Propunere de arestare preventivă a inculpatului. Art. 149 ind 1. C.p.p.. Decizia nr. 116/2013. Tribunalul ILFOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 116/2013 pronunțată de Tribunalul ILFOV la data de 10-06-2013 în dosarul nr. 6516/94/2012/a1
Dosar nr._
ROMANIA
JUDETUL ILFOV
TRIBUNALUL ILFOV- SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALA NR. 116/ R
Ședința publică din data de 10.06.2013
Tribunalul constituit din:
PREȘEDINTE: R. M. R.
JUDECATOR: J. C.
JUDECATOR: P. R.
GREFIER: A. V. F.
Ministerul Public a fost reprezentat de procuror N. M. C. din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Ilfov.
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de recurentul – inculpat T. O. împotriva încheierii de ședință din data de 05.06.2013 pronunțată de Judecătoria B. in dosarul nr._ 12.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul-inculpat T. O. personal, în stare de arest și asistat de apărător din oficiu – avocat Z. A., cu delegația pentru asistență juridică obligatorie nr._/2013 emisă de Baroul Ilfov.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care expune pe scurt obiectul cauzei – propunere de arestare preventiva a inculpatului si stadiul procesual - recurs, după care:
Nefiind cereri de formulat, excepții de invocat sau alte probe de administrat, Tribunalul acordă cuvântul în dezbaterea recursului, conform art._ Cpp.
Apărătorul din oficiu al inculpatului T. O., avocat Z. A., având cuvântul, solicită admiterea recursului și revocarea măsurii arestării preventive. Arată că inculpatul, deși are antecedente penale, nu prezintă pericol pentru ordinea publică.
În subsidiar, solicită luarea unei măsuri mai puțin restrictive, respectiv măsura obligării de a nu părăsi țara, măsură prevăzută de art.136 alin.1 lit.c Cpp.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, în temeiul art.38515 pct.1 lit.b Cpp, solicită respingerea recursului formulat de către inculpat ca nefondat si menținerea încheierii din data de 05.06.2013 ca fiind legală si temeinică.
Recurentul – inculpat T. O., având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și revocarea mandatului de arestare preventivă. Arată că la data de 05.06.2013 a fost prezent la două instanțe, respectiv la Judecătoria Aiud și la Curtea de Apel Târgu M.. În acest sens depune la dosar, în fotocopii două extrase din programul Ecris, din care reiese că la data de 05.06.2013 a avut termen de judecată la Curtea de Apel Târgu M. și la Judecătoria Aiud. Inculpatul susține că, anterior datei de 05.06.2013, a formulat o cerere de amânare pentru imposibilitate de prezentare la Judecătoria B.. Mai arată că nu a avut intenția de a se sustrage de la cercetarea judecătorească și s-a prezentat de bună voie la organele de poliție când a aflat că pe numele său s-a emis un mandat de arestare. Solicită a se avea în vedere circumstanțele sale personale, arătând ca are un loc de muncă stabil și un copil bolnav în întreținere, care necesită lunar tratament medical.
S-au declarat închise dezbaterile, după care:
TRIBUNALUL
Deliberând asupra cauzei penale de fata, constată următoarele:
Prin încheierea de ședință din data de 05.06.2013 pronunțată de Judecătoria B., în baza art. 160ª Cpp raportat la art.136 lit. d Cpp, art.143 alin.1 Cod procedura penala si art.148 alin.1 lit. a și f Cod procedura penala, s-a dispus luarea măsurii arestării preventive a inculpatului T. O. pe durata judecății și emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele acestuia.
Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut că pentru a se dispune arestarea preventivă a inculpatului trebuie să fie întrunite condițiile prevăzute de art.143 Cpp privind existența în cauză a probelor și indiciilor temeinice (în sensul art.681 Cpp) din care rezultă presupunerea rezonabilă că acesta a săvârșit fapta prevăzută de legea penală pentru care este cercetat, să fie îndeplinită condiția prevăzută de art. 136 alin. 6 Cpp, respectiv ca pentru infracțiunea săvârșită legea să prevadă doar pedeapsa închisorii și să existe probe din care să rezulte vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 148 Cpp, dispozițiile procedurale sus menționate fiind compatibile cu prevederile art.5 paragraful 1 lit. c și paragraful 3 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale (C.E.D.O.).
