIER,
- Jud. Cornetu/ jud. D.C. A. M.
| ← Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr. 1/2013.... | Menţinere măsură de arestare preventivă. Decizia nr.... → |
|---|