În ceea ce a privit condiția prevăzută de art.143. Cpp, instanța de fond a reținut că în cauză există probe directe și indicii temeinici din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpatul a săvârșit fapta pentru care este cercetat. Aceste probe administrate în cauză au constat în declarația reprezentantului părții vătămate, declarațiile martorilor, raport de expertiză grafoscopică, înscrisuri depuse de BRD, declarațiile inculpatului.
Instanța a constatat totodată că sunt întrunite cumulativ și condițiile prevăzute de art.148 lit. a si f Cpp, pentru infracțiunea prev. de art. 215 alin 1, 2 și 3 Cod penal cu aplic art. 37 alin. 1 lit. b Cp, astfel fapta prezumată ca fiind comisă de inculpat fiind prevăzută cu pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare. Instanța a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului ar prezenta un real pericol concret pentru ordinea publică, regăsit în natura și modalitatea comiterii faptei, prin emiterea de file CEC făra a avea drept de semnatura in banca, inducand astfel in eroare reprezentantii unei alte societati comerciale si producand un prejudiciu foarte mare cu aceste doua ocazii.
De asemenea, instanta a retinut ca inculpatul a savarsit prezenta fapta in stare de recidiva mare postexecutorie, iar prezenta fapta a fost savarsita mai inainte de a se implini termenul de reabilitare.
Totodata, la data de 22.02.2013 Tribunalul Brasov a dispus arestarea preventiva a inculpatului T. O., in baza art. 148 alin. 1 lit. b, c si f Cpp acesta fiind pus in libertate la data de 22.03.2013.
De asemenea, prin sentinta penala nr. 860/2013 a Judecatoriei Brasov din data de 30.04.2013, in prezent inca nedefinitiva, inculpatul a fost condamnat la pedeapsa rezultanta de 3 ani si 6 luni inchisoare cu executare, pentru savarsirea infracțiunii de inselaciune in forma continuata si in stare de recidiva mare postcondamnatorie.
Instanta a reliefat totodata si atitudinea procesuala a inculpatului, acesta neintelegand sa se prezinte in fata instantei decat o singura data, in cauza acordandu-se 11 termene de judecata pana la acel moment procesual, sustragandu-se astfel judecatii.
In mod constant inculpatul a depus cereri de amanare sau a motivat lipsa sa de faptul ca are pe rol dosare la alte instante de judecata.
De asemenea in cauza au fost emise in mod succesiv mai multe mandate de aducere pe numele inculpatului, insa acestea nu au putut fi aduse la indeplinire de catre organele de politie sau de jandarmerie.
Avand in vedere ca lăsarea în libertate a inculpatului ar crea o stare de insecuritate în rândul comunității locale, avand in vedere gravitatea faptei comise in stare de recidiva postcondamnatorie si vazand si faptul ca inculpatul se sutrage procesului penal, acesta dand dovada de indiferenta fata de procedurile penale care sunt in curs de desfasurare, intelegand sa nu se prezinte la termenele acordate în cauză, prima instanta a apreciat că, pentru buna desfășurare a procesului penal, se impune luarea măsurii arestării preventive a inculpatului T. O. pe durata judecatii, verificarea legalității și temeiniciei acestei măsuri urmând a fi efectuată potrivit art. 300² Cpp.
În acest sens, instanța de fond a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă pe numele inculpatului.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen legal inculpatul T. O., recurs înregistrat pe rolul Tribunalului Ilfov - Secția Penală sub nr._ la data de 07.06.2013.
Examinand incheierea recurata, fata de motivele invocate si din oficiu, conform art.3856 Cpp, Tribunalul constata ca recursul este fondat, pentru urmatoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 160/a al. 1 C.p.p., arestarea preventivă a inculpatului poate fi dispusă în cursul judecății, prin încheiere motivată, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 143 și există vreunul dintre cazurile prevăzute de art. 148.
Or, din analiza materialului probator administrat până la data de 05.06.2013 inclusiv, Tribunalul observă că este îndeplinită prima condiție prevăzută de 160/a al. 1 C.p.p., respectiv existența probelor potrivit art.143 al. 1 C.pr.pen., în sensul că inculpatul ar fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, respectiv infracțiunea de inselaciune in forma continuata prev. de art. 215 al. 1, 2 si 3 C.p.cu aplicarea art.41 alin.2 si art.37 lit.b C.p. (constand in aceea ca, in cursul lunii mai 2009, in calitate de director al ., a achizitionat produse din carne de porc de la ., in valoare de 72.864,7 lei, pentru plata carora a emis doua file CEC, care in momentul introducerii la plata in banca au fost refuzate pentru lipsa de mandat a semnatarului), fără a se afecta prezumția de nevinovăție de care beneficiază acesta.
În raport de cazurile prevăzute de art. 148 al. 1 lit. a și f C.p.p. reținute de către Judecătoria B. prin încheierea din data de 05.06.2013 pronunțată în dosarul nr._ 12 al Judecătoriei B., Tribunalul apreciază că acestea nu sunt incidente in speță.
În continuare, Tribunalul reține că dispozițiile art. 148 al. 1 lit. a C.p.p. prevăd ca inculpatul a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la urmărire sau de la judecată, ori există date că va încerca să fugă sau să se sustragă în orice mod de la urmărirea penală, de la judecată ori de la executarea pedepsei.
Astfel cum s-a subliniat in mod constant in practica judiciara si in literatura de specialitate, pentru a fi incident cazul prevazut de art.148 lit.a Cpp este necesar ca din probele existente la dosar (de exemplu, declaratii de martori, procese-verbale intocmite de organele de urmarire penala, declaratii ale unor coinculpati, procese-verbale de redare a comunicatiilor) să rezulte ca invinuitul sau inculpatul, ce avea cunostinta de existenta unui proces penal in care era acuzat de savarsirea unei infractiuni, s-a sustras in mod efectiv procedurilor.
Or, Tribunalul constata ca inculpatul s-a prezentat in fata instantei la un termen de judecata, iar la termenele la care a lipsit si-a motivat absenta prin depunerea dovezilor din care reiese in mod indubitabil ca acesta a fost prezent in fata altor instante la care are litigii de aceeași natura. Mai mult, pentru a asigura prezenta inculpatului la termenele de judecata, instanta avea la dispozitie mijloace procesuale adecvate, de exemplu mandatul de aducere reglementat de disp.art.183 Cod Penal.
In fine, este de remarcat si faptul ca prezenta inculpatului la judecata nu era obligatorie, acesta neaflandu-se in stare de detinere (art.314 Cpp).
Concluzionând, Tribunalul apreciază că din actele aflate la dosarul cauzei nu rezultă elemente/date concrete care să denote că inculpatul T. O. a fugit ori s-a ascuns, în scopul de a se sustrage de la judecată și nici date că va încerca să fugă sau să se sustragă în orice mod de la judecată ori de la executarea unei eventuale pedepse.
Referitor la celălalt caz menționat în cuprinsul încheierii din data de 05.06.2013 privind arestarea preventivă a inculpatului, respectiv art. 148 al. 1 lit. f C.pr.pen., Tribunalul are în vedere faptul că deși condiția privind cuantumul pedepsei prevăzute de art. 148 alin. 1 lit. f teza I C.pr.pen. este îndeplinită, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea prev. de art. 215 al. 1, 2 si 3 C.p.cu aplicarea art.41 alin.2 si art.37 lit.b C.p., pentru care este cercetat inculpatul T. O. fiind mai mare de 4 ani, totuși condiția referitoare la pericolul concret pentru ordinea publică nu este îndeplinită.
Cât privește pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar reprezenta la acest moment lăsarea în libertate a inculpatului, trebuie subliniat faptul că, raportat la noțiunea de “probe” care se regăsește în teza a II-a a art. 148 lit. f C.p.p., acesta trebuie să reiasă din existența la dosar a unor date din care să rezulte, fără putința de tăgadă, că o întreagă colectivitate ar fi pusă în primejdie prin lăsarea în libertate a inculpatului, ceea ce în prezenta cauză nu rezultă.
Într-adevăr, fapta pentru care este cercetat inculpatul T. O. este gravă, fiind o infracțiune prin care se aduce atingere relațiilor sociale referitoare la patrimoniul persoanei, însă natura infracțiunii și împrejurările de fapt privind modalitatea concretă în care se presupune că inculpatul ar fi comis fapta, urmarea produsă, nu constituie elemente suficiente pentru a se concluziona incidența prevederilor art. 148 al. 1 lit. f C.p.p.
Mai mult, pericolul social concret al faptei s-a diminuat odată cu trecerea timpului, de la data presupusei fapte săvârșite de inculpat, respectiv luna mai 2009, trecand mai mult de 4 ani de zile, ceea ce denotă faptul că nu poate exista în continuare un sentiment de insecuritate în rândul comunității locale.
Tribunalul apreciază că măsura arestării preventive prevăz. de dispozițiile art. 136 alin. 1 lit. d) C.pr.pen. reprezintă o excepție de la regula de bază a desfășurării procesului penal în stare de libertate, legea procesual penală reglementând riguros și limitativ condițiile pentru luarea măsurilor preventive, garantând astfel dreptul individului la libertate stabilit în art. 23 din Constituția României, de natură a răspunde și exigențelor Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale.
Pe de altă parte, în jurisprudența sa, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a expus patru motive fundamentale acceptabile pentru arestarea preventivă a unui acuzat suspectat că a comis o infracțiune: pericolul ca inculpatul să fugă (Stögmuller împotriva Austriei, hotărârea din 10 noiembrie 1969, . nr. 9, pct. 15); riscul ca inculpatul, odată pus în libertate, să împiedice administrarea justiției (Wemhoff împotriva Germaniei, hotărârea din 27 iunie 1968, . nr. 7, pct. 14), să comită noi infracțiuni (Matzenetter împotriva Austriei, hotărârea din 10 noiembrie 1969, . nr. 10, pct. 9) sau să tulbure ordinea publică [Letellier împotriva Franței, hotărârea din 26 iunie 1991, . nr. 207, pct. 51 și Hendriks împotriva Țărilor de Jos (dec.), nr._/04, 5 iulie 2007].
Or, în opinia Tribunalului, din actele aflate la dosarului cauzei, nu rezultă niciunul dintre motivele prezentate anterior.
Față de toate aspectele prezentate mai sus, Tribunalul reține ca nefiind incidente dispozițiile art. 148 al. 1 lit. a și f C.p.p., astfel că măsura arestării preventive nu răspunde exigențelor legalității și temeiniciei.
Prin urmare, Tribunalul va admite recursul declarat de inculpatul T. O., hotarand potrivit dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.385 ind. 15 pct.2 lit.d) Cod procedură penală admite recursul declarat de inculpatul T. O. (fiul lui I. și A., născut la data de 02.11.1970 în orasul Zărnești, J. B., domiciliat în oraș Zărnești, ..34, Judet B., posesor CI . nr._, CNP:_, cunoscut cu antecedente penale, arestat în baza MAP nr.3/05.06.2013 emis de Judecatoria B..
Casează în parte încheierea recurată și rejudecând cauza:
În baza art.160a) Cpp raportat la art.136 lit. d) Cpp, art.143 alin.1 Cpp, cu referire la art.148 alin.1 lit. a) și f) Cpp, respinge sesizarea din oficiu privind luarea măsurii arestarii preventive a inculpatului T. O..
Dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului T. O. de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr.3 din 05.06.2013 emis de Judecătoria B. în dosarul nr._ 12, dacă inculpatul T. O. nu este reținut, arestat preventiv sau deținut în altă cauză.
Menține restul încheierii recurate.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.06.2013
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
R. M. R. J. C. P. R.
Grefier
A. V. F.
Red. si tehnored. Jud.P.R./2 ex./04.07.2013
Jud.B. – Jud. E.D
| ← Plângere împotriva rezoluţiilor sau ordonanţelor... | Evaziune fiscală. Legea 241/2005. Decizia nr. 2/2013.... → |
|---|
